TABLOURILE DE FINANTARE SAU DE FLUX

Elemente introductive

Utilizarea documentelor de sinteza ar fi incompleta daca s-ar limita la cele doua elemente ale situatiilor financiare anuale: bilantul, contul de profit si pierdere.

Dupa cum este cunoscut,. bilantul ,confera o viziune statica asupra structurii financiare, iar contul de rezultate, o viziune dinamica asupra activit 555h78f 59;ti.

Altfel spus, bilantul descrie, la o anumita data de obicei; închiderea exercitiului contabil), diferitele resurse financiare, de care dispune o întreprindere pasiv), si utilizarea care este data acestor resurse activ). El este o reprezentare, sub forma de "stocuri". existente), a elementelor fizice sau financiare care caracterizeaza o întreprindere, punând în lumina efectele pe care deciziile trecute continua sa le exercite asupra situatiei prezente. Cat priveste contul de profit si pierdere, acesta cuprinde soldurile fluxurilor generate de operatiile întreprinderii, care au. o incidenta asupra rezultatului unei perioade date exercitiul contabil). El permite determinarea capacitatii de autofinantare.

Dar, nici bilantul, nici contul de profit si pierdere nu permit, apriori, obtinerea unei viziuni dinamice asupra structurii fi­nanciare, adica, asupra evolutiei acestei structuri. O atare viz­iune cade sub incidenta interesului; atât a analistului financiar, extern întreprinderii, cat si a managerilor acesteia. Un conducator de întreprindere este adesea determinat sa se întrebe si sa gaseasca raspuns asupra localizarii profitului in structurile patrimoniale trezorerie, stocuri, imobilizari etc.). Perplexi­tatea il cuprinde, atunci când constata o discordanta intre cresterea productiei si cifrei de afaceri, pe de o parte, si volumul trezoreriei, pe de alta parte. In sfârsit, el ataseaza un interes deosebit posibilitatilor de investire si mijloacelor pe care le poate pune in opera.

La toate aceste cerinte, si înca multe altele, teoria, doctrina si practica mondiala au raspuns prin crearea unui instrument extrem de interesant: TABLOUL DE FINANTARE. Literatura de specialitate propune mai multi termeni pentru desemnarea acestei situatii

financiare de sinteza: tabloul de finantare, tabloul de utilizari si resurse, tabloul fluxurilor,

tabloul de trezorerie. Toate aceste denumiri au un numitor comun: ele se refera la o situatie a fluxurilor.

Diferentele intre diferitele expresii, mai mult sau mai putin evidente, nu ne im piedica, din motive de simplificare, sa utilizam termenul comun de "tablou de finantare".

Anumiti autori au încercat sa faca o distinctie terminologie intre tabloul de finantare si tabloul de flux .

Astfel, tabloul de finantare este acreditat cu urmatoarele acceptii:

tablou care permite sa explice variatia patrimoniului intre bilantul de deschidere si bilantul de închidere;

tablou care furnizeaza o vedere de ansamblu asupra echilibrului financiar;  

tablou orientat spre o analiza patrimoniala a întreprinderii.

In ceea ce priveste termenul de tablou de flux, acestuia ii sunt conferite urmatoarele sensuri:

tablou care privilegiaza o conceptie economica, orientate catre descrierea fluxurilor generate de operatiile întreprinderii;

tablou care arata legatura dintre operatiile întreprinderii si echilibrul financiar;

tablou orientat catre o explicatie a evolutiei trezoreriei in timpul anului.

Utilitatea tabloului de finantare plecând de la, opiniile extrem de diverse ale diferitilor utiliza­tori, asupra marimilor informatiilor) ,care sunt structurate in tabloul de finantare. Astfel, tabloul de finantare apare ca:

un instrument indispensabil de gestiune si de previziune;

un mijloc de a evoca fluxurile economice si financiare care au traversat întreprinderea si au modificat patri­moniul sau, precum si de a explica principalele, aspecte ale comportamentului si perspectivelor sale;

un mijloc pentru a judeca gestiunea financiara a întreprinderii trata de investire, politica de autofinantare, repar­tizarea intre finantarea interna si cea externa);

un mijloc pentru a analiza politica de investire a întreprinderii prin raportarea investitiilor la capacitatea de autofinantare, la cifra de afaceri si la imobilizarile nete la începutul exercitiului);

un mijloc pentru a analiza politica de dezinvestire a întreprinderii;

un mijloc pentru a judeca politica de distribuire de divi­dende a întreprinderii în special, prin raportarea marimii sumelor distribuite la capacitatea de autofinantare);

un mijloc pentru a evalua politicile comerciale ale întreprinderii, prin intermediul evolutiei datoriilor si creantelor comerciale;

un mijloc pentru aprecierea riscurilor;

un mijloc pentru reprezentarea relatiei dintre rentabilitate si riscul asumat de firma;

un instrument care permite sa se înteleaga circuitele si miscarile financiare intr-o întreprindere;

un mijloc pentru testarea impactului deciziilor strategice ale întreprinderii;  

un document pentru informarea actionarilor;

un document pentru informarea personalului;

un document pentru informarea altor categorii de terti clienti, furnizori etc.).

2. Conceptul de flux

Conceptul de flux joaca un rol central in întelegerea meca nismului de elaborare a unui

tablou de finantare. Pentru "Comitetul de studii si de cercetare asupra economiei de întreprindere"

Bemard Colasse* afirma ca elaborarea tabloului de finantare solicita o distinctie, cat se poate de neta, intre fluxurile patri­moniale, fluxurile financiare si fluxurile monetare.

Fluxurile patrimoniale sunt fluxuri de drepturi si de obligatii înregistrate de contabilitate deoarece aceasta este "con­ceputa, pe de o parte, pentru a descrie si a masura patrimoniul întreprinderii si, pe de alta parte, pentru a analiza si masura variatia sa periodica".

Mai mult, Colasse apreciaza ca fluxurile patrimoniale nu au, in mod obligatoriu, un impact asupra disponibilitatilor întreprinderii. Este motivul pentru care el le clasifica in trei cate­gorii:

"Prima categoric: fluxurile patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilitatilor; exemple: toate cumpararile de imobilizari, de marfuri, de materii prime; de prestatii de servicii etc.), platite imediat; toate vânzarile încasate, de ase­menea, imediat.

A doua categoric: fluxurile patrimoniale care nu au un im­pact imediat asupra disponibilitatilor întreprinderii; exemple: cumpararile si vânzarile pe credit.

A treia categorie: fluxurile care nu au, nici imediat, nici ulterior, un impact asupra disponibilitatilor; exemplu: . chel­tuielile privind amortizarile genereaza un flux de diminuare, dar nu conduc, in nici un caz; la un flux de lichiditati".

Bemard Colasse conchide prin a acorda calificativul de "monetare" fluxurilor patrimoniale din prima categorie, cel de "financiare", fluxurilor din prima si a doua categoric, ceea ce denota ca ansamblul fluxurilor financiare il include pe cel al fluxurilor monetare. Tabloul de finantare are ca obiect relie­farea fluxurilor financiare, in timp ce fluxurile monetare, luate in mod singular, fac obiectul altor tipuri de tablouri, numite tablouri de flux .

O alta clasificare este facuta Stolowy. Totusi, dincolo de terminologie, in analizele lui apare o categorie distincta, aceea de fluxuri supletive.

Fluxurile financiare: corespund miscarilor presupuse de activitatea întreprinderii; fiind generate de tranzactiile cu alti agenti economici:

. fluxuri monetare: încasari si plati;

. fluxuri de bunuri (de exemplu: cumparari de marfuri);

. fluxuri financiare amânate (de exemplu: cumpararea unui bun pe credit).

Miscarile corectoare de valori: ele au ca scop actu­alizarea valorii bunurilor si celorlalte elemente patrimoni­ale, prin intermediul diferitelor proceduri contabile ca, de exemplu: amortizarile, provizioanele, virarile de la un cont la altul (virarea imobilizarilor in curs, la imobilizari terminate, rectificarea formulelor contabile eronate etc.) si operatiile pur contabile precum: reevaluarea sau constatarea diferentelor de conversie privind operatiile in devize. Aceste miscari sunt calificate, adesea, ca "negene­ratoare de fluxuri"; iar frontierele acestei categorii sunt dificil de stabilit.

Miscarile supletive: precum cheltuielile si veniturile constatate in avans si evaluarile de stocuri".

Tablourile de finantare integreaza prima si a treia categorie, in timp ce tablourile zise "de flux" nu iau in consideratie a treia categorie.

O analiza si mai integratoare asupra miscarilor contabile apartine lui Esnault si Hoarau, care disting urmatoarele categorii de fluxuri:

fluxurile financiare care corespund fluxurilor reale sau fizice care au o incidenta imediata sau ulterioara asupra trezoreriei, dupa cum tranzactiile sunt decontate imediat sau pe credit;

fluxurile financiare autonome, fara contrapartida fizica, care au un impact imediat sau ulterior asupra trezoreriei, in functie de existenta sau nu, a decalajelor de plata in, timp;

miscarile contabile fara incidenta asupra trezoreriei, care au ca obiect generarea de ajustari ale rezultatului, la in­ventar precum: evaluarea stocurilor; ajustarea chel­tuielilor si veniturilor, in timp;

miscarile contabile fara incidenta asupra trezoreriei, care au ca obiect, fie actualizarea valorii bunurilor sau creantelor, prin intermediul procedurilor contabile, ca de exemplu, amortizarile, provizioanele sau virarile conta­bile de la un post la altul, precum si prin intermediul reevaluarii, fie sa contribuie la modificarea perimetrului întreprinderii (operatii de fuziune, de absorbsortie, aport ­partial de activ etc.)".

Clasificarea si analiza fluxurilor au facut obiectul cercetarilor, de aproximativ trei sferturi de secol. Primul autor care evoca "dinamica fluxurilor financiare" este genialul economist si profesor german E.Schmalenbach, in lucrarea "Bilantul dinamic" Stu­diul sau asupra fluxurilor financiare este organizat in trei etape:

a) Mai întâi, el arata ca este posibil sa se calculeze rezultatul, pornind de la o situatie simpla a trezoreriei, daca sunt îndeplinite doua conditii:

nu exista decalaje in timp privind operatiile care genereaza venituri si cheltuieli si încasarea, respectiv plata, acestora;

fluxurile generate de operatiile care afecteaza patrimoniul corespund, in totalitate, veniturilor si cheltuielilor.

Relatiile de echilibru degajate sunt:

Încasari - Plati = Variatia trezore­riei

Venituri - Cheltuieli = Rezultat

Variatia trezoreriei = Rezultat

Schema de principiu, privind relatiile intre aceste elemente, este urmatoarea: