CORECTAREA RESURSELOR TROFICE
FERTILIZAREA PLANTATIILOR VITICOLE PE ROD
Corectarea resurselor trofice prin fertilizare, fara o aplicare abuziva a ingrasamintelor chimice, determina refacerea potentialului vegetativ si de rodire al vitei de vie, fara deteriorarea ecosistemului viticol.
In viticultura moderna prin fertilizare se urmareste asigurarea obtinerii unor recolte sporite de struguri fara diminuarea indicilor de calitate si de scadere a rezistentei plantelor la boli, daunatori si alti factori naturali critici. O asemenea orientare face necesara cunoasterea reala a starii de aprovizionare a solului cu elemente nutritive usor accesibile plantelor, a consumului anual de hrana in functie de recolta de struguri ce se realizeaza si necesitatea promovarii cu prioritate la fertilizare a factorilor biologici si ecologici (Condei, Gh. si colab., 1987).
Conceptul de fertilizare in sistem biologic (ecologic) impune folosirea in principal a fertilizarii organice concomitent cu limitarea celei minerale, conventionale si utilizarea ingrasamintelor minerale naturale (fosfati naturali s.a.) pentru mentinerea si ameliorarea durabila a fertilitatii solului.
Optimizarea consumului de ingrasaminte si a energiei folosite pentru administrarea lor constituie o preocupare de actualitate pentru cercetarea stiintifica si practica viticola de profil. Dupa ponderea costurilor pentru fertilizare, normele de ingrasaminte in plantatiile viticole roditoare pot fi stabilite la nivelul optimului economic care vizeaza maximizarea profitului la ha, sau al dozelor optime experimental care determina obtinerea de productii ridicate si de calitate superioara.
Precizarea solutiilor si normelor de fertilizare pentru optimizarea raporturilor dintre crestere si rodire, dintre cantitatea si calitatea recoltei de struguri se pot realiza prin utilizarea urmatoarelor metode: agrochimica, diagnoza foliara, experimentala, vegetativa, morfofiziologica, microbiologica s.a.
Fertilizanti utilizati. In plantatiile viticole roditoare se folosesc urmatoarele tipuri de ingrasaminte: organice, chimice (minerale), minerale naturale si organo-minerale.
Ingrasamintele organice. Prin compozitia lor complexa si spectrul larg de influente favorabile a 757g68h supra plantelor, ingrasamintele organice se pot considera prioritare pentru fertilizarea plantatiilor de vii pe rod. Aceasta, deoarece, pe langa imbogatirea solului in elemente nutritive si in humus, ele intensifica activitatea microorganismelor din sol implicate in transformari biochimice utile si stimuleaza folosirea mai eficienta a ingrasamintelor minerale. Ingrasamintele organice utilizabile sunt: gunoiul de grajd, namolul de bovine, compostul de gospodarie, compostul din resturile urbane, gunoiul de pasari, urina, mustul de balegar si ingrasamintele verzi.
Ingrasamintele chimice simple din grupa macroelemente. Aceasta grupa de ingrasaminte se obtine pe cale sintetica, prin prelucrarea unor materii prime de natura minerala sau organo-minerala. In plantatiile viticole roditoare se folosesc frecvent ingrasaminte chimice cu un singur element nutritiv (simple), cum ar fi cele pe baza de: azot, fosfor, potasiu , magneziu s.a.
Ingrasamintele chimice simple din grupa microelementelor.
Microelementele sunt necesare plantelor in cantitati foarte mici, insa cu eficacitate mare, facandu-se indispensabile si in nutritia vitei de vie. Dintre ingrasamintele cu microelemente s-au dovedit mai importante cele pe baza de Mg, Fe, B, Zn, Mn.
Ingrasamintele chimice complexe. Spre deosebire de ingrasamintele chimice simple, ingrasamintele complexe pot sa aiba in compozitia lor doua elemente nutritive principale, fiind denumite ingrasaminte binare; trei elemente principale denumite ternare sau mai multe macro- sau microelemente.
Obtinerea ingrasamintelor chimice complexe se realizeaza fie prin amestec fizic de ingrasaminte simple sau complexe, fie prin amestecuri tehnologice compatibile in procesul de fabricatie.
Ingrasamintele chimice binare pot sa fie de tipul NP (9-9-0); NK (20-0-20); NMg cu 20-28% N si 5 % Mg ; PK (0-20-30; 0-20-20).
Ingrasamintele chimice ternare pot fi de tipul NPK : 16-16-16; 22-11-11; 13-26-13 etc. (Lixandru, Gh. si colab., 1990). Pe langa elementele nutritive principale (NPK) ingrasamintele chimice complexe pot avea in continutul lor si microelemente in concentratii cum ar fi 0,05 % Mn, 0,01 % Zn, 0,02 % B etc.
