Sectorul spatial reprezinta unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei SUA. Pentru a evidentia acest fapt este suficient sa amintim ca bugetele NASA, în ciuda unor rapoarte alarmiste, au ramas în ultimul deceniu la un nivel substantial, piata civila pentru astfel de activitati a cunoscut un boom prelungit în aceeasi perioada, iar sectorul activitatilor spatiale militare americane este în prezent mai activ decât a fost vreodata.
Sectorul spatial civil american a fost marcat negativ în cursul ultimilor doi ani de câteva accidente importante (ex. esecul misiunii Athena-2, care trebuia sa conduca la plasarea pe orbita a primului satelit comercial cu capacitati de supraveghere si realizare de fotografii de înalta rezolutie, Ikonos 1; esecul misiunilor Mars Climate Orbiter sau Mars Polar Lander, etc.). Din fericire, în aceeasi perioada au fost înregistrate si succese importante în domeniul spatial civ 646f57g il, cum ar fi încheierea cu succes a misiunii Polar Prospector, lansarea celui mai puternic radio - telescop extra - atmosferic, Chandra, si reîntoarcerea NASA în domeniul satelitilor de observare civili, prin lansarea a doi sateliti de acest tip, Landsat si Terra.
De-a lungul acestei perioade, au fost exprimate temeri, mai ales din partea unor concerne americane cu activitati legate de sectorul spatial, ca bugetele alocate NASA si altor agentii spatiale guvernamentale vor cunoaste o scadere substantiala. Aceasta temere nu a fost însa confirmata de realitate , bugetul NASA stabilizându-se în jurul valorii de 13,5 miliarde dolari.
Ceea ce a marcat însa în mod substantial aceasta perioada a ultimilor doi ani a fost accentul pus pe domeniul spatial de catre fortele armate ale SUA. Astfel, nu doar ca bugetul alocat activitatilor spatiale ale Ministerului Apararii s-a mentinut la un nivel doar cu putin mai redus decât cel al NASA, dar si alte organizatii au început sa participe la activitati spatiale cu caracter militar, iar structurile de comanda din cadrul apararii au introdus în analizele si planurile lor tot mai mult componenta spatiala.
Vechea administratie Clinton a declarat în 1999 ca bugetele care vor fi alocate anual activitatilor spatiale americane în urmatorii câtiva ani vor fi de 25 - 27 miliarde dolari / an, cu mentiunea ca vor înregistra cresteri atât pentru bugetul NASA, cât si pentru cel alocat Fortelor Aeriene ale SUA. Trebuie facuta aici mentiunea ca, probabil, valorile reale vor fi mult mai mari, obiectivul declarat fiind acela de a asigura statutul de lider în domeniul spatial al SUA în urmatorul secol.
În ceea ce priveste numarul de angajati din domeniul spatial american, trebuie sa amintim ca NASA si-a redus personalul, încercându-se aplicarea unei noi strategii de transferare a tuturor locurilor de munca cu caracter industrial catre acest sector. Oricum, în prezent se poate sesiza o tendinta de reducere a numarului de angajati din domeniul spatial american.
În continuare, vom încerca analizarea sectorului spatial american pe doua nivele: domeniul aplicatiilor civile si domeniul militar.
În domeniul aplicatiilor spatiale americane civile, trebuie sa amintim în primul rând ca bugetul alocat NASA prevede o crestere anuala constanta pâna în anul 2003. În acest sens, amintim un nou fond al Administratiei de la Washington pentru stimularea cercetarii stiintifice, care prevede si o crestere cu 4% (aprox. 700 milioane dolari) a bugetului NASA pentru urmatorii cinci ani.
În perioada 1990 - 1994, bugetul anual alocat NASA permitea lansarea a doar doua misiuni extra-atmosferice fara oameni pe an. În perioada 1995 - 1999, numarul acestor lansari a crescut la 9, iar previziunile pentru perioada 2000 - 2004 sunt de 16 misiuni pe an. Secretul acestei cresteri a numarului de lansari este scaderea costurilor pe misiune printr-un mai bun management al costurilor si prin utilizarea ultimelor realizari tehnologice în domeniu. În acest fel s-au putut reduce costurile medii ale unei astfel de misiuni de la 590 milioane de dolari în perioada 1990 - 1994, la 175 milioane în perioada 1995 - 1999, iar obiectivul declarat al NASA pentru perioada 2000 - 2004 este reducerea lor la 70 milioane de dolari / misiune.
