Inul (Linum usitatissimum) face parte din familia Linaceae si se prezinta ca o planta ierboasa, cu o tulpina scurta sau înalta, ramificata, la care lungimea tehnica (partea neramificata)

este cea mai bogata în fibre (fig. 8.1). Perioada de vegetatie este de 90 - 100 zile si necesita pentru parcurgere de la rasarirea la recoltare 1400 - 1800o C, iar în timpul maturitatii 700 - 900 oC. La temperatura zilnica de +14o C are loc începutul cresterii intense. Pentru înflorit si coacere au nevoie de +17o C.

Este o planta pretentioasa fata de umiditatea din sol si din aer. Nu poate suporta seceta cu temperaturi tropicale.

Are pretentii moderate fata de elementele nutritive.

Soiurile.

Catalogul oficial recomanda 26 de soiuri, din care numeroase sunt de provenienta româneasca si ele au fost zonate în câteva judete.

Se pot retine unele soiuri:

Codruta, Mures, Rans, Rolin (pentru judetele Mures, Satu Mare),

Sumuleu.

Pregatirea terenului.

Fertilizarea cu îngrasaminte chimice este moderata. Azotul se aplica în doze de 60 - 90 kg/ha si fosforul 40 kg/ha conform normelor uzuale. Aratura de baza se va executa la adâncimea de 20 - 25 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelata si se va întretine curata de buruieni prin 1-2 discuri, cu discul echipat cu grapa cu colti si lama nivelatoare.

În primavara se va lucra cu grapa cu discuri si cu combinatorul (astfel ca aratura de baza sa fie afânata si uniforma), concomitent cu aplicarea erbicidelor preemergente, asigurându-se la suprafata solului un strat maruntit si afânat, gros de 4-5 cm , uniform pe

adâncimea de însamântare.

Nu se va reveni pe teren cu prea multe lucrari deoarece se provoaca tasarea si pulverizarea solului, ceea ce determina formarea crustei dupa însamântare. Se erbicideaza înainte de semanat cu Dual si Diizocab.

Semanatul. Se va folosi samânta cu valoare culturala ridicata în prealabil va fi tratata pentru prevenirea si combaterea puricilor inului. Semanatul se executa când în sol temperatura atinge 4 - 6 oC, la 5 cm adâncime, ramânând constanta 3 - 4 zile sau cu tendinta de crestere.

Norma de samânta se calculeaza astfel încât sa se realizeze 2200 -2400 b.g./m2.

Distanta dintre rânduri va fi de 6 - 7 cm, iar adâncimea de însamântare

de 2 - 3 cm, pentru a asigura o rasarire uniforma si o densitate normala. Se folosesc semanatorile SZL si SUP.

Pentru evitarea unei adâncimi mai mari de însamântare se vor

îndeparta greutatile de la brazdarele semanatorii sau se vor slabi arcurile de tensionare. Pentru acoperirea semintelor si nivelarea semanaturii este obligatoriu ca semanatoarea sa fie prevazuta cu grapa lantata.

Îngrijirea culturii consta din erbicidare dupa rasarire cu Brominal, Buctil, Fusilade si combaterea bolilor (antracnoza, fuzarioza, putregaiul cenusiu) si daunatorilor (puricele de pamânt, tripsul inului) cu pesticide tip Lindan sau Lindatox - la purici si Sinoratox si Decis la trips.

8.1.8. Recoltarea are ca moment optim faza de coacere galbena,

când frunzele de pe tulpini au cazut, iar capsulele brunificate sunt 10 - 15%.

Plantele se smulg manual sau mecanizat (cu combina LKV-4T). Dupa aceea

se scutura de pamânt, se aseaza pe sol pâna la uscare, dupa care se leaga în snopi. Paiele se strâng cu presa de balonat si se folosesc pentru obtinerea de celuloza. Inurile mixte si de fuior se recolteaza cu masina (combina)

LKV-4T, care smulge tulpinile, le decapsuleaza si le lasa pe sol în snopi sau

în brazde, dupa echipamentul montat pe combina. Desamântarea capsulelor

se face cu combina de cereale sau cu masina speciala de desamântat. Pentru inul de fuior si mixt, recoltat în snopi, cu capsule cu tot, exista si masini de decapsulat.

