PIAŢA SECUNDARĂ sI

EVALUAREA TITLURILOR FINANCIARE

Valoare curenta de piata

Obligatiune pe 1 an

Obligatiune pe 15 ani

Obligatiune perpetua

infinit

Sursa

Halpern, Weston, Brigham, Managerial Finance,1994

Faptul ca rata dobânzilor pe piata, k_d, creste la 15% înseamna ca obligatiunile care ar fi emise în aceste conditii ar avea un cupon de 15%, iar investitorul potential nu ar mai fi dispus sa plateasca 1000$ pentru obligatiunile care aduc un câstig de numai 12% sau 120$. Daca pretul acestor obligatiuni (cupon 12%) ramâne la 1000$, investitorii le vor vinde si vor investi fondurile astfel obtinute în noile obligatiuni (cupon 15%). Acest proces va duce la modificarea pretului obligatiunilor cu dobânda de 12%, astfel încât acesta va atinge un nivel la care câstigul generat de obligatiunile existente va egala câstigul generat de noile obligatiuni.

Daca rata dobânzilor pe piata, k_d ramâne constanta la valoarea de 12 %, valoarea unei obligatiuni ce ofera un cupon de 120$ ramâne la 1000$, indiferent de perioada care a mai ramas pâna la scadenta. Valoarea obligatiunii va ramâne la 1000$, atâta vreme cât rata dobânzii ramâne constanta la 12%.

Majoritatea obligatiunilor au o scadenta, dar unele, care poarta numele de obligatiuni perpetue, nu au; emitentul nu trebuie sa ramburseze niciodata suma initiala, dar are obligatia sa plateasca permanent dobânda specificata pe obligatiune. Orice valoare mobiliara care promite plata unei sume constante pe o perioada infinita este o perpetuitate, iar valoarea unei perpetuitati poate fi exprimata ca:

Ori de câte ori rata dobânzii practicata, k_d, este egala cu rata dobânzii cuponului unei obligatiuni, obligatiunea respectiva se va vinde pe piata la un pret egal cu valoarea nominala. În mod normal, rata cuponului se stabileste ca fiind egala cu rata dobânzii practicata în momentul emiterii obligatiunii; de aceea, initial, o obligatiune se vinde, de obicei, la valoarea nominala.

Ratele dobânzilor practicate se modifica în timp, dar rata cuponului ramâne aceeasi dupa emiterea obligatiunii. Ori de câte ori rata dobânzii practicata este mai mare decât rata cuponului unei obligatiuni, obligatiunea respectiva se va vinde pe piata la un pret mai mic decât valoarea nominala. O astfel de obligatiune se numeste o obligatiune cu discount.

Ori de câte ori rata dobânzii practicata este mai mica decât rata cuponului unei obligatiuni, obligatiunea respectiva se va vinde pe piata la un pret mai mare decât valoarea nominala. O astfel de obligatiune se numeste o obligatiune cu prima.

Astfel, o crestere a ratelor dobânzilor va duce la o scadere a pretului pe piata a obligatiunilor emise, pe când o scadere a ratelor dobânzilor va duce la o crestere pe piata a acestor preturi.

Valoarea de piata a unei obligatiuni va tinde totdeauna catre valoarea nominala, pe masura apropierii de data scadentei, exceptie facând cazul în care emitentul da faliment.

Anul

k_d = 10 %

k_d = 15 %

k_d = 20 %

EVALUAREA ACŢIUNILOR PREFERENŢIALE

În cazul supranormal însa, rata de crestere nu este constanta - este foarte rapida pentru o anumita perioada de timp, dar dupa aceea, la sfârsitul perioadei de crestere supranormala, scade.

Pentru a afla valoarea unei astfel de actiuni, se procedeaza în 3 etape, si anume:

Se determina valoarea actualizata VP a dividendelor în perioada de crestere supranormala.

Se determina pretul valorilor mobiliare la sfârsitul perioadei de crestere supranormala, si dupa aceea se actualizeaza acest pret pentru momentul prezent.

Se aduna aceste componente pentru a afla valoarea actualizata a actiunii, P₀.

Pentru o ilustrare a acestui proces, sa presupunem existenta urmatoarelor informatii:

Conceptul "Beta"

Coeficientul beta si deci riscul unui portofoliu este o medie ponderata a coeficientilor beta ai titlurilor ce formeaza acel portofoliu.

_p = w₁₁+w₂₂+ ... +w_nn = w_ii,

unde _p este coeficientul beta al portofoliului, w_i este ponderea actiunii i, masurata ca raportul dintre suma investita în actiunea i si suma totala investita în portofoliu, iar _i este coeficientul beta al actiunii i. De aceea, daca se adauga o actiune cu un coeficient beta mai mare decât media (>1) la un portofoliu de risc mediu (=1), atunci coeficientul beta, si deci riscul portofoliului, vor creste. Din contra, daca se adauga o actiune cu un coeficient beta mai mic decât media (<1) la un portofoliu mediu (=1), coeficientul beta al portofoliului va scadea.

Riscul unei actiuni are doua componente, riscul de piata si riscul de firma.

Riscul de firma poate fi eliminat prin diversificare si cei mai multi investitori realizeaza diversificarea direct, investind într-un fond mutual sau într-un fond de pensii. Ramâne riscul de piata, cauzat de miscarile generale ale pietei de capital si care reflecta faptul ca toate actiunile sunt afectate sistematic de anumite evenimente, de exemplu de razboi, recesiune sau inflatie. Riscul de piata este singurul risc relevant pentru un investitor diversificat rational, deoarece acesta a eliminat deja, prin diversificare, riscul de firma.

Investitorii se asteapta la o compensatie pentru asumarea acestui risc - cu cât este mai mare riscul unui titlu de valoare, cu atât este mai mare rentabilitatea necesara. Compensatia este, însa, necesara pentru riscul care nu poate fi eliminat prin diversificare. Daca ar exista prime pentru riscul diversificabil, atunci investitorii bine diversificati ar cumpara aceste titluri oferind mai mult pentru ele, iar aceasta crestere a pretului ar aduce rentabilitatea estimata a acestora la echilibru, reflectând numai riscul de piata nediversificabil.

Riscul de piata al unei actiuni este dat de coeficientul beta, care este un indicator al volatilitatii relative a titlului respectiv. În cele ce urmeaza sunt prezentati câtiva coeficienti beta de referinta:

Deoarece coeficientul beta al unei actiuni determina modul cum acea actiune afecteaza gradul de risc al unui portofoliu diversificat, coeficientul beta este cea mai relevanta masura a gradului de risc al actiunii respective.

k_RF = rata rentabilitatii unui titlu lipsit de risc. În acest context, k_RF este, în general, masurat de rata rentabilitatii obligatiunilor emise de guvern.

_i = coeficientul beta al actiunii i. Coeficientul beta al actiunii medii este = 1,0.

k_M = rata necesara a rentabilitatii unui portofoliu format din toate actiunile, adica portofoliul pietei. k_M este, de asemenea, rata necesara a rentabilitatii unei actiuni medii (cu =1,0).

RP_M = (k_M - k_RF) = prima de risc a pietei. Aceasta este rentabilitatea suplimentara, peste rata instrumentelor lipsite de risc, pe care un investitor o cere drept compensatie pentru asumarea unui risc mediu. Riscul mediu este dat de , = 1,0.

RP_i = (k_M - k_RF ) _i = prima de risc a actiunii i. Prima de risc a actiunii este mai mica, egala sau mai mare decât prima unei actiuni medii, dupa cum coeficientul beta al actiunii este mai mic, egal sau mai mare decât 1. Daca _i = = 1, atunci RP_i = RP_M.

Prima de risc a pietei, RP_M depinde de gradul de aversiune pe care investitorii medii îl au fata de risc[3]. Sa presupunem ca la momentul prezent, obligatiunile guvernamentale pe termen lung au un randament de k_RF = 9% si ca actiunea comuna medie are o rentabilitate ceruta de k_M = 13%. De aceea, prima de risc a pietei este 4%:

RP_M = k_M - k_RF = 13% - 9% = 4%

este reprezentat pe axa orizontala.

Titlurile lipsite de risc au _i = 0; de aceea, k_RF se gaseste la intersectia cu axa verticala.

Panta SML reflecta gradul de aversiune fata de risc în economie; cu cât este mai mare media aversiunii investitorilor la risc, (a) cu atât este mai abrupta panta SML, (b) cu atât este mai mare prima de risc pentru orice actiune, si (c) cu atât este mai mare rata necesara a rentabilitatii actiunilor.

Valorile pe care le-am obtinut pentru actiunile cu _{i i} = 1, si _i =2 concorda cu valorile de pe grafic ale k_min, k_A si k_max.

_i(k_M - k_RF)

Exista o distinctie între ratele estimate si ratele cerute ale rentabilitatii. Rata estimata reflecta valoarea pe care investitorul se asteapta sa o câstige pentru o actiune, în timp ce a doua reprezinta valoarea pe care investitorul o cere pornind de la nivelul de risc al actiunii sau proiectului. Daca rata estimata a rentabilitatii este mai mica decât nivelul cerut, investitorul nu va cumpara actiunea respectiva, iar daca o are deja, o va vinde. Acest lucru va influenta pretul actiunii, care va scadea pâna când rata estimata a rentabilitatii devine egala cu rentabilitatea ceruta. La echilibru, cele doua rentabilitati trebuie sa fie identice. În cele ce urmeaza, vom folosi ambii termeni cu acelasi sens, deoarece vom presupune ca piata este în echilibru.