Munca în calitate de factor de productie, se tranzactioneaza pe piata muncii, piata pe care se întâlnesc cererea si oferta de munca si se formeaza pretul muncii.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza în economie într-o anumita perioada de timp.

Costul fiecarui angajat este salariul nominal pe care firma i-1 plateste. Salariul reprezinta pentru firma costul marginal al muncii. Salariul real exprima puterea de cumparare a salariului nominal.

Modificarea cererii de munca în functie de salariul real se face pe aceeasi curba a cererii; modificarea cererii în functie de alti factori decât salariul determina deplasarea curbei cererii spre dreapta, daca cererea creste si spre stânga, daca cererea scade.

La un nivel dat al salariului, cererea de munca poale sa creasca, daca creste productivitatea medie a muncii, sau sa scada în situatia inversa. Un alt factor care influenteaza cererea de munca este pretul bunurilor si serviciilor produse de firma cu ajutorul factorului munca. Cu cît acest pret este mai mare, cu atât firma va dori sa ofere mai mult, deci va avea nevoie de o cantitate mai mare de munca. Pentru ca cererea de munca depinde de cererea de bunuri si servicii de pe piata, spunem ca munca este un factor de productie derivat (deriva din cererea de bunuri si servicii).

Oferta de munca reprezinta cantitatea de munca pe care o pot depune membrii societatii în conditii salariale.

Ofertantul de munca rational are de ales între doua "bunuri": timp liber si timp de munca. Daca un consumator doreste sa obtina mai multe bunuri si servicii, el trebuie sa obtina un venit mai mare, adica sa munceasca mai mult. Acest lucru reduce timpul liber de care consumatorul dispune pentru odihna, educatie, distractie etc. în consecinta costul de oportunitate al timpului liber este dat de venitul care ar fi putut fi obtinut prin munca si, mai departe, de cantitatea de bunuri si servicii ce ar fi putut fi cumparata cu acel venit.

2. Conceptul de somaj. Nivelul si trasaturile somajului.

Ocuparea fortei de munca în activitatile economico-sociale si somajul dovedesc cum functioneaza piata muncii într-o perioada sau un moment dat.

somajul este o stare negativa a populatiei active disponibile, care nu gaseste locuri de munca, din cauza dereglarii relatiei dintre dezvoltarea economiei ca sursa a cererii de munca si evolutia populatiei ca sursa a ofertei de munca. In conditiile contempora-ne, somajul este considerat ca neocuparea fortei de munca.

Ocuparea fortei de munca poate fi exprimata în 2 modele:

a) Ca ocupare absoluta - prin numarul persoanelor, care participa la activitatile utile societatii.

PAO- persoane apte de munca ocupate

b) Ocuparea relativa - prin rata ocupari (Ro)

În ultimele decenii cresterea somajului influenteaza substantial asupra PNB, de aceea analisti acorda o deosebita atentie corelatiei dintre cresterea economica si somaj.

Rata ocuparii - Ro poate fi determinata:

PAO - persoane apte de munca ocupate;PA - persoane apte de munca

somajul reprezinta o stare a pieti muncii caracterizata printr-o oferta a fortei de munca mai mare decît cererea de ea.

somajul mai poate fi caracterizat dupa:

a) frecventa (cît de des se afla o persoana în somaj timp de o perioada de timp(un an));

b) durata (timpul de aflare a persoanei în somaj);

c) distributia (reprezentata dupa vârsta, sex, profesii).

somajul poate fi masurat în forma lui relativa si absoluta. Forma relativa este rata somajului, forma absoluta numarul somerilor.

Rata somajului determina ponderea somerilor în numar total a persoanelor apte de munca.

Numarul somerilor: s=PA-PO

3. Cauzele si formele somajului.

Formele somajului

I. a) somaj frictional;b)somaj structural;c)somaj ciclic

a) somajul frictional - temporar, benevol pentru persoanele respective nu e necesar recalificare pentru a se angaja la un nou loc de munca. Poate fi cauzat de schimbarile intereselor profesionale, a locului de trai.

b) somajul structural - e cauzat de modificarile structurale în economie si ca urmare în structura cereri din forta de munca. Afecteaza persoanele profesiile carora devin învechite si mai putin solicitate.

c) somajul ciclic - cauzat de procesele ciclice care se desfasoara în economie. În perioada de recesiune somajul ciclic completeaza somajul frictional si cel structural, iar în perioada de expansiune el lipseste.

d) somajul natural este acel nivel al somajului pentru care preturile se stabilizeaza si corespunde potentialului economiei nationale pe o anumita perioada. somajul natural include numai somaj frictional si somaj structural, ceea ce înseamna ca la nivelul potential al PNB somajul ciclic este zero. Rata naturala a somajului nu are o marime predeterminata, la care sa se alinieze toate economiile nationale.

s_natural = s_frictional + s_structural

somajul frictional si structural caracterizeaza somajul natural si determina rata naturala a somajului.

