Cercetari privind influenta fertilizarii minerale asupra insusirilor fizice, chimice si biologice ale fertilitatii solului si asupra productiei agricole
Liebig, in 1840, a emis teoria nutri# 949b19j 5;iei minerale a plantelor, fundamentand practica utilizarii unor elemente nutritive pentru cresterea, dezvoltarea plantelor si marirea productiilor agricole. Datorita acestei teorii, industria de fabricare a ingrasamintelor chimice a cunoscut o mare dezvoltare.
Cresterea consumului de ingrasaminte chimice a constituit motorul ce a condus la cresteri record ale productiei de alimente pe glob (Dumitru, 2003). Se apreciaza ca ingrasamintele minerale, in conditiile Europei, au contribuit in medie cu 35 – 40% la cresterea productiei si constituie un factor foarte important pentru productia agricola si calitatea acesteia (Uebel, 2001). Cresterea consumului de ingrasaminte chimice a determinat si cresterea emisiilor de N2O. Pentru controlul emisiilor de N2O si a nitratilor din mediul agricol expertii stiintifici propun aprofundarea cercetarilor pentru stabilirea efectului combinat al ingrasamintelor, derivat din rezervele solului (P, K) si fertilizarea curenta, pentru cresterea eficientei de utilizare a ingrasamintelor si pentru studiul altor surse de nutrienti – fixare biologica, namoluri, gunoi, plante leguminoase, etc. (Charles R., 2001, Louis O. Fresco, 2003, Alexander Kaptein, 2006).
Datorita utilizarii unor doze mari si foarte mari de azotat de amoniu si superfosfat, agrochimistii au inceput sa semnaleze aparitia simptomelor de carenta de microelemente, in special de zinc, produse de imobilizarile cu acid fosforic din superfosfatul administrat in doze de 120 – 180 kg/ha, au inceput sa se administreze ingrasaminte cu microelemente, incercandu-se eliminarea efectelor, nu a cauzelor.
In cazul utilizarii azotatului de amoniu in doze mari (140 – 240 kg/ha) in fiecare an, chiar de 2 ori pe an (la porumb – primavara si toamna din nou pentru grau), agronomii au inceput sa semnaleze ingalbenirea plantulelor (mai ales la porumb, dar si la grau si sfecla de zahar), chiar si pieirea lor. Se constatau in multe culturi, plante cu fuzarioza (spicul de grau sistav si galben – albicios de timpuriu), iar solul isi pierdea starea de agregare mazarata urmata de prafuirea lui si de formara crustei groase. Stefanic spune ca se manifesta fenomenul cunoscut ca “toxicitate nitrica”, produs de insuficienta acumularii de compusi macroergici in plante (Stefanic si colab, 1972, Rusu si colab., 1990).
|
