CULTURA MEIULUI
Meiul a constituit īn vechime, la numeroase popoare, o cultura de baza. El era folosit īn alimentatia omului sub diferite forme (pīine, mamaliga), dar si īn alimentatia animalelor īn special a pasarilor. Importanta meiului īn Europa a scazut īncepīnd din Evul mediu fiind īnlocuit treptat cu grīul, porumbul si alte cereale mai productive si mai valoroase.
Paiele pot fi folosite ca si furaj grosier. Semanat ca a doua cultura, se poate folosi ca masa verde sau fīn. Meiul are perioada de vegetatie scurta (produce boabe chiar si semanate īn iunie) si un coeficient mare de īnmultire (cu 1 tona de samīnta se pot īnsamīnta 60 - 70 ha) fiind indicata si ca o planta pentru reīnsamīntarea culturilor compromise de dif 22322r172w erite calamitati.
Particularitatile biologice
Meiul este o planta anuala cu o perioada de vegetatie scurta, cuprinsa īntre 60 - 90 zile. La germinatie meiul emite o radacina embrionara apoi formeaza radacinile coronare dispuse īn cea mai mare parte īn stratul arabil. Tulpina are 50 - 150 de cm, acoperita cu peri, plina īn interior sau cu un lumen foarte mic. Frunzele sīnt paroase, lipsite de urechiuse cu stomate putine si mici. Inflorescenta este un panicul nearistat de diferite forme. Fecundarea este autogama, existīnd si un anumit precent de alogamie (anemofila, entomofila). Īnfloreste dupa 45 - 55 de zile de la semanat, iar pīna la maturitate mai necesita 30 - 40 de zile.
Cerintele fata de clima si sol
Meiul are cerinte termice ridicate, fiind o planta cu rezistenta ridicata la seceta. Se poate cultiva īn miriste dupa plante care elibereaza terenul vara (iunie). Temperatura minima de germinatie este 8 - 10 grade C. Cerintele fata de apa sīnt reduse, dupa perioade de seceta plantele putīnd sa revina usor la functiile vitale normale daca timpul devine favorabil. Radacinile pot absorbi apa din soluri cu umiditate scazuta la fel ca sorgul. Meiul cu panicul rasfirat este mai rezistent la seceta decīt cel cu panicul compact. Solul mai favorabil pentru cultura meiului este cel cu textura mijlocie spre usoara, care se īncalzeste usor, cu reactie neutra spre alcalina. Nu reuseste pe soluri grele, compacte, umede.
Rotatia
Meiul da rezultate bune dupa prasitoare care lasa terenul curat de buruieni, deoarece creste īncet īn primele 3 saptamīni de la rasarire putīnd fi usor īnabusit de acestea. Cele mai bune rezultate se obtin dupa leguminoase, īnsa ele sīnt folosite ca premergatoare pentru alte plante (cereale de t-na, etc). Meiul se poate semana si ca a doua cultura (cultura succesiva) īn miristea unor plante care parasesc terenul devreme, deoarece are perioada de vegetatie scurta si suporta bine temperaturile ridicate.
Fertilizarea
Pentru 100 kg boabe + paiele corespunzatoare meiul extrage cca : 3,0 kg azot, 1,4 kg acid fosforic, 3,5 kg oxid de potasiu si 1,0 kg oxid de calciu. Aceste elemente se absorb mai lent īn prima parte a vegetatiei, ritmul asimilarii lor creste mult īn faza alungirii paiului.
Samīnta si semanatul
Samīnta trebuie sa fie conditionata, pastrata īn conditii corespunzatoare, cu o buna valoare germinativa si sanatoasa. Contra taciunelui se trateaza cu formalina. Epoca de semanat īn cultura principala este cīnd īn sol se realizeaza 10 - 12 grade C. Īn cultura succesiva meiul se īnsamīnteaza pīna īn 5 iulie īn zonele colinare si pīna īn 15 iulie īn zona de cīmpie. Densitatea de semanat este de 300 - 400 boabe germinabile / mp. Distanta īntre rīnduri este de 12,5 cm. Adīncimea de semanat este de 1 - 2 cm, avīnd samīnta mica si cu putere de strabatere redusa. Cantitatea de samīnta la hectar este de 15 - 20 kg (īn cultura succesiva pīna la 25 kg.).
Lucrari de īngrijire
Tavalugitul dupa semanat asigura un contact mai bun al semintelor cu solul, asigurīnd o rasarire mai rapida si uniforma si realizarea unei culturi omogene. Īn cultura succesiva se iriga la semanat si 1 - 2 udari īn timpul vegetatiei cu norme de 300 - 400 mc. apa/ha. Combaterea buruienilor se face cu erbicide pe baza de 2,4 D, SDMA īn doza de 1 - 1,5 l/ha, īn faza de īnfratire a meiului, iar buruienile se afla īn faza de rozeta.
Recoltarea
Coacerea meiului este esalonata īncepīnd de la vīrful paniculului spre baza, iar pericolul de scuturare este mare. Se recolteaza fie īn doua etape (taiere + treierare), cīnd boabele din mijlocul inflorescentei sīnt īn faza de pīrga sau direct cu combina, daca maturitatea este mai avansata. Productia de boabe variaza īntre 1500 - 3000 kg/ha, iar cea de paie este de 2000 - 4200 kg/ha.
PAJISTI
Se numesc pajisti suprafatele de teren acoperite cu vegetatie ierboasa sub forma unui covor vegetal.
Pajistile sunt alcatuite din una sau mai multe specii de plante, gramineele fiind de regula mai dominante.
La baza clasificarii pajistilor stau mai multe criterii : origine, durata de existenta, mod de folosinta.
Dupa origine deosebim : pajisti naturale si pajisti artificiale sau semanate.
Pajistile naturale :au luat nastere mai mult sau mai putin spontan, sub actiunea factorilor externi (conditii pedoclimatice, relief, regimul de apa si nutritie, interventia omului) si interni, determinati de īnsusirile biologice ale speciilor, de plantele ce alcatuiesc covorul vegetal al pajistei.
In functie de modul cum au luat fiinta pajistile naturale pot fi : primare si secundare.
Pajistile naturale primare au luat nastere in regiunile unde factorii ecologici nu au permis formarea padurilor. Reprezentantii tipici ai acestor pajisti sunt stepa ruseasca, preeria cu ierburi inalte, marile campii americane cu ierburi scunde, pampa argentiniana.
Suprafetele insemnate de pajisti naturale s-au format īn locul padurilor
defrisate sau arse, in goana omului pentru marirea suprafetelor de pajisti sau
prin exploatarea necrutatoare a padurilor.
Aceasta reprezinta pajistile naturale secundare si ocupa cea mai mare suprafata de pe glob.
Pajistile permanente: sunt alcatuite dintr-un numar
relativ mare de specii (20 - 150), solul fiind acoperit permanent de vegetatie
ierboasa. Numarul de specii este variabil, in functie de conditiile ecologice
si modul de exploatare mai mare in regiuni umede si pe fanete, mai mic in
regiunile secetoase si pe pasuni.
Pajistile permanente au un rol īnsemnat in conservarea solului, in stavilirea
si combaterea procesului de eroziune.
Ele contribuie la producerea unor insemnate cantitati de ingrasaminte organice, folosite pentru fertilizarea culturilor agricole.
Pajistile cu valoare mai ridicata se intalnesc in regiunea de munte, iar mai productive in lunci, vai si depresiuni, folosite ca fanete si mixt.
In lunci, vai si depresiuni se inregistreaza frecvent excesul temporar sau
permanent de apa care a favorizat instalarea vegetatiei ierboase hidrofice.
|
