Economia de schimb constituie baza aparitiei, existentei si functionarii pietei. Datorita specializarii agentilor economici, satisfacerea nevoilor de consum nu se putea realiza decat pri 959v217j n intermediul schimbului de marfuri. Piata este necesara pentru a realiza legatura dintre producatori si consumatori, oferind participantilor informatiile necesare pentru a putea decide ce, cat si pentru cine sa produca, dar si ce, cum si cat sa se consume. Aceste informatii nu pot fi ignorate in cadrul schimburilor economice.
Desi in acceptiunea ei spatiala si economica piata este locul de intalnire a agentilor economici, vanzatori si cumparatori, care schimba intre ei bunuri sau servicii, piata mai poate fi inteleasa ca fiind locul de intalnire a ofertei cu cererea, prima reprezentand forma sub care se infatiseaza rezultatele finale ale productiei in conditiile economiei de schimb, cea de-a doua exprimand nevoile umane solvabile.
Regulatorul pietei este concurenta, astfel ca fiecare isi urmareste propriul interes, satisfacerea cat mai avantajoasa a necesitatilor de productie sau de consum si obtinerea de castig. Cunoasterea pietei presupune cunoasterea cererii, ofertei, pretului si concurentei.
Concurenta desemneaza relatiile de competitie, de rivalitate dintre agentii economici in calitate de producatori sau cumparatori, relatii specifice economiei de piata. In conditiile concurentei creste eficienta economica a producatorului (maximizarea profitului) si a consumatorului (maximizarea satisfactiei).
Ca orice competitie, concurenta se soldeaza cu invingatori si invinsi. Invingatori sunt agentii economici care produc bunuri la costuri joase, sau bunuri de calitate superioara. Capacitatea de a produce mai ieftin si de a vinde mai ieftin pentru a invinge concurenta stimuleaza inovatia, conduce la realizarea de noi produse, la folosirea de noi tehnici de fabricatie, la ridicarea nivelului general de calificare a personalului, la mai buna organizare a productiei si muncii. Aceste mijloace, utilizate la inceput de putini agenti, se extind treptat, datorita constrangerii materiale exercitate de pretul mai redus, sau de calitatea superioara a produselor asupra unitatilor ramase in urma, care risca astfel sa iasa chiar din piata. Astfel concurenta transforma progresul intr-o conditie de existenta.
Concurenta realizeaza deasemeni o selectie a producatorilor, avand in vedere inegalitatea dintre intreprinderi in ceea ce priveste eficacitatea. Astfel agentii economici slabi sunt eliminati. Ca urmare, resursele se vor concentra la dispozitia unitatilor capabile sa le gospodareasca si sa le utilizeze rational.
Concurenta tinde sa aseze in echilibru ramurile de productie, cererea si oferta, sa transmita de la producatori la consumatori o parte din valoarea suplimentara creata prin cresterea productivitatii muncii. Fara aceasta transmitere care implica reducerea preturilor nu s-ar putea vinde cantitatile tot mai mari de bunuri, iar productia s-ar sufoca. Concurenta asigura consumatorilor libertatea de a alege bunurile si serviciile si de a-si satisface la un nivel superior nevoile.
Concurenta are insa si unele consecinte negative, atragand dupa sine si efecte secundare nedorite, ca de exemplu incercarea unor intreprinderi de a reduce costurile prin micsorarea salariilor, prin reducerea unor cheltuieli necesare protejarii mediului, sau prin crearea unor bunuri de slaba calitate.
Pentru ca efectele concurentei sa fie predominant benefice este necesara eliminarea atat a surplusului de concurenta, cat si a insuficientei acesteia.
Structurile pietelor se diferenteaza in functie de:
numarul si forta economica a producatorilor si consumatorilor si, deci, de posibilitatea influentarii pretului
gradul de diferentiere al produselor dintr-o anumita categorie, corespunzatoare unei anumite trebuinte si de substituire a unor produse cu altele
gradul de mobilitate a factorilor de productie (munca, natura, capital)
gradul de transparenta a pietelor (de certitudinea cunoasterii cererii si ofertei).
Dupa acesti parametri se pot deosebi piata cu concurenta perfecta si piata cu concurenta imperfecta.
Piata concurentei perfecte reprezinta o situatie teoretica, virtuala, ce presupune existenta catorva conditii:
Atomicitatea agentilor economici: vanzatorii si cumparatorii trebuie sa fie suficient de numerosi, fiecare reprezentand o mica fractiune in ansamblul ofertei, respectiv al cererii pietei, astfel incat sa nu poata influenta pretul prin comportamentul lor individual. In conditiile unei cereri perfect elastice, orice firma vinde intreaga productie la pretul pietei si deci nu este interesata sa reduca pretul. Decizia producatorului de a obtine un profit total mai mare prin scaderea pretului si cresterea vanzarilor nu are rost; firma poate vinde orice cantitate de produse la pretul pietei.
