OBIECTIVE SI INSTRUMENTE DE POLITICA MONETARA. CONTROLUL MASEI MONETARE

2.1. OBIECTIVE ALE POLITICILOR MONETARE

2.1.1. Definirea si alegerea obiectivului politicii monetare

Problema politicilor macroeconomice este de a alege reguli care sa descrie modul in care instrumentele politicilor raspund conditiilor economiei, pentru a imbunatati performantele variabilelor obiectiv. Instrumentele politicilor monetare sau fiscale sunt manevrate de autoritatea monetara sau cea fiscala, influentandu-se starea economiei. Obiectivele politicilor sunt variabile endogene cu o importanta sporita in economie: inflatia, somajul, formarea capitalului, cresterea economica etc.. Fiecare tara are in vedere mai multe tinte posibile, insa una singura domina si focalizeaza atentia autoritatilor (Germania- inflatia, Franta- somajul, Marea Britanie- eficienta).

Pentru a descrie o variabila obiectiv ar trebui sa definim o functie a bunastarii sociale ce ar reliefa costul devierii variabilei obiectiv de la nivelul dorit si care ar reflecta dorintele indivizilor din societate. Odata definita aceasta functie, putem pune problema politicilor macroeconomice ca orice alta problema de politica economica: alegerea instrumentelor ce ar maximiza functia bunastarii. Teoretic, problema este usoara, practic insa, este dificil sa definim o functie a bunastarii sociale din moment ce indivizii sunt diferiti si au preferinte diferite, uneori total opuse.

Avand in vedere acest aspect, putem considera ca alegerea unui obiectiv si a unei politici economice potrivite tine mai mult de fler si de experienta.

Obiectivele declarate de autoritatea monetara sau fiscala pot fi variate: nivelul sau cresterea productiei nationale, somajul, inflatia, fluctuatia de ansamblu a acestor trei indicatori, balanta de plati externe, etc., urmarindu-se o optimizare a acestora (o cat mai buna combinatie), avandu-se in vedere diverse constrangeri ce tin de situatia economica. In general, energia este concentrata pe un obiectiv principal, pentru restul urmarindu-se o maximizare a efectelor si crearea unui cadru favorabil economic. an perioada actuala majoritatea bancilor nationale au ca obiectiv principal controlul inflatiei.

2.1.2. Constrangeri in atingerea tintelor-principiul lui Tinbergen

Constrangerile ce actioneaza asupra autoritatilor monetare in atingerea a cat mai numeroase obiective, tin in special de faptul ca o autoritate publica poate urmari si atinge atatea obiective cate variabile independente are. Aceasta afirmatie reprezinta Legea lui Tinbergen, fiind formulata pentru prima data de economistul olandez Jan Tinbergen, cel ce a obtinut Premiul Nobel pentru realizarile sale in modelarea macroeconomica si a tehnicilor de evaluare a politicilor macroeconomice. El spune ca oricine e liber sa-si aleaga oricate obiective doreste, insa ca poate atinge cel mult un numar egal cu numarul instrumentelor independente, fiecare obiectiv trebuind sa fie atins pe o alta cale prin utlizarea fiecarui instrument. El da chiar exemplu de gandire eronata: " Avem doua instrumente, de politica monetara si de politica fiscala, si avem doua variabile tinta, inflatia si somajul. Deci nu exista nici o contradictie. Putem folosi politica monetara pentru a controla inflatia si politica fiscala pentru a controla somajul. " Aceasta gandire este gresita, explica economistul olandez, deoarece aceasta ar presupune ca inflatia si somajul ar fi influentate de cele doua politici aplicate in moduri diferite, ceea ce nu este adevarat, in ambele cazuri influentandu-se curba cererii agregate.

Asadar, un control optim presupune un numar cel putin egal al instrumentelor cu cel al obiectivelor, desi, de fapt, obiectivele indeplinite sunt mai putine decat numarul de instrumente independente avute, datorita modurilor diferite de indeplinire a politicilor, a politicilor aplicate sau a legaturilor intre tinte.

