Uniunea Europeana si nevoia de energie
Energia este o necesitate vitala si, de aceea, securitatea energetica reprezinta o problema complexa, esentiala pentru asigurarea cresterii sociale si a bunei functionari a societatii, in ansamblu.
Uniunea Europeana, dar si intreaga Europa, au in viitorul apropiat sansa istorica de a scapa de dependenta de gaze de care sufera in fata Rusiei. Aceasta sansa se numeste 959g68j „Nabucco“ si este gazoductul care poate oferi Europei posibilitatea de a se alimenta cu gaze de la alte surse euro-asiatice decat Rusia.
Uniunea Europeana importa in prezent peste jumatate din energia pe care o consuma. 42% din gazul importat vine din Rusia, 80% din acesta trecand prin Ucraina. Multe state membre UE sunt dependente 100% de importurile de gaz din Rusia.
„Nabucco“ ar urma sa transporte, anual, 30 de miliarde de metri cubi de gaze din regiunea Caspica si Orientul Mijlociu pana in Austria, pe o distanta de 3.300 de kilometri, traversand Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria, pana la un centru de distributie din Austria. Obiectivul „Nabucco“ este asigurarea a 5% din necesarul anual de gaze naturale al continentului.
„Nabucco“ este un proiect care vizeaza transportul de gaze naturale din zona
Marii Caspice catre Europa prin
Direct invecinata Uniunii Europene si complex de securitate emergent in arealul geopolitic si geostrategic al Orientului Mijlociu extins, regiunea Marii Negre are o importanta strategica majora pentru Uniunea Europeana si comunitatea euroatlantica in ansamblul sau.
Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii sunt sustinatori puternici si fermi ai gazoductului „Nabucco“. Insa proiectul a fost incetinit din cauza costurilor mari si a incertitudinii privind sursele de aprovizionare. Moscova a dat o lovitura grea proiectului „Nabucco“, toamna trecuta, dupa ce ajuns la incheierea acordurilor cu Turkmenistanul si Kazahstanul pentru ca furnizarea de gaze naturale din aceste tari ale Marii Caspice sa se faca prin Rusia, epuizand principala sursa potentiala pentru gazoductul sustinut de UE.
Energia a devenit un factor strategic in politica globala, o componenta vitala pentru dezvoltarea economica si progresul societatii in ansamblu, generand o serie de preocupari la nivel mondial inca din perioada imediat urmatoare Primului Razboi Mondial.
In prezent, componenta de petrol si gaze a energiei reprezinta cea mai mare provocare, dar in acelasi timp si ingrijorare nu doar la nivel european, ci si la nivel mondial. Aceasta depinde de foarte multi factori: de rezerve in domeniu, de tarile care le gestioneaza, de politica acestora, de rutele de tranzit, de situatia geopolitica, puterea economica si diplomatica.
In ultima vreme este tot mai vehiculat termenul de „securitate energetica“, aceasta fiind apreciata drept cheia securitatii regionale: „orice esec al infrastructurii energetice critice are potentialul unui impact politic, militar si social.“
O securitate energetica mai mare inseamna, in primul rand, o diversitate mai mare a surselor de aprovizionare. De aici decurge importanta majora a proiectelor privind transportul resurselor energetice, in speta a perolului si a gazelor naturale.
In prezent, Europa este din ce in ce mai dependenta de resurse energetice si, prin urmare, in cautare de noi furnizori in domeniu prin intermediul carora sa-si poata asigura cererea si securitatea. Proiectele actuale reflecta cu precadere interesele Europei pentru Zona Caspica si nordul Africii, concomitent cu intentia de limitare a dependentei fata de Rusia. Aceasta din urma, la randul ei, in calitate de furnizor, doreste sa-si limiteze dependenta de spatiul ucrainean de tranzit, indreptandu-si atentia spre Turcia, totodata initiind proiecte alternative la cele provocate de Uniunea Europeana.
Europa detine a saptea parte din consumul mondial de energie si este dependenta de importuri pentru mai mult de jumatate din necesarul energetic. Pentru a face fata cererii explozive de hidrocarburi, Comisia Europeana a preluat rolul de lider in dezvoltarea parteneriatelor energetice strategice atat cu furnizori traditionali ai Uniunii Europene (Rusia, OPEC, Norvegia si Algeria), cat si cu furnizori alternative din Bazinul Caspic, Asia Centrala Africa de Nord si America de Sud. De astfel, nu numai Uniunea Europeana, ci si cel mai important bloc militar de pe glob, NATO, este preocupat de securitatea energetica; de exemplu, cu ocazia celui mai recent summit, cel de la Bucuresti (2-4 aprilie 2008), unul dintre principalele puncte de dezbatere a fost tocmai cel referitor la securitatea energetica si stabilirea unor strategii clare pentru viitor.
Coridoarele energetice paneuropene
Aceste coridoare au un dublu obiectiv: sa desavarseasca integrarea economica si teritoriala a Europei de Est (fosta comunista) in piata europeana, dar, in egala masura, si o cale strategica de a asigura viitorul economiei europene (prin asigurarea unei bune parti din necesarul de materii prime, in principal energetice).
Moscova doreste sa continue transportarea hidrocarburilor prin traversarea Rusiei spre nord si nord-vest si prin Marea Neagra spre vest:
a)
conectarea
conductelor caspice, existente sau viitoare, la faimoasa conducta Drujba/Prietenia
(4.023 km lungime), care aprovizioneaza de multa vreme Europa
Centrala; are doua ramuri, una nordica, aprovizionand Polonia
si Germania, si o alta sudica, spre Cehia, Slovacia, Ungaria
si
b)
transportul prin stramtori (Bosfor si Dardanele) sau
la unele porturi de pe tarmul vestic al Marii Negre (de preferinta
in
Europa Occidentala si SUA doresc sa evite aceste rute, un prim pas si totodata exemplu in acest sens fiind conducta petroliera BTC (Baku-Tbilisi-Ceyhan).
La randul lor, celelalte tari din zona sau din apropiere, fie ca au resurse de hidrocarburi (Azerbaidjian, Kazahstan, Turkmenistan), fie ca doar se inscriu sau se pot inscrie pe coridoarele energetice (Georgia, Turcia, Tarile Balcanice, Romania, Ungaria), se asociaza doar anumitor proiecte, in functie de interesul personal pe care il au.
|
