STRATEGIA SI POLITICA INTREPRINDERII

economie

ALTE DOCUMENTE

Salarii, impozite si prestatii

RISCUL INVESTITIEI

Ghidul Comercial al Bucurestiului

VARIANTA II RASPUNSURI

CRITERII DE EVALUARE A POSTURILOR

Marfuri din sticla

Formatul Studiului de Fezabilitate

Cum explicati necesitatea unui Cod etic in audit

Investitiile si rolul lor in economia de piata

ECONOMIE MONETARA SI FINANCIARA INTERNATIONALA

STRATEGIA sI POLITICA ÎNTREPRINDERII

CONŢINUT:

Rezumat:

Conducerea unei întreprinderi are rolul de a fixa obiectivele viitoare si de a alege mijloacele prin intermediul carora ele pot fi atinse. A tine cont numai de prezent nu este însa suficient în conditiile în care perioada actuala este caracterizata de cresterea concurentei în toate domeniile vietii sociale. Concurenta intensa de pe toate pietele ori presiuni exercitate de guverne, sindicate etc., dau mediului în care aceasta evolueaza, un caracter turbulent, care justifica o vigilenta permanenta. În aceasta situatie, firmele cauta sa cunoasca evolutiile viitoare pentru a stii ce decizii sa ia în prezent. Instrumentele prin care pot fi cunoscute evolutiile viitoare sunt strategiile si politicile, firmele cautând sa se pozitioneze cât mai favorabil în raport cu piata, astfel încât sa poata obtine pe termen lung rezultate satisfacatoare pentru întreprinzator.

Obiective:

evidentiati rolul si tipurile de strategii aplicate în economie;

definiti factorii endogeni si exogeni ce actioneaza asupra strategiilor;

cunoasteti rolul deciziilor în cadrul politicilor;

enumerati etapele de adoptare a deciziei;

cunoasteti componentele sistemului decizional

4.1. Definirea conceptelor de strategie si politica. Tipologia strategiilor

Strategia - definitie ti tipuri

Eficacitatea activitatii si masura în care întreprinderile îsi mantin si amplifica locul pe piata depind de strategia si politica adoptata, ca si de concretizarea prevederilor acestora.

Strategia reprezinta conceptia de ansamblu potrivit careia conducerea unui sistem aconomic sau de alta natura stabileste, pe baza unor studii, obiectivele principale pe termen lung, actiunile ce urmeaza a se desfasura, precum si repartizarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor propuse. Strategia are drept obiect elaborarea unor programe cuprinzatoare, de esenta, privind viitorul, continuându-se cu o planificare si programare mai detaliata si specifica. Strategia reprezinta optiunile mai importante ale întreprinzatorului, tinând cont de resursele de care dispune, este stiinta si arta de a mobiliza toate resursele firmei, pentru atingerea cu succes a obiectivelor si scopurilor finale.

Tipologia strategiilor

În functie de aria de cuprindere a obiectivelor, strategia poate fi: economica, de conducere, de piata, a produsului, strategie adoptiva.

Caracteristici specifice strategiei de conducere

Strategia întreprinderii este ansamblul obiectivelor majore pe termen lung si cuprinde principalele modalitati de realizare si reursele alocate. Pentru întreprindere prezinta interes toate formele de strategie enuntate, începând cu startegia de conducere si continuând cu strategia de piata si de produs. Toate acestea trebuie sa aiba însa un caracter adaptiv.

Strategia de conducere priveste dezvoltarea obiectivelor firmei pe termen lung. Principalele sale componente sunt:

a) Obiectivele ce au în vedere orizonturi îndelungate, de regula 3-5 ani, si care se refera la ansamblul activitatilor firmei sau la componente majore ale acesteia

b) Modalitatile majore de realizare a obiectivelor, pe baza carora se evalueaza posibilitatile si rationalitatea realizarii obiectivelor strategice

c) Resursele prevazute în strategii, de regula global sau sub forma fondurilor de investitii, indicând pe cât posibil provenienta sursei (proprii, credite, subventionare de la stat etc)

Clasificarea strategiilor de conducere dupa diverse criterii

Termenele încorporate în strategiile de conducere, care se refera, de obicei la data declansarii aplicarii strategiei, termene intermediare ce marcheaza evolutii semnificative în realizarea obiectivelor strategice, termenul final când se prevede încheierea implementarii strategiei respective.

Exista în cadrul strategiei de conducere, strategii globale si strategii partiale. Strategia globala a întreprinderii este deosebit de complexa. Pe baza ei se elaboreaza însa strategii partiale referitoare doar la unele din activitatile încorporate în sistemul firmei. Cele mai frecvente strategii partiale sunt urmatoarele: investitionale, comerciale, de marketing, organizatorice, financiare,de formare a personalului.

În economiile liberalizate, unde predomina proprietatea privata, strategiile de conducere a firmei au caracter independent; ele sunt stabilite în mod autonom de conduceile sistemelor respective, pornind de la interesele particulare ale proprietarilor factorilor de productie.

În raport cu tipul si dinamica principalelor obiective si cu natura abordarilor, strategiile de conducere pot fi clasificate astfel:

a) Strategii de redresare, care cuprind obiective la nivelul celor realizate în urma cu câtiva ani, dar au fost imposibil de realizat în ultima perioada

b) Strategii de consolidare, care prevad obiective cantitative apropiate de perioada precedenta si obiective calitative usor îmbunatatite, referitoare în special la eficienta firmei

c) Strategii de dezvoltare, cele mai frecvente, care stabilesc obiective sensibil superioare cantitativ si calitativ celor din perioada precedenta

Etape necesare în elaborarea strategiilor de conducere

Strategii inovationale, caracterizate în esenta prin promovarea progresului tehnic, sub forma de produse noi sau modernizate

Elaborarea unei strategii de conducere implica parcurgerea mai multor etape.

În prima etapa se stabileste cât mai precis locul firmei în contextul în care îti desfasoara activitatea si în functie de aceasta, principalele oprtunitati care îi sunt accesibile. Diagnosticarea complexa a firmei trebuie sa stabileasca punctele tari si punctele slabe ale afacerii, în vederea identificaarii realiste a oprtunitatilor economico-sociale si tehnice ce vor fi luate în considerare. Stabilirea oportunitatilor de dezvoltarea asigura fundamentul necesar trecerii la etapa urmatoare.

În a doua etapa se stabilesc obiectivele strategice. Acestea constau în precizarea principalelor schimbari economice, tehnice, organizatorice preconizate, si a principalelor restrictii, economice sau de alta natura, care trebuie avute în vedere.

În etapa a treia se stabilesc si abordarile majore prin care se asigura realizarea obiectivelor strategice.

Strategia de piata - definitie si factori de influenta

În final, elementele componente ale strategiei de conducere sunt cuprinse într-un proiect de plan pe termen lung sau mediu, care, dupa amendamentele de rigoare, devine plan.

Strategia de piata a întreprinderii concretizeaza, în anumite obiective generale si modalitati de atingere a acestora, nucleul politicii de marketing, axul tuturor actiunilor tactice desfasurate de firma respectiva pentru participarea eficienta pe piata. Elaborarea strategiei de piata se face în concordanta atât cu factori endogeni, cât si cu cei exogeni.

Factorii endogeni se refera la fortele interne ale întreprinderii (resursele, de toate categoriile, disponibile), la gradul lor de disponibilitate, precum si la capacitatea de mobilizare a lor, de coordonare în cadrul procesului de productie specifice firmei. Ansamblul factorilor interni formeaza sinergia firmei carre depinde mult de vechimea si experienta acumulata pe piata, dar si de capacitatea ei de adaptabilitate.

Factorii exogeni caracterizeaza actiunea mediului asupra firmei, respectiv conditiile economico-sociale si de alta natura la care firma îsi raporteaza activitatea: consumatori, cererea de bunuri si servicii, oferta si reteaua de distributie, concurenta, legislatia în vigoare etc.

Criterii de diferentiere a strategiilor de piata

Din combinarea efectelor celor doua categorii de factori se obtine capacitatea de raspuns a întreprinderii la fizionomia si cerintele pietei, care impune o anumita varianta a strategiei de piata. În mod subiectiv, intervine decidentul, conditionat de capacitatea de evaluare si întelegere a oprtunitatilor si a rolului firmei pe piata respectiva.

Strategia de piata se diferentiaza dupa o serie de criterii dintre care cele mai cunoscute sunt urmatoarele:

a) Dupa pozitia firmei fata de structurile pietei

Strategii nediferentiate - firma se adreseaza pietei în mod global, fara a tine saema de eventualel stratificari în cadrul acesteia

Strategii diferentiate - întreprinderea se adreseaza fiecarui segment de piata, în mod distinct

Strategii concentrate - atentia si eforturile întreprinderii se concentreaza asupra unui singur segment sau asupra unui numar limitat de segmente de piata

b) Dupa pozitia sau comportamentul întreprinderii fata de ritmul schimbarilor cerintelor pietei:

Strategii defensive - definesc un omportament pasiv, de asteptare fata de schimbarile pietei

Strategii adaptive - de anticipare a schimbarilor pietei si de adaptare operativa la aceste schimbari

Strategii ofensive - presupun adoptarea unor masuri care duc la influentarea sau chiar modelarea pietei în functie de interesele întreprinderii

c) Dupa pozitia firmei fata de dinamica pietei:

Strategii de mentinere a cotei de participare pe piata

Strategia pe produs - definitie, tipuri si factori de influenta

Strategii de dezvoltare a activitatii cu aceeasi gama de produse sau cu o gama largita, utilizând forme noi de comercializare

Strategii de restrângere a activitatii

Strategia produsului este strategia firmei privind asimilarea în fabricatie a unui nou produs. Se pot evidentia doua tipuri de baza ale strategiei produsului; strategia de specializare si strategia de diversificare. Adoptarea uneia din cele doua tipuri constituie o problema interna a firmei, dar în acelasi timp una fundamentala, cu efecte la nivellul întregii economii nationale.

Pentru alegerea strategiei de produs se analizeaza numerosi factori, dintre care amintim:

dimensiunile si structura pietei pe care se manifesta firma, ca si locul si rolul firmei pe piata respectiva, si a ramurii;

posibilitatile de aprovizionare cu materii prime si materiale;

posibilitatile de desfacere a produselor;

destinatia produselor în consum;

organizuarea interna a firmei.

Caracteristici ale strategiei de specializare si ale strategiei de diversificare

Strategia specializarii conduce spre tipul de productie de masa si serie mare, si presupune reducerea gamei de produse fabricate, în scopul cresterii calitatii productiei finite si a simplificarii organizarii ansamblului firmei.

Strategia diversificarii presupune o actiune inversa, respectiv largirea nomenclatorului de produse, astfel încât sa corespunda necesitatile unui cerc larg de consumatori. Aceasta strategie conduce spre tipurile de productie de serie mujlocie, mica si individuala.

Strategia de diversificare orizontala consta în introducerea în fabricatie a unor produse noi, din gama de produse existente în unitate. Riscul insuccesului este minim

Strategia de diversificare vertical consta în asimilarea în productie a uor produse noi, diferite de gama existenta în unitate, dar înrudite cu acestea, care vor înlocui unele produse din fabricatia curenta. Aceasta implica competente si capacitati tehnice noi fata de cele existente.

Dintre mijloacele de realizare a strategiei mentionam: retehnologizarea, reproiectarea sistemului de management, diversificarea productiei, profilarea sau reprofilarea productiei, combinarea productiei, modernizarea organizarii, informatizarea activitatii.

Strategiile servesc drept fundament la elaborarea politicilor de dezvoltare de catre firma. În esenta politica firmei cuprinde un set de obiective pe termen mediu, referitoare la ansamblul activitatii sau la componente majore ale acesteia, împreuna cu volumul si structura resurselor disponibile, actiunile prioncipale de întreprins, principalii executori, sursele de finantare, termenele finale si intermediare si indicatorii de eficienta globali sau partiali. Politicile nu reprezinta simple concretizari ale strategiilor. În continutul lor se introduc elemente suplimentare, necuprinse în strategii, elemente datorate modificarilor intervenite în situatia pietei fata de momentul elaborarii strategiei. Politicile se modifica pentru a ramâne realiste.

În corelatie cu resursele si pietele accesibile, fabricarea produselor la un nivel calitativ corespunzator, cu costuri competitive pune în fata firmelor necesitatea alegerii între doua optiuni: specializare sau diversificare.

Optiunea pentru specializare nu exclude, ci simplifica cooperarea, în special pentru firmele mari ce realizeaza produse complexe, care implica multi furnizori.

Cooperarea în productie reprezinta optiunea strategica majora de stabilire a legaturilor de productie de lunga durata între firma partial specializata, ce realizeaza un produs finit complex, si celelalte firma specializate, ce realizeaza subansambluri si piese. Este în principiu o varianta eficienta de organizare a întreprinderii, dar implica dependenta de un singur beneficiar si poate induce blocaje ce pot atrage falimentul.

Prin opozitie, diversificarea consta în largirea gamei de produse ca modalitate de valorificare superioara a potentialului tehnic si uman. Este eficienta în special în cadrul firmelor mari.

În definirea strategiei firmei, o importanta deosebita o are stabilirea obiectivului pe care firma si-l propune. Aceasta presupune :

În raport de pozitia strategica a firmei si de obiectivul propus, firma îsi formuleaza strategia si elaboreaza planurile prin care se vor concretiza obiectivele cuprinse în aceasta.

La nivel microeconomic, politica si strategia se concretizeaza în planul de afaceri.

2.Care sunt principalele tipuri de strategii cunoscute la nivel de întreprindere (1 punct):

3. Specificati definitia strategiei de conducere, principalele componente ale acesteia si tipuri de strategii de conducere (2 puncte):

4. În ce consta strategia de piata, care sunt factorii ce o influenteaza si ce tipuri de strategii de piata cunoasteti (2 puncte):

5. Ce este strategia produsului, care sunt factorii care influenteaza aceasta strategie si specificati tipurile de strategii de produs cunoscute (2 puncte):

6. Care sunt diferentele între strategiile de conducere, strategiile de piata si strategiile de produs?(1 puncte):

7. Enumerati indicatorii folositi în elaborarea strategiei unei întreprinderi (1 puncte):

4.2. Deciziile în întreprindere

Decizia manageriala reprezinta linia de actiune aleasa în mod constient în procesul de conducere a firmei, dintr-un numar oarecare de posibilitati, în scopul atingerii unor obiective în conditii de eficienta maxima.

Procesul decizional, proces complex depinde de marimea si complexitatea întreprinderii si de gradul de cunoastere a conditiilor în care aceasta se manifesta. În acelasi timp decidentul trebuie sa posede cunostinte suficiente în legatura cu problemele care fac obiectul deciziei, sa aiba capacitatea de a desprinde principalele tendinte si modificari ale mediului, sa aiba capacitatea de a raspunde prompt la aceste tendinte si sa prevada reactiile persoanelor implicate în adoptarea si aplicarea deciziei.

Nivelul la care se ia decizia implica gradul de centralizare sau de descentralizare al firmei (cu cât decizia este luata mai aproape de baza ierarhiei cu atât întreprinderea este mai descentralizata, si invers cu cât decizia este luata spre vârful ierarhiei cu atât întreprinderea este mai centralizata).

informatii referitoare la fenomenul si procesele economice care au influenta asupra deciziei;

metodologia de prelucrare a datelor care sa permita un proces rational de alegere.

decizii operative - decizii curente, de zi cu zi, luate pentru a asigura functionarea normala. Sunt adoptate la nivelul cel mai de jos al ierarhiei si sunt cunoscute sub denumirea de decizii de exploatare.

decizii administrative - au rolul de a armoniza actiunile operative. Ele permit verificarea, controlul, orientarea alegerilor pe care le face personalul operativ. Sunt adoptate la nivelul esalonului intermediar al ierarhiei si sunt în principal decizii de ordin si control.

deciziile de ordin sunt deciziile prin care, responsabilul comanda subordonatilor sai sa faca ceva în domeniul atributiilor lor

deciziile de control sunt acelea prin care superiorul constata daca ordinul a fost bine îndeplinit

q o faza de transformare a informatiei în care trebuie sa se trateze, sa se filtreze aceasta informatie pentru a efectua o alegere. În acesta etapa se elaboreaza mai multe variante care conduc la realizarea obiectivelor propuse plecând de la stadiul actual al întreprinderii

q o faza de productie a deciziei în care trebuie sa se contureze criteriile de alegere în mai multe solutii posibile

Procesul decizional genereaza un cost care depinde de natura deciziei, natura organizatiei, gradul de cunoastere a conditiilor în care se implementeaza decizia, volumul informatiei necesare.

Sistemul decizional reprezinta ansamblul elementelor interdependente care determina elaborarea si fundamentarea deciziilor. Elementele componente ale sistemului decizional din cadrul firmelor sunt aproximativ aceleasi, dar, cu caracteristici specifice domeniului si complexitatii firmei. Orice sistem decizional cuprinde urmatoarele componente:

Decidentul, respectiv persoana sau multimea persoanelor care urmeaza sa aleaga varianta cea mai avantajoasa din mai multe posibile, calitatea deciziei depinzând de calitatile, cunostintele si aptitudinile decidentului;

Multimea variantelor decizionale, care poate fi finita sau infinita, astfel ca alegerea variantei optime se face cu ajutorul metodelor corespunzatoare;

Multimea criteriilor decizionale, care reprezinta punctele de vedere în raport cu care decidentul alege varianta. Pot fi utilizate drept criterii: profitul, gradul de utilizare a capacitatii de productie, pretul, calitatea, termenul de recuperare a investitiilor, durata ciclului de productie;

Mediul ambiant, care este reprezentat de ansamblul conditiilor interne si externe firmei si care sunt influentate si influenteaza decizia. Acest element al sistemului decizional se caracterizeaza printr-o mobilitate deosebita;

Multimea consecintelor care, ca element al sistemului decizional, cuprinde ansamblul rezultatelor potentiale ce s-ar putea obtine potrivit fiecarui criteriu decizional si fiecarei stari a conditiilor obiective prin aplicarea variantelor decizionale. Stabilirea consecintelor este o activitate de previziune, care nu întotdeauna se poate realiza cu exactitate, deoarece nu este certa evolutia elementelor care concura la aplicarea deciziei;

Obiectivele decizionale, adica nivelurile criteriilor propuse de catre decident, urmând a se atinge în urma aplicarii variantei decizionale alese.

Conducerea oricarui sistem de productie, indiferent de segmentul economic în care are loc, are nevoie în permanenta, la momentul oportun si în mod sistematic, de anumite informatii. Acestea sunt obtinute prin instrumente specifice care permit în orice moment accesul la un fond de informatii în raport de care se adopta o serie de decizii referitoare la activitatea firmei si atingerea obiectivelor propuse. Informatiile necesare se refera la starea mediului economic, modul cum sunt atinse în timp anumite obiective programate, situatia resurselor disponibile, comportamentul celorlalti agenti economici. Ansamblul acestor informatii formeaza asa-numitul tablou de bord si poate fi definit drept ansamblul coerent de informatii oferite sintetic si operativ, care asigura conditiile de exercitare a atributelor conducerii la fiecare nivel ierarhic.

3. Patronul unei firme trebuie sa decida ce nivel al productiei sa realizeze. Managerul comercial îi spune ca nivelul cererii posibile este de 1000, 1500 sau 2000 de unitati de produs. Aceste niveluri ale cererii sunt (2 puncte):

4. Patronul unei firme trebuie sa decida daca se continue sa produca în actuala sectie sau sa se mute într-o alta cladire la 5 km distanta fata de aceasta. Acesta este un exemplu de (2 puncte):

5.Selectati din afirmatiile de mai jos pe cele pe care le considerati adevarate (2 puncte):

a) deciziile se refera atât la perioade viitoare de timp cât si la cele trecute;

c) deciziile cu caracter exceptional pot fi considerate decizii strategice si în acelasi timp decizii neprogramate.

a) deciziile în conditii de risc sunt acelea în care fiecare actiune conduce la mai multe rezultate posibile cu probabilitati necunoscute;

b) în cazul deciziilor în conditii de certitudine, probabilitatea de realizare a singurei stari a naturii este 1.

c) Varianta decizionala optima, în cazul în care se utilizeaza pentru evaluare criterii ce se opztimizeaza prin minim, este varianta a carei utilitate de sinteza este minima.

Majoritatea deciziilor ce vizeaza activitatile functiunii de cercetare-dezvoltare reprezinta (2 puncte):

Ansamblul etapelor prin intermediul carora se pregateste, adopta, aplica si evalueaza decizia manageriala reprezinta (2 puncte):

Deciziile în conditii de incertitudine se deosebesc de celelalte tipuri de decizii prin urmatoarele (2 puncte):

10. Care este elementul din modelul general decizional care permite ierarhizarea indicatorilor de decizie (2 puncte):

Deciziile luate în probleme noi, cu care firma nu a mai fost confruntata si privesc activitati si domenii importante sunt (2 puncte):

Ansamblul rezultatelor ce s-ar obtine prin alegerea unei anumite variante decizionale reprezinta (2 puncte):

Procesul de pregatire a materiilor prime este un proces de productie care se desfasoara în (2 puncte):

Activitatea de productie propriu-zisa contine procese de fabricatie a produselor; alaturi de aceste procese de fabricatie mai exista si activitati de cercetare, laborator si asimilare de noi produse. Exista urmatoarele posibilitati de raspuns la afirmatiile de mai sus (2 puncte):

Care este capacitatea de productie anuala a unei întreprinderi de productie industriala stiind: numarul de utilaje de care dispune este de 4, fondul de timp disponibil este de 2000 de ore si norma tehnico-economica este de 2 bucati/ora (2 puncte):

Dupa prezentarea organizarii procesuale si structurale a SC...... prezentati detaliat ce categorie de strategie trebuie adoptata, precizând si politicile si tipurile de decizii ce pot fi luate în cadrul respectivei societati pentru a fi viabila pe piata.

C. Barbulescu - Economia si gestiunea întreprinderii, Ed. Economica, 1999

STRATEGIA SI POLITICA INTREPRINDERII

economie

ALTE DOCUMENTE

Strategia de diversificare vertical consta în asimilarea în productie a uor produse noi, diferite de gama existenta în unitate, dar înrudite cu acestea, care vor înlocui unele produse din fabricatia curenta. Aceasta implica competente si capacitati tehnice noi fata de cele existente.

4.2. Deciziile în întreprindere

Document Info

Comenteaza documentul:

A fost util?