scurte incursiuni în reglementarile existente în noul Cod civil
1. Aspecte terminologice. Generalitati. Legislatia Republicii Moldova, de la declararea independentei tarii si pâna în prezent, nu a cunoscut din punct de vedere terminologic entitatea zisa - societate comerciala.
Pâna la moment, formula de societate comerciala a fost folosita doar în literatura juridica de specialitate, iar legiuitorul o folosea pe aceea de întreprindere, ca notiune înlocuitoare a sintagmei "societate comerciala" (cu mici exceptii fiind folosita totusi si ultima formula).
Pe lânga notiunea de întreprindere, pentru determinarea societatilor comerciale se mai folosea si notiunea de societate economica.
Fara a intra în dezbateri privitor la care din aceste notiuni este mai corecta, motivele evitarii folosirii în uz a notiunii de societate comerciala, etc. aratam doar, ca este recomandabil de folosit totusi sintagma de societate comerciala, atunci când este vorba despre comercianti persoane juridice, chiar si pentru simplul motiv ca cuvintele - întreprindere, antreprenor, antreprenoriat etc. erau folosite mai cu seama în perioada interbelica.
Institutia juridica a societatii comerciale îsi are sorgintea în antichitate. Dreptul roman a cunoscut mai multe feluri de societati, însa ceea ce era caracteristic pentru perioada respectiva, - aceasta este lipsa personalitatii juridice a societatii. De fapt, în perioada respectiva nici nu era cunoscuta notiunea de persoana juridica, cu toate ca tendinta de a introduce în circuit un nou subiect de drept se manifesta destul de pronuntat.
În perioada evului mediu sau definitivat principalele atribute ale societatii comerciale, în aceasta perioada fiind folosita pe larg forma juridica de organizare a societatii în comandita, ca mai apoi sa apara si societati pe actiuni.
Prima reglementare sistematica si cuprinzatoare a societatilor comerciale o reprezinta Codul comercial francez din 1807. Acesta continea dispozitii privind formele de societate existente în activitatea comerciala. Atunci 838i81i însa, nu era cunoscuta forma organizatorico-juridica a societatii cu raspundere limitata, care a fost reglementata pentru prima data în Germania la sfârsitul sec. al XIX-lea. Aceasta forma de societate cuprinde trasaturi ale societatii în nume colectiv si ale societatii pe actiuni, având si o larga raspândire în practica. În Moldova exista aceeasi tendinta instituita la scara mondiala de a se recurge, de cele mai multe ori, la deschiderea de societati cu raspundere limitata, pâna la moment fiind înregistrate aproximativ __________ de asemenea societati. Pentru tara noastra, totusi întâietatea este detinuta de întreprinderile individuale datorita avantajelor existente la înregistrarea de stat a unor asemenea întreprinderi.
2. Definitia societatii comerciale. Definitia legala a societatii comerciale o gasim la art.106 C. civil potrivit caruia societatea comerciala este organizatia comerciala cu capital social constituit din participatiuni ale fondatorilor.
Cum textul este apreciat dupa aceea ce este în el si nu dupa ceea ce-i lipseste, aratam ca putem sa ne oprim la momentul ca legiuitorul, în definitia data societatii comerciale ne-a atras atentia doar la faptul ca suntem în prezenta unui capital social. si atât. În rest, consideram ca definitia data de legiuitor nu poate fi acceptata sub nici o forma, deoarece pe lânga altele, mai suntem si în prezenta unei tautologii, când societatea este definita prin organizatie. Pentru a fi si mai expliciti, aratam ca orice societate comerciala este o organizatie nu însa orice organizatie este în mod obligatoriu o societate comerciala.
Reiesind din prevederile legale, precum si din studiile unor autori de prestigiu (v. CĂRPENARU, D. St. "Drept comercial român", ALL, Bucuresti, 1995), societatea comerciala poate fi definita ca o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, în care asociatii se înteleg sa puna în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert, în scopul realizarii si împartirii beneficiilor rezultate.
3. Formele societatilor comerciale si clasificarea lor. În conformitate cu prevederile art.106 alin.2 al C. civ. societatea comerciala poate fi constituita doar sub forma de societate în nume colectiv (SNC), de societate în comandita (SC), de societate cu raspundere limitata (SRL) si de societate pe actiuni (SA).
Deosebirea dintre diferitele forme ale societatilor comerciale au drept criteriu întinderea raspunderii asociatilor fata de terti pentru obligatiile societatii. Pe baza acestui criteriu, legea defineste fiecare forma juridica de societate comerciala.
a) Societatea în nume colectiv este societatea comerciala ai carei membri practica, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzator în numele societatii si raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile acesteia (art.121 C. civ.) (la momentul înregistrarii de stat este obligatoriu de varsat cel putin 40% din aportul subscris daca statutul nu prevede o suma mai mare).
b) Societatea în comandita este societatea comerciala în care, de rând cu membrii care practica în numele societatii activitate de întreprinzator si poarta raspundere solidara nelimitata pentru obligatiile acesteia (comanditati), exista unul sau mai multi membri-finantatori (comanditari) care nu participa la activitatea de întreprinzator a societatii si suporta în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezulta din activitatea societatii (art. 136 C. civ.).
Societatea în nume colectiv si cea în comandita vor capata o data cu intrarea în vigoare a Codului civil personalitate juridica. În acest context aratam ca, o prevedere importanta este înserata în textul art.122 alin. 2 C. civ. potrivit caruia actul de constituire al societatii în nume colectiv poate fi modificat numai prin votul unanim al tuturor asociatilor.
La momentul înregistrarii societatii în comandita, comanditarul este obligat sa verse cel putin 60 % din participatiunea la care s-a obligat.
c) Societatea cu raspundere limitata este societatea comerciala al carei capital social este divizat în parti sociale conform actului de constituire si ale carei obligatii sunt garantate cu patrimoniul societatii (art.145 C. civ.).
Aici se impune o precizare legat de înstrainarea partii sociale, deoarece, cu toate ca este vorba de bunuri mobile, potrivit art.152 C. civ. actul juridic de înstrainare a partii sociale se autentifica notarial iar orice clauza contrara este nula (la momentul înregistrarii de stat este obligatoriu de varsat cel putin 40% din aportul subscris daca statutul nu prevede o suma mai mare).
d) Societatea pe actiuni este societatea comerciala al carei capital social este divizat în actiuni si ale carei obligatii sunt garantate cu patrimoniul societatii (art.156 C. civ.).
Capitalul social al societatii pe actiuni se varsa integral pâna la înregistrarea de stat în cazul în care aportul este în numerar si, în termen de 30 de zile de la înregistrare daca aportul este în natura (art.158 C. civ.).
4. Caracterul limitativ al reglementarii legale. Din modul în care este redactat textul legii rezulta ca enumerarea formelor juridice ale societatii comerciale are un caracter limitativ. Într-adevar, art. 106 alin.2 C.civ. prevede ca societatea comerciala poate fi constituita doar sub forma de S.N.C., S.C., S.R.L. si S.A. Asadar, suntem în prezenta unei dispozitii legale cu caracter imperativ, formele societatii comerciale fiind acelea prevazute la art.106 alin.2 din C. civ. fara a fi posibil de adaugit sau omis vreo forma.
Textul legal are în vedere societatile comerciale care beneficiaza de personalitate juridica si care constituie veritabile societati comerciale.
Caracterul limitativ al enumerarii formelor juridice ale societatilor comerciale instituit de legiuitor la art.106 C.civ. ridica o serie de întrebari si poate genera consecinte practice cu totul de ne-neglijat.
Astfel, daca cadem de acord ca notiunea de întreprindere, folosita în reglementarile anterioare, a fost înlocuita cu aceea de societate comerciala, atunci ce se întâmpla cu formele activitatii de întreprinzator prevazute la art.13 din Legea cu privire la antreprenoriat si întreprinderi, si care nu si-au gasit loc în enumerarea prevazuta la art.106 alin.2 C.civ.?
Consideram, ca întreprinderile individuale, cooperativa de productie, cooperativa de întreprinzator, întreprinderea de arenda si întreprinderea de stat si municipala nu mai pot fi socotite ca fiind întreprinderi, deci societati comerciale.
Situatia acestora consideram ca urmeaza a fi solutionata în felul urmator:
întreprinderile individuale urmeaza a se reorganiza în una din formele reglementate astazi, sau sa se lichideze si proprietarii sa practice comertul conform art.26 C.civ., înregistrându-se totusi la Camera Înregistrarii de Stat. Diferenta dintre situatia de astazi si cea de viitor va fi ca nu se va mai vorbi despre o întreprindere ci, despre comerciantul persoana fizica. Cu alte cuvinte, la aprecierea calitatii de comerciant se va porni de la subiectul activitatii si nu de la suprapunerea calitatii de persoana fizica cu aceea de întreprindere.
Cooperativele la rândul lor, urmeaza de a-si aduce modificarile respective în documentele de constituire din care sa rezulte ca acestea nu mai sunt întreprinderi, ci entitati autonome - cooperative, - si sa activeze conform sectiunei a 3-a a Capitolului 2, titlul 2 din C.civ.
Întreprinderile de arenda urmeaza a fi dizolvate si radiate din Registrul de stat, deoarece Codul civil nu contine dispozitii referitoare la aceasta forma de organizare a antreprenoriatului. Apreciem, legat de chestiunea în cauza ca inventarea unei noi forme a societatii comerciale pornind de la genul sau de activitate (arenda) reprezinta un lucru inutil si lipsit de sens.
Controversata este problema întreprinderilor de stat si municipale, pentru ca pe de o parte acestea nu sunt recunoscute drept veritabile societati comerciale, iar pe de alta parte Codul civil contine reglementari privitoare la acestea la art.179.
De lege lata (lat. din punct de vedere al legii în vigoare), acestea îsi pastreaza statutul ce l-au avut si pâna în prezent, si vor fi înregistrate corespunzator cu normele existente astazi în materie. De lege ferenda (din punct de vedere al propunerii de lege) însa, acestea trebuie excluse din Codul civil, iar statul va putea participa sau constitui societati comerciale în una din formele prevazute de art.106 C.civ. si în conditiile Capitolului III din Titlul II al Codului civil "Participarea Republicii Moldova si a Unitatilor Administrativ-Teritoriale la raporturile reglementate de legislatia civila". Aratam si aici, ca crearea unor noi forme organizatorice în dependenta de proprietarul fondului de comert este o chestiune de prisos si sensibil exagerata, mai ales ca statul sau municipiile pot participa la raporturile civile cu bunurile ce le apartin în proprietate privata (pentru detalii a se vedea Liviu POP "Drepturile reale si dezmambramintele sale", "Lumina Lex", Bucuresti, 1997).
5. Clasificarea societatilor comerciale. Codul civil nu contine o clasificare a societatilor însa în cuprinsul sau sunt folosite notiuni ce vorbesc despre existenta unei atare clasificari. De exemplu, art.116 C.civ. vorbeste de societati de persoane fara a arata însa care sunt acestea.
Cele mai des întâlnite criterii de clasificare a societatilor comerciale sunt:
Dupa natura lor sau dupa prevalenta elementului personal ori a celui material, societatile comerciale se împart în doua categorii: societati de persoane si societati de capitaluri.
Societatile de persoane se constituie dintr-un numar mic de persoane, pe baza cunoasterii si încrederii reciproce, a calitatii personale ale asociatilor. Fac parte din aceasta categorie - societatea în nume colectiv si societatea în comandita.
Societatile de capitaluri se constituie dintr-un numar mare de asociati, impus de nevoile capitalului social, fara sa prezinte interes calitatile personale ale asociatilor. Elementul esential îl reprezinta cota de capital investita de asociat.
În aceasta categorie intra de exemplu, societatile pe actiuni.
Societati în care asociatii au o raspundere nelimitata si societati în care asociatii au o raspundere limitata.
În societatea în nume colectiv asociatii raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii, pe când în societatea pe actiuni si în societatea cu raspundere limitata, asociatii raspund pâna la concurenta aportului lor.
În privinta societatii în comandita raspunderea asociatilor este diferita în functie de categoria acestora, astfel, asociatii comanditati raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii, iar asociatii comanditari numai în limita aportului lor.
Dupa structura capitalului social si modul de împartire a acestuia, societatile comerciale se clasifica în doua categorii: societati în care capitalul social se divide în parti de interes (de ex. SRL) si societati în care capitalul se împarte în actiuni (de ex. SA).
Societati care emit titluri de valoare si societati care nu pot emite asemenea titluri. În prima categorie intra societatile pe actiuni si societatile cu raspundere limitata, în categoria a doua intra societatile în nume colectiv si în comandite.
În raport de provenienta capitalului societatile pot fi, societati cu capital autohton si societati cu participare straina.
6. Constituirea societatilor comerciale. Înregistrarea de stat. Potrivit prevederilor art.107 C.civ. societatile comerciale se constituie prin act de constituire autentificat notarial.
Cu toate ca la sectiunea rezervata societatilor comerciale legiuitorul vorbeste doar despre actul de constituire al societatii comerciale acestea trebuiesc completate cu prevederile art.62 al C. civ. potrivit carora persoana juridica activeaza în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire si a statutului, sau doar în baza statutului. La rândul lor aceste prevederi trebuiesc completate cu dispozitiile Legii cu privire la antreprenoriat si întreprinderi unde este specificat în baza carui act de constituire activeaza fiecare societate în functie de forma sa organizatorico-juridica.
Contractul de societate este acordul pe baza caruia doua sau mai multe persoane fizice sau juridice constituie o societate comerciala, aducând în natura sau în numerar anumite bunuri pentru a desfasura împreuna o anumita activitate în vederea obtinerii de beneficii pe care sa le împarta între ele.
Contractul de constituire este unicul act de constituire pentru societatea în nume colectiv si societatea în comandita. În cazul societatii pe actiuni si a societatii cu raspundere limitata, constituirea societatii are ca temei doua acte - contractul de societate si statutul societatii.
În conceptia legii contractul de societate si statutul societatii sunt doua acte distincte, si care îsi pastreaza valabilitatea pe întreaga perioada de activitate a societatii. Sub imperiul Legii privind societatile pe actiuni contractul de constituire înceta a avea putere juridica din momentul înregistrarii de stat urmând ca societatea sa functioneze numai în baza statutului.
Statutul este un act constitutiv suplimentar, impus de specificul societatilor în cauza. El apare ca un act al carui rol este sa întregeasca prevederile contractului de societate. Contractul de constituire si statutul societatii cuprind aceleasi clauze. Deosebirea dintre ele consta în aceea ca, fiind prevazut pentru formele juridice de societate de o mai mare complexitate, statutul dezvolta principiile de organizare si functionare a societatii comerciale.
Art.62 C.civ. indica ca contractul de constituire a persoanei juridice se încheie, iar statutul se aproba de catre fondatorii (membrii) ei. Persoana juridica constituita de un singur fondator activeaza în baza statutului aprobat de acesta. Consideram, ca nu este o deosebire de esenta între aceea de a aproba sau încheia actul de constituire al societatii, prevalând în atare situatie intentia partilor de a se obliga la o anumita conduita.
Existenta distincta a celor doua acte constitutive pentru societatile cu raspundere limitata si cele pe actiuni este obligatorie, în absenta unuia dintre ele, registratorul de stat este obligat sa refuze înregistrarea societatii indicând în decizia de refuz acest motiv.
Statutul societatii este un act juridic de natura contractuala, ca si contractul de constituire, statutul societatii reprezinta o întelegere a asociatilor. Obiectul statutului îl constituie stabilirea regulilor de organizare, conducere si functionare a societatii.
Asa cum rezulta din prevederile art.108 C.civ. în actul de constituire al societatii comerciale trebuie sa se indice:
a) numele, locul si data nasterii, domiciliul, cetatenia si datele din actul de identitate al fondatorului persoana fizica; denumirea, sediul, nationalitatea, numarul de înregistrare al fondatorului persoana juridica;
b) denumirea societatii;
c) obiectul de activitate;
d) participatiunile asociatilor, modul si termenul lor de varsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participatiune în natura si modul de evaluare, daca au fost facute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atributiile, modul de constituire si de functionare a organelor societatii;
h) modul de reprezentare;
i) filialele si reprezentantele societatii;
j) alte date, stabilite pentru tipul respectiv de societate.
Actul de constituire poate prevedea si alte clauze ce nu contravin legii.
Actul de constituire al societatii comerciale se întocmeste în limba de stat si se semneaza de catre toti asociatii fondatori, si se autentifica notarial. De aici reiese, ca orice modificare adusa actului de constituire nu va avea nici o valoare juridica fara autentificare notariala. Prin urmare, registratorii de stat vor fi obligati sa ceara pentru înregistrare prezentarea hotarârilor de modificare sau completare a documentelor de constituire sub forma notariala.
Mentionam, ca pâna la intrarea în vigoare a Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor si organizatiilor actele constitutive trebuiau autentificate notarial. În practica, de cele mai multe ori, notarii publici autentificau doar semnaturile fondatorilor de pe aceste acte. Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor si organizatiilor prevede la rândul sau, ca registratorul de stat autentifica, în prezenta fondatorilor, semnaturile aplicate pe documentele de constituire (art.7 alin.3 lit. c). Asadar, în tara noastra practic toate documentele de constituire ale firmelor nu sunt autentificate notarial sau în alt mod prevazut de lege, fiind autentificate doar semnaturile de pe aceste documente, cu toate consecintele ce decurg de aici.
În prezent se depun eforturi pentru a se modifica dispozitiile Codului civil acolo unde se vorbeste despre obligativitatea autentificarii notariale a documentelor de constituire de catre notari, pentru ca aceste atributii de autentificare a actelor de constituire sa le revina registratorilor de stat.
Persoana juridica îsi exercita, de la data constituirii, drepturile si îsi executa obligatiile prin administrator (art.61 alin. 1 C. civ.). Deci, legiuitorul a renuntat la denumirile improprii date conducatorului firmei, precum ar fi - manager, manager principal, etc. introducând-o pe aceea de administrator. Asociatii însa, pot sa foloseasca în cadrul întreprinderii pentru desemnarea conducerii orice denumiri considera necesar: director, presedinte etc., în Registru însa conducatorul va figura sub denumirea de administrator.
Potrivit art.63 alin.1 din C.civ. persoana juridica se considera constituita în momentul înregistrarii de stat. Consideram, ca se impune de introdus în legislatie prevederi potrivit carora momentul constituirii societatii sa coincida cu încheierea contractului de constituire si aprobarea statutului ei, iar capacitatea de folosinta sa se dobândeasca de la momentul înregistrarii de stat, cu indicatia ca societatii comerciale i se permite totusi pâna la înregistrare sa încheie acte ce tin nemijlocit de procedura înregistrarii. Aceasta pentru ca, cu toate ca exista precizarea ca capacitatea de folosinta se dobândeste la data înregistrarii de stat (art.59 C. civ.) pâna la înregistrare în practica viitoarea societate îndeplineste actiuni si încheie conventii ce servesc pentru înregistrare. Astfel, asa acorduri ar fi acelea de arendare a sediilor, deschiderea de conturi provizorii pentru virarea sumelor necesare la capitalul social, obtinerea de autorizatii etc. Prin urmare, cu toate ca expres nu este recunoscuta capacitatea de folosinta a societatilor comerciale decât de la înregistrare, în practica societatile beneficiaza de o asemenea capacitate de la constituire, moment care, dupa cum am vazut, nu coincide cu acela al înregistrarii. Constituirea este posibila de la momentul înregistrarii atunci când aceasta are loc în fata registratorului si se petrece concomitent si procedura de înregistrare.
În realitate însa la înregistrare se prezinta fondatorul având adoptata deja decizia de constituire.
La intrarea în vigoare a noului Cod civil înregistrarea de stat a societatii comerciale se va efectua în conditiile existente astazi.
Legat de înregistrare trebuie de aratat ca sumele se varsa integral în capitalul social al societatii în cel mult 6 luni de la data înregistrarii societatii comerciale, asociatul unic varsa integral aportul pâna la data înregistrarii societatii (art.112 C. civ.). Daca asociatul nu varsa aportul în termenul indicat, atunci el pierde dreptul asupra partii sociale si asupra fractiunii varsate, fapt despre care trebuie notificat. Aceasta cu conditia ca i s-a stabilit un termen suplimentar de cel putin o luna si a fost avertizat despre posibilitatea excluderii din societate în cazul când asociatul nu varsa în termen aportul.
