1. Realizarea si consumul serviciilor comerciale se produc simultan, ele fiind doua procese suprapuse, aflate într-o relatie de cauzalitate reciproca. Implicatiile practice ale acestui proces sunt, printre altele:
- necesitatea unor disponibilitati permanente de capacitati prestatoare de servicii, indiferent ca acestea sunt sau nu utilizate;
- capacitatea neutilizata a serviciilor este pierduta, serviciile neutilizate neputând fi stocate în vederea unei valorificari ulterioare;
- schimbul sau înlocuirea serviciilor neconforme sunt practic imposibil de realizat;
- serviciul efectuat pentru un cumparator nu poate fi returnat.
Aceasta caracteristica prezinta o mare importanta pentru orice firma comerciala, referindu-se la flexibilitatea si adaptabilitatea cerintelor clientilor sai. Adaugam la aceasta si faptul ca, în general, calitatea serviciilor comerciale este apreciata în functie de comportamentul unui numar restrâns de angajati. Spre exemplu, într-un supermarket, contactul dintre magazin si cumparator se realizeaza la nivelul casierului, iar daca acesta are un comportament necorespunzator, atunci si imaginea magazinului va fi puternic deteriorata.
Consecintele caracteristicilor serviciilor pentru consumator si pentru comert sunt prezentate în tabelul 10.1:
Tabelul 10.1. Caracteristicile serviciilor comerciale si consecintele acestora pentru întreprinderi si consumatori
Caracteristicile serviciilor |
Consecinte pentru întreprinzator |
Consecinte pentru consumator |
||||||||||||||||||||||
1. Realizarea si consumul sunt simultane |
- absenta standardelor de fabricatie |
- participarea activa la productia serviciului |
||||||||||||||||||||||
3. Pretul serviciilor este un pret al cererii |
Prelucrat dupa Tordjman A., Op.cit., p.7 10.2. Clasificarea serviciilor comercialeTabelul 10.2. Structura serviciilor comerciale
Prelucrat dupa Tordjman A., Op.cit., p.18 [5]. Gruparea si repartizarea acestor variabile pot genera uneori situatii conflictuale legate de tarifele si sistemele de remiza, suportarea anumitor costuri suplimentare si asumarea riscurilor. Aceasta genereaza situatii de competitii , iar integrarea serviciilor în cadrul strategiilor generale de comercializare devine se coreleaza cu problematica concurentei verticale. 10.3. Dezvoltarea serviciilor comerciale[9], s-a impus modelul strategic al service-mixului, care asigura o buna functionare oricarei combinatii de prestari de servicii în vederea atingerii unui anumit nivel de crestere, precum si costuri rezonabile în raport cu efectele combinatiei respective. Acest model presupune introducerea unor noi metode pentru asigurarea echilibrului între eforturile depuse si resursele posibile ce pot fi alocate .
Figura 10.2. Structura modelului service-mixului comercial Sursa: Patriche D., Op. Cit., p. 368 A. Carti, monografii în limba româna 1.Adascalitei, V., Tehnici comerciale moderne-Marketingul spatiilor de vânzare, Editura Uranus, Bucuresti, 2000 2.Asandului, L., Statistica aplicata în servicii, Editura Junimea, Iasi, 2002 3.Basanu, Gh., Managementul aprovizionarii-desfacerii, Editura Economica, Bucuresti, 1966 4.Balan, C., Logistica marfurilor, Editura Uranus, Bucuresti, 2002 5.Boldureanu, D., Comportamentul demografic al populatiei, Editura Performantica, Iasi, 2004 6.Bucur, C.M., Comertul electronic, Editura A.S.E., Bucuresti, 2002 7.Ceausu I., Tratat de management, As. de Terotehnica si Terotehnologie, Bucuresti, 1998 8.Costea, C., Bazele administrarii afacerii comerciale, Editura Uranus, Bucuresti, 2002 9.Daker, M. J., Marketing, Editura stiintifica si Tehnica, Bucuresti, 1973 10.Diaconescu M., Merceologie alimentara, Editura Eficient, Bucuresti, 1998 11.Ferent, E., Comert. Economie si management, Editura Universitatii Gh. Asachi, Iasi, 2003 12.Ferent, E., Managementul comertului, Note de curs 13.Fundatura, D. Functia de aprovizionare-desfacere a societatilor comerciale în perioada de tranzitie la economia de piata, Editura Transilvania Expres, Brasov, 1999 14.Gattorna, J.L., Managementul logisticii si distributiei, Editura Teora, Bucuresti, 2001 15.Heyne, P., Modul economic de gândire - mersul economiei de piata libera, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991 16.Hill, E., s.a., Marketing, Editura Antet, Oradea, 1997 17.Lisandru, N., Conducerea si planificarea unitatilor comerciale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974 18.Kotler, Ph., Managementul marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 1997 19.Lisandru, N. Conducerea si planificarea unitatilor comerciale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974 20.Luca, G., Olariu, N., Elemente de management financiar, Editura Dosoftei, Iasi, 1994 21.Marinescu, G., Petrescu Gh., Drugus., L., Boldureanu, D., Alexandru, C., Management, Editura "Gr.T.Popa", Iasi, 2005 22.Marinescu G., Petrescu, Gh., Boldureanu, D., Alexandru, C., Marketing, Editura "Gr.T.Popa" Iasi, 2004 23.Medihan, G., Marketing - Concepte, metode, tehnici si strategii, Editura Gama, Iasi, 1997 24.Mercioiu, V., s.a. Management Comercial, Editura Economica, Bucuresti, 1998 25.Mosteanu, T., Preturi si concurenta, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2000 26.Nechita, D., Bazele comertului, Editura Fundatiei Universitare "Dunarea de Jos" Galati, 2003 27.Nica, P., Prodan, A., Iftimescu, A., Management, Editura Sanvialy, Iasi, 1996 28.Nicolescu, O., Managementul modern al organizatiei, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2001 29.Nicolaescu, O., Verboncu I. Management, Editura Economica, Bucuresti, 1997 30.Nita, V., Jaba, O., Economia si gestiunea întreprinderii, Editura Economica, Iasi, 2001 31.Nita, V., Corodeanu, D., Merchandising, Editura Tehnopress, Iasi, 2003 32.Olteanu, V., Marketingul serviciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 1999 33.Patriche, D., Comert si Dezvoltare, Editura Europa Nova, 2000 34.Patriche, D., Comert. Principalele coordonate ale activitatii comerciale, Editura Dacia Europa Nova Lugoj, 2000 35.Patriche, D., s.a. Economie Comerciala, Editura Economica, Bucuresti, 1998 36.Patriche, D., s.a. Economia Comertului, Editura Uranus, Bucuresti, 2002 37.Patriche, D., Elemente de economia comertului, Editura Sylvi, Bucuresti, 2001 38.Patriche, D., Marketing industrial, Editura Marketer-Expert, Bucuresti, 1994 39.Patriche, D., Tratat de economia comertului, Editura Eficient, Bucuresti, 1998 40.Petrescu, I., Management Holding Reporting, 1991 41.Popa, I., Tranzactii internationale, Editura Recif, Bucuresti, 1992 42.Putz, E., Bazele comertului interior, Editura Mirton, Timisoara, 2003 43.Ristea, A.L., Distributia marfurilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996 44.Ristea, A.L., Tudose, C., Tehnologie comerciala, Editura Expert, Bucuresti, 1995 45.Rîndasu, V., Economia comertului, Editia a II a, Editura Mirton, Timisoara, 2005 46.Rusu, C., Economia Comertului, Editura Mediamira, 2003, Cluj- Napoca, 2003 47.Sasu, C., Enciclopedia întreprinzatorului, Editura Economica, 1999 48.Stavrositu, S., Practica serviciilor în restaurante si baruri, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994 49.Tohatan, A., Economia comertului, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004 50.Thomas, M. J., Manual de Marketing, Editura CODECS, Bucuresti, 1998 51.Toma, S., Felea, M, Saseanu, A., Economie comerciala: teste, aplicatii si studii de caz, Editura ASE, Bucuresti, 2003 52.Tomescu, F., Managementul societatilor comerciale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998 53.Valeanu, G., Economia si managementul comertului, Editura Junimea, Iasi, 2004 54.Valeanu, G., Tehnologia informatiei si cultura organizationala. Provocari pentru noua întreprindere, Editura Junimea, Iasi, 2004 55.Valeanu Boldureanu, G., Managementul comertului, Editura Performantica, Iasi, 2006 B. Lucrari fundamentale în limbi straine 56.Berkowitz, E.N., Kerin, R., Rudelius, W., Marketing Channels, Dryden Pres, Chicago, 1991 57.Brugier, V.E., La politique commerciale au point de vente. Tensions entre producteurs et distributeurs, Editura Economica, Paris, 1977 58.Bruner, O., Politique d'archat et gestion des aprovisionnements, Editura Dunod, Paris 1998 59.Cegos, Y.C., La Bataille de la competence, Editura Hommes et tehniques, Paris, 1985 60.Chaffey, D., E-Business and E-Commerce Management, Prentice Hall, Financial Times, Harlow. Englans, 2002 61.Dayan, A., s.a. Le merchandising, Editura Presses Universitaires de France, Paris, 1990 Debra, C., Electronic Commerce - The New Business Platform for the Internet, Computer Technology Research Corporation, 1997 63.Johnson, J., Wood F. Donald Contemporary Physical Distribution. The Petroleum Publishing Co., Oklahoma, 1977 64.Kalakota, R., Robinson, M., E-Business. Roadmap for Success, Addison-Wesley, Reading, Massachusetts, 1999 65.Kalakota, R., Whinston, A.B., Frontiers of Electronic Commerce, Addison Weslez, Readind, MA, 1996 66.Kapferer, J.N., Comment choisir un poitionnement, Le Guide de marketing mix, Paris, 1988 67.Kosiur, D., Understanding Electronic Commerce, Microsoft Press, Redmond, Washington, 1998 68.Kotler, Ph., Duboid, B., Marketing - Management, Editura Publi-Union, Paris, 1992 69.Renard, Ph., Management et techniques degestion, Editura Sidney, Paris, 1990 70.Rosembloom, B., Marketing channels - A Management View, The Dryden Press, Chicago, 1983 71.Saint, C., La pratique du merchandising, Les Editions d Organisation, Paris, 1993 72.Tordjman, A., Strategies de concurence dans le commerce - les services au consummateur, Les Editions d`Organisations, Paris, 1984 C. Articole, periodice, site-uri Internet 73.Caruceru, A., Plata cu carduri-acceptata la peste jumatate din comerciantii bucuresteni, în suplimentul "Instrumente de decontare fara numerar", august 2001 74.Dragusin, M., Strategii globale de comert electronic pentru IMM-uri, în volumul "Comert si globalizare", Editura ASE, Bucuresti, 2003 75.Geller, D.P., The Yin and Yang of Electronic Commerce, https://idm.internet.com 76.Gist, R.R., Reatiling: Concepts and Decisions, John Wiley & Sons, Inc, New York 77.Hofmann, J.A., The E-Business Primer. How to Develop, Implement, Market and Manage an E-Business 78.Mathe, H., Apres le marketing-mix, le service-mix, Rev. "Logistiques Magazine", nr.28/1988, Paris 79.Plesea, D., Analiza eficientei comerciale a unui magazin on-line în volumul "Comert si Globalizare", Editura ASE, Bucuresti, 2003 80.Tachiciu, L., Provocari în fata comertului cu amanuntul românesc în perspectiva integrarii europene, în volumul "Comert si Globalizare", Editura ASE, Bucuresti, 2003 81.Teodoru, C., Your European Gateway to Electronic Commerce, brosura editata la initiativa Comisiei Europene, D.G. Întreprinderi, Bucuresti, 2006 82.Visean, M.O., Interfete comert clasic, comert electronic. Analiza comparativa a serviciilor comerciale, în volumul "Comert si globalizare", Editura ASE, Bucuresti, 2003 83.*** Anuarul Statistic al României, Institutul National pentru Statistica, Bucuresti, 1995-2006 84.*** Buyer's Guide to Electronic Commerce. Glossary of Terms, 85.*** Cartea Alba a Comertului, comunicare a Comisiei Europene catre Consiliu, Parlamentul european, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor, nr. 6 (COM (1999)) din 27.01.1999 86.*** Cartea Verde a Comertului, comunicare a Comisiei Europene, nr.530 (Com (1996)) din 20.11.1996 87.*** Catre o piata unica în domeniul distributiei - Comertul interior în cadrul Comunitatii, sectorul comercial si completarea pietei interne, comunicare a Comisiei Europene, nr.41 (COM (1991)) din 11.03.1991 88.*** Dictionnaire commercial de l'Academie des sciences commerciales, Editura Hachette, Paris, 1979 Economia digitala, studiu cuprins în Proiectul prioritar "Societatea Informationala - Societatea cunoasterii" al Academiei Române, Octombrie 2001 90.*** Legea comertului electronic, Nr. 365/2002 91.*** Legea semnaturii electronice, Nr. 429 / 2001 92.https://europa.eu.int/eu/record/green/gp9611/ trade.htm 93.https://idm.internet.com 94.https://www.insse.ro 95.https://www.netinbusiness.net 96.https://www.wentworth.com Tordjman, A Strategies de concurence dans le commerce - les services au consummateur, Les Editions d Organisations, Paris, 1984, p. 3. Patriche, D. Dragusin M., Grigorescu A. Comert. Principalele coordonate ale activitatii comerciale, Editura Dacia Europa Nova Lugoj, 2000, p. 130-133. Brugier, V.E. La politique comemrciale au point de vente. Tensions entre producteurs et distributeurs, Editura Economica, Paris, 1977. Marinescu G., Petrescu Gh., Boldureanu D., Alexandru C., Marketing, Editura "Gr.T.Popa" Iasi, 2004, p. 92. Document InfoAccesari: 9953 Apreciat: Comenteaza documentul:Nu esti inregistratTrebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta Creaza cont nou A fost util?Daca documentul a fost util si crezi ca meritasa adaugi un link catre el la tine in site in pagina web a site-ului tau.
Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 ) |