TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII
I.1. Clasificari sectoriale ale activitatii economice
In conditiile epoci contemporane, participarea activa la diviziunea mondiala
a muncii reprezinta o latura inseparabila a procesului de dezvoltare a oricarei
natiuni si aceasta constituie o necessitate obiectiva pentru toate statele
lumii, indifferent de nivelul dezvoltarii lor economico-sociale sau de sistemul
social-politic dominant. Se impune ca o necesitate obiectiva intensificarea
participarii la diviziunea mondiala a muncii, in primul rand, pentru tarile
ramase in urma din punct de vedere al deyvoltarii economice pentru ca numai
astfel ele vor putea inlatura decalajul considerabilcare le desparte de tarile
puternic industrializate si bine ancorate in diviziunea mondiala a muncii.
Diviziunea mondiala a muncii este o categorie economica care exprima relatiile
ce se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltari productiei si
comertului international, precum si locul si rolul fiecarui stat in circuitul
mondial de valori materiale.
Astfel spus, diviziunea mondiala a muncii este un process de specialiyare
internationala in productie a economiilor nationale, statornicit de-a lungul
timpuluiosi care reprezinta baza legaturilor dintre ele. Ea arata, deci, locul
pe care diferite tari ale lumii il ocupa in economia mondiala si reprezinta
temelia materiala a fluxurilor economice internationale. Acest process de
specializare internationala in productie are ca scop adaptarea potentialului
economic national al statelor la cerintele in continua schimbareale pietei
mondiale si este determinat de o serie de factori, cum sunt: conditiile
naturale fizico-geografice, marimea teritoriului si populatiei fiecarei tari;
nivelul ethnic si gradul de diversificare al aparatului productive din fiecare
Diviziunea mondiala a muncii a inceput sa se formeze in conditiile aparitiei si
dezvoltarii capitalismului si s-a adancit ulterior unui cumul de factori.
Exprimand procese economice obiective, ea este, prin excelenta, un fenomen
mondial, atotcuprinzator, care actioneaza in cadrul unei economii mondiale
mondiale unice si tot mai interdependente, daqr si foarte eterogena.
Adancirea diviziunii mondiale a muncii si formele concrete pe care le-a
imbracat intr-o etapa sau alta au depins si de depend de nivelul de
dezvoltareal fortelor de productie si in primul rand, de dezvoltatea
industriala anumeroaselor state ale lumii.
Inlaturarea dominatiei economice straine din tarile in curs de dezvoltare,
trecerea in patrimonial national a bogatiilor de care dispun acestea,
intensi 626u2017g ficarea procesului lor de industrializare, pe baza tehnicii actuale,
concomitant cu inlaturarea specializarii economice unilaterale ce le-a fost
impusa de fostele metropole, dezvoltareade sine statatoare a acestora (fara ca
aceasta sa presupuna o dezvoltare autarhica), fara ingerintele altor state,
toate acestea vor exercita o influenta pozitiva asupra diviziunii mondiale a
muncii si implicit in directia atenuarii decalajuluio multilateral care separa
aceste state de cele puternic dezvoltate.
Un alt factor cu o puternica influenta asupra dinamizarii economiei mondiale si
a comertului international, precum si asupra diviziunii mondiale a muncii, este
revolutia tehnico-stiintifica(inclusive cea informationala) care a strabatut o
serie de etape si forme concrete de manifestare.
Este unanim recunoscut faptul ca revolutia tehnico-stiintifica contemporana
este cel mai important factor al dinamizarii economiei mondiale si comertului
international cu implicatii commune, dar si specifice, pentru fiecare
compartiment al economiei mondiale.
Extindera diviziunii mondiale a muncii de tip industrial, sub influenta
revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, pe deplin echitabile, reclama
dezvoltarea economica multilaterala a tuturor statelor, crearea unei industrii
moderne, diversificate in fiecare tara, pe baza eforturilor propii -; ca factor
primordial -; si a unei largi colaborari internationale, bazata pe respectarea
stricta aprincipiilor si normelor dreptului international. Aceasta nu trebuie
sa intre in contradictie cu accentuarea tendintelor de globalizar3e economica
care are loc prin internationalizarea productiei si a tehnologiei, si prin
internationalizarea pietelor de marfuri, capitaluri si servicii.
Revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat in acelasi timp o
asemenea crestere a nivelului ethnic, a complexitatii si diversificarii
productiei in general, a industriilor de varf in special (constructii de
masini, electrotehnica, electronica, telecomunicatii, chimie, metalurgie,
etc.), incatorganizarea in fiecare tara a productiei tuturor tipurilor de
produse (din toate ramurile si subramurileindustriei, care se gasesc intr-un
permanent procesde modernizare, specializare si diversificare) a devenit
practice imposibila si in acelasi timp ineficienta din punct de vedere economic
chiar si pentru cele mai dezvoltate tari ale lumii.
