2. Uniunea Vamala
Tratatul de la Roma prevazuse o perioada tranzitorie de 12 ani pentru înlaturarea progresiva a barierelor vamale între statele membre ale CEE si punerea în practica a unui tarif extern comun. Pentru realizarea Uniunii Vamale erau prevazute trei etape.
O prima etapa, în perioada 1958-1961, îsi propunea reducerea taxelor vamale interioare cu cel putin 25%, cresterea contingentelor de import cu cel putin 60% si adoptarea legislatiilor vamale. În cea de a doua etapa, 1962-1966, se urmareau o noua reducere a taxelor vamale interioare cu 25%, cresterea cu 80% a contingentelor de import si reducerea cu 30% a diferentei existente între tarifele nationale si tariful vamal extern comun, calculat dupa media aritmetica a taxelor aplicate de fiecare tara la 1 ianuarie 1957. Ultima etapa, desfasurata în perioada 1967-1969, îsi propunea eliminarea taxelor vamale interioare, a contingentelor si a tuturor obstacolelor din calea liberului schimb în interiorul Comunitatii, aplicarea generalizata a tarifului vamal exterior comun, precum si libera circulatie a persoanelor si bunurilor. La 1 iunie 1968, cu 18 luni în avans fata de ritmul prevazut prin Tratatul privind CEE, cei sase eliminau toate tarifele vamale intracomunitare asupra produselor industriale.
Efectele crearii unei organizatii regionale vizeaza atât costuri, cât si beneficii. Aderarea la o grupare regionala nu presupune automat cresterea bunastarii generale. Viner si Byé sunt considerati primii care au oferit o baza pentru analiza sistematica privitoare la uniunea vamala. Anterior lui Viner, literatura cu privire la uniunea vamala, scrisa din perspectiva economica sau neeconomica, de adepti ai liberului schimb sau ai protectionismului, era, cu foarte mici exceptii, favorabila constituirii uniunilor vamale. Viner are meritul unei analize mai realiste, care scoate în evidenta atât avantajele cât si posibilele dezavantaje ale ale acestei forme de integrare, aratând ca efectele nu se pot stabili apriori, ci depind de situatia concreta a constituirii uniunilor.
Teoria
clasica privind uniunea vamala sustinea ideea ca aceasta
duce aproape întotdeauna la cresterea bunastarii.
Rationamentul era relativ simplu: comertul liber maximizeaza
bunastarea mondiala, uniunea vamala reduce barierele tarifare
si astfel se produce o evolutie catre comertul liber, de
unde rezulta ca uniunea vamala va
determina cresterea bunastarii generale, chiar daca nu o va
maximiza. Viner a aratat ca acest rationament nu este corect, introducând conceptele de creare si deturnare de comert. Crearea
de comert se refera la modificarile în consum, de la
produsele interne mai costisitoare, la cele mai ieftine din
Dupa aparitia lucrarii lui Viner si pâna în 1965, teoria integrarii economice a trecut prin doua perioade: prima în care a fost analizat efectul uniunilor vamale asupra productiei (Viner, 1950), consumului (Meade, 1955, Lipsey, 1957) si asupra fluxurilor comerciale; cea de-a doua în care au fost studiate obiectivele urmarite de cei care intra într-un proces de integrare, îndeosebi prin lucrarile lui Johnson (1965), Cooper si Massell (1965).
Meade este cel care dezvolta si teorema optimului de rangul al doilea, ale carei concluzii principale sunt urmatoarele:
crearea uniunilor vamale va fi cu atât mai favorabila tarilor participante cu cât economiile sunt mai asemanatoare;
similitudinea actuala, daca se combina cu complementaritatea potentiala reprezinta cea mai buna forma de uniune;
uniunea vamala este cu atât mai viabila cu cât cadrul legislativ general este mai bine precizat;
uniunea este cu atât mai avantajoasa cu cât fiecare partener va furniza mai multe produse pe piata;
fiecare dintre parteneri va fi principalul furnizor al celuilalt pentru produsele pe care le vinde si principalul client pentru produsele pe care le cumpara;
uniunea vamala are sanse de reusita cu atât mai mari cu cât va fi mai larga;
uniunea vamala este cu atât mai avantajoasa cu cât tariful pentru export este mai scazut si cu cât tertii sunt mai divizati.
