Servicii internationale

Servicii internationale

Internationalizarea serviciilor si largirea gamei de servicii comercializabile a fost determinata de:

tendinta de globalizare si de liberalizare a comertului cu marfuri;

asocierea în proportie tot mai mare a serviciilor la bunurile exportate si vânzarea-cumpararea lor sub forma de "pachet";

extinderea utilizarii tehnologiilor informatice pe scara larga.

Dezvoltarea fara precedent a sectorului serviciilor constituie o trasatura a evolutiei majoritatii tarilor lumii. Cresterea ponderii si importantei acestora în schimburile economice internationale a determinat preocupari sporite în definirea comertului international cu servicii. În rândul acestora se desprinde decizia de a negocia problema serviciilor sub auspiciile GATT. Eforturile s-au concentrat întâi în directia termenilor de comert si import de servicii, adica de vânzari si cumparari ce depasesc efectiv frontiera vamala a tarii.[1]

Însa în multe situatii vânzarea sau cumpararea serviciilor în strainatate presupune deplasarea în acest scop a producatorilor, deci miscarea factorilor de productie si în principal a muncii si a capitalului sau alteori a consumatorilor.

3.1. Tipologia tranzactiilor cu servicii

Din punct de vedere al necesita 23323c27x tii proximitatii furnizorilor si consumatorilor, tranzactiile cu servicii pot fi clasificate astfel:[2]

Tabel nr. 2

tipul A, cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), adica serviciile încorporate în bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor suporturi materiale;

tipul B, care au ca exemplu tipic turismul international;

tipul C, implica miscarea internationala a factorilor de productie (investitie de capital în principal);

tipul D, întâlnit de pilda în cazul unui turist care-si petrece sejurul într-un hotel apartinând unei corporatii transnationale dintr-o a treia tara.

Tot în acelasi sens larg este definit comertul international cu servicii si de catre GATS (General Agrement on Trade in Services) prin institutionalizarea urmatoarelor modalitati de livrare a serviciilor în schimburile comerciale internationale:

Transfrontiere (cross-border supply) - este vorba de servicii transferabile;

Consumul în strainatate (consumption abroad) - exemplul clasic fiind turismul international;

Prezenta comerciala (commercial presence) - prezenta în strainatate a persoanelor juridice pentru furnizarea serviciilor;

Prezenta persoanelor fizice (presence of natural person) în strainatate ca furnizori de servicii.

Dupa acelasi criteriu, al modalitatilor de furnizare, serviciile internationale pot fi[3]:

servicii factor, care se refera la veniturile provenite din miscarea peste granita a factorilor de productie (ex: veniturile din investitii, redevente si venituri din munca);

servicii non-factor sau comercializabile care includ trei categorii: transporturi; calatorii (turism); alte servicii (servicii de comunicare, financiare, asigurari non-marfare, reparatii, servicii culturale, leasing, consultanta, servicii informatice, constructii si inginerie, redevente si venituri din licente).

În tranzactiile internationale cu servicii, cea mai activa componenta a fost grupa "alte servicii", cu diferente semnificative de la o tara la alta si de la o regiune la alta. Conform datelor statistice, tarile dezvoltate sunt în mai mare masura exportatori si importatori de servicii decât de marfuri, în timp ce tarile în dezvoltare înregistreaza în comertul cu servicii, un ritm de crestere mai înalt decât a tarilor dezvoltate (datorat în special tarilor din Asia de Sud-Est). Dinamica exporturilor si importurilor de servicii comerciale din Asia nu a modificat locul ocupat de aceste tari pe piata bunurilor materiale, mai important decât cel ce le revine pe piata mondiala a serviciilor.

În cadrul comertului international cu servicii se remarca o puternica tendinta de concentrare. Astfel un numar restrâns de tari (15 în anul 1994, de exemplu) detin o pondere majoritara în comertul cu servicii (circa 70%, în anul 1994). Atât la export cât si la import, primele locuri sunt ocupate de tari membre OECD si tari recent industrializate din Asia (SUA, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Belgia-Luxemburg, Olanda, Spania, Japonia, Republica Coreea, Singapore, Thailanda).

În ceea ce priveste structura comertului cu servicii:

la export, pentru tarile dezvoltate, principala sursa de venit o reprezinta grupa alte servicii si venituri, iar pentru tarile în dezvoltare, grupa calatorii (îndeosebi turism international);

la import, atât pentru tarile dezvoltate cât si în dezvoltare, predomina grupa alte servicii si venituri.

3.2. Principalele grupe de servicii internationale

Serviciile de telecomunicatii cuprind acele servicii care permit transmiterea electronica a sunetelor, imaginilor si informatiilor dintr-un punct în care sunt emise spre un alt punct în care sunt receptionate pentru a fi utilizate sau difuzate. Aceste servicii participa cu 1,5% pâna la 2,8% la formarea PIB si cuprinde:

servicii de telecomunicatii de baza sau clasice: telefonie, telegrafie, telex.

servicii cu valoare adaugata sau ameliorate: servicii pentru transmiterea informatiilor, telecomunicatii mobile, activitati care utilizeaza modalitati moderne de accesare a retelelor clasice (cartelele telefonoce) sau cu functionalitate complexa (teleconferintele, videoconferintele, etc.), adica "acele servicii care implica utilizarea calculatorului pentru a prezenta, prelucra, modifica aspectul analog si continutul informatiei transmise de un abonat sau stat care furnizeaza unui abonat informatii aditionale, diferit organizate sau structurate de cele pe care le-ar fi obtinut prin contactul direct cu stocul de informatii" (Computer Inquiry II, Federal Commmunications, Washington, 1980). Nomenclatorul serviciilor de telecomunicatii cu valoare adaugata este în continua diversificare si ponderea lor în cadrul sectorului telecomunicatiilor, reflecta gradul de dezvoltare al acestuia.

Serviciile financiare internationale cuprind servicii de plata, servicii fiduciare, servicii de creditare pentru public si societati, preluarea si emisiunea de actiuni si obligatiuni, servicii imobiliare, servicii de asigurare si gestiune a riscurilor, etc. Aceste servicii reprezinta între 5-7% din PIB-ul tarilor dezvoltate din punct de vedere industrial. Sectorul financiar a evoluat spectaculos în ultimele decenii, alaturi de instrumentele traditionale devoltându-se "agresiv" instrumentele derivate, care ofera posibilitatea de acoperire si arbitraj a riscurilor de pret. Piata serviciilor financiare este deosebit de dinamica, informatica contribuind la obtinerea de noi produse financiare sau la înnoirea celor existente. În cadrul acestei piete se pot deosebi mai multe subpiete, dupa cum urmeaza:

Piata serviciilor de credit, cea mai extinsa componenta a pietei financiare constituie piata traditionala, cea mai importanta functie fiind cea de intermediere: mobilizarea de disponibilitati de la autoritati, firme si populatie si transformarea lor în credite; servicii de plata si administrarea sistemelor de compensare a platilor; operatii de capital si alte servicii care decurg din cele de mai sus.

Piata serviciilor auxiliare financiare, constituie componenta cea mai dinamica a pietei financiare, fapt datorat multiplicarii fuziunilor si aliantelor strategice care au contribuit la cresterea Cererii pentru aceste servicii, considerate a fi suportul pietei mondiale a capitalurilor. Formele concrete de manifestare a acestei piete sunt:

piata monetara (instrumente pe termen scurt: împrumuturi de o zi, depozite la vedere, conturi curente) si de capital (termen lung: valori imobiliare, credite, împrumuturi);

piata financiara primara (emisiuni de titluri);

piata financiara secundara institutionaliazta (burse) si neinstitutionalizata;

piata la vedere.

Serviciile de asigurare, au rolul fundamental de a crea o contrapartida pentru risc, adica de a-l garanta. Serviciul oferit de asigurator (cel ce preia asupra sa riscurile cu care se confrunta un agent economic în schimbul unei sume de bani) este un serviciu de intermediere în cadrul caruia ciclul de productie este inversat, plata efectuându-se înaintea prestarii serviciului care este aleator. Exista trei mari segmente de piata:

asigurarile de viata, în cadrul carora interesul asigurabil este eventualitatea, logic previzibila, a unei pierderi pecuniare în cazul decesului persoanei asigurate, desi viata unei persoane nu se poate cuantifica în bani (prin urmare riscul este aproape imposibil de cuantificat). În cadrul acestor asigurari întâlnim: asigurari de sanatate, asigurari în caz de accident, boala, ranire.

asigurarile generale sau de bunuri, în cadrul carora interesul asigurabil se refera la orice interes pecuniar legat de garantarea integritatii bunurilor respective. În acest caz, dimensiunea riscului este de cele mai multe ori cuantificabila si utilizata ca reper pentru fixarea limitei maxime a despagubirii pe care asiguratul o poate pretinde în cazul în care sufera o pierdere.

reasigurarile, reprezinta un acord încheiat între doua parti numite companie cedenta si reasigurator prin care prima consimte sa cedeze si cea de-a doua accepta sa preia o parte a riscului (uneori întregul risc) conform conditiilor stabilite în acord, în schimbul platii de catre compania cedenta reasiguratorului a unei sume de bani numita prima de asigurare ce reprezinta o cota din prima originala de asigurare.

În cadrul tranzactiilor internationale cu asigurari sunt incluse atât activitatile de asigurare cât si cele de reasigurare. Internationalizarea serviciilor de asigurare are drept cauze: - incapacitatea societatilor nationale de a asigura un anumit risc;

- domicilierea riscului asigurabil în alta tara decât cea de resedinta a agentului    economic;

- exportul marfurilor în conditia CIF, asigurarea cazând astfel în sarcina exportatorului.

Serviciile de reasigurare prin natura lor sunt internationale iar rolul lor a crescut în conditiile în care s-au bucurat de o libertate sporita în comparatie cu asigurarile directe. si în sectorul serviciilor de asigurare se poate vorbi de o concentrare, cu toate ca pe masura ce sectorul de asigurari se dezvolta creste numarul societatilor de asigurare si ponderea primilor operatori pe piata este mai mica.

Turismul international. Din punct de vedere economic, turismul reprezinta ramura sectorului tertiar în cadrul caruia activitatea economica prestata are ca scop organizarea si desfasurarea calatoriilor si sejururilor de agrement si recreere, cu scop profesional sau cu alte scopuri incluzând toate prestatiile necesare satisfacerii nevoilor turistilor pe perioada când se afla în afara resedintei lor obisnuite.

Dictionarul de relatii economice internationale defineste turismul international ca fiind totalitatea tranzactiilor comerciale care rezulta din calatoria persoanelor (turisti) peste granitele tarii de resedinta. Scopul calatoriei este considerat turistic atunci când spre si la locul destinatiei are loc un consum turistic, subventionat din veniturile obtinute în tara de resedinta a turistului.2 Ţarile de resedinta al rezidentilor în strainatate, devin tari importatoare de turism. Ţarile cu destinatie turistica încasând valuta ca urmare a prestarilor de servicii si vânzarii de marfuri catre turisti devin tari exportatoare de turism. În calitate de act de consum, turismul este o marfa complexa cuprinsa în cadrul circuitului economic mondial în comertul invizibil sau comertul cu servicii. Evidenta platilor si încasarilor pentru si din turismul international este cuprinsa în contul "turism" sau "calatorii" din balanta de plati a fiecarei tari.

Figura nr. 1 - Structura balantei de plati externe

Activitatea turistica s-a intensificat continuu, concurenta a crescut diferitele destinatii disputându-si atât turistii dar mai ales veniturile lor. Daca în anul 1950, numarul sosirilor în circulatia turistica internationala era evaluat la 25,3 milioane, în anul 2000 acesta a atins 692 milioane sosiri, ceea ce înseamna o crestere de peste 27 de ori. Potrivit datelor OMT repartitia pe continente este urmatoarea:

Europa 59,4%;

Americile 19,7%;

Asia de Sud-Est si Pacificul 14,9%;

Africa

Orientul Mijlociu 2,5%.

Primele 10 destinatii turistice concentreaza peste 50% din volumul mondial al fluxului turistic. Ţarile receptoare de turism (exportatoare) sunt tari cu un potential turistic deosebit si în nici un caz nu sunt tari slab dezvoltate. Încasarile din turism au fost estimate de surse OMT la 550 mld. U.S.D. la nivelul anului 2000. Sectorul turistic se va dezvolta în continuare într-un ritm sustinut, estimându-se pentru anul 2020, 1602 milioane de sosiri de turisti internationali si circa 2000 miliarde U.S.D. încasari din turism.