Determinarea pretului si local platii

Cuvinte cheie

Pretul, locul executarii, clauza penala

Pretul in obligatiile comerciale

Potrivit dreptului civil, in cazul contractului de vanzare-cumparare pretul trebuie sa fie determinat de parti (art. 1303 C. civ.), adica trebuie sa fie cert. Se poate accepta si pretul determinabil de exemplu, supus arbitrului, adica unui tert (art. 1304 C. civ.). Daca acesta nu voieste sau nu poate sa determine pretul, contractul de vanzare nu poate lua fiinta.

Codul comercial, adaptand dispozitiile civile la traficul comercial, modificandu-le chiar, permite ca pretul sa fie stabilit si ulterior, prevazandu-se in contract o indicatie abstracta si impersonala - 'pretul just' sau 'pretul curent', in functie de locul platii sau de cotele oficiale ale bursei (art. 40 C.com.).

Locul executarii obligatiilor comerciale

Potrivit art. 59 C. com. obligatiile comerciale trebuie executate:

la locul aratat expres in contract;

la locul rezultat din intentia partilor;

la locul unde potrivit materiei contractului, apare fireasca executarea.

In cazul in care in contract nu s-a precizat in mod expres locul executarii obligatiilor si acest lucru nu rezulta din natura operatiunii,executarea obligatiilor se va face la sediul comerciantului, domiciliul sau resedinta sa, existent la data incheierii contractului (art. 59 alin. 2 C. com.).

Daca obligatia consta intr-o suma de bani, plata acesteia se va face potrivit dispozitiilor cuprinse in art. 59 alin. 2 C. com. deci in cele din urma la sediul, domiciliul sau resedinta debitorului. Daca plata se face prin decontare bancara, debitorul este liberat de obligatie in momentul in care sumele de bani au intrat in contul creditorului.

Forma contractului comercial si raspunderea contractuala

In privinta raspunderii contractuale, legiuitorul impune obligatia pentru agentii economici de a stipula in contract o clauza penala cu referire expresa la penalitati pentru neexecutarea la termen a obligatiilor banesti, penalitati care se pot cumula cu daune-interese pentru acoperirea integrala a prejudiciului cauzat creditorului, fie prin intarzierea in executare, fie pentru executare necorespunzatoare sau pentru neexecutarea totala sau partiala a obligatiilor.

Printr-o norma dispozitiva, legiuitorul limiteaza totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare in sensul ca acesta nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului cand in contract s-a prevazut contrariul.

Raspunderea contractuala intervine in cazul neexecutarii obligatiilor de catre debitor, a executarii lor necorespunzatoare ori cu intarziere urmand ca acesta sa plateasca creditorului despagubiri pentru acoperirea integrala a prejudiciului produs in patrimoniul creditorului.

Evaluarea despagubirilor datorate de catre debitor creditorului se poate face fie pe cale conventionala stipulandu-se in contract o clauza penala, fie de catre instanta de judecata pe baza expertizei efectuate, fie de catre legiuitor sub forma dobanzii legale.

Clauza penala

Atat in raporturile contractuale de drept civil, cat si in cele de drept comercial, partile au posibilitatea ca - in cuprinsul contractului - sau printr-o conventie separata, ulterioara momentului incheierii contractului, dar inainte de producerea prejudiciului - sa determine cuantumul daunelor-interese datorate de debitor ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale. Aceasta conventie, numita clauza penala, este expresia principiului libertatii contractuale si prezinta o deosebita utilitate practica.

avantajele stipularii clauzei penale constau in:

evitarea unui eventual proces intre parti, a unui litigiu care ar avea ca obiect stabilirea despagubirilor datorate pentru prejudicul cauzat creditorului prin neexecutarea obligatiilor contractuale si, in consecinta, obligarea debitorului la plata sumelor de bani, reprezentand daunele-interese.  

scutirea partilor de orice proba cu privire la existenta si intinderea prejudiciului si, implicit, a cuantumului daunelor-interese datorate de debitor.

in ipoteza in care idemnizatia stabilita este mai mica decat valoarea reala a prejudiciului, responsabilitatea debitorului este micsorata prin jocul clauzei penale.

Daca prin clauza penala se determina un cuantum mai ridicat de penalitate in raport de intinderea prejudiciului, debitorul va fi interesat sa-si execute obligatiile asumate.

Din punct de vedere teoretic, utilitatea clauzei penale rezulta din functiile pe care le indeplineste in cadrul raporturilor contractuale.

Functiile clauzei penale, cu privire speciala asupra functiei de evaluare si de reparare a prejudiciului

Functiile clauzei penale se pot determina din cuprinsul art. 1066 C. civ.:

In primul rand, prin clauza penala, o persoana, debitorul, da “asigurare” creditorului un lucru pentru executarea unei obligatii. Din aceasta exprimare a legiuitorului rezulta cu claritate functia de garantie a clauzei penale in cadrul raporturilor contractuale.

In al doilea rand, functia de mobilizare a debitorului in executarea obligatiilor contractuale mai ales cand plata penalitatii ar parea pentru el mai oneroasa decat plata de daune-interese pentru neexecutare, executare necorespunzatoare sau tardiva. Functia mobilizatoare, stimulatoare la executare, a clauzei penale se poate concretiza in stabilirea unor penalitati progresive in cazul intarzierii in executare.

In al treilea rand, clauza penala indeplineste o functie sanctionatoare. Fiind un mijloc de stabilire anticipata a raspunderii penale, clauza penala are o valoare mai mare decat cuantumul daunelor-interese si, mai cu seama, in cazul cand prejudiciul lipseste complet.

In al patrulea rand, clauza penala indeplineste o functie compensatorie de evaluare si de reparare a prejudiciului, este cu atat mai eficienta cu cat penalitatea conventionala corespunde intinderii prejudiciului. Astfel, prejudiciul care urmeaza sa fie reparat – eventus damni – trebuie sa cuprinda atat pierderea efectiva (damnum emergens), cat si castigul nerealizat pe care l-ar fi putut realiza creditorul in situatia cand debitorul si-ar fi executat obligatiile (lucrum cessans).

Principiul repararii integrale a prejudiciului implica repararea tuturor pagubelor care sunt o consecinta directa si necesara a faptei pagubitoare, adica a neexecutarii contractului.

In cazul raspunderii contractuale, de regula, debitorul raspunde numai pentru prejudiciul direct cauzat creditorului prin faptul neexecutarii.

Exista si exceptii de la aceasta regula, de exemplu art. 68 alin. 4 C. com. Potrivit acestei dispozitii, daca vanzatorul nu-si executa obligatiile si cumparatorul este nevoit sa procure lucrul din alta parte, “Cumparatorul are dreptul a pretinde diferenta in mai mult dintre pretul platit a doua oara si acela convenit cu primul vanzator, precum si a cere daune-interese, daca ele se cuvin”. Diferenta de pret la care este indreptatit cumparatorul reprezinta prejudiciul indirect suferit de cumparator, ca urmare a neexecutarii obligatiilor de catre vanzator.

In ceea ce priveste corelatia dintre prejudiciul direct si caracterul previzibil al prejudiciului, legiuitorul prevede in art. 1085 C. civ.: “Debitorul nu raspunde decat de daunele-interese care nu au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau”.

Previzibilitatea depinde in intregime de vointa partilor. Regula previzibilitatii prejudiciului comporta o exceptie, si anume, daca neexecutarea obligatiei provine din dolul debitorului. In aceasta situatie, debitorul va raspunde si pentru prejudiciul imprevizibil.

Una dintre problemele de mare actualitate si de importanta juridica in privinta intinderii prejudiciului in cazul neexecutarii obligatiilor contractuale sau executarii lor cu intarziere este aceea a actualizarii creantei in functie de rata sau indicele de inflatie.

Practica instantelor judecatoresti, si mai cu seama a Curtii Supreme de Justitie, este constanta in a admite in materie comerciala actualizarea creantei in functie de rata inflatiei atat in cazul cand in contract a fost prevazuta o asemenea clauza, cat si in cazul in care in contract nu s-a prevazut acest lucru, considerandu-se ca prin neexecutarea obligatiilor contractuale s-a produs un prejudiciu care trebuie acoperit in integralitatea lui – atat paguba efectiv produsa, cat si castigul (beneficiul nerealizat).

In raporturile comerciale se admite ca debitorul va raspunde in cazul neexecutarii obligatiei atat pentru prejudiciul material suferit de creditor, cat si pentru prejudiciul moral, cum ar fi, de pilda: compromiterea numelui comercial, afectarea reputatiei si prestigiului comerciantului pe piata etc.

Test de autoevaluare 3.

Care sunt avantajele clauzei penale?

Raspunsul se va da in spatiul gol de mai sus. Raspunsul la test se gaseste la pagina xx.

Trasaturile obligatiilor comerciale

Cuvinte cheie

Codebitori, solidaritate, fidejusori, dobanda, dobanda legala, dobanda contractuala, anatocism, retract litigios

Solidaritatea obligatiilor  

Solidaritatea codebitorilor (art. 42 C. com.)

Solidaritatea poate fi definita ca acea modalitate a obligatiilor care impiedica diviziunea lor, chiar daca, prin natura lor sunt divizibile. Solidaritatea debitorilor reprezinta, in acelasi timp, o garantie pentru creditori care pot urmari pe debitorul solvabil realizandu-si astfel creanta.

Solidaritatea poate fi activa (o pluralitate de creditori) sau pasiva (o pluralitate de debitori). In dreptul civil, legiuitorul prevede atat solidaritatea activa, cat si cea pasiva. In schimb, in dreptul comercial exista dispozitii numai cu privire la solidaritatea pasiva.

Caracterele solidaritatii se pot sintetiza in urmatoarele:

fiecare codebitor solidar este tinut de plata intregii datorii, fata de acelasi creditor, creditorul putand urmari la alegerea sa pe oricare dintre codebitorii solidari pentru intreaga creanta;

in raporturile dintre codebitorii solidari obligatia este divizibila, fiecare raspunzand in limita partii sale de datorie;

debitorul care a platit intreaga datorie sau mai mult decat datora dobandeste un drept de regres impotriva celorlalti codebitori solidari.

Solidaritatea poate fi legala atunci cand opereaza de drept, in virtutea legii (de exemplu, in materie de delicte sau quasi-delicte art. 1003 C. civ., in cazul obligatiilor asociatilor societatilor in nume colectiv sau a comanditatilor in societatile in comandita simpla etc.).

Solidaritatea poate fi si conventionala stabilita de comun acord de partile contractante.

In dreptul civil, conform art. 1041 'obligatiunea solidara nu se prezuma trebuie sa fie stipulata expres, aceasta regula nu inceteaza decat numai cand obligatia solidara are loc de drept, in virtutea legii'.

In dreptul comercial, legiuitorul dispune in art. 42 din Codul comercial urmatoarele: 'In obligatiunile comerciale codebitorii sunt tinuti solidariceste, afara de stipulatiune contrarie'.

Asadar, daca in dreptul civil, solidaritatea pasiva trebuie sa fie prevazuta in mod expres in contract sau de catre legiuitor, in dreptul comercial, solidaritatea pasiva se prezuma.

Justificarea acestei prezumtii legale, consta in necesitatea asigurarii creditului existent in relatiile comerciale. In aceeasi ordine de idei, Codul comercial prin dispozitiile sale a instituit solidaritatea fidejusorilor, a garantilor personali ai debitorului.

Solidaritatea fidejusorilor  

In dreptul civil (art. 1652 si urm. C.civ.) fidejusorul este tinut pentru obligatiile debitorului numai in subsidiar daca debitorul principal nu face plata si nu solidar   cu acesta, recunoscandu-i-se beneficiul de discutiune si de diviziune (in cazul cand sunt mai multi fidejusori).

In dreptul comercial, de regula, garantii personali ai debitorului raspund solidar, suprimandu-li-se dreptul de discutiune si de diviziune. Un exemplu in acest sens este avalul (garantie specifica cambiei).

Prezumtia de solidaritate a debitorilor poate fi inlaturata numai printr-o stipulatie expresa a partilor.

Desi, in principiu, este admisa rasturnarea prezumtiei de solidaritate totusi exista situatii cand legiuitorul nu permite acest lucru. Astfel, nu se poate deroga de la solidaritatea instituita de legiuitor in privinta asociatilor in societatile in nume colectiv, a comanditatilor in societatile in comandita simpla, a administratorilor societatilor comerciale, a lichidatorilor care nesocotesc dispozitiile referitoare la lichidare, a mandatarilor comerciali etc.

Solidaritatea debitorilor in aceste cazuri reprezinta unul dintre argumentele legale potrivit carora in dreptul comercial legiuitorul il ocroteste in primul rand pe creditor acordand prioritate “creditului”.

Fructificarea de drept a banilor (dies interpellat pro hominem)

In dreptul civil, potrivit art. 1073 C.civ., oricine se obliga la efectuarea unei prestatii este indatorat sa o indeplineasca sub sanctiunea platii daunelor-interese. Daca prestatia consta intr-o suma de bani, daunele sunt prezumate si ca atare nu mai trebuie dovedite de creditor ele exprimandu-se sub forma dobanzii aferente sumelor neachitate.

Dobanda poate sa curga de la o anumita data prevazuta de legiuitor, de exemplu, in cazul neindeplinirii obligatiilor de varsare a aporturilor datorate de asociati catre societate etc. In aceste situatii dobanda curge de drept.

In toate celelalte cazuri, daunele interese sub forma dobanzilor sunt datorate numai din momentul in care debitorul a fost pus in intarziere printr-una din modalitatile prevazute de lege (cerere de chemare in judecata, somatie, notificare). Dobanda nu curge prin simplul fapt al ajungerii la termen (dies non interpellat pro hominem) (art. 1088 alin. 2 C. civ.).

In dreptul comercial, potrivit art. 43 C.com. 'datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile', ceea ce inseamna ca, debitorul este de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen.

Dispozitia prevazuta de art. 43 C. com. se aplica numai daca este vorba de o obligatie comerciala si care consta intr-o suma de bani.

Conditiile de aplicare a dobanzii comerciale

Dobanda comerciala curge de drept si se aplica daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

obligatia este comerciala, adica izvoraste dintr-un fapt obiectiv de comert (art. 3 C. com.), dintr-un fapt subiectiv de comert (art. 4 C. com.) sau dintr-un fapt unilateral sau mixt de comert (art. 56 C. com.).

Obligatiile comerciale izvorasc, de regula, din contracte. Exista insa cazuri cand obligatia comerciala izvoraste din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, fapte savarsite in cadrul activitatii de comert.

obligatia consta intr-o suma de bani la care se va calcula dobanda;

obligatia este lichida, adica valoarea ei este determinata;

obligatia este exigibila, adica a ajuns la scadenta.

Daca sunt indeplinite aceste conditii, dobanda comerciala curge de drept de la scadenta, deoarece se presupune ca debitorul, detinand fara drept sumele datorate creditorului, se foloseste de ele si trebuie sa-l despagubeasca pe creditor. Despagubirea datorata de catre debitor reprezinta dobanda.

Daca obligatia comerciala constand intr-o suma de bani izvoraste din delicte sau cvasidelicte, ea este certa, lichida si exigibila de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a fixat cuantumul despagubirilor datorate de faptuitor (debitor) pentru prejudiciul cauzat victimei (creditor).

In prezent, regimul juridic al dobanzii legale pentru obligatiile banesti este stabilit prin O.G. nr. 9/2000, modificata, privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti.  

Definirea termenului de “dobanda”

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 9/2000, “Prin dobanda se intelege nu numai sumele socotite in bani cu acest titlu, dar si alte prestatii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului”.

Domeniul de aplicare a dobanzii legale

Analizand continutul O.G. nr. 9/2000, rezulta ca dobanda legala se aplica:

numai obligatiilor legale sau contractuale, obligatii care constau in sume de bani.

numai in cazul raspunderii debitorului pentru intarzierea executarii obligatiei banesti, si nicidecum pentru neexecutare sau executare necorespunzatoare.