Productia variaza între 3000 - 4000 kg/ha tulpini.

În conditiile în care recoltarea se efectueaza mecanizat, la o productie de 3500 kg/ha se consuma 306 ore-om pentru lucrarile manuale si 14 ore-om pentru lucrarile mecanice, ceea ce revin 91,4 ore-om/tona.

La asemenea parametrii de productivitate cultura este rentabila pentru orice exploatatie cultivatoare de in.

Cultura cânepii pentru fibre

Importanta. Cânepa este o alta planta agricola care se cultiva

fie numai prin fibre, fie în scop mixt, pentru fibre si pentru samânta.

Samânta contine 32 - 35 % ulei.

Fibrele de cânepa, lungi si rezistente la actiunea apei, au o larga întrebuintare în confectionarea tesaturilor tari si durabile. Uleiul de cânepa este comestibil; se întrebuinteaza si în industrie. Turtele rezultate de la extragerea uleiului, fiind bogate în substante proteice si grasimi, se folosesc ca nutret concentrat în hrana animalelor.

Puzderiile ce rezulta din prelucrarea primara a tulpinilor se întrebuinteaza drept combustibil la încalzirea serelor din plastic.

Zonarea ecologica.

Cânepa se concentreaza în special în zonele foarte favorabile si favorabile I, fiind astfel posibil sa se obtina cu regularitate productii de tulpini uscate de 6 - 10 t/ha.

Ca zone ecologice se pot retine: Câmpia de Vest si zonele

intramontane din vaile Somesului si Muresului, partea centrala si de nord a Moldovei, Câmpia Româna, care au un regim hidric mediu (300 - 550 mm) si o temperatura medie de +16.+18o C în perioada de vegetatie.

Se cultiva pe soluri profunde, fertile, bine aprovizionate cu elemente nutritive, cu pH neutru, cu o structura buna si cu aport freatic.

Particularitati biologice.

Cânepa (Canabis sativa), cea comuna, are importanta strict agricola si este raspândita în România

Este o planta anuala ierboasa, cu radacina pivotanta care se duce în

sol pâna la 70 - 80 cm. Ea are ca parte productiva tulpina înalta, puternica,

rezistenta la cadere. În culturile semanate des, pentru producerea de fuior,

tulpinile sunt lungi si neramnificate; în culturile semanate mai rar, pentru

producerea de samânta, tulpinile cânepii sunt mai groase si mai ramificate.

Se remarca ca o planta unisexuata dioica, adica unele plante sunt femele

(cânepa de vara), altele sunt mascule (cânepa de toamna), cu durata diferita

de vegetatie si cu un raport numeric între ele de 1:1.

Cânepa este o planta iubitoare de caldura. Temperatura minima de

încoltire este de +1.+2 oC, dar plantutele rasarite nu suporta îngheturile

târzii sub -2o, -3o.

Cunoscând acestea, data semanatului se stabileste dupa ce a trecut pericolul ge rurilor târzii în zonele de cultura respective. Cânepa are nevoie în perioada de vegetatie de o temperatura de +16.+18o C sau o suma de 1800 - 2000 oC. Prefera un regim hidric ridicat fiind mare consumatoare de apa. Reactioneaza foarte bine la o nutritie bogata

Locul în asolament. Cele mai indicate premergatoare sunt

leguminoasele anuale, cerealele, porumbul (hibrizii foarte timpurii si timpurii), sfecla de zahar si cartoful. Solurile cultivate cu cânepa se încadreaza într-un asolament cu rotatia de 3 - 5 ani, evitându-se ca premergatoare culturile parazitate de lupoaie (floarea soarelui).