Pentru CEE, din 1958 pâna în 1970, efectele eliminarii barierelor vamale au fost spectaculoase: comertul intracomunitar a crescut de sase ori, în timp ce schimburile CEE cu tarile terte au crescut de trei ori. Schimburile fiecaruia dintre cele sase state cu celelalte cinci au crescut de la 30% în 1958, la 52% în 1973. În aceeasi perioada, PNB mediu al CEE a sporit cu 70%.
Întrebarea care se pune este în ce masura expansiunea schimburilor intra-comunitare reprezinta creare de comert sau deturnare si cum afecteaza aceste mutatii produse în fluxurile comerciale bunaastarea tarilor nemembre. Studiile efectuate de Balassa pentru perioada 1959-1970 evidentiaza preponderenta efectelor de creare de comert. Concluziile sale se bazeaza pe modificarile survenite în natura fluxurilor comerciale: se presupune ca deturnarea de comert produce o scadere a ponderii comertului extra-comunitar în PNB, în timp ce crearea de comert determina o crestere a ponderii comertului total în PNB. Deturnarea de comert a vizat îndeosebi produsele alimentare, chimice si produsele industriale cu un grad redus de prelucrare, dar a fost compensata de cresterea importurilor de utilaje si echipament, pe fondul expansiunii investitiilor. În perioada 1959-1979 volumul importurilor extra-comunitare a înregistrat o rata de crestere în medie de 8 %, fata de 8,3% în perioada 1953-1959. Efectele uniunii vamale asupra tarilor terte au fost distribuite neuniform, beneficiarul principal fiind SUA, cel mai important ofertant de echipamente performante cerute de tarile CEE. Ţarile în dezvoltare si cele socialiste au fost afectate negativ de deturnarea de comert pentru produsele alimentare si cele cu grad redus de prelucrare.
Ratele ridicate de crestere economica asociate crearii CEE au avut însa un efect benefic inclusiv asupra nemembrilor, prin sporirea cererii si posibilitati mai mari pentru export, ceea ce a compensat, cel putin în parte, efectele negative resimtite prin deturnarea de comert. Studiul mentionat apreciaza ca efectele de creare de comert în perioada analizata au depasit de patru, pâna la zece ori, pe cele de deturnare.
Cresterea rapida a comertului cu produse industriale indica faptul ca firmele din tarile membre au exploatat posibilitatile oferite de abolirea tarifelor si a restrictiilor cantitative. Cresterea comertului a contribuit la accelerarea cresterii economice a tarilor CEE, permitându-le obtinerea economiilor de scara. Câstiguri au fost înregistrate si prin rationalizarea productiei în urma cresterii concurentei, mai ales pentru economiile anterior foarte protejate ale Frantei si Italiei.
Cu toate acestea, Uniunea Vamala nu s-a realizat fara dificultati. Desi cei sase îi invitasera si pe britanici sa li se alature în lucrarile pregatitoare ale Tratatului de la Roma, Londra a considerat ca obiectivele urmarite nu corespund politicii sale europene. Uniunea Vamala, care presupunea, în paralel cu suprimarea controlului vamal intracomunitar, întarirea controlului la frontierele Comunitatii si aplicarea unui tarif vamal comun fata de terti, ar fi izolat Marea Britanie de Commomwealth. În plus, aplicarea politicilor comune, în special a celor agricole, era considerata de britanici incompatibila cu propriile sale interese.
Pe de alta parte, eliminarea restrictiilor vamale si cantitative a fost însotita de numeroase reglementari fiscale, tehnice, sanitare sau de alta natura, care au creat alte obstacole în calea liberului schimb intracomunitar. Astfel de reglementari au izvorât, în principal, din traditiile si conceptiile diferite în materie de politica economica ale statelor comunitare. Unele tari, precum Belgia si Olanda, având o bogata traditie liberala, au fost mult mai interesate în acest proces, în timp ce altele, ca Germania si Franta, au fost mai preocupate de protejarea economiilor lor fata de concurenta intracomunitara sau externa.
|