Ingrasamintele chimice complexe se produc sub forma solida, macinate sau granulate, si sub forma lichida. In Romania se produc doua tipuri de ingrasaminte lichide, si anume: tipul cristalin si tipul foliar.
Ingrasamintele lichide de tip cristalin cu grad sporit de puritate au ca simbol litera C urmata de 3 cifre (C 411, C 141, C 011), care reprezinta raportul dintre cele trei elemente nutritive de baza: NPK.
Ingrasamintele lichide de tip foliar au ca simbol litera F urmata ca si in cazul celor de tip cristalin de cele 3 cifre reprezentand raportul NPK. Spre deosebire de ingrasamintele de tip cristalin, cel de tip foliar au in compozitia lor si substante tampon (etilenglicol, zahar, aldehida maleica), care previn modificarea pH-ului, substante cu proprietati de chelatizare (EDTA) si diferite microelemente.
Ingrasamintele minerale naturale se obtin prin macinarea rocilor naturale. Ele au in continut un element nutritiv dominant (P,K) si alte elemente necesare nutritiei. Ingrasamintele minerale admise in viticultura ecologica se prezinta in tabelul 11.1
Ingrasamintele organo-minerale. Acest tip de ingrasaminte se obtine prin amestecarea de ingrasaminte organice cu ingrasaminte chimice pe baza de NPK in proportii diferite si se administreaza sub forma solida sau lichida. In prezent, din grupa ingrasamintelor organo-minerale folosite la fertilizarea plantatiilor de vii in productie se poate aminti: tescovina compostata cu efect asemanator gunoiului de grajd, si de perspectiva ingrasamintele ionitice.
Ingrasamintele organo-minerale sunt mai eficiente decat daca componentele lor s-ar administra separat, deoarece partea organica retine cu usurinta compusii minerali, protejandu-i impotriva levigarii sau trecerii lor in forme greu solubile. In felul acesta elementele nutritive sunt eliberate treptat, pe masura cerintelor de hrana ale plantelor. Prin sporirea gradului de utilizare a ingrasamintelor chimice se poate realiza o reducere considerabila a cantitatilor necesare, permitand in felul acesta fertilizarea anuala a unor suprafete mai mari, ceea ce pentru practica viticola este foarte important.
Ingrasamintele ionitice apartinand grupei de ingrasaminte complexe organo-minerale, raman ca perspectiva si pentru fertilizarea plantatiilor de vii roditoare. La prepararea acestor ingrasaminte se pot folosi reziduri organice care pot capata insusiri ionitice cum ar praful de carbune din exploatarile miniere, reziduri celulozice care includ rumegusul, praful de turba etc.
Materiile prime respective se activeaza si se imbogatesc prin tratare cu acid fosforic, acid sulfuric, acid azotic etc, urmate de neutralizare cu substante bazice de potasiu si calciu.
CORECTAREA REACTIEI SOLULUI
Alaturi de ceilalti factori ecopedologici de influenta vita de vie creste si fructifica la nivel corespunzator atunci cand reactia solului variaza de la moderat acid catre neutra si slab alcalina cu pH-ul cuprins intre 6,0-7,5. Se apreciaza ca amendarea terenului acide devine necesara atunci cand pH-ul solului inregistreaza valori inferioare lui 5,5.
In practica viticola din Romania pentru corectarea reactiei solurilor acide se folosesc amendamente reprezentate prin: piatra de var (Ca CO3) macinata cu putere de neutralizare (PNA) de 88-92 %; praf de var ars (Ca O) cu putere de neutralizare de 178 %; spuma de defecatie de la fabricarea zaharului cu putere de neutralizare de 45-50 % si carbonatul de calciu precipitat din industria sodei, cu putere de neutralizare de 66-68 % (tabelul 11.5.).
Dozele de amendamente (DAC) ce trebuie aplicate pentru corectarea reactiei solului se stabilesc in functie de particularitatile fizico-chimice ale acestuia, respectiv pH, continutul initial de baze schimbabile (SBi), gradul de saturatie (Vi%), grosimea si densitatea aparenta a stratului de sol ce urmeaza a fi ameliorat si materialul de amendare ce urmeaza a se folosi .
Aplicarea amendamentelor, dupa macinare, se realizeaza prin imprastierea mecanica pe suprafata solului la sfarsitul perioadei de vegetatie si incorporarea prin aratura adanca de toamna. In cazul in care acestea contin reziduri minerale utilizabile pe baza de azot, cum ar carbonatul de calciu de la fabricarea nitrofosfatilor, administrarea poate fi facuta si primavara chiar si in doua reprize, daca economicitatea este asigurata.
CORECTAREA RESURSELOR HIDRICE
Sistemul radicular al vitei de vie permite explorarea unui volum mare de sol si asigura o capacitate ridicata de absorbtie a radacinilor active. De aceea, vita de vie poate asigura obtinerea de productii ridicate chiar si in arealele cu conditii de subasigurare hidrica, pe terenurile in panta si pe nisipuri unde apa este retinuta mai putin. Totusi, fiind o planta cu un consum specific mare de apa, in zonele viticole unde perioadele de seceta au o frecventa regulata si se extind pe intervale mai lungi de timp, completarea deficitului de apa prin irigare devine o masura agrotehnica necesara sau chiar indispensabila.
In plantatiile de vii pe rod irigarea contribuie la sporirea recoltei de struguri,cantitative si calitative, in special la soiurile de struguri pentru masa. In general, sporurile de recolta pot sa ajunga pana la 27-36 % la soiurile de struguri pentru masa (Nenciu, I., 1989) si de pana la 36 %, in cazul soiurilor pentru struguri de vin (Mihalache si colab., 1985). De asemenea, aplicarea irigarii determina folosirea eficienta a ingrasamintelor, poate sa previna procesele de saraturare a solului, sa stimuleze prelungirea duratei de viata utila a plantatiilor si sporirea economicitatii acesteia.
In conditiile pedoclimatice din Romania media multianuala si repartizarea precipitatiilor exprima posibitatea cultivarii vitei de vie fara irigare in majoritatea zonelor consacrate acestei culturi. Fac exceptie unele podgorii si centre viticole din Dobrogea, din Lunca Dunarii, zona nisipurilor din sudul Olteniei si altele de mai mica amploare, unde irigarea reprezinta o masura tehnologica utila.
In podgoriile unde precipitatiile depasesc in mod frecvent plafonul considerat minim necesar, pot sa apara perioade de seceta, datorita repartitiei necorespunzatoare a lor si a capacitatii reduse de retinere a apei de catre sol sau dezechilibrului intre evapotranspiratie si volumul apei provenit din ploile de vara neactive (sub 10 mm). Suma precipitatiilor poate avea numai un caracter orientativ. Ea trebuie sa fie corelata cu analiza altor factori.
In practica viticola se folosesc urmatoarele metode de irigare: scurgerea la suprafata, prin aspersiune si, irigarea localizata.
La alegerea metodelor de irigare trebuie avute in vedere conditiile climatice, orografia terenului, tipul de amenajari antierozionale (daca acestea exista), conditiile hidrologice asociate cu particularitatile fizice ale solului, sursa si debitul de apa existente si experienta acumulata in timp.
Pentru a nu dauna vitei de vie si a nu contribui la degradarea solului prin saraturare, apa de irigare trebuie sa fie aerisita, cu un continut mai mic de 0,3 % saruri nocive (Na Cl, NaHCO3, Na2CO3, Na2SO4), iar reziduurile minerale totale sa nu depaseasca concentratia de 4 0/00.
Acestor cerinte le corespunde apa din rauri, din lacuri naturale si artificiale si, numai pe plan secund apele subterane. Indiferent de sursa, apa de irigare trebuie verificata, iar daca nu corespunde cerintelor amintite este necesara ameliorarea calitatii.
Impreuna cu alte masuri agrofitotehnice aplicate in plantatiile viticole roditoare, irigarea exercita o influenta de ansamblu care se manifesta prin sporirea vigorii de crestere a lastarilor, a potentialului de productie al butucilor si imbunatatirea calitatii recoltei, mai ales la soiurile de struguri pentru masa.
Atunci cand irigarea este folosita rational se creeaza premise pentru imbunatatirea starii de umiditate a solului, de stimulare a activitatii microorganismelor, in urma carora procesele de dezagregare a materiilor organice si de transformare chimica a celor minerale sporeste in mod simtitor. In paralel, elementele nutritive usor accesibile plantelor migreaza catre zona de raspandire maxima a radacinilor active iar alimentatia globala a butucilor este dominata de N, a carui pondere inregistreaza tendinte de crestere in conditii de irigare (Popa, V. si colab., 1993).
Asociata cu lucrari repetate asupra solului irigarea contribuie la tasarea acestuia cu efect negativ asupra starii structurale, ajungandu-se la reducerea permeabilitatii pentru apa si aer a solului cu consecinte nefavorabile in desfasurarea proceselor biologice si biochimice din sol. Irigarea contribuie si la levigarea elementelor nutritive usor solubile, si , prin aceasta, la reducerea coeficientului de utilizare al ingrasamintelor chimice.
Irigarea influenteaza conditiile de microclimat ducand la reducerea temperaturilor excesive, ridicarea umiditatii relative a aerului cu efecte favorabile asupra desfasurarii proceselor fiziologice ale vitei, in special asupra asimilatiei clorofiliene si a transpiratiei.
Udarea de aprovizionare aplicata toamna sau primavara devreme poate sa grabeasca cu 2-3 zile declansarea dezmuguritului, sa uniformizeze cresterea vegetativa si fotosinteza. Daca temperatura apei folosite pentru udarea de aprovizionare executata primavara devreme este mai scazuta decat temperatura solului, dezmuguritul poate avea loc cu 3-6 zile mai tarziu, sau poate fi intrerupt daca deja a inceput. Intarzierea dezmuguritului poate preveni pagubele produse de brumele si ingheturile tarzii de primavara, de suspensii abundente. Temperatura apei utilizate trebuie sa fie apropiata de cea a mediului inconjurator.
Atunci cand irigarea este asociata si cu fertilizare sporurile de recolta pot depasi 25-50% (Alexandrescu, I. si colab., 1968; Grumeza si colab., 1970).
Prin irigare strugurii devin mai plini, uniformi, cu boabe mai mari, situatie in care productia marfa poate sa ajunga la 90-95 %. La strugurii pentru vin in urma irigarii se pot inregistra scaderi ale continutului mustului in zahar si o crestere moderata a aciditatii.
Daca aplicarea udarilor se prelungeste pana toamna poate determina intarzierea maturarii lemnului la coardele de 1 an si o mai slaba pregatire a butucilor pentru iernare.
PROTECTIA FITOSANITARA A PLANTATIILOR VITICOLE RODITOARE
O problema dificila a viticulturii contemporane, cu tendinta de crestere in viitor, o reprezinta sensibilitatea soiurilor existente in cultura la atacul de boli si daunatori specifici. Prevenirea daunelor, care pot sa ajunga pana la compromiterea totala a recoltei de struguri, impune aplicarea de tratamente costisitoare, care pot reprezenta pana la 30-35% din cheltuielile de productie, iar in balanta energetica pesticidele si aplicarea lor in practica pot sa detina pana la 35-40%, uneori mai mult.
Pesticidele folosite in combaterea bolilor si daunatorilor vitei de vie, pe langa efectul lor favorabil, sporesc gradul de agresivitate al acestora si contribuie la poluarea mediului si a recoltei de struguri, atunci cand nu sunt folosite rational. Cu toate neajunsurile pe care le prezinta pesticidele, pana la obtinerea si promovarea in practica a unor soiuri de vita roditoare, rezistente sau macar tolerante, fara masuri de prevenire si combatere a bolilor si daunatorilor, productia de struguri ramane incerta si in mod asemanator calitatea acesteia.
Bolile parazitare specifice vitei de vie se impart in trei grupe: boli criptogamice produse de ciuperci, boli virotice produse de virusuri si micoplasme si boli bacteriene (bacterioze) produse de bacterii.
Bolile criptogamice cuprind o prima grupa de prezenta relativ regulata in tara noastra si pentru care se intreprind an de an masuri de prevenire si combatere. Acestea sunt: mana (Plasmopara viticola), fainarea (Uncinula necator) si putregaiul cenusiu al strugurilor (Botrytis cinerea Pers.). A doua grupa de boli criptogamice, pentru care se intreprind masuri de combatere, numai atunci cand acestea devin necesare, cuprinde: antracnoza (Gleosporium ampelofagum) si escorioza (Pomopsis viticola Sacc.).
Bolile virotice includ degenerarile infectioase (Arabis mosaic scurtnodarea, mazaicul galben), mozaicul nervurian, marmorarea (Flech, Marbrure) boala lemnului striat (Legno-riceia, Stempitting), rasucirea frunzelor (Leafroll, Enroulement), ingalbenirea aurie (Flavescence doré) s.a.
Bolile bacteriene (bacteriozele) au ca reprezentant de temut cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens Smith si Town/conn).
Daunatorii vitei de vie cuprind o prima
grupa cu frecventa relativ regulata in
In tara noastra protectia plantatiilor viticole roditoare este inglobata in actiunea mai larga de protectie fitosanitara organizata si coordonata la nivel national in cadrul retelei de prognoza si avertizare a bolilor si daunatorilor plantelor. Astfel, in baza studiilor repetate an de an asupra evolutiei bolilor si daunatorilor, in stransa legatura cu conditiile climatice, statiunile de prognoza fitosanitara indica, prin buletinul de avertizare pe care il emit, data aplicarii tratamentelor pentru fiecare boala si daunator in parte, substantele care trebuiesc folosite, concentratia si eventualele posibilitati de complexare a acestora pentru mai multe boli si daunatori la un singur tratament.
Combaterea chimica a principalelor boli si daunatori se realizeaza cu produsele avizate si concentratiile recomandate.
INTREBARI DE AUTOCONTROL
1. Fertilizarea in sistem ecologic.
2.Clasificati fertilizantii folositi in viticultura
3. Metode de irigare folosite in viticultura
4. Care sunt cele mai frecvente boli parazitare specifice vitei de vie ?
|