Ca urmare, revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat o accentuare
a interdependentelor economice dintre state ( consecinta a diviziunii mondiale
a muncii) si a impus in mod obiectiv o larga specializare si cooperare cu
implicatii directe nu numai asupra structurii economiei mondiale, ci si asupra
comertului international cu bunuri si servicii.
De aceea, in conditiile epocii contemporane, toate tarile lumii, indifferent de
natura oranduirii sociale, de marimea si forta lorm economica, de gradul lor de
inzestrare cu resurse naturale si forta de munca, de asezarea lor geografica
etc. trbuie sa participle, intr-o masura mai mare sau mai mica, intr-o forma
sau alta, la circuitul economic mondial, aceasta fiind o consecinta fireasca,
de ordin obiectiv, a interconditionarii economice generale dintre roate statele
lumii.
Schimbarile care au intervenit in structura economiei mondiale in perioada
postbelica, ca urmare a modificarilor ce s-au inregistrat pe harta politica a
lumii si a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, precum adancirea
interdependentelor economice dintre state, au generat conditii noi in
desfasurarea circuitului economic mondial. El a imbracat si continua sa imbrace
forma unor relatii economice multiplen atat in cadrul fiecaruio grup de tari,
cat siintre taqrile apartinand diverselor grupari.
Istoria dezvoltarii economiei mondiale a demonstrat, fara putinta de tagada, ca
progresul economic al unei tari depinde, inainte de toate , de gradul de
mobilizare si folosire tot mai intense a resurselor proprii (umane, materiale
si financiare), de eforturile fiecarui popor. Dar, tot istoria dezvoltarii
economiei mondiale a demonstrate ca nici o
Ca urmare, progresul general al omenirii este rezultatul progresului economic
al fiecarei tari in parte si al schimbului de valori materiale si spirituale
intre acestea. Nivelul de dezvoltare economica al diferitelor tari si gradul de
diversificare si specializare a productiei lor materiale sunt factori
principali care determina proportiile participarii tarilor respective la
circuitul economic mondial si reflecta locul pe care il ocupa in cadrul
diviziunii internationale a muncii. De aceea , este unanim recunoscut pe plan
international ca ca, in conditiile epocii contemporane, una dintre cerintele
fundamentale ale progresului fiecarei tari in parte este intensificarea
participarii la diviziunea mondiala a muncii si, pe baza ei, la schimbul
international de valori.
Colaborarea internationala,asistenta economica fara nici un fel de conditii,
constituie un factor important pentru progresul rapid al tarilor mai slab
dezvoltate din punct de vedere economic. In actuala etapa a revolutiei
tehnico-stiintifice, colaborarea, participarea la diviziunea mondiala a muncii
in conditiile tendintei de globalizare a economiei, sunt o necessitate
obiectiva. De aceea, nici un popor nu se poate izola, nu poate renunta la
colaborarea internationala fara grave urmari in dezvoltarea sa
economico-sociala.
Una dintre problemele cele mai actuale ale lumii contemporane care trebuie
sa-si gaseasca o solutionare corespunzatoare este lichidarea subdezvoltarii,
rezultat nemijlocit in principal al politicii de dominatie coloniala' de
deceniisi chiar secole, consecinta a unor relatii economice inechitabile
generate de diviziunea internationala capitalista a muncii. Experienta arata ca
mentinerea decalajelor economice afecteaza deosebit de grav insasi evolutia
generala a economiei mondiale, constituie un factored ingustare a pietei
mondiale, de declansare a unor crize economice, reducand in cele din urma
posibilitatile de dezvoltare chiar si pentru tarile puternic industrializate.
De acea, lichidarea subdezvoltarii, egalizarea relative a nivelurilor de
dezvoltare economica a statelor lumii, in conditiile globalizarii economiei la
scara mondiala.
Analiza atenta a evolutiei economice mondiale arata ca in viitor
interdependentele economice dintre state se vor accentua si mai mult. Ca
urmare, perpetuarea unor disproportii mari in nivelul de dezvoltare economica a
statelor va genera instabilitate economica si fenomene de criza care se va
reflecta pana la urma asupra tuturor statelor.
Inacest context este necesar sa mai subliniem cel putin doua aspecte privind
prezentul si viitorul economiei mondiale. Aluat si va continua sa ia amploare
transnationalizarea economiei mondiale prin activitatea pe care o desfasoara
cele peste 40.000 de societati transnationale mama si cele peste 270.000
filiale ale acestora, implantate in marea majoritate a tarilor lumii. Volumul
activitatilor acestora este urias. Ele controleaza peste 50% din productia
mondiala si au un volum al vanzarilor anuale care, in 2003, depasea cifra de 8000
miliarde dolari, in timp ce exportul mondial de marfuri abia s-a cifrat la cca.
6000 miliarde dolari. Acesta este primul aspect.
Un al doilea aspect care trebuie avut in vedere este trecerea de la era
industriala, care a durat peste doua secole, la era informationala de la
sfarsitul acestui mileniu si inceputul mileniului urmator, process de natura
tehnologica determinat de progresul exploziv in tehnica informationala. Toate
acestea vor conduce la accentuarea fenomenelor de globalizare economica si la noi
mutatii in evolutia diviziunii internationale a muncii, darn u in aceeasi
masura si la inlaturarea decalajelor economice si tehnologice. Aceste fenomene
vor avea urmari dintre cele mai diverse si in plan social-politic, care ar
putea deveni o frana in calea progresului economic la scara mondiala.
Discrepantele enorme in ce priveste nivelul de trai al populatiei din cele
aproape 200 de state ale lumii, din care mai mult de jumatate traiesc sub
pragul saraciei, ar putea deveni o "bomba sociala" cu efecte dintre cele mai
imprevizibile asupra viitorului economiei mondiale. Tarile bogate nu trebuie sa
uite sau sa neglijeze aceste aspecte pentru ca insasi viitorul lor depinde de
rezolvarea acestor probleme care tind sa se acutizeze.
Analiza comertului international din perioada postbelica prilejuieste
desprinderea unor trasaturi si tendinte specifice acestei perioade, determinate
de factori care au influentat in general relatiile economice internationale cum
sunt: urmarile politice si economice ale celui de-al doilea razboi mondial,
evolutia economiei mondiale in perioada postbelica, revolutia
tehnico-stiintifica ce se desfasoara pe plan mondial si implicatiile acesteia
asupra diviziunii mondiale a muncii , aparitia proceselor de integrare
economica din diversele regiuni ale lumii, masurile de politica comerciala
promovate de catre diversele state si grupari integrationiste, criza economica
cu care s-a confruntat economia mondiala cu cel de-al optulea deceniu (cele
doua socuri petroliere -; 1973/74, 1989/90; socul dobanzilor inalte, socul
aprecierii si apoi al deprecierii dolarului; crizele economice ciclice din anii
1974/1975, 1981-1982 si 1990-1991) si colapsul comunismului din europa la
sfarsitul deceniului noua si inceputul deceniului zece.
Sub influenta cumulata a factorilor subliniati mai sus, precum si a altora, sau
conturat trei trasaturi principale ale dinamicii si volumului comertului
international in perioada postbelica.
O prima trasatura caracteristica rezida in faptul ca, in perioada postbelica,
comparativ cu perioadele anterioare, comertul international a inregistrat cel
mai inalt ritm de crestere, cea mai sustinuta dinamica.
A doua trasatura caracteristica a comertului international rezida in faptul ca
in perioada postbelica, spre deosebire de perioadele anterioare, acesta a
devansat ca ritm de crestere nu numai PNB ( respectiv PIB ), ci si productia
industriala si agricola, la nivel mondial.
A treia trasatura caracteristica a dinamicii si volumului comertului
international rezulta din compararea cestuia cu evolutia rezervelor de aur si
devize centralizate ( la nivel de stat ) ale lumii nesocialiste.
Dincolo de economia nationala a fiecarei tari, la etajul superior al economiei
mondiale, format din unitatea si interdependenta tuturor tarilor lumii, apare
mondoeconomia sau sistemul economiei mondiale ce cuprinde economiile nationale
in unitatea si interdependentele lor multiple, impreuna cu toti agentii
economici internationali si transnationali, cu fluxurile tehnico-stiintifice,
economice, financiar-valutare, social-culturale si ecologicepe care diviziunea
mondiala a lumii le impune.
La nivelul fiecarei tari, sistemul economic este format din ansamblul
relatiilor economice istoriceste constituite, in cadrul unei economii
nationale, intre institutii, organizatii si alte elemente ale activitatii
economice, impreuna cu mijloacele si parghiile corespunzatoare pe care piata le
impune pentru desfasurarea normala a vietii economice.
Economia nationala a unei tari poate fi impartita in trei sectoare de
activitate:
1. Sectorul primar, care cuprinde agricultura, silvicultura, pescuitul si
industria extractive;
2. Sectorul secundar, care cuprinde ramurile prelucratoare ale industriei si
constructiile;
3. Sectorul tertiar, care cuprinde transporturile si telecomunicatiile,
comertul, turismul, finantele si alte servicii.