La o rata înalta a somajului economia se afla în faza de recesiune si viceversa la o rata înalta de crestere economia se conditioneaza o scadere a somajului un dezechilibru al pietei muncii nationale, adica dezechilibru între cererea globala de munca si oferta globala de munca.

II. Din punct de vedere al cauzelor care genereaza somajul distingem urmatoarele forme de somaj:

e) somajul voluntar se mai numeste si somaj clasic si apare chiar în conditiile în care piata muncii se afla în echilibru. El este reprezentat de toti cei care nu au un loc de munca si ar dori sa lucreze, dar la un salariu mai mare decât cel existent la momentul respectiv pe piata.

f) somajul involuntar este reprezentat de persoanele care doresc sa se angajeze la salariul existent pe piata, dar nu o pot face pentru ca nu exista locuri de munca. Explicatia acestui somaj se afla în rigiditatea salariilor, stabilite dupa cum se stie prin negocieri colective, care se revizuiesc destul de rar (cel mai frecvent, o data pe an). Rigiditatea salariilor are si alte explicatii pe lânga negociere, cum ar fi aceea ca schimbarea salariilor poate fi costisitoare pentru firme (antreneaza, de exemplu, costuri de negociere). 0 alta explicatie se afla în faptul ca, de multe ori, firmele nu micsoreaza salariul atunci când creste oferta de munca, deoarece ele platesc muncitorii în functie de productivitatea muncii. Pentru a munci la fel de bine, muncitorii vor primi acelasi salariu. De exemplu, somajul involuntar se poate datora unui soc al ofertei care deplaseaza curba ofertei agregate pe termen scurt spre stânga; cererea de bunuri de consum scade, antreneaza o reducere a cererii de munca, iar în economie apare somajul involuntar.

Costul social al somajului reprezinta efortul total pe care-l suporta persoanele, grupele de persoane, economia si societatea afectate de acest fenomen complex..

Efectele somajului sunt usor de dedus de fiecare dintre noi, motiv pentru care

nu vom insista prea mult asupra lor. Foarte pe scurt, cele mai importante efecte economice si sociale ale somajului sunt:

a).Reducerea PIB, determinata de faptul ca cei care nu lucreaza nici nu aduc, astfel încât timpul de munca al acestora este iremediabil.

Economistul Arthur Okun a descris relatia dintre, rata somajului si PIB sub forma unei legi care îi poarta numele si care suna astfel: pentru fiecare procent cu care rata efectiva a somajului depaseste rata naturala, PIB scade cu 2,5 procente.Efecte asupra sanatatii psihice a somerului: stari depresive, sentimentul de excludere din societate etc Actualmente legatura dintre rata de crestere economica si rata somajului este cunoscuta sub denumirea de legea lui Okun. Legea lui Okun are un caracter static si este valabila doar pentru etapa în care Okun a facut cercetarea în ecunomia SUA.

Legea lui Okun

Daca rata anuala a somajului depaseste rata naturala cu 1%, PNB real va fi mai mic ca PNB potential cu

b) Cresterea cheltuielilor cu protectia sociala. Cu cât somajul este mai îndelungat si afecteaza mai multi salariati, cu atât transferurile sociale vor fi mai mari si vor greva bugetul public.

c)Reducerea eficientei fortei de munca, datorita pierderii experientii celor deveniti someri, mai ales daca somajul este de lunga durata.

d)Reducerea veniturilor individuale ale salariatilor concediati, care antreneaza o reducere a consumului acestora si o extindere a saraciei.

e).Efecte sociale generale: cresterea criminalitatii, sinuciderilor, cersetorilor etc.

Referitor la masurile de protectie a somerilor, cea mai cunoscuta este indemnizatia de somaj, care are si meritul de a actiona ca un stabilizator automat în economie, în sensul ca frâneaza reducerea brusca a cererii agregate si micsoreaza pierderile de venit national.

