Principalele forme de venit in economia de piata

PRINCIPALELE FORME DE VENIT IN ECONOMIA DE PIATA

Esenta si functiile pietei.

In mecanizmul de functionare a unei economii moderne piata ocupa un loc esential determinind intr-o proportie insemnata deciziile si comportamentele agentilor economici.

Categorie a economiei de schimb, in acceptiunea cea mai frecventa, piata desemneaza un ansamblu coerent, un sistem sau o retea de relatii de vinzare cumparare intre parti contractante care sint pe de o parte, unite prin legaturi de interdependenta si, pe de alta parte se afla in rapoturi de opozitie. Participantii la aceste relatii sint producatorii de bunuri si servicii, ofertantii de factori de productie si consumatorii, care reprezinta asa cum aprecia J.K.Galbraith si W.Salinger, ’’Centri distincti de decizie, care se opun unul altuia prin urmarirea propriului interes, dar sint legati in acelasi timp printr-o solidaritate functionala’’.

In acelasi timp, piata este privita de multi economisti drept un mecanizm complex care cuprinde, in principal, cererea si oferta, concurenta, preturile, si altele, care reglementeaza economica, care actioneaza asupra diviziunii muncii si la schimbul de activitati, dupa cum arata F.von Hayek ’’piata apare pentru agentii participanti la schimb ca o ’’amenintare’’, ca o ’’forta arbitrara’’ care le determina pretul si implica venitul si pe care ei cauta sa o influenteze sau sa o controleze’’. Situatia lor economica si nu numai aceasta depinde de piata si in primul rind de ceea ce se petrece pe piata.

’’Piata – afirma economistul francez M.Dider-apare ca un ansamblu de mijloace de comunicatii prin care vinzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce acestea au nevoie, despre preturile pe care le cer si pe care le propun pentru ca tranzitiile dintre ei sa se incheie. Deci, piata este inainte de toate ’’un contract social’’, mai mult sau mai putin spontan, care difineste locul economic in ansamblul vietii sociale’’.

Importanta pietei, intr-un asemenea mecanizm economic deriva din functiile pe care ea le indeplineste in economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a conditiilor concrete ce exista in timp sau spatiu. In primul rind, piata este cea care realizeaza contactul permanent dintre productie, respectiv dintre producatorii de bunuri si servicii, pe de o parte si consum, respectiv consumatorii, nevoile si gusturile acestora, pe de alta parte. Prin acest fapt piata asigura alocarea si utilizarea eficienta a resurselor economico-materiale, umane si financiare, determinind deciziile agentilor economici cu privire la productie, repartitie, schimb si consum. In al doilea rind prin piata economica se autoregleaza, isi stabileste independent proportiile si echilibrele necesare propriei reproduceri. In acest scop in decursul veacurilor de constituire si maturizare ea si-a format numeroase pirghii ce actioneaza intr-o complexa angrenare(pret, cerere, profit, concurenta, ect.). In al treilea rind, piata asigura echilibrul economic pe termen lung, in principal, echilibrul dintre oferta(productie) si cerere(consum), realizind ceea ce preconizau inca economistii clasici- transformarea intereselor proprii ale indivizlor in cea mai buna optiune pentru societate- cu privire la utilizarea resurselor disponibile la un moment dat.

Pentru ca piata sa indeplineasca asemenea functii se impune sa existe o serie de premize necesare.

In primul rind, conditia fundamentala pentru existenta si functionarea pietii este aceea a autonomiei de decizie a agentilor economici care apar pe piata, autonomiei care trebuie privita sub toate cele trei laturi ale ei: autonomie in ceea ce priveste dreptul de decizie in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare, autonomia organizarii si conducerii procesului economic si autonomia in ceea ce priveste modul de valorificare a rezultatelor activitatilor economice.

In al doilea rind, reglementarea de catre stat a economiei prin pirghii economice, care isi gasesc expresia imtr-o actiune indirecta asupra activitatii economice, prin bugetul de stat, impozite, taxe si tarife, credite, investitii de stat, ect.

Deasemenea si statul trebuie in acelasi timp sa asigure orientarea sociala a economiei, aplicind in acest scop sistemul garantiilor sociale, care asigura tuturor cetitenelor posibilitati egale de munca, de realizare a veniturilor, de asigurari sociale, de ocrotirea sanatatii, invatamint, cultura, conditii sanatoase de munca si de mediu de viata. In fapt, nicaieri in lume piata nu mai este cu adevarat si in intregime libera. In toate tarile sint anumite regule de functionare a pietei, care de obicei cad in competenta statului. Iata ce spune, in legatura cu aceasta B.Reich, profesor al universitatii Harvard:’’In lumea moderna este imposibil ca statul sa nu ea decizii, privind modul in care trebuie organizata concurenta economica in cadrul pietei, iar institutiile de stat ar trebui sa-si concetreze atentia asupra elaborarii unor reguli privind concurenta in conformitate cu telurile de ansamblu ale societatii’’.

PRINCIPALELE FORME DE PIETE CONTEMPORANE

1.   Piata bunurilor de consum. Bursele de marfuri.

Piata bunurilor de consum – consta din ansamblul vinzarilor – cumpiririlor al ofertei si cereri de bunuri materiale si servicii avind ca destinatie satisfacerea nevoilor personale si colective, precum si dintre toate cele operatiuni care se includ in comertul cu ridicata si cu amanuntul. Complexitatea si eterogenitatea acestui esgment de piata sint conditionate in primul rind de diversitatea si dinamica bunurilor de consum de uz curent si de folosinta indelungata, bunuri alimentare si inbracaminte. In functie de starea obiectului supus vinzarii – cumpararii in momentul tranzactiei piata se prezinta sub doua forme:

-piata reala, si

-piata fictiva.

Piata reala exprima cererea de bunuri sau servicii si de factori de productie prezentate in momentul tranzactiei pe piata data. Piata fictiva care nu este altceva decit bursa de marfuri presupune confruntarea dintre cerere si oferta, care are loc sub forma circulatiei titlurilor de valoare.

Bursele de marfuri sint piete caracteristice ce concetreaza in acelasi loc si in acelasi timp o mare parte din cererea si oferta mondiala de anumite produse pe care se desfasoara curent tranzactiile de vinzare cumparare, dupa o procedura speciala motivate atit de nevoi reale cit si de intentii speculative.

In general bursele de marfuri sint specializate pe produse sau grupe de produse. Obiectul tranzactiilor la burse il constituie bunurile fungibile sau cu un anumit grad de standartizare caracterizate prin omoginitate sub aspect calitativ. Printre aceste produse se inscriu indeosebi materiile prime si alte produse cu caracteristici omogene, produse agroalimentare, animale vii, produse din lemn, combustibil, cauciuc, bumbac, piei brute, ect. In afara de omoginitate si grad mare de standartizare pentru a deveni obiect de comercializare la burse marfurile trebuie sa indeplineasca si alte conditii si anume:

a.     sa fie marfuri cu importanta strategica mare in consumul mondial asa incit piata lor sa fie de mari dimensiuni si sa angreneze un mare numar de agenti economici.

b.    Sa se caracterizeze prin oscilatii mari si frecvente ale cereii si ofertei si respectiv ale preturilor pentru a genera interesul vinuatorilor si cumparatorilor.

c.     Marfurile tranzactionale la bursa trebuie sa fie depozitabile sau sa ofere prin natura lor certitudinea existentei in stare de livrare la un moment dat.

Bursele de marfuri se constituie si functioneaza in principalele zone producatoare sau consumatoare ale unor astfel de produse.

In vederea comercializarii unei marfi la bursa oferantul trebuie sa depuna cererea de inscriere pe lista de cotare. La bursele cu acces limitat acesta cerere nu poate fi depusa decit de un membru al bursei. Odata cu acesta se depune si o garantie de participare reprezentind de rgula 10% din valoarea tranzactiei.

Tranzactiile se negociaza si se incheie public pe asa numitul ring al bursei care reprezinta de regula un perimetru circular la parterul edificiului bursei. Tranzactiile se desfasoara sub supravegerea administratiei bursei, asigurata de curtierii, teful curtiierilor in preuna cu grupul care alcatueste asa numita ’’comisie a cotei’’. Specifi burselor este faptul ca cantitatea cit si calitatea marfurilor sint standartizate. Unitatea de marfuri poarta denumirea de contract sau loc, desemnind o cantitate fixa din marfa respectiva.

Preturile de bursa denumite cotatii se stabilesc zilnic pentru toate categoriile de tranzactii si se afiseaza public la inchiderea sesiunilor de vinzare de seara sau de dimineata si de seara.

Cotatiile afisate pot fi efective sau nominale. Cotatiile efective se stabilesc pe baza tranzactiilor efective incheiate in cursul zilei. Cotatiile nominale se stabilesc pentru acele marfuri care se comercializeaza curent la burse dar pentru care nu sau incheiat tranzactii pe parscursul mai multor zile din lipsa de cerere sau de oferta. Dupa modul de determinare cotatiile pot fi:

-cotatii medii, calculate ca medie zilnica;

-cotatii limita, care se calculeaza ca medii ale preturilor minime sau ale preturilor maxime;

-cotatii de lichidare, calculate dupa metodologii deosebit de compexe de casa de cliring.

Una di particularitatile comercializarii prin burse, consta in faptul ca marfa supusa vinzarii-cumpararii nu trebuie sa fie intotdeauna prezenta, ci doar atesta existenta ei, prin documente. Mai mult, uneori, marfa nic nu este afla inca in proprietatea vinzatorului, la data incheiri tranzctiei neputindu-se nici problema atestarii existentei ei.

In functie de acest aspect, putem distinge mai multe tipuri de operatiunei la bursa si anume:

-tranzactiei pe bani gata care livrarea marfurilor si plata lor au loc imediat dupa incheierea contractului.

-tranzactie la termen in care livrarea marfurilor convenite la o data ulterioara, uneori destul de indepartata.

Operatiunele la termen mai pot fi clasificate si in operatiuni ferme si operatiuni cu prima. Operatiunele ferme presupun executarea contractului prin livrare efectiva a marfurilor si achitarea preturilor la termenul convenit. Operatiunele cu prima se mai numesc si operatiuni reziliabile deoarece la termenul de incheiere a pozitiei fie vinzatorul fie cumparatorul pot renunta la contract daca nu si-au realizat intentiile speculative.

