Politica Industriala īntr-o Europa extinsa
Din cele prezentate īn capitolele precedente este cert ca Uniunea Europeana are o directie bine determinata īn ceea ce priveste Politica Industriala, pentru tarile membre cu o economie avansata. Dar apare o īntrebare fireasca, ce se va īntāmpla dupa 1 iulie 2004, cand la Uniune vor adera īnca 10 tari? Pentru a asigura o continuitate a politicii industriale si dupa extindere la 16 decembrie 2002 Comisia a lansat dezbateri publice pe marginea Comunicarii sale "Politica industriala īntr-o Europa largita".
Noile cunostinte din educatie, formare si cercetare trebuie puse la dispozitia industriei. Sau, prin alte cuvinte, noile tehnologii, inclusiv tehnologiile de informare si comunicare, biotehnologia si nanotehnologia, trebuie sa se dezvolte īn paralel cu dobāndirea de noi priceperi si cunostinte īn utilizarea lor.
Fiecare sector al industriei trebuie sa devina mai inovator, iar conditiile de stimulare a inovatiei trebuie sa fie prezente si asigurate printr-o politica adecvata.
Europa trebuie sa-si dezvolte capacitatea antreprenoriala si sa-si asume riscuri pentru afaceri noi si de mai mare anvergura. si acest lucru este sustinut de rezultatele unor studii care mentioneaza ca europenii par ca resping riscul antreprenorial, multumindu-se cu o crestere limitata a afacerilor lor si ca nu sunt dispusi īn a recunoaste si a recompensa contributia sociala a celor care risca.
Īn acest sens, Comisia, prin analizele sale si prin monitorizarea concurentei īn sectoarele industriei, va asigura un echilibru īntre politicile care influenteaza concurenta: politica īn domeniul concurentei, piata interna, cercetarea si dezvoltarea, educatia, comertul si dezvoltarea durabila.
Instrumentele, precum cele de tipul evaluarii impactului sau a analizei cost-beneficiu, sunt deja parte a politicii Comisiei, sunt dezvoltate si rafinate īn practica pentru a se asigura ca interventiile politicii industriale sunt cele care raspund necesitatilor si ca rezultatele pot fi previzibile. De exemplu, politica industriala viitoare trebuie sa fie ea insasi inovatoare si sa creeze instrumente de normare noi si mai putin deranjante, centrate mai mult pe rezultate decāt pe mijloacele folosite, si sa lase industria sa-si gaseasca singura solutiile.
Consultatiile publice pe marginea acestei Comunicari au rolul de a promova cat mai mult posibil diversele probleme si politici comunitare. Īn primul rānd, Comunicarea "Politica industriala īntr-o Europa largita" reprezinta o invitatie adresata si altor institutii ale Comunitatii pentru a participa la discutii. Īn al doilea rānd, īsi propune sa treaca īn revista modul īn care principalele politici comunitare se interfereaza cu concurenta īn industrie. Īn al treilea rānd, Comisia, pornind de la faptul ca politica industriala nu este realizata īn cea mai mare parte a sa la nivelul UE ci de catre Statele Membre, invita Statele Membre sa-si analizeze propria politica industriala īn lumina acestei Comunicari. Metoda deschisa a coordonarii, stabilita de catre Consiliul European de la Lisabona, ofera un context īn care performanta politicii nationale poate fi discutata, dezvoltata si īmbunatatita.
Īn cele ce urmeaza se va īncerca o succinta prezentare a acestei Comunicari, o viziune a Comisiei care poate fi completata si īmbunatatita cu propunerile venite din partea tuturor celor interesati, ca la sfarsitul anului Comisia sa prezinte un raport.
Īn prefata este specificat ca datorita schimbarilor petrecute īn perioada care s-a scurs de la adoptarea Politicii Industriale a UE īn 1990, este nevoie de o revizuire si reasezare a principalelor prevederi ale acestei politici. Politica Industriala va juca un rol important pentru ca Uniunea Europeana sa realizeze obiectivele trasate la Lisabona si Goeborg. Pentru aceasta este necesar ca potentialul industrial sa fie consolidat cu ajutorul unor politici speciale, iar īntreprinderile sa-si asume responsabilitatea pentru atingerea gradului īnalt de competitivitate.
Industria este sursa prosperitatii europene, iar o industrie competitiva va putea sustine si creste aceasta bogatie, ceea ce va conduce la realizarea ambitiilor europene pe plan mondial. S-a petrecut o schimbare a structurii de productie, astfel partea sectorul serviciilor īn productie a crescut de la 52% īn 1970 la 71% īn 2001, īn aceeasi perioada partea fabricarii efective a scazut de la 30% la 18%. Interdependenta īntre sectrorul de productie si servicii a crescut īn toata perioada respectiva [8].
Comisia considera ca industria europeana este moderna si competitiva īn multe privinte. Confruntate cu competitia mondiala, multe din sectoarele industriei europene au facut eforturi notabile pentru a īmbunatati infastructura si a integra noi forme de organizare a productiei. Prin investitii capitale īn utilaje si īn cercetare a fost posibil ca sectoarele (textile, alimentare, mobilier, chimice, etc.) care erau considerate slab tehnologizate sa ajunga la un nivel īnalt de tehnologie, ca acum sa utilizeze tehnologii avansate si inovationale īn productie. Ceea ce a condus la cresterea necesitatilor fata de resursele umane, care au devenit mai calificate.
Investitiile considerabile īn protectia mediului, tehnologii ecologic pure si īn procesul de productie nepoluant a facut posibil ca industria europeana sa ia īn consideratie si dimensiunea dezvoltarii durabile, mcsorānd legatura dintre productie si poluare.
Industria europeana ramāne o forta dominanta īn comertul international. Desi prezenta unor noi parteneri pe piata mondiala a redus cota Uniunii Europene īn comertul mondial, aceasta scadere nu a fost semnificativa precum a fost pentru SUA sau Japonia. Astfel, cota UE īn comertul mondial a scazut de la 19,3% īn 1991/95 la 18,4% īn 2002, īn timp ce la SUA a scazut de la 15,1% la 12,1%, iar īn cazul Japoniei si mai semnificativ de la 12,2% la 8,2% [8]. Mai mult decāt atat īn unele sectoare precum ar fi constructia de autovehicule, aeronave si unele echipamente pentru telecomunicatii, companiile europene detin īntāetatea.
Dar cu toate acestea Comisia constata ca industria europeana sufera de lenta crestere a productiei industriale, comparativ cu Statele Unite. Astfel īn perioada 1996-2000 cresterea productiei īn UE a constituit 3,2% comparativ cu 5,5% al SUA [8]. Pentru īntreaga economie a UE cresterea este si mai mica decāt pentru sectorul de productie separat, ceea ce reflecta performanta relativ slaba a sectorului serviciilor. Aceasta evolutie prezinta o periculoasa deteriorare a potentialului de crestere a UE si un risc evident pentru competitivitatea industriei. Rapoartele Comisiei din 2001 si 2002 prezinta o insuficienta a activitatii de inovare si o slaba distribuire a acestora ca un factor cheie a performantelor slabe īn cresterea productivitatii.
De asemenea, lenta crestere a productivitatii poate fi explicata si prin probleme structurale nesolutionate. Acestea includ fragmentarea anumitor piete de produse si servicii, precum si unele obstacole īn mobilitatea geografica si lipsa de cunostinte la multe categorii de muncitori.
Un alt subiect analizat de Comisie sunt IMM-le, care sunt numite coloana vertebrala a industriei UE. Reteaua IMM-lor īn dezvoltare a amplificat legatura īntre sectoarele aparent neimportante a economiei, precum si īntre diferite regiuni si tari din Uniunea Europeana. Īn acelasi timp foarte putini europeni doresc sa devina antreprenori, de asemenea doar cāteva īntreprinderi micro- si mici ajung pāna la dimensiunea critica necesara pentru a putea concura sau a intra pe piatile externe. La rīndul sau Uniunea Īntreprinderilor Mici, Mijlocii si Mestesugaresti (UEAPME), considera ca desi Comisia a punctat precis noile provocari cu care se va confrunta Europa largita si anume cresterea competitivitatii, Comunicarea prezinta IMM-le ca subcontractori sau parte a business clusterului. Īn acest fel considera UEAPME este neglijat complet rolul specific si autonom īn ceea ce priveste inovarea, crearea de slujbe si acordare de servicii profesionale.
Comisia prezinta si o analiza a impactului extinderii asupra industriei. Este mentionat faptul ca un progres semnificativ dar neuniform a fost realizat. Īn pofida efortului considerabil facut de tarile candidate īn ceea ce priveste reformele structurale, exista diferente semnificative īn structura industriei producatoare īn tarile membre si cele candidate. Astfel, īn tarile candidate industria era mai putin specializata si concentrata īn sectoare slab tehnologizate (industria alimentara, textile, metalurgie), dar lucrulile au īnceput sa se schimbe cu ajutorul fondurilor de preaderare, investitii straine, transfer de tehnologie.
Unele sectoare vor avea nevoie de o atentie speciala. Cu toate ca industria statelor candidate este gata sa concureze īntr-o Europa largita, integrarea mai profunda va crea unele probleme izolate. Īn primul rānd va fi necesara continuarea procesului de restructurare, īn primul rānd sectorul metalurgic si marile īntreprinderi neprivatizate din sectoarele traditionale. De asemenea sectorul IMM-lor si antreprenoriatului se dezvolta foarte īncet īn tarile candidate, datorita mai multor factori cum ar fi: lipsa know-how-lui managerial, organizational si tehnologic; accesul dificil la finante; insuficienta institutiilor ce ofera suport si dificultatea de a se integra īn reteau de productie.
Comisia a identificat urmatoarele provocari a politicii industriale īntr-o Europa largita.
Globalizarea - odata cu procesul de globarizare se deschid noi piete pentru produsele si serviciile europene, acest fapt va contribui la cresterea competitivitatii. Un rol important īl vor juca si cunostintele si calificarea fortei de munca. De asemenea īntr-o lume integrata, instabilitatea se poate raspāndi repede, de aceea politica industriala trebuie sa fie capabila sa raspunda promt si repede evolutiilor imprevezibile.
Schimbari organizationale si tehnologice - globalizarea a fost asistata de schimbari tehnologice, cele mai importante sau petrecut īn tehnologiile informationale si de comunicare (ICT). ICT īn combinatie cu tehnicele noi de organizare si dirijare, precum si forta de munca calificata ofera posibilitate de a īmbunatati semnificativ competetivitatea. Problema cea mai importanta va fi asigurarea adoptarii si utilizarii pe scara larga a ICT, īn toate ramurile industriei, inclusiv īn cele considerate traditionale. Schimbarile tehnologice nu trebuie limitate doar la ICT, sunt si alte tehnologii ce trebuie dezvoltate: biotehnologia, nanotehnologia, energie curata, precum si domeniul noilor materiale.
Rolul de baza al inovatiei si antreprenoriatului - crearea continua de firme noi si extinderea celor existente este esntiala pentru ajustarea la noile oportunitati ale pietei, atingerea cresterii productivitatii si realizarea inovatiilor, mai cu seama īn perioada progreselor tehnologice rapide. Competitivitatea si cresterea economica creste tot datorita inovatiilor, iar cunoasterea este miezul activitatilor inovatoare. Īn prezent Uniunea Europeana cheltuieste pentru Cercetare & Dezvoltare 1,9% din PIB, mai putin decāt competitorii sai SUA si Japonia [7]. Ca rezultat, productivitatea investitiilor europene īn cercetare este joasa, sistemul inovational al UE nu are capacitatea necesara pentru a transforma noile cunostinte īntr-un rezultat - crearea noilor sau īmbunatatirea celor existente produse, servicii si procese.
Dezvoltarea durabila si noile cerinte ale societatii - politica industriala trebuie sa raspunda la solicitarile sociale si ecologice tot mai pronuntate, companiile de asemnea trebuie sa participe la asigurarea acestor solicitari prin responsabilitatea sociala corporativa. Progresele realizate īn ultimul timp au aratat ca competitivitatea sporita si protectia mediului pot fi obtinute datorita unor mixaje adecvate de politici. Cererea societatii īn ceea ce priveste securitatea, protectia, mediul pot crea noi oportunitati de afaceri. Aceasta ofera posibilitatea companiilor europene de a fi primele īn ceea ce priveste tehnologiile de mediu si productie durabila bazata pe analiza ciclului de viata. Dar unele din obiectivele propuse pot fi solutionate doar prin crearea unui cadru institutional international. Astfel de structuri sunt create īn ceea ce priveste comertul, dar īn ceea ce priveste mediul si protectia sociala exista multe lacune pe plan mondial.
Pentru a realiza obiectivele lansate la summitul de la Johannesburg privind modelul de productie si consum durabil, Uniunea Europeana trebuie sa consolideze politica de productie durabila. Elementele unei consolidari ar trebui sa cuprinda urmatoarele.
Incurajarea adoptarii pe scara larga a practicilor de succes pentru īmbunatatirea eficientei ecologice īn utilizarea resurselor si marirea gradului de utilizare a resurselor regenarabile; promovarea industriilor de reciclare viabile si adoptarea practicilor de succes; implementarea "ciclului de viata" corespunzator politicei produsului integrat (Itegrate Product Policy) prin īntelegeri binevole si adoptarea standardelor produselor ecologice; īncurajarea dezvoltarii si raspāndirii tehnologiilor curate si a cooperarii public-privat īn C & D; extinderea utilizarii managementului ecologic luānd īn consideratie caracteristicile IMM-lor si promovarea īn viitor a responsabilitatii corporative.
Īn cele ce urmeaza va fi prezentat punctul de vedere revazut asupra politicii industriale si anume ceea ce tne de cadrul regulator si instrumentele utilizate pentru a evalua efectul acestor conditii asupra competitivitatii si de a determina posibilile viitoarele īmbunatatiri.
Importanta conditiilor cadrului regulator
Companiile europene concureaza pe piata mondiala, dar conditiile de afaceri din piata interna sunt acelea care influenteaza gradul de competitivitate, dezvoltare si posibilitatea crearii locurilor de munca. Multe din aceste conditii depind de institutii si structuri, care pot fi publice, semi-publice sau privat. Toate aceste elemente si inteactiunea īntre ele reflecta functionalitatea sistemului, care la rāndul ei influenteaza performantele oamenilor de afaceri.
Pot fi edintificate patru categorii de conditii a cadrului regulator relevante din punct de vedere al politicii industriale:
Reguli ce stabilesc cadrul general al pietei (legea companiilor, principii generale ale contrctului, legislatia competitiei si pietei interne, legislatia sociala, drepturile proprietatii intelectuale, regulamente privind investitiile, regulamente privind comertul international, protectia consumatorului);
Reguli ce sunt aplicate categoriilor specifice de produse si sevicii direct (reglementarea plasarii produselor pe piata, asociata cu notiuni ca securitatea, interoperabilitatea, standarde; masuri de protejare a pietei tarife vamale si masuri anti-dumping);
Institutii ce asigura functionarea pietei, ce pot fi publice (curti de justitie si arbitraj, companii de īnregistrare, autoritati ce supravegheaza competitia si oficiile de patent), semi-publice sau complet private (institutii de transfer tehnologic, organe de standartizare - certificare);
Conditii generale, a caror impact este greu de estimat si care, destul de des, sunt mai greu de influentat īmtr-o perioada scurta de timp - cadrul macroeconomic, valorile societatii ce influenteaza antreprenoriatul si stabilitatea politica a tarii.
Din 1990 au fost atinse realizari semnificative a unor politici, precum ar fi uniunea monetara, monada unica, piata interna īn mai multe domenii, care au contribuit la īmbunatasirea conditiilor de functionare a industriei. Au fost liberalizate asa sectoare precum telecomunicatiile, aprovizionarea cu energie, transportul crescānd competitivitatea industriilor consumatoare.
Dar au ramas si unele probleme nerezolvate. Barierile regulatorii si tehnice īmpiedica dezvoltarea pietei interne. Piata financiara nu este destul de bine integrata, iar pe piata serviciilor exista o mare deferenta īntre viziunea europei unite si realitatea. Diferentele īn taxarea indirecta poate contribui la fragmentarea pietei bunurilor si serviciilor.
Un numar important de conditii sunt definite la nivelul UE, unde īn ciuda rezultatelor obtinute, exista o sfera larga pentru viitoarele actiuni, īn principal īn domeniul cadrului regulatoriu. Īn alte domenii, precum ar fi taxarea directa sau reglementarile sociale, Statele membre sunt cele care stabilesc conditiile cadru.
Abordari sistematice ale UE pentru īmbunatatirea conditiilor cadru
Utilizarea instrumentelor politicii industriale sunt strāns legate de obiectivul principal, īmbunatatirea mediului de activitate a companiilor. Politica industriala poate fi defenita ca aplicatie a instrumentelor politici īntreprinderilor īn sectorul industrial.
Uniunea Europeana a abordat de mai multe ori īmbunatatirea cadrului īn care functioneaza companiile. Eforturile au fost orientate pe doua directii principale.
Nivelul comunitar, s-au laut masuri pentru dezvoltarea noilor abordari a regulamentelor pentru a le face mai accesibele si mai simple pentru oamenii de afaceri. Printre acestea se numara noua abordare a politicii produsului, care limiteaza reglementarile la principalele cerinte de siguranta si interoperabilitate; stimularea institutiilor de standartizare pentru dezvoltarea standardului unic european.
Īn 2002 Comisia a lansat un plan de actiune pentru "simplificarea si īmbunatatirea mediului regulator", acest plan īn conformitate cu Startegia de la Lisabona stabileste unele masuri ce trebui adoptate pentru īmbunatatirea pregatirilor pentru deciziile UE, cum ar fi: reducerea si simplificarea aquis-lui comunitar (pāna la 25% īn 2004), facilitarea alegerii instrumentelor adecvate si eficiente, inclusiv asa numitele instrumente "alternative", cum ar fi co-reglarea si auto-reglarea si nu īn ultimul cresterea respectului fata de regulile europene.
Un alt punct ar fi ca reglementarile sa nu fie o povara inutila pentru oamenii de afaceri, aici sunt doua componente, care pot fi īmbunatatite. Afacerile au nevoie de timp pentru a se acomoda cu noile reglementari si aceste reglementari nu trebuie sa fie modificate prea des.
Competenta statelor membre, UE a elaborat noi abordari privind cuantificarea si compararea impactului asupra concurentei a conditiilor cadrului regulator individual si utilizarea lor pentru īmbunatatirea conditiilor generale. Aceasta metoda este cunoscuta ca metoda deschisa de coordonare. Aceasta a permis UE de a juca un rol pozitiv īn realizarea unor cresteri competitive īn unele domenii.Instrumentel care pot fi utilizate sunt urmatoarele:
analiza profunda a situatii sustinuta de masuri adecvate; compararea performantelor respective a statului membru (cu o terta tara) cu privire la desfasurarea exercitiilor de banchmaking si exploatarea adecvata a lor; identificarea, schimbul si implementarea practicilor reusite.
Astfel de abordari au fost dezvoltate, īn special, cu privire la factorii negativi pentru competitivitate din punct de vedere al IMM spre exemplu: procedura de lansare a afacerii, accesul la finante, serviciile de suport a afacerilor, inovarea si C & D si resursele umane. Aceste instrumente ale politicii sunt īn permanenta dezvoltare, aici UE are capacitati si posibilitati mai multe decāt statele luate separat, pentru a īmbunatati acesti factori si a influenta competitivitatea.
Īmbunatatirea integrarii politicilor UE cu impact asupra competitivitatii
Uniunea Europenaa a dezvoltat o serie de politici care sunt deja bine integrate cu politica industriala si care influenteaza pozitiv competitivitate, dupa cum urmeaza:
Alte politici care au aparut ca rezultat al cerintelor din partea societatii, reflecta provocarile mai recente. Prin urmare interconexiunea lor cu politica industriala poate fi īmbunatatita considerabil. Aceasta interdependenta se poate realiza pe deplin prin Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, care urmareste simultan obiective ale celor trei piloni constitutivi - economic, social si ecologic.
De asemenea, politica sociala si a locurilor de munca, precum si instruirea vocationala, joaca un rol important īn promovarea competitivitatii.
Protectia consumatorului si sanatatea publica este o preconditie pentru īncrederea consumatorilor, care asigura un nivel de calitate.
Protectia mediului poate reduce sau chiar interzice unor tehnologii sau material, ce ar putea creste preturile īntr-o perioada scurta de timp. Pe o perioada lunga īnsa poate creste competitivitatea companiilor europene la nivel mondial si crearea pietelor noi a produselor si tehnologielor curate.
Uniunea Europeana trebuie sa asigure unechilibru īntre masurile adoptate pentru realizarea diferitor politici. Īn aceste sens Comisia considera ca nu exista solutii miraculoase pentru gasirea acestui echilibru. Totusi UE a īnceput sa dezvolte o gama de instrumente ce pot fi utlizate īn functie de situatie.
Reactia la nevoile speciale a industriei tarilor candidate
Extinderea ofera oportunitati noi si progres a competitivitatii īn sectorul industriei. Unele instrumente ale politicii industriale pot fi adaptate pentru a raspunde efectiv nevoilor specifice tarilor candidate.
Importanta sectoriala a abordarilor revizuite
Analiza profunda si monitorizarea permanenta a competitivitatii din diferite sectoare va permite Comisiei sa asigure elaborarea unor politici mixte adecvate. De asemenea un rol important va fi jucat de actionari care pot contreibui la elaborarea acestor politici.
Faptul ca politica aplicata va trebui sa tina cont de specificul sectoarelor industriale nu va afecta nici īntr-un caz politica industriala, din contra o vedere de ansamblu este necesara. Aceasta abordare va garanta ca politica industriala aplicata īn sectoarele date rapunde intereselor acestor sectoare.
Mai mult, abordarile utilizate si testate īn anumite sectoare pot fi adaugate īn gama de instrumente ale politicii industriale si folosit ca model pentru alte sectoare ale industriei care se confrunta cu necesitati similare. Participarea actionarilor la analiza si modelarea politicii, este un exemplu elocvent. Aceasta include revizuirea legislatiei farmaceutice si crearea Grupului medical de īnalt nivel G10 (High Level Group on Innovation and Provision of Medicines) sau Planul de actiune īn biotehnologie si stiinte naturale. Aceasta ofera un exemplu cum trebuie politica industriala sa satisfaca necesitatile mediului de afaceri.
Concluzii
Politica industriala a UE are o contributie de baza pentru realizarea urmatoarelor obiective: stabililirea minimului necesar fara care īndustria si antreprenorii nu pot realiza ambitiile sale. Scopul fiind stabilirea unui cadru legal previzibil adaptat necesitatilor politicii; asigurarea conditiilor pentru dezvoltarea si realizarea potentialului competitiv al industriei. Accesibilitatea tehnologiilor, cunostintelor, fortei de munca calificate, resurse financiare, atitudine pozitiva fata de cei ce īsi asuma riscuri si alte conditii ce formeaza adevaratul mediu de afaceri, competitiv si inovator, trebuie sa fie principala preocupare a politicienilor; asigurea capabilitatii de functionare a cadrelor legale, institutiilor si instrumentelor necesare mediului de afaceri si industrie, eficient si conform obligatiilor publice.
Pentru a atinge scopurile stabilite la Lisabona politica industriala a UE trebuie mobilizata la maximum. Comisia intentioneaza īn urmatoarele luni sa prezinte o situatie clara īn ceea ce priveste interdependenta īntre principalele politici si competitivitatea industriei europene. La aceste dezbateri trebui sa participe toate institutiile europene, dar si statele membre si candidate. Īmbunattirea politicii industriale, pentru a sigura stimularea si sustinerea competitivitatii industriale a UE, este o precupare a tuturor.
Consiliu Competitional, creat recent, va juca un rol important īn continuarea procesului de revizuire a politicii industriale. Aceasta va permite trasarea unei directei pentru politica industrilala si monitorizarea contributiei sale la atingerea obiectivelor de la Lisabona. De asemenea se va asigura o coerenta īntre politicile comunitare si cele nationale si se va īmbunatati interactiunea īntre ele.
|