Omogenitatea produselor: bunurile economice destinate satisfacerii unei anumite trebuinte trebuie sa fie identice calitativ, astfel incat cumparatorii sa nu dispuna de nici un criteriu de selectie real sau imaginar (artificial introdus prin publicitate sau politica de marca). Astfel, decizia unui producator de a maximiza profitul prin cresterea pretului nu are sens deoarece ramane fara cumparatori.
Mobilitatea perfecta a factorilor de productie si a bunurilor de consum: aceasta impune inexistenta unor obstacole de ordin tehnic si financiar, resapectiv libera circulatie pe piata a resurselor naturale, muncii, capitalului, firmelor, deplasarea fara dificultati de pe piata unui produs pe piata altuia. Aceasta presupune inexistenta restrictiilor la intrarea intr-un domeniu de activitate si a subventiilor de stat care sa mentina pe piata firmele ineficiente. Asemenea imprejurari, corelate cu atomicitatea, permit procurarea fara dificultati a capitalului necesar pentru a construi o intreprindere intr-o ramura profitabila, precum si transferarea unei parti a capitalului in functiune dintr-o sfera in alta. Intrarea in ramura in calitate de producator, ca si intrarea in piata ca simplu furnizor de marfuri nu reprezinta o problema.
Transparenta perfecta a pietei: producatorii si consumatorii dispun de informatii complete, certe privind conditiile pietei, preturile factorilor de productie, al bunurilor economice si evolutia lor. In aceste conditii, toate tranzactiile se fac la acelasi pret pe piata unui anumit produs, iar fiecare agent economic manifesta un comportament rational, eficient, care-i asigura maximizarea profitului, respectiv a satisfactiei. Firmele aflate in concurenta perfecta sunt egale in privinta dimensiunilor, calitatii produselor, capacitatii de adaptare, volumului de informatii, implicit in privinta nivelului de eficienta.
Piata cu concurenta imperfecta este un ansamblu de piete care au unele trasaturi comune, dar se si deosebesc intre ele. Din acest ansamblu fac parte: piata monopolista, piata duopolista, piata oligopolista, piata monopolistica, piata tip monopson si piata reglementata de stat. In fiecare din aceste piete, vanzatorii sau cumparatorii pot sa hotarasca sau sa influenteze, in grade diferite, nivelul pretului.
Piata monopolista este situata, in privinta formarii preturilor si a interrelatiei cerere-oferta, la distanta cea mai mare de piata cu concurenta perfecta, fiind opusul categoric al acesteia. Ea include urmatoarele situatii posibile:
Monopolul ca producator unic pe ramura: in aceasta situatie o singura intreprindere fabrica si vinde intreaga cantitate de bunuri de un anume gen. Pentru a avea pozitie de monopol intreprinderea unica trebuie sa produca un bun neinlocuibil si in acelasi timp produsul ei sa nu fie concurat pe piata interna de un bun identic creat de o firma straina. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, intreprinderea unica este doar monopol aparent. Monopolul ca firma unica are posibilitatea de a hotari singura si volumul productiei pe care-l fabrica si pretul de vanzare al bunului respectiv. El poate astfel sa evite intr-o anumita masura perturbarile pe care piata libera le introduce in activitatea economica cu efecte negative pentru profit. Astfel monopolul isi asigura o continuitate a profitului; de obicei pretul stabilit este mai mare decat cel care s-ar forma intr-o piata libera asigurand producatorului unic un plus de profit in fiecare moment. Fixarea ofertei si pretului de catre monopol trebuie sa tina seama de o serie de factori si anume: capacitatea de plata a cumparatorilor, valoarea echipamentelor din dotare, conjunctura economica generala, care pot determina modificari periodice ale ofertei si pretului.
Monopol prin alianta: acest monopol poate sa apara atunci cand oferta unui bun este realizata de cateva intreprinderi mari ce incheie conventii privind productia pe care au obligatia sa o creeze fiecare in parte, pretul de vanzare unic si pietele pe care intreprinderile respective au dreptul sa furnizeze marfa. Se constituie astfel un cartel, ce actioneaza ca o singura unitate, ca in situatia unei intreprinderi unice. Monopolul prin alianta poate sa apara atat pe plan intern, cat si pe plan international (OPEC). Cand monopolul este realizat prin alianta, masa si rata profitului sunt diferite de la o unitate la alta, functie de volumul productiei create si vandute si de costul mediu, considerand pretul de vanzare egal pentru toate unitatile. Dominarea ofertei si a pretului de catre monopol, privit ca intreg, asigura tuturor intreprinderilor un profit mai mare decat in cazul functionarii lor separate.
Monopol intemeiat pe calitatea unui produs industrial: apare in situatia cand intr-o ramura functioneaza mai multe intreprinderi avand marimi diferite si nu exista sansa incheierii de conventii intre ele privind productia si pretul. Daca una din intreprinderi produce un produs de calitate deosebita, pe care celelalte nu-l pot crea in perioada respectiva, aceasta intreprindere are posibilitatea sa stabileasca atat cantitatea de produse, cat si pretul de vanzare; astfel intreprinderea respectiva isi asigura in aceste conditii pozitie de monopol si obtine in perioada respectiva un profit ridicat, avand ca sursa activitatea de cercetare si inovare a intreprinderii.
Alte forme sau situatii de monopol:
monopol izvorat din calitatea deosebita a unui bun agricol, ce se poate cultiva numai pe zone restranse, determinand o cerere net superioara ofertei si stabilirea unui pret de vanzare ridicat;
monopol rezultat din relatia privilegiata a unor intreprinderi cu statul
monopolul unor intreprinderi proprietate de stat care au dreptul sa comercializeze singure unele produse la preturi mai mari decat cele formate in libera concurenta.
se caracterizeaza prin prezenta intr-o ramura a doua intreprinderi mari; ele pot fi de aceeasi talie sau inegale si pot produce bunuri omogene ori neomogene. Aceste intreprinderi furnizeaza intreaga productie a ramurii, iar numarul cumparatorilor este foarte mare.
Intreprinderile duopoliste iau decizii referitoare atat la cantitatea de bunuri produsa, cat si la pret. Concomitent, fiecare intreprindere reactioneaza la deciziile celeilalte, pentru ca incercarea uneia de a modifica pretul si volumul productiei, afecteaza inevitabil interesele celeilalte unitati, respectiv segmentul de piata pe care aceasta il detine, cifra de afaceri si profitul.
Exista trei cazuri ale reactiilor sau comportamentului firmelor: ambele firme sunt agresive; una din firme este agresiva, iar cealalta pacifista; ambele firme sunt pacifiste.
Atunci cand ambele firme sunt agresive, considerand ca ele produc bunuri de calitate egala, fiecare vrea sa castige un supliment de piata in dauna celeilalte. Pentru aceasta poate uza de doua arme: reducerea pretului si cresterea ofertei. Intrucat reducerea pretului este deosebit de distructiva si pagubitoare se apeleaza la cresterea ofertei in vederea largirii pietei. Aceasta crestere practicata repetat de cei doi agenti economici, conduce la suprasaturarea pietei cu marfuri, la scaderea pretului si la pierderi cel putin pentru una din intreprinderi. Perspectiva falimentului, a absorbtiei sau a unirii de buna voie a rivalilor nu este exclusa.
Indiferent daca se procedeaza la reducerea pretului sau la cresterea ofertei, in ipoteza agresivitatii ambelor intreprinderi, piata si producatorii se afla in dezechilibru.
Una din firme este agresiva si cealalta pacifista: in aceasta ipoteza apare relatia specifica dintre un dominant si un dominat. Daca se renunta la razboiul preturilor, cand unitatea agresiva mareste productia, cea pacifista accepta de buna voie sa o reduca. Presupunand cererea constanta, pentru un anume interval de timp piata va fi in echilibru, caci oferta nu se modifica, iar cererea castigata de unul din parteneri egaleaza cererea pierduta de celalalt. Concomitent apare insa o distribuire inegala a masei profitului realizat la scara ramurii. Intreprinderea agresiva isi maximizeaza profitul inregistrand sporuri, in timp ce intreprinderea pacifista obtine un profit sub cel obisnuit. Uneori inaintarea agresivului si retragerea pacifistului poate provoca intr-un moment anume reducerea productiei firmei pacifiste sub nivelul care asigura profit. Absorbtia sau falimentul nu sunt excluse.
Ambele firme sunt pacifiste: in aceasta situatie tendinta de a domina nu se manifesta la nici un partener, astfel incat fiecare intreprindere isi stabileste productia la un nivel care-i asigura maximum de profit, fara a tine seama de ce face cealalta intreprindere. In acest caz piata evidentiaza daca s-au produs mai putine sau mai multe marfuri decat se cereau. Daca s-au produs mai putine, intreprinderile isi vor mari treptat productia pana cand piata se echilibreaza, oferta devenind egala cu cererea; daca s-au produs mai multe marfuri decat se cereau, intreprinderile vor scadea treptat productia, pana la aparitia echilibrului pietei. Echilibrul pietei nu este permanent, dar exista tendinta de miscare catre realizarea lui, prin comportamentul ambelor unitati. Acest comportament pacifist si cooperant este, de regula, mai eficace economic si social decat comportamentul firmelor in situatia in care ambele sunt agresive sau numai una. Nu este exclus ca intreprinderile pacifiste sa dezvolte un schimb reciproc de informatii novatoare, in ideea unei inaintari comune, care le aseaza la adapost de noi concurenti dinamici.
Piata oligopolista implica prezenta intr-o ramura a unui numar relativ mare de intreprinderi (cel putin trei) care livreaza intreaga cantitate de marfuri. Cumparatorii sunt numerosi. Talia intreprinderilor nu este egala, dar fiecare intreprindere produce cantitati insemnate de bunuri. Acestea pot fi omogene sau neomogene. Prin excelenta, sunt oligopoliste pietele produselor cu valoare de intrebuintare mare si care necesita tehnologii de valoare mare. Astfel sunt oligopoliste pietele productiei siderurgice, ale automobilelor, ale masinilor si echipamentelor destinate energeticii, etc. Intalnim piete oligopoliste si in alte sfere precum industria alimentara, in care eficacitatea se asigura si la praguri relativ mici ale productiei. In asemenea situatii, alaturi de marii producatori, functioneaza si intreprinderi mici si mijlocii.
Si in pietele oligopoliste ca si in pietele duopoliste, problema nevralgica este impartirea pietei intre producatori, incercarea firmelor de a-si apropia o parte cat mai insemnata din clientela, in vederea cresterii cifrei de afaceri si a profitului. Ca urmare in piata oligopolista se regaseste reactia fiecarei firme la decizia celorlalte, interdependenta stransa a actiunilor diverselor intreprinderi.
Unitatile oligopoliste au posibilitatea de a stabili si volumul productiei si preturile de vanzare, ultimele reflectand atat costul de fabricatie, cat si calitatea produselor. Diferentierea calitativa a produselor, insotita de preturi inegale, duce la distribuirea intre firme a clientelei totale si o divide in grupuri mai mari sau mai mici, care prefera si cer un anume bun creat de o anumita intreprindere.
Piata oligopolista de bunuri diferentiate calitativ are posibilitati de extindere mai bune o data cu cresterea generala a veniturilor, care diversifica preferintele consumatorilor, gusturile lor, etc. Aceasta crestere generala a veniturilor tinde sa reorienteze clientela, sa o regrupeze spre bunurile superioare calitativ, sa aduca un plus pe piata intreprinderilor mai dinamice in dauna celorlalte. Acest fenomen de inaintare ori retragere a cererii, pentru produsele diverselor firme, dovedeste ca diferentierea produselor nu elimina concurenta si selectia intreprinderilor viabile, ci doar o limiteaza.
Piata monopolistica este piata cu concurenta cvasi perfecta. Ea se caracterizeaza prin existenta intr-o ramura a unui mare numar de producatori de talie relativ mica si apropiata si prin diferentierea produselor. Ultima caracteristica permite intreprinderilor sa fixeze cuplul calitate-pret, ca si in cazul oligopolului.
Multitudinea producatorilor atrage dupa sine o concurenta mai ampla in pietele monopolistice si permite cumparatorilor sa aleaga dintre produsele livrate de diversele unitati. Pentru o perioada de timp, diferentierea produselor grupeaza clientela intre furnizori, asigurand in acelasi timp o stabilitate a cererii pentru fiecare vanzator, ceea ce echivaleaza cu limitarea concurentei. Intrucat mobilul profitului determina frecvent innoirea produselor, clientela se regrupeaza periodic, in favoarea unor intreprinderi mai dinamice si in defavoarea celorlalte.
In pietele monopolistice si a concurentei care le caracterizeaza trebuie sa se tina seama de urmatoarele doua situatii:
decizia unei intreprinderi privite izolat nu afecteaza sensibil situatia celorlalte unitati din cauza potentialului productiv relativ redus al fiecareia
intrarea a noi concurenti in ramura nu este dificila datorita aceleiasi cauze
Se poate concluziona prin urmare ca piata monopolistica se apropie cel mai mult de piata cu concurenta perfecta, fara a se identifica cu ea. Firmele din piata monopolistica , in tendinta de a-si maximiza profitul, urmaresc, in paralel cu imbunatatirea calitatii produselor si minimalizarea costurilor, prin determinarea nivelului optim al productiei, pe termen scurt si alegerea variantei optime de combinare a muncii si capitalului, pe termen lung.
Piata tip monopson este opusul celei monopoliste. In timp ce in piata monopolista exista unul sau cativa vanzatori si un numar mare de cumparatori, piata tip monopson se caracterizeaza prin existenta unui singur cumparator, intr-o zona economica, si a unor numerosi vanzatori ai bunului fabricat la scara tarii.
Intreprinderea cu pozitie de monopson poate sa se aprovizioneze la preturi avantajoase; in acelasi timp poate folosi forta de munca ieftina daca in zona ei de activitate lipsesc alte ramuri industriale care sa ofere locuri de munca. Profiturile obtinute devin astfel mai mari prin reducerea costului mediu de fabricatie.
Cand intr-o zona oarecare functioneaza doua unitati cumparatoare, intr-o ramura data exista duopson, iar daca functioneaza trei sau mai multe exista oligopson. In astfel de situatii, in afara concurentei pe piata de vanzare a produsului fabricat (de mai multe unitati) apare si o concurenta limitata pe pietele de aprovizionare cu factori de productie.
Piata reglementata de stat este piata in care statul fixeaza preturi la unele bunuri materiale si servicii furnizate de agenti economici, publici sau privati, cu scopul de a proteja unele categorii de producatori sau populatia in totalitatea sa. Statul ia apoi masuri de control al unor preturi, al dobanzii si salariilor, in perioade de inflatie ori recesiune economica, urmarind insanatosirea vietii economice, relansarea mai rapida a acesteia, reducerea somajului si utilizarea capacitatilor de productie existente. In multe situatii statul intervine pe diverse piete, ca de exemplu:
Fixarea de preturi maxime, in perioade critice vizeaza marfurile care se adreseaza necesitatilor fundamentale ale populatiei. Aceste preturi sunt inferioare pretului de echilibru, ce s-ar forma in piata de concurenta libera si au menirea sa asigure un minim de bunuri indispensabile paturilor sociale cu venituri mici. Acest lucru are efecte pozitive asupra procesului de refacere a potentialului productiv uman. Preturile fixate de stat limiteaza sau suprima in acelasi timp conflictele sociale grave, care pot genera dezechilibre economice suplimentare
Garantarea preturilor la unor produse agricole sau a veniturilor agricultorilor, determinate de instabilitatea productiei agricole de la an la an datorita conditiilor climatice variabile. Instabilitatea productiei agricole, desi limitata o data cu progresul, este prezenta chiar si in tarile in care agricultura a atins randamente foarte inalte. Aceasta instabilitate modifica veniturile anuale ale agricultorilor si deci capacitatea lor de finantare a productiei, influentand nefavorabil cursul activitatii agricole si industriale viitoare, precum si consumul populatiei. Deoarece productia agricola este oscilanta, pretul garantat poate sa se soldeze in ani diferiti cu venituri totale inegale. De aceea s-a incercat practica garantarii veniturilor anuale. Desi politica pretului garantat in agricultura a avut si unele urmari secundare nedorite, amestecul statului in piata produselor agricole, ca si alte masuri de sprijinire directa a agriculturii au avut o influenta evident favorabila asupra acestei ramuri si a economiei intregi.
Piata concurentiala determina utilizarea eficienta a resurselor limitate pentru statisfacerea multiplelor trebuinte individuale si sociale, regleaza si stimuleaza productia astfel incat comportamentul producatorilor, orientat catre maximizarea profitului, devine mijloc de realizare a scopului sistemului economic, respectiv optimizarea consumului, maximizarea satisfacerii trebuintei consumatorilor. Relatiile concurentiale impun producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice, imbunatatirea distributiei si utilizarii acestora.
Criteriul esential de diferentiere a pietelor este gradul de concentrare a productiei, care determina gradul de influentare a pietei, a pretului, precum si gradul de satisfacere al consumului.
Gradul de concentrare este aproape nul pe piata concurentei perfecte, creste pe piata monopolistica, respectiv oligopolista si este maxim in cazul monopolului.
Deciziile intreprinzatorilor pe piata concurentiala vizeaza stabilirea dimensiunii optime a ofertei pentru obtinerea unui profit maxim.
Maximizarea profitului de catre producatori, in conditiile pietei concurentiale, duce in ultima instanta la maximizarea satisfacerii consumatorilor; gradul de satisfacere al consumului este maxim in conditiile concurentei perfecte (situatie ideala) si minim in conditiile pietei de monopol.
Extinderea practicilor neloiale a impus extinderea legislatiei de protectie a concurentei.
|