Soiurile admise pentru a fi cultivate sunt în numar de 6,majoritatea cresc în tara noastra: Denise, Diana, Irene, Lovrin 110, Secuieni, Zenit.

Soiurile au tulpini înalte, subtiri, ce contin 28 - 32 % fibre de calitate superioara.

Pregatirea terenului. Fertilizarea are o mare importanta

deoarece cânepa are sistemul radicular putin dezvoltat comparativ cu partea aeriana si o slaba putere de absorbtie a substantelor nutritive din sol. Ea trebuie sa gaseasca deci în sol rezerve mari de hrana asimilabila, ceea ce se realizeaza prin folosirea rationala a îngrasamintelor cum sunt: gunoiul de

grajd (10 - 15 t/ha), îngrasamintele azotate (50 - 80 kg substanta activa la ha) si îngrasamintele fosfatice (32 - 48 kg/ha substanta activa).

Dupa eliberarea terenului, resturile vegetale se maruntesc cu ajutorul grapei cu discuri.

Afânarea profunda a solului se executa, odata la 3 - 4 ani, cu

scarificatorul la adâncimea de 50 - 80 cm, cu distante de 1,4 m între piesele active, pe soluri grele care au un strat compact de argila.

Aratura de baza se executa vara sau toamna, la adâncimea de

25-30 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelata sau grapa cu colti.

Pentru a putea intra cât mai devreme la semanat în primavara,

pregatirea patului germinativ se poate realiza prin discuiri din toamna, la desprimavarare executându-se numai o lucrare cu combinatorul.

La araturile adânci executate târziu si cu resturi vegetale se executa 2

lucrari: cu discul + lama de nivelare + grapa cu colti reglabili, la

desprimavarare si combinatorul, înainte de semanat.

Semanatul. Samânta de cânepa trebuie sa aiba puritate

minima de 96 % (fara seminte de lupoaie) si capacitate germinativa minima

de 80 % (sporuri sigure de productie se obtin când facultatea germinativa

depaseste 90 %). Se foloseste samânta din anul precedent.

Materialul de semanat se trateaza cu fungicide (Criptodin 3kg/t) si

corbifuge (contra ciorilor).

Semanatul se face când temperatura în sol, la 5 - 6 cm adâncime, s-a

stabilizat la +8.+9o (practic înaintea semanatului porumbului). La

semanatul prea timpuriu plantele sufera din cauza temperaturilor scazute,

cresc încet si nu ating înaltimea normala, pagubele produse de purici sunt

mai mari. Prin întârzierea semanatului se favorizeaza atacul moliei, se

scurteaza perioada de vegetatie, plantele înfloresc prematur. Nerespectarea

epocii de semanat determina întotdeauna productii mai mici de tulpini si

fibra si însusi tehnologice inferioare.

Distanta între rânduri cea mai potrivita este de 12,5 cm. Se seamana cu

semanatoarea SUP-17.

Adâncimea de semanat este de 3 - 4 cm. Pe soluri mai usoare sau în

primaveri secetoase se poate ajunge la 5 - 6 cm. Dupa semanat se grapeaza pentru a nu lasa vizibile rândurile, limitând astfel pagubele produse de ciori, porumbei etc.

Îngrijirea culturii. Pe soluri mijlocii, bine structurate si în

cazul pregatirii ideale a solului (lipsa de îmburuienare), cânepa poate reusi

bine fara alte lucrari de îngrijire efectuate la sol. Totusi exista situatii care

impun masuri de întretinere a culturilor. Daca semanatul se face în teren

afânat, sau în primaveri secetoase, trebuie efectuat un tavalugit imediat dupa semanat. Aparitia crustei în perioa da de la semanat la rasarit impune interventia cu grapa sau tavalugi stelati. Dupa rasarire, buruienile perene cu înmultire vegetativa (palamida, susai, urda vacii etc.) se înlatura prin plivire.

Combaterea puricilor se face în preajma rasaritului sau la avertizare de

regula cu Lindatox. Împotriva moliei cânepii (Grapholita delineana), în

afara rotatiei rationale, se intervine în zonele infestate prin tratamente

chimice cu Decis sau Sumithion. Se face un tratament la avertizare si înca 2 tratamente ulterioa re, la intervale de câte 12 - 15 zile.

Recoltarea. Cânepa pentru fuior se recolteaza la sfârsitul înfloririi plantelor mascule, atunci când trecând prin lan se constata ca nu se mai scutura polen. Recoltarea prematura duce la obtinerea unor productii mai mici de fibra. Întârzierea recoltatului este si ea foarte daunatoare, în special prin degradarea tulpinilor. În acelasi timp fibra pierde din finete si devine aspra si casanta.

În multe unitati cânepa se recolteaza manual.

Tulpina se taie la înaltime a de 4 - 6 cm, cu secera sau cu coase speciale, si se lasa pe sol în manunchiuri de 15 - 20 cm grosime, asezate rasfirat în X (foarfeca) pentru uscare. Când partea superioara s-a îngalbenit, snopii se întorc pe partea cealalta si se usuca înca 2 - 3 zile (în total uscarea dureaza pâna la 4 - 8 zile).

Urmeaza scuturarea de frunze si legarea snopilor: în 2 locuri daca sunt

mai lungi de 100 cm si o singura data la cei scurti.

Recoltatul mecanizat se face cu masina JSK-2,1. Dupa taiere tulpinile

ramân pe sol în strat subtire (asezate aproximativ perpendicular pe directia

de înaintare a masinii). Dupa uscare se procedeaza ca în cazul recoltarii

manuale: desfrunzire si legare în snopi. Productivitatea masinii (folosita la

acest procedeu fara aparatul de legare) este de 4 - 5 ha/sch.

Din anul 1976 s-a omologat masina româneasca de recoltat cânepa

MRC-2,4 cu o productivitate de 7 - 8 ha/schimb, care lasa tulpinile în

brazda subtire pe sol.

Productia poate atinge valori de 4000 - 6000 kg/ha tulpini

uscate, din care prin topire rezulta 16 - 25 % fibre (din care 60 % fuior si 40 % câlti), în functie de soi, zona ecologica si tehnologia agricola.

Cultura bumbacului

Importanta Desi este o cultura specifica zonelor ecologice

din Mexic, America Centrala , Asia Centrala, China, India, bumbacul a fost introdus în România, unde s-a adaptat bine. Este cea mai valoroasa planta textila având întrebuintari multiple: textile fine, matase artificiala, accesorii pentru industria electronica, industria de mobila, industria de covoare si de celuloza.

Uleiul din seminte (20 - 27 %) este slab sicativ si se foloseste în industrie.

Zonarea ecologica Cele mai favorabile conditii pentru

satisfacerea cerintelor biologice ale bumbacului se gasesc în sudul Câmpiei Române, de la Izvoarele Mehedinti pâna la Fetesti - Ialomita, cu un centru de referinta în Teleorman la Brânceni precum si în partea de sud - vest a Dobrogei. Se cultiva pe solurile nisipoase, cernoziomice si balane de stepa,cu fertilitate mijlocie si ridicata , profunde, permeabile, luto - nisipoase.

Sunt contraindicate luncile râurilor, Lunca Dunarii cu soluri grele si moi, lacovistele. Prefera terenurile cu expozitie sudica, sud - estica, însorite.

Particularitati biologice si ecologice. Bumbacul face

parte din familia Malvaceae, genul Gossypium cu mai multe specii, din care în tara noastra se cultiva Gossypium hirsutum. Planta se prezinta cu o tulpina semiînalta, din care pornesc ramuri vegetative si fructifere Pe ramificatiile fructifere se dezvolta flori si apoi capsule (fructele) cu 4 - 6 seminte al caror epiderm produc fibra bruta ce se recolteaza. Este o planta iubitoare de caldura si vegeteaza - fructifica la o temperatura optima de +20.+28o C. Încolteste la temperatura de +12.+14oC în stratul arabil pentru semanat.

