Probleme fundamentale ale organizarii economice a societatii

2.1. Triada oricarei economii: ce, cum si pentru cine?

Cele trei probleme majore pe care este chemata sa le rezolve organizarea economica a unei societati sunt urmatoarele: 1) CE bunuri se vor putea produce si în CE cantitate?; 2) CUM se vor produce, în ce modalitate tehnologica?; 3) PENTRU CINE se vor produce bunurile? Aceste probleme sunt fundamentale si comune tuturor economiilor, dar diferitele societati încearca sa le rezolve folosind institutii diferite.

A. Ce sa se produca?

La prima întrebare careia organizarea economica trebuie sa-i dea raspuns este foarte importanta optiunea între a produce bunuri de consum sau bunuri de investitie, acestea din urma largind baza consumului în viitor. Într-o economie de piata sortimentul de bunuri si cantitatile ce trebuie produse se stabilesc în urma deciziilor milioanelor de consumatori si firme de afaceri. Daca un bun este cautat si cumparat de multi consumatori, iar pretul acelui bun acopera cheltuielile de productie atunci se va produce o cantitate tot mai mare din produsul respectiv. Astfel, relatiile ce se stabilesc pe piata între cumparatori si vânzatori, între consumatori si producatori, sunt rezultatul unor decizii individuale luate de mii si mii de producatori si consumatori.

B. Cum sa se produca?

Pentru a afla raspunsul la aceasta întrebare trebuie sa facem apel la factorii de productie: pamânt, munca, capital (factori primari), tehnologiile, informatia si abilitatea întreprinzatorului (neofactorii de productie). Este vorba de folosirea lor în producerea bunurilor precum si de combinatiile posibile între ei în procesul utilizarii. În tarile dezvoltate gradul de înzestrare tehnica este foarte ridicat, deci se desfasoara un proces de productie intensiv în care factorul "capital" are o pondere mare. În tarile lumii a treia, în schimb, predomina factorul "munca" în producerea celor necesare, înzestrarea tehnica a muncii fiind mai redusa. În aceste tari echipamentul, utilajele sunt scumpe, iar forta de munca este ieftina. Iata cum pretul factorilor de productie ne indica modul de organizare a productiei. Cea de-a doua întrebare trebuie întregita cu alte câteva: "de catre cine trebuie produse bunurile?" (corporatii, firme, agenti economici privati); "cu ce resurse?" (caderi de apa, soare, vânt, electricitate, atomi) si "în ce modalitate tehnologica?".

C. Pentru cine sa se produca?

Explicitarea celei de-a treia întrebari ne indica cum se va împarti produsul national î 424s1819e ntre indivizi, firme, stat. Într-o economie de piata gospodariile casnice vor consuma doar acea cantitate de bunuri pe care o pot cumpara. Deci, problema destinatiei bunurilor este, în fond, o problema a distributiei acestora între membrii societatii. Consumatorul va procura bunuri în functie de volumul veniturilor de care dispune. Acest volum al veniturilor este determinat de cantitatea de factori de productie aflata în proprietatea consumatorului. Acesta poate fi proprietarul unei sume de bani, al unui lot de pamânt sau poate dispune numai de propria sa forta de munca ca unica sursa de venituri. În lumina logicii economiei de piata acei consumatori care nu dispun de pregatirea profesionala solicitata de piata si nu sunt nici proprietari de capital sau de pamânt vor deveni saraci sau vor ramâne saraci. Acele categorii de oameni care dispun de o pregatire profesionala superioara sau de capital si pamânt vor fi bogati si îsi vor putea permite un consum mai mare.

Problemele economice fundamentale, "ce, cum si pentru cine?" sunt solutionate în mod diferit în functie de organizarea economica a societatii. Istoria omenirii cunoaste trei astfel de modalitati bazate pe: 1) traditie; 2) comanda; 3) piata.

Producerea bunurilor în sistemul economic bazat pe obiceiuri si traditii, adica pe niste legi nescrise, a fost caracteristica începutului dezvoltarii societatii umane. Ea exista si în conditiile actuale în cadrul gospodariilor taranesti, patriarhale care, de regula, sunt rupte de lumea exterioara. O asemenea gospodarie nu produce bunuri pentru vânzare ci are în vedere numai consumul membrilor sai. Probleme ca semanatul, strânsul recoltei, organizarea muncii, repartitia bunurilor obtinute sunt rezolvate pe baza experientei acumulate, a observatiilor empirice si a traditiilor constituite.

Sistemul economic bazat pe comanda este caracteristic sistemelor totalitare, când economia si elementele sale componente sunt dirijate de un singur organ central în fruntea caruia se gaseste, de regula, un singur om.

Economia de piata, asa cum arata experienta multor tari, rezolva cel mai corect si eficient problemele fundamentale ale economiei. Cunoasterea categoriilor economiei de piata are deci o importanta deosebita, însusirea lor de catre viitorii ingineri fiind scopul cursului de fata.

Cunostinta cu câteva legi de functionare a mecanismului de piata ne va înlesni procesul cunoasterii. Acestea sunt: legea lipsurilor, legea randamentului descrescator, legea utilitatii marginale descrescatoare.

2.2. Frontiera posibilitatilor de productie

Una din trasaturile semnificative ale dezvoltarii economice în lumea contemporana se refera la caracterul limitat al resurselor. Din aceasta cauza exista în mod obiectiv "Frontiera posibilitatilor de productie", prescurtat F.P.P. Aceasta granita nu poate fi ignorata sau depasita dupa dorintele subiective ale consumatorilor si producatorilor, neputându-se produce cantitati nelimitate de bunuri si servicii. Din aceasta cauza este necesara stabilirea unei structuri rationale a acestora corespunzator resurselor disponibile. Asadar, este vorba de un proces economic foarte complex pentru a carui întelegere se recurge la un exemplu numeric. Sa presupunem ca toate resursele de care dispune o natiune la un moment dat sunt utilizate în totalitate pentru a produce o pereche de bunuri ( unt si tunuri).

Tabelul 2.2.1. Posibilitatile productiei alternative

Asadar, posibilitatea F arata ca societatea foloseste toate resursele sale pentru productia de unt si, la un anumit nivel al tehnicii, poate sa produca 5 mii tone de unt într-un an. În acest caz n-au ramas resurse pentru fabricarea tunurilor. În varianta A societatea produce 15 mii bucati tunuri, neramânând resurse pentru productia de unt. Între aceste doua extreme avem mai multe posibilitati de a produce în proportii diferite unt si tunuri.

Punctele situate în afara curbei (punctul I) corespund unor combinatii irealizabile. Punctele aflate în interiorul frontierei (punctul U) indica faptul ca o parte a resurselor este nefolosita sau folosita ineficient.

Figura 2.2.1. prezinta "Frontiera posibilitatilor de productie" corespunzând datelor din exemplul cifric.

Fig. 2.2.1. Frontiera posibilitatilor de productie

Importanta F.P.P. se poate sintetiza în urmatoarele aspecte :

Societatea A, având la temelie gospodarii izolate, cheltuieste foarte putin pentru bunurile publice (drumuri, ocrotirea sanatatii, întretinerea armatei, politiei, etc.). Societatea B, fiind mai bogata, alege sa cheltuiasca mai mult pentru bunurile publice în comparatie cu societatea A. Traiul în marile orase este de neconceput fara drumuri, iluminat public, servicii de canalizare, întretinerea unei politii capabile sa asigure linistea cetatenilor etc.

Gradul de dezvoltare a unei tari este dependent de volumul investitiilor alocate pentru constituirea de noi capitaluri. Aceasta se realizeaza pe seama consumului în curs. Trei tari, pornind de la acelasi nivel de dezvoltare au F.P.P. identica, asa cum indica figura 2.2.6.

Volumul de munca

(pers./an)

Productia totala de cereale

(Kg/an)

Produsul marginal

(Kg/an)

de pamânt

Cantitatea de

îngrasamânt folosita (saci)

Productia de cartofi

(tone)

Cresterea productiei fata de pamântul netratat

Produsul marginal

(productie realizata pentru un sac de îngrasamânt suplimentar)

S-a pornit de la ipoteza ca, fara îngrasamânt, pamântul produce 5 tone de cartofi la hectar. Cunoasterea legii randamentului descrescator are o mare importanta practica, agentii economici putând identifica, pe baza ei, momentul optim pentru a substitui factorul de productie al carui randament scade, cu altul, care promite mai mult. În exemplul nostru, decizia de cumparare a celui de-al patrulea sac de îngrasamânt este discutabila. Fermierul ar trebui sa se gândeasca la variatia altui factor care sa-i aduca un spor de productie mai substantial.

Aceste regularitati au fost sesizate pentru prima data de economistul francez J. Turgot si dezvoltate de catre cei mai importanti economisti clasici: Adam Simth, David Ricardo si John Stuart Mill.

În realitate, factorii productiei sunt variabili si ei actioneaza concomitent. Se poate stabili astfel o relatie între ritmul evolutiei volumului productiei si ritmul în care se modifica factorii ei. Relatia este exprimata de conceptul de randament de volum .

În cazul în care toti factorii de productie cresc în acelasi ritm nivelul productiei se poate afla în una din urmatoarele trei ipostaze:

a) productia creste în acelasi ritm cu factorii de productie, situatie în care vorbim de un randament constant de volum, adica: F'= P' (F'= cresterea factorilor în procente; P' = cresterea productiei în procente; F'= F₁/F₀ x 100; P'= P₁/P₀ x 100 unde cu 1 simbolizam perioada curenta si cu 0 perioada de baza);

b) productia creste mai rapid decât factorii ei, stare definita de randamentul crescator de volum, adica: F' < P';

c) productia creste mai lent decât factorii ei, situatie caracterizata de notiunea de randament descrescator de volum, adica: F' > P'.

Toate aceste variante se regasesc în practica economica. Prezenta randamentului crescator de volum, de exemplu, se face simtita în cazul productiei de masa, rezultat al mecanizarii, automatizarii, robotizarii, etc.

Cunoasterea mecanismului legii randamentelor descrescatoare l-a încurajat pe Robert Malthus în prezicerile sale despre foametea planetara în al sau « Eseu asupra principiului populatiei », scris în 1798. Marind factorul "munca" pe un teritoriu limitat de natura, natalitatea sporita ar dezorganiza productia, în asa fel încât recolta fiecarui lucrator s-ar diminua, iar productia marginala ar deveni negativa. În opinia lui Malthus "animalul uman" va tinde sa-si dubleze numarul la fiecare 25 de ani în timp ce pamântul nu poate fi înmultit. Spre deosebire de populatie, pamântul nu procreaza. În timp ce numarul gurilor de hranit creste în progresie geometrica, terenurile cultivabile cresc în progresie aritmetica, este de parere autorul. Convins fiind, ca lumea va avea de suferit din pricina surplusului de populatie, Malthus formuleaza o opinie care poate fi catalogata si logica si cinica în acelasi timp: "un om pentru care la marele banchet al Naturii nu este tacâm liber, poate fi tinut în viata prin acte de caritate; dar cum în aceasta situatie el va procrea, o asemenea caritate nu este decât o cruzime disimulata". Daca previziunile lui Malthus nu s-au adeverit, în primul rând, pentru ca "foametei planetare" i s-au gasit remedii (progresul tehnologic în agricultura a generat "revolutia verde"), presiunea demografica ramâne însa amenintatoare. De aceea Robert L. Heilbroner e de parere ca "este nevoie de un control nu numai al productiei de alimente, ci si al productiei de copii".

2.4. Teoria utilitatii marginale

Stanley Jevons în Anglia, Carl Menger în Austria si Leon Walras în Franta au examinat îndeaproape preferintele consumatorilor si comportamentul lor în privinta cererii de bunuri si servicii punând bazele revolutiei marginaliste sau neoclasice. Ei au descoperit legea "utilitatii marginale descrescatoare".

Utilitatea este totalitatea însusirilor fizice, chimice, estetice, etc. ale bunurilor si serviciilor. Aceasta notiune include în complexitatea ei si gradul de satisfactie al consumatorului obtinut în urma consumului bunurilor sau serviciilor respective. Daca consumarea unei portocale provoaca o satisfactie exprimata în 20 de unitati de utilitate, iar un mar numai în 10 unitati, atunci se poate concluziona ca o portocala asigura o satisfactie de doua ori mai mare în comparatie cu un mar. De aceea, consumatorul este dispus sa plateasca un pret de doua ori mai mare pentru o portocala în comparatie cu pretul unui mar. Din punctul de vedere al consumatorului exista deosebiri în gradul de satisfactie înregistrat nu numai atunci când se consuma bunuri diferite ci chiar si atunci când se consuma acelasi bun în doze succesive. De regula, primele exemplare au o utilitate mai mare pentru consumator decât ultimele, de care se poate dispensa. De pilda, pentru un om flamând prima bucata de pâine valoreaza foarte mult. Dupa ce nevoia de pâine este treptat satisfacuta, scade si interesul fata de acest bun, atât de valoros la început. Fermierul care, dupa satisfacerea nevoii de pâine pentru familia sa, dispune înca de grâu va decide sa hraneasca si animalele din gospodarie. Daca si dupa acest consum îi va prisosi o anumita cantitate de cereale, va putea hotarî folosirea ei ca si combustibil pentru încalzirea locuintei sale s.a.m.d. Daca faceti parte dintre cei ce adora prajiturile veti întelege si mai bine. Prima va face pofta, consumarea ei este un adevarat regal; la a doua pofta deja scade; pe a treia va trebui sa faceti un efort sa o terminati. Fiecare prajitura mâncata va va procura o satisfactie din ce în ce mai mica, deci utilitatea marginala se diminueaza în timpul consumului. Daca din motiv de lacomie faceti un efort sa mâncati si a patra prajitura veti face cunostinta, mai mult ca sigur, cu daunele utilitatii marginale negative, sau cu "dezutilitatea".

Asadar, putem reliefa ca, pe masura ce se consuma cantitati succesive dintr-un bun oarecare, satisfacându-se nevoi ale consumatorului, utilitatea acestora pentru cel ce le consuma descreste. Acesta este continutul legii utilitatii marginale descrescatoare. Notiunea de "marginal" o folosim în sensul de "plus", "spor", "suplimentar", etc., asemanator cu sensul din notiunea de "produs marginal" sau "randament marginal".

Actiunea legii utilitatii marginale descrescatoare se poate ilustra cu ajutorul exemplului din tabelul 2.4.1

Tabelul 2.4.1

Deci, cantitatea tot mai mare consumata dintr-un bun duce la cresterea utilitatii totale (UT), pe de o parte si la reducerea utilitatii marginale (UM), pe de alta parte. Acceptând "utilitatea" ca fiind capacitatea unui produs de a oferi satisfactie putem spune ca "utilitatea totala"( UT) este satisfactia totala ce deriva din posedarea unei anumite cantitati dintr-un produs iar "utilitatea marginala" (UM) este satisfactia pe care o obtinem prin posedarea unei unitati suplimentare de produs sau satisfactia care se pierde prin renuntarea la o unitate de produs.

Pe baza datelor din tabelul 2.4.1. se poate observa ca UT nu va cunoaste o crestere permanenta, ci ea are un nivel maxim reprezentat de punctul de saturatie al curbei din figura 2.4.1. Acesta corespunde situatiei în care UM = 0, dupa care ea devine negativa.. UM este acel numar care arata cu cât va spori UT daca consumul unui produs oarecare se va mari cu o unitate. UM începe sa scada instantaneu, imediat ce s-a obtinut prima unitate de produs.

Asadar, exista o relatie strânsa între UT si UM. UT determinata de cantitatea consumata dintr-un bun este totdeauna suma UM precedente. De pilda UT(5) = 4+3+2+1+0=10, asa cum indica tabelul 2.4.1. Se mai poate observa si faptul ca UT este maxima atunci când UM devine 0.

Grafic, utilitatea totala si marginala se prezinta ca în figurile 2.4.1 si 2.4.2.

Acum 200 de ani, în cartea sa Avutia natiunilor Adam Smith formula asa numitul "paradox al valorii": "Nimic nu este mai folositor decât apa si totusi ea se vinde pe nimic. Dimpotriva, diamantul nu are nici o valoare de întrebuintare si totusi o cantitate mare de alte produse se schimba pentru un diamant". Apa exista din abundenta, diamantul este rar. Data fiind raritatea sa, o paieta decorativa de diamant îi aduce posesorului ei mai multa satisfactie decât o picatura suplimentara de apa (cu exceptia situatiei în care acesta este însetat si se afla în mijlocul desertului), deci va acorda o valoare mai mare celei dintâi. Astfel, raritatea relativa a unui bun este cea care-i determina valoarea, altfel spus, utilitatea sa marginala. Paul Samuelson este de parere ca se poate rezolva paradoxul valorii în felul urmator: cu cât o marfa exista în cantitati mai mari, cu atât dorinta de a consuma ultima unitate din aceasta este mai mica.

Un caz special îl constituie utilitatea marginala a bunurilor gratuite (aerul) sau foarte ieftine (apa). În graficul din figura 2.4.3. curba UM nu intersecteaza axa Ox pentru ca utilitatea marginala a bunurilor gratuite nu devine niciodata negativa.

Datorita faptului ca în cazul bunurilor gratuite nu se cheltuieste venit, consumatorii îsi vor mari consumul din acest tip de bunuri la maximum posibil, continuând sa ceara noi cantitati, chiar daca utilitatea marginala a ajuns la o valoare foarte scazuta (vezi cazul retetelor gratuite de medicamente când pacientii continuau sa ceara noi retete desi le ramasesera antibiotice, de exemplu, dupa efectuarea tratamentelor anterioare).

unde UM_i este utilitatea marginala a produsului i si P_i este pretul produsului i.

Un exemplu numeric ne va convinge despre adevarul celor de mai sus. Sa presupunem ca un consumator dispune de un venit fix de 21,5 unitati monetare cu care si-a propus sa cumpere câte o bucata din produsele P1, P2 si P3. Utilitatea marginala corespunzatoare celor trei produse apare mai jos.

În aceste conditii consumatorul va dobândi satisfactia maxima cheltuind cele 21,5 unitati monetare deoarece: 10/5 = 15/7,5 = 18/9

Daca cumparatorul nostru ar renunta la a cumpara produsul P3 se disponibilizeaza noua unitati monetare si se pierd 18 unitati de satisfactie. Când cele 9 unitati monetare sunt dirijate pentru cumpararea unei cantitati suplimentare din produsul P2 înseamna ca se pot cumpara în plus 9/7,5 = 1,2 bucati de produs P2. Utilitatea marginala obtinuta ar putea fi 15 + 3 (0,2 x 15) = 18 unitati de satisfactie. Dar, actioneaza legea utilitatii marginale descrescatoare si ca atare la cumpararea unei unitati suplimentare din produsul P2 satisfactia consumatorului este în descrestere. În concluzie satisfactia maxima s-a obtinut atunci când s-a realizat egalitatea sirului de rapoarte UM i / Pi.