PIAŢA SERVICIILOR
Piata serviciilor este formata din doua laturi corelative: cererea si oferta, Ea reprezinta sfera economica în care nevoile de consum pentru servicii apar sub forma cererii, iar productia sub forma ofertei si din confruntarea acestora se finalizeaza tranzactii prin intermediul actelor de vânzare - cumparare. Astfel, piata este locul abstract unde se întâlnesc agentii economici; ea asigura compatibilitatea actiunilor lor si le da informatiile necesare definirii proiectelor lor.
4.1 Caracteristicile pietei serviciil 19519v2111t or
Pe lânga elementele cantitative, în cazul serviciilor, elementele calitative, au o deosebita semnificatie. În cazul evaluarii comparative a serviciilor de transport oferite de mai multe firme, esentiale sunt criteriile de calitate cum ar fi: rapiditate, siguranta, regularitate, flexibilitate, confort, posibilitatea de asigura legaturi "din poarta în poarta", etc.
O alta caracteristica a pietei serviciil 19519v2111t or se refera la modul de manifestare a concurentei. Pe piata concurenta se manifesta în primul rând prin preturi. În determinarea pretului trebuie sa se tina seama, conform teoriei subiective marginaliste a valorii, mai întâi de faptul ca valoarea unui produs este proprie fiecarui individ (individualism) care o estimeaza în functie de propria ierarhie subiectiva a nevoilor (subiectivism). În al doilea rând, aceasta valoare depinde de cantitatea produselor de care dispune individul pentru consumul sau, intervine deci raritatea: pentru acelasi individ, un produs rar va avea o valoare mai mare decât un produs din care poate dispune pâna la satietate[2].
În domeniul serviciilor însa, mai marea sau mai mica raritate a acestora nu poate fi un element determinant al stabilirii pretului si deci al concurentei având în vedere ca serviciile nu sunt omogene, deci nu sunt comparabile. Prin urmare, concurenta prin preturi este de o maniera deosebita, fiind vorba în aprecierea pretului serviciului de un ansamblu de consideratii calitative, chiar psihologice, subiective, determinate de legaturile, adesea personale, între prestator si client.
În multe sectoare ale serviciilor intrarea libera în ramura si libera circulatie a capitalurilor îngradite de costurile mari de intrare sau de iesire de pe piata, ceea ce conduce la frecvente situatii de monopol sau oligopol. Fiecare producator de servicii dispune de o paleta întreaga de mijloace pentru a se diferentia: bineînteles, calitatea prestatiei sale pe care clientii sunt adesea incapabili de a aprecia la justa sa valoare, relatia personala pe care o întretine cu clientela sa, atmosfera din unitate si amplasarea sa geografica .
Consumatorii, fiind supusi la restrictiile de timp se gasesc în imposibilitatea de a compara riguros raporturile calitate - pret a tuturor prestatiilor care sunt oferite.
Transparenta în cazul pietei serviciil 19519v2111t or este limitata de caracterul imaterial al acestora, serviciile spre deosebire de bunuri neputând fi "cercetate" de concurenti pentru a descoperii noile tehnologii de productie sau daca preturile de vânzare nu fac obiectul unei politici de dumping.
Produsele nefiind omogene, intrarea libera pe piata si libera circulatie a capitalurilor fiind deseori îngradite, informarea consumatorilor si concurentilor fiind limitata, fiecare producator dispunând de un fel de monopol, ne gasim în fata unor structuri ale pietei caracteristice concurentei imperfecte.
Imperfectiunile concurentei în domeniul serviciilor au fost folosite pentru interventia mai mare a statului în acest sector si îngradirea prin reglementari a regulilor jocului pietei libere.
4.2 Interventia statului si tendinte de liberalizare în sectorul serviciilor. Justificarea economica a reglementarilor.
Reglementarile din sectorul serviciilor au fost justificate de diverse teorii economice, bazate în general pe perceptia unor deficiente ale mecanismelor pietei[4].
Una dintre aceste teorii este aceea a monopolului natural si a pietelor contestabile.