In primul rind bursele sint cele mai importante centre de recoltare prelucrare si difuzare a informatiilor privind conjuctura pietelor nationale si internationale. Bursele polarizeaza cele mai diverse informatii din toate colturile lumii si din toate domeniile: economic, politic, social, tehnic, stiintific, ect. Zgomotul bursei este un adevarat ecou al pulsului cererii si ofertei al ritmului productiei, tensiunilor monetare, grevelor, ciclurilor electorale, ect. In al doilea rind bursele ca forma de institutionalizare a cererii si ofertei se constituie intr-unul din cele mai importante mecanizme de formare a preturilor la numeroase materii prime si semifabrcante si de prospectare a evolutiei lor. In al treila rind bursele joaca rolul de piete caracteristice pentru majoritatea produselor care constituie obiectul lor de activitate. In al patrulea rind bursele de marfuri indeplinesc functia de divizare si preintimpinare a riscurilor.

Piata capitalului. Bursa de valori si mecanizmul functionarii ei.

Fara sa aiba o dimensiune speculativa piata de capital este oarecum o suprastructura. Prin intermediul pietei de capital se creeaza resurse pentru economia reala iar institutiile din acest sistem pot evalua cu un grad ridicat de sensibilitate eficienta alocarii resurselor din economie.

Economiile nationale se caracterizeza prin existenta si functionarea unor piete monetare si de capital mai mult sau mai putin dezvoltate. Adesea este greu sa se faca o delimitare neta intre cele doua tipuri de piete intrucit in realitate ele se intrepatrund si se interconditioneaza.

Pietele de capital spre deosebire de cele monetare sint specializate in efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termeni medii si lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sint dirijate catre agentii economici nationali sau de pe pietele altor tari unde nevoile de capital depatesc posibilitatile monetare impun anumite restictii privind accesul la resursele financiare interne.

Piata capitalului sau piata activelor financiare o difinim aici ca loc de intilnire intre nevoile de resurse banesti ale intreprindelor si disponibilitatile banesti ale menajelor, ale gospodariilor de familie. Piata capitalului se refera la achizitiile si vinzarile de titluri de valori cu o scadenta mai mare de un an. Aceste deplasari de capitaluri financiare de pe o piata nationala catre alta piata au condus practic la crearea si functionarea in afara pietelor interne de capital a unei piete internationale de capital.

Una din cele mai importante functii ale pietelor de capital consta in emisiunea si plasarea de valori mobiliare din insarcinarea emitentilor sau debitorilor, adica vinzarea pentru prima oara de actiuni, obligatiuni si a altor titluri catre detinatori de capitaluri financiare disponibile. Pe aceste piete se vind valori mobiliare emise de unele entitati care au nevoie de capital financiar si se cimpara de alte entitati care dispun de economii si de capitaluri pe termen mediu si lung.

In structura pietelor de capital se includ atit pietele nationale cit si europietilor. In functie de natura valorilor mobiliare emise si negociate piata de capital imbraca in principal doua forme: piata actiunelor si piata obligatiunilor, pe care circula titluri nationale si staine.

Paralel cu formarea si extinderea pietei actiunelor exprimate in moneda nationala si prin intermediul caruia sint atrase capitaluri financiare interne si scopulconstituirii majorarii capitalului social a societatilor emitente s-a cristalizat si s-a dezvoltat o piata internationala a actiunilor pri participarea cu active financiare in valuta ale unor agenti economici din anumite tari la capitalul social al unor societati industriale si comerciale din alte tari in calitate de actionari.

Alaturi de piata obligatiunilor in structura acestei forme de existenta a pietei de capital distingem atit piata obligatiuniilor interne cit si piata obligatiunilor externe. Piata obligatiunilor interne prezinta negocierea titlurilor de credit emise in moneda nationala, oferantii si investitorii fiind rezidentii ai tarii pe teritoriul caruia functioneaza piata respectiva. Piata obligatiunilor straine reprezinta o forma importanta clasica a pietei internationale de capital si consta in emisiuni internationale plasate in tara in a carei moneda se exprima titluri respective.

Emisiunele de tlituri si eurotitluri si care reprezinta cererea de capital se realiueaeza de catre societatile publice si private, guverne, institutii financiar-bancare nationale si internationale, societati de asigurari, ect. Cererea de capital financiar este reprezentata de sectorul public si privat (BIRD, BEI, BAD, BERD, ect.). Oferta de capital este facuta de catre detinatorii de capitaluri financiare, reprezentati de organizatii economice, banci, case de economii si asigurari, ect.

Pietele de capital sint formate din doua segmente distincte si interdepedente: piata primara si cea secundara. Piata primara serveste la prima plasare a emisiunilor de valori mobiliare pentru atragerea capitlurilor financiare disponibile pe termen mediu si lung atit pe pietele interne cit si pe pietele internationale de capital. Piata secundara reprezinta titluri mobiliare care eu fost deja puse in circulatie. Ea ofera pe de o parte posibilitatea valorificarii actiunilor si obligatiunilor inainte ca acestea sa aduca dividende sau dobinzi, iar pe de alta parte garantia ca titlurile mobiliare au valoarea si pot fi reintroduse oricind in circuitul financiar.

Piata secundara poate fi considerata o piata absoluta in ceea ce priveste reglarea libera a cererii si ofertei de valori, nevoia de capital si starea economiei nationale.

Bursele de valori sint institutii de o omportanta deosebita in ansamblul mecanizmelor de reglare a economiei de piata detinind o pozitie dominanta pe pietele interne de capital si pe piata internationala. Bursele de valori reprezinta piete de capital oficial unde se vind si se cumpara valori mobiliare.

Obiectul tranzactiilor la bursele de valori il constituie drepturile de proprietate asupra valorilor mobiliare, adica asupra obligatiunilor, efectelor de comert, actiunilor si altor titluri de proprietate.

Obligatiunea este o hirtie de valoare care se obtine prin acordarea unui imprumut pe o peroada determinata in schimbul unui procent fix de profit denumit cupon. Obligatiunele implica pentru detinatorii lor cel mai scazut grad de risc, deoarece sumele cuvenite cu titlu de cupone sint garantate indiferent de rezultatele financiare ale firmei emitente. Dupa scurgerea perioadei de timp pentru care este emisa, obligatiunea este rascumparata de emitent, iar in acest interval detinatorul ei incaseaza un venit fix.

Actiunele sint hirtii de valoare care atesta acordarea de imprumut pe o perioada nedefinita contra unui profit numit devident. In functie de marirea devidentuli actiunile pot fi preferentiale si obisnuite. In cazul actiunilor preferentiale, procentul de profit este fix. Actiunile obisnuite implica un grad maimare de risc dar si sanse mai mari de cistig,deoarece marimea devidentului este variabila in functie de rezultatele financiare ale firmei. Din veniturile totale ale firmei se scad cheltuielile denumite ’’ costuri de lucru’’ pentru a determina profitul de lucru. Din acestea se deduc cupoanele si impozitele raminind profitul net. Din profitul net se achita devidendele fixe, iar partea ramasa este alocata pentru acumulari si onorarea devidendelor la actiuni obisnuite.

Infiintarea si functionarea burselor de valori au loc pe baza normelor si reglamentarilor juridice,adoptare in fiecare tara,cu privire la activitatea institutiilor.

Tranzactiile la bursele de valori se efectueaza prin intermediul ,,brokerilor’’ si a ,,jobberilor’’. Brokerii sint agenti de schimb care primesc si supun spre executie ordinile de vinzare cumparare ale efectelor financiare. Ei adreseaza aceste ordine jobberilor. Jobberul se afla la panoul de cotatii pe care afiseaza initial cotatiile de deschidere. Cursul de cumparare ale efectelor financiare este sensibil mai mic decit cursul de vinzare.

In anul 1971 in SUA sa creat bursa informatizata NASDAQ(National Association of Srcurities Deabers Automated Qoutations System). Este o piata speciala ce se deosebeste de cele clasice atit prin modul de organizare si functionare cit si prin tehnicele de lucru specifice folosite, este bazata pe un sistem informatic care prelucreaza automat tranzactiile incheiate, nu exista un loc fizic unde se intilnesc cei care vind si cei care cumpara titluri. Bursa NASDAQ se deosebeste de cele clasice si in ceea ce priveste rolul pe care-l au –stabilirea pretului titlurilor oferite si solicitate de clienti. Au un grad de lichiditate si competitivitate ridicate. Majoritatea titlurilor cotate la bursa NASDAQ apartin societatilor tinere si de marime mijlocie, in principal din sectoarele de virf a economiei. Dar totusi cea mai renumita bursa din lume ramine sa fie NYSE din SUA.

PIATA RESURSE;OR NATURALE:RENTA
Caracterul limitat al resurselor naturale face ca renta, venit fundamental cu o pondere in scadere, sa revina in actualitate.

1. Natura rentei. Formarea rentei pe baza legii randamentelor neproportionale.

<>: doua curente de abordare si explicare.
­ Unii teoreticieni au explicat si explica renta pornind de la forma de proprietate asupra pamantului, ca factor originar de productie. Pe masura cresterii populatiei pamanturile au devenit obiect al proprietatii, astfel ca proprietarii aveau doua posibilitati: sa-l lucreze ei insisi sau sa-l dea spre folosinta altei persoane. ­ Renta desemneaza ceea ce pretinde si incaseaza proprietarul funciar de la utilizatorul pamantului, indiferent de forma de realizare: in munca, in produse sau in bani, considerat venit fara munca, persoana rentiera. ­ Alti autori si-au concentrat atentia asupra comportamentelor specifice ale agentilor economici pe piata terenurilor (agricole si cu alte favorabilitati), ca una din pietele factor de productie ce sta la baza raportului dintre cererea si oferta de resurse naturale, indeosebi agro-alimentare. In conditiile agriculturii intensive, cand scade rolul pamantului natura in randamentul agricol renta nu mai este venit specific agriculturii. - W. Petty ­ renta funciara reprezinta surplusul obtinut de pe un teren oarecare, dupa ce din venitul obtinut s-au scazut cheltuielile cu intretinerea lucratorilor agricoli si celelalte cheltuieli de exploatare a terenului; marimea rentei, respectiv a pretului pamantului se afla intr-o legatura directa cu cererea si oferta de produse agricole, sporirea cererii marind pretul cerealelor si nivelul rentei. - Fr. Quesnay (reprezentativ economic al Scolii fiziocrate) ­ lucratorul agricol produce mai mult decat consuma el insusi si ajunge la concluzia ca numai munca agricola creeaza valoare si produs net ­ renta. ­ A Smith considera ca renta este pretul platit pentru folosirea pamantului ca factor de productie. Renta este un produs al puterii naturii. ­ D Ricardo ­ renta este parte din produsul pamantului care se plateste proportional funciar pentru ca acesta cedeaza dreptul de folosire a fortelor originare si indestructibile ale pamantului. ­ J.B.Say, renta este o recompensa pentru serviciile aduse de pamant. ­ Scoala marginalista, indeosebi varianta ei nord-americana (J.B.Clark), considera ca renta se formeaza pe baza legii randamentelor neproportionale si a productivitatii factorilor de productie. ­ V. Madgearu ­ renta diferentiala isi datoreaza existenta legii fertilitatii descrescande a solului. ­ in ultimele decenii ­ renta este o categorie universala, ea nelimitandu-se doar la agricultura. Pamantul ­ sustine P.A. Samuelson ­ nu este singurul factor de productie ale carui venituri pot fi tratate din punct de vedere economic ca renta. <>. ­ in sens restrans, renta este venitul (incasarea) pentru dreptul de folosinta al unui factor care are doar o singura utilizare posibila; utilizarea fiind extrem de limitata. ­ in sens larg, renta reprezinta incasarea pentru cedarea folosintei oricarui factor de productie, a carei oferta este perfect inelastica in raport cu pretul. ­ La baza formarii rentei se afla 'legea randamentelor neproportionale', cunoscuta ca 'legea fertilitatii descrescande' ­ Marimea rentei depinde de volumul productiei marginale realizate prin folosirea unei cantitati suplimentare dintr-un factor de productie
­ Forma materiala a rentei consta din excedentul de produse ce poate fi obtinut in urma folosintei unui factor de productie cu calitati superioare celor medii. ­ Renta economica consta din venitul realizat de catre detinatorul unui factor, a carui oferta totala este inelastica si insensibila la ridicarea pretului de vanzare. Cu cat oferta totala este mai rigida cu atat renta economica este mai mare.
­ Renta economica desemneaza acel venit ce decurge din insuficienta ofertei totale. 2. Renta funciara si formele ei
Forme: funciara, miniera, de constructii, renta a consumatorului, a vanzatorului, de abilitate, de raritate, de transfer, industriala sau comerciala, conjuncturala. ­ Renta funciara isi are originea in raritatea terenurilor (suprafetelor) fertile, respectiv in insuficienta oferta de produse agricole de a satisface cererea in crestere. Oferta inelastica ridica pretul produselor agricole, astfel ca dupa toate terenurile se obtine renta. ­ Oferta inelastica fata de cererea in crestere si inegalitatea randamentelor diferitelor parcele stau la baza formarii rentei funciare si a explicarii marimii ei. Pretul este acela care determina renta si marimea ei si nu invers. ­ Renta funciara constituie un venit ce revine proprietarului in virtutea dreptului pe care-l detine asupra factorului de productie rar (inelastic), venit incasat in conditiile unei cereri mai mari decat oferta de produse agricole (grau). Ea apare ca diferenta intre venitul incasat de fiecare proprietar si suma costurilor si profitul normal. - Pentru arendas renta este o plata pentru folosirea terenului, care se constituie intr-un element al costului de productie. Pentru el nu exista nici o deosebire intre plata rentei si celelalte plati efectuate pentru masini, ingrasaminte, seminte etc. ­ Forma natural materiala a rentei consta din productia fizica excedentara fata de medie, obtinuta de fermierii cu terenuri fertile.

3. Pretul pamantului
­ Pretul pamantului are la baza venitul ce poate fi obtinut prin utilizarea acestui factor de productie. Reprezinta renta anuala (10000 u.m.) capitalizata la dobanda zilei (10%), respectiv la cea asteptata.

Pr.pam. = R/d� = 10000/10% = 100000 u.m.
­ Terenurile atrase in exploatarea economica au incetat de a mai fi doar un 'dar al naturii'. Lucrarile de amenajare, ameliorare sau simpla cultivare, ca si toate infrastructurile materiale generale au conferit si confera terenului calitatea de pamant � capital, astfel 'componenta funciara a capitalului agrar se mareste'. Pretul se afla sub influenta mai multor factori (directi sau indirecti): a) Cerere si oferta de terenuri agricole. Limita naturala a pamantului confera ofertei totale de terenuri un caracter rigid, fiind insensibila la variatia pretului. b) Cerere si oferta de produse agricole. Sporirea cererii pentru produsele agricole si scumpirea lor stimuleaza cererea de pamant si ridica pretul acestuia. c) Marimea si evolutia rentei. Renta si pretul pamantului se conditioneaza reciproc. Atunci cand exista sau nu dorinta agentului economic de a cumpara terenuri. d) Posibilitatea folosirii alternative a pamantului (agricultura, silvicultura, constructii). e) Rata dobanzii bancare. Pentru pamant se afla in raport invers proportional cu aceasta rata. f) Ameliorarea pozitiei terenului agricol. Cresterea valorii pamantului ­ capitalul duce la cresterea pretului acelor parcele care l-au incorporat. In SUA, in 1850-1900, pretul pamantului a crescut de 4 ori. in Romania 1934 -391 ha: 13000 lei / arabil; 20000 lei / livezi; 30000 lei / vita de vie.

