Politica sociala a veniturilor

1. Distribuire si redistribuire

Din perspectiva teoriei economice, veniturile reprezinta veriga ultima a repartitiei resurselor în cadrul economiilor nationale. Din perspectiva agentilor individuali, veniturile reprezinta resurse curente de care dispun pentru acoperirea nevoilor cotidiene sau realizarea planurilor pe termen scurt, mediu sau lung.

În statele moderne, preocuparea constanta fata de standardul de viata, implicit veniturile, membrilor societatii reprezinta una din trasaturile fundamentale. Preocuparile în acest domeniu se refera la distributia (repartitia) resurselor de la nivel national, determinata pe principiile economiei de piata, dar si la redistributia resurselor prin sistemul de protectie sociala, astfel încât securitatea veniturilor (spre exemplu, înlocuirea veniturilor din salarii cu ajutorul de somaj în cazul pierderii locului de munca, înlocuirea veniturilor din salarii cu pensii în cazul iesirii de pe piata muncii la o anumita vârsta etc.) sa fie asigurata pentru toti cetatenii.

În etapa distributiva, mecanismele pietei dicteaza formarea veniturilor indivizilor, în functie de contributia fiecaruia la procesul productiv si de pretul factorilor de productie. În etapa redistributiva (repartitia secundara), veniturile sunt transferate de la cei care detin mai mult la cei care detin mai putin sau se afla într-o situatie defavorizata, cu scopul de a aju 636c29g sta imperfectiunile distributiei primare a resurselor si veniturilor, aparute ca urmare a situatiilor de "esec al pietei", astfel încât sa se asigure un minim de consum pentru un set de servicii si bunuri publice, precum si accesul egal la acestea. Principalele modalitati de realizare sunt redistribuirea impusa prin impozitare si transferurile voluntare/ caritabile.

Redistribuirea este dictata în principal de criterii ideologice si mai putin de argumente economice. Criteriile si principiile care o guverneaza s-au modelat în paralel cu schimbarea atitudinii fata nevoia de protectie sociala si cu dezvoltarea statului bunastarii, prin care se recunoaste în protectia sociala acordata individului un obiectiv de interes national. La baza optiunilor ideologice clasice sta cuplul conceptual "libertate" si "egalitate", vazute ca opuse. Modelele teoretice recente pun în relatie:

"Se refera la corectitudinea rezultatelor (re)distributive în ceea ce priveste bunastarea indivizilor. În functie de modelul de justitie sociala adoptat si de modul de operationalizare a bunastarii, justitia distributiva poate fi concretizata prin deziderate de egalitate, de favorizare a celor mai defavorizati (rawlsianism), de optimizare a bunastarii sociale în termeni Pareto (utilitarism) sau, la limita, prin noninterventionism total în economie (libertarianism)."

Conform L.M.Pop (2002, p.411)

Justitie sociala

"Un model de justitie sociala reflecta modul în care anumite resurse sociale - venit, bunuri, servicii, bunastare în general, libertatea sau drepturile - trebuie (re)distribuite într-o societate pentru a obtine configuratia sociala "corecta". Mai concret, presupune o distribuire proportionala a bunastarii (sau a altor resurse sociale considerate a fi relevante pentru bunastarea individului) în raport cu un anumit criteriu considerat relevant, adecvat sau legitim. Criteriile cele mai frecvent utilizate sunt statusul, munca, libertatea, drepturile, meritele, nevoia (Spicker, 1998, p.135).

Conform L.M.Pop (2002, p.411)

Teoriile libertariene se concentreaza pe setul de drepturi ce trebuie respectate de actiunea politica, indiferent de efectele în plan social. Pentru adeptii acestor teorii rolul statului trebuie sa fie minim si sa vizeze respectarea libertatilor individuale, ordinea si apararea nationala. Redistribuirea larg acceptata este cea voluntara. Justitia sociala nu urmareste nici sa egalizeze nici sa maximizeze ceva. Ceea ce poate fi acceptat ca subiect al egalizarii sunt oportunitatile (acces egal la educatie, piata muncii) si schimburile voluntare. Aceste teorii justifica piata libera si un capitalism cu inegalitati accentuate.

Teoriile utilitariste abordeaza bunastarea sociala din perspectiva utilitatii bunurilor, unde bunurile se refera atât la servicii si produse, cât si la drepturi. Din perspectiva utilitarista, justitia sociala se judeca doar prin prisma rezultatelor. Criteriile de distribuire au în vedere în principal drepturile si meritele indivizilor. Utilitaristii si-au propus identificarea acelei distributii a bunurilor care maximizeaza suma utilitatilor membrilor societatii, în baza principiului optimalitatii Pareto (adica o distributie în care orice schimbare care aduce un plus de bunastare unui individ nu înrautateste situatia nici unui alt individ). O preconditie necesara este ca societatea sa fi produs si alocat eficient bunurile si sa le fi distribuit echitabil (nu neaparat egal) la nivelul unui populatii de dimensiune data. Bunastarea individuala si în final cea colectiva este functie de utilitatea individuala si prin urmare este insensibila la inegalitatile sociale. Urmarind doar maximizarea utilitatii se accepta implicit orice utilitate individuala (inclusiv consumul de droguri, încalcarea libertatilor altora), ceea ce constituie de fapt punctul vulnerabil al acestor teorii.

Alte teorii nu considera libertatea ca obiectiv principal, ci justitia sociala, înteleasa ca universal (independent de factori culturali), ce poate fi derivat printr-un proces obiectiv si "corect". De asemenea, spre deosebire de utilitaristi, aceste teorii restrâng atentia la un set de bunuri sociale primare, presupus a fi dorite de orice om rational. Spre exemplu, John Rawls (1976) identifica cinci bunuri primare: (1) libertati de baza (mai restrânse decât în cazul teoriilor liberale), libertatea de asociere; (2) libertatea de miscare si alegere a ocupatiei; (3) venit si avutie; (4) putere si prerogative ale pozitiilor cu responsabilitati; (5) baze sociale ale respectului de sine.

Principiile justitiei sunt alese în cadrul unui proces de negociere. Conditia este ca indivizii pusi sa negocieze sa participe liber, sa fie bine informati, rationali si sa sustina interesele celor mai defavorizati, ca si cum s-ar afla ei în aceasta situatie. Tocmai aceasta conditie conform careia indivizii ar face abstractie de propria situatie si s-ar transpune într-o multitudine de alte situatii posibile constituie sursa principalelor critici aduse teoriei. În urma unui astfel proces "corect" de negociere, în viziunea lui Rawls, indivizii ajung la urmatoarele principii:

1. principiul libertatii: "orice individ este îndreptatit la cea mai comprehensiva libertate de baza, care sa fie compatibila cu acelasi tip de libertate pentru ceilalti indivizi" (L.M.Pop, 2002, p.414);
2. principiul diferentei: "inegalitatile sociale si economice trebuie astfel distribuite încât
1. sa fie în beneficiul cel mai mare al celor mai putin favorizati si
2. sa permita tuturor, în conditii de egalitate si oportunitati corecte, sa acceada la pozitiile si functiile asociate acestor pozitii inegale" (Rawls, 1976 apud ibidem);
3. principiul prioritatii, care se aplica în cazurile de conflict între primele doua principii. Pe de o parte, principiul libertatii are prioritate în raport cu principiul diferentei. Pe de alta parte, punctul (b) al principiului diferentei (egalitatea de oportunitati) are prioritate în raport cu punctul (a) - denumit si principiul maxi-min (adica de maximizare a bunastarii celor mai defavorizati).

Toate tipurile de teorii prezentate pe scurt mai sus pun în prim plan libertatea. Spre deosebire, teoriile egalitariste pun în prim plan egalitatea, înteleasa ca egalitate de rezultat. În aceasta perspectiva, redistributia este absolut necesara într-o societate pentru realizarea dezideratului de justitie sociala; libertatea nu poate fi conceputa în afara egalitatii si securitatii economice; egalitatea, libertatea si solidaritatea sociala reprezinta premisele unei societati juste.

Criteriile care trebuie sa stea la baza procesului distributiv nu sunt atât drepturile si meritele indivizilor, cât nevoile acestora. Rolul statului în realizarea dezideratelor de justitie sociala constituie o tema de controversa. În timp ce socialistii fabianisti considera ca justitia sociala se poate realiza si în conditiile unei economii de piata, în care însa rolul statului bunastarii este esential, marxistii considera ca justitia sociala se poate realiza doar în cadrul unei economii planificate, de tip socialist.

Enumerarea teoriilor de mai sus nu este exhaustiva. În realitate au fost elaborate o suma de puncte de vedere intermediare, diferite categorii de teorii liberale sau socialiste, care se disting în functie de (a) rolul pe care îl atribuie statului în realizarea justitiei sociale, de unde modelul de politici sociale pe care îl sustin/promoveaza, (b) criteriile care stau la baza redistributiei si (c) bunurile ce trebuie redistribuite.

2. Principalele tipuri de venituri