Intrucat dobanda este stabilita (prevazuta) de legiuitor numai pentru intarzierea in executare, evident - din punct de vedere teoretic, dar si practic - se pune problema cumulului dobanzilor cu despagubirile sau/si a cumulului dobanzilor cu penalitatile.  

Stabilirea dobanzii legale in materie comerciala si in materie civila

Desi, de regula, dispozitiile aplicabile materiei comerciale se completeaza cu cele aplicabile raporturilor de drept civil, totusi in O.G. nr. 9/2000, modificata, legiuitorul stabileste un raport in sens invers, adica de la comercial catre civil.

Astfel, pentru determinarea dobanzii legale aplicabile raporturilor juridice de drept civil trebuie sa se determine in prealabil dobanda aplicabila raporturilor juridice de drept comercial.

Potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000, modificata prin Legea nr. 356/2002 “Dobanda legala se stabileste in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta stabilit de Banca Nationala a Romaniei”.

“In toate celelalte cazuri dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta stabilit de Banca Nationala a Romaniei, diminuat cu 20%”.

Prin urmare, este limpede ca, ori de cate ori suntem in situatia aplicarii unei dobanzi legale in raporturile de drept civil si in celelalte raporturi juridice, aceasta se va calcula in functie de dobanda comerciala diminuata cu 20%.

Dobanda contractuala

Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, “Partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti”.

In cazul in care partile nu au prevazut in contract rata dobanzii, se va aplica dobanda legala in masura in care, potrivit legii sau clauzelor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi.

Principiul libertatii de vointa in stabilirea dobanzii in cadrul unui contract se aplica in mod diferentiat, in functie de natura raporturilor juridice:

q    in raporturile de drept comercial partile pot stabili dobanda pentru intarzierea in executarea obligatiilor banesti potrivit libertatii de vointa fara sa existe vreo limitare;

q    in schimb, in raporturile civile dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an (art. 5).

Este important de retinut ca in cazul dobanzii contractuale aplicabila atat in materie comerciala, cat si civila aceasta trebuie sa se fi prevazut printr-un act scris.

Anatocismul

Anatocismul - sau “dobanda la dobanda” este acea intelegere prin care partile contractante convin ca dobanda sa se capitalizeze, adica sa se adauge la suma datorata si sa se calculeze din nou dobanda.

Anatocismul a fost interzis in principiu, dar exista exceptii.

Teoria de specialitate in materie a opinat ca anatocismul este permis in materie comerciala. In prezent, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 9/2000 art. 8 alin. 1, „Dobanda se va calcula numai asupra cuantumului sumei imprumutate”.

De la aceasta regula exista si o exceptie, care va opera numai in conditiile aratate de legiuitor. Astfel, in conformitate cu art. 8 alin. 2, dobanzile se pot capitaliza si pot produce dobanzi in temeiul unei conventii speciale incheiate in acest sens, dupa scadenta lor, dar numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an.

Asadar, anatocismul este permis numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

Ø   sa existe un contract de imprumut;

Ø   sa existe o conventie speciala privind anatocismul;

Ø   conventia privind “dobanda la dobanda” trebuie sa intervina dupa data scadentei;

Ø   “dobanda la dobanda” se calculeaza numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an.

Cumulul dobanzilor cu despagubirile

Potrivit art. 1088 C. civ., cumulul dobanzilor cu despagubirile, in principiu, nu este admis. De la aceasta regula exista unele exceptii, prevazute fie in Codul civil, fie in Codul comercial si de legislatia speciala.

In concluzie, avand in vedere dispozitiile din Codul civil (in principal art. 1088), reglementarile din Codul comercial (in special art. 43, in care legiuitorul prevede fructificarea de drept a banilor sub forma dobanzii in cazul intarzierii in executare) precum si cele din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, consideram ca in raporturile juridice de drept comercial dobanda poate fi cumulata cu despagubirile atat in cazul intarzierii in executare, cat si in cazul neexecutarii obligatiilor contractuale care constau in sume de bani.

In scopul aplicarii principiului repararii integrale a prejudiciului care cuprinde atat dauna efectiv produsa (damnum emergens), cat si beneficiul (castigul) nerealizat (lucrum cessans) dobanzile contractuale sau legale pot fi cumulate cu despagubirile.

Pentru acoperirea integrala a prejudiciului pot fi pretinse cu titlu de despagubiri (daune) compensatorii chiar si dobanzile datorate de creditor pentru creditele bancare pe care a fost nevoit sa le faca din cauza neexecutarii obligatiilor de catre propriul debitor.

In ceea ce priveste acordarea despagubirilor care sa includa si dobanda la creditele bancare, evident trebuie sa existe legatura de cauzalitate intre faptul neexecutarii obligatiilor de catre debitor sau executarea lor cu intarziere si necesitatea contractarii de catre creditor a unor credite bancare pentru desfasurarea activitatii. In lipsa acestei dovezi, debitorul nu poate fi obligat si la plata dobanzilor bancare la imprumuturile contractate de creditor.

Cumulul dobanzilor cu penalitatile

Potrivit reglementarilor actuale in materia dobanzilor, (O.G. nr. 9/2000, modificata prin Legea nr. 356 din 6 iunie 2002), problema cumulului dobanzilor cu penalitatile se simplifica.

Daca fapta debitorului consta in intarziere in executarea obligatiilor contractuale sau legale banesti, debitorul datoreaza dobanzi sau penalitati care, nicicum, nu se pot cumula.

Pentru intelegerea in totalitate a legaturii clauzei penale cu dobanzile si despagubirile trebuie sa distingem urmatoarele situatii:

a)   daca in contractul civil sau comercial s-a prevazut o clauza penala prin care s-a evaluat anticipat prejudiciul cauzat de debitor prin intarzierea in executare sau prin neexecutare ori executare necorespunzatoare a obligatiilor, penalitatile nu se pot cumula cu dobanzile, stiut fiind faptul ca dobanzile reprezinta, de fapt, daune pentru intarzierea in executare.

In aceasta situatie penalitatile se pot cumula doar cu despagubirile stabilite pe baza unei expertize, in masura in care din penalitati nu se acopera integral prejudiciul.  

b)   daca in contract s-au prevazut numai dobanzi pentru intarziere in executarea obligatiilor banesti trebuie sa deosebim contractul civil de cel comercial:

In situatia unui contract civil, dobanda pentru intarziere in executarea obligatiilor banesti prevazuta in contract nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an.

In situatia unui contract comercial, dobanda pentru intarziere in executare nu este limitata daca este stabilita pe cale contractuala. De asemenea, se pot plati si despagubiri in completare pana la acoperirea integrala a prejudiciului.

In opinia noastra, dobanda prevazuta in contract pentru intarzierea in executarea obligatiilor banesti inlocuieste penalitatile pentru executarea cu intarziere avand aceleasi functii: de evaluare anticipata a prejudiciului, de sanctionare a debitorului aflat in intarziere si, evident, de compensare (acoperire) a prejudiciului cauzat creditorului.

Concluzia care se desprinde este ca, in aceasta situatie dobanzile nu se pot cumula cu penalitatile. In schimb, dobanzile pot fi cumulate cu despagubiri in masura in care din dobanzi nu se acopera integral prejudiciul, exact ca si in cazul penalitatilor.

Neexecutarea contractelor bilaterale. Inexistenta termenului de gratie

Potrivit art. 44 C. com., “In obligatiunile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 din Codul civil”.

In conformitate cu art. 1020 C. civ. in orice contract sinalagmatic, conditia rezolutorie este subinteleasa. Daca una din parti si-a executat obligatiile, iar cealalta nu le-a executat si nici nu este pe cale de a le indeplini, partea care si-a onorat obligatiile are doua posibilitati:

Ø   fie sa ceara executarea contractului (atunci cand mai este posibil);

Ø   fie sa ceara rezolutiunea contractului si daune-interese compensatorii.

In dreptul comercial o asemenea regula este incompatibila cu punctualitatea executarii obligatiilor, a creditului personal care domina viata comerciala si care constituie “onoarea” comerciantului. Operatiunile comerciale nu sunt izolate ceea ce inseamna ca acordarea unui termen de gratie ar afecta in lant circuitul comercial intrucat marfa circula de la o persoana la alta prin mijlocirea in operatiuni de schimb.

Cu toate acestea, partea care si-a executat obligatiile poate ea insasi sa acorde un “termen de gratie” celeilalte parti. Acest termen este unic si daca nici de data aceasta obligatiile nu sunt indeplinite, rezolutiunea opereaza de plin drept si orice executare peste termen devine inadmisbila.

Optiunea partii care si-a indeplinit obligatiile se configureaza astfel:

daca a cerut rezolutiunea contractului, nu mai poate sa revina asupra hotararii initiale, pretinzand debitorului sa faca plata.

in schimb, poate sa ceara rezolutiunea contractului, dupa ce in prealabil a cerut executarea sa. Intr-o atare situatie debitorul nu mai poate fi lezat, intrucat fiind tinut la executare el trebuie ori sa puna marfa la dispozitia creditorului, ori sa fi manifestat prin refuzul sau intentia de a nu executa.

in sfarsit, daca partea care a executat obligatia a solicitat rezolutiunea contractului, cealalta parte nu mai este indreptatita a oferi executarea. Prestatiile facute nu mai sunt socotite valabile, cu exceptia cazului cand prin conventie se fixase un termen de executare.

Rezilierea contractelor cu executare succesiva

In cazul contractelor cu executare succesiva, rezilierea pentru neindeplinirea obligatiilor de catre una din parti produce efecte ex nunc (pentru viitor). Partea care si-a executat obligatiile, pentru a beneficia de dreptul de a cere rezilierea trebuie ca dupa prima neexecutare sa puna in intarziere cealalta parte, urmand ca rezilierea sa se produca la prima neindeplinire, ulterioara punerii in intarziere.

Retractul litigios

Potrivit   art. 45 C. com. “Retractul litigios prevazut de art. 1402, 1403 si 1404 din Codul civil nu poate avea loc in caz de cesiune a unui drept derivand dintr-un fapt comercial”.

In dreptul comercial nu se admite o asemenea operatie juridica pentru ca ar stanjeni libera circulatie a creantelor si a drepturilor incorporale in general care impune o diferenta intre pretul de cumparare si cel de vanzare.

Test de autoevaluare 4.

Care sunt conditiile de aplicare a dobanzii comerciale?

Raspunsul se va da in spatiul gol de mai sus. Raspunsul la test se gaseste la pagina xx.

Probatiunea obligatiilor comerciale

Cuvinte cheie

Liberatiuni, probe, facturi, corespondenta comerciala, telegrame, registre comerciale

In principiu, in dreptul comercial obligatiile se dovedesc cu aceleasi mijloace ca si obligatiile civile. Potrivit art. 46 C. com., obligatiile comerciale si liberatiunile se dovedesc cu: acte autentice, acte sub semnatua privata, facturi acceptate prin corespondenta, prin telegrame, registrele partilor, martori de cate ori instanta judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala chiar in cazurile prevazute in art. 1191 C. civ.

In sfarsit, obligatiile comerciale pot fi dovedite prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila.  

Aplicarea probelor in dreptul comercial

In materie comerciala domina principiul libertatii depline a probatiunii obligatiilor. Ca atare se admite orice mijloc de proba, cu exceptiile prevazute prin dispozitii cu caracter special.

Astfel, potrivit dreptului civil (art. 1191 C. civ. si art. 1197 C. civ.), actele juridice care au o valoare mai mare de 250 lei nu pot fi dovedite cu martori, cu exceptia cazului cand exista un inceput de dovada scrisa, adica un inscris care provine de la cel impotriva caruia s-a facut cerere sau de la cel pe care il reprezinta si care face verosimil faptul pretins. Potrivit aceluiasi text nu se poate face dovada cu martori impotriva sau peste ceea ce se pretinde a se fi spus ori convenit inainte, in timpul sau dupa confectionarea actului scris si aceasta chiar daca ar fi vorba de o valoare sau de o suma mai mica de 250 lei.

In dreptul comercial aceste reguli sunt inlaturate. Deci se poate admite proba cu martori si impotriva unui act scris si in lipsa unui inscris, oricare ar fi valoarea obiectului in litigiu.

Exista insa in dreptul comercial unele operatii juridice carora legiuitorul le-a impus forma solemna, forma necesara atat ocrotirii intereselor tertilor cat si pentru libera circulatie a bunurilor si a valorilor in operatiunile de schimb.

Cu toate acestea, proba cu martori nu poate fi admisa in cazul cand Codul comercial cere proba prin inscris (art. 55 C. com.).

Acte solemne (la care se cere forma scrisa ad validitatem) sunt: biletul la ordin si cecul, contractul de imprumut maritim, contractul de societate comerciala.

Mijloacele de proba specifice dreptului comercial

Codul comercial in art. 46 enumera mijloacele de probatiune a obligatiilor comerciale, adaugand la cele de drept comun si altele care, desi fac parte din categoria probelor preconstituite prezinta unele caracteristici care impun explicatii deosebite.

Potrivit art. 46 C. com. “Obligatiunile comerciale si liberatiunile se probeaza: cu acte autentice, cu acte sub semnatura privata, cu facturi acceptate, prin corespondenta, prin telefoane, cu registrele partilor, cu martori, ori de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 C. civ. In fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila”.

In articolele urmatoare, respectiv art. 47-52, legiuitorul stabileste valoarea probanta a telegramei si a registrelor comerciale.

Aceste mijloace de proba specifice sunt:

facturile acceptate

corespondenta

telegramele

registrele comerciale.

Factura acceptata

Factura este un inscris care cuprinde elementele esentiale ale unei vanzari comerciale: identificarea partilor, cantitatea de marfa, calitatea, conditii de livrare etc

In privinta fortei probante, factura face dovada deplina impotriva emitentului adica a vanzatorului si in favoarea aceluia ce-l detine, adica a destinatarului, a cumparatorului. Factura poate sa faca dovada si in favoarea vanzatorului atunci cand este acceptata de cumparator.

Acceptarea poate fi expresa, atunci cand se face prin depunerea semnaturii cumparatorului pe unul din exemplarele facturii, cu mentiunea 'acceptat' sau prin corespondenta, telegrama, telefon, verbal etc.

Acceptarea poate fi tacita, cand rezulta din modul de comportament al cumparatorului manifestat prin orice act de dispozitie asupra marfii.

Corespondenta comerciala

Prin corespondenta, in sens comercial se intelege orice fel de scrisori,   telegrame etc., schimbate intre comercianti si intre acestia si clientela lor, adica expediate si primite. Corespondenta face parte din categoria actelor scrise sub semnatura privata si face dovada impotriva aceluia de la care emana.

Corespondenta comerciala face parte din categoria inscrisurilor sub semnatura privata ceea ce inseamna ca aceasta trebuie semnata de catre comerciantul de la care provine.

Ceea ce este specific dreptului comercial este faptul ca adauga sistemului dreptului comun valoare probanta copiei simple a scrisorii expediata pastrata in registrul copier, copie care este primita ca mijloc de proba chiar si in favoarea partii de la care emana. Dovada poarta insa numai asupra continutului scrisorii nu si in ce priveste faptul daca scrisoarea a fost efectiv expediata si primita.

In ipoteza existentei unor contradictii intre cele mentionate in registru copier si originalul scrisorii, evident, are prioritate originalul.

Telegramele

Telegrama are aceeasi forta probanta ca si un inscris sub semnatura privata pe motivul ca un original semnat de expeditor exista depus la oficiul postal de expediere. Legea prezuma ca intre original si reproducere exista perfecta concordanta, o prezumtie juris tantum care poate fi combatuta dovedindu-se contrariul.

In cazul in care se constata culpa functionarului oficiului postal pentru contrafacerea continutului telegramei, acesta va raspunde pe temei delictual, conform art. 998 C. civ.

Telegrama are valoare probanta in functie de natura juridica a inscrisului predat la oficiul postal.

Data telegramei

Data telegramelor stabileste ziua si ora in care ele au fost expediate de oficiile postale, pana la proba contrarie (art. 47 alin. 3 C. com.).

Raspunderea in cazul erorilor de transmitere a telegramei

Potrivit art. 48 C. com. “In caz de eroare, schimbare sau intarziere in transmiterea unei telegrame se aplica principiile generale asupra culpei”.

In conformitate cu acelasi text de lege, partea finala, transmitatorul este exonerat de orice raspundere daca “se prezuma ca nu este in culpa” daca s-a ingrijit sa colationeze telegrama si s-o transmita in mod corect destinatarului.  

Mijloacele moderne de plata

Comunicarile prin telex si fax

Chiar daca sunt foarte raspandite, totusi, telexul si faxul nu au un regim probatoriu special.

Vazand practica Curtii de Arbitraj Bucuresti si opiniile exprimate in doctrina, concluzionam ca telexul si telefaxul pot fi asimilate ca forta probatorie telegramelor si, deci, pot fi utilizate ca inscrisuri sub semnatura privata.

Inregistrarile electronice

Legea nr. 365/2002(modificata si republicata) privind comertul electronic reglementeaza incheierea contractelor prin mijloace electronice dispunand in art. 7 alin. 3 ca proba incheierii contractelor prin mijloace electronice si a obligatiilor care rezulta din aceste contracte este supusa dispozitiilor dreptului comun in materie de proba si prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica. Astfel, conform art. 5 din Legea nr. 455/2001 „inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice, este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu inscrisul sub semnatura privata”.

Registrele comerciale

Registrele comerciale analizate in cadrul obligatiilor comerciantilor cu forta juridica probanta urmarindu-se in principal doua reguli:

Ø    registrele, regulat sau neregulat tinute, fac proba impotriva comerciantului;

Ø    registrele tinute in mod corespunzator, cu respectarea dispozitiilor legale, pot fi folosite ca proba si in favoarea comerciantului.

registrele comerciale nu sunt inscrisuri sub semnatura privata deoarece un act sub semnatura privata trebuie sa provina de la partea impotriva careia se foloseste (partea adversa);

registrele comercial nu pot fi considerate un inceput de dovada scrisa care sa poata fi completat cu martori sau prezumtii;

registrele comerciale au valoare probatorie proprie, pe baza legii si nicidecum prin recunoasterea partii adverse asa cum se cere in privinta inscrisurilor sub semnatura privata;

registrele comerciale reprezinta un mijloc de proba facultativ.

Comerciantul este liber sa foloseasca registrele sale comerciale ca mijloc de proba. Daca intocmirea lor este o obligatie legala a fiecarui comerciant, in schimb folosirea lor ca dovada este facultativa.

registrele comerciale reprezinta un mijloc de proba complet si independent de inscrisurile care au stat la baza inregistrarilor, deci fara a se cere prezentarea documentelor justificative;

registrele comerciale fac dovada impotriva comerciantului.

registrele comerciale fac dovada in favoarea celui care le-a tinut in urmatoarele conditii prevazute de art. 50 C. com.:

daca sunt invocate in raporturile cu alti comercianti;

daca sunt prezentate pentru probarea unor fapte sau acte de comert;

daca sunt tinute in regula si tinute in mod regulat nu pot face dovada in favoarea comerciantului.

Daca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de lege, registrele comerciale au valoarea probatorie a unei marturisiri extrajudiciare.

Infatisarea registrelor.Ori de cate ori intr-un litigiu una din parti intelege sa se refere la registrele comerciale ale celeilalte parti, sau cand judecatorul insusi, din oficiu, doreste acest lucru, el poate solicita infatisarea registrelor in instanta.  

Comunicarea registrelor.Comunicarea registrelor are caracter exceptional. Acesta este motivul pentru care legea nu o ingaduie decat in anumite cazuri: in materie succesorala, comunitate de bunuri, societati, faliment, asociatie in participatiune.

Test de autoevaluare 5.

Care sunt mijloace de proba specifice

Raspunsul se va da in spatiul gol de mai sus. Raspunsul la test se gaseste la pagina xx.

Prescriptia extinctiva

Cuvinte cheie

Prescriptia extinctiva, termene

Prescriptia extinctiva consta in pierderea dreptului creditorului de a obtine o hotarare judecatoreasca in temeiul careia sa se poata proceda la executarea silita a obligatiilor, in urma neexercitarii actiunii in justitie in intervalul prevazut de lege.

Prescriptia extinctiva in materie comerciala. Trasaturile prescriptiei extinctive in materie comerciala

In primul rand, principala trasatura a termenelor de prescriptie prevazute in Codul comercial (art. 947, 949, 956) consta in faptul ca ele sunt mai scurte decat termenele de prescriptie prevazute in Codul civil si chiar in Decretul nr. 167/1958 datorita celeritatii operatiunilor comerciale.

In al doilea rand, dispozitiile referitoare la prescriptia extinctiva prevazuta de Codul comercial se aplica si actelor juridice care au caracter unilateral sau mixt de comert. Astfel, potrivit art. 945 C. com. “Actiunile derivand din acte care sunt comerciale chiar numai pentru una din parti, se prescriu pentru toate partile contractante, in conformitate cu dispozitiile legii comerciale”.

In al treilea rand, Codul comercial contine reglementari speciale in privinta inceperii cursului prescriptiei pentru unele operatiuni comerciale (art. 949, 952 si 953).

Termenul general de prescriptie  

In prezent, termenul general de prescriptie aplicabil materiei comerciale este termenul de 3 ani prevazut in art. 26 din Decretul nr. 167/1958 si care domina prescriptia extinctiva atat in materie civila cat si comerciala.

Termene speciale de prescriptie prevazute in Codul comercial  

Termenele speciale de prescriptie prevazute de Codul comercial trebuie reconsiderate in lumina Decretului nr. 167/1958, dupa cum urmeaza:

Termenul de prescriptie de cinci ani, prevazut in art. 949 C. com. pentru actiunile privind cambia si cecul a fost inlocuit cu termenul de trei ani, potrivit Decretului nr. 167/1958;

Termenul de prescriptie de doi ani, prevazut in art. 952 C. com. se aplica actiunilor mijlocitorilor pentru plata drepturilor ce li se cuvin;

Termenele de prescriptie de sase luni si de un an, aplicabile contra carausului in baza contractului de transport.

Termene speciale de prescriptie prevazute in legi speciale

Termenul de prescriptie de trei ani, privind restituirea dividendelor prevazut in Legea nr. 31/1990, republicata, art. 67;

Termenul de prescriptie de sase luni, privind actiunea in daune a fondatorilor impotriva societatii in cazul dizolvarii anticipate;

Termenul de prescriptie de un an, privind actiunea in daune pentru prejudicii cauzate prin fapte de concurenta neloiala prevazut in art. 12 din Legea nr. 11/1991.

Inceputul termenului de prescriptie   In materie comerciala, potrivit dispozitiilor din Codul comercial si din legislatia speciala, inceputul cursului prescriptiei se socoteste dupa cum urmeaza:

Termenul de prescriptie de trei ani, aplicabil actiunilor care deriva din contractul de societate sau din alte operatiuni sociale, incepe sa curga din ziua cand obligatia a ajuns la termen sau din ziua indeplinirii formalitatilor prevazute de lege, iar in cazul actiunilor derivate din cambie sau cec, din ziua scadentei sau din ultima zi a termenului prevazut de lege (art. 949 alin. 3 C. com.);

Termenul de prescriptie de doi ani, aplicabil actiunilor mijlocitorilor pentru plata drepturilor ce li se cuvin, incepe sa curga din ziua terminarii afacerilor (art. 952 C. com.);

Termenul de prescriptie de sase luni, aplicabil actiunilor contra carausului in contractul de transport daca expedierea s-a facut in alte tari decat cele europene, termenele de prescriptie incep sa curga, fie de la data cand marfa trebuia sa ajunga la destinatar (in cazul pierderii totale), fie de la data primirii marfii de catre destinatar (in cazul pierderii partiale, a avarierii ori intarzierii etc.) potrivit art. 956 C. com.;

Termenul de prescriptie de trei ani, privind restituirea dividendelor   incepe sa curga de la expirarea termenului de 8 luni socotit de la data cand adunarea generala a asociatilor a hotarat distribuirea de dividende (art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicata);

Termenul de prescriptie de sase luni, privind actiunea in daune a fondatorilor contra societatii comerciale incepe sa curga de la data cand adunarea generala a asociatilor a hotarat dizolvarea anticipata a societatii (art. 33 din Legea nr. 31/1990, republicata);

Termenul de prescriptie de un an, aplicabil in privinta actiunii in daune pentru prejudicii cauzate prin fapte de concurenta neloiala, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca existenta prejudiciului si evident pe cel care l-a cauzat dar nu mai tarziu de 3 ani de la data savarsirii faptei (art. 12 din Legea nr. 11/1991).

Suspendarea si intreruperea prescriptiei extinctive (modificarea prescriptiei). Din momentul intrarii in vigoare a Decretului nr. 167/1958, cauzele de suspendare si de intrerupere a prescriptiei extinctive sunt aceleasi atat in materie civila, cat si comerciala.

Test de autoevaluare 6.

Care este termenul general de prescriptie in materie comerciala

Raspunsul se va da in spatiul gol de mai sus. Raspunsul la test se gaseste la pagina xx.

Raspunsurile testelor de autoevaluare

Raspuns 1

emisiunea unei cambii, incuviintarea reprezentarii comerciale, oferta de a contracta, constituirea unei societati cu raspundere limitata cu unic asociat;

Raspuns 2.

sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic.

sa fie precisa si completa

sa fie neechivoca

sa fie ferma;

Raspuns 3.

evitarea unui eventual proces intre parti, a unui litigiu,

in ipoteza in care idemnizatia stabilita este mai mica decat valoarea reala a prejudiciului, responsabilitatea debitorului este micsorata prin jocul clauzei penale,

scutirea partilor de orice proba cu privire la existenta si intinderea prejudiciului si, implicit, a cuantumului daunelor-interese datorate de debitor;

Raspuns 4.

obligatia este exigibila

obligatia consta intr-o suma de bani

obligatia este lichida

obligatia este comerciala;

Raspuns 5.

facturile acceptate

corespondenta

telegramele

registrele comerciale;

Raspuns 6.

termenul general de prescriptie aplicabil materiei comerciale este de 3 ani;

Bibliografie unitate de invatare nr. 11

Miff A., Paun C., Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeriei Ardealul, 2006.

Miff A., Business Law. Volume I. Introduction to business law, Ed. Sfera juridica, 2007.

David M., Dreptul afacerilor, Ed. Europolis, 2005

Turcu I.,Tratat teoretic si practic de drept comercial-vol. II, Ed. CH Beck, 2009