2.1.3. Obiective posibile

oferta monetara (cantitate) -- M.Friedman

NON-MONETARISM:

curs de schimb (pret)    -- tinerii keynesieni

-- Sistemul Monetar European

credit (cantitate)    -- Ben Friedman

rata dobanzii (pret)    -- vechii keynesieni (Harrod)

pret actiuni (pret)    -- Tobin

nici o tinta    -- Lawson

deficitul bugetar (cantitate)-- Lawson

deficitul bugetar in conditii -- Ward, Neild

de somaj minim

parghii fiscale     -- Musgrave

cresterea creditului intern -- F.M.I.

(cantitate)

venitul nominal (cantitate) -- Meade

baza monetara (cantitate) -- Minford

Dupa cum se observa, obiectivele posibile sunt variate si nu exista o reteta unica, fiecare recomandand un anumit indicator ca tinta optima.

2.1.4. Necesitatea alegerii unui obiectiv

Avandu-se in vedere disputele iscate si parerile contradictorii asupra acestui aspect, ne putem pune intrebarea necesitatii unui obiectiv. Motivatia alegerii unui obiectiv are mai multe aspecte:

- acesta ofera informatii despre viitor, datorita faptului ca variabila tinta are implicatii viitoare pentru alti indicatori macroeconomici, diferitele niveluri ale variabilei tinta putand previziona valori noi pentru alti indicatori macroeconomici.

- este un stabilizator automat: orice obiectiv avut in vedere de autoritati conduce catre un alt indicator, astfel incat un control al variabilei tinta duce automat la stabilizarea unor alti indicatori;

- crearea unei imagini asupra inflatiei viitoare: diferit 747i82h ele pozitii avute de autoritati asupra uneia sau altei variabile tinta pot determina populatia sa presupuna un anumit nivel al inflatiei viitoare, aceasta inflatie asteptata influentand in mod direct inflatia viitoare reala;

- disciplinarea si constrangerea guvernelor: foarte multi economisti considera ca politicile macroeconomice nu trebuie sa depinda numai de bunul plac al unei persoane, partid politic sau chiar institutii si care sa le poata poata modifica oricand si oricum (modificarea politicii economice in anul electoral). De aceea ei propun ca Parlamentul (Congresul) sa adopte o politica nationala ce nu va putea fi modificata, astfel incat guvernele sau conducerea bancilor nationale sa aiba anumite constrangeri si sa fie obligate sa realizeze anumite obiective. Acest lucru se realizeaza partial prin tintele propuse.

2.1.5. Criterii de selectare a obiectivelor

Avand in vedere ca autoritatea monetara (fiscala) are de ales intre mai multe variabile drept variabile obiectiv, se pune problema modului de selectare a acestora. Exista trei conditii pentru ca o variabila sa fie o tinta viabila a politicii monetare:

Sa poata fi masurata- datele necesare stabilirii nivelului si fluctuatiei variabilei trebuie sa fie disponibile cat mai rapid si sa fie valabile. Toti termenii ce compun variabila obiectiv trebuie sa fie definiti in mod clar iar datele sa poata fi folosite in timp util. De exemplu, masurarea ratei dobanzii pe termen lung poate crea probleme. Aceata este o medie a mai multor rate ale dobanzii pe termen lung pentru diferite instrumente si cu diferite caracteristici. Multe din aceste rate pe termen lung nu sunt incluse in medie, altele trebuie ponderate cu influenta pe care o au iar unele sunt greu de interpretat. Aceste lucruri fac ca, pe ansmblu, rata dobanzii pe termen lung sa fie greu de exprimat in unitati valorice si deci o tinta greu de evaluat.

Sa poata fi atinsa- pentru ca un obiectiv sa fie valid el trebuie sa poata fi atins de autoritatea monetara (fiscala) prin instrumentele si politicile de care dispune pentru ca altfel este un scop pur teoretic, pentru care nu se ofera nici o solutie de rezolvare si are doar un caracter declarativ. De exemplu, in timpul crizei petrolului din anii '70, problema balantei de plati externe putea fi rezolvata prin economisirea de carburanti. Aceasta ar fi dus la o scadere a importurilor de petrol, al carui pret crescuse si, deci, la o echilibrare a balantei. Insa F.E.D. nu avea nici o autoritate in acest sens, neputand impune economisirea combustibililor.

Sa existe o relatie directa cu scopul general urmarit- daca Banca Nationala a unui stat stabileste un obiectiv si chiar il atinge, insa acest efort nu are nici un efect pe plan economic, deci scopul urmarit nu a fost nici macar apropiat, declararea si atingerea acelui obiectiv nu a avut nici un efect practic. Realizarea unui obiectiv trebuie sa duca la cresterea unui anumit indicator macroeconomic, vazut in acel moment ca cel mai relevant.

Obiectivul reprezinta cureaua de transmisie intre instrumentul macroeconomic si scopul final, un punct intermediar, in cazul unui obiectiv intermediare (strategie in doi pasi) sau punctul final (strategie cu un singur pas).

2.1.6. Strategii de politica monetara

Autoritatea monetara dispune de anumite instrumente monetare (operatiuni de open-market, rezerve minime obligatorii, etc.) si le foloseste pentru a atinge anumite scopuri majore (stabilitatea preturilor, somajul, balanta de plati externe). Pentru atingerea acestor obiective sunt folosite diferite strategii de politica monetara:

Strategia unui singur pas- politicile macroeconomice sunt indreptate direct spre scopul final, astfel incat, daca o politica nu este eficienta in atingerea obiectivului final, va fi folosit un alt instrument ce se presupune ca va da rezultate in atingerea aceluiasi scop.

Strategia celor doi pasi- se alege tinta finala in primul pas iar mai apoi se alege o tinta intermediara intre instrumentul de politica monetara si obiectivul final, astfel incat, prin folosirea instrumentului respectiv sa poata fi atins tinta intermediara, care va conduce la atingerea obiectivului final. De exemplu, pentru reducerea inflatiei de la 10% la 3% pe an, se stabileste ca este necesar ca M1 sa creasca cu 6% pe an (tinta intermediara); deci controlul M1 va duce la controlul automat al inflatiei, obiectivul intermediar odata atins antrenand atingerea scopului final.

In conditiile unei rate a dobanzii fixe (controlate), toate dezechilibrele economice vor trebui reparate prin fluctuarea masei monetare in sens pozitiv sau negativ, deci o retragere sau o emisiune de bani pe, functie de starea din momentul respectiv.

Recomandarea pentru una sau alta dintre tinte tine cont de cele doua curbe, IS si LM si de stabilitatea lor:

in cazul instabilitatii curbei IS si stabilitatea curbei LM.

Ambele strategii au avantaje si dezavantaje. Avantajele strategiei intr-un singur pas pot fi:

folosirea tuturor datelor disponibile ;

Tari ce au ca obiectiv final inflatia

Tabelul nr. 7

2.2. Instrumente ale politicilor monetare si controlul monetar

Politica reprezinta o implicare a statului in economie prin intermediul Bancii Nationale, care este cea abilitata prin lege sa intervina in acest domeniu. Interventia poate fi directa, prin exercitarea unor constrangeri de ordin administrativ, cu toate urmarile ce decurg din aceasta, sau indirecta, prin influentarea unor indicatori, care la randul lor vor produce efecte in intreaga economie. Aceasta interventie in economie, indiferent de mijloacele folosite, se realizeaza prin instrumente ale politicii monetare de care dispune Banca Nationala. Aceasta capacitate a Banca Nationala provine din caracteristica sa de banca a bancilor, din puterea de a controla intregul sistem bancar pe care i-o confera atat legea cat si constructia sistemului si de corelatia existenta intre volumul masei monetare si starea economiei in ansamblu.

Banca Nationala este singura abilitata in Romania sa se ocupe de politica monetara, avand in componenta sa departamente speciale insarcinate cu acest lucru, care isi bazeaza actiunile pe observarea si cunoasterea pieteii, corectarea unor dezechilibre sau promovarea unor politici facandu-se cu ajutorul instrumentelor de politica monetara.

Instrumentele folosite in politica monetara sunt:

instrumente de interventie directa (constrangeri de ordin administrativ-reglementari bancare);

Credit lombard si creditul overdraft

Sunt o sursa de lichiditati pe termen scurt (cu colaterale), de obicei cu un cost mai mic decat orice alta sursa de finantare alternativa dar prezinta si dezavantajul apelarii in mod discretionar la aceste credite. Rata creditului lombard poate fi rata cheie in anuntarea modificarii politicii monetare. Lombardarea este o decizie a bancilor comerciale de a se imprumuta de la banca centrala, cu acceptarea conditiilor de colateral, maturitate si acces; creditul overdraft intra in vigoare automat si poate fi sau nu fi cu colateral.

Depozitele sectorului public

Principalul obiectiv al bancilor centrale ce opereaza intr-o economie de piata este considerat a fi stabilitatea modei nationale pe termen mediu (aceasta reprezinta un progres de la vechile obiective ale politicii monetare - cresterea economica rapida, reducerea somajului).

In tarile dezvoltate din punct de vedere industrial, instrumentele pe care se bazeaza bancile centrale sunt cele legate de operatiuni de open-market, operatiuni ce implica contracte REPO (autoritatea monetara cumpara de pe piata active pentru care exista promisiunea ca la o anumita scadenta vor fi rascumparate) si contracte REVERSE REPO (vinde active cu obligatia de a le rascumpara la scadenta). Dezvoltarea pietei financiare, pe care au loc aceste operatiuni si pe care banca centrala trebui sa o sprijine, implica, pe langa institutii financiare competitive, o infrastructura solida, un sistem de transfer a sumelor foarte mari, registre de inregistrare a acestor transferuri si o baza legislativa corespunzatoare. Odata puse la punct aceste probleme, operatiunile de open-market, si odata cu ele politica monetara, pot deveni foarte eficiente si flexibile.

2.3. Masa monetara

2.3.1. Definire, agregate monetare

Masa monetara reprezinta totalitatea activelor ce pot fi utilizate pentru procurarea de bunuri si servicii sau pentru plata datoriilor. In acelasi timp masa monetara si caracteristicile ei sunt, pentru autoritatea monetara, subiectul principal al activitatii. Asupra ei si prin ea, Banca Nationala intervine in economie, aplicand politici specifice. De aceea, descrierea si cuantificarea exacta a componentelor ei este esentiala in aplicarea politicilor monetare, folosindu-se in acest scop indicatorii si agregatele monetare ce dau informatii referitoare la dinamica masa monetara sau la efectele strategiilor urmate de autoritati. Pana in anii '70 indicatorul principal al situatiei macroeconomice era rata dobanzii, insa odata cu evolutiile pe plan financiar si cu modificarea corelatiilor din economie, atentia s-a transferat asupra agregatelor monetare.

Agregatele monetare reprezinta o cuantificare in trepte a masei monetare in functie de lichiditate, incepandu-se cu moneda efectiva si incheindu-se cu activele pietei financiare (produse primare, derivate sau sintetice, cu lichiditate mai scazuta si cu costuri mai ridicate ale operatiunilor de transfer in moneda). Fiecare stat isi stabileste propriile agregate monetare, functie de gradul de dezvoltare, de capacitatea de interventie a Bancii Centrale sau de corelatiile macroeconomice. In S.U.A. exista mai mult de 40 de agregate monetare, in Marea Britanie au fost opt pana in 1989, cand au fost reduse la sase, iar in Romania sunt definite patru agregate monetare (M1, M2, M3 si L). Fiecare din aceste agregate raspunde diferit la politicile monetare promovate de Banca Nationala si, din acest motiv, influentarea acestora este analizata in mod diferit.