Impozitul pe venit a fost introdus pentru prima data in Marea Britanie, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. In preajma primului razboi mondial au mai introdus acest impozit si alte tari cum ar fi: SUA, Japonia, Germania, Franta, Olanda, Belgia.

Introducerea impozitului pe venit a nascut numeroase discutii referitoare la diferentele dintre impozitul pe venit care globalizeaza toate sursele de venit si impozitul cedular care impoziteaza veniturile pe fiecare sursa de venit.

S-ar putea spune ca existenta unui impozit pe venit ideal ar necesita o baza cat mai larga de impozitare, deduceri personale de baza suficient de mari astfel incat sa se excluda contribuabilii cu venituri mici de la impunere, asigurandu-se astfel o impunere progresiva in functie de marimea venitului.


1.Impozitul pe venitul global pe plan international.

In toate tarile Uniunii Europene, statul percepe un impozit pe venitul persoanelor fizice. Structura fundamentala a sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice este practic asemanatoare in toate tarile Uniunii Europene. Diferentele apar in cazul cotelor de impunere. Cotele de impunere reprezinta procentajele aplicate la sumele impozabile. Sumele obtinute de contribuabili se incadreaza in transele de venit stabilite prin lege. In functie de transa in care se incadreaza, veniturile respective se impoziteaza cu o anumita cota de impunere.

Veniturile impozabile se obtin prin deducerea unei sume fixe numita 'deducere de baza', din venitul net obtinut de contribuabil. Deducerea poate lua diferite forme. Astfel, in unele tari, aceasta deducere se poate prezenta sub forma impozitarii primei transe de venit cu cota 0%, iar in altele se acorda o reducere a obligatiei fiscale prin 'credit al impozitului de baza', adica din impozitul calculat si datorat se deduce o suma fixa, egala pentru toti contribuabilii. Totusi, in cele mai multe tari, se practica deducerea personala de baza, care reprezinta o suma fixa care reduce baza de impozitare a fiecarui contribuabil.

Cu exceptia Germaniei care aplica formule fiscale diferite, veniturile care depasesc pragul deducerilor sau care nu sunt impozitate cu cota 0%, sunt repartizate pe transe de venit. Numarul transelor de venit variaza de la tara la tara: in Suedia venitul se impoziteaza intr-o singura transa, in Islanda si Irlanda in doua transe, in timp ce in Luxemburg, Mexic, Spania si Elvetia venitul se impoziteaza in opt transe. In cadrul unei transe, veniturile sunt impozitate la aceeasi cota de impunere, cota care creste de la o transa la alta. Se obtine astfel un impozit progresiv.

Deducerile personale in Marea Britanie cresc si pe categorii de varsta a contribuabililor, respectiv pentru persoanele cuprinse intre 65- 74 de ani si apoi pentru persoanele ce depasesc 75 de ani. Diferentieri la nivelul deducerilor personale se fac si pentru persoanele nevazatoare sau pentru vaduve.

Spre deosebire de sistemul deducerilor personale, sistemul bazat pe credite pentru impozit nu tine seama de nivelul venitului contribuabilului. Un astfel de sistem este utilizat in tari ca: Austria, Canada, Ungaria, Islanda, Italia, Mexic, Noua Zeelanda, Polonia, Portugalia.

Gradul de progresivitate al unui barem de cote creeaza dependenta fata de dimensiunile transelor de impunere si a cotelor marginale aplicate pe venitul fiecarei transe. Atat nivelul transelor de impunere, cat si al cotelor marginale variaza de la o tara la alta, reflectand diferite moduri in care statele realizeaza o repartitie echitabila a obligatiei fiscale. Cotele maxime de impunere a veniturilor prelevate de stat sunt de 25% in Suedia, 33% in Noua Zeelanda si de 60% in Tarile de Jos.

In Irlanda si Noua Zeelanda, contribuabilii al caror nivel de venit corespunde venitului mediu pe economie, sunt asimilati la cote maxime, respectiv de 48% si 33%. In Germania, Austria, Belgia, Canada, Finlanda, Franta, Tarile de Jos si Marea Britanie salariatii pot castiga cam de doua ori venitul mediu pe economie inainte ca sa plateasca impozitul la cota maxima. In schimb, contribuabilii elvetieni si americani nu sunt asimilati la cota maxima atata timp cat veniturile lor nu ating de zece ori venitul mediu pe economie. Pentru contribuabilii turci, venitul lor poate depasi de 29 de ori venitul mediu pe economie inainte ca sa fie impozitati cu cota maxima.

Specific sistemului fiscal turcesc este ca anumite venituri care in Romania se globalizeaza, in Turcia se impoziteaza cu impozit final, ca de exemplu:

- pentru veniturile din profesii liberale cota este de 22%, exceptie facand artistii si scriitorii care sunt impozitati cu cota de 16,5%

Dintre tarile care au un sistem fiscal bazat pe credite pentru impozit amintim Italia, al carei credit pentru fiecare copil sau persoana in intretinere a evoluat de la 336.000 lire italiene (ITL) in 1999 la 408.000 ITL in 2000, la 516.000 ITL in 2001 si la 552.000 ITL in 2002. Se mai acorda un credit suplimentar pentru fiecare copil cu varsta sub trei ani, in suma de 240.000 ITL.

Sistemul fiscal din Germania este asemanator cu cel din Romania in cazul catorva elemente. De exemplu, angajatorii au obligatia sa retina un impozit anticipat din salariu, in contul impozitului pe venitul global. Contribuabilii care obtin altfel de venituri trebuie sa efectueze 4 plati anticipate in contul impozitului pe venitul global. Plata impozitului, care trebuie efectuata pana la 31 mai a anului urmator, atrage dupa sine, daca nu este efectuata la termen, majorari de intarziere si penalitati.

In Germania, contribuabilii casatoriti pot opta pentru un venit pe familie, ceea ce reduce obligatia de plata a fiecarui contribuabil membru al familiei (se totalizeaza veniturile obtinute si se imparte la doi, suma ce revine fiecarui contribuabil fiind mai mica, deci impozitata cu o cota progresiva mai mica). Ratele progresive variaza de la 22,9% la 51%.

Printre tarile cu sisteme fiscale mai deosebite sunt si Norvegia si Belgia.

Sistemul norvegian de impunere a veniturilor foloseste doua categorii de venituri: venitul global si venitul individual. Venitul global este venitul net baza de calcul si se calculeaza pentru toti contribuabilii, atat pentru persoane fizice cat si pentru persoane juridice. Include toate veniturile impozabile din munca, afaceri si capital. Din aceste venituri se scad deducerile si scutirile cum ar fi: dobanzi, deduceri personale ale angajatului si veniturile din pensii. Venitul individual este venitul brut baza de calcul si reprezinta totalitatea veniturilor din salarii, pensii pentru care se calculeaza contributiile sociale.

Specificitatea acestui sistem consta in divizarea in doua categorii: clasa 1 si clasa 2. Principala deosebire dintre cele doua clase este ca deducerile din clasa 2 sunt duble fata de sumele acceptate pentru clasa 1. Contribuabilii necasatoriti sunt cuprinsi in totalitate in clasa 1. Cuplurile de contribuabili casatoriti pot alege clasa de impozit in vederea celui mai mic impozit total pe familie. Familiile in care doar un singur partener obtine venituri sunt trecute la clasa 2 de obicei, iar familiile in care amandoi partenerii obtin venituri sunt, de obicei, cuprinsi in clasa 1. Parintii singuri sunt asimilati in totalitate la clasa 2.

Cota de impunere maxima pentru veniturile din salarii si activitati independente este, de obicei, de 55,3%, exceptie facand persoanele din Nordul Norvegiei care au taxe mai reduse si deduceri speciale.

Pentru persoanele peste 34 de ani care economisesc pentru a isi cumpara o casa se fac reduceri de impozit. Limita anuala a economiilor este de 15.000 NOK (sau 1.800$) cu reduceri la impozit de 20% din suma anuala economisita. Limita maxima este de 100.000 NOK (sau12.000$). Deducerea personala de baza este de 120.000 NOK (sau 14.400$).

Impozitul pe venitul net:

- pentru persoane fizice 28%

- pentru persoanele din Nordul Norvegiei 24,5%

Deducerile personale pentru clasa 1 de venituri sunt de 28.800 NOK (sau 3.456$), iar pentru clasa 2 sunt de 57.600 NOK (sau 6.912$).

(S-a calculat la un curs valutar 1NOK=0,12$.)

Sistemul belgian de impunere a veniturilor percepe pentru veniturile din dobanzi, de capital sau din transferul drepturilor de proprietate asupra valorilor mobiliare un impozit retinut la sursa de 25%, 20%, 15%. Pentru veniturile care se globalizeaza se aplica cote progresive de la 25% la 55% asupra venitului global, din care s-au scazut in prealabil deducerile (donatii, pensii alimentare) si reducerile (pentru copii in intretinere).

Specificitatea sistemului belgian consta in tratamentul special acordat contribuabililor casatoriti care sustin financiar singuri familia. Pentru acestia, 30% din veniturile lor, dar nu mai mult de 270.000 franci belgieni (BEF), este alocat partenerului sau si se impoziteaza separat pe numele acestuia. De asemenea, contribuabilii cu activitati independente pot aloca partenerilor (sotilor/sotiilor) lor, 270.000 BEF, daca acestia au participat la afacere.

Desi majoritatea tarilor europene si-a propus o scadere a cotelor de impunere (Germania si-a propus un program pana in 2005), se poate remarca ca, totusi, contribuabilii tarilor europene ating transele de impunere maxima la nivele de venit mult mai mici decat contribuabilii americani.
VENITUL-SALARIUL, SOMAJUL , PENSIILE, RENTA, CHIRII, DOBANZI, PROFIT
VENITUL
Remunerarea factorilor de productie utilizati in activitatile economice in functie de contributia lor la obtinerea rezultatului se numeste venit.
Astfel, pentru munca depusa de lucratori in cadrul firmelor se asigura salariu, care reprezinta o forma a venitului personal. Pentru contributia capitalului banesc imprumutat se asigura dobanda care este un venit pentru posesorul sumei respective, iar pamantul este remunerat cu ajutorul rentei care devine un venit pentru proprietarul acestuia.
Profitul se distribuie celor care au investit in firma respectiva transformandu-se in venit.
Tipuri de venit:
a) Venit marginal – venit suplimentar obtinut de o firma care urmarea vanzarii unei unitati suplimentare de produs. Calcularea venitului marginal este deosebit de importanta pentru producator deoarece cu ajutorul acestei marimi se determina cantitatea optima de produse care aduce profit maxim. Astfel o firma isi mareste productia pana in momentul in care costul marginal se identifica cu venitul marginal. Punctul de intersectie al curbei costului marginal (in crestere) cu curba venitului marginal (in descrestere) poarta denumirea de punct optim. Pentru orice nivel de productie care depaseste acest punct optim, costurile marginale vor fi mai mari fata de venitul marginal, iar firma va inregistra pierderi.
b) Venit national – este un indicator macroeconomic care masoara efortul creativ al unei natiuni. Se calculeaza prin insumarea tuturor veniturilor obtinute de posesorii de factorii de productie corespunzatori contributiei acestora la realizarea productiei, la nivelul ansamblul economiei nationale. Venitul national se calculeaza insumand, la scara intregii economii, totalitatea salariilor, dobanzilor obtinute de posesorii de depozite, rentelor obtinute de proprietarii de terenuri, ale veniturilor populatiei si antreprenorilor. Venitul national se mai poate calcula scazand din PNN totalitatea impozitelor indirecte .
c) Venitul perceput – este suma maxima pe care un individ o poate utiliza pentru consum fara sa-si efectueze rezervele materiale sau banesti denumite anexe sau bogatii. Venitul perceput este format din venitul permanent si venit tranzitoriu.
Y=YP+YT
Unde:
Y-venitul perceput
YP- venitul permanent care ramane constant
YT- venitul tranzitoriu, cunoaste modificari de la o perioada la alta.
d) Venitul permanent – venitul unui individ care nu se modifica pe termen scurt. Dupa Milton Friedman, venitul permanent este acea parte a venitului total care este destinat de individ consumului si care nu produce modificari in averea sa.
YP= f(iw)
Unde:
YP- venitul permanent
i- rata dobanzi
w- bogatia unui individ
din aceasta relatie rezulta ca YP este o functie de rata dobanzii si de marimea averii.
e) Venitul real – reprezinta puterea de cumparare a venitului nominal a unui individ. Se calculeaza raportand venitul nominal la indicele preturilor bunurilor de consum. Daca venitul nominal creste mai lent fata de indicele preturilor atunci venitul real scade. Venitul real indica totalitate bunurilor si serviciilor care pot fi cumparate cu ajutorul venitului nominal intr-o anumita perioada de timp. In venitul nominal al unui individ salarii, dobanda pentru sumele depuse in conturile bancare, ajutoare primite de la stat, chiria obtinuta pentru spatiile inchiriate, renta obtinuta pentru pamantul arendat, pensii.
1 Ce este salariul?
Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca. Pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani. La stabilirea si la acordarea salariului este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta sau activitate sindicala.
Marimea salariilor se situeaza intr-o zona de indeterminare, marcata prin doua limite:
a) Superioara, impusa de productivitatea marginala a muncii, asa cum precizeaza managerul general al firmei care nu va accepta sa plateasca un salariat mai mult decat acesta produce.
b) Inferioara, care este impusa fie in mod individual (prin salariul minim legal), fie in mod special, prin comparatie cu anumite firme si sub care oferta de munca s-ar diminua atat de mult incat ar periclita activitatea prevazuta de manager.
Intre aceste limite salariatii se pot stabili la orice nivel in functie de conditiile concrete. Diferentele evidente ce pot fi observate in cazul salariilor sunt explicate de mai multi factori:
- munca nu este un factor de productie omogen, din motive care tin de progresul tehnic sau din motive ce tin de natura sociala. In economie exista munci de inovatie, conducere, organizare si executie cu rezultate diferite in functie de natura lor si carora le corespund remuneratii diferite. Mai mult chiar cei care executa aceeasi munca nu au o calificare egala, iar la calificarea egala eficienta este diferita de la persoana la persoana.
- diferenta intre costurile de pregatire a fortei de munca. Salariile sunt cu atat mai mari cu cat pentru indeplinirea unei functii au fost necesare mai multe studii care solicita timp si bani.
- gradul de dificultate al diferitelor munci. Muncile agreabile sau usoare sunt foarte atractive si acest element determina deprecierea remunerarii lor. Celelalte slujbe care sunt mai dificile sub diferite aspecte sunt mai putin cautate si de aceea este necesar ca acestui tip de slujbe sa i se acorde un salariu mai ridicat care are un rol de a recompensa dezavantajele celor care se angajeaza sa le realizeze.