Este foarte sensibila la brume si îngheturile de primavara si toamna. Planta este rezistenta la seceta, desi este mare consumatoare de apa.

Prefera o nutritie ridicata, mai ales în timpul formarii fructelor si multa

radiatie solara.

Locul în asolament. Din cercetarile facute rezulta ca productii

timpurii de bumbac brut, pâna la venirea brumelor timpurii de toamna, se obtin dupa porumb, cereale, sfecla, ricin, tutun, floarea soarelui. Trebuie tinut seama ca bumbacul se încadreaza în tipul de asolament cerealier sau cerealier-plante tehnice. Se evita terenurile îmburuienate.

Pregatirea terenului este asemanatoare ca la toate culturile

prasitoare; fertilizarea cu gunoi de grajd 20 t/ha si îngrasaminte cu fosfor si potasiu încorporate în toamna la aratura. Azotul se aplica în primavara 40 - 80 kg/ha înainte de semanat. Aratura se executa vara, dupa culturile recoltate în iulie - august si toamna dupa cele târzii (porumbul), la adâncimea de 25 - 30 cm. Patul germinativ se lucreaza în martie cu grapa cu discuri, cu care ocazie se aplica erbicide preemergente de tip Cosatrin.

Semanatul. Se foloseste soiul Brânceni, care se seamanaîntre 20-30 aprilie când în sol sunt +12 oC si trec îngheturile târzii de primavara. Se recomanda 30-40 kg/ha samânta, care se introduce în sol la adâncimea de 3-5 cm, asigurându-se 160-180 mii plante recoltabile la hectar. Distanta între rânduri este de 60 cm, iar între plante 10 cm.

Semanatul se executa cu SPC-8.

îngrijirea culturii. Se fac lucrari de întretinere a terenului: combaterea crustei cu sapa rotativa, prasile mecanice 1-3 si una manuala.

Irigarea se recomanda în anii secetosi cu o norma de 500-700 m3/ha, daca se accentueaza un deficit de apa în sol în perioada de formare a florilor si fructului. Combaterea bolilor si daunatorilor trebuie sa fie în atentia cultivatorului. Bolile (bacterioza sau gomoza si putregaiul plantutelor) se distrug prin tratamentul semintelor, iar daunatorii (afidele si tripsul) cu pesticide la aparitia primelor frunze adevarate.

Recoltarea. Consta din doua faze:

- grabirea coacerii prin tratamente chimice cu Flordimex la începutul

deschiderii capsulelor de bumbac si deflorirea cu preparatul Butrifox, care

pregateste plantatia pentru recoltarea preconizata.

- recoltarea propriu-zisa: manuala, când 25-30% din capsule s-au

deschis si mecanizata cu combina 14HV-2,4, când 65% din capsule s-au

deschis.

8.3.8. Productia variaza între 800-1000 kg/ha bumbac brut, din

care fibra reprezinta 30-35%, în functie de zona ecologica, tipul de sol si

tehnologia aplicata cu strictete.

Cultura tutunului

Importanta. Tutunul, planta tropicala originara din America,

a patruns în alte zone ecologice, îndeosebi cu clima temperata, America de

Nord, Canada, Orientul Apropiat, Asia (China, India) si desigur în Europa,

în care s-au dezvoltat exploatari agricole si industrii specifice. Cultivarea

tutunului se datoreaza frunzelor din care se obtin în principal, prelucrate la

uscat, produse pentru fumat (tigarete, havane, etc.). Se mai extrage nicotina,

un alcaloid foarte toxic, utilizat în industria farmaceutica si de pesticide. Din

semintele de tutun se extrage ulei, folosit în industria vopselelor. Turtele se

pot întrebuinta în alimentatia animalelor, deoarece nu contin nicotina.

Cultivarea si prelucrarea tutunului este o activitate foarte rentabila ce

aduce venituri consistente agricultorilor specializati, dar si industriei.

Statistica arata ca cele mai multe tigari pe cap de locuitor se fumeaza în

China, Rusia, SUA si Europa, ceea ce în ultimul deceniu a dus, datorita

excesului, la cresterea numarului de bolnavi de cancer pulmonar si cu

afectiuni cardiace.

Pentru combaterea acestor boli, în Europa, Comisia Europeana a emis

Recomandarea expresa care se înscrie pe pachetele de tigari, iar multe state

au elaborat normative si legi pentru îngradirea si interzicerea fumatului în

locurile publice.

Zonarea ecologica. Tutunul, prin cele cinci tipuri cunoscute,

s-a raspândit în urmatoarele regiuni:

- Oltenia, în Vest în bazinul Jiului, dealurile de la Dragasani, si în est, în Judetele Mehedinti, Gorj, Dolj, Olt;

- Moldova, în Judetele Vaslui, Galati si redus în Vrancea;

- Muntenia, în Judetele Braila, Buzau, Giurgiu, Teleorman, Arges, Dâmbovita, Calarasi;

- Transilvania, În Judetele Alba, Mures;

- Banat-Crisana în Judetele Arad, Bihor si Satu Mare.

Se cultiva pe soluri aluvionare, brun-roscate de padure, cernoziomuri, luto-nisipoase, usoare, cu fertilitate scazuta sau medie. Se evita solurile argiloase, compacte, reci cu exces de umiditate si cele saraturate,

Particularitati biologice si ecologice.

Tutunul (Nicotiana tabacum) face parte din familia Solanaceae, si ca specie se împarte în sase varietati din care rezulta soiurile si tipurile aflate azi în productie. Importanta mai prezinta si Nicotiana rustica.

Planta are o tulpina înalta, dreapta cu o ramificatii (copili) care

pornesc de la subsoara frunzelor (fig. 8.4). caracteristic pentru tutun sunt frunzele simple de diferite forme, de culoare verde, cu o nervura principala (defect de soi). Radacina este pivotanta, florile grupate în inflorescenta de tip race, fructul o capsula cu 2000-4000 seminte.

Tutunul este o planta iubitoare de caldura, originara din tarile calde, tropicale. Chiar de la germinarea semintelor are nevoi de temperatura ridicata (circa +12 oC), iar în timpul vegetatiei temperatura optima de crestere este de +20.+25 oC.

Gerurile târzii, brumele oricât de slabe si chiar noptile mai racoroase dauneaza tinerelor plante de tutun. De aceea, cultura tutunului în clima temperata, nu este posibila decât prin semanatul în rasadnita, iar transplantarea în câmp se face numai dupa ce a trecut pericolul brumelor si îngheturilor târzii din primavara.

Locul în asolament. Tutunul ocupa o sola separata în

asolamentul cerealier în combinatie cu leguminoasele, care sunt bune

premergatoare. Mai putin indicate sunt indicate culturile prasitoare care elibereaza tutunul. Sunt contraindicate în rotatie plantele care au boli si daunatori comuni (cartoful, tomatele, cânepa, floarea soarelui) si porumbul erbicidat cu trianzine. Se recomanda evitarea monoculturii.

Soiurile. În cultura se gasesc 23 soiuri de tutun, care se grupeaza în mai multe categorii, dupa marimea frunzelor si aroma fumului:

tutunul de tip oriental (soiul Molovata), tutunul de tip semioriental

(soiul Ghimpati), tutunul de tip Virginia (soiul Virginia 180), tutunul de mare consum (ca de pilda soiurile Ialomita si Banat)

Tipurile de tutun cultivate în România: a-Oriental (Djebel); b-

Oriental (Molovata); c-Semioriental Ghimpati; d-Virginia; e-Burley; f-de

mare consum (Banat).