Mai importanta decât protectia somerilor¹ este diminuarea somajului, iar principalele cai sunt:

a) Stimularea cererii agregate, în conditiile în care oferta agregata poate sa creasca. Exista însa pericolul inflatiei, masura putând fi aplicata mai ales în conditii de deflatie.

b) Reforma pietei muncii în sensul asigurarii unei mai mari flexibilitati a salariului.

c) Reducerea efectului de hysteresis, prin eliminarea hazardului moral. Se propune limitarea perioadei de acordare a ajutorului-de¹ somaj; impunerea unor cursuri obligatorii pentru someri, a obligativitatii acestora de a efectua munci publice s.a.m.d.
d) O atentie mai mare acordata educatiei si pregatirii profesionale în concordanta cu cerintele de munca viitoare.

În tarile Uniunii Europene somajul este declarat "inamicul public numarul 1", în conditiile în care exista tari ca Italia în care rata somajului depaseste 25%.

4. Implicatiile somajului. Masuri de combatere.

Înfaptuirea proceselor de ocupare rationala a fortei de munca presupune stapânirea lor atât la nivelul microeconomiei, cît si la cel al economiei nationale, printr-un management ai resurselor umane eficient sub aspect economic si social-cultural. Aceasta implica îmbunatatirea deciziilor privind resursele umane la nivelurile respective. Totodata, este utila si o anumita supraveghere guvernamentala, însa nu ca o interventie în deciziile vânzatorilor si cumparatorilor de forta de munca.

Politicile de ocupare reprezinta un ansamblu de masuri elaborate de stat pentru a interveni pe piata muncii, în scopul stimularii crearii de noi locuri de munca, al ameliorarii adaptarii resurselor de munca la nevoile economice.

Politicile de ocupare sunt: politici pasive si politici active.

Politicile pasive de ocupare sunt acelea care pornesc de la nivelul ocuparii considerat dat si urmaresc gasirea de solutii pentru angajarea excedentului de resurse de munca.

Aceste politici tin seama de faptul ca nivelul ocuparii este determinat de conditiile generale din economie, reglate de piata, si pun accentul pe protectia somerilor, îndeosebi prin indemnizatia (ajutorul) de somaj si pe convingerea unor persoane active sa se retraga de pe piata muncii. Masurile ce compun aceste politici au caracter defensiv si provoaca o suire de spirit pesimista, vizeaza o noua segmentare a pietei muncii si o diminuare relativa, pe mai departe, a persoanelor ocupate. Totodata, astfel de masuri se coreleaza cu marirea generala a productivitatii, ale carei efecte permit acoperirea, de catre unitatile economice, a costurilor privind ajutorul de somaj. Dar trebuie avut în vedere ca ridicarea productivitatii risca sa anuleze efectul crearii de noi locuri de munca, ca urmare a reducerii duratei saptamânii de lucru, în cadrul unor unitati economice.

Dintre masurile de politica pasiva de ocupare relevam pe cele mai semnificative, cum sunt: reducerea duratei muncii; diminuarea Vârstei de pensionare: cresterea perioadei de scolarizare obligatorie; sporirea numarului locurilor de munca cu program zilnic redus si atipic; descurajarea activitatilor salariale feminine; restrictionarea sau interzicerea imigrarilor etc.

Politicile active de ocupate sunt acelea ce presupun un ansamblu de masuri, metode, procedee si instrumente cu ajutorai carora se urmareste sporirea nivelului ocuparii.

Acest ansamblu cuprinde masuri menite sa favorizeze accentuarea mobilitatii populatiei active, precum si crearea de noi locuri de munca pe baza de investitii. Asemenea masuri aii caracter ofensiv si favorizeaza adaptarea locurilor de munca la populatia activa disponibila.

Dintre masurile de politica activa de ocupare cele mai relevante sunt: ameliorarea continutului învatamântului de toate gradele; îmbunatatirea orientarii scolare si profesionale a tinerilor, corelându-se aceasta si cu cerintele reconversiei fortei de munca; stimularea mobilitatii persoanelor active spre noile locuri de munca; încurajarea cercetarii stiintifice pentru extinderea activitatilor economico-sociale; extinderea masurilor ecologice; amplificarea investitiilor ca act economic fundamental, cu cea mai mare capacitate de a crea locuri de munca etc.

Un aspect important al politicilor de ocupare consta în felul în care acestea urmaresc rezolvarea dilemei salarii-ocupare. Pe de o parte, o politica monetara si fiscala, menita sa struneasca marirea preturilor, poate sa conduca Ia o rata a somajului inacceptabila. Pe de alta parte, o politica monetara si fiscala menita sa satisfaca expansiunea economica, pentru a asigura un nivel redus al somajului, poate conduce la o crestere inacceptabila a nivelului preturilor.

Pentru a solutiona aceasta dilema s-a renuntat la realizarea unui schimb între un somaj redus si un minim de inflatie, agreându-se ideea unui schimb între aceste doua fenomene si libertatea sindicatelor .si managementului de a fixa salariile.

Tema 6: Piata monetara. Inflatia si hiperinflatia

1. Piata monetara. Concept, structura.

2. Masa monetara; concept, structura, agregate monetare.

3. Cerea si oferta de moneda.

4. Echilibru pe piata monetara.

5. Bancile; rolul si functiile lor în economia moderna.

6. Politica monetara si instrumentele ei.

7. Inflatia - concept, cauze, efecte.

8. Hiperinflatie - concept, cauze, efecte.

9. Politici antiinflationiste.

1. Piata monetara. Concept, structura.

Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt. Este o piata localizata, tranzactiile se încheie prin telefon, fax, telex. Piata monetara se deruleaua în principal la bancile care creeaza moneda, de la care se pot procura disponibilitatile necesare pentru a face fata fluxurilor de plati. De aceea se poate spune ca piata monetara este o piata a monedei centrale, adica a biletelor de banci, a numerarului în general si a disponibilitatilor în cont create la banca de emisiune.

Piata monetara este caracterizata de cererea si oferta monetara. Oferta monetara mai este considerata masa monetara în economie. Echilibrul pe piata monetara se stabileste în conditiile cînd cererea de bani (L) este egala cu oferta de bani (M^S).

Operatiunile pe piata monetara le efectueaza Banca Nationala prin instrumentele politicii monetar-creditare. Totodata pe piata monetara activeaza bancile comerciale care au relatii cu agentii economici, persoane fizice si juridice trezoreria statului, casele de titluri.Operatia pe piata monetara cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de împrumut a unei sume de bani pîna la ora 12 a zilei urmatoare. Termenele pentru care se acorda creditele s - au prelungit de le 24 de ore pîna la 18 luni, cum rezulta dintr-o practica mai veche italiana pîna la perioade cuprinse între o zi si 7 ani sau chiar 10 ani, cum atesta practica si literatura franceza.

Piata monetara este un mecanism important în sistemul monetar si financiar al unei tari. Ea este locul intrventiilor bancii de emisiune asupra lichiditatilor bancare.

Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica, functie de diversitatea firesca a unor laturi ale procesului de modernizare si angajare a capitalurilor disponibile. Astfel, functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin activitatea unor piete componente, avînd fiecare în parte participanti si operatiuni specifice.

Astfel, în cadrul pietei monetare distingem:

- piata monetara (clasica);

- pietele paralele.

Pita monetara are mai multe ipostaze:

- pita monetara sau piata scontului;

- piata monetara propriu zisa, considerate ca 2 parti componente complementare ale pietei monetare clasice.

2. Masa monetara; concept, structura, agregate monetare.

Masa monetara include numerarul de economie si depunerile la bancile comerciale.

M N+D;

M - masa monetara; N-numerar, D - depuneri;

Baza monetara (B) reprezinta stocul de bani cu putere mare de cumparare:

B=N+R R - rezerve

Sursele bazei sunt: aurul, valuta straina, creditele.

Procurarea oricarei surse contra schimbul alteia va duce la schimbarea structurii, dar marimea va ramîne constanta. Orice sursa din acestea se obtine de BNM prin cumpararea ei, creînd astfel obligatiuni ale persoanelor fizice si persoanelor juridice.

Multiplicatorul monetar (m) reprezinta raportul dintre masa monetara si baza monetara. El se utilizeaza la determinarea masei monetare prin intermediul variabilei cheie. Multiplicatorul monetar poate fi simplu si compus. Multiplicatorul monetar este supraunitar, valoarea lui creste în masura ce sporeste ponderea depozitelor în masa monetara si este cu atît mai mare cu cît mai mica este ponderea rezervelor.

m = M/B

Procesul de creare a banilor în sistemul bancar:

depunerile initiale 1000 u.m., daca ∏=20% rezulta ca din suma data banca rezerveaza obligatoriu 200 u.m., iar restul 800 u.m. le poate acorda sub forma de credite catre banca a doua;

banca a doua din suma de 800 u.m. 20 % (160 u.m.) le depune ca reprezentînd ∏, iar restul 640 - le acorda sub forma de credit;

iar a treia banca, din suma de 640 u.m. 128 u.m. (20%) le depune sub forma de rezerve obligatorii, iar restul le acorda sub forma de credit (522 u.m.).

Procesul dat este continuu. Efectul dat se numeste efect de multiplicare, adica de creare a banilor în sistemul bancar, conform multiplicatorului bancar.

