Preturile in sectorul public

Preturile în sectorul public

1. Coordonatele pretului în economia de piatã contemporanã

Pretul este un instrument al pietei si un indicator al realitãtii, care în virtutea functiei de corelare a cererii cu oferta capãtã un caracter complex ce este amplificat în contextul actualului dinamism economico-social, atât de caracteristicile pietei pe care se manifestã, cât si de cadrul legislativ care reglementeazã formarea preturilor, el însusi perfectibil.

Nu se poate vorbi despre o substantã unicã a pretului, asa cum nu poate fi pusã în discutie absolutizarea vreuneia dintre teoriile cu privire la natura raportului de schimb si a pretului. În aceste conditii, atât teoria obiectivã si cea subiectivã, cât si teoria sintetizatoare se dovedesc partial valabile, nu numai pentru cã exagereazã rolul muncii si al utilitãtii în formarea preturilor, dar îl analizeazã numai sub formã relativã, deplasându-se astfel pe un teren mai putin practic. Acelasi lucru se poate spune si despre abordarea pretului în mod strict, sub forma unei sume de bani care neglijeazã pretul relativ si ajunge sã confunde substanta pretului cu nivelul acestuia.

Existã mai multe aprecieri cu privire la continutul pretului. Astfel:

a) pretul exprimã valoarea de schimb a lucrurilor utile datã de cantitatea de muncã necesarã pentru obtinerea lor, pe de o parte si de performantele tehnice si calitative, de importanta si raritatea lor, pe de altã parte (teoria obiectivã);

b) pretul este expresia valorii de schimb a mãrfurilor obtinutã prin transformarea valorii estimative medii pe care cumpãrãtorii o atribuie bunurilor dorite în functie de capacitãtile lor de a satisface nevoile de consum, de utilitatea si raritatea lor, de dificultãtile de procurare de cãtre consumator (teoria subiectivã);

c) pretul constituie rezultatul confruntãrii intereselor economice ale purtãtorilor cererii si ofertei care depind în special de utilitatea bunului ce urmeazã a fi achizitionat de cumpãrãtor, pe de o parte si de costul de productie, respectiv consumul de factori necesari producerii bunului oferit, pe de altã parte (teoria sintetizatoare);

d) pretul este suma de bani care revine vânzãtorului în schimbul cedãrii unui bun economic si a cãrei dimensiune mãsurând "ceva", exprimã o realitate la un moment dat, oscilând între anumite limite posibile pe seama informatiilor de care dispun participantii la schimb (teoria modernã a pretului).

Dar, pretul actual nu poate fi explicat într-o viziune monetaristã, iar esenta lui nu trebuie confundatã cu determinarea mãrimii valorii de schimb.

În plus, pretul real este un pret posibil care se înscrie într-un interval de variatie ale cãrui limite nu pot fi determinate riguros. Cu alte cuvinte, nu existã un mecanism unic de formare a preturilor. În contextul diversitãtii actuale a comportamentelor agentilor economici, limitele preturilor posibile pot fi diverse, asa cum se observã din schema urmãtoare.

În economia de piatã contemporanã, pretul posibil prezintã urmãtoarele caracteristici:

· este cel acceptat de participantii la schimb: vânzãtori si cumpãrãtori, interesele contradictorii generându-le reactia în general, de acceptare a procesului de vânzare, respectiv de cumpãrare a unui bun. Aceasta înseamnã cã se pot întâlni situatii de piatã în care preturi înscrise în marja posibilului nu genereazã automat achizitionarea produsului, ci numai posibilitatea de vânzare-cumpãrare;

Fig. nr. 1: Dimensiuni ale intervalului preturilor posibile

· nu este unic, ci exprimã un interval de mãrime ale cãrui limite sunt impuse de forta economicã a producãtorului care urmãreste un pret posibil cât mai ridicat si de cea a cumpãrãtorului ale cãrui interese sunt în favoarea unui pret posibil cât mai scãzut;

· oscileazã în jurul pretului de echilibru al pietei, la care nivel posibilitatea de achizitie a bunului se transformã în certitudine, cantitatea cerutã fiind identicã cu cea oferitã;

· are un continut bogat de informatii. El aratã producãtorului care este bunul solicitat si cantitatea cerutã, categoria de consumatori pentru marfa respectivã, veniturile cumpãrãtorilor, acestora din urmã pretul posibil oferindu-le informatii privind conditiile ofertei, numãrul producãtorilor, gradul de substituire a produsului, cantitatea oferitã pe piatã, etc.;

· are o dublã determinare - internã si externã -, stabilirea zonei "posibilului" fiind un rezultat al confruntãrii la nivel national si international al cererii cu oferta de bunuri economice. Astfel, pe plan intern est 343w222d e concurenta dintre agentii economici producãtori, pe de o parte, si dintre consumatori, pe de altã parte care determinã intervalul de miscare a pretului pietei. În anumite situatii, o micã variatie a cererii sau a ofertei pe plan international poate determina importante miscãri ale pretului;

· are caracter dinamic, divers si reglementat. Dinamismul pretului posibil se referã la capacitatea acestuia de încadrare între alte marje atunci când conditiile pietei se modificã. Mai exact, pretul minim posibil se reduce atunci când puterea economicã a cumpãrãtorului este mai mare si se majoreazã când forta acestuia de negociere este micã. De asemenea, pretul maxim posibil creste dacã producãtorul dispune de o pozitie puternicã pe piatã si scade atunci când forta economicã a acestuia se reduce. Diversitatea pretului posibil se referã la existenta mai multor intervale de mãrime în care oscileazã preturile bunurilor de consum, diversitate impusã de specificul concurentei de piatã; astfel, zona posibilului pe o piatã de monopol este alta decât cea corespunzãtoare pretului de oligopol, etc. Caracterul reglementat al pretului posibil este impus de orientarea pe care diferite piete o capãtã în contextul cadrului legislativ corespunzãtor unei perioade date.

Asadar, pretul posibil reprezintã cantitatea de monedã pe care cumpãrãtorul este dispus si poate sã o ofere producãtorului în schimbul bunului pe care acesta poate sã îl ofere pe piatã si exprimã confruntarea dintre raportul cerere-ofertã, pe de o parte si cadrul legislativ, pe de altã parte, sub forma complexitãtii de informatii furnizate reciproc de cãtre cumpãrãtor si vânzãtor, având un caracter dinamic, divers si reglementat.

Importanta pretului a crescut în ultimul timp, atât la nivel microeconomic, cât si macroeconomic, atât în plan national, cât si international, ajungând la un punct "critic"^[1]. În sprijinul acestei afirmatii se pot enumera câteva argumente:

· pretul apare în toate tranzactiile de piatã ("marketing transaction");

· dereglementarea din unele industrii a condus la dezvoltarea concurentei prin pret;

· agentii economici si cumpãrãtorii au devenit mai constienti de existenta si rolul pretului;

· modificarea valorii monetare intensificã concurenta prin produs.

Ca urmare, importanta concurentei prin pret a devenit mai ridicatã, în cadrul mixului de marketing, iar consecintele manevrãrii pretului au putut fi identificate. Astfel, dacã în contextul unei concurente non-pret, (adicã bazate pe orientarea pe piatã prin alte instrumente în afara pretului), rolul acestuia este minim, iar accentul cade pe crearea unui bun/serviciu distinct, în cazul concurentei prin pret, vânzãtorii pot influenta cererea prin variatia aplicatã nivelului de pret. De asemenea, în conditiile unei concurente non-pret, firmele actioneazã în vederea accentuãrii caracterului de unicitate a produsului, iar imitatea firmelor rivale este o dificultate, preturile înalte pot fi mentinute, iar perceptia cumpãrãtorului privind produsul devine criticã în decizia de cumpãrare. În schimb, concurenta prin pret genereazã reactii mult mai rapide si mai flexibile din partea consumatorilor si permite cu usurintã o adoptare similarã a actiunii initiate de o firmã în domeniul pretului.

Agentul economic urmãreste ca prin politica de marketing în general, cea de pret, în special, pe care o promoveazã sã beneficieze de cât mai multe avantaje pe piatã în vederea atingerii obiectivelor propuse, a extinderii si dominãrii sale. Pentru aceasta, elaborarea strategiei de pret necesitã adoptarea mai multor decizii de pret privind aria lui de manifestare, gradul de flexibilitate, dimensiunea sa, caracterul activ al pretului, corelarea nivelului sãu cu alte preturi, etc.

În asemenea conditii, formarea preturilor cade sub incidenta unor factori endogeni, impusi de obiectivele firmei, dar si a unor elemente exogene, cum ar fi cadrul legislativ din domeniul preturilor. Cu alte cuvinte, raportul specific de piatã dintre cerere si ofertã se manifestã în contextul unor reglementãri legale în domeniul preturilor, ceea ce conferã acestora din urmã un caracter concret, în timp si spatiu.

2. Reglementãri în domeniul formãrii preturilor

Supravegherea preturilor într-o economie de piatã este o cerintã impusã de necesitatea evitãrii practicilor numite "ilegale", cum ar fi cele care nu urmãresc promovarea concurentei între firme, în scopul celei mai bune satisfaceri a intereselor cumpãrãtorilor, persoane fizice sau juridice. De cele mai multe ori, reglementãrile legale vizeazã interzicerea practicãrii în anumite conditii a preturilor discriminatorii, sau a actiunii menite sã opreascã aparitia unui monopol, îngrãdind sau eliminând concurenta; astfel, protectia concurentei si a consumatorilor, concurenta loialã, practicile anticoncurentiale fac obiectul unor riguroase acte juridice.

În Statele Unite ale Americii existã mai multe acte legislative care reglementeazã formarea preturilor: Sherman Antitrust Act (1890); Clayton Act (1914); Federal Trade Commission Act (1914); Robinson - Patman Act (1936); Wheeler - Lea Act(1938); Celler - Kefauver Act (1950).

Spre exemplu, în sectiunea 1 din actul Sherman se stipuleazã cã: "Orice contract, combinatie sau conspiratie, în scopul restrângerii comertului ... este declaratã a fi ilegalã ... Orice persoanã care se va angaja ... în orice combinatie sau conspiratie ... va fi consideratã vinovatã de crimã si ... va fi pedepsitã cu plata unei amenzi nu mai mare de un milion de dolari, în cazul unei societãti comerciale, sau, în cazul unei persoane fizice de o sutã de mii de dolari, sau prin privare de libertate pânã la trei ani, sau prin ambele pedepse, la discretia Curtii."

De asemenea, importante prevederi cu privire la discriminarea prin pret sunt cuprinse în actul Robinson - Patman, în a cãrui a doua sectiune se mentioneazã cã: "Este împotriva legii ... discriminarea de pret între diferiti cumpãrãtori de bunuri similare calitativ, ... atunci când efectul unei asemenea discriminãri se manifestã prin scãderea substantialã a concurentei sau prin tendinta de creare a unui monopol sau prin distrugerea sau prevenirea concurentei". De aceea, preturile discriminatorii sunt acceptate în urmãtoarele patru situatii:

- când diferentele dintre preturi sunt justificate de diferentele dintre costurile de productie ale bunurilor realizate de diferiti producãtori;

- când preturile diferentiate nu afecteazã în nici un fel conditiile actuale sau potentiale ale concurentei;

- când diferentele dintre preturi sunt rezultatul unei reduceri de bunã credintã a unui nivel, în scopul adaptãrii la preturile rivalilor;

- când reducerile de pret sunt impuse de deteriorarea conditiilor de desfacere a produselor, cum ar fi în cazul mãrfurilor perisabile, demodate, sau al bunurilor destinate vânzãrii la sfârsitul sezonului.

În Franta existã de asemenea, reglementãri stricte în domeniul preturilor si al concurentei. Ordonanta din 30 iunie 1945 care acorda posibilitatea interventiei guvernamentale în domeniul preturilor în orice moment, a fost abrogatã prin Hotãrârea din 1 decembrie 1986 al cãrui cadru de functionare a pietei s-a bazat pe instaurarea principiului libertãtii generale a preturilor. Mai exact, de la sfârsitul anului 1986, preturile se formeazã în mod liber, prin jocul concurential al cererii si ofertei. Totusi, agentii economici functioneazã în conditiile unui cod concurential a cãrui respectare cade în sarcina Ministerului Economiei, Finantelor si Privatizãrii si a unui organism specializat: "Consiliul de Concurentã". Acesta din urmã beneficiazã de un statut care îi conferã "independentã, reprezentativitate si impartialitate".

Este compus din 16 membri numiti pe o duratã de 6 ani, sapte dintre ei fiind alesi dintre membrii Consiliului de Stat, Curtii de Conturi sau Curtii de Casatie, deciziile sale fiind suverane. De asemenea, cinci membri sunt alesi ca reprezentanti ai activitãtilor economice, respectiv productie, distributie, artizanat, servicii si libere profesiuni, iar ceilalti patru sunt numiti drept consilieri în baza competentei lor în materie de concurentã si sfera consumului.

Consiliul de Concurentã din Franta este în mãsurã sã aplice sanctiuni agentilor economici care prin actiunile lor se opun mecanismelor unei concurente sãnãtoase sau unui sistem de preturi reale. Concret, sunt interzise întelegerile dintre firme privind împãrtirea pietei, sau care urmãresc împiedicarea unei firme rivale sã practice nivelul de pret dorit, abuzul de pozitie dominantã sau abuzul fatã de situatia de dependentã a unei firme, aplicându-se amenzi pentru asemenea practici pânã la un plafon de 500 000 franci si chiar sanctiuni penale, cu privare de libertate între 6 luni si 4 ani. În acest context, sunt considerate ilegale, între altele, refuzul de vânzare a unui bun sau serviciu cãtre un cumpãrãtor potential sau impunerea acestuia de conditii de vânzare discriminatorii, practicarea unor preturi anormal de scãzute, în scopul unic de eliminare a unei concurente potentiale, vânzarea conditionatã a unui produs sau aplicarea unor conditii tarifare discriminatorii, etc. În plus, Ordonanta din 1 decembrie 1986 se referã în Articolul 34 la preturile impuse în economia francezã, în sensul interzicerii "impunerii unui intermediar sau revânzãtor a unui pret minim la revânzarea unui produs sau serviciu. În schimb, nu este interzisã recomandarea unui pret cu conditia caracterului sãu pur indicativ, la un anumit nivel."

În România, au fost adoptate numeroase hotãrâri de cãtre organismele autorizate în vederea reglementãrii formãrii preturilor interne în concordantã cu mecanismele unei economii de piatã autentice.

Concret, un rol important în perioada tranzitiei în orientarea procesului de formare a preturilor a revenit Directiei de Reglementare si Administrare a Monopolurilor, din cadrul Ministerului Finantelor.

Iatã câteva acte normative cu caracter general în domeniul preturilor si tarifelor:

1. H.G. nr. 1109/18 X 1990, cu privire la liberalizarea preturilor si mãsuri de protectie socialã, abrogatã partial, din care rãmân valabile urmãtoarele articole:

- Art. 20 (reglementarea preluatã în esentã în H.G. nr. 1154 art. 4 si H.G. nr. 776/1991 art. 22);

- Art. 22, 23, 24, 25;

- Art. 26 (se regãseste în H.G. nr. 211/1991 art 8 si H.G. nr. 776/1991 art .25);

2. H.G. nr. 1355/28 XII 1990, pentru limitarea cresterii preturilor, abrogatã în totalitate prin H.G. nr. 464/5 VII 1991;

3. H.G. nr. 239/29 III 1991, cu privire la etapa a doua de liberalizare a preturilor si tarifelor, abrogatã în totalitate prin H.G. nr. 464/5 VII 1991;

4. H.G. nr. 464/5 VII 1991, cuprivire la reglementarea regimului preturilor, abrogatã partial, din care rãmân valabile urmãtoarele articole: 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 16, 21, 23;

5. H.G. nr. 776/13 XI 1991, cu privire la regimul de preturi si tarife, în conditiile unificãrii cursurilor de schimb ale leului;

6. H.G. nr. 412/ 30 VII 1992, cu privire la modul de negociere a preturilor si tarifelor în conditiile liberalizãrii cursului de schimb al leului;

7. H.G. nr. 206/ 7 V 1993, privind unele mãsuri pentru continuarea liberalizãrii preturilor si tarifelor;

8. H.G. nr. 45/ 12 II 1994, de modificare si completare a Hotãrârii Guvernului nr. 206/1993 privind unele mãsuri pentru continuarea liberalizãrii preturilor si tarifelor.

Sursa: Directia Generalã pentru Protectia Concurentei.

Multitudinea abrogãrilor, completãrilor si aparitiei de noi acte normative care s-a manifestat în domeniul preturilor dupã Revolutia din 1989 îsi gãseste justificarea în imposibilitatea emiterii unei Hotãrâri atotcuprinzãtoare care sã se dovedeascã valabilã în conditiile concrete schimbãtoare ale economiei românesti. Aceasta înseamnã, cã fiecare document a avut si are un caracter perfectibi, dinamismul economico-social contemporan si lipsa unei experiente sau teorii în problematica tranzitiei la economia de piatã generând aparitia unor noi acte juridice, menite sã îmbunãtãteascã cadrul legal anterior.

Astfel, autonomia decizionalã a agentilor economici a fost recunoscutã încã de la început drept conditia fundamentalã a trecerii la economia de piatã, iar liberalizarea preturilor ca o mãsurã absolut necesarã pentru formarea acestora pe baza mecanismului pietei de mãrfuri, respectiv a actiunii conjugate a cererii si ofertei. Aceasta, deoarece pretul liber, indiferent de sfera de activitate la care se referã are un rol stimulativ asupra activitãtii economice, formarea sa fiind eliberatã de formalism, birocratie si centralism, iar nivelul sau poate fi în mãsurã sã asigure realizarea unui profit corespunzãtor cerintelor dezvoltãrii si stimulãrii agentilor economici, reflectând cheltuieli comparabile cu cele înregistrate pe plan mondial.

În economia româneascã, liberalizarea preturilor a cunoscut mai multe etape.

Într-o primã etapã, în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãtilor economice de stat ca regii autonome si societãti comerciale s-a elaborat H.G. 1109/1990 în scopul eliminãrii abaterilor si distorsiunilor din sistemul de preturi existent la acea datã, pentru sporirea preocupãrilor agentilor economici în folosirea cu maximã eficientã a resurselor materiale, financiare si umane, pentru apropierea preturilor interne de nivelul preturilor externe, în special pentru materii prime si materiale la un curs de schimb cât mai real si pentru stimularea productiei de bunuri în scopul apropierii ofertei de cerere.

A doua etapã de liberalizare a preturilor si tarifelor este marcatã de H.G. nr. 239/1991 care stabileste:

· mãsuri pentru prevenirea practicãrii preturilor de speculã sau monopol;

· indici maximi de modificare a preturilor cu ridicata fatã de cele aprobate prin H.G. nr. 1355/1990;

· cã preturile cu ridicata si tarifele pentru produsele si serviciile din import destinate productiei si investitiei indiferent de forma de proprietate se formeazã pe baza preturilor externe în valutã exprimate în lei la cursul oficial + taxe vamale + ICM + comisionul societãtii import-export;

· cã pentru produsele alimentare de bazã din tarã si import se stabilesc limite maxime de preturi de negociere a preturilor indiferent de forma de proprietate;

· cã pentru îngrãsãminte chimice, antidãunãtori, medicamente de uz uman se acordã subventii;

· cã preturile si tarifele rãmân nemodificate fatã de 31 oct. 1990 la energie electricã, termicã, chirii pentru locuinte, combustibil, abonamente pentru transport de cãlãtori, produse ortopedice, diferentele de pret acoperindu-se temporar de la buget.

Procesul de liberalizare, aflat în continuare în desfãsurare, este sprijinit de alte reglementãri. Astfel, într-o etapã ulterioarã, H.G. nr. 412/1992 stabileste principii clare cu privire la modul de negociere a preturilor si tarifelor, în conditiile liberalizãrii cursului de schimb al leului, stabilindu-se prin Art. 7 cã "Preturile cu amãnuntul pentru mãrfurile destinate populatiei se formeazã pe baza preturilor cu ridicata negociate potrivit prevederilor prezentei hotãrâri si a cotelor de adaos comercial sau de comision declarate si înregistrate de unitatea de desfacere. În cazul cotelor avizate de Ministerul Economiei si Finantelor si ministerul Comertului si Turismului sau de organele lor teritoriale, conform prevederilor art. 6 din Hotãrârea Guvernului nr. 776/1991, nu vor depãsi aceste nivele."

Procesul liberalizãrii preturilor nu se încheie aici. Mai târziu, H.G. nr. 206/1993 stabileste noi mãsuri, între care (conform Art. 3) necesitatea de comunicare a intentiei de majorare a preturilor si tarifelor cãtre beneficiari cu cel putin 30 de zile înainte de aplicare si obligatia agentilor economici (Conform Art. 5), indiferent de forma de organizare si titularul dreptului de proprietate de a aduce la cunostinta beneficiarului si a populatiei:

- preturile si tarifele practicate;

- principalele caracteristici calitative si de confort ale produselor si serviciilor respective.

Astfel, ceea ce se remarcã pânã în prezent, în procesul formãrii preturilor în economia româneascã este ampla succesiune a actelor normative care completate, abrogate si înlocuite guverneazã pe diferite perioade mecanismul preturilor în etapa tranzitiei la economia de piatã. Aceasta este explicabilã în primul rând prin inexistenta unor principii universal valabile de coordonare a tuturor preturilor si în al doilea rând, prin partialitatea sau limitele reglementãrilor adoptate, respectiv lipsa de experientã a factorilor de decizie în domeniul economic.

Totusi, dacã în perioada 1990-1992 preturile au fost orientate pe suportul a numeroase Hotãrâri Generale, ulterior, respectiv în anii 1993-1994, se remarcã o stabilitate mai mare a reglementãrilor legale, în sensul mentinerii valabilitãtii acestora o perioadã mai mare, deci si o frecventã mai scãzutã de aparitie a noi acte legislative.

În anii urmãtori (1994-2001) reglementãrile în domeniul concurentei si preturilor au continuat sã preocupe legiuitorii si agentii economici. Dar, pe fondul unei structuri legale constante, noile acte juridice au ambitionat agentii economici perseverenti. Acestia s-au învãtat sã se adapteze la schimbãrile de legislatie, iar consumatorii individuali au înteles cã este firesc sã gãseascã acelasi produs la preturi diferite.

3. Preturile administrate prin interventie publicã

În economia de piatã contemporanã preturile totale libere reprezintã o tendintã a procesului de determinare a preturilor, ca si echilibrul economic pe piatã. În general, pretul este mixt adicã se formeazã în functie de raportul dintre cererea si oferta bunului respectiv, dar si ca efect al mãsurilor de politicã economicã, adicã pretul este mai mult sau mai putin liber si mai mult sau mai putin administrat.

Preturile administrate prin interventie publicã pot fi limitã maximã numitã plafon de pret (price ceiling) sau pret de control (price control) si limitã minimã, numitã prag de pret (price floor) sau pret suport (price support).

Fig. nr. 2: Relatia cerere-ofertã si pretul plafon