La art.110 C. civil a fost introdusa o institutie noua, necunoscuta legislatiei moldovenesti, - nulitatea societatii comerciale. Nulitatea poate genera consecinte juridice importante pentru agentii economici, deoarece conduce la disparitia societatii comerciale.
Anularea societatii indica la aceea ca societatea comerciala are si ea o natura contractuala, si prin anularea societatii trebuie de înteles nu altceva decât anularea acestui contract de societate care a stat la baza crearii societatii. Odata anulat contractul de constituire, conform principiului accessorium sequitur principale, (accesoriul urmeaza /situatia juridica / principalul) este anulat si statutul, precum si decizia de înregistrare, acte care au fost adoptate având la baza contractul de societate (constituire) anulat.
O noua institutie introdusa de legiuitor în Codul civil este aceea a dizolvarii societatii comerciale. Dizolvarea societatii reprezinta faza încetarii societatii comerciale prin care se pune capat activitatii acesteia, si priveste operatiunile care asigura premisele lichidarii patrimoniului social.
De la data înregistrarii dizolvarii, în documentele si informatiile care emana de la persoana juridica, la denumire trebuie adaugata sintagma "în lichidare".
Fara a intra în detalii privitor la dizolvarea si lichidarea societatii comerciale vom face câteva observatii legat de chestiunea cu pricina. Astfel, consideram oportun ca în scopul instituirii unei proceduri simple legat de lichidare sau reorganizare se impune de a fi înaintate proiecte de modificare a Codului civil la compartimentele - reorganizarea, dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale, - care potrivit Codului civil sunt îngreunate si practic de ne-realizat, datorita costurilor ridicate si a procedurilor complicate. Avem în vedere în special prevederile articolelor 72, 76, 82, 91 si 92, pe care trebuie a le modifica în sensul simplificarii procedurilor respective. Modificarea acestor dispozitii este benefica, deoarece, numai daca e sa exemplificam câteva din prevederile acestor articole, constatam ca resursele alocate îndeplinirii lor depasesc posibilitatile reale ale cetatenilor. Astfel, pentru a initia procedura de reorganizare organul executiv al persoanei juridice este obligat sa publice un aviz privind reorganizarea în doua editii consecutive ale "Monitorului Oficial al Republicii Moldova" (art.72 C.civ.). Cererea de înregistrare a reorganizarii prin fuziune, de exemplu, se depune dupa expirarea a 3 luni de la ultima publicatie a avizului privind reorganizarea (art.76 C.civ.). Tot asa si în cazul lichidarii persoanei juridice, lichidatorul este obligat sa publice un aviz privind lichidarea întreprinderii în doua editii consecutive ale Monitorului Oficial al Republicii Moldova (art.91 C.civ.), iar termenul de înaintare a creantelor de catre creditori potrivit art.92 C.civ. este de 6 luni de la data ultimei publicatii a avizului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Prin urmare, consideram ca se impune excluderea obligatiei de a fi publicate anunturile respective în doua editii consecutive, pastrându-se doar obligatia de a fi publicat un singur anunt. De asemenea, termenele de înaintare a creantelor trebuie reduse (acolo unde este cazul) si se va indica ca, termenul minim de înaintare a creantelor de catre creditori nu va fi mai mic de doua luni de la data publicarii avizului privind lichidarea sau reorganizarea.
Tot ca un pas în aceasta directie, ar fi publicarea gratuita în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a avizelor despre lichidarea si reorganizarea întreprinderilor, iar anunturile respective sa poata fi înaintate pentru publicare la sediul oficiilor teritoriale ale Camerei Înregistrarii de Stat.
Aceste masuri ar permite depasirea situatiei existente astazi în Republica Moldova, când este cu mult mai lesne sa-ti deschizi o firma decât sa o lichidezi în caz de necesitate.
Procedurile instituite determina cetatenii sa renunte, de cele mai multe ori, la intentia de a-si lichida societatea comerciala lasând-o inactiva, ajungându-se prin aceasta la situatia când cca. 70 % din numarul total de întreprinderi înregistrate figureaza pur formal în Registrul de stat al întreprinderilor si organizatiilor.
Vitalie PALEGA,
sef al Directiei analitico-organizatorice a
Camerei Înregistrarii de Stat
|