Pe orice piata , deci si pe cea monetara, starea normala este cea de echilibru intre cerere si ofera (in cazul nostru cerea si oferta de bani), dezechilibrele fiind considerate disfunctionalitati. Cererea de bani este intretinuta de catre utilizatorii masa monetara (persoane fizice, institutii, firme etc.), acestia folosind banii in mod cotidian, iar oferta de bani este realizata de catre banca centrala a tarii respective, orice exces de cerere sau de oferta ducand la o stare de dezechilibru in economie.

2.3.2. Cererea de moneda, teorii privind cererea de moneda

Cererea de moneda este analizata in mod diferit de economistii din diferitele scoli de gandire economica sau din perioade de timp diferite. Vom prezenta in continuare cateva modele de teorii monetare.

Modelul tranazactiilor (varianta sa moderna) leaga cantitatea de moneda cu viteza de circulatie a banilor si cu nivelul preturilor, ea fiind formulata in varianta sa moderna de catre Irving Fisher:

M'V'+M*V=P*T

unde M=cantitea de moneda efectiva in circulatie;

M'=masa depozitelor bancare;

V=viteza de rotatie a monedei efective;

V=viteza de rotatie a modei de cont;

P=nivelul general al preturilor din economie;

T=volumul total al mafurilor vandute.

Asadar, cantitatea de moneda dintr-o economie variaza direct proportional cu nivelul preturilor (modificarea lor generala fiind data de indicele general al preturilor) si cu nivelul productiei si invers proportional cu viteza de rotatie a masei monetara pe fiecare componenta (o viteza de rotatie mai mare va substitui o parte a masei monetare).

Aceasta ecuatie reliefeaza ca Banca Nationala trebuie sa coreleze politica sa privind nivelul de moneda pe piata si in functie de cresterea economica, de inflatie sau de dezvoltarea pietei financiare (introducerea de noi instrumente de plata- carti de credit sau de debit, noi tipuri de depozite duce la cresterea masa monetara prin cresterea vitezei de rotatie a monedei scripturale).

Modelul soldurilor monetare pune baza pe faptul ca populatia pastreaza sub forma de lichiditati doar o parte din incasarile sale totale functie de previziunile sale privind cheltuielile sale termen scurt si lung (aceasta rezerva de bani tine cont de ritmicitatea incasarilor nevoile curente ale indivizilor etc.). Acest model este denumit si "ecuatia Cambridge", si a fost promovat de Pigou si Marshall.

M=k*T*P

unde M=masa monetara in circulatie;

T=volumul tranzactiilor;

P=nivelul general al preturilor;

k=durata medie de pastrare a banilor.

Fata de Fisher, Marshall introduce acum in problema si marimea veniturilor populatiei si subiectivitatea populatiei in decizia sa de pastrare a masei monetare sub forma lichiditatilor. Daca populatia are tendinta de a pastra o cantitate cat mai mica de bani si pe o perioada cat mai scurta de timp, atunci masa monetara va trebui micsorata pana la nivelul dat de "ecuatia Cambridge".

Un alt model de prezentare a cererii de moneda este dat de Keynes (teoria veniturilor), care pune baza cu precadere pe preferintele si motivatiile populatiei privind cererea de moneda, deci pe factorul subiectiv. El concluziona ca cererea de moneda are trei forme principale de manifestare:

cererea tranzactionala: indivizii pastreaza o cantitate de bani pentru cheltuielile cotidiene dintre incasari. Cererea de moneda determinata de motivul tranzactional este direct proportionala cu costul de oportunitate al detinerii de moneda cash (pierderea dobanzii obtinute daca banii erau depusi intr-un depozit la termen sau investiti in titluri de valoare la care se adauga cheltuielile de transfer in contul si din contul la vedere).

Cost oportunitate=R₀*M+Nr.trz*k

M=W/2*Nr.trz

Nr.trz=W/(2M)

ÞCost oportunitate=R₀*M+k*W/(2*M)

Conditia de optim fiind de a minimiza cheltuielile:

Þn(k*W/(2*M)+R₀*M)/nM=0

M=

unde W=venitul realizat de familie (de obicei salariu), care va alimenta cererea pentru tranzactii curente;

k=cheltuielile legate de tranzactionare (cheltuieli platite pentru transferul in/din contul la vedere);

R=dobanda obtinuta daca banii ar fi investiti sau deputi intr-un cont la termen;

M=cererea de moneda pentru tranzactionare (suma variaza de la W, in momentul incasarii, la 0, in ultima zi inaintea incasarii, astfel incat media sa este (M+0)/2=M/2).

Observam ca cererea de moneda este invers proportionala cu rata dobanzii (radacina patrata din rata dobanzii), sau mai degraba cu diferenta de dobanda (daca banii sunt tinuti intr-un cont la vedere diferenta de dobanda este mai mica decat daca ar fi tinuti sub forma de cash) si direct proportionala cu radacina patrata din veniturile indivizilor (daca o familie are un venit dublu fata de alta, cererea de moneda va fi doar cu 41% mai mare si nu cu 100%)

cererea de precautie: determinata de presupunerea indivizilor ca in orice moment pot aparea situatii neprevazute ce necesita efectuarea unor plati. Pastrarea de bani lichizi din acest motiv elimina riscul cheltuielilor suplimentare datorate procurarii sumelor necesare insa duce la pierderea dobanzilor obtinute in conditiile investitiei acestor venituri. Asadar, cererea de precautie este invers proportionala cu rata dobanzii.

cererea speculativa: creata de dorinta populatiei de a specula o anumita situatie economica sau de a limita eventualele pierderi determinate de o cadere a pietei financiare.

O alta teorie este cea a monetaristilor, care acorda un rol dominant cantitatii de moneda si controlului sau de catre Banca Nationala, prin intermediul bazei monetare si tinand cont de multiplicatorul creditelor. Se propune totodata, ca regula de aur, o crestere constanta si controlata a masei monetare, in functie de ritmul viitor de crestere economica.

Neoclasicii introduc o teorie a asteptarilor, conform careia agentii economici iau decizii mai ales din prisma a ceea ce previzioneaza ei ca se va intampla, prin extrapolarea trecutului corelata cu informatii recente. Un alt aspect al teoriei neoclasice este mecanismul preturilor, acestia promovand flexibilitatea preturilor, acestea fiind reglate de echilibrul cerere/oferta.

Aceste diferite puncte de vedere si multe altele creaza premizele unor dispute privind teoriile si politicile monetare ce trebuie adoptate in zilele noastre.

2.3.3. Oferta monetara, baza monetara si teorii privind oferta de moneda

Oferta de bani reprezinta cantitatea de bani emisa si prezenta pe piata. Creatia monetara este realizata de catre Banca Nationala si de bancile comerciale, pe un suport economic, reliefat prin contrapartidele masei monetere. Acest fundament al creatiei monetare este de doua tipuri:

creante monetare interne, care reprezinta baza emisiunii de moneda, si care includ in structura lor creantele Bancii Nationale asupra statului (finantarea deficitului bugetar), creditele distribuite de Banca Nationala bancilor comerciale (refinantare) si creditele distribuite de bancile comerciale clientilor lor.

creante asupra strainatatii, care se reflecta in balanta de plati si care apar in doua forme: soldul operatiunilor externe ale Banca Nationala cu nerezidentii si soldul operatiunilor externe ale bancilor comerciale si celorlalte institutii financiare cu nerezidentii.

Asa cum se poate vedea, orice emisiune de moneda, indiferent din partea cui vine trebuie sa aiba o baza solida si o acoperire in economie.

DM(DS)=DP + DIB_ag.privati - DING (economie inchisa)

DM(DS)=DP + DIB_ag.privati - DING+efecte externe (in cazul unei economii deschise)