2. Uniunea Vamala
Tratatul de la Roma prevazuse o perioada tranzitorie de 12 ani pentru īnlaturarea progresiva a barierelor vamale īntre statele membre ale CEE si punerea īn practica a unui tarif extern comun. Pentru realizarea Uniunii Vamale erau prevazute trei etape.
O prima etapa, īn perioada 1958-1961, īsi propunea reducerea taxelor vamale interioare cu cel putin 25%, cresterea contingentelor de import cu cel putin 60% si adoptarea legislatiilor vamale. Īn cea de a doua etapa, 1962-1966, se urmareau o noua reducere a taxelor vamale interioare cu 25%, cresterea cu 80% a contingentelor de import si reducerea cu 30% a diferentei existente īntre tarifele nationale si tariful vamal extern comun, calculat dupa media aritmetica a taxelor aplicate de fiecare tara la 1 ianuarie 1957. Ultima etapa, desfasurata īn perioada 1967-1969, īsi propunea eliminarea taxelor vamale interioare, a contingentelor si a tuturor obstacolelor din calea liberului schimb īn interiorul Comunitatii, aplicarea generalizata a tarifului vamal exterior comun, precum si libera circulatie a persoanelor si bunurilor. La 1 iunie 1968, cu 18 luni īn avans fata de ritmul prevazut prin Tratatul privind CEE, cei sase eliminau toate tarifele vamale intracomunitare asupra produselor industriale.
Efectele crearii unei organizatii regionale vizeaza atāt costuri, cāt si beneficii. Aderarea la o grupare regionala nu presupune automat cresterea bunastarii generale. Viner si Byé sunt considerati primii care au oferit o baza pentru analiza sistematica privitoare la uniunea vamala. Anterior lui Viner, literatura cu privire la uniunea vamala, scrisa din perspectiva economica sau neeconomica, de adepti ai liberului schimb sau ai protectionismului, era, cu foarte mici exceptii, favorabila constituirii uniunilor vamale. Viner are meritul unei analize mai realiste, care scoate īn evidenta atāt avantajele cāt si posibilele dezavantaje ale ale acestei forme de integrare, aratānd ca efectele nu se pot stabili apriori, ci depind de situatia concreta a constituirii uniunilor.
Teoria
clasica privind uniunea vamala sustinea ideea ca aceasta
duce aproape īntotdeauna la cresterea bunastarii.
Rationamentul era relativ simplu: comertul liber maximizeaza
bunastarea mondiala, uniunea vamala reduce barierele tarifare
si astfel se produce o evolutie catre comertul liber, de
unde rezulta ca uniunea vamala va
determina cresterea bunastarii generale, chiar daca nu o va
maximiza. Viner a aratat ca acest rationament nu este corect, introducānd conceptele de creare si deturnare de comert. Crearea
de comert se refera la modificarile īn consum, de la
produsele interne mai costisitoare, la cele mai ieftine din
Dupa aparitia lucrarii lui Viner si pāna īn 1965, teoria integrarii economice a trecut prin doua perioade: prima īn care a fost analizat efectul uniunilor vamale asupra productiei (Viner, 1950), consumului (Meade, 1955, Lipsey, 1957) si asupra fluxurilor comerciale; cea de-a doua īn care au fost studiate obiectivele urmarite de cei care intra īntr-un proces de integrare, īndeosebi prin lucrarile lui Johnson (1965), Cooper si Massell (1965).
Meade este cel care dezvolta si teorema optimului de rangul al doilea, ale carei concluzii principale sunt urmatoarele:
crearea uniunilor vamale va fi cu atāt mai favorabila tarilor participante cu cāt economiile sunt mai asemanatoare;
similitudinea actuala, daca se combina cu complementaritatea potentiala reprezinta cea mai buna forma de uniune;
uniunea vamala este cu atāt mai viabila cu cāt cadrul legislativ general este mai bine precizat;
uniunea este cu atāt mai avantajoasa cu cāt fiecare partener va furniza mai multe produse pe piata;
fiecare dintre parteneri va fi principalul furnizor al celuilalt pentru produsele pe care le vinde si principalul client pentru produsele pe care le cumpara;
uniunea vamala are sanse de reusita cu atāt mai mari cu cāt va fi mai larga;
uniunea vamala este cu atāt mai avantajoasa cu cāt tariful pentru export este mai scazut si cu cāt tertii sunt mai divizati.
Pentru CEE, din 1958 pāna īn 1970, efectele eliminarii barierelor vamale au fost spectaculoase: comertul intracomunitar a crescut de sase ori, īn timp ce schimburile CEE cu tarile terte au crescut de trei ori. Schimburile fiecaruia dintre cele sase state cu celelalte cinci au crescut de la 30% īn 1958, la 52% īn 1973. Īn aceeasi perioada, PNB mediu al CEE a sporit cu 70%.
Īntrebarea care se pune este īn ce masura expansiunea schimburilor intra-comunitare reprezinta creare de comert sau deturnare si cum afecteaza aceste mutatii produse īn fluxurile comerciale bunaastarea tarilor nemembre. Studiile efectuate de Balassa pentru perioada 1959-1970 evidentiaza preponderenta efectelor de creare de comert. Concluziile sale se bazeaza pe modificarile survenite īn natura fluxurilor comerciale: se presupune ca deturnarea de comert produce o scadere a ponderii comertului extra-comunitar īn PNB, īn timp ce crearea de comert determina o crestere a ponderii comertului total īn PNB. Deturnarea de comert a vizat īndeosebi produsele alimentare, chimice si produsele industriale cu un grad redus de prelucrare, dar a fost compensata de cresterea importurilor de utilaje si echipament, pe fondul expansiunii investitiilor. Īn perioada 1959-1979 volumul importurilor extra-comunitare a īnregistrat o rata de crestere īn medie de 8 %, fata de 8,3% īn perioada 1953-1959. Efectele uniunii vamale asupra tarilor terte au fost distribuite neuniform, beneficiarul principal fiind SUA, cel mai important ofertant de echipamente performante cerute de tarile CEE. Ţarile īn dezvoltare si cele socialiste au fost afectate negativ de deturnarea de comert pentru produsele alimentare si cele cu grad redus de prelucrare.
Ratele ridicate de crestere economica asociate crearii CEE au avut īnsa un efect benefic inclusiv asupra nemembrilor, prin sporirea cererii si posibilitati mai mari pentru export, ceea ce a compensat, cel putin īn parte, efectele negative resimtite prin deturnarea de comert. Studiul mentionat apreciaza ca efectele de creare de comert īn perioada analizata au depasit de patru, pāna la zece ori, pe cele de deturnare.
Cresterea rapida a comertului cu produse industriale indica faptul ca firmele din tarile membre au exploatat posibilitatile oferite de abolirea tarifelor si a restrictiilor cantitative. Cresterea comertului a contribuit la accelerarea cresterii economice a tarilor CEE, permitāndu-le obtinerea economiilor de scara. Cāstiguri au fost īnregistrate si prin rationalizarea productiei īn urma cresterii concurentei, mai ales pentru economiile anterior foarte protejate ale Frantei si Italiei.
Cu toate acestea, Uniunea Vamala nu s-a realizat fara dificultati. Desi cei sase īi invitasera si pe britanici sa li se alature īn lucrarile pregatitoare ale Tratatului de la Roma, Londra a considerat ca obiectivele urmarite nu corespund politicii sale europene. Uniunea Vamala, care presupunea, īn paralel cu suprimarea controlului vamal intracomunitar, īntarirea controlului la frontierele Comunitatii si aplicarea unui tarif vamal comun fata de terti, ar fi izolat Marea Britanie de Commomwealth. Īn plus, aplicarea politicilor comune, īn special a celor agricole, era considerata de britanici incompatibila cu propriile sale interese.
Pe de alta parte, eliminarea restrictiilor vamale si cantitative a fost īnsotita de numeroase reglementari fiscale, tehnice, sanitare sau de alta natura, care au creat alte obstacole īn calea liberului schimb intracomunitar. Astfel de reglementari au izvorāt, īn principal, din traditiile si conceptiile diferite īn materie de politica economica ale statelor comunitare. Unele tari, precum Belgia si Olanda, avānd o bogata traditie liberala, au fost mult mai interesate īn acest proces, īn timp ce altele, ca Germania si Franta, au fost mai preocupate de protejarea economiilor lor fata de concurenta intracomunitara sau externa.
|
