UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE sTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

FORMA DE ÎNV MÂNT: ZI

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR STIINŢIFIC

Lect. univ. dr.

ABSOLVENT

ORADEA

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE sTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

FORMA DE ÎNV MÂNT: ZI

ANALIZA TEHNICĂ A ACTIVULUI FINANCIAR DESCRIS DE ACŢIUNILE SOCIETĂŢII "ALBALACT" S.A.

ALBA IULIA

COORDONATOR STIINŢIFIC

ABSOLVENT

ORADEA

Cuprins

Introducere 5

Piata de capital 6

1.1. Concepte, definire, trasaturi 6

1.2. Participantii pe piata de capital 9

1.3. Componenetele pietei de capital 11

1.3.1. Piata primara 12

1.3.2. Piata secundara 12

1.4. Structura pietei de capital 14

1.5. Cererea si oferta de capital 15

1.6. Piata de capital în România 18

Bursa ca institutie a pietei 21

2.1. Istoricul burselor 21

2.2. Conceptul de bursa 23

2.3. Clasificarea burselor 26

2.4. Functiile burselor în economie 28

2.5. Mecanismul de functionare si organizare al burselor 31

2.6. Tranzactiile bursiere 36

2.6.1. Definire si categorii 36

2.6.2. Tranzactiile la vedere 38

2.6.3. Tranzactiile la termen 39

2.6.4. Tranzactiile în marja 40

2.6.5. Tranzactiile produselor financiare derivate 41

Bursa în România 50

3.1. Bursa de Valori Bucuresti (BVB) 50

3.2. Bursa electronica RASDAQ 52

3.3. Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) 54

Analiza tehnica 56

4.1. Definirea si importanta analizei tehnice 56

4.2. Grafice liniare 59

4.3. Grafice punctuale 61

4.4. Grafice bara 62

4.5. Grafice japoneze 63

Studiu de caz - ALBALACT SA Alba Iulia 66

5.1. Prezentarea generala a companiei Albalact 66

5.2. Actiunile companiei Albalact listate pe piata RASDAQ 68

5.3. Analiza tehnica a actiunii Albalact în perioada 2006 - 2007 69

CONCLUZII 74

Bibliografie 76

Introducere

Prin lucrare de fata am dorit sa evidentiez rolul si importanta analizei tehnice în domeniul bursier, aceasta fiind cheia succesului investitiei în actiunile listate pe diferitele burse.

In ultima perioada a început sa se vorbeasca destul de mult de analiza tehnica, ca de instrumentul care poate indica cu cea mai mare precizie evolutia cursurilor de tranzactionare pe pietele de capital. Tot mai mult, în presa, la televiziuni, în mediul care analizeaza si dezbate problematica pietei de capital, analiza tehnica se impune ca arbitru impartial care poate da un raspuns speculatorilor preponderenti pe piata româneasca la vesnica întrebare: creste sau scade pretul?

In aceasta lucrarea am început cu o prezentare generala a pietei de capital, locul de desfasurare al tuturor tranzactiilor cu titluri financiare pe termen lung, urmând apoi sa analizez felul tranzactiilor bursiere, precum si situatia pietei bursiere în România. Am încheiat lucrarea prin studiul de caz al societatii Albalact SA Alba Iulia, mai precis am încercat sa scot în evidenta rolul pe care analiza tehnica îl are în previzionarea cursului actiunii ALBZ.

Am ales aceasta societate ca si studiu de caz pentru lucrarea mea, deoarece analizând piata bursiera româneasca se poate observa foarte clar ca actiunile Albalact sunt printre cele mai lichide de pe piata Rasdaq. Evolutia pozitiva a acestora s-a datorat în principal investitiilor masive ale actionarilor în promovarea produselor, astfel încât în anul 2006 Albalact si-a dublat profitul fata de anul precedent, iar cifra de afaceri a crescut cu peste 70% fata de anul 2005. Cu alte cuvinte investia în actiunile ALBZ, ale societatii Albalact sunt deosebit de avantajoase.

Piata de capital

1.1. Concepte, definire, trasaturi

Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se întâlnesc cererea si oferta de active financiare necesare dezvoltarii, în cadrul firmelor, a productiei de bunuri si servicii.

Aceasta piata specializata este piata de capital (în acceptiunea sistemului european) sau piata financiara (conform teoriilor specifice sistemului anglo-saxon).

Fascinatiile pietei de capital sunt numeroase. Fiecare participant la aceasta piata urmareste realizarea unor aspecte importante pentru activitatea sa. Astfel, emitentii sunt interesati de tehnicile, dimensionarea si etapizarea procesului de finantare, iar investitorii de strategiile moderne de gestionare a portofoliilor. Societatile de servicii de investitii financiare sunt preocupate de diversificarea obiectului de activitate prin acoperirea unei game largi de activitati. Institutiile de supraveghere urmaresc respectarea principiilor si reglementarilor generale ale pietei. Creatorii si administratorii de piete sunt preocupati de aspecte mai putin vizibile publicului larg, printre care: tehnicile de tranzactionare, creditarea, garantarea, compensarea, decontarea operatiunilor.

Sistemul financiar prin definitie, reprezinta ansamblul institutiilor si pietelor care interactioneaza între ele, pentru a îndeplini anumite functii, dintre care cea mai importanta este facilitarea transferului de fonduri de la cei care înregistreaza excedente, catre cei care se confrunta cu necesitati financiare.

Piata financiara reprezinta mecanismul prin care activele financiare sunt emise si introduse în circuitul economic .

Caracteristica principala a pietelor financiare este aceea ca faciliteaza întâlnirea cererii si ofertei de titluri provenind de la unitatile care înregistreaza deficite.

In functie de durata de viata a titlurilor financiare se disting doua componente ale pietei financiare:

Piata monetara - piata pe care se tranzactioneaza titlurile cu o perioada de viata mai mica de un an;

Piata de capital - pe aceasta piata întâlnim titluri cu scadenta mai mare de un an 747d33h .

Aceasta clasificare este data de scoala anglo-saxona ce se bazeaza pe manifestarea libera a cererii si ofertei. Cealalta scoala, cea europeana, fixeaza ca punct central sistemul bancar în postura de jucator pe toata piata de capital ce se împarte în: piata monetara (capitalurile atrase pe termen scurt si mediu), piata ipotecara (capitalurile atrase pentru constructie de locuinte) si piata financiara, unde se emit, plaseaza si tranzactioneaza titlurile de capital pe termen lung.

Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul carora capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate catre orice entitati publice si private solicitatoare de fonduri .

Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii - catre cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise), si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de servicii de investitii financiare).

Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata în efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agentii economici nationali sau sunt atrase de pe pietele altor tari, unde resursele de capital depasesc necesitatile financiare interne de acoperit sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne.

Alte definitii date pietei de capital sunt :

Totalitatea tranzactiilor cu titluri financiare pe termen lung;

In literatura americana - totalitatea tranzactiilor cu active financiare nebancare;

In literatura franceza - totalitatea operatiunilor cu active financiare;

Aceste definitii nu acopera în întregime activitatea de pe piata de capital, tinând cont de locul si rolul pietei de capital în ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta între piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciproca, în functie de reglementarile fiecarei tari în parte.

Existenta pietei de capital este determinata de cererea de capital pentru necesitati curente de trezorerie si pentru investitii si, totodata, este conditionata de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.

Fluxurile de capital dintre emitenti si investitori sunt puse în evindenta de emisiunea si tranzactionarea unor instrumente specifice, de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piata, piata de capital poate fi definita formal ca "loc de întâlnire" a vânzatorilor si cumparatorilor de instrumente financiare.

Din punct de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat doua conceptii referitoare la piata de capital: conceptia anglo-saxona si conceptia continental-europeana (de sorginte franceza). In conceptia anglo-saxona, piata de capital formeaza împreuna cu piata monetara si cu piata asigurarilor ceea ce se numeste, cu un termen atotcuprinzator, piata financiara. In acest context piata de capital este sinonima cu piata instrumentelor financiare care asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung.

In conceptia clasica, continental-europeana, piata de capital are o structura complexa, care cuprinde piata monetara, piata ipotecara si piata financiara.

Piata monetara este piata capitalurilor pe termen scurt si mediu, fiind reprezentata de piata interbancara si de piata titlurilor de creanta negociabile. Pe piata interbancara opereaza banca de emisiune, bancile comerciale, bancile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori, dar si de debitori în cazul completarii fondurilor proprii.

Piata ipotecara este o piata specifica finantarii constructiei de locuinte, pe care functioneaza organismele ce acorda împrumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele speciale de refinantare care asigura reîntregirea fondurilor bancilor creditoare, precum si bancile ipotecare.

Piata financiara este piata capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se tranzactioneaza valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piata financiara este cea pe care se cumpara si se vând active financiare fara a fi schimbata natura lor. Ea exprima relatia directa între detinatorul si utilizatorul de fonduri.

Principalele beneficii ale pietelor de capital asupra dezvoltarii economice sunt:

eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar;

accesul societatilor noi si în formare la finantarea prin actiuni si/sau obligatiuni;

descentralizarea proprietatii si a distributiei averii;

solvabiliatea societatilor comerciale.

Aceste beneficii trebuie sa tina însa cont si de costurile si dezavantajele pietei de capital: ciclurile economice si impactul asupra obtinerii capitalului, încrederea investitorilor, puterea sectorului financiar, etc.

Trasaturile pietei de capital sunt urmatoarele:

Este o piata deschisa, în sensul ca plasamentul este efectuat de marea masa a investitorilor, iar tranzactiile cu instrumente financiare au caracter public;

Produsele pietei sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe piata de capital, banii sunt investiti în general pe o perioada mai mare de un an 747d33h , în timp ce pe piata monetara, resursele sunt utilizate pentru finantari pe termen scurt;

Valorile mobiliare, ca produse ale pietei se caracterizeaza prin negociabilitate si transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la un pret specific conditiilor pietei sau care rezulta din negociere, la un moment dat;

Tranzactionarea valorilor mobiliare nu este directa, ci intermediata. Intermediarii au un rol important în ceea ce priveste punerea în contact a emitentilor cu investitorii sau a investitorilor, ce detin valori mobiliare în portofoliu, cu cei care doresc sa le cumpere.

Piata de capital ofera modalitati de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativa la construirea depozitelor bancare, investitorii pot achizitiona valori mobiliare, iar emitentii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de actiuni si obligatiuni.

In masura în care actiunile si obligatiunile reprezinta forme de investire fiabile si relativ sigure cu un venit atractiv pe termen lung, ele îndeplinesc doua functii:

Actiunile genereaza un stimulent de a economisi si a investi, spre deosebire de consum, ori de a cumpara terenuri si proprietati imobiliare sau de a cauta alternative de investitii mult mai profitabile în strainatate;

Obligatiunile concureaza cu depozitele bancare, ce pot fi subiect al controlului ratelor dobânzii. Acest lucru exercita o presiune de a mentine ratele "controlate" ale dobânzii mai aproape de ratele "de piata", ceea ce este posibil sa reflecte inflatia si penuria de fonduri.

Pietele de capital eficiente obliga companiile sa concureze pe o baza egala pentru fondurile investitorilor. Preturile pot fi privite ca "eticheta" pentru valoarea pe care investitorii o asociaza investitiei lor. Deciziile necorespunzatoare ale conducerii companiilor genereaza, pe termen lung, nemultumiri în rândurile investitorilor. In timp ce companiile închise pot ascunde performante slabe, cel putin pentru un timp, companiile ale caror actiuni sau obligatiuni sunt tranzactionate pe piete reglementate nu pot sa-si permita acest lucru.

1.2. Participantii pe piata de capital

Participantii de pe aceasta piata sunt urmatorii:

Investitorii si emitentii;

Intermediarii;

Participantii auxiliari;

Infrastructura.

a)Investitorii si emitentii

Investitorii sunt detinatorii de capital monetar care investesc în produse specifice pietei de titluri financiare si îsi asuma riscurile investitiei.

Investitorii se împart în doua mari categorii:

- Individuali - persoane fizice sau juridice care fac tranzactii de dimensiuni modeste pe piata titlurilor financiare;

- Institutionali - sunt societati sau institutii care fac tranzactii de dimensiuni mari.

Emitentii sunt persoane juridice sau organe ale administratiei publice centrale sau locale, care fac emisiuni de titluri financiare.

Alta definitie data emitentului este :

Entitate desemnata ca parte obligata pe un instrument financiar (valoare mobiliara sau instrument de plata) care preia raspunderi directe sau indirecte pentru plata;

Orice persoana care se obliga în mod legal sa onoreze drepturile pe care le confera activul financiar emis.

b) Intermediarii

Intermedierea financiara reprezinta distribuirea de fonduri disponibile din economie catre cele mai productive utilizari, astfel încât sa fie asigurat necesarul de fonduri al unitatilor deficitare.

Intermediarii financiari se definesc prin faptul ca mobilizeaza fondurile (active financiare) de la detinatorii de bani (economisitorii), creându-si datorii (active) fata de acestia, si emit propriile active catre utilizatorii de fonduri. Cum intermediarii actioneaza în esenta dupa principiul clasic al bancilor, ei se numesc, generic, institutii bancare. Cu alte cuvinte, intermediarii financiari nu revând activele pe care le cumpara, ci creeza noi active, pe care le vând pe piata; acestea sunt datorii ale clientilor fata de institutiile bancare si nu fata de economisitorii care au detinut initial activele cumparate de intermediar. Deci institutiile bancare schimba natura activelor financiare care sunt distribuite pe piata, emitând propriile active.

Intermediarul financiar este un agent al pietei financiare care asigura transferul fondurilor de la detinatori la utilizatori, achizitionând active financiare de la primii si emitând propriile active catre ultimii .

c) Participantii auxiliari

Acestia sunt de doua feluri:

- Consultantii de plasament - consultant de plasament în valori mobiliare este, potrivit prevederilor regulamentelor Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), privind activitatea consultantilor de plasament în valori mobiliare, o activitate realizata de persoane autorizate de CNVM si consta în prestarea, cu titlu profesional, de servicii de analiza a valorilor mobiliare, de selectare a portofoliului, de evaluare, precum si publicarea de opinii si recomandari în legatura cu vânzarea si cumpararea de valori mobiliare;

- Cenzorii externi independenti - societatile si institutiile supuse autorizarii CNVM trebuie sa prezinte acesteia, la sfârsitul fiecarui an financiar un raport anual întocmit de un cenzor extern independent.

d) Infrastructura

Reglementarea si supravegherea activitatii intermediarilor de valori mobiliare au ca scop asigurarea functionarii adecvate a acestor societati, astfel încât sa poata absorbi fluctuatiile financiare, îndeplinindu-si corect îndatoririle. Reglementarea pietelor de capital vizeaza cadrul de organizare a pietei, institutiile, mecanismele, produsele si controlul asupra activitatii celor care sunt implicati în tranzactionarea valorilor mobiliare.

1.3. Componenetele pietei de capital

Piata de capital asigura legatura permanenta dintre emitenti si investitori, atât în momentul acoperirii cererii de capital, cât si în procesul transformarii în lichiditati a valorilor mobiliare detinute.

Piata de capital are doua componente, întâlnite si sub denumirea de functii, diferentiate dupa emiterea (producerea) si tranzactionarea (comercializarea) titlurilor financiare:

Piata primara - vânzare initiala de titluri;

Piata secundara - revânzare de titluri.

1.3.1. Piata primara

Piata primara reprezinta acel segment de piata pe care se emit si se vând sau se distribuie valorile mobiliare catre primii detinatori. Piata primara constituie un circuit de finantare specializat . Aceasta piata permite transformarea directa a economiilor în resurse pe termen lung. Pe piata primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pietei primare se pun în evindeta miscarile de capitaluri dintr-o economie, generate de catre emitenti, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Aceasta piata permite finantarea agentilor economici.

Piata primara asigura întâlnirea cererii cu oferta de titluri, permitând finantarea activitatii agentilor economici si a colectivitatii publice. Este un mijloc de distribuire si plasament de titluri.

Piata primara are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri disponibile pe termen lung. Pe piata primara se vând valori mobiliare emise de acele entitati care au nevoie de resurse financiare si se cumpara de catre alte entitati sau persoane fizice posesoare de economii pe termen mediu si lung.

Aceasta piata cuprinde tranzactiile din prima etapa a subscrierii emisiunilor si distribuirii lor de catre emitent direct sau printr-un intermediar specializat.

Piata primara are functia de a directiona capitalurile pe termen lung pentru finantarea economiei nationale prin colectarea resurselor sub diverse forme.

Participantii pe piata primara, în cadrul careia se vând si se cumpara valori mobiliare nou emise, sunt:

Solicitatorii de capital: statul si colectivitatile locale, întreprinderile publice si cele private;

Ofertantii de capital: persoane particulare, agenti economici, banci, case de economii, societati de asigurare;

Intermediarii: societati de investitii financiare, banci comerciale, societati de investitii care, prin reteaua proprie, asigura vânzarea valorilor mobiliare.

1.3.2. Piata secundara

Piata secundara este o componenta a pietei de capital, pe care se vând si se cumpara titluri financiare dupa de acestea au fost emise catre investitorii originari .

Piata secundara asigura, prin intermediul bursei de valori mobiliare, atât buna functionare a pietei primare, cât si lichiditatea si mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea în orice moment de a negocia actiunile si obligatiunile detinute în portofoliu sau pot cumpara noi valori mobiliare.

Piata secundara are rolul de concentrare a cererii si ofertei derivate. Este deschisa, publica (plasamentul se efectueaza în marea masa a investitorilor si tranzactiile au caracter public). Exista în practica emisiuni si plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementarilor si nu beneficiaza de mecanisme specifice unei piete financiare publice.

Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte anumite cerinte:

Lichiditate: abundenta de fonduri si titluri (asigura continuitatea derularii tranzactiilor);

Eficienta: mecanisme operative la costuri cât mai reduse;

Transparenta: informatia asigura o buna orientare investitionala si contracararea tendintelor de monopol;

Corectitudine: prin reglementari se contracareaza tendintele de manipulare a pietei.

Functiile pietei secundare sunt urmatoarele:

- Asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite;

- Raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor investite în valori mobiliare înainte de scadenta (durata de viata a actiunii este egala cu durata de viata a emitentului);

- Evaluarea permanenta a titlurilor listate.

Clasificarea pietelor secundare:

A) Dupa continuitate:

piete intermitente: aici formarea preturilor se bazeaza în general pe fixing. Tranzactionarea valorilor mobiliare este permisa doar în anumite momente specificate: când titlul este anuntat, acele persoane interesate sa vânda sau sa cumpere se reunesc pentru o licitatie explicita.

piete continue: tranzactionarea titlurilor poate avea loc în orice moment. Tranzactiile nu se încheie la un pret unic pentru întreaga zi de tranzactionare, ci la preturi care se modifica în cursul unei sedinte de bursa. Desi mecanismul teoretic implica doar existenta investitorilor, executia practica ar fi ineficienta fara actiunea intermediarilor; altfel s-ar cere sume mari pentru ca investitorii sa gaseasca o oferta buna sau sa-si asume riscul de a accepta una modesta.

piete mixte.

B) Dupa localizarea ringului de negocieri, pietele se împart în:

piete centralizate;

piete descentralizate.

C) Dupa proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor:

piete private: dupa acest principiu functioneaza majoritatea pietelor moderne de inspiratie anglo-saxona;

piete de stat: pietele sunt privite ca institutii publice, cu acces liber al operatorilor;

D) Dupa tehnica tranzactionarii:

dubla licitatie;

formatori de piata.

E) Dupa modul de formare a pretului valorilor mobiliare:

piete de licitatie: în cadrul acestora pretul se formeaza ca punct de echilibru între cererea si oferta concentrata la bursa;

piete de negocieri, de tip OTC, unde tranzactiile se deruleaza pe baza unui nivel negociat al pretului , astfel încât, în acelasi moment, aceeasi valoare mobiliara sa poata fi tranzactionata de mai multi intermediari la preturi diferite.

