Experienta tarilor dezvoltate, rezultatele lor concretizate în cresterea economica, sunt argumentul forte în sprijinul ideii ca sistemul economiei de piata s-a dovedit a fi cel mai eficient tip de sistem economic. De aceea pentru tara noastra, care si-a exprimat clar optiunea pentru trecerea la economia de piata, însusirea de catre toti specialistii a categoriilor economice legate de acest tip de sistem economic este o necesitate imperioasa.
Bazele teoretice ale economiei de piata au fost elaborate de Adam Smith (1723-1790) si cristalizate în lucrarea "Avutia natiunilor" aparuta în 1776. Cel mai de seama reprezentant al economiei politice clasice fundamenteaza pentru prima data, în mod stiintific, un model al economiei de piata în care viata economica este reglata de concurenta, cerere, oferta, miscarea libera a preturilor si a salariilor, negând imixtiunea statului în viata economica.
Printre reprezentantii de frunte ai scolii clasice de economie politica se cuvine sa-i amintim si pe David Ricardo (1772-1823), Thomas Malthus (1766-1834), John Stuart Mill (1806-1873).
Economia clasica a dominat gândirea economica o perioada îndelungata (sec. XVIII, XIX si începutul secolului XX) pâna în anul 1936 când a avut loc o noua revolutie în gândirea economica, marcata de aparitia lucrarii lui John Maynard Keynes (1883-1946), "Teoria generala a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii si a banilor", care a însemnat si aparitia scolii neoclasice. La fundamentarea tezelor economiei neoclasice au contribuit si englezul W. Stanley Jevons (1835-1882), austriacul Karl Menger (1840-1921), elvetianul Leon Walras (1834-1910) prin elaborarea tezelor legate de utilitate, factori marginali, echil 19519y2416t ibrul general etc.
Teoria economica clasica considera ca piata liberei concurente este în stare sa rezolve orice problema economica. În opozitie cu aceste teze ale economiei clasice, J.M. Keynes fundamenteaza necesitatea interventiei statului în viata economica, motivând-o prin aceea ca piata libera nu mai este în stare sa faca fata fenomenelor negative ca recesiune, somaj, inflatie, etc. S-a format astfel directia dominanta a economiei moderne care, în conditiile actuale, o regasim în politica economica a statelor din America de Nord, Europa si Japonia.
În gândirea economica contemporana se remarca curente ca "scoala din Chicago", "Macroeconomia asteptarilor rationale" având orientari de dreapta si urmarind reducerea amestecului statului în functionarea pietei libere. John Kenneth Galbraith critica capitalismul modern în lucrarile: "The New Industrial State", "The Affluent Society" si "The American Capitalism". El ia apararea firmelor gigant considerându-le suport al progresului tehnic contemporan. Condamna atitudinea guvernului american de neglijare a sectorului de stat în favoarea celui particular si dezavueaza reclama considerând-o mijloc de manipulare a consumatorului.
Economia radicala este un curent de extrema stânga care s-a înviorat în perioada de dupa socul petrolier din anii 1970. Reprezentantii lui resping piata promovând planificarea democratica. În viziunea lor preturile si salariile trebuie controlate si dirijate, fiind considerate instrumente în lupta contra inflatiei.
Pe tarâmul teoriei economice prezentul se remarca prin scaderea influentei economiei politice marxiste provocata de prabusirea sistemului totalitar de organizare a societatii într-o serie de foste tari socialiste.
Educatia si nivelul de informare generala a fortei de munca. Daca ea s-a nascut în era televiziunii si într-o societate avansata, va fi bine informata, adaptabila si sofisticata. Daca ea a parasit recent comunitatea taraneasca, va fi simpla, superstitioasa, nervoasa si greu adaptabila.
Sanatatea generala a fortei de munca. Poate fi îmbunatatita prin modul de alimentatie si prin servicii legate de bunastare. Eficientizarea fortei de munca depinde în buna masura de cresterea standardului sau de viata. Dar standardul de viata al unei natiuni poate creste numai bazându-se pe o forta de munca eficienta. Rezulta un cerc vicios care explica de ce progresul unei natiuni în dezvoltare este atât de lent.
Stimulentele oferite muncii. Cu cât acestea sunt mai mari cu atât munca se va implica mai ferm în diferitele activitati.
Factorii de înalta calitate. Uneltele bine alese, rezervele potrivite de energie, tehnologiile performante, etc. maresc eficienta muncii. Aceasta este una din explicatiile bunastarii americane.
Productia Consumul firmelor Consumul final
ramurilor
p1 = p11 + p12 + p13 + ... + p1m + p1c + p1a
p2 = p21 + p22 + p23 + ... + p2m + p2c + p2a
p3 = p31 + p32 + p33 + ... + p3m + p3c + p3a
pn = pn1 + pn2 + pn3 + ... + pnm + pnc + pna
Productia va acoperi
nevoia sociala numai cu conditia ca produsul fiecarei ramuri
sa satisfaca atât consumul intermediar al firmelor din toate ramurile 
, cât si cerintele consumului oamenilor si ale
acumularii, adica, 
.
Se observa ca în procesul distribuirii si utilizarii produsului lor, între diferitele ramuri se stabilesc relatii extrem de complexe.
În studiul corelatiei între productie si nevoia sociala se pot ivi urmatoarele situatii:
(a) O anumita parte a nevoii sociale nu poate fi acoperita când partea din produsul ramurii i care ramâne dupa satisfacerea consumului firmelor este mai mica decât partea necesara consumului oamenilor si acumularii:
;
(b) O parte a produsului
ramâne neutilizata când ceea ce ramâne dupa acoperirea
consumului firmelor si a acumularii depaseste consumul
oamenilor: 
.
Modelul matematic al corelatiei "nevoie-surse-productie" este "Balanta legaturilor dintre ramuri". Pentru elaborarea ei economistul american W. Leontief a fost distins cu premiul Nobel.
Analiza vietii economice scoate în evidenta si faptul ca sistemele economice sunt sisteme cibernetice. În calitate de sistem cibernetic, sistemul economic are urmatoarele însusiri:
- este format din subsisteme (economia nationala cuprinde urmatoarele subsisteme: ramuri, subramuri, unitati de productie, de circulatie, financiar-bancare, etc.);
- functia de conducere se exercita atât la nivelul sistemului cât si al fiecarui subsistem;
- interdependenta si interactiunea între toate verigile sistemului economic se realizeaza prin feed-back;
- circulatia informatiilor în sistem, reglarea si autoreglarea lui, modelarea sistemului, fenomenele probabilistice caracterizeaza de asemenea un sistem cibernetic;
- sistemul economic este dinamic, fiind în continua miscare, transformare si evolutie, modificându-si permanent parametrii în functie de dezvoltarea sau restrângerea unor activitati;
- sistemul economic este un sistem deschis fiind interconectat cu sisteme exterioare de la care primeste impulsuri independent de evolutia sa;
- insuficienta circulatie a informatiilor în sistem, modesta lui organizare (în sens cibernetic) creeaza posibilitatea dezvoltarii entropiei sistemului cu toate efectele sale distructive.
Pe baza examinarii corelatiei "nevoie-surse-productie" se constata existenta a doua tipuri fundamentale de economie:
- o economie închisa, naturala, "directa" în care elementele vietii economice (nevoile, sursele, productia propriu-zisa), fazele procesului de productie nu sunt despartite în timp si spatiu, ci sunt suprapuse. Astfel, o gospodarie patriarhala produce ea însasi toate bunurile de care are nevoie consumându-le în cadrul familiei fara a stabili legaturi cu lumea exterioara;
- într-o economie deschisa sferele productiei, ramurile, subramurile ei sunt despartite în timp si spatiu. Functionarea unei astfel de economii presupune stabilirea de interconexiuni între elementele componente ale vietii economice ceea ce se realizeaza cu ajutorul pârghiilor: piata, bani, cerere, oferta, etc. În cazul economiei deschise relatiile cu alte sisteme sunt o conditie indispensabila a existentei sistemului.
Folosind metodele si tehnicile descrise mai sus economistul nu detine însa niste arme infailibile, el fiind pasibil de a cadea în capcanele gândirii economice. Vrând sa evidentiem si sa cuantificam influenta unui singur factor asupra unui fenomen studiat (în ce proportie pretul masinilor influenteaza volumul vânzarilor de automobile, de exemplu), datorita multitudinii factorilor perturbatori (veniturile consumatorilor, pretul benzinei, starea drumurilor, psihoza datorata atacurilor teroriste), ne va fi foarte greu sa pastram aceasta multime de factori la o valoare constanta pentru a nu influenta rezultatul cuantificarii influentei singulare a factorului vizat de noi.
Este de asemenea indicat ca în procesul de investigare sa nu se extinda, în mod mecanic, constatarile valabile pentru parti ale întregului si asupra ansamblului (greseala de compozitie). Pentru exemplificare sa consideram un an cu o recolta de exceptie în agricultura. Productia record nu este o garantie ca venitul total realizat pe ansamblul agriculturii va fi mai mare decât în anul precedent. De regula, poate fi egal sau mai mic. Chiar daca productia obtinuta de fiecare fermier în parte va fi mai mare, venitul fermelor va fi mai mic decât în anul precedent, aceasta datorita faptului ca oferta mare va conduce la scaderea preturilor.
Subiectivismul pe care-l implicam în studierea lumii care ne înconjoara este cea mai adânca capcana în studiul economiei politice deoarece, pâna la urma, felul în care percepem faptele observate depinde de "ochelarii teoretici pe care îi purtam". Prizonieri ai preconceptiilor lor teoretice pot fi si cei ce studiaza stiintele exacte (se crede ca însusirea temeinica a fizicii newtoniene i-ar putea încurca pe fizicieni în întelegerea teoriei relativitatii a lui Einstein). O ilustrare socanta a constatarii de mai sus ne ofera Max Planck (laureat al premiului Nobel pentru descoperirea teoriei revolutionare a cuantelor): "Un nou adevar stiintific nu triumfa convingându-si oponentii si facându-i sa vada lumina, ci mai degraba pentru ca oponentii sai mor eventual si urmeaza o noua generatie care este familiara cu acest nou adevar". Deoarece cei batrâni "stiu" prea multe lucruri pe care nu le pot uita, stiinta apartine celor tineri, concluzioneaza Paul Samuelson. Dupa ce s-a studiat si s-a învatat un grup de principii economice realitatea este înteleasa într-un mod nou si diferit. Dar, deoarece grupul de principii economice nu este totdeauna acelasi si pentru ca indivizii se afla în stadii diferite ale procesului de însusire a grupului de principii, putem întelege de ce oamenii care traiesc pe aceeasi planeta au perceptii economice fundamentale diferite - de ce unii considera capitalismul ca fiind cel mai bun sistem, pe când altii înca mai cred ca cel mai bun e comunismul.
Economia politica nu este o stiinta exacta, nesiguranta în viata economica fiind o prezenta permanenta. Daca acum un secol, matematicianul francez Laplace considera ca având timp si date suficiente, cu ajutorul matematicii s-ar putea prevedea viitorul tot atât de clar ca si prezentul, astazi, constienti, în sfârsit, de multimea infinita a factorilor perturbatori s-a ajuns la concluzia ca pâna si în cele mai exacte stiinte exista o imposibilitate inerenta de previziune. Aceasta constatare este valabila cu atât mai mult în stiintele sociale care implica relatii mult mai complexe si trebuie sa prevada comportamentul uman. Unul din primele principii care trebuie însusite este acela ca legile economice sunt valabile în general, pentru situatii medii si nu pentru fiecare caz în parte. De altfel, legea mediilor afirma ca acest comportament mediu al grupurilor va fi mult mai usor de prevazut decât comportamentul indivizilor. Legile economice pot fi definite ca relatii esentiale între procesele si fenomenele economice, ca raporturi repetabile între agentii participanti la activitatea economica. Ele sunt legi probabilistice si nu legi ale relatiilor pure, riguros determinate. De regula, valabilitatea lor nu apare decât ca o medie, ele înfaptuindu-se numai ca o tendinta dominanta.
|