Se mai pot mentiona si alte soiuri în functie de tipul lor:

- oriental (O): Djebel 123 si Molovata 94, care dau tutunul de cea mai buna calitate pe solurile nisipo-lutoase însorite din Oltenia, Dobrogea si estul Moldovei; se produc tigari fine si havane;

- semioriental (SO): Ghimpati 55, Ghimpati 69, pe solurile mijlocii

din sudul Moldovei si sud-estul Munteniei; tutunul este de buna calitate;

- Virginia (V): Virginia 196, Virginia 207, pe solurile profunde,

permeabile si cu fertilitate scazuta sin sudul Olteniei si pe solurile aluviale de pe Mures; produc tutun de calitate superioara pentru tigari fine si pentru pipa;

- Burley (B): Burley 114, Burley 194, Tenesse 86, pe soluri lutoase,

fertile în centrul si nord-vestul Transilvaniei; produc tutun de calitate medie pentru tigari;

- mare consum (MC): Banat 13, Banat 95, Baragan 132, pe solurile

lutoase, fertile din nord-vestul Banatului, Crisana si Câmpia Baraganului; tutunul produs este destinat tigarilor comune, fiind de calitate inferioara

Pregatirea terenului cere o mare atentie în aplicarea

verigilor agrotehnice ce pot influenteaza în bine sau în rau calitatea

frunzelor de tutun si a produsului final.

Fertilizarea solului se efectueaza în doze diferentiate în functie de

cerintele tipului de tutun si aprovizionarea solului în elemente nutritive.

Studiile si cercetarile întreprinse recomanda îngrasarea cu gunoi de grajd semifermentat, cam 30-40 t/ha la tutunul Burley si MC, încorporat odata cu aratura de baza. Se aplica în functie de soi si fertilitatea terenului.

Erbicidarea se face preemergent, înainte de plantare, cu Dual, pe sol

uscat, la 3-5 cm adâncime. Se mai recomanda Benefex, Meclaron si

Diizocab, încorporate cu combinatorul cu 5-7 zile înainte de plantare.

Lucrarile solului încep cu o aratura de 25-30 cm executata pâna în 15

august dupa premergatoarele timpurii si pâna la 15 noiembrie dupa

premergatoarele târzii. Terenul se niveleaza în primavara cu grapa cu discuri + grapa cu colti. Înainte de plantare, terenul se mobilizeaza superficial cu grapa cu discuri sau cu combinatorul si se încorporeaza azotul si potasiul.

Producerea rasadului. Este singura planta agricola la care

se planteaza plante tinere, cu 2-6 frunze (rasad), ceea ce aduce unele complicatii în tehnica culturii. La producerea rasadului se au în vedere urmatoarele actiuni si lucrari:

Alegerea constructiilor speciale, care se folosesc si în legumicultura, de tipul: adaposturi joase din material pe teren încalzit dau neîncalzit,rasadnite calde sau semicalde (încalzite cu balegar sau prin conducte cu apa calda), sau acoperite cu sticla sau cu plastic (încalzite cu conducte cu apa calda sau cu sobite) sau neîncalzite (solarii):

- pregatirea amestecului nutritiv din doua parti pamânt de telina, doua parti mranita si o parte nisip;

- dezinfectia pamântului nutritiv cu pesticide specifice: Dazomet,

Bassamid sau cu formalina 50%;

- dezinfectia semintelor cu Criptodin;

- asezarea pamântului în rasadnita sau sera, într-un strat de 15 cm,

nivelarea lui si marcarea rândurilor pentru semanat;

- semanatul are loc în perioada 25 februarie - 10 martie în rasadnitele

si serele încalzite si în perioada 10-20 martie în rasadnitele si serele

semicalde, cu câte 0,25-0,3 g/m2 seminte;

- îngrijirea rasadurilor prin lucrari de aerisire, udari periodice,

controlul temperaturilor, plivitul buruienilor, fertilizari 1-2, combaterea

bolilor si a coropisnitelor, controlul rasaririi plantutelor.

Dupa 45-50 zile se obtine un rasad viguros, cu 4-6 frunze si înaltimea

de vreo 10-12 cm, bine înradacinat, liber de boli si daunatori

Rasad de tutun înainte de plantare

Plantarea este recomandabil sa se faca dupa 15 aprilie -20

mai în zonele sudice si în intervalul 25 aprilie - 25 mai în partea centrala si de nord a tarii, dupa trecerea pericolului de brume si îngheturi târzii din primavara. La plantare trebuie sa se realizeze:

- distanta de plantare diferentiat: 40 x 10 cm pentru soiurile

orientale, 50 x 20 cm pentru soiurile semiorientale si 60/80 x 50

cm pentru soiurile cu frunza mare;

- numarul optim de plante la recoltare: 150-250 mii la soiurile

orientale, 75-95 mii la soiurile semiorientale si 40-50 mii la

soiurile cu frunza mare.

Înainte de plantare rasadurile se controleaza în ceea ce priveste starea

fitosanitara si de vegetatie. Se opresc numai plantele sanatoase, viguroase, cu aceeasi înaltime si grosime a tulpinii (în vederea mecanizarii plantatului), fara urme de vatamari mecanice si de boli.

Plantarea se executa manual, pe teren plan sau modelat, fiind necesari

15-17 muncitori la un hectar.

Plantarea mecanica se executa cu masinile MPRT-4, MPR-6,

prevazute cu echipament pentru administrarea apei

Îngrijirea culturii la aceasta cultura prasitoare consta din:

completarea golurilor cu rasad de aceeasi vârsta; prasile mecan ice, 2-3 cu cultivatorul CL-2,8, urmat de prasitul manual; politul plantelor prin îndepartarea a 2-3 frunze de la baza acestora; cârnitul (ruperea inflorescentei la deschiderea primei flori); copilitul lastarilor de la subsoara frunzelor când au 3-5 cm; irigarea cu 300-700 m3/ha apa, în perioada cresterii active a frunzelor; combaterea bolilor (mana, viroze) si daunatorilor (larve de viermi de sârma si coropisnitele) cu cea mai mare atentie, fiind foarte periculosi, provocând daune mari plantelor de tutun.

De subliniat ca lucrarile de polit, cârnit si copilit se executa manual,

dar ele sunt obligatorii, deoarece au ca scop dirijarea substantelor nutritive numai catre frunze, produsul principal al acestei plante si obtinerea unei plantatii încheiate.

Recoltarea frunzelor se face esalonat, la maturitatea tehnica

ce coincide în general cu epoca înfloritului, când frunzele încep sa se îngalbeneasca si îsi pierd luciul, tinând seama si de particularitatile soiurilor.

Astfel, tutunul de tip Burley se recolteaza la maturitatea tehnologica

avansata, când frunzele au o culoare galbena, uniforma. La tutunul Virginia, destinat uscarii la caldura artificiala, frunzele se recolteaza la maturitate tehnologica, atunci când culoarea dominanta este galben - verzuie. La soiurile de mare consum (Banat, Baragan) frunzele se recolteaza când vârfurile si marginile lor capata culoarea galbuie.

Se recomanda ca recoltarea sa se faca numai în zilele însorite,

dimineata sau seara. Pentru retezarea întregii plante se foloseste secera sau un cutit special. Imediat dupa recoltare frunzele sunt sortate supa marime, grad de coacere, vatamari mecanice, atac de boli si daunatori si depuse în localuri special amenajate pentru dospit si uscat.

Productia de tutun variaza între 900-1100 kg/ha frunze uscate, în functie de categoria tipurilor de soiuri.

Document Info

Accesari: 31159
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare