Cultura plantelor furajere
Cresterea animalelor este o ocupatie straveche a locuitorilor de pe aceste meleaguri si are un rol determinant în nutritia populatiei, constituind în acelasi timp materie prima strategica pentru industria a 24324x234y limentara.
Hranirea rationala a animalelor, mai ales în sezonul rece, când ele nu pot pasuna, reprezinta factorul determinant care pune în valoare potentialul lor biologic de realizare a unor productii variate, ridicate, constante an de an si de cea mai buna calitate. De aceea, cresterea animalelor, starea lor de sanatate si capacitatea productiva depind în cea mai mare masura de asigurarea în tot timpul anului de furaje (nutreturi) bogate în diferiti constituenti chimici. Acestia la rândul lor sunt transformati în alte substante plastice si energetice necesare pentru cresterea si dezvoltarea animalului, precum si pentru formarea productiei specifice (lapte, carne, oua, lâna).
Specialistii sunt de acord ca dintre toate categoriile de nutreturi care se folosesc în hrana animalelor cele de origine vegetala prezinta cea mai mare importanta biologica si economica
Plantele furajere constituie un capitol important
al fitotehniei si se subordoneaza principiilor si metodelor generale de agrotehnica. Ele au însa particularitati biologice, ecologice si tehnice proprii, care le deosebesc de alte plante agricole implicate în alimentatia omului, desi o parte din aceste sunt folosite drept furaje.
Se poate vorbi de o relatie directa plante agricole - plante furajere - alimentatia animalelor.
În acest sens se pot mentiona sursele care asigura furajele:
- plantele cerealiere si leguminoase din care se produc nutreturile
concentrate si cele grosiere (paiele, pleava, cocenii, vrejii);
- plantele agricole de la care rezulta reziduuri valoroase dupa
prelucrarea lor industriala: floarea soarelui (sroturi si turte), sfecla de
zahar (borhotul si melasa);
- plante radacinoase precum sfecla furajera, morcovul furajer, broajba si turnepsul;
plantele din grupa bostanoaselor (dovlecelul furajer) si al verzei
(varza furajera), gulia furajera;
- plantele tuberculifere: cartoful si topinamburul;
- plantele oleaginoase: floarea soarelui si rapita.
- plantele furajere propriu-zise, care produc nutretul verde, fânul si
silozul.
Clasificarea plantelor furajere .
În situatia actuala a agriculturii, când septelul de animale s-a înjumatatit si suprafata cu furaje a scazut dramatic, reabilitarea acestora este un obiectiv prioritar, îndeosebi pentru exploatatiile agricole mici care detin un numar redus de animale.
Producatorul agricol si în acelasi timp crescatorul de animale trebuie sa stie sa aleaga si sa cultive, pe mica lui parcela de pamânt, acele plante furajere strict necesare pentru hrana animalelor, care sunt adaptate si la conditiile locale de sol si clima.
Burcea P. si Ignat Al. (1974) grupeaza plantele si culturile furajere în mai multe categorii dupa urmatoarele criterii:
- durata ciclului biologic: anuale, bianuale, perene;
- epoca de semanat: de primavara, de toamna, în miriste;
- modul de cultura: culturi simple (pure), culturi mixte, în ogor
propriu, în miristi, culturi intercalate (porumb cu dovlecei);
- produsul obtinut: tulpina, frunze, fruct, radacini, tuberculi;
- scopul cultivarii: pentru masa verde, fân, siloz, boabe;
- caracteristicile botanice
Clasificarea botanica a plantelor furajere, cuprinde acele plante a caror productie se foloseste în întregime ca nutret pentru animale, fie în stare verde sau murata (siloz), fie uscata sau sub forma de fân:
- gramineele anuale: porumbul, orzul, ovazul, secara, grâul, sorbul,
iarba de sudan, meiul, dughia;
- gramineele perene: raigrasul, galomatul, paiusul de livezi,
timoftica, obsiga;
- leguminoasele anuale: soia, mazarea, mazarichea, bobul, lupinul;
- leguminoasele pere ne: lucerna, trifoiu, sparceta, ghizdeiul;
- tuberculifere si radacinoase: cartoful, topinamburul, sfecla de
zahar, morcovul furajer, napii de miriste;
- bostanoasele: pepenele furajer, dovleacul, dovlecelul;
- alte plante: floarea soarelui, rapita, varza furaje ra, gulia furajera;
Conveierul verde.
Resursele vegetale furajere permit ca în orice exploatatie agricola, în cadrul asolamentului, sa se organizeze un conveier verde, adica o succesiune de culturi în decursul unui an, care sa contribuie la o alime ntare sustinuta si echilibrata a animalelor care se cresc.
Prin acest sistem de culturi animalele sunt asigurate permanent cu nutret verde, proaspat. Important este ca recoltarea plantelor folosite în conveier sa fie astfel esalonate, încât sa se obtina treptat, pe masura cerintelor de hrana a animalelor.
Se deosebesc trei tipuri de conveier:
a) artificial în regiunile secetoase, lipsite de pajisti naturale, unde
conveierul verde este alcatuit din plante cultivate, dintre care doua
treimi sunt plante de nutret anuale, iar restul plante perene (de
exemplu lucerna);
b) natural în regiunile umede, unde pajistile naturale sunt suficiente si de buna calitate; baza conveierului verde o formeaza pasunile si
otava fânetelor; acesta este un conveier natural;
c) mixt în regiunile mai putin umede, unde exista pajisti naturale, dar are nu satisfac decât partial necesarul de nutret verde; conveierul are un caracter mixt: o parte din necesar este satisfacuta de productia pajistilor naturale si alta parte din productia plantelor cultivate.
|