In ultima perioada de timp, ca expresie a cresterii fara precedent a rolului
stiintei si tehnicii, a transformarilor intr-un factor sigur si de neinlocuit
de progres si de prosperitate, se contureaza un nou sector al economiei
nationale, sectorul cuaternar ( al materiei cenusii ), al cercetarii
stiintificii si dezvoltarii tehnologiei, cunoasterii stiintifice.De asemenea,
trebuie sa avem in vedere si faptul ca pe masura ce stiinta si tehnica se
dezvolta tot mai puternic, impactul generalizat al tehnologiilor avansate poate
sa duca la distrugerea rapida a delimitarii traditionale a municii in sector
primar, secundar, tertiar, cuaternar, in munca fizica si intelectuala, in munca
productive si neproductiva. Acest aspect prezinta importanta deosebita pentru
elaborarea si infaptuirea strategiei de dezvoltare a microeconomiei, pentru
masurarea si interpretarea eficientei acesteia.
Sistemul economic poate fi descompus in trei trepte diferite, dar
interdependente: institutii, organizatii si unitati.
Institutia, de obicei, este o formatie sociala, economica complexa, spre
exemplu o mare intreprindere moderna, un minister, etc. Ea reprezinta un
subsistem al sistemului economic, care din punct de vedere organizatoric si
juridic se delimiteaza de alte institutii. Deosebim institutie simpla si
institutie complexa. Prima se suprapune cu organizatie, a dica este formata
dintr-o singura pereche de unitati ( de exemplu, o gospodarie casnica).
Institutia complexa este formata din mai multe organizatii, in care
functioneaza unitati.
Organizatia este o formatie sociala compusa din oameni uniti in vederea
infaptuirii unor obiective economice si sociale stabilite ( determinate).
Organizatiilese afla in interiorul institutiilor. Spre exemplu, in cadrul unei
intreprinderi, ca institutie, o unitate producatoare este o organizatie, sau in
cadrull unui minister, ca institutie serviciile functionale pot reprezenta
organizatii. In cadrul organizatiei casnice, organizatia si institutia coincid.
Fiecare organizatie are o functie bine definita, iar fiecare persoana poate
face parte din mai multe organizatii; in calitate de muncitor, o persoana
apartine de o intreprindere ca membru al familiei, ea aparyine de o gospodarie
etc. Organizatia este formata din unitati.
Unitatea reprezinta un element al sistemului economic, ce nu mai poate fi
descompus, comportandu-se cu regularitate determinate si raspunzand, pe baza
unor reguli, la impulsurile primite. In timp ce organizatia este o formatie
sociala reala, a carei sfea de activitate este de obicei stabilita juridic,
unitatea este o pura abstractie, ea servind la modelarea activitatilor
desfasurate in caderul organizatiei. Asadar, unitatea este o parte componenta a
organizatiei careia ii pot apartine doua unitati, in timp ce o unitate nu poate
face parte decat dintr-o singura organizatie.
In ansamblul legaturilor care exista in sistemul economic, o importanta majora
o are conexiunea inversa. In esenta, conexiunea inversa exprima actiunea
output-urilor asupra input-urilor sistemului economic.
I.2. Tipologia si definitii ale serviciilor incluse in sectorul tertiar
I.2.1. Conceptul de serviciu
Mult timp importanta activitatii de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile
fiind neglijate de economisti si incadrate in sfera neproductiva.
Aceasta stare de fapt s-a schimbat in ultimele doua- trei decenii, pe baza
urmatoarelor date: numai serviciilepot crea locuri de munca in numar sufficient
pentru a rezolva sau limita problema somajului; sectorul tertial nu este
ingradit decat de reglementari,care sunt repuse in discutie in cadrul unui
proces de liberalizare a schimburilor internationale; oferta de servicii
differentiate si adaptate la cerere este un element esential al
competitivitatii intreprinderilor oricare ar fi domeniul lor de activitate.
Preocuparile specialistilor de a depasii relative ramanere in urma a teoriei
economice in raport cu dezvoltarea rapida a sectorului serviciilor au
intampinat greutati mai ales in privinta definirii conceptului de serviciu.
Acestea sunt determinate, pe de o parte, de marea eterogenitate a activitatilor
economice cuprinse in categoria de servicii, iar pe de alta parte, de
numeroasele acceptiuni a termenului de serviciu in vorbirea curenta.
Definitiile date varieaza de la cele bazate pe un singur criteriu de
diferentiere intre bunuri si servicii pana la cele detaliate care enunta cateva
caracteristici ale serviciilor.
Majoritatea definitiilor accentueaza in principal ca serviciile sunt
"activitati al caror rezultat este nematerial si deci nu se concretizeaza
intr-un produs cu existenta de sine statatoare". De exemplu, Asociatia
Americana de Marketing defineste serviciul ca: "activitatea oferita la vanzare
care produce avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma
unui bun. Cu toate acestea definitiile de genul celor de mai sus, sunt destul
de ambigue. Astfel exista foarte multe servicii care se concretizeaza in bunuri
materiale cum ar fi: serviciile cinematografice editoriale, de informatica,
alimentatie publica.
Cand vorbim despre materialitatea sau nematerialitatea serviciului, trebuie
clarificat daca este vorba de activitatea propriu zisa, de suporturile sale si
rezultate.
Serviciul ca act reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea
prestatorului, mijloacele materiale ale prestatiei si obiectul serviciului,
respective realitatea materiala sau sociala detransformat sau modificat.
Interactiunea elementelor mentionate si faptul ca prestatiile de servicii au
caracteristici spatiale si temporale le confera trasaturi de materialitate.
Astfel ca si in cazul bunurilor materiale si in cazul serviciilor este nevoie
de mana de lucru, de capital ethnic si este necesar un beneficiar adica un
client.
Principala diferenta intre procesul de productie a serviciilor si cel fabricare
a bunurilor materiale rezida in faptul ca clientul face parte din sistemul de
productie. Acest sistem ar trebui denumit dupa, opinia unor specialisti, cu
termenul specific de "servuctie".
Astfel in practica, toate activitatile pot fi plasate pe o scala undeva intre a
fi un serviciu pur (rezultate intangibile) si un bun pur, relevand existenta
unei continuitati bunuri-servicii.
Din punct de vedere al marketingului, majoritatea definitiilor accentueaza
asupra utilitatilor, beneficiilor, avantajelor, respective satisfactiilor pe
care activitatile de servicii le procura consumatorilor.
De asemenea, pornind de la o alta caracteristica principala a serviciilor si
anume faptul ca productia si consumul, utilizarea lor simultane, serviciile sunt
private ca efecte ale muncii sau ale actiunii unor factori (conditii) naturali.
Astfel, in Dictionarul Academiei de Stiinte Comerciale din Franta serviciile
sunt definite ca ansamblul de avantaje sau satisfactii procurate fie direct,
fie prin folosirea unui bunpe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului
(alimente, aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza.
Demersul de definire al serviciilor este dificil si pentru ca acesta are loc si
in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. Astfel, Hill
(1977) defineste serviciile ca " schimbari in conditia unei personae sau a unui
bun, care sunt rezultatul activitatii, pe baza de comanda, a unei alte
activitati economice".
Dificultatea de a distinge precis serviciile, printr-o caracteristica cu
adevarat comuna a adus pe multi specialisti la adoptarea unei definitii
negative.astfel, serviciile sunt definite ca fiind acele activitati economice
care nu sunt nici productie industriala, nici minerit, nici agricultura.
O ultima remarca se impune referitor la notiunea de "sector al serviciilor" sau
"sector tertiar". Aceasta are doua acceptiuni: pe de o parte, ansamblul de
"meserii" (contabili, secretare, vanzatori, etc.) care se exercita in societati
de servicii (banci, companiiaeriene.) sau in intreprinderi industriale sau
agricole; pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie statistic
isolate, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii. Acest al
doilea sens corespunde notiunii statistice de ramura.
I.2.2. Tipologia serviciilor
Analiza structurii si tentintelor in evolutia serviciilor se bazeaza pe datele
statistice furnizate de numeroasele clasificari sau nomenclatoare, nationale si
internationale, ale activitatilor din economie.
Clasificarile statistice, nationale si internationale ale serviciilor sunt
importante deoarece permit reflectarea stadiului dezvoltarilor economice,
inclusive prin comparatii la nivelul tarilor sau pe categorii de tari, dar mai
importanta di punct de vedere al implicatiilorasupra masurilor de politica
economica este desprinderea unor categorii de servicii dupa criterii specifice.
O prima grupare a serviciilor, dupa sursele lor de procurare, le imparte in
servicii marfa (market sau de piata) si ne-marfa (non-market sau necomerciale).
Serviciile marfa sunt cele procurate prin acte de vanzare-cumparare, prin
intermediul pietei, iar cele ne-marfa ocolesc relatiile de piata. In aceasta a
doua categorie sunt cuprinse serviciile publice dar si cele furnizate de
organizatii private non-profit sau pe care si le fac oamenii insisi
("self-service").
Referitor la serviciile non-market prestate de organizatii sau institutii
non-profit, este vorba de servicii religioase, de caritate, ale unor
organizatii sindicale.
In ceea ce priveste rapoturile intre "self-service" si serviciile de piata,
relatiile sunt complexe fiind influentate de o serie de factori ca: aparitia de
bunuri si echipamente performante care "ajuta" indivizii si familiile in
"autoproductia" de servicii, evolutia puterii de cumparare a populatiei, schimbarile
de ordin social etc.
Legata de aceasta clasificare este si structura serviciilor dupa natura
nevoilor satisfacute in servicii private si servicii publice.
Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor
sau familiilor, iar serviciile publice sunt definite ca activitati organizate,
autorizate de o autoritate administrative centrala sau locala, pentru
satisfacerea de nevoi sociale in interes public. Prin interes public se
intelege totalitatea intereselor exprimate de o colectivitate umana cu privire
la cerintele de organizare, convietuire, asistenta sociala, transport, etc. In
acelasi timp, servicii publice sunt considerate si acele activitati care se
adreseaza unor nevoi individuale dar sunt finantate de la bugetul statului (
invatamantul public, sanatatea publica, etc), cu mentiunea ca asemenea nevoi se
afla la granite intre " individual" si "social".
Impartirea in "privat" si "public" vizeaza, natura prestatorilor, serviciile
private fiind furnizate de societati sau organizatii private, iar cele publice
fiind oferite de institutii, organizatii publice.
Cu toate ca, distinctia intre servicii private si cele publice nu este ata de
clara, este importanta prin implicatiile practice pe care le are asupra
masurilor de politica economica, atat la nivel macro cat si la nivel
micro-economic.
Astfel, conceptii neo-liberale, care par sa castige din ce in ce mai mult
teren, sustin ca privatizarea unui numar cat mai mare de servicii publice (
incepand cu transporturile, posta si telecomunicatiile si sfarsind cu
invatamantul, sanatatea s.a.) ar conduce la cresterea eficientei acestor
activitati si a calitatii prestarilor.
Pe de alta parte relatiile de piata si prestarea de societati private nu pot fi
generalizate, pentru servicii care satisfac nevoi cu caracter pregnant social
si de care individul in sine nu poate sa nu fie interesat (constient) cum ar
fi: apararea si siguranta nationala, justitia, ordinea publica, administratia
publica, protectia mediului, asistenta sociala etc.
Astfel, un mare numar de servicii sunt publice in toate tarile cu economie de
piata pentru ca exista intr-un anumit fel o gestiune publica " naturala" in
opozitie cu una " institutionala".
Implicatii deosebite asupra organizarii, finantarii, gestiunii resurselor,
tehnicilor de marketing, tendintelor de evolutie, o au si categoriile e
servicii structurate dupa beneficiarul (utilizatorul) acestora. Din acest punct
de vedere exista mai multe clasificari ale serviciilor.
O prima clasificare, imparte serviciile in intermediare si finale.
Serviciile intermediare ( de productie, de afaceri, pentru intreprinderi sau
pentru agentii economici si sociali) sunt activitati care folosescpentru
productia bunurilor sau a altor servicii. Intra ina aceasta categorie:
stocajul, transporturile, distributia, asigurarile si reasigurarile, finantele,
telecomunicatiile, dar si serviciile juridice, contabile, de formare si
perfectionare profesionala.
Serviciile de productie, la randul lor, dupa locul unde se desfasoara se
clasifica in:
1. Servicii integrate ale intreprinderii ( internalizate sau interiorizate) cum
ar fi cele de reparare si intretinere a utilajelor, de proiectare, de cecetare,
de evidenta contabila si financiara etc.
2. Servicii de productie prestate de unitati specializate ( externalizate) ca
de exemplu: servicii de leasing, de marketing,de asigurari etc.
Serviciile finale sunt acelea care contribuie la satisfacerea nevoilor de
consum ale populatiei, fiind un element constitutiv al calitatii vietii
acesteia.
Dupa natura nevoilor satisfacute si modul lor de satisfacere, serviciile
finalepot fi la randul lor.
1. Servicii pentru consumul individual al populatiei, obtinute prin cumparare
in cadrul relatiilor de piata sau prin " self-service";
2. Servicii publice, care sunt finantate prin redistribuirea veniturilor
"socializate" la nivelul bugetelor centrale sau locale si se adreseaza unor
nevoi sociale sau mixte ( cu character atat individual cat si social). La
randul lor pot fi colective cum ar fi armata, politia, protectia mediului etc.
sau individualizate ( personalizate) invatamant, sanatate, cultura s.a.
O clasificare a serviciilor are drept criteriu functiile economice indeplinite
acestea, functii ce deriva din circuitul productiei sau sferelor reproductiei
sociale. Dupa acest criteriu serviciile pot fi:
. De distributie: transport, comunicatii, comert cu ridicata si cu amanuntul;
. De productie ( de afaceri): banci, asigurari, contabilitate, publicitate;
. Sociale ( colective): sanatate, educatie, posta, servicii publice non-profit;
. Personale: casnice, hoteluri si restaurante, reparatii, ingrijire personala.
Natura efectelor activitatilor de servicii reprezinta un alt criteriu frecvent
utilizat de clasificarea acestora. Astfel serviciile pot fi materiale si
nemateriale.
Serviciile materiale sunt cele incorporate in bunuri dar si cele care vizeaza
direct productia materiala, cum ar fi: transportul, distributia, repararea si
intretinerea echipamentelor industriale si casnice etc.
Serviciile nemateriale nu se concretizeaza in bunuri materiale si nici
transformari de natura materiala, ele contribuind de regula, la satisfacerea
unor nevoi spirituale ale indivizilor sau a unor nevoi sociale, colective.
Natura, efectele activitatii de servicii, influenteaza si posibilitatile si
modalitatile de comercializare a acestora.
Din acest punct de vedere, serviciile pot fi clasificate in:
. Transferabile (comercializabile)
. Netransferabile (necomercializabile)
Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distanta, incorporate
fie in bunuri materiale, fie cu ajutorul unui suport electronic sau de alta
natura. Aceste servicii pot astfel "calatorii" si chiar trece frontierele. Este
vorba de servicii editoriale (incorporate in carti, reviste, ziare),
cinematografice si servicii care pot fi transmisibile prin folosirea unor
echipamente fizice (servicii de telecomunicatii, transporturi, informatica).
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare aserviciilor se afla si gruparea
acestora in:
. Servicii care necesita deplasarea producatorului (persoana fizica sau
juridica)
. Servicii care presupun deplasarea consumatorului la locul ofertei (turisti,
studenti)
Un alt criteriu de clasificare a serviciilor este acela in functie de raportul
capital/ munca in procesul de productie a serviciilor. Dupa acest criteriu se
disting;
. Servicii care se bazeaza pe personal (forta de munca mai mult sau mai putin
specializata
. Servicii care se bazeaza pe echipamente (mai mult sau mai putin mecanizate
sau automatizate)
Un numar important de clasificari ale serviciilor au drept criteriu de baza
natura prestatorului. Astfel, in concordanta cu forma de proprietate si modul
de organizare a prestatorilor de servicii, se disting:
. Sectorul public: tribunale, spitale, cazari, posta, scoli, etc.
. Sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta: biserici,
muzee;
. Sectorul privat: companii aeriene, organismele financiar bancare si de
asigurari, etc.
Dupa momentul aparitiei in sfera vietii economice exista: servicii traditionale
si servicii moderne.
Pe langa clasificarile de mai sus exista alte numeroase posibilitati de
structurare a serviciilor dupa criterii cum ar fi: motivatia de cumparare,
gradul de diferentiere si personalizare a serviciilor (servicii standard si
servicii individualizate), numarul de beneficiary si multe altele.
In incheiere, trebuie subliniat ca multitudinea clasificarilor serviciilor
demonstreaza diversitatea tipologica deosebita a acestora si complexitatea
functionatrii sectorului tertiar.
I.3. Metode clasice de import/ export al serviciilor
Desii, in mod traditional, a fost considerat un element al economiei nationale,
mai précis un accesoriu al procesului de productie si distributie de bunuri,
sectorul serviciilor si-a sporit continuu importanta si ponderea schimburilor
economice internationale din ultimele decenii.
Preocuparile pentru definirea comertului international cu servicii au sporit la
sfarsitul anilor '70 dupa deciziile de a negocia problema serviciilor sub
auspiciile GATT.
Astfel, dezbaterile in cadrul rundei
Prin analogie cu comertul cu bunuri, comertul international cu servicii este
definit ca activitatea de export si import de servicii, respective de vanzari
si cumparari ce depasesc efectiv frontiera vamala a tarii.
Problema este insa ca in multe situatii vanzarea sau cumpararea serviciilor in
strainatate presupune deplasarea in acest scop a producatorilor, deci miscarea
factorilor de productie si in principal a muncii si capitalului.
De fapt, prin continutul lor, serviciile internationale implica atat operatiuni
comerciale, cat si operatiuni investitionale, ceea ce face ca schimburile
internationale de servicii sa fie constituite concomitant atat din comertul
international cu servicii propriu-zise, cat si din fluxurile determinate de
miscarea capitalului si a muncii.
Prin urmare, definite in sens mai larg, serviciile pot fi considerate ca facand
obiectulcomertului international cand sunt de origine externa, deci cand sunt
furnizate de o intreprindere (firma, companie) ce nu apartine tarii
consumatoare (
In unele situatii realizarea proximitatii dintre consumstori si producatori
implica deplasarea in strainatate a consumatorilor.
Gary Sampson si Richard Snape clasifica tranzactiile cu servicii din punct de
vedere al necesitatii proximitatii furnizorilor si consumatorilor, in felul
urmator:
Consumatorul nu se deplaseaza Consumatorul se deplaseaza
Producatorul nu se deplaseaza A B
Producatorul se deplaseaza C D
Tipul A cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), respectiv
serviciile incorporate in bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor
suporturi electronice sau de alta natura (transporturile, telecomunicatiile dar
si serviciile bancare, de asigurari, etc.)
Tipul B are ca exemple tipice: turismul, educatia si serviciile de sanatate.
Tipul C implica miscarea internationala a factorilor de productie (capital
si/sau munca). Investitiile de capital si miscarea temporara a fortei de munca
reprezinta principalele moduri de realizare a acestor tranzactii.
In sfarsit, tipul D de tranzactii se intalneste, de exemplu, in cazul unui
turist care merge la un hotel apartinand unei corporatii transnationale intr-o
a treia tara.
Acest sens mai larg de definire a comertului cu servicii este cuprins si in
cadrul GATS (General Agreement on Trade in Services), care institutionalizeaza
urmatoarele modalitati de livrare a serviciilor in schimburile internationale:
1. Transfrontiere (cross-border supply) -; este vorba de serviciile
transferabile;
2. Consumul in strainatate (consumption abroad) -; in acest caz se deplaseaza
consumatorul. In unele cazur, ca de exemplu reparatiile de nave in strainatate
numai proprietatea consumatorului se "deplaseaza" sau este situate in
strainatate;
3. Prezenta comerciala (commercial presence) -; acest mod se refera la prezenta
persoanelor juridice pentru furnizarea serviciilor in strainatate;
4. Prezenta persoanelor fizice (presence of natural persons) -; este vorba de
personae fizice care sunt furnizoare de servicii in strainatate.
In functie de aceste modalitati de furnizare, pot fi clasificate si
restrictiile si respective masurile de reglementare si politicile de
liberalizare care pot viza comertul cu servicii in sine, miscareafactorilor de
productie sau miscarea consumatorilor de servicii.
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare, serviciile care fac obiectul
tranzactiilor internationale sunt clasificate in servicii "factor" si
"non-factor".
Serviciile factor se refera la venituirile provenite din miscarea peste granite
a factoriloor de productie. Veniturile din investitii, redevente si veniturile
din munca sunt usual incluse in aceasta categorie.
Serviciile non-factor sunt clasificate in trei categorii: "transporturi",
"colatorii"(turism) si "alte servicii".
Categoria "alte servicii" include comertul cu servicii de comunicare,
financiare,asigurari non-marfare, reparatii, servicii culturale (filme, video),
leasing, constructii si inginerie, consultanta, reclama, servicii de
informatica, redevente si venituri din licente, alte servicii de afaceri.
O categorie aparte o reprezinta serviciile guvernamentale (oficiale) care
cuprind cheltuielile ambasadelor si consulatelor, unitatilor militare, altor
entitati publice, in strainatate si acelea ale personalului lor, ca si
incasarile provenind de la ambasade, consulate etc.
Expansiunea schimburilor transfrontiere de servicii presupun o puternica
centralizare a productiei acestor servicii in cateva unitati de productie cu
vocatie internationala. Aceasta structura previzibila tehnic vine in
contradictie cu cerinta de diferentiere si personalizare a serviciilor care
este din ce in ce mai evidenta si implica o productie in contact cu
consumatorul. Deci problema furnizarii serviciilor "in situ" si a liberei
stabiliri in strainatate va ramane mult timp de actualitate.
Structura schimburilor internationale cu servicii deasemenea variaza
semnificativ intre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare.
In ceea ce priveste exportul, principala sursa de venit pentru economiile
dezvoltate o reprezinta "venituri din investitii" si "alte servicii", in timp
ce "turismul international" tinde sa fie principalul " articol" de export
pentru cele mai multe tari in dezvoltare, alaturi de serviciile de transport.
In prezent, anumite tari in dezvoltare sunt specializate pe turism, realizand
mai mult de ½ din exporturile lor de servicii din aceasta activitate.
Platile sau cheltuielile sunt dominate, pentru tarile dezvoltate, de servicii
de turism, transporturi (mai ales maritime), iar pentru tarile in dezvoltare de
dobanzi si dividende la investitii straine, servicii de asigurare, oficiale, de
inginerie.
Prin liberalizarea schimburilor internationale cu servicii, tarile pot obtine
beneficii similare celor realizate prin liberalizarea comertului cu bunuri.
Astfel, reducerea barierelor comerciale conduce ca firmele interne sa se
confrunte cu concurenta internationala, iar preturile interne cu preturile
internationale. Aceasta va obliga firmele la o alocare mai eficienta a
resurselor si o specializare in conformitate cu avantajele lor comparative.
Intr-un mediu liberal, firmele vor fi determinate sa foloseasca productiv
resursele iar consumatorii vor beneficia de produse mai ieftine si
corespunzator calitativ.
In acelasi timp, liberalizarea tranzactiilor internationale cu servicii este
importanta si pentru ca poate contribui la difuzarea cunostiintelor
stiintifice, culturale, artistice, etc., dezvoltarea turismului international
si in general a tuturor categoriilor de servicii internationale.
|