Multiplicatorul simplu (bancar):

m= 1/∏

∏- rata rezervelor obligatorii care caracterizeaza comportamentul

bancilor comerciale;

∏=R/D.

Deoarece populatia influenteaza prin comportamentul sau asupra stocului de bani din economiemultiplicatorul monetar compus este:

m = 1+cr/cr+∏

cr - coeficientul depunerilor, caracterizeaza comportamentul populatiei si se calculeaza ca:

cr = N/D.

Modificarile cantitative si structurale a masei monetare si componentele ei sunt analizate cu ajutorul notiunii de agregat monetar. Agregatul monetar este o parte constitutiva a masei monetare (M) si semimonetare automatizata prin institutiile financiar-bancare care le gestioneaza prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc. Includerea disponibilitatilor banesti în agregatele monetare se face dupa criteriul usurintei sau al dificultatii transformarii lor în bani lichizi.

Numarul agregatelor monetare în diferite tari, precum si denumirea lor difera.

Agregatele monetare sunt:

M1 - suma banilor în numerar si diferite depuneri tranzactionale, inclusiv cecuri de calatorie. M1 se caracterizeaza prin cel mai mare grad de lichiditate.

M2 - desemneaza masa monetara în sens larg, care cuprinde M1 plus depozitele la vedere aflate în conturile bancare neoperabile prin cecuri, depuneri la case de economii, depozite la termen si actiuni ale fondului de ajutor reciproc ce pot face obiectul unei tranzactii monetare.

M3 - cuprinde M2 plus alte plasamente lichide pe termen scurt sau termen lung, si anume: depuneri pe termen nelimitat, depunerile si titlurile de comert în moneda straina, bonurile de tezaur si certificate de stat, alte tipuri de obligatiuni si hîrtii de valoare.

M4 - reprezinta M3 plus depozitele pe perioada îndelungata, diferite documente oficiale, obligatiuni ale statului.

3. Cererea si oferta de moneda.

Oferta monetara (M=M^S) reprezinta cantitatea de bani existenta în circulatie într-o anumita perioada de timp.

Reglarea ofertei monetare se face de catre BNM prin doua modalitati:

emisiunea sau retragerea din numerar a banilor lichizi;

crearea sau retragerea de catre banci a unei cantitati de bani scipturali (decont).

Emisiunea de bani are loc în urmatoarele situatii:

-cresterea cantitatii de bunuri si servicii (valoarea bunurilor si serviciilor = M);

-pentru acoperirea deficitului bugetar;

-pentru stimularea cererii agregate;

-pentru oferirea de moneda nationala în schimbul celei straine.

Retragerea de bani are loc la: reducerea de bunuri si servicii; cînd exista excedent; cînd se ofera moneda straina în schimbul celei nationale. BNM poate influenta asupra masei monetare influentînd asupra bazei monetare, adica asupra

rezervei. Mai întîi de toate banca influenteaza asupra B pe baza schimbarii obligatiunilor bancii fata de populatie si fata de sistemul bancar. Mai apoi se influeteaza asupra modificarii M prin procesul multiplicarii în sistemul bancar.

Oferta monetara poate fi influentata de instrumentele politicii monetar - creditare, influentînd asupra B sau/si asupra multiplicatorului monetar.

Instrumentele politicii monetar - creditare, prin intermediul carora BNM efectueaza reglementarea indirecta a ofertei monetar creditare:

schimbarea ratei de refinantare (rata scontului - rata cu care BNM acorda credite bancilor comerciale); schimbarea ratei rezervelor obligatorii, obligatiunele pe piata deschisa - open market (vînzarea sau cumpararea hîrtiilor de valoarea de stat); rata dobînzii.

BNM nu poate însa în totalitatea controla masa monetara deoarece:

-bancile comerciale îsi determina singure rezervele excedentare influentînd astfel asupra ratei rezervelor obligarorii si asupra multiplicatorului;

-BNM nu poate determina singura care va fi marimea creditelor acordate de catre bancile populatiei;

-coeficientul depunerilor este determinat de comportamentul populatiei.

Cererea de bani. Teoria preferintei pentru lichiditate.

Teoria clasica a cererii de bani mentioneaza ca principalul factor care influenteaza asupra acesteia este venitul. Conform teoriei cantitative a banilor (M *V=P*Q), daca V (viteza de rotatie a monedei) este constanta, atunci modificarea M trebuie sa determine schimbarea proportionala a PIB. Deoarece PIB se modifica lent în urma modificarii factorilor de productie, modificarea PIB real determina în principal modificarea nivelului pretului, adica schimbarea cantitatii de bani în circulatie va influenta, în primul rînd, asupra marimilor nominale (P) si nu va influenta asupra marimilor reale. Aceasta teorie este numita neutralitatea banilor.

Velocitatea banilor reprezinta viteza de circulatie a banilor.

Monetaristii utilizeaza aceasta conceptie pentru a arata dependenta între M si nivelul preturilor în perioada îndelungata.

Pentru a evita inflatia statul trebuie sa mentina modificarea M la nivelul bunurilor de modificare a PIB. Ecuatia cererii de bani este L=k*I-h*r, adica L depininde direct de nivelul venitului (I) si indirect de rata dobînzii (r).

Keynisistii mentioneaza ca principalul factor de influenta a cererii de bani este rata dobînzii. Teoria keyniseana privind cererea de bani este reprezentata de teoria cerintei pentru lichiditate. Conform acestei teorii exista 3 mobiluri care domina populatia sa prefere bani lichizi:

Mobilul tranzactiilor - sta la baza cererii pentru bani pentru efectuarea tranzactiilor curente personale sau de afaceri. Are legatura cu functia banilor ca mijloc de plata si mijloc de schimb.

Mobilul precautiilor - este legat de necesitatea de a dispune în orice moment de lichiditati pentru situatii neprevazute.

Mobilul speculatiei - este legat de functia banilor de acumulare a avutiei, este legat de cumpararea unor active financiare si de obtinerea de venit în urma vînzarii acestora la un pret mai înalt.

Modelul Boumol-Tobin. Acest model arata ca cererea de bani depinde de venitul presupus pe actiuni,nivelul astepat al inflatiei si nivelul bogatiei reale. Modelul dat permite de a determina ce suma în mediu, pentru o anumita perioada, agentul economic o poate pastra sub forma de numerar în dependenta de factorii numiti.

Exista 3 factori care influenteaza L:

I. nivelul venitului;

II. rata dobînzii ;

III. viteza de circulatie a banilor.

Modificarea ratei dobînzii va determina o deplasare de-a lungul curbei L .(1)

Cresterea venitului deplaseaza curba cererii în sus în dreapta .(2)

4.Echilibrul pietei monetare.

Echilibrul pietei monetare se obtine în cazul cînd L=M.

M se regleaza de catre BNM cu ajutorul celor 3 instrumente (rata scontului (de refinantare),rata rezervelor obligatorii, operatiuni pe piata deschisa (open-merket)) si nu depinde de rata dobînzii.

L este invers legata de rata dobînzii si depinde direct de nivelul venitului.

Daca venitul creste, L creste si ca urmare rata dobînzii creste.

Echilibrul monetar reprezinta:

-Acea stare în care oferta si cererea de moneda sunt egale.

-Acea stare în care nu exista nici exces de bani, nici penurie de bani în circulatie, acea stare în care nu exista nici inflatie, nici deflatie:

-Este punctul neutru dintre inflatie si deflatie.

Oferta de moneda are sens de masa monetara existenta în circulatie.

Cererea de moneda este masa monetara justificata a se gasi în circulatie, proportiile dezvoltarii economice.

Daca statul creste sau micsoreaza masa monetara, aceasta va influenta asupra ratei dobînzii. În cazul micsorarii ratei dobînzii - M/P se deplaseaza în sus în dreapta. si invers.

TRĂSĂTURILE ECHILIBRULUI MONETAR:

1. Echilibrul monetar nu cere ca masa monetara în circulatie sa ramâna constanta, ci sa se adapteze la necesitatile economiei. În cazul cresterii volumului activitatii economice, sporeste cresterea de moneda activa si de moneda pasiva, în cazul reducerii tranzactiilor, a platilor efectuate, ca urmare a concentrarii si integrarii întreprinderilor, echilibrul monetar reclama reducerea masei monetare în circulatie.

2. Echilibrul monetar prin natura sa este instabil. Caracteristica de instabilitate este esentiala pentru definirea conceptului, ceea ce înseamna ca odata ce s-au produs anumite dezechilibre monetare, ele pot deveni propria lor cauza, se pot amplifica. Odata stirbita încrederea în bani, ea poate deveni cauza inflatiei, a cresterii preturilor.

3. Echilibrul monetar nu presupune preturi neschimbate. Cresterile preturilor ce se produc ca urmare a reducerii productivitatii muncii în agricultura, în exploatarile miniere nu sunt cresteri inflationiste, ci numai acele cresteri de preturi în care apare, dintr-o diversitate de cauze, neîncrederea în moneda.

4. Echilibrul monetar este legat de echilibrul economic general, el este o alta fateta a echilibrului general. Dar echilibrul monetar are autonomia sa si presupune ca masa monetara existenta în circulatie sa fie egala cu cererea de bani a economiei, o cerere justificata prin nivelul de dezvoltare a economiei.

5. Bancile: rolul si functiile lor în economia moderna.

Banca este o institutie

Rolul bancii este de prim plan în viata economica contemporana. Favorizeaza tranzactiile comerciale în interiorul si exteriorul unei tari;

Asigura efectuarea platilor si schimbul valutar; permit realizarea investitiilor, fie participînd direct la finantarea acestora, fie prin plasamentul si gestiunea economiilor banesti.

6.Politica monetara si instrumentele ei.

Politicile monetare sunt actiuni exercitate de autoritatile monetare (BN, trezorerie) asupra masei monetare si asupra activelor financiare în vederea orientarii economiei spre stabilitate pentru deschiderea economiei nationale spre exterior.

Politica monetara este elaborata si promovata de catre Banca Centrala a tarii.

Obiectivele urmarite prin politica monetara de agentii monetari pot fi grupate în:

a)organizarea activitatii bancare si protectia deponentilor, prevenirea riscului si gestiunea corespunzatoare a resurselor.

b)reglarea masei monetare prin conditii si mijloace care sa favorizeze realizarea obiectivelor generale ale politicii economice.

c)rata înalta a angajarii în cîmpul muncii

d)cresterea economica.

Pe plan international, aceasta politica trebuie sa asigure reglarea cererii si ofertei de moneda, iar pe plan extern echilibrul balantei de plati.

Instrumentele clasice ale politicii monetare sunt:

manevrarea taxei scontului si a rescontului

Scontul este o operatie de credit, de cumparare a efectelor de comert care nu au ajuns la scadenta(bilete de ordin). Rescontarea (refinantare)este operatia efectuata de banca centrala a unei tari în vederea aprovizionarii cu mijloace banesti lichide a bancii comerciale. Pe baza vînzarii la banca centrala a unui portofoliu de cambii scontate de ele, bancile comerciale obtin în schimb mijloace banesti înainte de scadentele cambiilor respective.

. cumpararea si vînzarea de titluri de valoare pe piata deschisa

Tranzitia între banca comerciala genereaza fie un excedent, fie un deficit global de lichiditati, BN intervine pentru a " reteza" excedentul respectiv(BN cedeaza pe piata monetara o parte din efectivele publice sau private, astfel prin cumpararile pe care le efectuiaza agentii economici se diminuiaza masa monetara) si pentru a "completa" deficitul dupa caz (BN achizitioneaza pe piata o parte din efectivele publice sau private detinute de banca comerciala, astfel apare în circulatie cantitati sporite de bani)

3. variatiile cotelor rezervelor obligatorii pe care BN le controleaza

Acest instrument trebuie utilizat cu precautie de BN

4.rata de refinantare bancara

BN furnizeaza lichiditati societatilor bancare solicitante în conformitate cu obiectivele de politica monetara. Este o operatie de creditare pe termen scurt(cca.90 de zile) de BN cu ajutorul creditului de lichiditate.

7. Inflatia - concept , cauze, efecte.

Inflatia este procesul de crestere disproportionata a masei monetare în circulatie în raport cu masa obiectiv ceruta de dimensiunea activitatii economice, care determina o crestere autoîntretinuta a preturilor, reducerea puterii de cumparare a banilor si redistribuirea venitului national ca efect al disparitatilor dintre preturi, dintre acestea si venituri.

FORMELE DE MANIFESTARE A INFLAŢIEI:

1.Suprasaturarea arterelor circuletiei cu semne banesti neconvertibile, fiind o expresie a încalcarii cerintelor legii circulatiei banesti. Ea este determinata de emisiunea monetara excesiva, de cresterea vitezei de rotatie a banilor.

2.Cresterea preturilor, tarifelor si deprecierea banilor.

3.Redistribuire venitului national ca urmare a disparitatilor în evolutia preturilor si veniturilor. Inflatia nu genereaza o crestere uniforma a preturilor fata de cea a veniturilor duc la redistribuirea venitului national.

FORMELE INFLAŢIEI:

Inflatia latenta(târâtoare), caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3 - 4%, care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor, fara zguduiri economice.

Inflatia moderata (deschisa), în care cresterea anuala a preturilor este între 5% - 20% si este însotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari.

Inflatia declarata, în care preturile cresc anual cu 10 - 15%.