Monopolul natural este considerat monopolul justificat economic.
Aparitia monopolului natural este legat de faptul ca productia unui bun sau a unui serviciu se face cu randamente continuu crescatoare, pe masura ce cresc dimensiunile productiei. În acest caz, cele mai mari unitati au, un avantaj care le permite sa-si elimine concurentii si sa obtina pe termen mai lung sau mai putin lung un monopol care poate fi calificat ca natural. Aceasta unitate, în situatie de monopol natural va produce o cantitate de bunuri sau servicii la un cost mai mic decât întreprinderile concurente. Este deci, mai eficient si justificat economic ca o singura întreprindere sa opereze pe aceasta piata.
Întreprinderea în situatie de monopol va fi tentata sa mareasca preturile pentru a obtine un profit mai mare. În aceasta situatie se impune un control administrativ al preturilor practicate, pentru a evita abuzurile.
Aceasta abordare traditionala a monopolului natural cu referire la firmele care realizau un singur produs a fost extinsa la cazul oligopolurilor naturale (de exemplu: în transportul aerian si la acela al firmelor cu mai multe activitati).
Fiind data cantitatea de diverse bunuri sau servicii pe care o produce, o întreprindere este în situatie de monopol natural când costul sau de productie este inferior sumei costurilor mai muil6tor întreprinderi între care s-ar repartiza activitatea respectiva, oricare ar fi repartitia.
Aceasta expresie la multi - productii este esentiala pentru analiza activitatii de servicii, deoarece serviciul produs de o întreprindere din sectorul tertiar este, cel mai adesea, compus dintr-un mare numar de servicii elementare distincte.
Astfel notiunea de monopol natural vizeaza atât conceptele de "economie de scara" cât si de "economie de anvergura". Exista economii de scara deoarece, multiplicând cantitatile produse de o firma cu un coeficient A, costul sau de productie se multiplica cu un coeficient inferior lui A (datorita existentei costurilor fixe). Exista economii de anvergura, sau de sinergie, deoarece productia combinata a mai multor servicii are un cost mai mare decât producerea lor separat în firme distincte. Economiile de scara si economiile de anvergura justifica existenta monopolului natural. Teoria monopolului natural a fost îmbogatita cu asocierea ei cu teoria pietelor contestabile.
O piata este contestabila când o firma poate intra sau iesi liber de pe piata.
Intrarea libera pe o piata înseamna, în primul rând, ca nu exista bariere care ar putea-o împiedica, în al doilea rând, intrarea pe o piata presupune investitii. Ele pot fi relativ mici (ca în cazul deschiderii unui nou magazin), sau din contra foarte mari (de exemplu în transporturi, telecomunicatii, etc.). De asemenea, în cazul închiderii unei întreprinderi poate fi vorba de instalatii care pot fi usor redestinate altui scop, fie de echipamente atât de specifice încât valoare lor pentru alte utilizari este practic nula. În situatiile în care costurile de intrare sau de iesire sunt foarte mari, vor fi, practic putini candidati dornici de a intra pe piata respectiva, aparând astfel monopolul natural si justificarea intentiei statului pentru a împiedica practicarea de preturi abuzive.
Teoria concurentei distructive reprezinta o alta încercare de justificare a interventiei statului în sectorul serviciilor. Notiunea de concurenta distructiva se considera ca ar fi specifica, în principal, pentru doua configuratii de piata. Mai întâi, concurenta poate fi distructiva în sectoarele unde costurile fixe sunt ridicate si care se gasesc într-o faza de recesiune. Intrarea de noi firme accentueaza concurenta si poate determina ca societatile existente sa vânda la costul marginal pe termen scurt si sa piarda. De aici pot decurge falimente cu toate consecintele negative pe care le antreneaza în general.
Al doilea caz corespunde sectoarelor unde intrarea este foarte usoara, sau numarul întreprinderilor este ridicat si unde exista un risc de capacitate si de "razboaie" de preturi permanente. Profiturile ar putea atunci tinde catre zero, ceea ce ar antrena falimente în numar mare. Se vorbeste atunci de o contestabilitate excesiva.
Acest argument a fost des invocat pentru a justifica reglementarile de acces pe piata a anumitor categorii de servicii (comert, asigurari, etc.).
Reglementarile în sectorul serviciilor au fost justificate si prin necesitatea unor servicii publice pentru care tarifele sa fie mai mici decât cele care ar rezulta luând în considerare numai calcule de eficienta economica. Asemenea servicii pot fi prestate atât de întreprinzatori publici cât si privati.
Necesitatea finantarii sau subventionarii prestatorilor unor astfel de servicii se explica prin efecte externe pozitive ale acestora (ex.: serviciile de învatamânt, sanatate, cercetare, etc.) Poate apare necesara, de asemenea, administrarea directa de stat a sectorului respectiv.
În cazul acestor servicii reglementarea economica a intrarii pe piata s-ar putea justifica prin aceea ca daca s-ar lasa intrarea libera sau n-ar putea fi mentinute structurile de preturi "social dezirabile" sau s-ar încarca finantarea serviciilor publice.
Justificarea reglementarilor în servicii administrative ca argumente si efecte externe negative.
Acestea se manifesta prin pierderi ocazionate de activitatea unor întreprinderi, al caror cost nu-l suporta ele însele. Exemplul cel mai caracteristic în acest sens este poluarea. Teoria economica furnizeaza doua solutii principale la aceasta problema: dotarea fiscala a acestor activitati, cu eventuale indemnizatii a victimelor si elaborarea de norme tehnice obligatorii, vizând o reducere sau a elimina aceste efecte indezirabile.
Raporturi între piata serviciilor si piata bunurilor
Relatiile între piata serviciilor si piata bunurilor sunt complexe, atât de concurenta (substitutie), cât si de stimulare reciproca sau indiferenta.
Aceste raporturi sunt valabile atât pentru piata serviciilor de consum cât si a serviciilor de productie.
Pe piata serviciilor si bunurilor de consum, relatiile de concurenta provin, în primul rând din faptul ca bunurile si serviciile îsi disputa veniturile populatiei. Deoarece cheltuielile pentru servicii nu au întotdeauna un caracter de prima necesitate, la un nivel redus al veniturilor ponderea lor în bugetele de consum ale familiilor va fi relativ redusa, comparativ cu ponderea bunurilor. Pe masura cresterii veniturilor partea relativa a serviciilor în cheltuielile de consum al populatiei va fi din ce în ce mai mare (conform legilor lui Engel).
Raportul dintre piata serviciilor de consum si piata bunurilor poate fi analizat prin examinarea a doi indicatori care exprima cel mai semnificativ dinamica celor doua piete si anume:
[5] ce permite evaluarea influentelor pe care le pot avea asupra cererii de servicii modificarile în veniturile populatiei si în nivelul tarifelor sau al preturilor marfurilor substituite.
Astfel, satisfacerea unei nevoi (u) poate fi realizata, la diferite niveluri ale veniturilor, tarifelor, preturilor si preferintelor consumatorilor, printr-o multitudine de combinatii:
u = f (x, y), unde:
x = cererea pentru un anumit serviciu;
y = cererea pentru bunul cu care serviciul poate fi înlocuit în consum.
Aceste combinatii conduc, în fapt, la nivele diferite de utilitate, respectiv de satisfactie pentru consumator.
Diferitele variante de combinatii posibile ale serviciilor si bunurilor ce asigura consumatorul acelasi nivel de utilitate se regasesc situate pe asa numitele curbe de indiferenta, care pot fi reprezentate grafic ca în figura 3.
X
Xm1 Xm2 Xn1 Xn2
Fig. 3
Xm = nivelul minim al cererii de servicii la un anumit nivel al veniturilor;
Xn = nivelul maxim al cererii de servicii;
Ym = nivelul minim al cererii de bunuri ce asigura un anumit grad de utilitate
Yn = nivelul maxim al cererii de bunuri.
În ceea ce priveste cererea pentru servicii (x), ea este determinata pe de o parte de nivelul veniturilor destinate pentru satisfacerea nevoii respective (v), iar pe de alta parte de tariful serviciului respectiv (Px), precum si de pretul bunurilor ce care serviciul se afla în relatii de substituire (Py).
Astfel, X = f (Px, Py)
iar V = xPx + yPy
n
n
Cu ajutorul acestei metode se pot analiza modificarile în structura consumului de servicii si bunuri implicate în satisfacerea unei anumite cerinte de consum si se poate previziona structura consumului pentru perioada viitoare.
Modelele de substitutie folosite pentru previzionarea schimbarilor tehnologice pot fi si ele adaptate pentru estimarea modificarilor structurale ale consumului de bunuri si servicii substituibile.
Un astfel de model este cel elaborat de J. C. Fisher si R. H. Pry (1970) , descris de o functie logistica.
Adaptat la analiza si previziunea consumului de bunuri si servicii substituibile care satisfac aceeasi cerinta, modelul ar putea avea urmatoarea forma:
, unde:
timp
Fig. 4 - Ciclul de viata al bunurilor de uz îndelungat si al serviciilor de reparare a bunurilor respective.
De asemenea cererea pentru astfel de servicii este influentata de relatia dintre pretul bunurilor si tarifele pentru servicii.
Astfel, în general repararea unui bun este considerata eficienta daca raportul dintre tarif (p) si perioada pentru care se restabileste valoarea de întretinere a bunului în urma repararii (t) este inferior raportului dintre pretul bunului (P) si perioada de folosire pâna la prima reparare (T), respectiv:
<
Relatia dintre pret si tarif nu trebuie absolutizata, intervenind si alti factori care pot sa încline balanta într-un sens sau altul, respectiv în favoarea sau defavoarea serviciilor.
Relatii de stimulare exista, de asemenea, între cererea pentru servicii de confectionare la comanda a unor bunuri (îmbracaminte, încaltaminte, mobila, obiecte de podoaba, etc.) si cererea pentru produse care reprezinta materia prima pentru confectionarea lor (tesaturi, piele sau înlocuitori din piele, etc.).
Acelasi tip de relatii pot fi mentionate între piata serviciilor de educatie, culturale, sanatate, turistice si piata bunurilor care contribuie la realizarea acestor servicii (carti, medicamente, alimente, bunuri de îmbracaminte si încaltaminte adecvate, obiecte sportive, etc.).
Relatii de indiferenta se manifesta mai ales între piata bunurilor si serviciilor de prima necesitate, al caror consum este de importanta vitala pentru individ, cum ar fi de exemplu piata bunurilor alimentare de stricta necesitate si piata serviciilor legate de chiria locuintei, distribuirea apei, gazului, electricitatii, îngrijirea sanatatii, etc.
Aceste tipuri ale raportului pot fi puse în evidenta si pentru piata serviciilor de productie. Astfel, cresterea dimensiunilor pietei bunurilor, a productiei si tranzactiilor cu bunuri materiale conduce la cresterea pietei serviciil 19519v2111t or legate de productia si comercializarea bunurilor cum ar fi cele de transport, depozitare, servicii bancare, asigurari, cercetare stiintifica, pregatirea si perfectionarea fortei de munca, informatica, etc.
De asemenea, dezvoltarea pietei serviciil 19519v2111t or conduce la stimularea pietei bunurilor de uz productiv: echipamente tehnice, masini, utilaje, instalatii si mai ales calculatoare care sunt din ce în ce mai mult necesare în sectorul tertiar al serviciilor. Pe de alta parte pot exista si unele situatii de concurenta cum ar fi de exemplu între comertul cu unele echipamente de productie si serviciile de leasing (închiriere a echipamentelor respective), între comertul cu bunuri si comertul cu licente, brevete, drepturi de autor, etc. Între anumite segmente ale pietei bunurilor de productie si piete particulare ale serviciilor pot exista, de asemenea, relatii de indiferenta.
|