Agentia urmareste în prezent si o schimbare majora în modul de alocare a fondurilor pe diferite domenii. Astfel, în anul 1991, 48% din bugetul NASA era alocat lansarilor cu personal uman la bord, în special lansari ale navetelor spatiale si proiecte legate de Statia Spatiala Internationala. Pentru anul 2003, în conditiile în care Statia Spatiala Internationala va fi asamblata aproape în întregime, acest procent va scade la 31%, iar 50% din bugetul agentiei va fi alocat activitatilor de cercetare stiintifica si aeronautica.
De asemenea, în prezent NASA, având aprobarea Administratiei de la Washington si a Congresului, încearca abordarea unui nou domeniu, acela al lansarilor spatiale cu caracter comercial. Pentru aceste lansari "comerciale" va fi utilizata la început doar naveta "Columbia", care este prea grea pentru a putea fi utilizata în misiuni legate de Statia Spatiala Internationala. Desi pentru început aceste lansari comerciale vor fi doar de circa cinci pe an, NASA ia în considerare si posibilitatea privatizarii întregii sale flote de navete spatiale. Pentru a reduce costurile, aceasta flota va trebui sa efectueze mai mult decât cele 5 - 7 lansari anuale din prezent.
În cea ce priveste piata spatiala civila, industria spatiala a SUA reprezinta liderul în domeniul satelitilor de comunicatii. De asemenea, SUA sunt tot mai mult implicate în dezvoltarea unor sisteme civile de supraveghere si observare a Pamântului, si în mod particular pe piata satelitilor de supraveghere cu înalta rezolutie. În acest domeniu sunt deja în functiune câtiva sateliti comerciali, ca Ikonos B sau Orbview.
Cresterea gradului de "comercializare" a spatiului extra-atmosferic, la care se adauga factori precum cresterea gradului de functionalitate si a valorii satelitilor civili, cresterea gradului de miniaturizare si posibilitatea trecerii de la sateliti mari multi-functionali la mici sateliti destinati unor activitati precise, poate oferi în viitor bazele necesare transformarii spatiului cosmic dintr-un domeniul exclusiv al anumitor natiuni sau concerne într-un "bun" comun al tuturor natiunilor. Acest fapt va conduce de asemenea la cresterea gradului de concurenta între natiunile furnizoare de echipamente spatiale, având succes acelea care vor putea oferi servicii "globale".
În domeniul utilizarii spatiului cosmic pentru aplicatii militare, bugetul pentru anul 2000 alocat de administratia SUA acestui domeniu a fost de 267,8 miliarde dolari, dar sunt dificil de identificat proiectele specifice carora le-au fost alocate aceste fonduri.
În domeniul comunicatiilor militare, SUA au în exploatare / dezvoltare trei programe de sateliti: Milstar, Sistemul de Comunicatii prin Sateliti al Apararii si Sistemul UHF. În plus, Departamentul Apararii al SUA utilizeaza si sateliti comerciali pentru comunicatii (anual sunt închiriate benzi de frecventa comerciale în valoare de 100 - 200 milioane dolari).
În domeniul supravegherii pamântului, SUA detin trei sisteme de sateliti militari:
Primul dintre aceste sisteme de sateliti este compus din trei ramuri:
programul de supraveghere meteorologica militara;
sistemul Land Remote Sensing, care ofera imagini multi-spectrale ale pamântului;
sistemul de sateliti pentru altimetrie oceanografica.
Sistemul de supraveghere, spionaj si recunoastere prin satelit este folosit, asa cum o arata si denumirea sa, pentru supraveghere multipla a Terrei prin intermediul satelitilor. Supravegherea radar (sateliti de tip Lacrosse) si supravegherea optica (sateliti KH-11) sunt gestionate Biroul National de Recunoastere. Un sistem global de comunicatii este utilizat pentru a transmite datele obtinute prin intermediul acestor sateliti catre Biroul National de Recunoastere.
Ultimul sistem mentionat este de fapt sistemul de alerta al SUA în cazul unui atac din spatiu si este compus din doua ramuri:
Programul de Sprijin al Apararii, care are ca misiune detectarea oricarei lansari de rachete de orice tip de pe Terra si furnizarea în timp util a tuturor datelor referitoare la o posibila amenintare cu un atac cu rachete la adresa SUA si la masurile de raspuns necesare.
Sistemul de Detectare a Exploziilor Nucleare.
În domeniul spionajului electronic, SUA are la dispozitie un arsenal impresionant pentru colectarea de informatii cu caracter militar, politic sau economic, dar acesta este utilizat si în scopuri umanitare sau pentru lupta împotriva terorismului si a crimei organizate pe plan mondial.
Acest arsenal include radare si alte echipamente mult mai sofisticate, clasificate ca strict secrete, instalate pe platforme diferite, cum ar fi statii terestre de supraveghere, nave militare sau civile, aeronave sau sateliti. De fapt, SUA utilizeaza sateliti de spionaj înca din 1970, cei mai sofisticati fiind în prezent cei din clasa VORTEX si ORION.
Problema cea mai importanta a acestui sistem este însa nu culegerea informatiilor, ci transmiterea lor catre institutiile si mai ales catre comandantii militari care au nevoie de ele.
La începutul secolului 21, cel mai important utilizator al spatiului extra-atmosferic în scopuri militare sunt SUA, iar principalul scop al acestor activitati spatiale militare americane este acela de a sprijini fortele militare navale, aeriene si terestre ale SUA în orice punct de pe glob s-ar afla ele.
Însa, paradoxal, fiind cu mult înaintea celorlalte natiuni în privinta utilizarii spatiului în scopuri militare, SUA au devenit din ce în ce mai mult dependente de aceste sisteme spatiale tot mai sofisticate, iar o natiune inamica poate administra SUA lovituri paralizante în domeniu fara a detine în mod necesar un arsenal spatial comparabil, în situatia în care monopolul în domeniul spatial detinut de SUA si URSS în perioada razboiului rece se deterioreaza extrem de rapid în prezent.
Anii 90 au constituit o perioada de redirectionare a modului de utilizare a sistemelor spatiale ale SUA. Daca înainte de aceasta perioada arsenalul SUA era utilizat cu precadere pentru actiuni pre-conflictuale (în special avertizare în cazul unui atac nuclear din partea blocului sovietic), începând cu 1990 factorii militari de decizie din SUA au hotarât orientarea eforturilor spatiale ale Pentagonului pentru sprijinirea actiunilor militare americane non-nucleare aflate în desfasurare în diverse zone ale Pamântului. Mentionam aici ca, prin contrast, Rusia s-a orientat într-o directie opusa total, dezvoltându-si mai ales arsenalul de rachete nucleare (exemplul Topol 1-M). Aceasta noua directionare a eforturilor spatiale ale SUA se estimeaza ca se va pastra dincolo de anii 2020 - 2025, fara a exista un pericol imediat ca spatiul extra-atmosferic sa se transforme în acest interval de timp în câmp de batalie între SUA si o alta natiune. Estimarea ca spatiul extra-atmosferic va deveni în viitorul apropiat un centru de gravitatie al SUA din punct de vedere militar sau economic nu pare a fi sustinuta în prezent de realitate.
Totusi, se pot imagina de pe acum evenimente care ar putea transforma spatiul cosmic dintr-un spatiu de sprijin al unor forte combatante într-un spatiu real de conflict. De fapt, daca vor fi realizate în curând aplicatii terestre destinate distrugerii pe scara mare a unor sisteme spatiale, se va putea vorbi de aparitia unui posibil "razboi al stelelor", chiar daca nu vor fi utilizate si arme desfasurate în spatiu.
Logica evolutiei ne face sa credem ca în viitor, astfel de sisteme de armament spatiale vor fi o realitate, dar posibilitatile ca SUA sa desfasoare astfel de sisteme înainte de 2025 sunt foarte mici. Oricum, acest tip de sisteme nu vor avea o importanta prea mare în cadrul unor conflicte terestre viitoare, exceptând armele nucleare. Utilizarea acestora însa va face însa de nedistins învingatorii de învinsi.
Unul dintre principalele pericole cu care se vor confrunta SUA înca înainte de 2020 va acela ca vor putea intra în conflict cu un potential inamic care va avea si el acces la sateliti de spionaj super - sofisticati, macar într-o prima faza a conflictului. În cazul în care fortele militare americane vor trebui sa desfasoare actiuni militare în afara teritoriului SUA, potentialul inamic va avea nevoie chiar de mult mai putine resurse spatiale pentru a contracara strategia spatiala americana. În acest sens, fortele militare americane vor fi în viitorul apropiat mult mai mult dependente decât adversarii lor de sistemele spatiale, existând chiar riscul ca în cazul unei caderi a acestora, inamicul dotat cu tehnologie mai putin avansata sa fie în avantaj.
|