Inflatia galopanta, în care preturile si tarifele cresc anual cu mai mult de 20%, provocind mari dezechilibre economice si sociale.

Hiperinflatia se manifesta atunci cînd preturile cresc lunar cu peste 50% în decursul mai multor luni.

.Hiperinflatie-concept, cauze, efecte.

Hiperinflatia, forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de timp, antrenînd dezechilibrele generale în economia nationala.

Stagflatia, care desemneaza acea situatie din economie în care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica.

Inflatia reprezinta o crestere în nivelul mediu a preturilor. Reducerea nivelului mediu a preturilor semnifica fenomenul de "Deflatie"

Rata inflatiei caracterizeaza modificarea nivelului mediu al preturilor si poate fi determinata:

P₀- nivelul preturilor în perioada de baza

P₁- nivelul preturilor în periada curenta

Inflatia poate fi examinata de asemenea ca diferenta dintre ritmul de crestere a PNB nominal si ritmul de crestere a PNB real. O astfel de diferenta e determinata tocmai din cresterea preturilor la marfuri si servicii în asa caz inflatia poate fi ilustrata astfel:

Sunt 2 tipuri de inflatie:

1. Inflatie prin cerere - este o consecinta a cheltuielilor agreate excedentare în conditiile caracteristice utilizarii integrale a factorilor de productie. O asemenea situatie poate fi cauzata de:

- cresterea cantitatii de bani în circulatie

- cresterea cheltuielilor guvernamentale

- cresterea exportului net

2. Inflatia prin costuri - este o consecinta a cresterii costurilor medii si a micsorarii ca urmare a ofertei agregate. În asa caz se înregistreaza fenomenul de stagflatie, are loc concomitent cresterea preturilor si recesiunea productiei.

Drept cauze principale ale cresterii costurilor medii pot fi considerate:

Pozitia curbei lui Phillips depinde de rata eventuala a inflatiei. Cu cît acesta din urma e mai înalta cu atît mai sus e amplasata curba lui Phillips.

Dependenta invers proportionala dintre nivelul inflatiei si nivelul somajului e caracteristica pentru o perioada scurta de timp. Pe timpul lung cînd economia se apropie de nivelul natural al somajului curba lui Phillips se prezinta ca o dreapta verticala.

Relatia Inflatie - somaj

π (Y-Y Y* = ß (u - u*)

π - rata efectiva a inflatiei;π^e - rata eventuala a inflatiei

- inflatia prin cerere

e - inflatia prin costuri sau socuri externe de preturi

Deoarece conform legii lui Okun raportul e determinat de dinamica somajului ciclic, ecuatia curbei lui Phillips poate fi reprezentata astfel:

u - rata efectiva a somajului;u^*- rata naturala a somajului;γ - coeficientul ce caracterizeaza sensibilitatea inflatiei la dinamica somajului ciclic.

Politicile macroeconomice vor fi efective daca vor reesi si din faptul ca fluctuatiile economice sînt influentate de socurile ce au ca origine cererea si oferta agregata.

socurile din domeniul cererii pot fi conditionate de modificarile ce au loc în politica monetara, fiscala si investitiile private. socurile din domeniul ofertei pot fi conditionate de modificarile tehnologice de fluctuatia preturilor factorilor de productie.

Politicile antiinflationiste.

Împotriva inflatiei se promoveaza întotdeauna "pachete de masuri" (politici), care trebuie astfel concepute, încît sa se completeze cît mai bine, pe termen mediu si lung, întrucît implica o readaptare a întregii economii la o noua stare de echilibru si aceasta nu se poate realiza dintr-o data, într-un termen scurt.

Politicile antiinflationiste se clasifica:

Politici financiare antiinflationiste au ca principal continut politicile bugetare restrictive,care presupun modificarea cheltuielilor publice sau a veniturilor din impozite si taxe.cererea agregata poate fi redusa prin diminuare cheltuielilor guvernamentalesau prin ridicarea nivelului taxelor si impozitelor,ridicare ce are ca efect reducerea cheltuielilor de consum personal.

Politicile monetare antiinflationiste au ca principal continut masurile monetare adoptate de bancile centrale, care pot reduce cererea agregata prin diminuarea ofertei de moneda, la acelasi efect se poate ajunge si prin ridicarea ratei dobînzii si scumpirea creditului, daca împrumuturile scad, atunci si cheltuielile de consum vor fi mai mici.

Politicile de control asupra productiei, salariilor si preturilor au ca principal obiectiv cresterea productiei, care asigura o oferta de bunuri si o mai buna utilizare a resurselor umane.

Document Info

Accesari: 18474
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare