Utilizarea factorilor de productie

Utilizarea factorilor de productie

costul (C) si productivitatea (W) -

Utilizarea factorilor de productie presupune 2 procese : consumare (ce duce la cost) si randament (ce duce la productivitate)

COSTUL

CATEGORII DE COST

Baza obiectiva a C o constituie consumul de Fp pentru obtinerea de bunuri. C se mai numeste si 'cheltuieli de productie' sau 'pret de cost', o denumire mai veche. E important de retinut insa ca costul este altceva decat pretul produsului.

Costul de productie se defineste, in calitatea sa de categorie economica, ca fiind expresia aneasca a consumului real de Fp materiali si nemateriali, pe care agentii economici ii utilizeaza cu producerea si descaferea bunurilor economice. In mod concret, costul desemneaza ansamblul cheltuielilor de productie materiale, salariale si de alta natura cu producerea si desfacerea bunurilor.

Din punct de vedere al unitatii de masura la evaluarea consumului, se formeaza 3 tipuri de C :

1. costul natural (real) - cand se utilizeaza unitati fizice de masura (natural conventioanale : km, m, kg)
2. costul monetar (banesc) = cheltuieli de productie - cand la evaluare se utilizeaza unitatea monetara baneasca
3. costul de oportunitate/substituire = obtinut prin masurarea valorica a cantitatii de bunuri ce nu vor putea fi produse din cauza producerii altor bunuri. Se mai numeste costul sansei sacrificate ca urmare a renuntarii din ratiuni de natura economica/tehnica/financiara la producerea a altceva si alegerea a altceva care iti da satisfactie mai mare. Se evalueaza toate sansele, se compara, se substituie si se alege sansa care da cea mai mare satisfactie adica aduce cele mai multe beneficii.

IMPORTANTA COSTULUI

Argumentul 1 - este un foarte important indicator economic cu mare forta de oglindire a calitatii activitatii depuse intr-o perioada data de gestiune economica.

Argumentul 2 - prin compararea costului cu Pr se determina rentabilitatea firmei

Argumentul 3 - este un criteriu de fundamentare a optiunilor si deciziilor privind dezvoltarea firmei, orientarea investitiilor, ornind de la nivelul minim al costului analizat anterior.

Argumentul 4 - reprezinta un parametru de referinta privind comportamentul producatorului, o parghie de actiune pe termen scurt/lung

Argumentul 5 - sta la baza determinarii optimului producatorului pe termen lung/scurt

Argumentul 6 - sta la baza pretului producatorului (aprox. 90% din pret)

Argumentul 7 - conditioneaza prin pret si calitate competitivitatea produsului pe diferite piete

RELATIA COST-PRET

Este o relatie atat cantitativa cat si calitativa

* Latura cantitativa : Pretul de vanzare (Pv) = Cost + Profit costul e o relatie de la parte la intreg

C=Pv - Pr   

v     C = Pv Pr = 0 - situatia 'prag de rentabilitate'

v     C > Pv - Pr = faliment

v     C < Pv + Pr = situatie 'buna'

* Latura calitativa : implica 2 aspecte

a. in timp ce pretul e o notiune a pietei, costul e o notiune a productiei (dar intreprinzatorul lucreaza cu amandoua)

b. in timp ce costul presupune doar recuperarea cheltuielilor facute anterior, indeplinind deci functii de reproductie simpla, pretul (prin profit) indeplineste functii de reproductie largita

pretul si costul sunt notiuni legate intre ele, se presupun reciproc, fac parte din parghiile valorice cu care se opereaza in deosebi la nivel microeconomic

NIVELUL SI STRUCTURA COSTULUI

Desemneaza totalitatea cheltuielilor obtinute pentru o anumita productie, la un moment dat ; se etermina in marime absoluta (baneasca) si cuprinde mai multi indicatori de nivel al costului :

1. costul unitar (pe bucata) - C
2. costul intregii productii - ∑Cx*qx (cantitati aferente)
3. chetuieli totale (materiale)/1000 lei = indicator de eficienta economica

(scade + ; creste -)

4. costul mediu ponderat pe ramura :

(i - numar de unitati producatoare; Ci - costurile individuale; qi - cantitati aferente)

Fiecare firma apartinatore unei ramui cu datele individuale (Ci, qi) se compara cu costul mediu pe ramura Ci<=>C :

• Ci>C (depasire) = pierdere
• Ci=C = incadrare in media ramurii
• Ci<C = economii la cost

Analiza continua prin compararea costurilor medii/an pe tari (eg: in industria textila in comparatie cu cea din UE, se obtin astfel informatii privind competitivitatea)

Antecalcul cat si in postcalcul. Antecalculul presupune previzionarea costurilor, determinarea lor inainte de a se produce (normarea costurilor) si se simbolizeaza cu '0'. Postcalculul inseamna determinarea costurilor efective realizate dupa producerea activitatii si se simbolizeaza cu 'L'. Acestea doua se compara in fiecare perioada data de gestiune (luna, trimestru, semestru, an) si se obtin informatii privind activitatea intreprinderii.

Eg : se compara C1 cu C0 - C1<=>C0 se obtine ∆C (±) - daca exista +∆, apar depasiri de cost deci activitatea e proasta ; daca ∆=0 se respecta normele ; daca exista -∆, apar economii la cost ce se transforma in Pr suplimentar.

Aceeasi logica se urmeaza si la C intregii productii (∆=∑C1*q1 - ∑C0*q0)

Analiza de nivel de cost se completeaza cu analiza de structura a costului pentru a obtine informatia completa si corecta. Structura C desemneaza componenta unui intreg pe elemente grupate dupa anumite criterii si stabilirea apoi a ponderilor acestor grupe de elemente, in total C considerat (100%). Exista mai multe structuri :

I.            Structura pe elemente de cheltuieli primare (dupa natura economica a elementelor)

= cheltuieli materiale de productie CM - a

materii prime, materiale (se scad deseurile recuperabile)

energie, apa, combustibil

intretinere si reparatii curente

amortizarea Kf

= cheltuieli salariale CS - b

salarii si manopere directe/indirecte

impozit pe salarii, asigurari de sanatate

= alte cheltuieli banesti CB - c

dobanzi, cheltuieli cu dezvoltarea si cercetarea

cheltuieli administrativ-gospodaresti

chirii, iluminat, caldura

impozite, taxe

cheltuieli cu desfacerea

CM+CS+CB=CT (100%) - se determina apoi ponderea lui a, b, c in 100% si se obtin informatii privind cat reprezinta fiecare in total.

Aceasta structura are caracter universal si sta la baza orientarilor de reducere a costurilor sre grupele cu pondere mare sau spre elementele mai importante.

II.         Structura dupa natura muncii incorporate

o       Cheltuieli cu munca trecuta (cheltuieli materiale - CM)

o       Cheltuieli cu munca vie (CS)

III.       Structura dupa variatia cheltuielilor in raport cu variatia productiei (±Q)

• cheltuieli variabile (materii prime directe, salarii directe)
• cheltuieli fixe, relativ constante (eg. amrotizarea)

IV.      Structura in raport cu modul de includere si de repartizare pe C : directe/indirecte

V.        Structura dupa locul de desfasurare a activitatii :

Cheltuieli cu activitati de baza (a sectiilor de productie)

Cheltuieli cu activitatea auxiliara (transport, lacatuserit, etc)

Cheltuieli cu desfacerea (depozite)

FUNCTIA COST. TIPOLOGIA COSTURILOR

Reprezinta relatia obiectiva de dependenta intre costul si variatia productiei si se exprima astfel : C=f(Q). Aceasta functie, aceasta dependenta, genereaza tipologia costurilor respectiv comportamentul costurilor pe o perioada scurta sau lunga de timp. Calculul acestei functii se utilizeaza la fundamentarea variantelor de productie si anume alegerea acelei variante care se obtine cu costurile cele mai mici si deci cu Pr cel mai mare.

Perioada scurta reprezinta acel interval de timp pe parcursul careia un producator poate sa isi sporeasca productia numai in masura in care Kf din dotare o permit (numai daca creste volumul de munca sau productivitatea muncii)

Perioada lunga e acel orizont de timp ce ofera posibilitatea firmei sa isi modifice productia pe seama modificarii tuturor factorilo de productie, mai ales a factorului Kf.

Comportamentul C pe termen scurt

In raport cu nivelul la care se consuma Fp, exista 3 mari categorii de costuri : global, mediu/unitar, marginal.

1. Costul global - CG = suma costurilor ocazionate de obtinerea unui anumit volum de productie. Se compune din 3 categorii de costuri :

1. costul fix total - CF - reprezinta suma cheltuielilor care sunt independente, invariabile fata de volumul productiei (chirii, incalzire, iluminat, cheltuieli de intreprindere, salariile TESA, cheltuieli de administratie a firmei, dobanzi, asigurari, etc) = constant
2. costul variabil - CV - reprezinta ansamblul cheltuielilor care variaza, se modifica proportional cu variatia productiei ; exista 3 grade de proportionalitate : liniara (materii prime si salarii directe), crescanda sau descrescanda (unele materiale auxiliare, combustibil, energie, apa) - CV = f(Q)
3. costul total de productie - CT - reprezinta suma cheltuielilor CF si CV inregistrate la nivelul sectiilor de productie si al intreprinderii ; la acest cost se adaoga apoi costul cu distributia si desfacerea - CD - care la randul sau poate reprezenta cheltuieli fixe/variabile ; se obtine astfel un cost total al productiei = cost complet/comercial (toate cheltuielile ocazionate de sus in jos cu obtinerea si desfacerea unui colum de productie intr-o perioada data de gestiune economica)

Reprezentarea grafica a CG imbraca forma unor drepte cu punct de plecare diferit.

2. Costul mediu - CM - pe unitate, bucata ; reprezinta costurile globale raportate la volumul fizic al productiei.

1. CFM - costul fix unitar mediu - raportul intre costul fix si productie
2. CVM - costul variabil mediu
3. CTM - costul unitar al produsului

Importanta lui CTM rezida in aceea ca la el se adaoga marja de Pr si se obtine pretul unitar PU al produsului, numit si pret de productie (pretul cu care produsul paraseste poarta fabricii) si care e diferit insa de pretul de vanzare

(PV=PU+TVA+accize+alte taxe+adaos comercial)

3. Costul marginal - Cmg - reprezinta cheltuiala suplimentara provocata de un consum suplimentar de Fp pentru producerea unei unitati de suplimentare de productie (=unitate aditionala) ; este deci costul cresterii productiei (cu ce ∆cheltuieli obtin o unitate de crestere a productiei de 1%). Poate fi total (pe intreaga Q) sau unitar (pe bucata)

Este un cost foarte important pentru intreprindere deoarece pe baza lui se determina conditiile de maximizare a profitului. Astfel, aceste conditii arata pana unde intreprinderea poate sa isi extinda volumul productiei ca sa fie rentabila

Cmg=Vm /pret = conditia de maximizare a profitului (Vm=venit marginal, pret)

In dorinta de maximizare a Pr, in goana ei spre aceasta functie-tinta, intreprinderea alearga dupa productii suplimentare ; aceasta dorinta a ei e posibila numai daca Cmg<CTM, deci productia suplimentara e rentabila. Asadar, intreprinderea compara permanent Cmg aditional cu costul obistuit al produsului pentru a vedea daca se merita sa creasca productia sau nu, jocul costului fiind la ea acasa pentru ca PV nu mai depinde de ea.

Exista astfel doua situatii : (1) analiza pragului de faliment (f) si (2) analiza optimului productiei pe termen scurt (O). Ambele prezinta importanta practica maxima pentru intreprindere.

Pragul de faliment reprezinta acea situatie critica de la care intrerinderea isi inceteaza activitatea. Punctul 'F' este intersectia dintre Cmg si CVM prin minumul lui CVM (punctul M1), deci in care Q1 reprezinta x unitati, Cmg e de y unitati monetare. Cand pretul de vanzare scade sub M1 cu coordonatele respective, intreprinderea da faliment. E acea situatie negativa cand intreprinderea nu isi mai recupereaza prin pręt toate cheltuielile, nici cele fixe, cu atat mai mult nu realizeaza nici un Pr.

Opusul acestei situatii e situatia 2, reprezentat de punctul 'O' dat de minimul lui CTM (punctul M2) intersectat cu coordoantele CTM ce are valoarea de z unitati, si Q2, volumul optim al productiei, in valoare de t unitati.

Comportamentul C pe termen scurt

Asa cum s-a observat din analiza anterioara, forma curbelor costurilor medii si marginale e sub forma de 'U' imperfect datorita conditiilor diferite de productie si datorita actiunii legii randamentelor neproportionale (descrescatoare). Se observa din grafice ca randamentele crescatoare pe termen scurt sunt insotite de scaderi de costuri, iar prin trecerea prin M1 si M2 ambele se redreseaza, ceea ce inseamna costuri crescatoare si deci randamente descrescatoare. Asadar, cauza cresterii costurilor pe termen scurt si deci a randamentelor descrescatoare o reprezinta fixitatea K.

Pe termen lung, toti factorii devin variabili; cresc sau scad, la fel si preturile, piata da semnale si deci intreprinderea isi amplifica calculele vizand alegerea variantei optime de productie in aceasta situatie. In raport cu aceasta varianta optima, ea isi alege si dimensiunea optima a firmei, adica acea marime care ii da satisfactie si deci randamente si economii de scara.

Costurile unitare si marginale imbraca aceeasi forma de 'U' imperfect, iar pragul de faliment e de asemenea intersectia dintre CVM si Cmg. Specific acestei analize pe perioada lunga o constituie aparitia fenomenelor economice de scara, adica fenomene ce tin de extinderea Q, de dimensiune, de scara.

Economiile de scara - situatie pozitiva ce rezulta din scaderea costurilor unitare si marginale medii, pentru ca randamentele totale cresc mai repede decat cresc costurile totale. La un moment dat, din extinderea exagerata a scarii de Q pot sa apara fenomene negative numie deseconomii de scara - apa cresteri ale costurilor unitare si marginale pentru ca incep sa scada randamentele economice.

Este cazul unor cheltuieli mari provenite din gigantismul intreprinderii (cazul combinatelor si al transnationalelor) ; intreprinderile devin greoaie, cresc costurile de management, creste birocratia, apar nuemroase verigi, cresc salariile care nu se justifica prin randamente, iar Q se aplatizeaza. In aceasta situatie, intreprinderea isi reanalizeaza dimensiunea optand pentru restructurarea ei (spargere, divizare, retehnologizare, restructurare) si isi alege acea varianta de dimensiune la care incep sa se obtina economii de scara.

Toata problema indica optimul productiei pe termen lung. Notiunea de optim (optimizare, functie-obiectiv, orizont de timp, restrictii) desemneaza acea varianta aleasa de producator la care se realizeaza echilibrul dintre intrari si iesiri si la care producatorul nu mai trebuie sa caute solutii (optimul insa e perisabil, relativ)

Spunem ca pe termen lung e optima acea productie care permite maximizarea productiei cu aceleasi cheltuieli respectiv obtinerea unei unitati de productie cu cheltuieli mai mici. Restrictiile optimului sunt : (1) preturile pe piata ale Fp, (2) situatia propriilor resurse, (3) respectarea standardelor de calitate

Eg. in cazul a 3 variante de Q : Q3>Q2>Q1 ; CT3=CT2=CT1=const.

solutia optima este Q3 cu CT3 (maximizarea Q cu aceleasi CT)

sau Q3=Q2=Q1=const. ; CT3<CT2<CT1

situatia optima este Q3 cu CT3 (aceeasi Q cu costuri mai mici)

Q3 aferenta punctului M este situatia optima de productie care prezinta cele mai mici cheltuieli (x um) adica acea varianta dincolo de care celelalte sunt neoptime. La acest nivel se stabileste si dimensiunea optima a intreprinderii.

RELATIA COST-PROFIT. PRAGUL DE RENTABILITATE. REDUCEREA COSTURILOR

Relatia cost-profit e in esenta o relatie matematica intre 2 componente ale aceluiasi intreg (pretul de vanzare), relatie care contine atat laturi cantitative cat mai ales calitative.

Relatia nu e o simpla ecuatie matematica asupra careia se poate interveni oricand si oricum. Ea cere optimizare si eficientizare deoarece consta in determinarea stiintifica atat a costurilor unitare cat si a marjei de Pr, astfel incat pretul produsului pe piata sa fie unul competitiv si atractiv pentru cosnsumatori.

Pv = cost unitar + marja de Pr = CTM + Pr

*Pv - const o relatie cu dublu sens (daca creste CTM, Pr scade, iar daca CTM scade, Pr creste) care se misca in optimizare si eficientizare pentru a se obtine un pret competitiv si atractiv, adica un pret rational, mai mic in comparatie cu altii.

Inseamna ca producatorul nu are voie si nici nu poate sa modifice pretul produsului dupa bunul sau plac (pretul apartine pietei) insa poate sa actioneze asupra componentelor lui, mai ales asupra costului unitar.

Aceasta relatie prezinta in esenta urmatoarele aspecte :

1. intreprinzatorul tine cont de limitele resurselor materiale si energetice fiind obligat sa le utilizeze rational si eficient

2. la un anumit nivel al Pv reducerea costului duce automat la cresterea Pr ; intreprinzatorul nu poate sa modifice pretul produsului dupa bunul sau plac ci poate sa reduca costul in limitele rezonabile

3. Cmg determina oferta pe piata iar producatorul alege acel volum al ofertei, al productiei la care Pr sunt cele mai ridicate si implicit costurile cele mai mici - ca baza obiectiva a reducerii preturilor de vanzare pe piata si deci a cresterii puterii de cumparare

4. reducerea costurilor conditioneaza competitivitatea produselor pe piata ins ensul ca reprezinta baza reducerii preturilor fara a fi afectata calitatea.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia necesitatii de gestionare (gospodarire) a costurilor, de determinare stiintifica a lor dar si a Pr, ceea ce inseamna eficientizarea relatiei cost-profit.

In acest sens, exista 2 metode sau strategii de gestionare a costurilor

I.        Metoda costurilor ex-ante - antecalcul - consta in previzionarea costurilor pe baza unor tehnici adecvate, adica stabilirea anticipate a acestora.

TEHNICI:

a)      metoda costului standard = gestine prin exceptie - presupune determinarea unui cost standard, normat, anticipat, pe baza normelor de consum specific

b)     metoda costului bugetar = determinarea anticipate nu numai a costurilor ci si a volumului productiei, a beneficiilor, a investitiilor, a dezvoltarii, adica a tot ce se poate previziona

c)      metoda planificarii costului - planificarea tuturor cheltuielilor avand la baza regula costului minim (optim)

II.         Metoda costurilor ex-post - postcalcul - presupune determinarea costurilor efective si a profiturilor efective dupa ce productia a avut loc

TEHNICI :

metoda fullcost sau cost pozitiv

metoda direct-costing

Metoda graficului punctului mort

Este cea mai importanta din punct de vedere practiv pentru ca pe baza ei se determina pragul de rentabilitate - o notiune care indica pe termen scurt o situatie critica, adica un posibil nivel de rentabilitate

Pragul de rentabilitate - pragul mort/critic, M - reprezinta acel volum de productie sau de cifra de afaceri de la care pornind incep sa apara profiturile ; are urmatoarele coordonate : incasari totale, Pr = 0. Prin repetarea situatiei, pragul de rentabilitate degenereaza in prag de faliment (Pv=CVM ; CVM=Cmg)

! A nu se confunda cele doua notiuni

*Din punct de vedere grafic, pragul de rentabilitate se poate reprezenta in 2 moduri :

1. prin compararea incasarilor totale cu costurile totale

2. prin compararea preturilor unitare cu preturile pietei si cu CVM

In concluzie, reducerea costurilor e cea mai importanta problema din analiza si din activitatea intreprinderii, dar e cea mai dificila pentru ca implica numeroase studii tehnice si solutii economice cu 2 aspecte :

• nu trebuie tratata mecanic tinand const ca reducerea exagerata sub un anumit nivel afecteaza calitatea
• reducerea costurilor CTM e punctual minim pana la care poate sa scada pretul fara a afecta activitatea intreprinderii

Exista anumite cai de reducere a costului, si anume: achizitionarea Fp (inputuri) la preturi cat mai mici posibile, reducerea stocurilor, diminuarea consumurilor specifice fara sa se afecteze calitatea, reducerea cheltuielilor salariale (indeosebi prin cresterea productivitatii muncii - WL), diminuarea cheltuielilor cu intretinerea si reparatiile, reducerea cheltuielilor administrative-gospodaresti, reducerea cheltuielilor cu desfacerea (care tin de producator: depozite, gestionari, transport, propriile magazine o posibila cale e comertul online)

PRODUCTIVITATEA FACTORILOR (W)

Se mai numeste si randamentul factorilor, si este o forma principala de eficienta economica si anume expresia sintetica a eficientei combinarii si utilizarii Fp intr-o perioada de timp. In sens general, W se defineste prin raportul dintre cantitatea de bogatie produsa si volumul de resurse absorbite pentru aceasta.

In sens strict economic, W se refera rodnicia, eficacitatea utilizarii tuturor Fp implicati, fiind un raport intre volumul de productie obtinut si volumul de Fp utilizati.

(i = nr. de Fp utilizati : L-munca, K, P-natura)

NIVEL SI DINAMICA

Exista 3 metode principale de a masura nivelul/marimea W :

1. in unitati fizice, natural conventionale (W fizica): buc/lucrator, tone/ha
2. in unitati monetare (W valorica): lei/lei
3. in unitati orare, de munca (W orara): om/ora, om/zi, om/luna, om/an

Nivelul de particularizeaza pe L, K, P

*Dinamica :

a. indicele dinamicii :

b. sporul absolul al W :    ∆W=W1-W0

c. sporul relative (%):    ∆W(%)=Iw-100% sau ∆W(%)=

d. ritmul mediu anual de crestere a W:    RW= (n=nr. de ani)

Importanta cresterii W pentru firma

determina reducerea costului mediu al produsului in special pe seama costurilor fixe si a salariilr fixe

creste competitivitatea firmei si capacitaea ei de a face fata concurentei

cresc veniturile firmei (Pr si salariile)

Obs : se considera a fi, alaturi de cost, unul dintre cei mai importanti indicatori ai firmei

Importanta cresterii W pentru economia nationala

• mai multa bogatie materiala cu acelasi volum de resurse absorbite
• creste prin aceasta gradul de satisfacere a nevoilor, deci nivelul de trai
• creste puterea de cumparare a oamenilor (prin salarii si prin reducerea preturilor)
• determina reducerea pretului de vanzare
• reduce durata timpului de munca si concomitent creste durata timpului liber (element de civilizatie, progres)

Obs : legea cresterii productivitatii muncii e o expresie principala de economisire, de lege a economiei de timp, de munca ; e expresia gradului de progres, de civilizatie (dar e conditionata de factori precum calitatea resurselor naturale, calitatea tehnicii si tehnologiei folosite, calitatea muncii, conditii naturale, etc)

Formele W

1. W partiala a unui factor - Wi =

v     Munca - WL =

v     Natura - WL =

v     K - WL =

2. W globala agregata a tuturor Fp - Wgl = (necesita echivalare)

*aceste forme la randul lor se exprima si se calculeaza la 2 nivele - mediu si marginal - si se obtine astfel:

Obs : toate aceste formule sunt o aplicatie concreta    formulelor generale ale W, iar asupra lor se calculeaza apoi toti indicatorii aferenti de dinamica :

IWi =

∆Wi = Wi1 - Wi0

∆Wi(%) = Iwi - 100%

(unde i poate fi L, K sau P)

Concluzii : se considera de catre teoria economica ca cea mai importanta forma de productivitate in sens economic e totusi WL pentru ca realmente, munca e cea care produce, care da eficienta si substanta. Ulterior, s-a extins problema si asupra K si a P. Cele mai importante cai de crestere a WL sunt :

progresul tehnic si stiintific - noile tehnologii cu randamente tehnice superioare

calitatea muncii prestat - calificarea ei

cointeresarea materiala si morala

o mai buna organizare a muncii si productiei - calitatea managementului

factori psihologici - tipul de mediu, ambianta, conditii naturale, etc

Pentru salariati, W e factorul de baza ce conditioneaza eliberarea salariilor dar mai ales majorarea salariilor in timp (W medie a muncii sa reasca mai repede decat salariile medii nominale este baza cresterii salariale, a valorii veniturilor)

VENITURILE Fp

Fiecarui Fp implicat in activitatea economica i se cuvine de drept un venit pentru serviciile prestate de el, deci recompensarea - ca necesitate obiectiva pentru continuarea activitatii. Acest lucru permite formarea veniturilor care are loc intr-o sfera distincta a reproductiei numita distributie, cu rol deosebit de activ deoarece permite legatura dintre productie si circulatie, consum.

Distributia la randul sau are 2 etape : distributia primara (repartitie - in care se formeaza veniturile primare din societate : salariu, profit, dobanda, renta) si distributia secundara (redistribuirea - in care o parte din veniturile primare se reimpart formandu-se veniturile secundare/derivate ale Fp, ale firmelor, ale statului : pensii, alocatii, burse, etc.)

Asadar, veniturile reprezinta remunerarea, recompensarea baneasca a Fp utilizati in activitatea economica, pretul acestora pentru serviciile prestate.

I. SALARIUL

DEFINIREA CATEGORIEI DE SALAR (S), NATURA, SUBSTANTA

Salariul reprezinta principalul venit al societatii, ocupand o pondere de 60 pana la 80 % din venitul national al tarilor dezvoltate. Se adreseaza factorului munca (L) care sre Fp cu cea mai mare reprezentabilitate si mobilitate, fiind singurul factor productiv capabil sa organizaze un proces de productie prin combinarea cu ceilalti Fp.

Salariul e o categorie istorica de natura socio-economica si care se adreseaza organizarii capitaliste a productiei, organizarii patronale a muncii, desi el are o origine latina si mai veche (ca si terminologie), avand la baza substantivul salarium (suma ce se platea fiecarui soldat roman pentru cumpararea sarii).

Aceasta expresie atesta situatia unui om dependent de altii, a unui om care nu era liber, pentru ca un om liber nu primeste salariu ; atesta si conditiile in care un om, desi poate fi independent juridic, el nu e liber economic, nu e independent economic, adica nu are mijloace de subsistenta cu care sa isi intretina familia. El nu are decat propria forta de munca pe care o vinde, o imprumuta sau in inchiriaza temporar unei alte persoane sau firme care e patron, proprietar al mijloacelor de productie. Se formeaza asadar legatura dintre munca si patron.

Asadar, salariul ca notiune baneasca, socio-economica, are caracter istoric si se defineste ca fiind venitul ce se cuvine factorului munca datorita participarii nemijlocite a acestuia in activitatea economica, in anumite conditii social-economice : lipsa mijloacelor necesare pentru organizarea si desfasurarea productiei, caracterul de dependenta economica a celor ce muncesc fata de proprietarii mijloacelor de productie, desi el este un om independent si liber juridic.

Astfel, patronoo, liber-profesionistii, taranii, meseriasii, in mod normal, desi muncesc, ei primesc TOT rezultatul muncii lor, nu doar o parte (deci in mod normal nu sunt salariati)

Salariul are justificarea obiectiva ce provine din nevoia de intretinere fizica si morala a lucratorului, de reproductie normala a fortei de munca a celui ce munceste. Asadar, notiunea gliseaza dinstre istorie spre actualitate, desemnand in prezent totalitatea veniturilor obtinute din munca de catre oricine presteaza o munca, inclusiv de catre patroni, manageri, meseriasi pentru timpul execitarii serviciului de munca (pentru a putea avea carte de munca si a vira obligatiile catre stat). In aceste conditii, salariul devine o notiune exhaustiva, cea mai frecventa forma de venit din societate, calitate in care el e pretul muncii prestate sau chiria pentru serviciile de munca prestate pe o perioada determinata de timp. Se mai poate defini ca pret al muncii, pret al fortei de munca privita ca marfa (conceptie Marxista), remuneratie, etc.

In ceea ce priveste NATURA salariului, el are o dubla determinare : pe de-o parte el este venit pentru posesorul fortei de munca si are intotdeauna tendinta de crestere ; pe de alta parte, el e un alement de cost pentru angajator - costul fortei de munca ce va avea mereu tendinta de scader.

In acelasi context al naturii, S are :

o dimensiune fizica - stabilita concret pe baza legislatiei si a negocierilor

o dimensiune morala, etica - o astfel de marime care sa acopere toate cheltuielile legate de familie, timp liber, comunicare, transport, calificare, etc.

In ceea ce priveste SUBSTANTA salariului, aceasta se refera la factorii ce justifica marirea S, existand 2 conceptii :

1. conceptiile monoiste - care vizeaza un singur factor de baza, fie costul fortei de munca, fie productivitatea muncii.
2. conceptiile dualiste - care au in vedere ambii factori la determinarea S

Primele conceptii sunt oarecum depasite istoric si incomplete. Astfel folosirea costului fortei de munca drept factor de baza la determinarea S presupune ca salariul se rezuma la minimum de subsistenta necesar muncitorului si familiei lui (conceptie depasita, dezolanta, de tip 'Lassalle', denumita si 'legea de arama a salariului')

Explicatia S prin productivitatea muncii e mai morala, mai etica si mai realista, dar nu suficienta, e limitata intrucat nu tot rezultatul productiei se cuvine muncii, ci se adreseaza si factorului K, investitiilor, naturii.

Conceptiile dualiste privesc marimea S prin masurarea ambilor factori, iar astfel S e o parte din produsul muncii conditionata de nivelul productivitatii muncii, iar limita minima a S e costulfortei de munca platit de angajator. Salariul, ca nivel, se misca pe o grila intre o limita minima (costul fortei de munca, ce coincide cu S minim) si o limita maxima (intregul produs al muncii, intreaga valoare nou creata de forta de munca ; e o limita teoretica si nu se realizeaza niciodata)

DETERMINAREA S, FACTORI, FORME, CORELATII SALARIALE

Fiind o notiune baneasca, un pret al muncii pe piata muncii, S e o categorie a economiei de piata si are toate atributele acesteia : depinde de piata, de tipul pietei muncii, de amploarea negocierilor intre patronate, sindicate, guvern, depinde de raportul cerere-oferta, de marimea firmei, etc.

Piata muncii este de 2 tipuri.

Piata muncii cu concurenta perfecta implica stabilirea pe baza raportului cerere-oferta prin egalare a salariului de echilibru, care e un punct de egalare intre curba cererii si curba ofertei de munca.

Asadar, rezulta ca acest tip de piata merge pe echilibrul (perisabil), pe un salariu de referinta (minim/mediu) pe economie, pe ramura, pe firma, in jurul caruia gliseaza in sus si in jos anumite salarii care tind sa se echilibreze in jurul lui SE. Acesta e un mod de calcul in principiu, matematic, de egalare a cererii cu oferta, care trebuie inteles doar ca tendinta, realitatea fiind diversificarea politicilor salariale.

Piata muncii cu concurenta imperfecta e o piata specifica muncii, diversificata, eterogena, doar in principiu se respecta anterioara (echilibrul cerere-oferta). In realitate, S ca marime rezulta din runde de negocieri dintre sindicate, patronat si guvern, care au loc de obicei primavara odata cu incheierea contractelor colective de munca pe ramuri, domenii, etc.

Aceasta piata are la randul ei 2 nivele.

primul nivel, cel general, unde se intalnesc factorii responsabili (sindicate, guvern, patronat) si unde se stabilesc in urma negocierilor conditiile globale, generale ale S, si anume salariul minim pe economie/ramuri, si salariul mediu pe economie/ramuri. (Smin - cca 400 RON sau 800 RON - studii superioare, cu conditia ca necesitatea acestora sa fie trecuta in fisa postului)

al doilea nivel, cel de firma, unde se stabilesc in mod concret S individuale si colective pe categorii, pe baza intalnirii dintre cerere si oferta (angajat - angajator) in urma negocierilor.

Astfel, exista mai multe politici de salarizare, un amestec de decizii, si unde conteaza foarte mult nivelul negocierilor si puterea sindicatelor.

FACTORII care se iau in seama la determinarea salariilor si la dinamica pe diferite categorii de salariati :

calitatea, cantitatea si importanta muncii

experienta in profesie

nivelul productivitatii muncii pe firma

costul fortei de munca

politicile de salarizare ale firmei

raportul cerere-oferta pe piata muncii

tipul de piata (a economistilor, a juristilor, piata IT. etc)

Concluzie : Avand in vedere dubla semnificatie a salariu ca notiune economica si sociala, criteriul economic are importanta si acesta este raportul dintre productivitatea muncii si costul fortei de munca la angajtor (face ca S sa aiba o dubla dinamica : pe de-o parte ca venit, sa creasca, pe de alta parte, ca si cost, sa scada ; sunt 2 forte care se lupta intre ele si formeaza un raport de forta intre angajat si angajator, intre patronat si sindicate)

FORMELE S 

Salariul nominal (Sn) - suma de bani primita de angajat pentru munca prestata in anumite conditii ; poate fi pe ora (Sh), pe saptamana (Ss), pe luna (Sl), brut si net (fara impozite, taxe), minim, mediu, maxim, bugetar, pe domeniu/ramuri

Salariu real (Sr) - cantitatea de bunuri si servicii ce pot fi cumparate in schimbul Sn ; e un indicator al puterii de cumparare, se exprima in procente sub forma de indice si spor relativ

salarizarea in regie (dupa timpul lucrat) - cea mi raspandita

salarizarea in acord sau cu bucata - in transporturi, confectii, etc. ; o forma e salarizarea in remiza sau cote procentuale (comert, turism, loto)

salarizarea mixta

CORELATII SALARIALE
1. corelatia salarii-productivitate (pozitiva) - la nivel de firma, ramura, economie nationala

Iwl > Isn

2. corelatia salarii-preturi ( putere de cumprare, inflatie) Isn >=< Ip

II. PROFITUL

DEFINIRE, ABORDARE, COMPONENTE, FORME, FUNCTII

Profitul este un venit specific unei anumite categorii de proprietari, si anume proprietarul factorilor de productie, indeosebi a factorului K, pentru efortul depus de acesta, initiativa si riscul asumat de el in activitatea economica. E un important indicator financiar (economic) la nivel de firma, si care prin natura si functiile sale, e identic cu beneficiul firmei

El este creat de munca salariatilor, este o componenta a valorii nou create prin aceasta munca ce se cuvine de drept proprietarului, respectiv firmei. La origine are verbul laatinesc proficere care inseamna a intreprinde ceva, a da rezultate si deci a progresa, ceea ce explica natura pozitiva, progresista a profitului ca factor de progres si civilizatie ; pe buna dreptate se apreciaza in acest context ca Pr reprezinta motorul societatii cu toate ca societatea e stramba, inechitabila.

In antiteza, exista si o conceptie peorativa in care Pr degenereaza intr-un castig din nemunca obtinut prin hotie, inselaciune, stand la baza apeativelor de 'profitor', 'hot', 'afacerist', 'speculant'.

Exista 3 moduri de abordare asupra notiunii de Pr.

Modul de abordare oficial, legislativ, statistic - trateaza Pr ca pe un venit legal si firesc, calculat ca diferenta intre venituri si cheltuieli ; e identic cu beneficiul intreprinderii si se defineste ca fiind avantajul pozitiv, banesc, ce decurge dintr-o activitate economica, intr-o operatiune economica sau pe ansamblul firmei oentru functiile indeplinite de aceasta. Din punct de vedere financiar, el inseamna rezultatul cu '+', opusul lui fiind pierderea (ambele rezultate se oglindesc in contul de pierderi si Pr, unde soldul poate fi +/-/0)

Conceptia potrivit careia profitul este un venit rezidual- se aseamana ca mod de calcul cu cel de mai sus, astfel ca Pr e un rest, o diferenta ce ramane dupa deducerea din veniturile brute a numeroase sume, impozite, taxe, cheltuieli, ceea ce ramane ar fi Pr ca venit rezidual tratat ca un venit necuvenit ( ! gresit). Se confunda Pr ca venit din efort propriu, cu o parte din Pr obtinut inafara efortului propriu si care de drept e necuvenit si nu va ramane la intreprindere, fiind preluat de stat sau alte organe.

Profitul reprezentat de remuneratia implicita a factorilior de productie - conceptia dupa care Pr reprezinta remunerarea Fp utilizati de proprietar (venit, salariu, renta, dobanda) ; astfel, Pr ar reprezenta orice venit rezultat, si care prin distribuirea fiecarui proprietar el se pulberizeaza, dispare. (Obs. : e un punct de vedere globalist, unde se identifica Pr cu orice venit global obtinut)

Concluzie : Se apreciaza ca modul de abordare oficial e corect ca natura si ca mod de calcul fiind defapt beneficiul intreprinderii, adica un venit firesc, legal, in care e interesata atat firma cat si societatea.

Componentele Pr 

Pr legal, legitim si firesc obtinut prin respectarea legilor

Pr nelegal, nelegitim, obtinut prin incalcarea legalitatii, prin umflarea costurilor, prin atribuirea unor cote mai mari decat cele legale, prin sustragerea de la plata impozitului pe Pr (adica evaziune fiscala), prin duble inregistrari contabile, etc.

Se opereaza cu notiunea de Pr 'admis', adica Pr impozabil (cu cota unica a impozitului pe Pr de 16%). Cand e descoperit, Pr 'necuvenit', ilegal, ilicit, e preluat automat de buget sau redistribuit celor indreptatiti.

Din punct de vedere al modului de obtinere, al conditiilor tehnice, economice, organizatorice, Pr are alte 2 componente :

Pr normal, obisnuit, ordinar (obtinut de majoritatea producatorilor care dispun de cam aceleasi conditii)

Pr de monopol = supraprofit (obtinut doar de acei producatori care dispun de conditii mai bune din punct de vedere tehnic, organizatoric ; de exepmlu, pozitia de monopol a unor firme pe piata ; apropierea de sursele de aprovizionare sau de bazele de desfacere ; nivelul tehnic si tehnologic superior ; concentrarea productiei ; produse noi cu calitati superioare, etc.)

Formele Pr : industrial, comercial, agrar, bancare, etc.

La nivel de firma, el poate fi brut sau net (care la randul lui normal sau suplimentar). Exista si alte forme de Pr : capitalizat, pur, acumulat, agregat.

Functiile Pr

exprima rezultatele calitative ale activitatii productive

constituie motivatia principala a oricarui intreprinzator, fiind functia-scop a intreprinderii

stimuleaza initiativa si acceptarea riscului

e sursa de autofinantare prin capitalizare

cultiva spiritul de economie

e un mijloc de control al eficacitatii economice

e o parghie financiara de intarire a autonomiei si gestiunii financiare

e un criteriu de performanta economica

Concluzie : Pe e un instrument modern de management, de conducere, dar si de stimulare suplimentara a salariatilor. De asemenea, Pr e o componenta autonoma a pretului de vanzare, alaturi de cost.

INDICATORII PROFITULUI, FACTORI, RENTABILITATEA FIRMEI

Indicatorii Pr

MASA PR = marimea absoluta, castigul banesc obtinut dintr-o activitate economica ; se inregistreaza 2 nivele :

Masa Pr total aferent unui anumit volum de productie- notata cu Pr

• Pr = Ca - CT (Ca - cifra de afaceri, CT - costuri totale)
• Ca = Q*pv = CT + Pr (Q - vol. fizic al productiei, pv - pret de vanzare)

Masa Pr unitar - notata cu pr

• pr = = pv - CTM (unde CTM este costul unitar al produsului )

RATA PR (pr') = profitul exprimat in procente, in raport cu un anumit volum de efort, existand deci 3 rate ale Pr :

o           pr'(CT) = (rata rentabilitatii, efortul consumat prin cost)

o           pr'(Ca) = (rata profitabilitatii, efortul - incasari din vanzari)

o           pr'(Ku) = (rentabilitatea la efortul total, unde Ku = K utilizat)

Obs. : Acesti indicatori se utilizeaza de un analist la stabilirea diagnozei financiare a intreprinderii intr-o perioada data de gestiune economica, pentru fundamentarea deciziilor viitoare.

Notiunea de RENTABILITATE desemneaza o forma principala de eficienta economica la nivel productiv, de firma, si consta in capacitatea unei firme de a produce venit net (adica Pr, beneficiu).

Rentabilitatea (R) se exprima in marime absoluta (prin masa Pr) si in marime relativa, procentuala (prin rata Pr, deobicei prin cost, adica pr'(CT)). Exista de asemenea si alte forme de R : rata rentabilitatii economice, rata rentabilitatii financiare, rata rentabilitatii capitalurilor, etc.

Ca marime, rata rentabilitatii se stueaza pe o grila cu mai multe nivele (peste tot se aplica cota unica de impozt pe Pr de 16 %) :

rentabilitate '0' - rata profitului e de 3 - 5 %

rentabilitate medie - rata profitului e de 10 - 15 %

rentabilitate mare - rata profitului e de 15 - 20 %

rentabilitate exagerata - rata profitului e de 25 - 30 %

Concluzie : Asadar, rata Pr oscileaza intre 2 limite importante : limita minima (rate ale profitului marginal, adica o cantitate suficienta de Pr care sa ii asigure intreprinzatorului motivatia) si o limita maxima (punctul dincolo de care incep sa scada vanzarile pe piata)

Nivelul si dinamica Pr

Se afla sub influenta a numerosi factori :

reducerea pe toate caile a costurilor

volumul productiei

structura si calitatea productiei

nivelul productivitatii factorilor

nivelul pretului de vanzare

accelerarea vitezei de rotatie, etc.

Concluzie : Rata Pr e unul dintre cei mai importanti indicatori de randament, de eficienta, care se compara pe diferite nivele cu cursul actiunii si cu rata dobanzii, indicand spre ce sa se orienteze un investitor intr-o afacere.

III. DOBANDA

Dobanda (D) reprezinta venitul ce se cuvine factorului Kim (creditului) pentru utilizarea temporara a unor disponibilitati banesti (depozite) pana la o data ulterioara numita scadenta.

Este o suma de bani convenita si platita prin banci de catre debitor creditorului la scadenta ; inainte purta denumirea de camata (cel mai hulit venit nefiresc, deoarece vanzarea timpului prin comertul cu bani era considerata ca un sacrilegiu la adresa lui Dumnezeu)

INDICATORII D

masa dobanzii - D

rata dobanzii - d' (%) - marime anuala !

Se calculeaza dupa 2 metode :

metoda dobanzii simple (necapitalizate)

D=C*d'*n

(unde creditul/depozitul ; rata anuala a dobanzii ; timp  n<1 an : ani, luni, zile)

d'=

Sn = D+C (suma finala la scadenta)

metoda dobanzii compuse (capitalizate) - in care dobanda ramane agatata

de imprumut/depozit si percepe in continuare dobanda ; mai simplu, inseamna dobanda la dobanda

D=C(1+d')ⁿ - C

Sn=C+D=C(1+d')ⁿ

(unde n - fractiuni de timp de capitalizare)

CASTIGUL SI PROFITUL BANCAR

Dobanda la depozite e defapt o dobanda pasiva, pe cand dobanda la credite e activa ; fiecare dobanda, ca marime, contine in sine 2 componente : marimea propriu-zisa a dobanzii (foarte diferita pe tipuri de credite si depozite) si prima contra riscului (de asigurare).

rata nominala a dobanzii = rata de piata, cea utilizata de Banca Nationala sau de diferitele banci comerciale (Obs. : e marimea propriu-zisa a dobanzii ce include practic si rata inflatiei)

rata reala a dobanzii - care da randamentul investitiei, si e cresterea cantitatii de bunuri si servicii ce se pot procura intr-o perioada de timp

FACTORII care influenteaza nivelul si dinamica ratei dobanzii :

raportul cerere-oferta pe piata Kim (piata bancara)

rata inflatiei

starea economiei nationale (criza, recesiune, stagnare, reviriment, boom economic)