Piata secundara este o piata organizata, care asigura operatorilor urmatoarele avantaje:

ofera informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactionat;

informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate în marea masa a investitorilor;

ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului pe piata.

1.4. Structura pietei de capital

Multitudinea tipurilor de titluri financiare tranzactionate pe piata de capital, organizarea diferita a acestor piete si diversitatea mecanismelor de emitere si comercializare a produselor specifice, a dus la structurarea pietei dupa mai multe criterii:

A. Privita prin prisma producerii si comercializarii valorilor mobiliare, piata de capital cuprinde 2 segmente:

piata primara - piata pe care noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima oara;

piata secundara - piata pe care sunt tranzactionate instrumente financiare aflate deja în circulatie.

B. Dupa obiectul tranzactiei, avem:

piata actiunilor - piata pentru actiuni comune si preferentiale emise de societati comerciale. Spre deosebire de obligatiune, care promite plati periodice ale cuponului si rambursarea sumei împrumutate la o scadenta si care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o actiune comuna nu promite nici o plata periodica, ci confera doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;

piata obligatiunilor - piata pentru instrumente de datorie de orice fel;

piata contractelor la termen - piata pe care valorile mobiliare se tranzactioneaza pentru livrarea si plata viitoare. Instrumentul tranzactionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulatie sau pot fi emise înainte de scadenta contractului;

piata optiunilor - piata în care se tranzactioneaza valori mobiliare pentru livrare conditionata. Instrumentul tranzactionat este numit contract pe optiuni.

C. Dupa modul de formare a pretului instrumentelor financiare:

piata de licitatie - piata în care tranzactionarea este condusa de o parte terta, în functie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a cumpara sau de a vinde o anumita valoare mobiliara. Cererile si ofertele mentioneaza atât pretul, cât si cantitatea. Tranzactiile se realizeaza la acele preturi pentru care exista atât cerere, cât si oferta;

piata de negocieri - piata în care cumparatorii si vânzatorii negociaza între ei pretul si volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediari. Aceasta piata este utila în cazul valorilor mobiliare inactive si pentru tranzactii foarte mari, care pot cauza pe o piata de licitatii fluctuatii de scurta durata, pâna în momentul în care vor exista suficiente ordine în cealalta parte a pietei.

D. In functie de momentul finalizarii tranzactiilor:

piata la vedere - cea pe care valorile mobiliare, sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediata. "Imediat" este definit de respectiva piata si variza de la o zi la o saptamâna, în functie de reglementarile în vigoare;

piata la termen - în cadrul careia finalizarea tranzactiei, referitoare la livrarea titlurilor catre noul cumparator si efectuarea platii, se realizeaza la o data viitoare.

1.5. Cererea si oferta de capital

Dezvoltarea afacerilor s-a bazat în secolul XX, în principal, pe creditare. Orice companie care vroia sa se dezvolte, sa faca noi investitii, avea nevoie de resurse financiare în timp scurt, mai mult decât permitea procesul de economisire. Acest fapt s-a datorat în special rapiditatii dezvoltarii unei idei de afaceri, în special în ultimele doua decenii ale secolului trecut.

Aceasta a fost principala cauza a cererii masive de capital, ce a determinat companiile sa caute resurse financiare dintre cele mai diverse. Pe de alta parte, datorita puternicei dezvoltari economice, s-au creat si surplusuri masive de bani, atât la persoanele juridice, cât si la persoanele fizice.

In aceste premise, piata de capital reprezentata de bursele de valori , a fost intermediarul ideal între cerere si oferta de capital.

Miscarea fondurilor în economie se poate realiza în doua modalitati:

prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea de catre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri - finantare indirecta;

prin emisiune de instrumente financiare de catre utilizatorii de fonduri pe piata financiara - finantare directa.

In cazul finantarii directe se pun în circulatie instrumente financiare si o data cu ele, se stabileste o retea de relatii între emitentii respectivelor instrumente, care reprezinta cererea de fonduri si cumparatorii acestora, cei ce reprezinta oferta de fonduri.

Cererea de capital apartine unor operatori cum sunt: societati comerciale publice si private, alte categorii de agenti economici, institutii financiar-bancare si de asigurari, institutii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piata internationala.

Cererea de capital se grupeaza în:

a)     cererea structurala - este determinata de nevoia finantarii unor actiuni economice în diverse ramuri de activitate, achizitionarea de bunuri de investitii si finantarea unor programe de dezvoltare, constituirea si majorarea fondurilor financiare ale institutiilor si organismelor financiar-bancare nationale si internationale;

b)    cererea conjuncturala - este efectul insuficientei sau indisponibilitatii resurselor interne, restrictiilor excesive în acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar si de cel al balantei de plati externe.

Cererea de capital este generata de urmatorii agenti economici:

statul si colectivitatile locale (orase, regiuni), a caror motivatie pentru cererea de fonduri este legata de finantarea cheltuielilor, a deficitului bugetar, obtinerea fondurilor necesare realizându-se prin emisiunea de obligatiuni ale statului sau obligatiuni municipale;

societatile comerciale care apeleaza la piata de capital pentru acoperirea nevoilor din diferite sectoare si care utilizeaza fondurile disponibile de pe piata de capital atât în momentul constituirii, cât si pe parcursul desfasurarii activitatii. Aceste societati mobilizeaza fondurile disponibile fie prin emisiunea de actiuni, fie prin emisiunea de obligatiuni;

institutiile bancare si financiare, societati de asigurare care fac apel la capitalurile disponibile pentru finantarea activitatii proprii, însa, rolul lor principal este de a facilita circulatia capitalului, asigurând lichidarea pietei.

Oferta de capital provine din economisire, adica din tot ceea ce ramâne în posesia detinatorilor de venituri dupa ce-si satisfac nevoile de consum[8]. Oferta de capital este direct legata de procesul de economisire. Economiile sunt venituri ce depasesc nevoile de consum care sunt plasate pe piata de capital prin cumpararea de titluri emise si care pot îmbraca urmatoarele forme:

capitaluri disponibile apartinând societatilor comerciale;

resurse de finantare disponibile la un moment dat la nivelul institutiilor financiare (societati bancare, societati de investitii, case de economii);

disponibilitatile banesti ale populatiei.

Oferta de capital este asigurata de investitori. Acestia sunt persoane fizice sau juridice care investesc într-o societate prin cumpararea de valori mobiliare/titluri de valoare, cu scopul de a obtine avantaje economice sub forma profiturilor sau a drepturilor de proprietate, tranzactie, etc.

In functie de comportamentul fata de piata de capital, exista urmatoarele tipuri de investitori:

a) Investitori individuali care realizeaza tranzactii relativ modeste si care din punct de vedere al influentei asupra cursului pot fi:

investitori pasivi care achizitioneaza valori mobiliare în scopul obtinerii de profit din dobânzi si dividende viitoare fara a influenta cursul valorilor mobiliare;

investitori activi al caror plasament în valori mobiliare urmareste o fructificare prin intermediul cursului bursier, ceea ce face acesti investitori sa initieze tranzactii de vânzare/cumparare în scopul obtinerii de câstiguri din diferentele de curs;

b) Investitorii institutionali sunt societati sau institutii, care fac tranzactii de dimensiuni mari. Acestia cuprind: bancile, societatile de asigurare, socitetatile de investitii, organismele de plasament colectiv, insitutiile care gestioneaza fondurile de pensii. Investitorii institutionali sunt organisme financiare ce colecteaza resurse provenite din economisire si care, prin natura sau statutul lor, folosesc o parte însemnata a acestora pentru plasamente, sub forma de valori mobiliare.

Cererea si oferta sunt doua dimensiuni ale procesului de economisire - investire supuse influentei directe si indirecte a unor riscuri multiple, dintre care o importanta deosebita o au:

riscul optional al investirii, care apare în momentul adoptarii deciziei de plasament prin orientarea catre piata monetara sau catre piata de capital;

riscul afacerii, care vizeaza incertitudinea privind produsele pe care le poate oferi piata de capital la un moment dat, atât detinatorilor de fonduri, cât si investitorilor ce gestioneaza portofolii de valori mobiliare;

riscul pietei, care vizeaza evolutia preturilor instrumentelor financiare în viitor si posibilitatea înregistrarii unor pierderi, ca urmare a modificarii raportului cerere-oferta pentru un anume tip de instrument financiar;

riscul lichiditatii, ce intervine în cazul în care se restrâng posibilitatile de transformare rapida si fara pierderi în numerar a valorilor mobiliare detinute;

riscul creditului, specific pietei obligatiunilor, care intervine atunci când debitorul nu-si poate respecta angajamentul de rascumparare a obligatiunii sau de plata a dobânzii;

riscul schimbarii cadrului legislativ, care vizeaza atât piata de capital, cât si modificarea legislatiei economice si financiare în general.

1.6. Piata de capital în România

Organizarea pietei de capital în tara noastra a plecat de la o anumita mostenire din perioada comunista. Pe de o parte de la o stabilitate a monedei nationale si de la o balanta de plata externa cu un important excedent, iar pe de alta parte de la un sistem financiar supercentralizat, în cadrul caruia bancile si asigurarile de bunuri si persoane erau monopolul statului.

Evenimentele din 1989 au creat premisele necesare pentru constituirea si dezvoltarea pietei de capital.

Un moment important l-a constituit adoptarea Legii nr. 58/1991 a privatizarii societatilor comerciale, care a relevat o data în plus nevoia existentei unei piete secundare. Acestea deoarece a introdus pe piata financiara, într-o cantitate masiva, hârtii de valoare la purtator (certificate de proprietate), care, desi nu au fost considerate valori mobiliare, au avut rolul de a familiariza publicul cu titlurile de valoare, si nu în ultimul rând, de a demonstra necesitatea crearii unui cadru organizat pentru vânzarea-cumpararea acestora. Mai mult decât atât, a instituit primii investitori institutionali - cele cinci fonduri ale proprietatii private - care, desi hibrizi, au avut rolul de a familiariza populatia cu institutia "investitorului de portofoliu".

In anul 1994 a fost adoptata Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare si bursa de valori prin care se creeau institutiile si instrumentele care puteau asigura existenta unei piete de capital eficiente, respectiv autoritatea administrativa autonoma, subordonata direct Parlamentului, Comisia Nationala de Valori Mobiliare (CNVM), chemata sa supravegheze, sa aplice si sa controleze aplicarea legii.

In prezent piata de capital se conduce dupa O.U.G. nr.28/2002 aprobata si modificata prin Legea nr. 525/17 iulie 2002.

Faptul ca România nu a beneficiat de o piata de capital timp de 50 de ani a facut ca procesul de dezvoltare sa înceapa de la zero, fara a beneficia de nici o experienta în domeniu, dar si fara ca aceasta sa fie afectata de "mosteniri" negative, ca si în cazul sistemului bancar si de asigurari.

De ce a aparut piata de capital? Pentru ca s-a dorit crearea unei piete care sa raspunda necesitatilor investitorilor români si straini în ceea ce priveste plasamentele, dar si pentru ca, în general, piata de capital joaca un rol în procesul de restructurare si privatizare.

Pentru crearea pietei de capital, România a pornit de la experienta si practica din statele dezvoltate, dar a beneficiat si de ajutorul unor organisme internationale, ca de exemplu:

S.U.A, care prin intermediul United States Agency for International Development (USAID) au acordat puternica asistenta în dezvolatarea pietei RASDAQ, au acordat de asemenea asistenta Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv, precum si Comisiei Nationale de Valori Mobiliare;

Canada a acordat asistenta pentru Bursa de Valori Bucuresti si CNVM;

Marea Britanie, asistenta pentru Bursa de Valori Bucuresti si CNVM;

Uniunea Europeana, asistenta prin programul Phare pentru CNVM în elaborarea de proiecte legislative în concordanta cu Directivele Europene în domeniul pietei de capital. Proiectele au vizat domeniul valorilor mobiliare si al pietelor reglementate, dar si organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.

Dupa aparitia Legii nr.52/1994, atât piata primara, cât si cea secundara au devenit din ce în ce mai active, iar numarul participantilor pe piata a crescut considerabil.

Bursa de Valori, ca o componenta de baza a pietei secundare din România, a fost reînfiintata în anul 1995 si a fost finantata de la bugetul de stat, cu conditia ca, în termen de trei ani de la înfiintare, sa ramburseze din comisioanele aplicate tranzactiilor efectuate suma necesitata de înfiintarea sa.

Bursa de valori functioneaza ca o institutie de interes public cu personalitate juridica, înfiintata în baza Deciziei Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare la solicitarea a 24 de societati de investitii financiare fondatoare ale Asociatiei Bursei.

Bursa de valori functioneaza ca o entitate automatizata conceputa pentru listarea valorilor mobiliare emise de cele mai performante societati comerciale din România, care îndeplinesc criterii de transparenta si lichiditate.

Principalele servicii pe care le ofera Bursa de Valori Bucuresti vizeaza înscrierea si tranzactionarea la Cota Bursei, care este structurata pe trei sectoare, respectiv, sectorul valorilor mobiliare emise de persoanele juridice române, sectorul obligatiunilor si a altor valori mobiliare emise de autoritatile administratiei publice centrale si locale si de catre alte autoritati, si sectorul international.

Anul 1996 a marcat încheierea procesului de privatizare în masa, când s-a constituit piata extrabursiera din nevoia de a oferi cadrul institutional organizat pentru tranzactionarea unui numar foarte mare de actiuni, având o larga difuzare în rândul publicului (peste 16 milioane de actionari). In acest scop a fost creata o piata de tip NASDAQ, intitulata Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations (RASDAQ), al carei sistem electronic de tranzactionare utilizeaza o varianta adaptata a programului NASDAQ - PORTAL. Piata a fost deschisa oficial pentru operare la 27 septembrie 1996, a început sa functioneze la 25 octombrie 1996.

Dupa reluarea activitatii de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti la sfârsitul anului 1995, piata de capital a cunoscut un adevarat "boom" în cursul anului 1997, principalul motor al cresterilor realizate în acea perioada fiind investitorii straini.

Scaderea timp de trei ani consecutivi ai produsului intern brut PIB, la care s-au adaugat în anul 1998 efectele crizei financiare asiatice, a facut ca piata bursiera din România sa functioneze în "regim de avarie", cu niveluri scazute ale capitalizarii bursiere si ale valorii tranzactiilor. In aceasta perioada rolul pietei de capital de a mobiliza capital pe termen lung de la investitori prin facilitarea realizarii de catre agentii economici de emisiuni de actiuni si obligatiuni a fost foarte rar utilizat, fiind substituit aproape în totalitate de orientarea economiilor catre instrumente financiare pe termen scurt în special catre titlurile de stat.

Dintr-o perspectiva mai larga, nu trebuie uitat faptul ca piata de capital are si rolul de a contribui indirect la restructurarea economiei reale. Prin selectarea si finantarea doar a acelor proiecte care, sunt de natura sa aduca câstiguri superioare celor din ramurile traditionale de productie, investitorii vor favoriza dezvoltarea acelor sectoare economice capabile sa creeze valoare adaugata mare. O piata de capital care functioneaza, realizeaza în mod continuu acest proces de selectie, ceea ce ofera suplete unei economii nationale în adaptarea la modificarile care apar în structura cererii de bunuri si servicii, în plan intern si international.

Bursa ca institutie a pietei

2.1. Istoricul burselor

Bursele de marfuri, desi constituie piete specifice tarilor cu economie de piata, elementele caracteristice acestora au existat cu mult înainte de era noastra, în cadrul comertului din Egipt, Arabia, India si China. In Europa, bursele au aparut mult mai târziu, cam cu zece secole în urma, în principal în porturile italiene, în perioada de început a dezvoltarii capitalismului. Infiintarea lor a fost determinata de operatiunile bancare, precum si de circulatia marfurilor.

Intr-o prima opinie, notiunea de bursa ar proveni de la localurile din porturile italiene, în care, în secolele X-XI se desfasurau negocierile între comercianti. Localurile aveau ca firma o punga cu bani, Borse, de unde si numele institutiei. Dupa o alta opinie, denumirea de bursa provine de la numele bancherului Van den Bursen din Bruges, în locuinta caruia se adunau bancherii si negustorii pentru a discuta si încheia diverse afaceri .

Bursele sunt de fapt institutii care reunesc pe comercianti, industriasi, bancheri, armatori, asiguratori, în vederea negocierii valorilor publice si private, devizelor, marfurilor, etc.

In 1531 este inaugurata impozanta bursa din Anvers, considerata în literatura de specialitate, prima bursa în acceptiunea moderna.

In primii ani ai secolului al XVI-lea se înfiinteaza o bursa la Lyon. In acelasi timp ia nastere o bursa la Toulouse, port si centru comercial, urmând apoi sa se deschida burse în mai multe orase ale Frantei.

La Londra, Thomas Gresham înfiinteaza în City, în 1554, o bursa denumita "Royal Exchange", care începând cu 1773 se va profila numai pe schimbul de efecte financiare si îsi va lua numele de "Stock Exchange" (Bursa de valori).

In Germania iau nastere pe la jumatatea secolului al XVI-lea primele burse la Augsburg, Nurnberg si Hamburg. Urmeaza apoi, cea din Lubeck, Frankfurt, Leipzig. Bursa de la Berlin a fost creata în anul 1685, când Marele Principe elector a ordonat, ca pentru încurajarea comertului, antrepozitele si magazinele de marfuri sa fie transformate într-o bursa.

In 1784 ia fiinta Banca din New York, organizata sub conducerea lui Hamilton Wall Street si care devine sediul operatiunilor financiare. In 1792, un anume Leonard Blecker, împreuna cu mai multi remizieri si-au luat un angajament solemn de a nu cumpara sau vinde nici o valoare, fara a primi un minimum de comision. Acesta a fost debutul Bursei din New York.

La inceputul secolului nostru, în majoritatea tarilor lumii existau una sau mai multe burse. Institutia bursiera a devenit omniprezenta odata cu generalizarea relatiilor de productie capitaliste. Desigur, nu toate bursele au avut si au aceeasi importanta. Unele au functiuni locale, dedicate comertului dintr-o anumita zona, iar altele au importanta nationala. Astfel, exista burse de rezonanta internationala, în rândul acestora din urma numarându-se cele din New York, Chicago, Londra, Paris, Tokyo, Frankfurt.

Pe masura dezvoltarii burselor se produce si un proces de diferentiere a acestora, în burse de marfuri si burse de valori, ca institutii deosebite. Bursa de valori apare înaintea celei de marfuri: patentul din 1 septembrie 1771 al imparatesei Maria Tereza creeaza prima bursa de valori în adevaratul înteles al cuvântului, adica o piata organizata, având un statut si un regulament propriu de functionare.

Unul dintre principalele obiective ale organizarii schimburilor în cadrul bursei îl reprezinta asigurarea operativitatii tranzactiilor comerciale si financiare, realizarea acestora pe o baza standardizata. Necesitatea extinderii si intensificarii circuitului comercial a generat de timpuriu o tendinta de "dematerializare" a marfurilor, de la bunuri corporale s-a trecut la mostre, esantioane reprezentative pentru utilitatea marfii.

Ca atare, bursa nu mai era o piata originara, pe care se vindeau si se cumparau marfuri fizice, ci o piata derivata pe care se vând si se cumpara titluri asupra marfurilor.

Un alt proces care vine sa sporeasca importanta bursei este aparitia societatilor pe actiuni. Constituirea societatilor pe actiuni a reprezentat baza corporationala a expansiunii comerciale si, totodata, o principala sursa de creare de hârtii de valoare: extinderea afacerilor a generat nevoia de surse financiare, în speta de atragere a capitalului prin emisiunea publica de actiuni. Ca atare, a aparut cu necesitate si o piata pe care aceste titluri puteau fi cumparate de catre cei care doreau sa investeasca în societatile emitente sau puteau fi vândute si retransformate în bani, este vorba de bursa de valori.

Inca din secolul al XVIII-lea a început procesul de specializare a burselor, în burse de marfuri si burse de valori. In cadrul primelor se tranzactioneaza anumite marfuri fungibile, precum cereale, metale neferoase,etc, iar în cadrul celei de-a doua categorii efectele financiare, ca actiunile si obligatiunile. Din punct de vedere al formei de constituire se disting burse private (înfiintate si organizate de particulari, sub forma de societati pe actiuni, asociatii comerciale sau camere de comert) si bursele de stat (înfiintate si organizate sub egida guvernamentala).

Dincolo de aceste diferentieri, organizarea generala a burselor si modul de desfasurare a tranzactiilor sunt asemanatoare în aproape toate tarile cu economie de piata.

Bursa, ca institutie specifica economiei de piata, odata aparuta, functioneaza într-o asemenea maniera, încât ofera participantilor, prin activitatea sa, informatiile necesare cu privire la nivelurile de pret înregistrate la bursa, ca si la tendinta preturilor cel putin pentru o perioada relativ scurta. Acest aspect face ca activitatea bursei sa fie considerata ca un indicator al situatiei economice si un mijloc de influentare a preturilor mondiale.

2.2. Conceptul de bursa

In opinia domnului Ioan Popa, autorul lucrarii "Bursa.Vol. I", termenul de bursa este utilizat în doua sensuri diferite. Primul sens, precis delimitat, se refera la alocatia baneasca oferita gratuit de catre stat, institutii sau firme pentru elevi, studenti, cercetatori etc. (bursa de studii) si trimite etimologic la "saculetul" folosit în Evul Mediu pentru pastrarea banilor.

Al doilea sens include o serie de variante semantice, prin termenul de bursa indicându-se în mod curent:

- piata în genere, adica locul unde se efectueaza schimburi comerciale, adica ansamblul tranzactiilor cu marfuri si valori. Aceasta acceptiune este reflectata de corespondentul englezesc al notiunii "exchange" si semneaza orice fel de piata, indiferent de obiectul tranzactiilor sau modul de functionare;

- tranzactii cu anumite categorii de bunuri, servicii sau valori si/sau nivelul preturilor în operatiunile respective de schimb.

- piata, având un mod de existenta si functionare aparte. Sintagma bursa neagra, de exemplu, se refera la o forma clandestina si "salbatica" a pietei, reprezentând relatii de schimb care se sustrag normelor legale privind actele si faptele de comert.

Bursa sau "piata la termen" constituie o prelungire a comertului fizic a carei aparitie a avut ca obiect central protejarea cumparatorilor si vânzatorilor împotriva fluctuatiilor excesive ale preturilor între perioada dintre încheierea tranzactiei si data livrarii efective, perioada în care evolutia preturilor nu poate fi prevazuta cu exactitate datorita factorilor care influenteaza raportul dintre cerere si oferta .

Bursele actuale sunt rezultatul unei evolutii istorice îndelungate si reflecta, cu particularitati zonale sau nationale modelul general al pietei libere.

Bursele sunt locuri de concentrare a cererii si ofertei pentru marfuri, precum si pentru diferite tipuri de hârtii de valoare. Daca la începuturile lor pietele bursiere erau organizate pentru tranzactionarea în egala masura a marfurilor si valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele doua mari categorii. Desi mecanismul de functionare se bazeaza pe un model comun, propriu oricarui tip de tranzactie bursiera, bursele de marfuri si respectiv cele de valori au functii radical diferite într-o economie .

Bursa prezinta o serie de caracteristici specifice:

- are un caracter colectiv, în sensul ca este o asociatie care ofera celor interesati facilitati de negociere;

- activitatea se desfasoara conform regulamentului bursei si sub supravegherea autoritatilor competente;

- comercializarea la bursa se face în mod practic în cadrul unor sedinte (sesiuni) fixate potrivit programului bursei;

- piata bursiera este o piata de titluri, aceasta consemnând fie proprietatea asupra marfii (conosament, warant, etc.), fie participatii sau creante ale detinatorului lor (actiuni si obligatiuni), fie drepturile asupra unor active monetare sau financiare;

- preturile stabilite la bursa (cotatiile) sunt operativ difuzate prin mijloacele de informare în masa, fiind accesibile tuturor celor interesati, publicului larg;

- este o piata concurentiala care concentreaza un mare numar de ofertanti si cumparatori, încheierea contractelor realizându-se printr-un procedeu bine stabilit de tipul licitatiei, respectiv prin confruntarea directa a cererii cu oferta.

Bursele de marfuri sunt centre ale vietii comerciale, piete unde se tranzactioneaza bunuri care au anumite caracteristici: sunt bunuri generice, care se individualizeaza prin masurare, numarare sau cântarire; sunt fungibile, adica pot fi înlocuite unele prin altele; au caracter standardizabil, în sens ca marfa poate fi împartita pe loturi omogene, apte de a fi livrate la executarea contractului încheiat în bursa.

In cazul burselor de marfuri nu se negociaza asupra unor bunuri fizice, individualizate si prezente ca atare la locul contractarii, ci pe baza unor documente reprezentative care consacra dreptul de proprietate asupra marfii si constituie imaginea comerciala a acesteia. Bursa, este prin urmare, o piata dematerializata, unde se încheie contractul dintre parti, identificarea si circulatia marfurilor realizându-se în afara acestei piete.

Bursa de marfuri este o piata caracteristica economiei de piata unde se tranzactioneaza marfuri fungibile înrudite calitativ, substituibile si perfect conservabile, dupa o procedura speciala care se desfasoara, potrivit unui program prestabilit, într-un loc cunoscut, în prezenta vânzatorilor si a cumparatorilor sau a reprezentantilor acestora, sub supravegherea unei autoritati .

Bursele de valori sunt centre ale vietii financiare, unde se fac vânzari/cumparari de hârtii de valoare, totodata, aici se pot realiza operatiuni cu valute, metale pretioase sau efecte de comert. In ultimul timp în sistemul de tranzactii al acestor institutii au fost incluse produse bursiere noi (optiuni, contracte futures pe indici de bursa, etc.). Bursele de valori îndeplinesc functii majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spatiul economic, national si international, în care îsi exercita influenta.

Bursele de valori sunt prin esenta lor piete simbolice, deoarece aici se tranzactioneaza în principal titluri rezultate din operatiuni financiare. Acest caracter este si mai bine pus în evidenta de noile tipuri de tranzactii bursiere, un exemplu ar fi, la contractele futures pe indici de bursa, obiectul tranzactiei este suma de bani determinata prin calcul, iar executarea acesteia presupune exclusiv plata/încasarea unei diferente banesti.

Bursele sunt piete libere, în sensul ca asigura confruntarea directa si deschisa a cererii si ofertei care se manifesta în mod real în economie. Prin urmare, nu pot fi tranzactionate la bursa decât acele marfuri si valori pentru care exista concurenta libera, adica un numar suficient de mare de ofertanti si cumparatori, astfel încât sa nu apara posibilitatea unor concertari în scopul manipularii pretului, cu alte cuvinte notiunea de bursa este opus, prin esenta sa, ideii de monopol.

In acest sens, pentru ca o marfa sau o hârtie de valoare sa poata face obiectul tranzactiilor de bursa, trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii: oferta trebuie sa fie ampla si sa provina de la un numar suficient de mare de ofertanti; cererea sa fie relativ solvabila si relativ constanta; preturile nu trebuie sa faca obiectul unor masuri administrative de control; trebuie sa fie asigurata transparenta informatiilor privind piata.

Bursa reprezinta o tehnica manageriala de afaceri economice, specifica economiei de piata, având un caracter concurential si care concentreaza în timp si în spatiu cererea si oferta de marfuri, servicii, valori (efecte de comert) si devize si se desfasoara dupa o procedura determinata, potrivit unui program, într-un loc cunoscut (si recunoscut), în prezenta vânzatorilor si a cumparatorilor (sau a împuternicitilor acestora).

Bursa este o piata organizata, în sensul ca tranzactiile se realizeaza conform unor principii, reguli si norme cunoscute si acceptate de participanti. Organizarea pietei bursiere se realizeaza atât prin cadrul legal stabilit în fiecare tara pentru activitatea bursiera, cât si prin regulamente bursiere - expresie concentrata a normelor si uzantelor consacrate în lumea afacerilor. Importanta organizarii pietei bursiere deriva din posibilitatea aparitiei unor factori de deformare a raportului dintre cerere si oferta, a unor tendinte de manipulare a acestora în scopuri frauduloase.

Bursa este o piata reprezentativa, servind drept reper pentru toate tranzactiile care se efectueaza cu acele masuri sau valori pentru care ea constituie piata organizata.

Functia centrala a bursei este tocmai de a stabili zilnic nivelul pretului, adica punctul de echilibru al pietei, acel pret care asigura volumul maxim de tranzactii. Prin aceasta functie, bursa devine un reper al întregii activitati economice, sursa a informatiei de baza pentru agentii economici. Mai mult prin functionarea permanenta, spre deosebire de licitatii, care au un caracter periodic, bursa exprima chiar continuitatea proceselor economice, caracterul neîntrerupt al tranzactiilor comerciale si financiare. Bursa se deosebeste deci de tranzactiile particulare efectuate întâmplator, prin negocieri între parteneri determinati; ea reprezinta tranzactia în genere, dincolo de modul particular în care aceasta se realizeaza .

In concluzie, bursele sunt piete specifice, mecanisme de concentrare a cererii si ofertei pentru anumite categorii de marfuri ori pentru valori, în scopul realizarii de tranzactii într-un cadru organizat si în mod operativ, în conditii de libera concurenta.

2.3. Clasificarea burselor

Bursa reprezinta o piata, dar care se particularizeaza prin obiectul tranzactiilor si modul de organizare si functionare, astfel avem urmatoarele criterii de clasificare a burselor:

In functie de gama si varietatea tranzactiilor încheiate, bursele se clasifica în doua mari categorii:

- Bursele generale, care tranzactioneaza cele mai variate marfuri, precum si titluri de proprietate. Un exemplu de astfel de burse sunt cele din Amsterdam, Lima, Rio de Janeiro, ele purtând denumirea simpla de bursa.

- Bursele specializate, care, spre deosebire de cele generale, se ocupa cu o gama determinata de marfuri, uneori, chiar o singura marfa. Aceasta categorie de marfuri au mentionate în denumirea lor specificul activitatii pe care o desfasoara, de exemplu "London Metal Exchange", "New York Cotton Exchange", etc.

Ca urmare a ponderii ridicate a tranzactiilor încheiate la unele burse de marfuri în cadrul comertului international cu unele produse, acestea purtând numele de burse caracteristice. Ele dau nota dominanta atât în ce priveste cantitatile de marfuri oferite, cât si în stabilirea preturilor. Activitatea acestor burse se desfasoara în zonele producatoare sau în zonele de mare consum, unde au si rolul de distributie a acestor marfuri.

Un alt criteriu de clasificare îl reprezinta forma de organizare. Astfel avem:

- Burse private, înfiintate si organizate de particulari, de multe ori sub forma de societati pe actiuni, de asociatii comerciale sau de camere de comert constituite pe baza unor statute de functionare adoptate de catre fondatori. Constituirea bursei si functionarea ei se face cu aprobarea statului pe teritoriului caruia îsi desfasoara activitatea.

- Bursele înfiintate si administrate de stat.

In functie de criteriul de admitere a participantilor exista:

- Bursele la care participarea este nelimitata, cu conditia de a se respecta dispozitiile interne specifice. De la aceasta regula, legea prevede exceptii în sensul interzicerii si participarii la bursa a persoanelor care au comis delictul de înselaciune. Accesul este gratuit sau contra unei taxe de frecventare.

- Burse la care accesul este limitat numai membrilor acestora sau acelora care au obtinut autorizatii speciale din partea conducerii burselor.

Bursele de marfuri pot functiona în conditii bune si cu eficacitate normala daca sunt îndeplinite cel putin urmatoarele conditii:

- produsele trebuie sa fie omogene pentru a permite standardizarea, uniformizarea si divizibilitatea contractului de bursa si intersanjabilitatea loturilor de marfa (în general conditie îndeplinita de marfurile fungibile);

- produsele trebuie sa poata fi depozitate pe o perioada mai îndelungata, fara ca prin aceasta sa li se modifice calitatile (ca urmare a perisabilitatii);

- oferta de bunuri cotate trebuie sa fie ampla pentru continuitatea afacerilor si desfasurarea transportului în conditii normale;

- cererea pentru bunurile cotate trebuie sa fie ampla, solvabila si relativ constanta. Solvabilitatea creeaza fluiditatea pietei, usurinta de a intra si iesi din contracte fara a afecta preturile, iar constanta cererii permite încheierea unui volum suficient de afaceri necesar unei activitati permanente.

Marfurile trebuie sa fie produse, comercializate si consumate de un numar mare de participanti, iar preturile si conditiile de tranzactionare sa nu fie decisiv influentate de un grup restrâns, pentru a stopa tendintele monopoliste. In prezent exista aproximativ 40 de burse de marfuri principale, la care se negociaza contracte reprezentând peste 80 - 100 de produse, numarul de contracte negociate prin burse crescând permanent. Printre cele mai cunoscute burse, care au rolul de piete caracteristice, mentionam: pentru lâna Sydney, New York, pentru bumbac New York, Sao Paolo, New Orleans, pentru cereale Chicago, Liverpool, pentru zahar Londra, Paris, New York, pentru ulei de floarea soarelui Rotterdam, pentru metale neferoase Londra, New York, pentru cauciuc Singapore, New York, pentru cafea, cacao, ceai Londra, New York, Paris, etc.

Bursele de valori, denumite si burse de fonduri, negociaza hârtii de valoare sau efecte comerciale (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, alte titluri de proprietate industriala), precum si metale pretioase. Hârtiile de valoare sunt instrumente care confera posesorului lor ,fie un drept de proprietate asupra unei parti a patrimoniului unei întreprinderi (actiunea), fie un drept de creanta asupra unei astfel de întreprinderi (obligatiunea). Actiunea reprezinta dovada ca detinatorul este proprietar al unei fractiuni din patrimoniul societatii, calitate ce îi confera dreptul de a participa la conducerea acesteia si la profitul sau pierderea care rezulta din activitatea societatii. Obligatiunea este un instrument de credit care contine promisiunea de a plati o anumita suma de bani la o data fixa, de obicei la mai mult de 10 ani de la data emiterii, si a unor dobânzi, la anumite date specificate în oferta de vânzare a acestora.

2.4. Functiile burselor în economie

Pietele secundare pentru titluri financiare, adica pietele bursiere pot fi organizate în doua modalitati principale: sub forma de burse de valori sau sub forma de piete interdealeri sau "la ghiseu", numite si piete de negocieri.

Bursa de valori se defineste prin existenta unei institutii care dispune de spatii de tranzactii, unde se concentreaza cererea si oferta de titluri financiare si se realizeaza negocierea, contractarea si executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut .

O caracteristica a ultimelor decenii este faptul ca piata bursiera tinde sa se extinda. Deoarece pentru a fi tranzactionate la cota bursei, firmele trebuie sa raspunda unor conditii mai restrictive, s-au creat pietele bursiere noi (piata titlurilor necotate), unde accesul este permis în conditii mai putin limitative, aici putând fi tranzactionate actiunile firmelor tinere, constituite de regula în domenii cu mari promisiuni de profit, dar si cu riscuri investitionale mari.

O alta expansiune deosebita au cunoscut pietele interdealeri sau OTC, care permit accesul la tranzactii pentru un numar mare de titluri, ce nu îndeplinesc conditiile pentru a fi cotate la bursele propriu-zise. Piata OTC este construita din relatiile stabilite între comerciantii de titluri (dealeri), precum si între acestia si clientii lor, încât piata are aici semnificatia abstracta de ansamblu de tranzactii.

In acest tabel sunt prezentate caracteristicile burselor propriu-zise si cele ale pietelor interdealeri (OTC):

Tabel nr.1 - Comparatia dintre burse si pietele OTC

Mai mult, odata cu progresele tehnologice se vorbeste despre un nou tip de piata bursiera, piata electronica, respectiv acea piata în care informatia se transmite si se prelucreaza prin utilizarea unor sisteme de computere. Aceasta nu este foarte diferita de cele doua tipuri de piete prezentate mai sus, ci este de fapt o piata modernizata, care a progresat odata cu evolutia în timp a "erei electronice". Chiar daca viitorul bursei traditionale pare sa fie pusa sub semnul întrebari, bursa traditionala, cu tranzactii publice, vacarm si emotii, nu si-a pierdut fascinatia pe care o exercita asupra publicului larg si nici suportul din partea specialistilor.

Bursa, în sens larg, dupa parerea domnului Ioan Popa, are rolul de releu între surplusul de fonduri neutilizate si necesitatile economice, transformând economiile în capital. Prin aceasta functie, bursa este implicata în piata primara, aceea pe care se emit actiunile firmelor, se lanseaza împrumuturi obligatare, furnizându-se astfel, pe aceasta cale, fondurile necesare agentilor economici. Insa rolul definitoriu al bursei este acela de piata secundara, dând acces publicului larg la titlurile care au fost deja emise, asigurând astfel suport pentru piata primara si pentru functionarea mecanismului de finantare a economiei.

Bursa asigura deci lichiditatea activelor financiare, oferind posibilitatea vânzarii titlurilor anterior cumparate, deci a transformarii lor în bani lichizi. Faptul ca investitorul dispune de o piata unde poate sa-si transforme în lichiditati titlurile cumparate, este o garantie pentru el ca banii avansati vor fi recuperati, la valoarea de piata.

Bursa este si un "motor" al vietii economice, dinamizând activitatea de afaceri si permitând realizarea unor proiecte investitionale de anvergura, care n-ar putea fi înfaptuite fondurile unui grup restrâns de întreprinzatori. Astfel, firmele care doresc sa mobilizeze capitalurile însemnate, vor plasa o parte din actiunile lor publicului, prin distributie primara sau distributie secundara. Ca atare, firmele respective se transforma din firme cu caracter privat în societati cu caracter public, în sensul ca actiunile lor se negociaza pe piata bursiera, o parte din titluri aflându-se în mâna unor investitori "anonimi" si circulând de la un detinator la altul.

In cazul societatilor cu caracter public, bursa ofera continuu atât o evaluare a actiunilor, cât si a firmei ca atare: valoarea unei firme este produsul dintre numarul actiunilor si cursul bursier curent al acestora.

Piata bursiera are un rol însemnat în reorientarea si restructurarea activitatilor economice. Prin functionarea acestei piete distribuirea fondurilor pe ramuri ale economiei si firme se realizeaza în raport cu gradul de atractivitate a titlurilor, iar aceasta este o reflectare a performantelor firmelor respective, a gradului de rentabilitate.

Activitatea bursiera duce la dezvoltarea concurentei dintre firme, la stimularea tranzactiilor intercorporatii.

Dincolo de "excesele" sale, bursa s-a dovedit o institutie esentiala pentru functionarea economiei de piata. Economia moderna, caracterizata prin extinderea si cresterea complexitatii mecanismelor financiare, nu poate fi conceputa fara bursa de valori: economia reala este reflectata de trendul bursei, iar la rândul ei, bursa poate influenta în bine sau în rau viata economica.

Problema cruciala a pietei secundare este credibilitatea acesteia, gradul în care investitorii, lumea de afaceri în general valideaza miscarea bursei. Aici ne aflam în domeniul valorilor simbolice, care au nevoie de o baza reala de afaceri pentru a fi viabile din punct de vedere economic. Pe de o parte, daca piata actioneaza, titlurile se vând si se cumpara, capatând astfel un suport economic.

Pentru ca piata secundara sa îsi poata îndeplini rolul ce-i revine în economia moderna, ea trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte:

- lichiditatea, respectiv abundenta de fonduri disponibile, pe de o parte, si de active financiare pe de alta parte. Lichiditatea garanteaza functionarea continua a pietei si aceasta este o conditie pentru realizarea fara întreruperi sau distorsiuni a circuitului economic de ansamblu;

- eficienta, respectiv existenta unor mecanisme de realizare operative, la costuri cât mai reduse, a tranzactiilor;

- transparenta, respectiv accesul direct si rapid la informatiile relevante pentru detinatorul de active financiare. Transparenta este o conditie a eficientei, pentru ca ea conditioneaza libera concurenta, contracararea tendintelor de monopol si, prin acestea, reducerea costului tranzactiilor;

- corectitudinea, este strâns legata de transparenta. In principiu, o totala informare este suficienta pentru ca mecanismele de reglare specifice pietei, "mâna invizibila" sa poata actiona.

- adaptabilitatea, care implica raspunsul prompt al pietei la noile conditii economice si extraeconomice, la noile oportunitati.

2.5. Mecanismul de functionare si organizare al burselor

Bursa, centru al activitatii comerciale, concentreaza mai multi participanti, implicati direct sau indirect în tranzactiile bursiere, precum si o serie de organisme care concura la încheierea si executarea contractelor de bursa.

Principalele categorii de participanti sunt utilizatorii si operatorii, iar organismele functionale sunt sistemul de tranzactii (bursa propriu-zisa) si casa de compensatie.

Utilizatorii bursei sau clientii sunt cei care realizeaza în cont propriu operatiuni în cadrul bursei; de regula ei apeleaza în acest sens la firmele membre ale bursei, respectiv la societati specializate în tranzactiile bursiere. In categoria utilizatorilor de bursa se includ:

- societati cu caracter de productie sau comercializare, respectiv firme care actioneaza pe piata de marfa fizica. In aceasta categorie intra comerciantii care cumpara si vând produse cu caracter bursier pentru diferite termene; producatorii agricoli care actioneaza la bursa în paralel cu activitatea lor economica reala; întreprinderi care efectueaza operatiuni de prelucrare asupra unor produse primare sau semiprelucrate si care se tranzactioneaza în bursa. In principal, acestia participa la tranzactii în scopul acoperirii riscurilor legate de activitatea lor de baza, în speta a riscurilor rezultate din fluctuatiile preturilor.

- investitorii, respectiv institutii cu caracter financiar - bancar, cum sunt bancile de investitii, fondurile mutuale, fondurile de pensii, precum si alte institutii care gestioneaza fonduri. Caracteristica lor comuna este faptul ca utilizeaza bursa atât în scopuri de plasament pentru maximizarea profiturilor la fondurile investite, cât si, uneori, pentru scopuri de acoperire a riscurilor.

Operatorii de bursa sunt persoanele prin intermediul carora se realizeaza efectiv tranzactiile în bursa. De regula, este vorba de firme de tranzactii bursiere, numite si firme broker/dealer sau, simplu, brokeri. Pe pietele americane aceste firme se numesc Futures Commodities Merchands.

Principalele functii pe care le îndeplineste o firma de broker / dealer sunt urmatoarele:

primeste si executa ordinele de bursa ale clientilor sai; în acest sens ea actioneaza ca un broker, încheind contracte de bursa în contul celor care au dat ordine, utilizatorii bursei. Pentru tranzactiile astfel încheiate, firma încaseaza un comision de la clientii sai, ea având rolul de intermediar (broker);

efectuarea de tranzactii în cont propriu; în acest caz, firma actioneaza ca un dealer încasând diferenta dintre preturile de vânzare si cele de cumparare, respectiv un spread (firma dealer);

acordarea de consultanta pentru clientii bursei si pentru toti cei interesati de piata respectiva.

Firma broker / dealer este constituita ca o societate comerciala, particularizându-se prin obiectul specific al activitatii sale: realizarea tranzactiilor bursiere.

Principalele categorii de specialisti care lucreaza în cadrul acestora sunt:

agentii de vânzari, adica cei care, lucrând în departamentul de vânzari al firmei, întretin relatii cu clientii, primesc ordine si le transmit spre executare în bursa;

consultantii, cei care elaboreaza studii, analizeaza piata, dau sfaturi si consultanta pentru firma si pentru clientii acestora;

agentii de bursa, adica angajatii firmei, care, în incinta bursei, au rolul de a încheia tranzactiile pe baza ofertelor care sunt strigate în bursa; ei primesc de la firma spre executare ordinele si, conform regulamentului bursei, procedeaza la executarea lor.

Bursa are drept organism de baza sistemul de tranzactii, respectiv mecanismul prin care ordinele de vânzare si cumparare date de clienti se concentreaza, prin intermediul brokerilor, în sala de negocieri, unde are loc încheierea de contracte prin activitatea agentilor de bursa.

Din punct de vedere institutional, bursa este constituita, de regula, ca o asociatie a membrilor bursei, în principal, firmele broker-dealer. Calitatea de membru al bursei permite firmelor respective sa încheie tranzactii în sala de negocieri, fie pe cont propriu, fie pe contul unor terti din afara bursei.

Un rol major în tranzactiile bursiere îl are casa de compensatie sau clearing, care asigura, de facto, functionarea bursei. Aceasta este o asociatie de persoane fizice si / sau juridice - membri sau nemembri ai bursei - care garanteaza ca orice tranzactie încheiata în bursa va fi onorata întocmai si la timp. La sfârsitul fiecarei zile de activitate, casa de clearing se substituie, în toate tranzactiile, indiferent de natura acestora, în "cealalta parte", devenind, în acest mod, partener pentru toate operatiunile efectuate. Cumparatorii si vânzatorii de contracte nu-si creeaza obligatii financiare între ei, ci fiecare îsi creeaza obligatii în raport cu casa de clearing, care apare în calitate de cumparator sau de vânzator pentru marfa tranzactionata.

Capacitatea financiara a casei de clearing de a garanta neconditionat executarea obligatiilor decurgând din fiecare tranzactie are la baza: garantiile initiale depuse pentru fiecare contract; fondurile de garantie depuse de membrii casei de clearing; veniturile realizate de casa de clearing din taxele percepute pentru serviciile prestate; raspunderea solidara a tuturor membrilor. Fiecare membru al casei de clearing este obligat ca pentru soldul net al contractelor sale la termen sa depuna un depozit, o garantie (marja).

Unele institutii bursiere au propria lor casa de compensatie, în timp ce altele lucreaza cu un organism de clearing din afara bursei.

Mecanismul tranzactiilor la bursa implica pe clienti, care, în functie de natura ordinului pe care îl dau, se situeaza pe pozitia de vânzator sau cumparator, operatorii de bursa, în speta firmele broker/dealer, sistemul de tranzactii si casa de compensatie.

Derularea tranzactiilor bursiere presupune parcurgerea a trei etape principale: (1) transmiterea ordinelor de bursa; (2) încheierea contractului, în urma executarii ordinelor în bursa; (3) executarea contractului, prin interventia casei de compensatie.

Transmiterea ordinului de bursa se face de catre client, în baza unui contract de intermediere pe care l-au perfectat în prealabil cu brokerul. Ordinele de vânzare si cumparare sunt transmise prin completarea unui formular sau printr-un mijloc de telecomunicare (ex. telefon) firmei de tranzactii bursiere, care le trimite la rândul ei, agentilor de bursa aflati în sala de negocieri.

Ordinele de bursa trebuie sa cuprinda mai multe mentiuni:

natura operatiunii: vânzare sau cumparare;

cantitatea oferita/ceruta, respectiv numarul de "contracte";

indicatii privind pretul: ordine "la piata"; ordine cu limita de pret; ordine de stopare a pierderii; ordine combinate;

indicatii privind valabilitatea ordinelor: ordine "la deschidere" sau "la închidere"; ordine "pe o zi"; ordine valabile pâna la anulare.

In momentul transmiterii ordinului si pentru ca acesta sa poata fi executat, clientii trebuie sa dispuna de un anumit fond de garantie, impus prin regulamentul bursei si urmarit de brokeri. De exemplu, în contractele futures garantia reprezinta în jur de 10% din valoarea tranzactiei.

La rândul lor, brokerii trebuie sa depuna o anumita garantie, solicitata de casa de compensatie, pentru toate operatiunile pe care le realizeaza. Fondurile respective sunt imobilizate temporar pentru garantarea executarii în conditii corespunzatoare a obligatiilor asumate.

Incheierea contractului se realizeaza de catre agentii de bursa, care actioneaza pe baza mandatului primit de la client, fie prin strigare, în sistemele clasice, fie printr-un mecanism computerizat, în cazul sistemelor electronice de tranzactionare.

Negocierea si încheierea contractului sunt mult simplificate si se realizeaza operativ datorita uniformizarii atât a mecanismului tranzactional, si a standardizarii elementelor contractului.

Principalele elemente standardizate în operatiunile de bursa sunt: obiectul tranzactiei, conditiile de calitate; unitatea de masura; modul de cotare a pretului; scadenta contractului.

Obiectul tranzactiei este constituit dintr-o singura marfa (zahar brut, cacao boabe, soia etc.), valuta sau alt activ. Daca la aceeasi bursa se comercializeaza mai multe marfuri sau active, pentru fiecare dintre ele se foloseste un contract standardizat de sine statator, iar operatiunile se desfasoara independent.

Conditiile de calitate reprezinta un element esential în încheierea tranzactiilor de bursa, iar definirea exacta a calitatii si a metodelor de verificare se face prin aplicarea unor conditii-tip, formarea definitiva a pretului de livrare la aceste marfuri având loc prin luarea în considerare a acestor diferente.

Unitatea de masura în tranzactiile de bursa are rolul de a uniformiza cantitatea marfurilor sau a activelor ce se comercializeaza prin bursa, aceasta unitate purtând denumirea de contract sau lot. Tranzactiile se încheie numai pentru unitatea de masura sau un multiplu al acesteia. Prin urmare, clientii dau ordin nu pentru o anumita cantitate de marfa, ci pentru un anumit numar de "contracte". Fiecare contract are caracterul unei tranzactii separate cu decontare distincta.

Modul de cotare a pretului precizeaza moneda în care se exprima pretul de tranzactie (de obicei cea a tarii pe teritoriul careia se gaseste bursa) pe unitatea de masura. Modul de exprimare al pretului difera de la bursa la bursa, în functie de unitatile de masura folosite.

În cazul tranzactiilor futures sunt standardizate si scadentele contractelor, în sensul ca se precizeaza care sunt lunile de livrare. O formula similara se aplica la tranzactiile cu optiuni.

Activitatea de contractare este concentrata , în mod traditional, în sala de negocieri a bursei si se realizeaza cu participarea agentilor de bursa, reprezentanti ai firmelor membre. In esenta, încheierea contractului se realizeaza prin întâlnirea dintre un ordin de vânzare si un ordin corespunzator de cumparare, în contextul unei licitatii continue a agentilor de bursa, care anunta cele mai bune oferte de vânzare, respectiv de cumparare pe care le au în orice moment.

Acest proces se poate realiza în mai multe modalitati:

. tranzactionarea "în ring", care presupune dispunerea agentilor de bursa în jurul unui spatiu circular (ringul), astfel încât fiecare sa poata observa anunturile celor prezenti, si strigarea ofertelor;

. tranzactionarea "în groapa", utilizata îndeosebi la tranzactiile futures si cu optiuni, utilizeaza un spatiu în forma de amfiteatru, unde sunt dispusi brokerii, care striga ofertele lor;

. tranzactionarea "în sala", presupune întâlnirea dintre agentii de bursa în sala de negocieri si perfectarea, în urma strigarilor de oferte sau cereri.

Dupa ce contractul a fost încheiat, el este înregistrat la bursa si trimis apoi la casa de compensatii. Din momentul în care aceasta din urma a înregistrat contractul, ea îsi asuma obligatia de garantare a executarii acestuia.

Agentii de bursa sunt obligati sa raporteze încheierea contractului la firma proprie, care, prin agentii de vânzari, comunica clientului faptul ca ordinul a fost executat.

În urma executarii ordinului, clientul dobândeste, pe contractul respectiv, o pozitie în bursa. Aceasta poate fi o pozitie de vânzator, numita si "scurta"- short (clientul datoreaza marfa), sau o pozitie de cumparator, "lunga" - long (clientul are dreptul sa primeasca marfa).

Executarea contractului se realizeaza între client, pe de o parte, si casa de compensatie, pe de alta parte, firma broker servind în calitate de intermediar. În principiu, vânzatorul este obligat sa livreze marfa pentru casa de compensatie, iar cumparatorul sa plateasca pretul marfii pentru acelasi organism. In schimb, casa de compensatie trebuie sa asigure livrarea marfii catre cumparator, precum si plata pretului catre vânzator.

In practica acest mecanism este însa mai complex.

In primul rând, în cazul celor mai multe burse activitatea de decontare este preluata de catre banci, casei de compensatie revenindu-i numai rolul de a întocmi documentele necesare pentru realizarea efectiva a platii. Totodata, casa de compensatie nu joaca rolul unui comerciant - contraparte pentru fiecare contract. Ea procedeaza, la fiecare scadenta, la compensarea pozitiilor pe care le detine fiecare firma broker/dealer, (de aici denumirea acesteia de casa de clearing) rezultând soldurile care trebuie balansate; la rândul lor, firmele broker stabilesc soldurile pozitiilor pentru clientii lor. Rezulta astfel, pentru fiecare scadenta si fiecare client pozitiile ramase deschise si care trebuie lichidate prin livrare, în cazul pozitiilor short si primirea marfii, în cazul pozitiilor long.

In al doilea rând, lichidarea pozitiilor în bursa se poate face în doua moduri: prin livrare/primire efectiva de marfa; sau închiderea pozitiilor printr-o operatiune în bursa.

Lichidarea pozitiei prin livrare efectiva de marfa (executarea în natura) este tipica pentru tranzactiile cash, fie ele spot (executare imediata) sau forward (executare la termen). Acesta formula se practica la bursele de marfa fizica, precum si pe piata monetara; în operatiunile futures sau cu optiuni, ea reprezinta mai degraba o exceptie.

Lichidarea pozitiei prin operatiuni în bursa este formula tipica pentru operatiunile futures si cu optiuni. In acest caz, clientul - prin brokerul sau, procedeaza la închiderea pozitiei, stingându-se astfel obligatiile pe care si le-a asumat la încheierea contractului. Practic, cel care are o pozitie short, îsi închide pozitia prin cumpararea unui numar corespunzator de "contracte"; cel care are o pozitie long, vinde numarul necesar de contracte.

In contractele cu optiuni, lichidarea pozitiei se poate face prin abandonarea optiunii, precum si prin vânzarea / cumpararea unui numar corespunzator de optiuni.

2.6. Tranzactiile bursiere

2.6.1. Definire si categorii

In mod traditional, definirea tranzactiilor bursiere se înscrie într-una din urmatoarele orientari[15]:

conceptia inhibitiva, care considera operatiuni de bursa contractele ce sunt încheiate în incinta bursei în timpul sedintelor oficiale, de catre intermediari autorizati - agentii de bursa - si în conformitate cu regulamentul si uzantele bursiere;

conceptia restrictiva, creste sfera de cuprindere a tranzactiilor de bursa, incluzând operatiunile încheiate în afara bursei, dar cu conditia ca acestea sa fie realizate între membrii bursei si prin intermediul agentilor de bursa recunoscuti;

conceptia liberala defineste ca tranzactie bursiera orice afacere încheiata, fie în bursa, fie în afara acesteia, de catre persoane abilitate, cu conditia de a pastra operatiunea la bursiere

In conditiile extinderii si diversificarii pietei bursiere în ultimele decenii, conceptia care tinde sa se impuna este cea universala.

Astfel, tranzactiile bursiere sunt acele contracte de vânzare/cumparare de titluri si alte active financiare, încheiate pe piata secundara, indiferent daca este întocmit de bursa propriu-zisa sau de pietele interdealeri .

In ceea ce priveste tranzactiile cu titluri financiare - actiuni, obligatiuni - se disting operatiunile specifice pietelor de tip american si cele de la bursele de tip european.

In primul caz, tranzactiile bursiere pot fi:

pe bani gheata, atunci când investitorii trebuie sa acopere integral, cu fonduri banesti, contravaloarea titlurilor cumparate;

"în marja", atunci când investitorii primesc din partea societatii de bursa (brokerului) cu care lucreaza, un credit pentru încheierea si executarea contractului de bursa.

O alta categorie de tranzactii specifice pietelor de tip american sunt vânzarile "scurte", adica vânzarea în bursa a unor titluri, cu executarea contractului dupa formula lichidarii normale, dar pe baza de titluri împrumutate.

La bursele europene (cu precadere la bursa franceza) se practica urmatoarele categorii de tranzactii:

la vedere, respectiv acelea în care executarea contractului (livrarea titlurilor/plata pretului), are loc imediat (în câteva zile) de la încheierea acestuia în bursa;

la termen sau cu "reglementare lunara", care se încheie în bursa la un moment dat, urmând sa fie executate la o data fixa, numita ziua lichidarii. Într-una din lunile urmatoare;

operatiunile conditionale, se executa la termen, dar spre deosebire de cele cu reglementare lunara, permit cumparatorului sa aleaga între doua posibilitati: executare contractului sau abandonarea acestuia prin plata unei prime catre vânzator.

Daca avem în vedere scopul efectuarii lor, operatiunile de bursa pot fi clasificate dupa cum urmeaza:

- operatiuni simple de investire, generate de interesele vânzatorilor si cumparatorilor. Acestea izvorasc din nevoia de deplasare a capitalurilor disponibile, precum si din intentia de modificare a structurii portofoliului de valori mobiliare detinut sau pentru transformarea activelor financiare în lichiditati;

- operatiunile speculative, prin care se urmareste obtinerea unui profit din diferenta de cursuri între momentul încheierii si momentul lichidarii operatiunii; el îsi asuma în mod corespunzator un risc, deoarece evolutia cursului bursier nu poate fi anticipata cu certitudine. Principiul director în aceste operatiuni este cel al oricarei afaceri: "cumpara mai ieftin decât vinzi";

- operatiuni de arbitraj, prin care se urmareste obtinerea unui câstig din diferenta de cursuri, fara ca, practic, arbitrajorul sa-si asume riscul pretului; o forma a operatiunii de arbitraj este spreadingul: un investitor cumpara titluri pentru scadenta t si face concomitent o vânzare pentru scadenta t , bazându-se pe diferenta favorabila între cele doua cursuri;

- operatiuni de acoperire, prin care cel care le realizeaza doreste sa se acopere împotriva riscului de pret, urmarind în principal conservarea valorii activelor sale în conditiile unei piete instabile si nu obtinerea unui profit; aceasta operatiune mai este cunoscuta si sub denumirea de hedging;

- operatiunile cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agentii de bursa pentru mentinerea echilibrului si stabilitatii pietei. Cei care fac astfel de operatiuni joaca rolul de "creatori de piata"; ei vând titluri în cont propriu atunci când se manifesta o cerere neacoperita pe piata, respectiv cumpara când oferta este excedentara.

2.6.2. Tranzactiile la vedere

Tranzactiile la vedere reprezinta operatiuni (si piete) bursiere în care contractul este executat imediat dupa încheierea acestuia[17].

Cunoscute si sub denumirea de tranzactii "cash" sau pe bani gata, tranzactiile la vedere se caracterizeaza prin aceea ca persoana care adreseaza ordinul de vânzare sau cumparare îsi asuma obligatia ca, imediat sau în perioada de lichidare normala (câteva zile din momentul încheierii tranzactiei), sa puna la dispozitia partenerului titlurile vândute sau suma de bani reprezentând pretul tranzactiei. Aceste tranzactii se deruleaza pe baza contului "cash" deschis de client la firma de broker. Astfel un investitor poate cumpara valori mobiliare, cu conditia sa plateasca integral contravaloarea acestora. Un client care vinde "cash" trebuie sa predea valorile mobiliare contractate în cadrul aceluiasi termen, primind contravaloarea integrala a acestora în contul sau.

In situatia în care clientul nu-si respecta obligatiile asumate, brokerul va proceda la lichidarea pozitiei clientului, astfel:

prin vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piata, din momentul în care obligatia scadenta de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinita;

prin cumpararea titlurilor de pe piata la cursul curent, în vederea lichidarii pozitiei unui client care nu a predate integral titlurile vândute.

Tranzactiile la termen sunt cele în care între momentul încheierii tranzactiei si momentul executarii obligatiilor partilor se scurge un anumit interval de timp (cuprins, de regula, între câteva luni si un an si jumatate). De exemplu, livrarea si plata au loc la 3 luni de la încheierea contractului, dar în conditiile convenite în momentul încheierii acordului de vointa, în speta la pretul stabilit de parti la acea data.

Tranzactiile la termen pot fi: cu livrare amânata (engl. forward) sau viitoare (engl. futures). Totodata, în aceasta categorie pot fi incluse si tranzactiile cu optiuni (engl. options), în masura în care acestea trimit în viitor momentul executarii contractului.

Tranzactiile la termen se deosebesc de operatiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici:

In primul rând, ele se realizeaza pe piete specifice, care au un mecanism de functionare diferit de cel al pietelor la disponibil (spot). Acestea pot exista ca structuri distincte în cadrul unei piete mai cuprinzatoare (de exemplu, piata forward, componenta a pietei valutare) sau se pot organiza si functiona ca piete de sine statatoare (cazul burselor de tip american, cu tranzactii futures si options).

In al doilea rând, tranzactiile la termen nu se confunda cu tranzactiile pe credit, ultimele reprezentând tot operatiuni la disponibil. Intr-adevar în acest din urma caz, livrarea se face imediat, dar plata e amânata, vânzatorul acordând cumparatorului un credit în marfa (pentru care include în pret o dobânda). In tranzactiile la termen atât plata, cât si livrarea sunt amânate, partile angajându-se ferm în prezent pentru executarea în viitor în conditiile din momentul realizarii acordului de vointa.

In al treilea rând, tranzactiile la termen de tip futures si cu optiuni au dincolo de aspectul comercial, o dimensiune financiara care joaca rolul determinant în definirea continutului operatiunilor. De fapt, contractele futures si optiunile sunt instrumente financiare, respectiv asa-numitele valori derivate (în raport cu actiunile si obligatiunile care reprezinta valori mobiliare primare).

Cele mai importante piete la termen - tranzactii futures si cu optiuni s-au dezvoltat în cadrul institutiilor numite traditional burse de marfuri, chiar daca în prezent multe dintre ele tranzactioneaza cu preponderenta valori derivate bazate pe marfa sau alte active (valuta, active financiare).

Pentru comertul international prezinta interes trei tipuri de tranzactii la termen:

tranzactiile forward pe piata valutara interbancara, care servesc la acoperirea riscului valutar;

tranzactiile futures cu marfa (folosite pentru acoperirea riscului de pret) si cu valuta (risc valutar);

tranzactiile cu optiuni pe contracte futures cu marfa (risc de pret) si valuta (risc valutar).

Tranzactia la vedere implica doua fluxuri între cumparator si vânzator:

fluxul de transfer al banilor;

fluxul de transfer al valorilor mobiliare prin transcrierea noului detinator în registrul emitentului.

La Bursa de Valori Bucuresti, tranzactiile la vedere se deruleaza printr-un mecanism care asigura accesul direct si continuu al intermediarilor la informatiile referitoare la pret si cele furnizate de emitentii valorilor mobiliare si care da astfel posibilitatea clientilor de a lua decizia referitoare la investitia într-o anumita valoare mobiliara.

2.6.3. Tranzactiile la termen

Tranzactiile la termen reprezinta acele tranzactii în care executarea contractului are loc la un anumit termen de la încheierea acestuia .

Tranzactiile la termen se caracterizeaza prin aceea ca partenerii convin sa-si îndeplineasca obligatiile peste o anumita perioada de la data încheierii tranzactiei (1, 3, 6 luni sau mai mult) .

Tranzactiile se încheie la bursa într-o anumita zi, dar reglementarile în conturi si livrarea titlurilor urmeaza sa se faca la o data viitoare. Valoarea tranzactiei se determina pe baza cursului la termen prestabilit, indiferent de evolutia cursului de piata la termenul tranzactiei.

Coteaza la termen valorile mobiliare cele mai active pe piata la vedere, cele pentru care exista o cerere si o oferta constant ridicate. Nu pot fi negociate la termen actiunile societatilor comerciale care au fuzionat cu altele, obligatiunile aferente împrumuturilor care încep sa se amortizeze si nici valorile mobiliare considerate a nu avea caracteristicile unui titlu la termen, si anume: volum suficient de mare al tranzactiilor, o anumita importanta a pozitiilor speculative la cumparare si la vânzare.

Negocierile la termen pot sa fie de doua feluri: ferme si conditionate.

In cazul operatiunilor la termen ferm, cumparatorul si vânzatorul sunt definit angajati din ziua negocierii: primul de a plati titlurile cumparate, cel de-al doilea de a ceda titlurile vândute. Lichidarea tranzactiei având loc la o data viitoare, tranzactiile la termen creeaza avantaje suplimentare pentru operator, în sensul ca o cumparare de titluri la termen ferm poate fi urmata de revânzarea lor, iar vânzarea la termen ferm poate fi urmata de recumpararea titlurilor.

Tranzactiile conditionate sunt derulate la termen, dar finalizarea lor nu este obligatorie. Aceasta depinde de decizia operatorului, care, suportând un cost, are dreptul fie sa renunte la contract, fie sa-si defineasca pozitia de cumparator sau vânzator de titluri, în functie de evolutia viitoare a cursului valorilor mobiliare tranzactionate. Tranzactiile conditionate derulate cu titluri primare sunt operatiunile cu prima si stelajele, iar cele cu instrumente financiare derivate sunt contractele de optiuni.

2.6.4. Tranzactiile în marja

Tranzactiile în marja sunt acele operatiuni bursiere în care brokerul acorda clientului sau, în anumite limite, un împrumut în cont[20].

Tranzactiile în marja, ca o varianta a tranzactiilor la vedere, reprezinta cumparari de titluri primare pe datorie, caz în care brokerul acorda clientului sau, în anumite limite, un credit pentru realizarea operatiunii bursiere. Aceste operatiuni mai sunt cunoscute si sub denumirea de tranzactii în conturi de siguranta. Contul de siguranta se deschide atunci când un client cumpara mai multe titluri cu aceeasi suma de bani sau acelasi numar de titluri, cu o suma initiala mai redusa, utilizând titlurile drept gaj pentru împrumut. Prin urmare investitorul care da ordin de cumparare a unui volum de actiuni nu trebuie sa achite firmei - broker cu care lucreaza întreaga contravaloare a acestora; el trebuie sa depuna în termenul aferent lichidarii normale, numai o anumita "acoperire" sau marja, diferenta pâna la valoarea contractului constituind-o împrumutul pe care clientul îl obtine de la broker pentru tranzactia respectiva.

Prin tranzactiile în marja se creeaza o capacitate financiara suplimentara de finantare pentru client. In functie de nivelul marjei, acesta poate, cu o anumita suma avansata în operatiune, sa câstige ori sa piarda mai mult decât într-o tranzactie cash, producându-se asa numit efect de levier.

Principalele caracteristici ale unei tranzactii în marja sunt urmatoarele:

operatiunea implica acordarea unui credit în bani sau a unui împrumut pe titluri;

initierea tranzactiei are loc prin depunerea de catre client a unei sume reprezentând marja initiala, care constituie o imobilizare pe toata durata operatiunii;

brokerul, în calitate de creditor, solicita o garantie ce consta în valorile mobiliare cumparate;

operatiunea comporta un cost, respectiv dobânda perceputa de broker pentru creditul acordat;

debitorul are posibilitatea sa-si diminueze datoria fata de broker prin intermediul unor depuneri suplimentare în contul de siguranta.

titlurile care sunt blocate ca depozit de garantie se actualizeaza zilnic prin prisma evolutiei cursului pe piata, operatiune denumita si marcare la piata.

2.6.5. Tranzactiile produselor financiare derivate

2.6.5.1. Istoricul produselor financiare derivate

O definire a termenului "piata" extrasa dintr-un dictionar explicativ spune ca aceasta este un "loc special amenajat, de obicei într-o localitate de tip orasenesc, unde se vând si se cumpara diferite produse agricole si industriale".

Intr-o prima forma de organizare, acest "loc special amenajat" reprezinta o zona la marginea unei localitati, unde vânzatorii si cumparatorii se întâlneau regulat pentru a face comert cu produse agricole si animale. Taxa perceputa de proprietarul locatiei reprezinta prima forma de comision de tranzactionare.

Urmatoarea faza în organizarea "pietei" a constituit-o specializarea în tranzactionarea fizica a anumitor marfuri. Au aparut astfel piete în care se tranzactionau doar cereale, animale, metale, pietre pretioase, etc., schimbul marfuri contra bani facându-se pe loc.

Standardizarea marfurilor destinate schimbului comercial a condus la cresterea volumului de tranzactii, aparitia unor titluri pe marfuri si a unei noi categorii de participanti, si anume speculatorii - intermediari care nu sunt interesati în mod direct de marfa, ci doar de specularea pretului.

In aceasta perioada apar primele burse. Practic ele au preluat rolul pietelor devenind institutiile care stabilesc regulile de tranzactionare a marfurilor, punând totodata la dispozitia comerciantilor o locatie destinata negocierii preturilor si consemnarii tranzactiilor. In cadrul lor vânzatorii si cumparatorii negociau de multe ori doar cantitatea si pretul, marfa fiind livrata ulterior pe baza unor documente care atestau existenta acesteia într-un loc special amenajat.

Expansiunea sectorului bursier a culminat la sfârsitul secolului al-XIX-lea cu aparitia pietelor futures moderne. Pe aceste piete se tranzactioneaza instrumente derivate, în special contracte futures si optiuni. Motivul principal al aparitiei acestor produse a fost nevoia producatorilor si comerciantilor de a-si acoperi riscurile de fluctuatie a pretului marfurilor de-a lungul timpului.

In decurs de câtiva ani, aceste tranzactii au capatat amploare astfel încât locul de negociere s-a mutat într-o locatie specializata amenajata, numita bursa, iar termenii tranzactiilor au devenit tot mai standardizati, astfel încât în anul 1848 s-a inaugurat Chicago Board of Trade - prima bursa de instrumente financiare derivate din lume, primele contracte futures tranzactionate în ringurile ei, având ca obiect porumbul.

De atunci si pâna în prezent, contractele futures au cunoscut o dezvoltare fulminanta, în special în ultimii ani, când aparitia derivatelor financiare pur si simplu au revolutionat industria bursiera pe plan mondial. Cereale, metale, pietre pretioase, cursuri valutare, rate de dobânda, indici bursieri, toate sunt tranzactionate pe pietele futures prin simple apasari de taste de computer, atragând deopotriva persoane sau companii interesate în controlarea riscului de pret sau jucatori dornici sa realizeze profituri rapide în urma speculatiilor bursiere.

Un aspect cel putin surprinzator caracterizeaza aceasta piata futures si anume faptul ca atrage doua categorii total opuse de investitori: unii cu o aversiune puternica fata de risc si care nu tranzactioneaza derivate decât în scopul eliminarii riscului de pret, iar ceilalti cu o afinitate totala fata de acesta si care si-l asuma în ideea realizarii profiturilor uriase asociate acestor instrumente.

2.6.5.2. Caracteristicile contractelor futures

Pietele futures au aparut, se pare, în Japonia secolului al-XVIII-lea, în legatura cu comertul cu orez, dar s-au conturat în forma moderna la jumatatea secolului trecut, un moment de referinta fiind crearea, în 1848 a Bursei de Comert de le Chicago (Chicago Board of Trade). Ulterior aceste contracte s-au extins de la marfuri la valute, instrumente financiare si alte active.

Contractul futures reprezinta un "contract privind o tranzactie la termen, care poate fi finalizat fie prin executarea obligatiei în natura sau prin plata în numerar (lichidarea contractului sau livrare), fie prin lichidarea pozitiei"[21].

Un contract futures consta în angajamentul partilor de a livra, respectiv prelua, la o data viitoare (într-o anumita luna), o marfa sau o valoare determinata, la un pret convenit în momentul contractarii, daca la scadenta pozitia operatorului ramâne deschisa. Cel care îsi asuma obligatia de a prelua marfa (cumparatorul) deschide o pozitie "lunga" (long), în timp ce vânzatorul futures are o pozitie "scurta" (short).

Contractele futures prezinta mai multe caracteristici: standardizare, marcare la piata, mod de executare.

Intr-un contract futures conditiile contractuale sunt standardizate în ceea ce priveste natura activului de baza (o anumita calitate a marfii) si cantitatea contractuala, numita si unitate de tranzactii sau lot. Toate contractele futures pe acelasi activ standardizat formeaza un gen de contracte futures; de exemplu, contractele pe grâu negociate la CBOT formeaza genul denumit grâu futures.

Totodata, fiecare contract futures are un anumit termen de executare, mai precis o luna în care urmeaza sa aiba loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite si coteaza la bursa, iar contractele pe un anumit activ cu aceeasi scadenta formeaza o specie a contractului futures pe acel activ.

Prin urmare, când vorbim de contractul futures avem în vedere multimea contractelor de un anumit gen si care au o anumita luna de livrare. Aceste contracte sunt reciproc substituibile pentru ca obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere calitativ, definit în mod unitar în termeni cantitativi, toate având aceeasi scadenta; ele sunt contracte standardizate.

Pretul contractelor futures se stabileste în bursa prin procedura specifica de negociere si contractare a acestei piete organizate. Pretul este expresia raportului dintre cererea si oferta pentru fiecare contract standardizat (acelasi activ de baza, aceeasi scadenta) si el variaza zilnic, în functie de conditiile pietei. Ca atare, valoarea contractului (data de produsul dintre pretul unitar si unitatea de tranzactie) nu mai este fixa, ca în cazul contractului forward, ci este variabila. De aici rezulta una din caracteristicile definitorii ale contractului futures si anume faptul ca acesta este zilnic actualizat sau "marcat la piata", astfel încât pierderile uneia din partile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte parti.

Operatorii de pe piata futures, în functie de scopul urmarit pot fi:

- Hedgeri - investitori în alte active, care se protejeaza printr-un contract futures împotriva pierderii generate de fluctuatia pretului activului initial;

- Arbitrajori - vânzatori si cumparatori de contracte futures care spera sa obtina câstig din diferentele de pret de pe piete diferite sau din momente diferite;

- Speculatori - operatori care îsi asuma riscuri importante pentru a obtine profit din fluctuatia pretului contractelor futures.

In vederea efectuarii tranzactiilor futures, vânzatorii si cumparatorii deschid conturi speciale la firmele broker cu care lucreaza. Firmele broker solicita din partea clientilor lor garantii pentru îndeplinirea obligatiilor asumate prin contractele futures, care difera în general de la o bursa la alta. De regula, însa, marja initiala este de 10% din valoarea contractului. Daca disponibilul din cont scade sub aceasta marja, clientul este solicitat sa suplimenteze disponibilul sau prin noi depuneri astfel încât sa existe tot timpul o marja de mentinere de 2/3 - 3/4 din marja initiala. Când disponibilul din cont scade sub marja de mentinere, brokerul trimite clientului un apel în marja, iar daca acesta din urma nu poate sa faca noi depuneri, brokerul are latitudinea sa anuleze una sau mai multe pozitii, pâna când disponibilul în cont reintra în limitele marjei. Când disponibilul depaseste nivelul marjei, clientul poate retrage din cont fonduri cash sau poate utiliza disponibilul pentru deschiderea de noi pozitii futures. Garantia ramasa în cont la lichidarea contractului se restituie clientului.

Cum valoarea garantiilor este redusa în raport cu cea a contractelor încheiate, atractivitatea contractelor futures consta în faptul ca permit realizarea de tranzactii de valoare ridicata prin varsarea efectiva a unei marje relativ reduse sub forma de bani lichizi, urmând ca decontarea sa se faca la lichidarea contractului.

Rolul esential în derularea tranzactiilor revine casei de clearing, care asigura atât marcarea zilnica la piata a pozitiilor futures, cât si compensatia globala a tranzactiilor care se fac la bursa. Ansamblul operatiunilor de compensatie, decontare si predare/primire de titluri - desfasurate sub coordonarea casei de clearing - poarta numele de regularizare. Prin acest proces are loc marcarea la piata sau, dupa caz, lichidarea contractelor futures. In acest sens, membrii clearing depun la casa de compensatie garantii, numite marje de regularizare, pentru asigurarea executarii contractelor derulate prin mijlocirea lor. In cazul în care firmele broker care lucreaza cu clientii nu sunt membri ai caselor de compensatie, ei depun marjele respective la membrul clearing prin intermediul caruia efectueaza regularizarea contractelor. Garantiile depuse de firmele broker provin din marjele pe care ele însele le solicita clientilor.

Marcarea la piata înseamna adaptarea zilnica a contractelor futures deja încheiate în raport cu evolutia cursurilor futures pe piata. Regula este ca daca valoarea contractului creste, cumparatorul primeste în contul sau în marja o suma cash echivalenta cu diferenta dintre pretul de regularizare al zilei curente si cel al zilei precedente, multiplicata cu numarul de contracte. Daca valoarea contractului scade, se deduce din contul sau în marja o suma obtinuta prin multiplicarea numarului de contracte cu diferenta dintre pretul curent si cel al zilei anterioare.

Procesul descris mai sus se deruleaza la doua niveluri: casa de compensatii realizeaza marcarea la piata în raport cu membrii sai - firmele broker; la rândul lor, brokerii fac marcarea la piata în raport cu clientii lor, sporind sau diminuând disponibilul din contul în marja al acestora. Daca pretul evolueaza contrar pozitiei detinute de brokeri, astfel încât marja acestora se reduce sub nivelul de mentinere, casa de compensatie va solicita o marja suplimentara, pe care brokerul trebuie sa o depuna în cel mai scurt timp (de regula, o ora). La rândul sau, brokerul va face un apel in marja, solicitând clientului depunerea unei garantii suplimentare, astfel încât marja acestuia sa reintre în limitele marjei solicitate.

Lichidarea pozitiei futures poate avea loc prin livrare efectiva, compensare sau schimbarea activului suport.

Livrarea efectiva se poate realiza fie prin livrarea activului suport, fie prin contravaloarea cash care sa compenseze activului fizic.

Compensarea contractului futures consta în închiderea pozitiei initiale printr-o operatiune de sens contrar. Compensarea are loc atunci când nu se doreste livrarea efectiva a activului-suport si nici stingerea cash a obligatiilor contractului.

Schimbul unui contract cu un activ se realizeaza prin intermediul casei de compensatie, deci printr-o tranzactie în afara ringului bursei. Schimbul se realizeaza între doi traderi care accepta sa schimbe simultan activul (exprimat în cash) cu un contract bazat pe respectivul activ, negociind între pretul si celelalte elemente ale contractului, fapt ce diferentiaza schimbul de compensare.

Tranzactionarea unui instrument financiar derivat la Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri de la Sibiu este caracterizata prin urmatoarele relatii:

Client - agentii de brokeraj. Clientul deschide un cont la agentia de brokeraj, iar brokerul furnizeaza clientului informatii, analize, prognoze necesare adaptarii deciziei, respective emiterii ordinului la bursa;

Agentii de brokeraj - bursa. Ordinul este transmis de la agentiile de brokeraj catre traderii din bursa, care îl vor executa în functie de tipul ordinului, în functie de cele mai bune preturi. Agentiile de brokeraj actioneaza atât în numele clientilor, cât si pe cont propriu;

Bursa - casa de compensatie. Tranzactiile derulate în bursa de catre agentiile de brokeraj sunt garantate de fonduri depuse în conturi speciale, la care au acces agentiile de brokeraj si casa de compensatie;

Casa de compensatie - agentii de brokeraj - clienti. Casa de compensatie verifica si supervizeaza toate tranzactiile, gestioneaza riscurile prin acceptarea de garantii si mentine echilibrul dintre activitatea bursiera si capacitatea de asumare a riscului. Casa de compensatie verifica atât situatiile financiare ale agentiilor de brokeraj, cât si relatiile financiare dintre acestea si clientii lor.

2.6.5.3. Caracteristicile optiunilor

Optiunile sunt contracte standardizate având drept suport actiuni, obligatiuni, indici bursieri, rata dobânzii, valute, marfuri, etc.

Intr-un contract de optiune, cumparatorul are dreptul, dar nu si obligatia de a achizitiona sau de a vinde la scadenta sau oricând pâna la scadenta o anumita cantitate din activul suport, la un pret prestabilit, denumit pret de exercitare, si în schimbul unei prime platite în momentul încheierii tranzactiei sau în cadrul lichidarii lunii în curs . Pentru cumparator prima reprezinta un cost care se suporta indiferent daca contractul se exercita sau nu. Cumparatorul poate decide executarea contractului în orice moment pâna la scadenta (optiuni de tip american) sau numai la scadenta contractului (optiuni de tip european). Se cumpara o optiune, se plateste prima si se spera ca va putea fi vânduta mai scump. Invers, se vinde o optiune si se spera ca va fi cumparata la un pret mai mic.

Optiunea este un contract prin care una din parti, vânzatorul optiunii vinde celeilalte parti, cumparatorul, dreptul de a cumpara un activ (marfa, valuta sau instrument financiar) sau de a vinde un activ în anumite conditii (pret, termen de valabilitate). La început, optiunile erau nenegociabile, în sensul ca dreptul conferit detinatorului nu era transmisibil.

In ultima perioada s-au impus însa pe toate pietele bursiere importante optiunile negociabile; asa cum acestea au fost concepute la bursele americane, ca valori mobiliare.

Dupa natura lor se disting doua tipuri de optiuni: cele de cumparare si cele de vânzare.

Optiunea de cumparare ( call ) este un contract în forma negociabila care da dreptul cumparatorului ca într-o perioada de timp sa cumpere de la vânzatorul optiunii activul de baza, la un pret stabilit prin contract (pretul de exercitare). Pe de alta parte, vânzatorul optiunii call îsi asuma obligatia de a vinde cumparatorului activul de baza, la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata într-un interval de timp.

Optiunea de vânzare ( put ) este un contract în forma negociabila, care da dreptul cumparatorului optiunii ca într-o anumita perioada sa vânda activul de baza vânzatorului acesteia, la un pret stabilit prin contract. Pe de alta parte, vânzatorul unui put îsi asuma obligatia de a cumpara activul de baza de la cumparatorul optiunii la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata într-un interval de timp.

Prin urmare, cel care cumpara o optiune, devine titularul unui drept de a cumpara un anumit activ (la optiunea call) sau de a vinde un anumit activ (la optiunea put). El poate sa exercite acest drept, si atunci când vânzatorul este obligat sa efectueze prestatia la care s-a angajat (sa vânda, respectiv sa cumpere activul de baza) sau poate sa renunte la acest drept (sa abandoneze optiunea).

Optiunile se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:

- tipul si marimea optiunii;

- durata de viata;

- pretul de exercitare;

- pretul optiunii (sau prima).

Fiecare optiune are un anumit activ de baza standardizat.

Elementele definitorii ale unui contract de optiuni având ca suport valori mobiliare primare sunt:

Marimea optiunii este definita în raport cu natura activului de baza: marfa, valuta, contract futures (care, la rândul lui, poate fi pe marfa, pe valuta etc.). Optiunile negociabile sunt standardizate, iar unitatea de tranzactii se exprima în functie de activul de baza. De exemplu, la optiunile pe contracte futures ( futures options) fiecare optiune poarta asupra unui contract futures, valoarea activului de baza fiind egala cu unitatea de tranzactie de la acel contract.

Durata optiunii este perioada de timp în care aceasta poate fi exercitata; data finala pentru exercitare se numeste data expirarii. Perioadele de exercitare sunt si ele standardizate.

Din punctul de vedere al modului de exercitare se face distinctia între optiunile americane, care pot fi exercitate oricând între momentul cumpararii si data expirarii si optiunile europene, care pot fi exercitate numai înaintea expirarii.

Pretul de exercitare este pretul la care se poate cumpara/vinde activul de baza. El depinde de pretul activului de baza din momentul cumpararii optiunii si este stabilit la bursa pe o baza standardizata.

Pretul optiunii (prima) este pretul pe care-l plateste cumparatorul de call sau put în momentul dobândirii optiunii. Prima este variabila si depinde de doua elemente: valoarea intrinseca a optiunii, adica raportul dintre pretul de exercitare si pretul activului de baza la momentul tranzactiei; valoarea în timp, adica valoarea suplimentara, peste cea intrinseca, pe care optiunea o poate dobândi pe piata ca urmare a cererii / ofertei de optiuni.

Valoarea intrinseca se calculeaza ca diferenta între pretul de exercitare si pretul activului, în cazul optiunilor call si ca diferenta între pretul activului si pretul de exercitare la optiunile put. Când valoarea intrinseca este pozitiva se spune ca optiunea este "în bani" (aduce un venit), iar când este negativa, se spune ca este "fara bani" (nu aduce venit).

Valoarea timp reprezinta valoarea suplimentara, peste cea intrinseca, pe care o optiune o poate dobândi pe piata, ca urmare a raportului cerere - oferta de optiuni. Ea rezulta ca diferenta între pretul optiunii ( marimea primei ) si valoarea intrinseca. Valoarea timp arata cât este dispus sa plateasca investitorul (cumparatorul optiunii) în speranta ca, pe durata de viata, optiunea va cunoaste la un moment dat (anterior expirarii) o evolutie favorabila de pret. Valoarea timp este cu atât mai mare cu cât scadenta este mai îndepartata si descreste în timp pâna la scadenta.

In concluzie, pretul optiunii reflecta valoarea intrinseca si valoarea în timp si depinde de pretul activului de baza si cel de exercitare a optiunii.

Miscarea pretului activului de baza se reflecta în situatia detinatorului (cumparatorului) de optiuni, respectiv a vânzatorului.

Astfel, la optiunea call daca pretul activului creste fata de pretul de exercitare cumparatorul este favorizat, iar vânzatorul este defavorizat; invers, se întâmpla daca pretul activului scade fata de pretul de exercitare.

In cazul optiunii put, cumparatorul este favorizat când pretul activului de baza scade si este defavorizat când acesta creste; situatia este simetrica pentru vânzatorul de optiuni.

In tabelul urmator sunt prezentate sintetic influentele miscarilor de pret la activul de baza asupra cumparatorului / vânzatorului de call si put

Nota: C = pretul curent al activului de baza

PE = pretul de exercitare

p = prima

Optiunile se tranzactioneaza în conditii si dupa o procedura asemanatoare cu cele practicate pe pietele futures. Exista însa si o serie de particularitati care tin de natura acestor titluri, cât si de modul cum sunt organizate bursele pentru optiuni.

Initierea unei tranzactii cu optiuni se face prin deschiderea de catre client a unui cont la o firma broker; apoi, clientul lanseaza un ordin, iar firma transmite acest ordin agentului de bursa care lucreaza în sala de negocieri. Tipurile de ordine utilizate sunt cele de pe piata futures: la piata, limita, ordin stop; în ordin trebuie sa se specifice: directia operatiunii (vânzare/cumparare), tipul optiunii (call/put), clasa optiunii (activul de baza), seria optiunii (pretul de exercitare, data expirarii) si numarul de contracte.

Executarea ordinului se face de regula, într-o zona distincta din sala de negocieri a bursei, în "groapa" (engl. pit), un spatiu octogonal pe mai multe niveluri, unde se posteaza formatorii de piata si agentii de bursa.

In urma executarii ordinului, clientul dobândeste o pozitie de cumparator sau vânzator pe optiune. Dar, aceasta calitate îi deschide si o pozitie virtuala pe activul de baza. Astfel, de exemplu, în situatia exercitarii optiunii, cumparatorul unei optiuni call va dobândi o pozitie de cumparator al activului de baza, careia îi va corespunde o pozitie de vânzator din partea unui tert (care va avea o pozitie short pe optiune). Invers, la exercitarea unei optiuni put, detinatorul acesteia va deveni vânzator al activului de baza, în timp ce un tert, care a fost cumparator de put, va deveni vânzator.

Casa de compensatie joaca un rol esential în procesul executarii contractelor pe optiuni.

Când cumpara o optiune, clientul trebuie sa plateasca integral pretul acesteia în dimineata zilei lucratoare care urmeaza încheierii contractului în bursa; prima este depusa la casa de compensatie, în contul firmei membre, care face un depozit (marja) egal cu marimea primei, dar nu poate retrage acea suma din cont, deoarece aceasta serveste la garantarea operatiunii.

Lichidarea contractului pe optiuni se face prin lichidarea optiunii, prin exercitarea optiunii si prin expirarea optiunii.

a) Lichidarea optiunii

Aceasta modalitate presupune plasarea de catre cel care detine o pozitie pe optiuni a unui ordin de compensare: cumparatorul de optiune de cumparare da un ordin de vânzare a aceleiasi optiuni call, iar vânzatorul da un ordin de cumparare de call; pe de alta parte, cumparatorul unei optiuni de vânzare îsi compenseaza pozitia printr-o vânzare de put, iar vânzatorul unei optiuni de vânzare, printr-o cumparare de put. Aceasta operatiune duce la închiderea pozitiei pe optiune.

Ordinul de compensare se executa în acelasi mod cu ordinul de deschidere a pozitiei: de exemplu, firma membra a casei de compensatie anuleaza pozitia "lunga" a investitorului si crediteaza contul brokerului care lucreaza pentru investitorul respectiv; în ultima instanta, clientul primeste în contul sau profitul net din operatiune (rezultat dupa deducerea comisioanelor si taxelor).

b)Exercitarea optiunii

Aceasta modalitate înseamna acceptarea de catre detinatorul optiunii a tranzactiei subiacente optiunii, adica predarea / primirea activului asupra caruia poarta actiunea.

Un investitor care doreste sa exercite optiunea trebuie sa anunte acest fapt firmei broker, care notifica firmei membre a casei de compensatie decizia clientului sau. Membrul clearing plaseaza un ordin de exercitare la casa de compensatie, acesta alege o alta firma membra, care selecteaza dintre clientii sai pe cel care urmeaza sa raspunda cererii de exercitare a optiunii. Daca este vorba de o optiune call vânzatorul ales va livra titlurile, iar cumparatorul care a exercitat optiunea, va plati pretul de exercitare. Daca este vorba de o optiune put, cumparatorul, care a exercitat optiunea, va livra titlurile, iar vânzatorul ales va plati pretul de exercitare.

c) Expirarea optiunii

In acest caz detinatorul optiunii îsi mentine deschisa pozitia pâna la scadenta, fara sa dea vreo instructiune firmei broker. Când optiunea expira, ea este anulata din evidentele casei de compensatie si ale firmei membre. Daca optiunea are valoare intrinseca (este "în bani"), aceasta valoare va reveni detinatorului; daca valoarea optiunii este negativa ("fara bani"), detinatorul pierde prima platita la cumpararea optiunii.

Bursa în România

3.1. Bursa de Valori Bucuresti (BVB)

Dupa anul 1831, odata cu desfiintarea monopolului turcesc si proclamarea libertatii comerciale externe, are loc o dezvoltare economica rapida a tarilor române. Ia amploare agricultura, mica mestesugarie, comertul intern, comertul extern.

Spatiile comerciale deveneau neîncapatoare, afacerile se încheiau în strada, în cafenele si în restaurante, dupa multe din regulile care mai târziu au devenit articole din legea burselor de marfuri si valori din România.

Dezvoltarea economica a Principatelor, a comertului, ideea de mai târziu a înfiintari unei burse în tara noastra au fost o consecinta fireasca a personalitatii poporului român, pastrata si pazita cu sfintenie de-a lungul vremurilor, chiar si atunci când istoria vitrega l-a obligat sa plateasca tribut asupritorilor, fara însa a închina tara acestora.

Inceputurile pietelor bursiere de marfuri si valori în tara noastra pot fi situate pe la mijlocul secolului trecut.

Primele încercari s-au facut înca din anul 1839, fara însa a se solda cu rezultate. Un an mai târziu, în 1840, a fost promulgat si pus în aplicare Codicele de Comert al Ţarii Românesti, extins, din 1864, si în Moldova. Acest cod de comert, tradus dupa codul francez din 1807, consacra un titlu special pentru bursele de comert, mijlocitorii de schimb si samsarii. O piata libera pentru valori, efecte si valuta exista prin 1860, bancherii si negustorii facând tranzactii la "Hanul cu Tei", la cursuri orientate dupa informatiile venite din Constantinopol si marile centre occidentale.

Odata cu Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri, din 1 iunie 1881, se poate însa vorbi despre o organizare mai temeinica a burselor din vechiul regat. Aceasta lege, modificata in 1886, a fost aplicata pâna în 1904, când a fost înlocuita cu Legea asupra burselor de comert.

Deschiderea Bursei din Bucuresti a avut loc la 1 decembrie 1882, iar peste o saptamâna a aparut si cota bursei, publicata în Monitorul Oficial. Volumul tranzactiilor era însa redus, iar cota oficiala dispare în câteva zile, deoarece samsarii, intermediarii si unele banci preferau sa lucreze în afara cotei, direct cu clientii. La Bucuresti operatiunile mergeau greu, iar în noiembrie 1883 se constata imposibilitatea lichidarilor. Desi cota oficiala apare în 1883, bursa va ramâne pâna în 1904 mai mult o fictiune decât o piata autentica.

Legea asupra burselor de comert din 9 mai 1904 aduce o noua organizare a burselor de comert în vechiul regat, organizare a carei necesitate a fost determinata de rezultate putin satisfacatoare ale legii din 1881. La baza reformei burselor de comert din 1904 a fost pus principiul libertatii tranzactiilor în materie de bursa. Pentru aplicarea lui a fost creat în cadrul bursei un nou organ, pe lânga cel al mijlocitorilor oficiali, si anume corporatiunea bursei. Daca în baza legii din 1881 operatiunile la bursa nu puteau fi facute direct, ci numai prin intermediul mijlocitorilor oficiali, prin legea din 1904 se acorda dreptul de a efectua asemenea operatiuni direct între ei, membrilor corporatiunii bursei, însa doar pentru operatiuni pe cont propriu, nu si pentru cele intermediare.

Aceasta noua lege marcheaza un moment crucial în activitatea bursei, deverul acesteia crescând spectaculos, inclusiv prin transferarea în incinta bursei a mai multor afaceri încheiate anterior în afara bursei.

Activitatea bursei este afectata de evenimentele social-politice ale vremii: în timpul rascoalei din 1907 cursul unor valori marcheaza o scadere; razboiul balcanic din 1912-1913 duce la pierderi masive de curs, recuperate însa ulterior, iar în timpul primului razboi mondial bursa ramâne închisa.

Dupa încheierea primului razboi mondial, în 1918, bursa se redeschide si cunoaste o activitate extrem de intensa: cursuri în continua crestere, localul devine neîncapator. Perioada 1919 - 1925 a fost caracteristica pentru o "piata a taurului", cresterea fiind impulsionata, de diferitele categorii de valori: la început actiunile societatilor de transport, apoi cele bancare si ale societatilor de asigurare.

In 1926 se voteaza o noua lege bursiera, aceasta fiind necesara pentru a asigura adaptarea cadrului legislativ la noile realitati rezultate în urma Marii Uniri.. Aceasta lege a unificat legislatia bursiera, a adus o serie de modificari de conceptie si solutii juridice, impuse de cerintele dezvoltarii activitatii bursiere în tara noastra si concordante cu practica internationala.

La Bursa de la Bucuresti se negociau actiuni si efecte în operatiuni "pe bani gata". Aceasta ultima lege din 1929 defineste operatiunile "pe bani gata" ca fiind toate negocierile care se lichideaza în ziua în care au fost încheiate sau cel mai târziu a doua zi de bursa, si pentru care partile au depus odata cu ordinul de negociere bani sau efecte.

Anul 1931 a consemnat în istoria economiei agravarea crizei mondiale, fapt ce impune în România, ca si în alte tari, o puternica interventie a statului, precum si o tendinta de centralizare a economiei.

Activitatea bursei a fost marcata de o noua nota de pesimism în momentul în care marile banci din Bucuresti si din provincie au intrat în colaps. Criza financiara s-a agravat, afectând de data aceasta si statul, nu doar populatia. In aceasta perioada volumul tranzactiilor cu actiuni a scazut, cursurile acestora atingând în anul 1932 cel mai scazut nivel înregistrat vreodata.

Bursa de valori poate fi considerata fara îndoiala inima organismului economic si financiar al unei tari. Lipsita de un sediu al ei si de sprijinul atât de necesar al statului, bursa a înregistrat un regres pe o perioada de 10 ani pâna la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, în ciuda faptului ca volumul tranzactiilor a înregistrat niveluri foarte mari în câteva sedinte bursiere.

Sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial a însemnat totodata si sfârsitul pietei de capital românesti si al bursei de valori. Lovitura de gratie data acestui sector atât de dinamic a venit prin intermediul nationalizarii, care s-a produs în luna iunie 1948.

Dupa o întrerupere de 50 de ani, bursa de valori a fost reînfiintata pe piata de capital a României în anul 1995, prin decizia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Aceasta decizie a fost data în urma solicitarii a 24 de societati de valori mobiliare, membre ale Asociatiei Bursei, de a negocia actiuni emise de sase societati comerciale.

Bursa de Valori Bucuresti, de la înfiintare si pâna în prezent, a avut statut de institutie de interes public si functioneaza sub forma unei piete de licitatie, care respecta principiul unicitatii pretului, ca punct de echilibru între cererea si oferta cumulate, la un moment dat, pe baza ordinelor înregistrate de aceeasi valoare mobiliara înscrisa la cota bursei.

3.2. Bursa electronica RASDAQ

Componenta principala a pietei create în anul 1996 pentru a asigura tranzactionarea actiunilor emise de peste 5.000 de societati comerciale rezultate din Programul de Privatizare în Masa este societatea de suport tehnologic RASDAQ, care constituie în fapt un sistem electronic ce leaga intermediarii între ei pentru derularea tranzactiilor în numele clientilor sau în nume propriu. Intermediarii sunt societatile de valori mobiliare (SVM), actualele societati de servicii de investitii financiare (SSIF). Intermediarii de valori mobiliare s-au constituit în anul 1995 într-o asociatie profesionala nonprofit, respectiv Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare (ANSVM). Aceasta asociatie reprezinta interesele comunitatii brokerilor si are misiunea de a contribui la dezvoltarea unei piete eficace, oneste si inovatoare în beneficiul si pentru protectia investitorilor.

Constituita initial ca o structura tehnica, afiliata ANSVM, societatea de suport tehnologic RASDAQ este astazi o societate comerciala pe actiuni a carei activitate consta în operarea si mentinerea sistemului de tranzactionare al Bursei Electronice RASDAQ. Acesta asigura colectarea informatiei cu privire la oportunitatile de vânzare-cumparare de valori mobiliare de pe întreg teritoriul tarii, mijlocirea negocierii electronice, tinerea evidentei contractelor încheiate, raportarea situatiei fiecarei societati de servicii de investitii financiare si difuzarea informatiei cu privire la preturile si volumul valorilor mobiliare tranzactionate zilnic pe piata.

Caracteristica sistemului de tranzactionare este difuzia, respectiv lipsa de localizare, sistemul putând fi accesat de catre participanti prin intermediul unei interfete personale computerizate, prin "modulul retea" sau cu ajutorul unor linii dedicate conectarii prin firme de cablu specializate.

Sistemul electronic de tranzactionare asigura functionarea unei piete distribuite geografic, ai carei participanti sunt interconectati printr-o retea de date.

Prin functionarea sa, sistemul asigura tuturor cetatenilor posibilitatea de a vinde si a cumpara actiuni sau alte valori mobiliare admise în sistem, la un pret corect, indiferent de locul unde se afla, de capacitatea de asimilare a informatiilor sau de puterea lor economica.

Principalele caracteristici ale sistemului RASDAQ sunt urmatoarele:

Capacitatea de listare. Sistemul RASDAQ are capacitatea de a stoca informatii cu privire la tranzactionarea actiunilor, inclusiv istoricul tranzactiilor, informatii cu privire la emitenti si codul - sursa al programului. Sistemul permite listarea a mai mult de 5.000 de societati.

Capacitatea de procesare a tranzactiilor. Sistemul RASDAQ are capacitatea de a procesa nivelurile specifice ale tranzactiilor executate si raportate. Aceste niveluri sunt: 3.000 de tranzactii în primele 30 de minute de activitate (deschiderea pietei); 2.000 de tranzactii în ultimele 30 de minute (închiderea pietei); 3.000 de tranzactii pe ora pe durata unei zile normale de tranzactionare.

Obtinerea pretului. Acest sistem permite brokerilor si dealerilor sa actioneze în calitate de formatori de piata, anuntându-si electronic ofertele de cumparare si vânzare de actiuni la anumite preturi, stabilind astfel cel mai bun pret la care se poate tranzactiona o anumita valoare mobiliara.

Alte caracteristici ale sistemului sunt:

- transparenta - o mare capacitate de diseminare a informatiei referitoare la tranzactii în timp real (pret, marime, data ultimei tranzactii, etc.);

- supraveghere - sistemul mentine un registru cu tranzactiile efectuate si astfel poate depista pe acei participanti care nu respecta regulile de tranzactionare;

- drepturi de licenta - accesul la codul sursa permite modificari care sa întâmpine cerintele aparute pe piata noastra de capital;

- acces la distanta - sistemul permite conectarea la retelele de telecomunicatii prin linii telefonice si prin satelit, oferind posibilitatea accesului intermediarilor de valori mobiliare indiferent de amplasarea lor geografica;

- flexibilitate - sistemul este capabil sa tina pasul cu modificarile din domeniul financiar.

Denumita si piata OTC (over the counter), respectiv piata "la ghiseu", aceasta piata permite realizarea de tranzactii cu valori mobiliare în orice loc (sediul unui participant pe piata), unde se întâlneste cererea cu oferta pentru titlurile respective. Practic, piata RASDAQ nu constituie o piata în adevaratul sens al cuvântului, ci este o piata reprezentata de o retea de telecomunicatii, ceea ce permite încheierea tranzactiilor prin intermediul telefonului.

Participantii pe piata RASDAQ sunt reprezentati de intermediarii de valori mobiliare, respectiv SVM-urile (Societatile de Valori Mobiliare), care pot sa apara în una din urmatoarele ipostaze:

- brokeri, situatie în care SVM-urile actioneaza numai pe contul clientilor. Ordinele clientilor sunt introduse în sistemul de tranzactionare, iar dupa efectuarea tranzactiilor se îndeplinesc operatiile de compensare si decontare.

- dealeri, caz în care SVM-urile actioneaza pe cont propriu. In aceasta calitate se vând si se cumpara titluri pentru portofoliul propriu, în scopul obtinerii unei diferente favorabile din evolutia pretului titlurilor.

- formatori de piata, situatie în care SVM-urile actioneaza în nume propriu si formeaza piata pentru valorile mobiliare. In acest scop, sunt afisate în orice moment, preturile de vânzare si de cumparare, care reprezinta astfel cotatii ferme.

Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS)

In România primele initiative de organizare a unei burse de marfuri au aparut în anul 1840, când, în ziarul "Mercurul Brailei" era prezentat Codul de Comert care cuprindea prima reglementare generala a bursei de comert în Muntenia.

Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri Sibiu SA a fost înfiintata în data de 14 decembrie 1994, sub denumirea de Bursa de Marfuri Sibiu SA si este un organism cu putere de autoreglementare. In decembrie 1996 a fost finalizat si amenajat spatiul de peste 1.000 mp, aflati în proprietatea bursei din februarie 1995. Astfel, Bursa din Sibiu a devenit prima bursa - si pâna în prezent si singura din România - proprietara a sediului în care îsi desfasoara activitatea.

In februarie 1997, cele 4.000 de actiuni emise de bursa au fost compactate în pachete alcatuind carti de membru în forma dematerializata, fiecare carte reprezentând 50 de actiuni. In luna iulie a aceluiasi an, bursa sibiana a devenit prima bursa de instrumente derivate din România prin implementarea primelor contracte futures valutare si pe indici bursieri. Introducerea contractelor futures a constituit o etapa de maxima importanta în transformarea bursei de marfuri într-un centru national în care participantii la piata bursiera au posibilitatea de a-si acoperi riscurile sau de a specula modificarea preturilor folosind titluri financiare derivate.

Din iulie 1997 si pâna în prezent, numarul membrilor bursei a crescut cu 24, cele 90 de carti de membru fiind detinute în prezent de 51 de actionari, din care 27 desfasoara activitate de brokeraj.

Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri Sibiu are în prezent agentii bursiere în 17 resedinte de judet ale tarii (Sibiu, Bucuresti, Constanta, Iasi, Cluj Napoca, Timisoara, Braila, etc.), majoritatea optând pentru activitatea de intermediere fizica a marfurilor. Doar bursele din Sibiu, Bucuresti, Constanta si Timisoara au abordat segmentul tranzactiilor cu instrumente derivate, iar în prezent singura piata din România unde se tranzactioneaza derivate este cea a BMFMS.

Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri Sibiu este autorizata de catre CNVM în calitate de operator pe piata, iar obiectul principal de activitate îl constituie organizarea si administrarea pietelor reglementate de instrumente financiare derivate.

In prezent pe piata reglementata de instrumente financiare derivate administrata de BMFMS sunt disponibile pentru tranzactionare contracte futures si optiuni pe contracte futures pe urmatoarele active suport:

- cursuri valutare: RON/USD, RON/EUR, EUR/USD

- rata dobânzii: BUBOR3

- actiuni: SIF1 Banat Crisana, SIF2 Moldova, SIF3 Transilvania, SIF4 Muntenia, SIF5 Oltenia, Banca Transilvania Cluj Napoca, BRD Societe Generale, Banca Comerciala Carpatica, etc.

Tranzactionarea contractelor futures si a optiunilor pe aceste contracte futures se realizeaza prin intermediul unei platforme electronice proprii numite ELTRANS, comunicatia între serverul central al BMFMS si terminalele brokerilor facându-se prin linii Internet. Platforma de tranzactionare îndeplineste cerintele tehnice si de securitate impuse de reglementarile CNVM privind organizarea si functionarea operatorului de piata. De asemenea, clientii intermediarilor au acces direct la piata prin intermediul modulului "client" al platformei Eltrans, ei putând nu doar sa vizualizeze în timp real activitatea de tranzactionare, ci si sa-si introduca sau sa anuleze ordine de tranzactionare în cont propriu.

Analiza tehnica

4.1. Definirea si importanta analizei tehnice

Analiza tehnica este un instrument destinat participantilor la piata, care îsi fixeaza tinte de câstig pe termen scurt - mediu, asumându­-si corespunzator un risc mai ridicat. Cei ce utilizeaza acest gen de analiza speculeaza în general comportamentul irational al operatorilor de pe piata, folosind grafice pe baza carora estimeaza cea mai probabila evolutie a pretului în viitor. Ca urmare, analizarea tranzactiilor care au avut loc poate sa ajute un trader sa anticipeze destul de precis evolutia în viitor a preturilor.

Analiza tehnica face abstractie de situatia financiara a companiei, fiind frecvente cazurile în care se pot obtine câstiguri pe actiunea unei societati ce înregistreaza pierderi. Pentru un jucator la bursa care foloseste preponderent analiza tehnica exista momente în care grafice nu indica un tren clar, situatie în care se pot utiliza criterii ajutatoare ce tin de situatia financiara (perspectiva dividendelor, rezultatele financiare), determinând astfel cea mai probabila evolutie a pretului.

Un prim aspect de care trebuie tinut seama atunci când se doreste realizarea unei analize tehnice este existenta unei baze de date privind tranzactiile, separat pentru fiecare simbol. De asemenea, se pot utiliza informatii istorice privind indicii bursieri, în urma analizei tehnice fiind estimat trendul segmentului de piata.

Analiza tehnica se realizeaza pe baza preturilor trecute si a volumelor de tranzactionare. Unii analisti bursieri sustin faptul ca este suficient numai pretul de închidere al unei actiuni, valoarea la care s-a realizat ultima tranzactie a zilei respective. Dar, de cele mai multe ori, pretul de închidere nu ilustreaza cel mai corect situatia, existând suficiente cazuri în care acesta a fost fortat. Insa acest ultim pret îsi arata utilitatea pe termen scurt, atunci când sunt evidentiate tendinte pentru ziua urmatoare.

Un pret mai corect ar fi media din ziua respectiva. Dar o estimare cât mai exacta a viitorului se face utilizând date privind pretul de deschidere, pretul minim, pretul maxim, cel de închidere si volumul.

Pentru a putea efectua o analiza tehnica este nevoie de 3 elemente: pretul, volumul si numarul pozitiilor deschise pe o anumita piata. Aceste date sunt relativ usor de obtinut si de stocat, iar graficele pe care le construiesc tehnicienii sunt relativ simple si directe ele putând fi aplicate oricarui produs ce este tranzactionat pe o piata libera la un moment dat.

Analiza tehnica sustine faptul ca pretul se misca în trenduri, prin urmare, miscarile pretului nu sunt întâmplatoare. Pretul poate sa aiba trei directii: crescator(up trend), descrescator (down trend) si stagnant (miscare oarecum orizontala într-un interval foarte restrâns). Odata ce pretul a intrat într-un trend acesta continua în acea directie pentru o buna perioada de timp.

a) Up trend

Un trend crescator se caracterizeaza printr-o serie de valori minime din ce în ce mai mari si valori maxime din ce în ce mai mari. Trendul crescator poate fi evidentiat prin trasarea unei linii de trend, ce conecteaza cel putin doua valori minime consecutive crescatoare. Cu cât linia de trend este formata din mai multe puncte ea este puternica si tinde sa reziste mai mult timp.

Intr-un trend crescator reactia pretului la întâlnirea liniei de trend este de a fi respins si de a continua în directia trendului urmând a atinge o valoare maxima mai mare decât cea precedenta.

Fig nr.1

Sursa: www.forex-trading.ro

b) Down trend

Un trend descrescator se caracterizeaza printr-o serie de valori maxime din ce în ce mai mici si valori minime din ce în ce mai mici. Pentru a evidentia un trend descrescator se traseaza o linie de trend ce conecteaza cel putin doua valori maxime consecutive descrescatoare.

Fig nr.2

Sursa: www.forex-trading.ro

c) Pragul de rezistenta (Range Trading)

Când evolutia pretului nu formeaza un trend clar ne aflam într-o perioada de "range trending", perioada în care pretul oscileaza între suport si rezistenta. Pentru a trasa o linie de rezistenta se conecteaza cel putin 2 valori maxime cu valori apropiate. In acelasi sens obtinem o linie de suport conectând doua valori minime apropiate.

Fig nr.3

Sursa: www.forex-trading.ro

Analiza tehnica este deosebit de importanta în realizarea unor investitii, astfel principalele motive pentru care investitorii trebuie sa acorde o importanta deosebita analizei tehnice sunt:

1) graficele folosite în analiza tehnica indica o evolutie precisa a preturilor într-o anumita perioada de timp. Din studiul graficelor un participant pe piata poate sa-si construiasca o imagine fidela despre volatilitatea pietei, element foarte important în evaluarea riscului unei tranzactii;

2) graficele sunt instrumente foarte utile si celor care fac analiza fundamentala. De exemplu, graficele care descriu evolutia preturilor pe perioade lungi de timp permit izolarea rapida a perioadelor în care s-au înregistrat miscari semnificative ale preturilor. Prin determinarea elementelor fundamentale sau a evenimentelor specifice perioadei respective, analistii pot identifica modul în care factorii de mai sus au influentat evolutia preturilor. Aceste informatii pot fi folosite apoi în construirea unor modele grafice de comportare a preturilor;

3) graficele pot fi utilizate ca si instrumente de sincronizare, chiar si de catre cei care îsi fundamenteaza deciziile pe baza informatiilor obtinute din alte surse;

4) graficele pot fi folosite ca si instrumente de management financiar, ele ajutând la stabilirea punctelor limita si stop;

5) graficele reflecta totodata comportamentul pietei, comportament care poate fi subiectul unor repetari în viitor, generând asa-numita sezonalitate a preturilor.

Atuul analizei tehnice este usurinta cu care poate fi desprinsa si aplicata: multe tehnici necesita o serie de date si elaborarea graficelor. Graficele si datele statistice ale cursurilor sunt usor de procurat de pe internet, de pe o multitudine de site-uri. In cele mai multe cazuri, un stilou, hârtia milimetrica, o rigla si un compas sunt singurele instrumente necesare si multe aplicatii ale analizei tehnice sunt usor de asimilat si de începatori. De fapt, multi indicatori tehnici pot fi calculati automat cu cele mai rudimentare pachete de software generatoare de grafice.

Un alt avantaj al analizei tehnice este flexibilitatea. Aceasta se refera atât la produsele tranzactionate, cât si la tipurile de piete pe care se tranzactioneaza aceste produse. Un trader care s-a specializat doar pe una din pietele de capital, poate cu usurinta sa aplice metodele tehnice de analiza pentru o alta piata, pe care nu a avut ocazia sa tranzactioneze. Exista o flexibilitate privitoare la tipurile de piete, astfel principiile analizei tehnice pot fi usor adaptate diferitelor conceptii despre piata ale traderilor.

Argumentele contra analizei tehnice pot fi sintetizate dupa cum urmeaza. Accesibilitatea universala la grafice si la datele statistice poate deveni un dezavantaj pentru trader. Odata ce un numar virtual nelimitat are acces la aceleasi grafice, si cumpara si citesc aceeasi documentatie despre analiza tehnica, este greu de acceptat intuitiv, ca un trader poate elabora previziuni mai performante decât ale celorlalti. De obicei , câstiga cei care sunt cu un pas înaintea celorlalti si, de obicei, avantajati sunt brokerii sau cei care monitorizeaza piata constant pe toata durata perioadei de tranzactionare.

Analistii utilizeaza patru mari categorii de grafice:

Grafice liniare;

Grafice punctuale;

Grafice bare;

Grafice lumânari (japoneze).

4.2. Grafice liniare

Acestea sunt grafice clasice în care preturile dintr-un anumit interval de timp selectat pentru analiza sunt unite printr-o linie. Cel mai popular grafic de acest tip este graficul pe zile, în care punctele reprezentând pretul din diferite zile sunt unite liniar. In general pretul reprezentat în cadrul acestor grafice este pretul de închidere, deoarece se considera ca acesta este mai sugestiv în ceea ce priveste tendintele anuntate pentru ziua urmatoare. Desi s-ar putea considera ca aceste grafice nu sunt foarte relevante pentru ca nu pot urmari miscarea pretului în timpul unei zile, se poate face acest lucru prin schimbarea intervalului de timp, de la zile la minute.

Fig nr.4

Sursa: Suport curs broker-Sibiu 2005

Fig nr.5

Sursa: Suport curs broker-Sibiu 2005

4.3. Grafice punctuale

Graficele punctuale se construiesc pentru a se concentra pe miscarea pretului. Principiul de constructie este relativ simplu: fluctuatiile pozitive (cresterea pretului) sunt marcate pe grafic cu X, iar cele negative (scaderea pretului) cu O. Un element standardizat este fluctuatia minima a pretului care determina marcarea cu X si O pe grafic.

Un astfel de grafic consta într-o serie de coloane formate din X-uri si O-uri. Fiecare X reprezinta o miscare în sus a pretului cu o anumita valoare numita box size. Atâta timp cât preturile continua sa urce, la fiecare unitate de crestere se adauga X-uri la coloana respectiva. La fel, daca preturile coboara cu o valoare mai mare sau egala decât marimea stabilita, numita reversal size, se initiaza o noua coloana de O-uri, care reprezinta pe grafic o coloana descendenta a preturilor. Prin conventie, primul O într-o astfel de coloana se proiecteaza pe grafic cu o unitate mai jos decât ultimul X din coloana precedenta. In mod asemanator se procedeaza când dupa mai multe descresteri succesive a preturilor se înregistreaza o evolutie ascendenta a acestora si atunci se initiaza o noua coloana de X-uri, primul X proiectându-se pe grafic cu o unitate mai sus decât ultimul O din coloana precedenta.

Dupa cum se poate observa din descrierea modului de constituire, graficul nu ia în considerare factorul timp; o coloana putând reprezenta evolutia pe o zi sau trei luni.

Unul dintre cele mai populare grafice punctuale este graficul 1X3, ceea ce înseamna ca atâta timp cât pretul evolueaza în aceeasi directie, fiecare modificare a lui cu un pips va fi punctata pe grafic. O întoarcere a graficului în directia opusa trebuie sa aiba o amplitudine de cel mult 3 pipsi pentru a putea fi marcata pe grafic. In acest fel, schimbarile minore ale pretului nu se iau în calcul, permitând traderului sa se concentreze numai asupra trendurilor principale.

Fig nr.3

Sursa: Suport curs broker-Sibiu 2005

4.4. Grafice bara

Aceste grafice sunt cele mai utilizate în prezent de catre traderii de pe toate pietele lumii. Caracteristica principala a acestor grafice este evolutia pretului pe diferite intervale de timp - ani, luni, saptamâni, zile, ore, minute - este marcata pe grafic prin asa numitele bare de pret. Patru elemente caracterizeaza o astfel de bara:

Valoarea maxima si valoarea minima a pretului pe intervalul analizat, care prin unirea lor genereaza "bara de pret";

Pretul de deschidere, marcat printr-o mica linie orizontala, în stânga barei, si care marcheaza pretul la care s-a efectuat prima tranzactie în intervalul respectiv;

Pretul de închidere, marcat cu o linie orizontala în dreapta barei de pret si care semnifica pretul ultimei tranzactii efectuate în intervalul studiat.

Dintre toate aceste preturi, cel de deschidere este cel mai putin important pentru o astfel de analiza, si de aceea, de multe ori nici nu se marcheaza pe grafic.

Daca graficul liniar evidentiaza evolutia pretului pe una din componentele sale (deschidere, închidere, maxim sau minim), graficul bara ofera toate aceste valori simultan permitând în acelasi timp monitorizarea evolutiei pietei între valorile sale extreme în cadrul unei bare de pret. In acelasi timp, pe graficele "bara" se pot trasa întotdeauna linii de trend care sa tina seama de oricare din valorile unei bare de pret.

Fig nr.4

Sursa: www.rainvest.ro

4.5. Grafice japoneze (Lumânari japoneze)

Graficul japonez este considerat unul dintre cele mai vechi grafice utilizate în cadrul analizei tehnice si a fost introdus pentru prima data de japonezi, iar in anii '80 a fost adoptat si de catre traderii americani si europeni, în prezent fiind considerat un element de baza în analiza alaturi de graficele punctuale si "bara".

Succesul unui astfel de tip de grafic are mai multe explicatii:

utilizeaza aceleasi date ca si un grafic "bara" obisnuit: pretul de deschidere, pretul de închidere, pretul maxim si cel minim. Pe aceste grafice se pot utiliza oricare din metodele tehnice de analiza valabile pentru celelalte tipuri de grafice;

au o arie de aplicabilitate foarte extinsa, putând fi folosite atât în strategiile de speculatie, cât si în cele de hedging sau investitii, indiferent daca este vorba de piete futures, options sau de capital;

permit celor care le utilizeaza în analiza sa fie cu un pas înaintea celorlalti care se orienteaza cu ajutorul graficelor "bara", datorita faptului ca formatiunile japoneze de inversare a trendului se realizeaza mult mai rapid decât cele de "bara";

fiind cele mai vechi grafice, tehnicile de analiza au fost mereu perfectionate;

exista un puternic interes pentru modul în care japonezii folosesc tehnicile lor de analiza, stiut fiind faptul ca ei sunt cei mai mari jucatori pe toate pietele lumii.

Asa cum am mai spus, graficul japonez utilizeaza aceleasi valori ale pretului ca si în cazul graficelor "bara", toate fiind raportate la intervalul de timp selectat pentru analiza.

O "lumânare japoneza" - denumirea provine de la asemanarea cu o lumânare (candlestick în engleza) - este formata din trei elemente: corpul, umbra superioara si umbra inferioara (figura nr. 5).

Corpul este încadrat de pretul de deschidere si de cel de închidere, iar intervalele de la aceste valori pâna la nivele de maxim si de minim ale pretului în intervalul analizat formeaza umbrele lumânarii - una în partea de sus si una în partea inferioara a corpului.

In functie de pozitia preturilor de deschidere si de închidere unul fata de celalalt, lumânarile pot fi goale - pretul de închidere se situeaza peste cel de deschidere - sau pline, când pretul de închidere este mai mic decât cel de deschidere.

O informatie pretioasa furnizata de o astfel de lumânare prin simplul fapt ca este plina sau goala, ca are corpul lung sau scurt, este legata de tendinta dominanta a pietei în intervalul studiat: bull daca lumânarea este goala si bear, daca lumânarea este plina, respectiv forta tendintei pietei este cu atât mai mare cu cât corpul lumânarii este mai lung.

Fig. nr.5

Interpretarea simbolurilor de tip "candlestick" se bazeaza pe relatiile ce pot exista între valorile celor 4 preturi pe care le arata. De asemenea mai sunt folosite si grupari de 2-4 simboluri candlestick pentru a caracteriza ce se întâmpla cu un pret la un anumit moment dat. Ca o regula generala, cu cât coada este mai scurta cu atât simbolul este mai puternic în sensul ca accentueaza variatia de pret pe care o arata corpul lumânarii. Cu cât corpul este mai mic si cozile mai lungi înseamna ca în piata exista un grad de indecizie (nehotarâre).

Fig. nr. 6 - Grafic intraday pentru SIF5

Sursa: www.bursanoastra.ro

Studiu de caz - ALBALACT SA Alba Iulia

5.1. Prezentarea generala a companiei Albalact

Compania Albalact este unul dintre principalii producatori de lapte si produse lactate din România, având ca si principal obiect de activitate colectarea laptelui si producerea de produse lactate.

Fabrica de la Alba a fost înfiintata în anul 1975, transformata în anul 1990 prin luare în proprietate a patrimoniului întreprinderii de industrializare a laptelui din Alba Iulia, iar în anul 1999 a fost privatizata, prin licitatie publica deschisa, constituindu-se astfel într-o societate cu capital integral privat al carei presedinte este Raul Ciurtin , de atunci fiind o prezenta cu notorietate pe piata româneasca.

Primul mare succes a fost înregistrat de Albalact cu marca Fulga, care a propulsat compania dintr-o pozitie modesta pe piata laptelui din România direct în topul primilor cinci jucatori de pe piata româneasca a lactatelor. Acest succes a schimbat practic filozofia si comportamentul companiei, obligând-o sa se raporteze la viitor într-un alt mod, unul mai profesionist, mai vizibil si mai atragator - atât pentru clienti, cât si pentru parteneri. Astfel, Albalact a început un proces de rebranding capabil sa armonizeze portofoliul de produse cu obiectivele pe termen lung ale business-ului si cu asteptarile clientilor.

Albalact a investit aproximativ jumatate de milion de euro pentru promovarea Fulga. Investitia s-a dovedit una extrem de profitabila având în vedere ca în primul an de la lansarea gamei vânzarile companiei s-au dublat, cifra de afaceri pentru anul 2005 fiind de 11 milioane de euro, adica dublu fata de anul 2004.

Ca urmare a acestui succes, compania a operat în anul 2005 schimbari importante în structura de productie, directionând materia prima si vânzarile în special catre laptele ultrapasteurizat (UHT) Fulga, o inventie a companiei suedeze Tetra Pak, considerata cea mai de baza inovatie în domeniul alimentar în ultimii 50 de ani.

Bineînteles ca eforturile societatii nu au însemnat numai lansarea gamei Fulga, dar acest brand a reusit propulsarea societatii Albalact în topul celor mai buni procesatori de lapte din tara. Datorita succesului de care s-a bucurat Fulga, societatea a investit într-o noua gama de produse, intitulata Zuzu, care a fost lansata pe piata în 18 variante de gramaj si ingrediente. Zuzu a câstigat o importanta cota de piata, mai ales pe segmentul iaurturilor. Albalact a investit peste doua milioane de euro în liniile de fabricatie Zuzu.

Dezvoltarea activitatii a fost sustinuta de extinderea capacitatii de productie, dar si de îmbunatatirea retelei de distributie. Compania detine 7 centre de distributie la nivel national, iar pe segmentul lactatelor proaspete, circa 50% din vânzari sunt realizate prin intermediul lanturilor de magazine internationale.

Rezultatele financiare ale companiei au depasit toate asteptarile în 2006, dupa ce compania a lansat brandul Zuzu, cu 23 de sortimente de lactate proaspete si creat pentru un segment mai mare si mai diversificat de consumatori în comparatie cu produsele UHT Fulga. Datele preliminare pentru întreg anul 2006 arata ca cifra de afaceri a companiei Albalact a crescut cu 70% fata de anul 2005, de la 16.826.930 euro în 2005, la 29.088.177 în 2006. Aceleasi estimari raportate la finele anului 2006 indica o majorare a profitului cu 64%, de la 850.000 de euro în 2005, la 1.300.000 euro în 2006. Rezultatele obtinute de Albalact se datoreaza investitiilor facute de companie, atât în calitatea produselor si într-o noua fabrica, dar si într-o strategie de marketing foarte bine gândita.

Tot în 2006 Albalact a facut investitii masive în marketing si publicitate. Cheltuielile pentru promovarea brandurilor Albalact au ajuns anul trecut 1.300.000 de euro, iar în acest an vor continua sa creasca.

Capitalul companiei Albalact Alba Iulia a fost majorat la începutul anului 2006 cu 10.855.253 RON (3.192.721 euro). Toti actionarii companiei au aprobat aceasta majorare a capitalului social de la 9.439.350 RON la 20.294.603 RON, prin emisiunea unui numar de 108.522.532 actiuni nominative.

Suplimentarea capitalului social este necesara, în conditiile în care compania va deschide la mijlocul acestui an, o noua fabrica la Alba Iulia - una dintre cele mai moderne unitati de productie lactate din Europa de Est. Costurile amenajarii noi fabrici, care respecta toate cerintele Uniunii Europene în domeniu, se ridica la aproape 8 milioane de euro. Albalact va investii de asemenea în logistica si marketing pentru a sustine dezvoltarea si extinderea parteneriatelor cu diferite canale de distributie.

Familia Ciurtin va detine pachetul majoritar de actiuni si dupa procesul de majorare a capitalului. Petru Ciurtin si Raul Ciurtin vor avea 52,2% din capitalul social. Anterior acestui proces cei doi detineau 61% din actiunile companiei.

Albalact este singura societate importanta din România, care activeaza în domeniul produselor lactate, care nu a fost preluata de una dintre marile companii internationale. Au existat intentii de preluare, însa au fost respinse de actionarii majoritari, adica Raul si respectiv Petru Ciurtin, care au dorit sa îsi pastreze independenta.

Familia Ciurtin a vândut însa, chiar înainte de începutul perioadei de subscriere un pachet important de actiuni. Restul actiunilor sunt detinute de alte persoane fizice (29,8%) si persoane juridice (17,9%), dintre care se detaseaza un fond de investitii din Cipru.

5.2. Actiunile companiei Albalact listate pe piata RASDAQ

Pachetul majoritar de actiuni la compania Albalact SA Alba Iulia îl detine în continuare cei doi frati Ciurtin, Raul si Petru, care înainte de marirea de capital de la începutul acestui an aveau 61% din actiuni, iar în prezent familia Ciurtin detine 52,2% din totalul actiunilor emise de Albalact. Restul de actiuni sunt detinute în proportii mai mici atât de persoane fizice, cât si de persoane juridice.

In anul 2006 compania Albalact a tranzactionat 10,7 milioane de actiuni pe piata RASDAQ, ce au fost cumparate imediat de un fond de investitii din Cipru "RC2 Limited", care detinea înainte de cumparare 5,2% din capitalul social al producatorului de lapte. Dupa derularea afacerii fondul cipriot detine aproximativ 14% din pachetul de actiuni al companiei.

Valoarea totala a acelor 10,7 milioane de actiuni a fost de circa 115 miliarde lei vechi, respectiv peste 3 milioane de euro.

Foarte probabil suma obtinuta din vânzarea actiunilor va fi utilizata pentru finantarea viitoarelor investitii în dezvoltarea societatii. Fabrica de procesare a produselor lactate reprezinta în acest moment singurul producator de acest gen din România care nu este în proprietatea companiilor multinationale si care a înregistrat bilanturi pozitive în ultimii ani.

Intentia actualilor actionari majoritari este aceea de a-si pastra statutul de independenta fata de companiile straine care controleaza la ora actuala piata de produse lactate din tara noastra.

In 2006 actiunile Albalact listate pe piata RASDAQ au ajuns sa fie printre cele mai lichide actiuni de pe bursa.

Conform analistilor actiunile ALBZ sunt printre cele mai interesante de pe piata RASDAQ, dupa un minim de 0,47 lei/actiune înregistrat în martie 2006, pretul a crescut continuu pâna la finele anului trecut, astfel încât în decembrie 2006 o actiune ALBZ Albalact se tranzactiona cu 1,27 lei. Aceasta evolutie a continuat si în anul 2007, astfel încât pretul unei actiuni a ajuns la 1,6 lei. Astfel se poate observa ca în numai un an aceste pretul acestor actiuni a crescut cu 350%.

Daca anul trecut actiunile au crescut pentru ca erau subevaluate, de acum cresterea depinde de ceea ce face emitentul în continuare, mai precis cum va evolua profitabilitatea companiei, ele depinzând si de proiectele de investitii anuntate pentru anul 2007 de catre actionarii majoritari, si anume deschiderea unei noi fabrici la standarde europene.

Cu ocazia maririi capitalului la începutul acestui an, titlurile producatorului de lactate s-au scumpit cu 13,1%, fata de ultima cotatie si au dominat piata RASDAQ cu schimburi de 1,12 milioane RON.

5.3. Analiza tehnica a actiunii Albalact în perioada 2006 - 2007

Analiza tehnica înseamna studiul istoricului graficelor cu scopul de a determina directia viitoare a pretului. Adeptii analizei tehnice considera ca toate evenimentele economice, politice sau de alta natura, care ar putea influenta piata sunt deja reflectate în evolutia graficului, facând astfel inutila analiza fundamentala.

Istoria se repeta, si deci, miscarile pietei urmaresc anumite tipare care pot fi anticipate sau cel putin cuantificate. Aceste tipare generate de miscarea pretului poarta denumirea de semnale. Scopul analizei este de a descoperi semnalele în evolutia actuala a pretului pe baza analizei semnalelor din trecut.

De asemenea analiza tehnica sustine faptul ca pretul se misca în trenduri, prin urmare miscarile pretului nu sunt întâmplatoare. Pretul poate sa aiba trei directii: crescator, descrescator si stagnant (miscare oarecum orizontala într-un interval foarte restrâns). Odata ce pretul a intrat într-un trend acesta continua în acea directie pentru o buna perioada.

Analiza tehnica a actiunii care face obiectul studiul de caz va porni de la câteva grafice, pe care le voi utiliza pentru a identifica trendurile pe diferite perioade ale activului bursier ALBZ. Aceasta prescurtare reprezinta simbolul pentru actiunile emise de SC ALBALACT S.A., actiuni care se tranzactioneaza de putin timp pe piata bursiera bucuresteana.

Initial voi supune atentiei graficul pe trei luni, în forma liniara, apoi voi exemplifica modelul "stock" de grafic pentru analize bursiere, tot pentru aceeasi perioada, urmând ca în final sa prezint tipul de grafic cu asa numitele lumânari japoneze sau doji. Apoi voi repeta demersul pentru o perioada de sase luni. Facând analiza în acest mod voi încerca sa surprind care dintre graficele prezentate, esentiale pentru orice analiza bursiera, este mai elocvent pentru activul în cauza.

Fig. nr. 7 - Grafic liniar pe o perioada de 3 luni

Sursa: www.bvb.ro

Se poate observa în aceasta reprezentare grafica cum a evoluat cotatia activului pe perioada 05.02.2007 - 05.05.2007. Este foarte vizibila caderea de curs aferenta sfârsitului lunii februarie, dar mai multe nu se pot spune privind graficul prezentat.

Fig. nr. 8 - Grafic "stock" pe o perioada de 3 luni

Sursa: www.bvb.ro

Acest tip de grafic ne ofera câteva informatii în plus fata de cel anterior prezentat, si anume faptul ca în momentul caderii de curs din luna februarie nu au existat tranzactii cu actiunea respectiva. In perioada de la sfârsitul lunii februarie a avut loc majorarea capitalului Albalact.

Fig. nr. 9 - Lumânari japoneze pe o perioada de 3 luni

Sursa: www.bvb.ro

In aceasta reprezentare grafica se poate observa tot ce s-a vazut si în cele precedente, cu un plus de claritate referitor la preturile de închidere si de deschidere, la maxime si la minime. Din histograma inferioara a graficului, care este neschimbata indiferent de tipul graficului, se poate vedea o crestere de volum în perioada critica din perspective pretului.

In continuare voi face acelasi demers prin prisma unei perioade mai lungi si anume de sase luni, deoarece graficele de mai sus nu permit previziuni ale cursului si nici identificare unor modele grafice care sa furnizeze imagini ale evolutiei pretului actiunii analizate.

 

 

Fig. nr. 10 - Grafic liniar pe o perioada de 6 luni

Sursa: www.bvb.ro

Din graficul de mai sus se poate observa aparitia unei formatiuni grafice de tipul double top, adica doua vârfuri de pret aproximativ la acelasi nivel, iar linia care uneste cele doua vârfuri este considerata ca fiind linia de rezistenta a pretului. Acest grafic permite si observarea celor doua praguri, cel de rezistenta si cel suport, acesta din urma fiind unul foarte puternic.

Fig. nr. 11 - Grafic de tipul "stock" pe o perioada de 6 luni

Sursa: www.bvb.ro

La fel ca si în cazul graficului liniar se observa comportamentul pretului în cele doua pozitii indicate.

Fig. nr.12 - Lumânari japoneze pe o perioada de 6 luni

Sursa: www.bvb.ro

In plus fata de celelalte formatiuni grafice, aici se poate identifica una de tipul triunghi ascendent în perioada mentionata prin linie punctata pe graficul de mai sus. Aceasta formatiune indica faptul ca cererea este mai puternica decât oferta. Aceasta formatiune este considerata de analisti ca fiind o formatiune care anticipeaza o continuare a trendului.

CONCLUZII

Piata bursiera româneasca s-a raportat permanent la evolutia mediului economic românesc, gradul în care si-a îndeplinit obiectivele si performantele atinse de indicatorii sai fiind strâns corelate cu evolutia acestuia.

Desi considerata un vehicul de realizare a privatizarii din România, bursa de valori si întreaga piata de capital româneasca s-a dovedit a avea o implicare limitata în acest proces, comparativ cu alte metode si mecanisme de privatizare folosite în realitate.

Ca urmare, piata bursiera româneasca nu a reprezentat sau nu a fost folosita ca un mecanism declansator si catalizator al procesului de privatizare, si desi si l-a asumat, în România nu si-a îndeplinit decât sporadic acest rol specific pietei de capital în perioada de emergenta a economiei de piata.

Evolutia recenta a pietei de capital românesti pare sa confirme asteptarile privind rolul sau în finantarea activitatii economice. Bursa de Valori Bucuresti a reprezentat în ultimii trei ani scena unor oferte publice primare, atât de obligatiuni, cât si de actiuni, emise atât de catre municipalitati, cât si de corporatii. Insa aceasta evolutie este bazata în principal pe modul de pregatire si de informare a traderilor care actioneaza pe bursa din România, acestia urmarind modul de desfasurare a tranzactiilor de pe principalele burse internationale, dar si modul în care analiza tehnica este cea care joaca rolul primordial în succesul tranzactiilor pe bursa.

Analiza tehnica a patruns peste tot în lumea financiara, din pacate foarte superficial în România. Cei care deja s-au familiarizat cu analiza tehnica de calitate nu se mai întorc în lumea zvonurilor. Piata româneasca este într-un stadiu începator, în ciuda unor statistici care o încadreaza în categoria burselor "mature". Cu toate acestea analiza tehnica se aplica cu mult succes si la Bursa de Valori Bucuresti, dar si la bursa de produse derivate de la Sibiu.

Analiza tehnica este o stiinta si o arta în acelasi timp. Daca aceste doua lucruri sunt separate cu siguranta investitorul va pierde la bursa. Analiza tehnica se foloseste împreuna cu psihologia maselor si a individului, cu o strategie de control a riscului si a capitalului. De exemplu, formatiunile grafice care au fost identificate si categorisite de-a lungul a peste 100 de ani, reflecta anumite modele care apar pe graficele de pret. Aceste modele ne dezvaluie psihologia bullish sau bearish a pietei. Daca acestea au functionat bine în trecut, se presupune ca vor continua sa lucreze bine si în viitor. Ele se bazeaza pe studiul psihologiei umane, care tinde sa ramâna neschimbata.

Desi viziunea care sta la baza strategiei de dezvoltare a pietei bursiere românesti este ambitioasa, si anume construirea celei mai performante piete de capital din regiune, odata cu aderarea României la Uniunea Europeana, pozitia ocupata de piata bursiera româneasca în clasamentul burselor central est-europene reprezinta si o confirmare a faptului ca indiferent de strategia folosita nu se poate ajunge la stadiul de cea mai performanta bursa fara a se obtine si statutul de cea mai performanta economie.

Este de apreciat realismul strategiei pietei noastre bursiere în ceea ce priveste orientarea spre asigurarea compatibilitatii cu orientarile, directivele, standardele si tendintele de dezvoltare a pietei europene, ca o baza a participari la concentrari sau aliante strategice si competitivitati viitoare.

Bibliografie

1. Anghelache, Gabriela - "Piata de capital. Caracteristici, evolutii, tranzactii", Editura Economica, Bucuresti, 2004;

2. Anghelache, Gabriela - "Bursa si piata extrabursiera", Editura Economica, Bucuresti, 2000;

3. Anghelache, Gabriela - "Piete de capital si tranzactii bursiere", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997;

4. Ciobanu, Gheorghe - "Bursele de valori si tranzactiile la bursa", Editura Economica, Bucuresti, 1997;

5. Dardac, Nicolae; Basna, Cezar - "Bursele de Valori - Dimensiuni si rezonante social economice", Editura Economica, Bucuresti, 1998;

6. Fota, Constantin; Rosu-Hamzescu, Ion; Ilinca, Gheorghe; Marginean, Marilena - "Bursa la dispozitia întreprinzatorului", Editura Mondo-ec, Craiova, 1992;

7. Grigorut, Cornel - "Piata de capital. Mica enciclopedie", Editura Expert, Bucuresti, 2001;

8. Murgu, Nicolae; Lazar, Constantin; Isarescu, Mugur - "In zgomotul bursei", Editura Albatros, Bucuresti, 1982;

9. Popa, Ioan - "Bursa. Vol. I", Colectia Bursa, Bucuresti, 1993;

10. ***Bursa de Valori Bucuresti (BVB) - Regulamente si proceduri;

11. ***Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu - Regulament de functionare si tranzactionare;

12. ***https://www.bvb.ro;

13. ***https://www.bursanoastra.ro;

14. ***https://www.bmfms.ro;

15. ***https://www.infobursier.ro;

16. ***https://www.zf.ro.

17. ***https://www.forex-trading.ro