3.2. cheltuielile publice pentru actiuni social culturale
3.2. cheltuielile publice pentru actiuni si obiective economice
În procesul îndeplinirii functiilor si sarcinilor sale, statul asigura acoperirea necesitatilor publice generale. Pentru aceasta el are nevoie de importante resurse banesti care se mobilizeaza prin intermediul relatiilor financiare. Folosirea resurselor banesti astfel mobilizate are loc prin intermediul cheltuielilor publice.
Categoria de cheltuieli publice este strâns legata de ansamblul actelor si operatiunilor de repartizare si utilizare a fondurilor statului pentru actiuni social-culturale si economice, pentru întretinerea organelor statului si apararea nationala etc. În acest context, se impune a se face o diferentiere între cheltuielile publice si cheltuielile bugetare.
Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul institutiilor publice, care se acopera fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale institutiilor, pe seama veniturilor obtinute de acestea.
Cheltuielile bugetare reprezinta doar o parte a cheltuielilor publice si anume, acele cheltuieli care se acopera de la bugetul de stat, din bugetele locale si din bugetul asigurarilor sociale de stat.
c) cheltuielile finantate din fondurile asigurarilor sociale de stat
d) cheltuielile organismelor (administratiilor) internationale din 454j94e resursele publice prelevate de la membrii acestora.
Din punctul de vedere al destinatiei si volumului lor, cheltuielile publice sunt influentate de conditiile politice, economice, sociale si de amploarea interventiei statului în economie. Unele dintre aceste cheltuieli reprezinta o avansare de produs intern brut, iar altele, dimpotriva, un consum definitiv de produs intern brut. Tendinta generala a cheltuielilor publice este aceea de crestere de la un an la altul.
Analizate în dinamica, cheltuielile publice ale tarilor cu economie de piata, manifesta o tendinta de crestere accelerata atât ca expresie relativa, cât si în marime absoluta.
Evolutia cheltuielilor publice în marime absoluta, adica în preturi curente, este influentata de modificarea puterii de cumparare a monedei nationale. Accentuarea proceselor inflationiste determina majorarea preturilor si implicit cresterea nominala a cheltuielilor pe care statul le efectueaza cu procurarea unei cantitati determinate de bunuri si servicii. Se înregistreaza astfel o crestere nominala mai rapida a cheltuielilor publice comparativ cu cresterea reala a acestora. Cresterea nominala rezulta din compararea cheltuielilor statului exprimate în preturi curente, iar cresterea reala din compararea cheltuielilor statului exprimate în preturi constante.
În statele moderne cheltuielile pentru actiuni social-culturale reprezinta o componenta importanta a politicii sociale promovata de catre acestea.
Prin finantarea anumitor actiuni cu caracter social-cultural, se urmareste satisfacerea nevoilor publice sociale care presupune realizarea a trei obiective:
a) garantarea unui venit minim pentru toti membrii societatii indiferent de marimea proprietatii de care dispun;
b) restrângerea ariei de nesiguranta a vietii indivizilor si oferirea posibilitatilor de aparare în situatii de somaj, boli, batrânete etc.;
c) asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde de viata considerate minime prin intermediul serviciilor publice generale.
Satisfacerea nevoilor publice social-culturale se poate realiza pe urmatoarele cai:
- oferirea unor servicii gratuite populatiei prin accesul liber la institutiile de învatamânt, de cultura etc.;
- plata unor taxe (tarife) reduse comparativ cu costul actiunilor social-culturale realizate în favoarea cetatenilor;
- acordarea de ajutoare banesti diferitelor categorii de cetateni sub forma pensiilor, burselor, indemnizatiilor etc.
Sursele de finantare a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale, prezentate în mod sintetic, se concretizeaza atât în resurse bugetare, cât si extrabugetare.
Cheltuielile pentru actiuni social-culturale prezinta o importanta deosebita, în primul rând, din punct de vedere economic, iar în al doilea rând, prezinta un important rol educativ, deoarece actioneaza asupra factorului uman, îi dezvolta capacitatea intelectuala, de apreciere a adevaratei valori, considerându-se ca indivizii instruiti sunt mai putin predispusi la comiterea de acte antisociale.
Având în vedere importanta si rolul deosebit pe care îl au cheltuielile pentru actiunile social-culturale, acestea pot fi asimilate unor "investitii în resurse umane".
În urma efectuarii cheltuielilor pentru actiuni social-culturale se obtin o serie de efecte economice, sociale, umane etc. Desi aceste efecte sunt recunoscute, este destul de dificila cuantificarea lor.
Eficienta actiunilor social-culturale
reflecta calitatea activitatii desfasurate si se exprima prin eficienta procesului de învatamânt, a activitatii cultural-artistice, a activitatii sanitare etc;
desi nu este o eficienta economica, are o deosebita importanta si influenta asupra eficientei economice;
este reflectata de relatia dintre "efort" exprimat prin volumul cheltuielilor îndreptate spre realizarea acestor actiuni si "efectul" acestor cheltuieli manifestat pe multiple planuri: material, social, uman, cultural.
1.Cheltuielile pentru învatamânt sunt destinate asigurarii instruirii si pregatirii fortei de munca. În perioada contemporana, tarile cu economie de piata au sporit volumul alocatiilor bugetare pentru finantarea învatamântului datorita necesitatilor impuse de modernizarea acestuia, de nevoile sporite de cadre cu calificare medie si superioara, de amploarea revolutiei tehnico-stiintifice contemporane.
Cheltuielile pentru învatamânt sunt considerate "investitii intelectuale", componenta a investitiilor în resurse umane, care prezinta unele caracteristici fata de investitia materiala:
- investitiile intelectuale sunt investitii pe termen lung pentru ca rezultatele apar dupa o perioada relativ îndelungata;
- termenul de recuperare al investitiei intelectuale este mai scurt decât al investitiei materiale si, în plus, nu intervine uzura morala;
- investitia intelectuala este supla si flexibila, fiind mai putin specializata în raport cu investitia materiala, care este destinata unei stricte specializari;
- efectele investitiilor intelectuale sunt multiple si sunt mai dificil de cuantificat.
Finantarea cheltuielilor pentru învatamânt se face pe seama resurselor bugetare, a taxelor scolare, a împrumuturilor, a donatiilor, a subventiilor din partea unor societati comerciale, a veniturilor provenite din exploatarea proprietatilor apartinând institutiilor de învatamânt sau din activitati prestate pentru terti etc.
Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru învatamânt se împart în:
- cheltuieli de capital (investitii) care vizeaza construirea de unitati de învatamânt si dotarea acestora;
- cheltuieli curente, destinate achizitionarii de bunuri si servicii care sa asigure întretinerea si functionarea curenta a acestora ( cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli reprezentând subventii acordate acordate institutiilor de învatamânt si transferuri sub forma de burse acordate elevilor si studentilor).
În România, finantarea cheltuielilor pentru educatie se asigura prin:
-bugetul de stat si bugetele locale, pentru finantarea învatamântului de stat;
-mijloacele extrabugetare, constituite în special din taxe de scolarizare, atât pentru finantarea învatamântului superior de stat, cât si a celui privat preuniversitar;
-cheltuielile agentilor economici determinate de organizarea de cursuri privind pregatirea profesionala, acordarea de burse pentru proprii salariati, de sponsorizari si donatii catre institutiile publice de învatamânt etc.;
-fonduri din partea unor organisme financiare internationale (Uniunea Europeana, Banca Mondiala, FMI etc.) acordate sub forma de ajutoare, credite nerambursabile sau rambursabile, pe baza unor programe.
2. Cheltuielile publice pentru sanatate urmaresc, pe de o parte, prevenirea aparitiei si combaterea unor boli care pot afecta întreaga populatie, iar pe de alta parte, mentinerea capacitatii fortei de munca la un nivel cât mai apropiat de potentialul ei.
În general, sursele de finantare a actiunilor de ocrotire a sanatatii publice sunt asigurate prin: fonduri bugetare; contributii obligatorii ale angajatilor si angajatorilor (sub forma obligatiilor fiscale); cotizatii facultative (prin asigurarile private de sanatate); resursele populatiei; ajutoare interne sau externe etc.
Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru sanatate includ:
-cheltuieli de investitii destinate construirii de unitati sanitare si înzestrarii cu aparatura specifica;
-cheltuieli pentru întretinerea curenta si functionarea institutiilor sanitare (salariile personalului, medicamente si materiale sanitare, hrana pentru bolnavi etc)
În România, cheltuielile pentru sanatate se finanteaza, în primul rând, din Fondul special pentru asigurari de sanatate (începând cu anul 1998) si în al doilea rând din bugetul de stat, dar si din bugetele locale (într-o masura mai mica) pentru realizarea unor actiuni sanitare în profil teritorial. Ele se înscriu în bugetul de stat într-o anumita structura care reflecta actiunile si unitatile ce se finanteaza în acest domeniu.
contribuie la cresterea calitatii factorului uman prin îmbogatirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor si idealurilor estetice si morale, educatia spirituala etc., fiind considerate ca facând si ele parte din categoria "investitiilor în resurse umane".
În general, sursele de finantare sunt constituite din resurse bugetare, venituri proprii realizate de institutiile de profil din activitati specifice, precum si donatiile si sponsorizarile primite.
Din punct de vedere al continutului lor economic, preponderente în cadrul cheltuielilor cultural-artistice sunt cheltuielile curente (cheltuieli de personal si de întretinere-functionare), cheltuielile pentru investitii având o pondere mai redusa.
În România, sursele financiare prin intermediul carora se finanteaza actiunile si obiectivele de cultura, arta, sport si religie se pot clasifica astfel:
-finantarea bugetara integrala, asigurata prin intermediul bugetului de stat si al bugetelor locale, caz în care institutiile de cultura, arta, sport si religie de interes national sunt finantate din bugetul de stat, iar cele de interes local prin bugetele locale (ex: Biblioteca Nationala, Editura Academiei etc.);
-finantare din venituri proprii, constituite sub forma mijloacelor extrabugetare si prin completare cu alocatii bugetare de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (ex: casele de cultura, muzeele, institutiile organizatoare de spectacole etc);
-finantare integrala din venituri proprii, constituite sub forma mijloacelor extrabugetare, situatie în care veniturile proprii aflate în sold la sfârsitul anului se reporteaza pe anul urmator (ex: anumite edituri, case de film etc).
În plus, la finantarea unor astfel de activitati pot contribui si fondurile rezultate în urma actiunilor de sponsorizare sau mecenat.
4. Cheltuielile publice pentru asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii sunt îndreptate în special catre protectia persoanelor nesalariate, a vârstnicilor, copiilor orfani si fara întretinatori, a persoanelor cu handicap, veteranilor de razboi etc. Datorita faptului ca aceste cheltuieli sunt neproducatoare de venituri, ducând chiar la o încetinire a ritmului cresterii economice, ele sunt considerate cheltuieli neproductive.
Sursele de finantare a cheltuielilor sunt reprezentate de catre bugetul de stat (într-o masura covârsitoare) sau din fonduri speciale la care se adauga donatiile si contributiile voluntare de la organizatiile neguvernamentale.
În tarile dezvoltate, aceste cheltuieli fac obiectul unor vaste programe sociale ce urmaresc combaterea saraciei, ajutorarea persoanelor cu handicap, a familiilor cu multi copii etc.
În România, fondurile pentru asigurarea necesarului de resurse financiare pentru acoperirea unor astfel de cheltuieli sunt asigurate de:
- bugetul de stat (ex: finantarea centrelor de primire a minorilor, ajutoare sociale, alocatii pentru copii, ajutoare pentru sotiile militarilor în termen, pensii I.O.V.R. etc.);
- bugetele locale (ex: finantarea caminelor de batrâni, caminele pentru copiii cu handicap, cantine de ajutor social, indemnizatii de nasteri etc.)
- venituri proprii (într-o mai mica masura).
5. Cheltuielile publice privind asigurarile sociale de stat.
Asigurarile sociale reprezinta acea parte a relatiilor social-economice exprimate sub forma baneasca cu ajutorul carora se formeaza, se repartizeaza, se gestioneaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor si pensionarilor din companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale etc., a agricultorilor, a întreprinzatorilor particulari, persoanele aflate în incapacitate temporara sau permanenta de munca si alte categorii.
Cheltuielile privind asigurarile sociale de stat vizeaza, deci, acordarea de pensii, ajutoare si indemnizatii, trimiteri la tratament balneoclimateric si odihna a celor cuprinsi în sistemul asigurarilor sociale de stat.
Privite din punct de vedere economic, se constata ca aceste cheltuieli, ca si cele pentru asistenta sociala, au un caracter neproductiv, reprezinta un consum final de PIB si nu pot fi asimilate investitiilor în resurse umane.
Din punct de vedere al naturii lor, aceste cheltuieli fac parte din rândul acelorasi actiuni de protectie sociala (prezentate mai sus), însa sistemul de finantare este diferit, iar cuantumul este mai substantial.
Spre deosebire de cheltuielile îndreptate catre asistenta sociala, aceasta categorie de cheltuieli se finanteaza pe baza contributiei angajatilor, liber-profesionistilor si angajatorilor, în diferite proportii, la care se adauga (uneori) subventii de la bugetul de stat.
În România, cheltuielile publice privind asigurarile sociale de stat vizeaza pensiile de asigurari sociale de stat (pentru limita de vârsta) care detin cea mai ridicata pondere, pensiile de asigurari sociale pentru agricultori, indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca din cauza de boala sau accident, ajutoare acordate pensionarilor etc. si sunt finantate prin intermediul bugetului asigurarilor sociale de stat.
Resursele necesare constituirii fondurilor pentru finantarea acestor cheltuieli se constituie din:
-contributii obligatorii pentru asigurari sociale de stat datorate de angajati si angajatori;
-contributia pentru asigurari sociale datorata de alte persoane asigurate;
-contributiile diferentiate ale salariatilor si pensionarilor pentru bilete de tratament si odihna;
-încasari din alte surse;
-subventii de la bugetul de stat, în completarea fondurilor proprii.
Structura actuala a sistemului public national de asigurari sociale este rezultatul unor adânci transformari si al unui îndelungat proces de dezvoltare economico-sociala.
Sistemul public national de asigurari sociale în România este într-o continua dezvoltare si perfectionare, date fiind cerintele de aliniere la standardele europene.
6. Cheltuielile publice pentru ajutorul de somaj.
Ajutorul de somaj reprezinta o forma de sustinere materiala a persoanelor ramase temporar fara loc de munca.
Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice reflecta amploarea si modalitatile de implicare a statului în economie. Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt atât agentii economici publici (de stat), cât si agentii economici privati sau persoanele fizice din domeniul productiei si serviciilor.
Ele sunt îndreptate, în primul rând, catre întreprinderile de stat, deci catre sectorul public. De-a lungul timpului, întinderea sectorului public a cunoscut fluctuatii, în sensul extinderii sau restrângerii determinate, pe de o parte, de evolutia conceptiilor cu privire la rolul statului în economie, iar pe de alta parte, de conjunctura economica a momentului. În perioada contemporana, sectorul public detine un loc important în economia multor tari dezvoltate.
În afara sectorului public, statul sprijina si sectorul privat, acordând întreprinderilor particulare ajutoare financiare pentru depasirea perioadelor de criza.
Sub aspectul continutului economic, cheltuielile pentru obiective si actiuni economice reprezinta o avansare de produs intern brut creând premise pentru sporirea avutiei nationale.
Formele prin care statul sprijina întreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate în doua categorii: forme clasice sau directe de interventie si ajutor si forme indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace banesti.
-subventii pentru productie, destinate sprijinirii întreprinderilor producatoare de bunuri, celor de comert sau celor de prestari servicii;
c) Împrumuturile cu dobânda subventionata se acorda întreprinderilor publice sau private din anumite sectoare de activitate sau care întâmpina dificultati financiare temporare, de trezorerie ori legate de restructurare.
d) Ajutoare financiare de la buget se acorda pentru difuzarea de informatii, studii de marketing, organizarea de expozitii. De asemenea, el finanteaza partial sau integral studii si cercetari ale pietei externe, reclama cu caracter general, organizarea unor târguri si expozitii, participa la societati mixte pentru vânzarea marfurilor pe piata externa, acopera uneori cheltuielile de transport etc.
În România, cheltuielile publice pentru actiuni si obiective economice îmbraca urmatoarele forme:
-alocatii bugetare;
-subventii (sub forma acoperirii diferentelor de pret sau de tarif si a primelor de productie sau de export);
-transferuri bugetare (mai ales pentru investitii);
-alocatii din fonduri speciale în afara bugetului de stat.
În tara noastra, în ultimii ani, se remarca o reducere constanta a cheltuielilor pentru obiective si actiuni economice, expresie fireasca a procesului de retragere a statului din economie.
a. reprezinta doar o parte a cheltuielilor bugetare;
b. sunt numai acele cheltuieli care se acopera din bugetele locale;
c. se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul institutiilor publice;
d. sunt acoperite exclusiv din bugetul de stat;
e. se acopera fie de la buget, fie din fonduri extrabugetare sau de la bugetele proprii ale institutiilor, pe seama veniturilor obtinute de acestea.
a. au o sfera mai larga decât cele publice;
b. cuprind si venituri proprii ale institutiilor publice;
c. au aceeasi sfera cu cheltuielile publice;
d. au o sfera mai restrânsa decât cele publice;
e. vizeaza bugetul de venituri si cheltuieli al agentilor economici din sfera privata.
a. anumite cheltuieli reprezinta o avansare de produs intern brut, iar altele un consum definitiv de produs intern brut;
b. evolutia cheltuielilor publice în marime absoluta nu este influentata de modificarea puterii de cumparare a monedei nationale;
c. conditiile politice, economice si sociale nu au influenta asupra volumului cheltuielilor publice;
d. factorii demografici determina o crestere a volumului cheltuielilor publice;
e. în ultima perioada cheltuielile publice ale tarilor cu economie de piata manifesta o tendinta de scadere accelerata, atât ca expresie relativa, cât si în marime absoluta.
a. restrângerea ariei de siguranta a vietii indivizilor prin diminuarea posibilitatilor de aparare în situatii de somaj, boli, batrânete;
b. garantarea unui venit minim pentru toti membrii societatii indiferent de marimea proprietatii de care dispun acestia;
c. asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde de viata considerate minime prin intermediul serviciilor publice generale;
d. asigurarea accesului la credite bancare în vederea obtinerii unui standard ridicat de viata;
Eficienta actiunilor social-culturale:
investitia este supla si flexibila, fiind mai putin specializata în raport cu investitia materiala, care este destinata unei stricte specializari
Conform clasificatiei functionale a cheltuielilor publice, în categoria cheltuielilor social-culturale nu se includ:
În cadrul formelor indirecte de interventie a statului în economie putem aminti:
|
