DEZVOLTAREA STRUCTURALĂ A AGRICULTURII

7.4. Cooperarea si asocierea în agricultura

7.4.1. Aparitia si dezvoltarea asocierii si cooperarii în agricultura

Cooperarea s-a constituit într-una din trasaturile universale ale societatii umane, atât temporal cât si spatial. Distingem câteva tipuri de cooperare: cooperare care nu are o orientare voita adesea fiind chiar neconstientizata de participanti, aparând ca un comportament comun fata de anumite constrângeri exterioare sau fata de un pericol perceput independent de fiecare; cooperare spontana care apare mai ales în rândul grupurilor sociale relativ mici, asociate neformalizat, dezvoltându-se pe baza relatiilor de prietenie sau de rudenie; cooperare traditionala care se realizeaza în virtutea unor norme si moravuri mostenite ca stereotipi pentru situatii repetitive, cum este de exemplu cooperarea între generatii; cooperarea contractuala care implica vointa deliberata a participantilor, consfintita în întelegeri, contracte, cu specificarea conditiilor cooperarii.

Nascute în prima parte a secolului XIX unitatile cooperatiste s-au constituit în vederea protejarii unor grupuri dominate de economia capitalista (consumatori, salariati, mici exploatanti, meseriasi). Asociatia cooperatista a dat acestor subiecti economici posibilitatea de a profita de avantajele marii dimensiuni sau a numarului, fara a aduce atingere independentei lor.

În orasul Rochdale din Anglia o mica grupare de persoane, majoritatea tesatori, au organizat în jurul anului 1844 o societate cooperatista bazata pe anumite reguli, având la început ca obiectiv vânzarea de produse alimentare în conditii avantajoase pentru a veni în sprijinul consumatorilor saraci. Succesul pe care l-au avut a fost deosebit, a generat o puternica miscare nationala, numele orasului fiind asociat de atunci principiilor acestei miscari. Fondatorii ei, denumiti "pionierii de la Rochdale" au ajuns treptat sa defineasca patru principii esentiale care au stat la baza principiilor cooperarii si anume: adeziunea libera; controlul democratic al gestiunii cooperativei; limitarea beneficiului moderat si precizarea modului de distribuire al excedentelor.

În aceeasi perioada cu cea în care la Rochdale se organiza prima cooperativa se plaseaza si geneza cooperativelor din Germania, unele dintre acestea însa diferite ca tip. Din initiativa lui Schulze-Delitzsch a luat fiinta înca din anul 1849 o asociatie a meseriasilor pentru aprovizionarea cu materii prime, fiind urmata de înca doua asociatii cu scop asemanator. Caracteristic pentru cooperativele schulzeriene este faptul ca la baza lor a stat principiul ajutorului propriu (al autoajutorarii), asociatii având obligatia de a subscrie si a varsa un capital de valoare cât mai mare - aceasta dupa posibilitatile fiecaruia.

Cam în aceeasi perioada cu cooperativele create de Schulze, a aparut si s-a dezvoltat un alt tip de cooperative, axate pe acordarea de credite. Organizatorul lor a fost F.W.Raiffeisen, care în 1848 a întemeiat o casa de ajutor mutual, aceasta dezvoltându-se în timp, în 1849 aparând casele de credit. La baza sistemului cooperativelor lui Raiffeisen a stat la început ideea atragerii în primul rând a paturilor nevoiase ale populatiei; membrilor nu li se percepeau parti sociale sau taxe de înscriere, singura lor obligatie fiind de a raspunde în mod solidar si neconditionat la angajamentele contractate de cooperativa. Furnizorii de fonduri erau persoanele înstarite, nu cei care solicitau împrumuturi, ceea ce imprima organizatiei caracterul unei asociatii de binefacere. Ulterior Raiffeisen a trecut la organizarea de asociatii tip "casa de credit" unde fiecare beneficiar trebuia sa fie el însusi membru, chiar daca în unele cazuri participarea era mica, aproape 21221o1412v simbolica, în felul acesta aparând pregnant ideea de autoajutorare. Miscarea pentru creditul rural creata în Germania a ramas pâna astazi asociata cu numele fondatorului ei - Raiffeisen.

În agricultura cooperarea are o traditie foarte veche, în decursul istoriei întâlnindu-se diverse forme de cooperare, dar care reprezentau forme primitive. Agricultura este un domeniu în care asocierea si cooperarea au fost poate mai necesare decât în orice alt domeniu al activitatii umane, agricultorul izolat simtindu-se practic neputincios, la baza dezvoltarii cooperarii situându-se ideea necesitatii întrajutorarii.

Asocierea a fost practicata de agricultori din cele mai vechi  timpuri; gruparile constituite nu au îmbracat de la început o forma juridica. În Franta cooperarea s-a practicat în agricultura înainte chiar ca celebrii lucratori tesatori de la Rochdale sa formuleze în scris pentru prime oara principiile cooperarii.

Cooperativele sunt de fapt asociatii care se formeaza pentru ca cei ce se asociaza sa realizeze avantaje personale. Din punct de vedere al comportamentului economic, persoanele se decid pentru o solutie cooperatista în situatia în care avantajele scontate depasesc cheltuielile. Datorita faptului ca pentru fiecare exista si posibilitatea de a actiona de unul singur pe o piata descentralizata sau sa formeze cu altii o întreprindere integrata vertical, trebuie ca avantajele nete ale cooperarii sa devanseze pe cele alternative.

Alaturi de avantajele de marime, stiinta cooperatiei mai mentioneaza unele, care pot fi sintetizate în doua grupe: economisirea de costuri de tranzactie si diminuarea comportamentelor oportuniste; limitarea riscurilor ce deriva din acestea.

Ca forma organizatorica, prin cooperatie aceste riscuri pot fi diminuate pe doua cai: pe de o parte în masura în care cooperativa ofera membrilor sai posibilitatea influentarii politicii antreprenoriale, neutralizând astfel dependenta prin internalizarea riscului. Pe de alta parte prin instrumentul raspunderii reciproce si controlului, semnalizeaza tertilor (celor din afara) renuntarea la comportamente oportuniste.

În agricultura tarilor dezvoltate miscarea cooperatista a capatat o larga recunoastere, crescând în amploare si multiplicându-si formele de manifestare. Cooperarea a aparut si s-a dezvoltat în aceste tari ca o solutie pentru producatorii individuali supusi impactului atât al pietii resurselor de productie cât si al pietii produselor agricole.

Aparitia si dezvoltarea organizatiilor cooperatiste în agricultura este determinata de existenta câtorva premise de baza.

Necesitatea asocierii în organizatii de asemenea tip trebuie sa fie resimtita de producatorii agricoli, acestia având libertatea deplina de actiune. Sub forma juridica, ea este conferita de existenta dreptului de proprietate privata individuala, cunoscut fiind ca printre atributele proprietatii figureaza si cel de dispozitie.

Existenta unui statut juridic prin care sa se precizeze obiectul de activitate al cooperativei, conditiile de admitere, modul de functionare si gestionare, sa se reglementeze relatiile dintre aderenti si respectiva structura cooperatista, care reprezinta exclusiv manifestarea actului de vointa a producatorilor agricoli ce înfiinteaza cooperativa este absolut necesara.

Organizatiile cooperatiste prin activitatea lor au o serie de caracteristici favorabile dezvoltarii rurale. Astfel, furnizeaza membrilor avantaje privind economia de cheltuieli - producatorul putând obtine într-o masura mai eficienta resurse de productie si servicii precum si avantaje în valorificarea produselor, conferindu-le de asemenea un plus de forta în negocierile cu diferiti comercianti si întreprinderi de prelucrare - care se realizeaza de catre cooperativa. Actionând ca circuite de aprovizionare cu resurse de productie si de comercializare a produselor agricole, cooperativele faciliteaza încadrarea micilor producatori agricoli în fluxurile economiei nationale.

Cooperativele contribuie si la stabilitatea rurala, furnizeaza servicii membrilor într-un mod durabil în timp, participa la diverse proiecte de dezvoltare, se pot adapta unui mare evantai de actiuni economice, sociale, de consultanta, instruire s.a. Cooperativa se manifesta în acelasi timp ca un agent economic - având un scop economic pe care îl urmareste si ca o asociatie, actionând în vederea promovarii intereselor economice ale membrilor ei.

Cooperativele care fiinteaza în agricultura tarilor dezvoltate îsi bazeaza organizarea si functionalitatea pe o serie de principii ce deriva din principiile generale ale cooperatiei.

Desi în literatura de specialitate ele apar cu formulari ce se diferentiaza de la o tara la alta, esenta lor este aceeasi, putând fi sintetizata în urmatoarele:

Participarea deschisa, în sensul ca oricine poate beneficia de dreptul de a intra într-o cooperativa agricola, cu conditia respectarii reglementarilor legale si a statutului cooperativei.

Asigurarea unui regim democratic în gestionarea cooperativei, fiecare aderent dispunând numai de un vot (principiul "un om - un vot" cum este denumit în unele lucrari de specialitate) indiferent de partile sociale care le detin.

Exclusivismul, concretizat în aceea ca o cooperativa trebuie sa-si circumscrie obiectul activitatii numai la cel pe care îl poate realiza cu membrii sai.

Dubla conexiune între membrii si cooperativa, care presupune ca nu poate beneficia de serviciile unei cooperative cine nu este membru al acesteia, iar pe de alta parte, nu poate fi membru al unei cooperative, cine nu apeleaza la serviciile ei.

7.4.2.Asocierea si cooperarea în agricultura României

Ideile asociationiste - de origine franceza, patrund în Principatele Române în prima jumatate a sec. XIX prin intermediul literaturii franceze si în special al tinerilor români care studiaza în strainatate. În decursul sec. XIX au propagat cooperatia oameni de frunte ai culturii românesti.

Primul propagator al ideilor cooperatiste în tara noastra a fost Teodor Diamant. Cu studii facute în Franta, adept al lui Saint Simon apoi al lui Fourier, nu s-a limitat numai la simpla propagare a idelor fourieriste, ci a cautat sa le puna în aplicare. În primavara anului 1835 înfiinteaza la Scaieni - Prahova, pe baza conceptiilor sale utopiste, un falanster pe mosia lui Manolache Balaceanu, purtând denumirea de "Societate agronomica si manufacturiera". Falansterul nu a avut o viata prea lunga, fiind desfiintat dupa un an de catre autoritatile timpului care vedeau în aceasta asociatie un anumit pericol social.

În propagarea ideilor asociationiste un rol însemnat îi revine lui Ion Heliade Radulescu. În acest sens, merita amintita lucrarea sa "Asociatia agricola" prin care doreste sa scoata în evidenta avantajele asocierii în agricultura, propunând chiar solutii de procurare a capitalului necesar. Obiectul asociatiei agricole era astfel formulat de I.H.Radulescu:".cumparatoare de mosii spre cultura lor, spre încurajarea si sporirea comertului si mai mult decât toate spre a da sau forma niste ferme sau comune ori sate model".

În tara noastra trecerea de la ideile asociationiste la cele ale cooperatiei moderne, legate de cunoasterea sistemelor de organizare practica a cooperatiei de tip Rochdale, Schulze - Delitzsch, Raiffeisen este marcata de trei nume: Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad si P.S.Aurelian - care au urmarit evolutia gândirii si practicii cooperatiste în tarile din Apus.

În scurta trecere în revista a gânditorilor români care s-au preocupat de problemele asocierii si cooperarii în agricultura pe care ne-am propus s-o facem nu puteam sa nu mentionam numele lui Gh.Ionescu-Sisesti. Lucrarea sa "Politica agrara cu privire speciala la România" (1913) cuprinde un capitol special consacrat asocierii producatorilor agricoli.

Este precizat specificul diferitelor forme de asociere în agricultura, mentionându-se ca pot exista asociatii comerciale (sub forma de societate comerciala, societate în comandita si societate pe actiuni), cooperative, asociatii pentru prezentarea si apararea intereselor profesionale (Uniunea Sindicatelor Agricole, Societatea Nationala de Agricultura etc.)

Referitor la cooperative, se mentioneaza diversitatea lor - de credit, de procurare în comun a unor mijloace, de productie si de desfacere.

Starea de farâmitare a gospodariilor taranesti dupa primul razboi mondial, lipsa de mijloace tehnice si de capital financiar, imposibilitatea de a se asigura o exploatare rationala a pamântului, a determinat o serie de oameni de stiinta, agronomi cu orizont larg sa caute solutii - având în vedere experienta acumulata si lucrarile înaintasilor - pentru iesirea din saracie a taranului român.

Problemele cooperatiei în general, si în agricultura în special, nu pot fi abordate fara a se mentiona contributia marelui specialist în cooperatie, Gr. Mladenatz, militant pentru ideile cooperatiste în România, cercetator al istoriei gândirii cooperatiste în tara noastra. Mladenatz a consacrat numeroase studii cooperatiei de productie agricola.

Dupa opinia sa aceasta este tipul de cooperativa cel mai usor de realizat, menita sa solutioneze una dintre cele mai acute probleme cu care se confrunta micul producator: valorificarea la preturi echitabile a produselor sale prin înlaturarea speculei si a schimburilor neechivalente, mai ales la cereale care reprezentau produsele de baza oferite spre vânzare de micul producator în cantitati mari la un moment dat - la recoltare - ceea ce avea drept consecinta scaderea brusca a preturilor.

Unitatile cooperatiste de valorificare ar fi îndeplinit, dupa parerea lui Mladenatz, o serie de functii, printre care mai importante: asigurarea unui pret remuneratoriu producatorilor, realizarea unei anumite stabilitati a preturilor, înlesnirea pentru producatori a contactului cu piata.

Gr. Mladenatz a acordat în operele sale o importanta deosebita si cooperatiei de credit. El sustinea necesitatea acordarii de credite ieftine pentru micii producatori de la sate atât pe termen scurt pentru nevoile de productie, cât si pe termen lung pentru cumpararea de utilaje, animale, militând pentru ca statul sa acorde sprijin material la constituirea fondurilor necesare unitatilor cooperatiste de credit.

Nu putem încheia succinta trecere în revista efectuata fara a aminti de contributia lui Marin Chiritescu-Arva.

Conceptul promovat de Chiritescu-Arva, care se apropie - pâna la contopire - de interesele vitale ale taranimii si de politica promovata de un stat democrat, se refera la asocierea cu mentinerea proprietatii private asupra pamântului, ca si asupra celorlalte mijloace de productie din gospodaria taraneasca.

Conceptia lui Chiritescu-Arva se baza pe câteva considerente: ineficienta micilor gospodarii care constituiau majoritatea exploatatiilor din agricultura, lipsa oricaror sanse a acestora de a concura pe piata marile exploatatii; lipsa oricaror posibilitati ca micile gospodarii sa poata aplica progresul tehnic si stiintific.

Chiritescu-Arva considera ca integrarea taranimii în rolul ei dinamic de clasa producatoare nu se poate face decât prin organizarea efortului colectiv. Subliniind avantajele economice si sociale pe care le prezinta ferma cooperativa, el conchide "Organizarea fermei cooperative se impune deci ca o necesitate de neînlaturat.".

În deceniul al patrulea al secolului XX datorita unor mari personalitati economice si politice ca V.Madgearu, P.S.Aurelian, St. Zeletin, I.Raducanu si altii doctrina cooperatista în tara noastra s-a constituit într-un sistem organizatoric national, bazat pe principiul liberului consimtamânt al asocierii, caracteristic tuturor formelor de cooperatie.

În secolul al XIX-lea miscarea cooperatista în România a cunoscut doua forme principale: obstile de arendare si bancile populare.

Valorificând traditiile milenare de organizare sociala a satului românesc, în care întrajutorarea în comun a constituit unul din pilonii de sustinere a existentei si continuitatii neamului românesc, taranul român a trecut - începând cu secolul anterior - la forme asociative organizate în productia agricola.

Desi în literatura de specialitate se considera ca anul oficial al nasterii cooperatiei în România este anul 1893 (când a fost votata Legea Bancilor Populare Satesti si a casei lor centrale), unii autori sunt de parere, pe buna dreptate, ca punctul de pornire al cooperatiei trebuie situat îndata dupa adoptarea Legii rurale din 1864, când apar primele obsti de arendare si cumparare a pamântului, care au fost initiate de taranii proaspat împroprietariti.

Aparitia obstilor de arendare a fost impusa de insuficienta pamâtului agricol necesar existentei familiei taranesti.

Activitatea acestor obsti, care erau de fapt cooperative de arendare a pamântului, se baza pe o serie de principii a caror sumara trecere în revista prezinta interes si în etapa actuala:

raza lor de activitate era comuna ai carei locuitori lucrau pe proprietatea arendata;

functiile si atributele obstei erau multiple: (distribuirea de pamânt, aprovizionarea, folosinta în comun a masinilor agricole, asigurari mutuale contra incendiului si a grindinei, vânzarea în comun a produselor);

raspunderea sociala era solidara si nelimitata;

partile sociale nu se constituiau în mod obligatoriu, ci numai daca erau cerute de proprietar în sensul de garantie;

pretul pe care îl plateau asociatii era constituit din costul arendei plus cheltuielile de administratie, repartizate la suprafata exploatata;

asociatii erau obligati sa nu-si transporte recolta de pe câmp înainte de a-si achita debitul sau de a fi depus spre vânzare în comun cantitatea de produse corespunzatoare;

asociatii erau obligati sa practice o agricultura rationala, pe baza unui program întocmit de agronomul obstei;

cooperativa (obstea) avea un caracter social - nu se urmarea obtinerea de beneficii, eventualul excedent rezultat se trecea la fondul social, iar la sfârsitul perioadei de arendare era restituit asociatilor.

Încurajarea si legiferarea formelor asociative în scopul arendarii si cumpararii pamântului îsi gaseste expresia într-o serie de modificari ale Codului de procedura civila facute în 1904 si care se referau la faptul ca arendarea sau cumpararea de imobile rurale (terenuri) se poate face numai prin obstile de arendare.

Pe lânga cele specificate prezinta interes mentionarea a înca doua acte normative cu implicatii asupra obstilor de arendare: "Legea referitoare la constituirea si controlul societatilor cooperative satesti de productie si consumatie", aparuta în 1905, prin care se oficializeaza pentru prima data denumirea de "cooperativa" si obligativitatea elaborarii unui statut al obstilor, conferindu-se acestora personalitate juridica. La aceasta se adauga unele modificari aduse Legii bancilor populare satesti în 1908 care echivaleaza obstile de arendare cu societatile cooperative, simplificând si modul de constituire si stabilind obligatii precise privind tehnica de cultivare a terenurilor arendate precum si modalitatile de supraveghere si control de catre stat prin intermediul casei centrale a bancilor populare si cooperativelor satesti.

În acest context este demn de mentionat faptul ca primul statut tiparit care reglementa asocierea în agricultura dateaza de peste un secol. Potrivit cercetarilor efectuate este vorba de "Statutele reuniunii de agricultura din Comitatul Sibiului", redactate în limba româna (în acea vreme Transilvania facea parte din Imperiul Austro-Ungar) si tiparite la Sibiu în anul 1888. Statutul prevedea scopul si sfera de activitate a asociatiei; mijloacele folosite pentru realizarea scopurilor propuse; organizarea de ramura si teritoriala.

Revenind la obstile de arendare din Ţara Românesca (Vechiul Regat) în anul 1909 a fost votata o lege prin care proprietatile statului si ale institutiilor publice nu puteau fi arendate decât asociatiilor taranesti legal constituite în obsti de arendare.

Un studiu efectuat referitor la obstile de arendare releva ca în perioada 1903-1918 numarul de obsti a înregistrat o dinamica ascendenta de la 8 câte erau în 1903 la 496 în 1918, iar suprafata arendata era în 1918 de aproape 407 mii ha, fata de numai circa 5 mii în 1903, ceea ce conduce la ideea ca obstile de arendare au constituit o modalitate de exploatare a pamântului care a favorizat procesul de consolidare a exploatatiilor agricole taranesti.

Dupa reforma agrara din anul 1864 a aparut la tarani o nevoie acuta de bani, atât pentru procurarea de inventar agricol cât si pentru plata ratelor scadente pentru terenul agricol cu care fusesera împroprietariti. Acesti bani puteau fi procurati de la camatari si uneori chiar de la marii proprietari agricoli care percepeau dobânzi sufocante.

În aceasta situatie, la initiativa lui I.C.Bratianu si P.S.Aurelian în anul 1881 parlamentul tarii voteaza Legea caselor de credit agricol, care erau societati pe actiuni si aveau un pronuntat caracter cooperatist.

În anul 1893 se constituie primele banci populare, dar în perioada de început evolutia numarului lor a fost lenta, înregistrând un ritm mai rapid în perioada 1898-1903. În anul 1903 se constituie, la initiativa lui Spiru Haret, Centrala Bancilor Populare Satesti. Rolul acesteia s-a reflectat si asupra obstilor de arendare, care au primit sprijin prin credite.

Evolutia bancilor populare în perioada 1902-1918 poate fi urmarita daca se consulta unele studii pe aceasta tema.

Astfel, de la 700 de banci în 1902 numarul lor a crescut la aproape 3000 în 1918, iar numarul membrilor de la aproape 60 mii la peste 630 mii, dintre acestia majoritatea covârsitoare constituind-o plugarii (taranii). În ceea ce priveste însa capitalul pe care acestia l-au subscris, el reprezenta cu putin peste 40% din totalul capitalurilor banesti satesti.

Din cele aratate se desprinde ideea ca atât obstile de arendare cât si bancile populare au avut un rol pozitiv în agricultura României dinaintea primului razboi mondial. Astfel, obstile (cooperativele) de arendare au contribuit la suprimarea învoielilor agricole împovaratoare pentru tarani pe proprietatile trecute în folosinta acestor obsti, iar bancile populare satesti au contribuit la scaderea rolului învoielilor agricole ca forma înapoiata de creditare.

În afara de obstile de arendare si bancile populare ca forme principale, miscarea cooperatista din tara noastra a cuprins si alte forme, cum au fost: cooperativele de exploatare a padurilor, laptarii, brutarii, gradini cooperative, mori cooperative, cooperative de masini, atestând amploarea ei la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX.

Rezulta deci ca în perioada respectiva s-a încercat rezolvarea problemei taranesti daca nu total macar partial pe baze cooperatiste, stimulându-se organizarea fortelor proprii ale taranimii, mai ales prin intermediul cooperativelor de credit si a celor de arendare.

Dezvoltarea capitalismului în întreaga economie nationala si-a pus amprenta asupra economiei gospodariilor taranesti. Cele cu suprafetele mijlocii si mari au început sa produca pentru piata, conturându-se tendinta de specializare a unora în producerea anumitor produse, în timp ce micile gospodarii taranesti erau orientate prioritar spre acoperirea nevoilor proprii, capatând tot mai mult un caracter universal pentru asigurarea subzistentei.

În perioada interbelica cooperatia în România a intrat într-o perioada de criza, caracterizata de I.Raducanu înca din 1924 pe de o parte ca o criza materiala si tehnica-organizatorica ale carei cauze generale erau distrugerile provocate de razboi, inflatia, insuficienta creditului, suprapunerea unor atributii ale federalelor si centralelor cooperative.

Un prim aspect este legat de cooperativele de credit, care în perioada respectiva ocupa o pozitie dominanta, desi numeric se constata o oarecare reducere a lor, de la 4308 în anul 1931 la 4084 în anul 1936.

Cooperatia de credit a fost principala forma de manifestare a cooperatiei în tara noastra. Cooperativele de credit detineau 71% din numarul total al cooperativelor, ele cuprindeau peste 81% din numarul asociatilor din agricultura si peste 92,4% din totalul capitalului social varsat.

Dezvoltarea cooperatiei în directia bancilor populare - cooperative de credit - îsi gaseste explicatia mai ales în lipsa cronica de mijloace financiare pe care o resimteau gospodariile taranesti. Acestea - pe lânga faptul ca mai aveau de achitat taxele de împroprietarire - trebuiau sa-si îndeplineasca obligatiile fiscale, sa-si achite datoriile si dobânzile restante.

Cooperativele de arendare si cumparare de terenuri îsi pierd treptat din importanta începând cu deceniul al patrulea, în perioada respectiva accentul fiind pus pe dezvoltarea micii gospodarii taranesti în agricultura si nu pe cooperare, desi economisti agrari de prestigiu si unii oameni politici au subliniat rolul cooperarii în productie.

La finele anului 1939 existau un numar de 220 obsti de cumparare, care cu 21563 membri si un numar de 38 obsti de arendare a terenurilor cu 4421 membri, numarul total al obstilor pentru cumparare si arendare de terenuri reprezentând mai putin de 6% din totalul cooperativelor din România.

O mentiune se cuvine a fi facuta si referitor la asa numitele cooperative de productie si consum. Desi în denumire figura si sintagma "de productie", ele nu aveau acest rol. Acest tip de cooperative a fost sprijinit de stat, începând cu încheierea primului razboi mondial, din considerente legate de necesitatea colectarii si valorificarii cerealelor necesare achitarii unor împrumuturi externe contractate de statul român. În perioada 1920-1923 prin intermediul cooperativelor de productie si consum s-au derulat operatiuni de 1007830 tone, iar în perioada 1924-1926 de 144880 tone.

Rolul cooperativei de productie si consum în exercitarea mandatului sau de reprezentant al statului privind colectarea cerealelor se reduce treptat, aceasta legat în special de criza agrara din 1929-1933, care a afectat mai ales gospodariile taranesti mici si mijlocii si capacitatea lor de productie.

Consideram anul 1928 ca fiind un an de referinta, deoarece în acel an a fost adoptat Codul Cooperatiei, în care era definita pentru prima oara notiunea de "societate cooperativa" în tara noastra.

Codul cooperatiei prezinta interes si datorit faptului ca a servit în mare masura la elaborarea Legii nr. 36/1991. Acest cod al cooperatiei nu a avut viata prea lunga, fiind abrogat si înlocuit în anul 1929 cu Legea privind organizarea cooperatiei, care cuprindea precizari referitoare la tipurile de cooperative, numarul minim de membrii, capital social.

Prin legea organizarii cooperatiei au fost constituite doua organisme centrale ale cooperatiei agricole: o organizatie bancara de tip privat - Banca Centrala Cooperativa si o organizatie centrala de control de drept public - Oficiul National al Cooperatiei.

Aceasta lege a guvernat activitatea cooperatiei în perioada 1929-1935.

Anul 1938 este anul în care Legea privind cooperatia adoptata în 1929 sufera modificari mai importante, fiind vorba de fapt de o reforma a legislatiei cooperatiste. Legea modificata, de fapt o noua lege care constituie o combinatie între prevederile Codului Cooperatiei din 1928 si ale legii cooperatiei din 1929, a avut ca punct important fuzionarea institutiilor cooperatiste care aparusera în perioada 1935-1938 si înfiintarea Institutului National al Cooperatiei, institutie de drept privat dar cu participarea statului.

Prin Legea reformei cooperatiei cooperativele au fost obligate sa-si publice bilantul anual, au fost reorganizate federalele si societatile cooperatiste. Pe baza legii au fost luate masuri pentru perfectionarea activitatii în fiecare domeniu al cooperatiei, în vederea cresterii competitivitatii si eficientei.

În anul 1939, în ajunul izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, potrivit datelor furnizate de Enciclopedia Româna, numarul total al cooperativelor în tara noastra era de 5365, din care 3731 - aproape 70% erau cooperative de credit;940 - aproape 18% - erau cooperative de consum, aprovizionarea si desfacerea.

Miscarea cooperatista din tara noastra între cele doua razboaie mondiale a avut în principal rolul de a colecta micile economii ale populatiei satesti si de a le sprijinii financiar, de asemenea de a colecta si valorifica produsele agricole disponibile, înregistrând însa un declin spre sfârsitul deceniului al patrulea, nereusind pe deplin sa satisfaca doleantele taranimii.

Dupa cum se poate constata din cele aratate, ideea cooperatiei a fost si a ramas prezenta în rândul taranimii, desi dezvoltarea ei a avut o traiectorie destul de sinuoasa. 7.4.3. Asocierea si cooperarea în agricultura tarilor dezvoltate

Cooperarea si asocierea în agricultura îmbraca forme diferite atât în ceea ce priveste cadrul juridic în care se realizeaza cât si ca structura interna, aceste forme adaptându-se la nivelul de dezvoltare al fortelor de productie si la sistemul de organizare a agriculturii din fiecare tara.

În situatia în care interesul de a se asocia este realizarea efectiva a unor activitati de exploatatie agricola, forma cea mai indicata de asociere s-a dovedit a fi societatea civila; daca asocierea se realizeaza în vederea promovarii cooperarii permanente ca modalitate de atingere a scopului colectiv forma cea mai indicata de asociere este societatea cooperativa care face asociatilor servicii pe care nu le puteau oferi decât comerciantii, permitând excluderea agentilor economici intermediari, care ar realiza beneficii în dauna asociatilor.

Este necesar de mentionat de la început ca întreaga organizare social-economica în agricultura tarilor dezvoltate se bazeaza pe mentinerea proprietatii private asupra pamântului.

În Franta formele de asociere se întâlnesc sub diferite denumiri: grupari, societati, exploatatii, caracteristica lor de baza fiind aceea ca toate sunt societati civile - structuri, organisme juridice si economice destinate a facilita membrilor asociati exploatarea agricola a terenurilor pe care le detin. Aici se includ ca principale forme: GAEC - grupare agricola de exploatare în comun; SCEA. - societate civila de exploatare agricola;  EARL- exploatatie agricola cu responsabilitate limitata.

Gruparea agricola de exploatare în comun - GAEC are ca obiect de activitate productia agricola, aceasta fiind realizata prin munca în comun a tuturor asociatilor. Aceasta poate sa vânda produsele realizate în comun, dar nu sa si vânda produse cumparate în acest scop - exercitarea activitatilor cu caracter comercial nefiind cuprinsa în obiectul sau de activitate.

Din cele prezentate rezulta câteva aspecte caracteristice:

GAEC este prin excelenta o societate civila si nu comerciala.

În folosinta gruparii se aduc de regula bunuri imobiliare: terenuri, constructii de productie, asupra carora asociati îsi pastreaza proprietatea.

Toti membrii GAEC au obligatia de a participa efectiv la munca în comun, aceasta obligatie fiind una din caracteristicile fundamentale ale acestei forme asociative.

În literatura de specialitate franceza se pune accentul pe faptul ca GAEC trebuie sa permita realizarea activitatii în comun în conditii comparabile cu cele care exista în exploatatiile cu caracter familial, în sensul ca toti membrii trebuie sa se simta raspunzatori de functionarea GAEC si sa participe la munca de executie; exercitarea unor functii de administrare nu dispenseaza pe nimeni de activitatea nemijlocita în productie.

Limitarile cuprinse în reglementarile legale în ceea ce priveste numarul de asociati si suprafata ce poate fi cuprinsa într-un GAEC sunt îndreptate spre conservarea caracteristicilor de exploatatie familiala.

La cele aratate se adauga si precizarile referitoare la calitatea asociatilor, în sensul ca acestia dupa statutul lor social, se împart în aceleasi categorii ca cele care se întâlnesc într-o exploatatie individuala:

seful de exploatatie (în sensul de cap de familie) care are aduse în GAEC aporturi în natura ce concureaza la formarea capitalului acestuia;

ajutoarele familiale, prin acestia întelegându-se membrii nesalariati ai familiei unui asociat care are calitatea de sef de exploatatie, care presteaza numai munca în cadrul GAEC;

lucratorii agricoli - aici incluzându-se acei asociati al caror aport în GAEC. este numai munca; precum si salariatii - persoanele angajate de catre GAEC.

Membrii GAEC sunt remunerati pentru munca ce o depun în cadrul ei; aceasta remunerare nu poate fi inferioara salariului minim garantat, nici superioara sumei ce ar depasi un anumit numar de asemenea salarii - aceasta prin hotarâre colectiva a asociatilor. Asociatii care presteaza si activitatea de administrator pot beneficia si de o remuneratie speciala (în afara de cea pe care o primesc asociatii pentru munca direct productiva), care consta într-o anumita cota de participare la beneficiu.

Este interesant de remarcat faptul ca reglementarile de principiu prevad ca oricine practica agricultura ca ocupatie de baza poate intra în GAEC în calitate de asociat, oricare ar fi statutul sau juridic - proprietar sau arendas. Dar si altor persoane fizice le sunt deschise portile GAEC: tineri care au terminat o scoala de agricultura; lucratori agricoli, cu mentiunea ca toti trebuie sa posede calitati fizice care sa le permita sa participe efectiv la activitatea GAEC Reglementarile nu sunt totusi absolut rigide, în sensul ca anumiti asociati pot, în mod exceptional, sa beneficieze de o dispensa de a participa la munca, însa numai cu caracter temporar si aceasta pe baza unei decizii colective a tuturor asociatilor.

Legile franceze prevad doua tipuri de GAEC - totale sau partiale.

Gruparea agricola de exploatare în comun - GAEC - se considera a fi totala în cazul în care mai multi agricultori îsi regrupeaza exploatatiile pentru a le pune în valoare în comun, acestia renuntând la orice activitate agricola personala în afara GAEC, iar partiala - în cazul în care agricultorii se asociaza numai pentru efectuarea în comun a anumitor activitati (de exemplu agricultorii îsi regrupeaza în GAEC activitatea de crestere a animalelor si pastreaza sistemul de exploatare individuala pentru restul activitatilor).

Constituirea si recunoasterea oficiala a GAEC de catre organele abilitate este conditionata de existenta unui statut. În aceasta privinta în Franta sunt posibile doua solutii: fie recurgerea la statutele tip oficiale aprobate de catre Ministerul Agriculturii si Ministerul Finantelor, fie elaborarea unui statut propriu. Mentionam ca recurgerea la statutele tip nu este obligatorie, dar ea faciliteaza recunoasterea GAEC de catre organele abilitate. Cu titlu de informare - statutele tip în vigoare în momentul de fata au fost abilitate si aprobate prin documente emise în 1990 si în 1993.

Statutele tip cuprind dispozitii generale, dispozitii referitoare la aporturi, capital social, parti sociale; drepturile si obligatiile asociatilor; administrarea si functionarea, aspecte referitoare la retragerea asociatilor si respectiv excluderea lor; repartizarea rezultatelor financiare, dizolvarea si lichidarea GAEC. Statutele sunt "tip" în sensul formularilor care sunt unitare, urmând ca toate aspectele concrete sa fie precizate de fiecare GAEC. în parte, de exemplu: aportul fiecarui asociat, procentul din capitalul social care poate fi detinut de fiecare asociat, modalitatile de repartizare a beneficiului, în sensul precizarii procentului pentru formarea rezervei statutare, procentele care se afecteaza pentru remunerarea capitalului.

GAEC se caracterizeaza printr-o mare mobilitate. Astfel, în cursul anului 1991 au fost înfiintate 3.738 GAEC si au disparut 1.795. Dintre acestea s-au transformat în SCEA. (societati civile de exploatare agricola) 48; în EARL (exploatatie agricola cu raspundere limitata) 920, iar restul au fuzionat ori s-au dizolvat.

Societate civila de exploatare agricola (SCEA) nu constituie o grupare ca GAEC, dar poate avea un caracter familial. Societatea are personalitate juridica, un patrimoniu distinct de patrimoniile personale ale asociatilor.

SCEA poate sa ia în arenda o exploatatie. Capitalul social este "liber", în sensul ca nu exista precizari privind valoarea sa minima sau marimea aporturilor în numerar.

Pentru buna functionare a societatii deciziile importante sunt luate în adunarea asociatilor; fiecare asociat dispune de drept de vot stabilit pe baza "un vot pentru fiecare parte sociala". Gestionarea societatii este asigurata de un administrator care poate fi ales dintre asociati sau din afara.

Mentionam ca si acest tip de societate are personalitate juridica, functioneaza pe baza de statut.

Exploatantul individual care doreste sa mentina sau sa adopte o forma societara poate recurge la o alta structura juridica - Exploatatia Agricola cu Raspundere Limitata (EARL) care se poate înfiinta în baza unei legi adoptate în Franta în anul 1985.

Exploatatiile agricole cu raspundere limitata sunt societati civile structurate simplu, obiectul lor fiind exercitarea unor activitati de productie agricola tot în conditii comparabile cu cele care exista în exploatatiile de tip familial. Prin EARL se urmareste disocierea între patrimoniul exploatantului si al familiei sale si patrimoniul exploatatiei precum si limitarea responsabilitatilor asociatilor fata de datoriile exploatatiei.

EARL se poate constitui între persoane fizice majore; ea poate fi unipersonala sau pluripersonala, numarul asociatilor fiind cuprins între o persoana, 2 persoane care pot fi si soti si maximum 10.

Capitalul social nu poate fi mai mare decât o anumita suma fixata prin dispozitie legala. Este necesar de mentionat ca asociatii sunt exploatanti agricoli si trebuie sa detina cel putin 50% din capital. Capitalul social este variabil.

În ceea ce priveste deciziile care trebuie luate în colectiv, dreptul de vot este proportional cu numarul de parti sociale.

Beneficiile se repartizeaza proportional cu capitalul social. Asociatiile suporta eventuale pierderi numai în limita aporturilor lor care pot fi în bani sau în natura, situatie mai favorabila decât cea a GAEC, unde asociatii raspund cu de doua ori partea lor de capital social.

EARL nu fac obiectul nici unei verificari "de conformitate" cu reglementarile legale nici la constituire, nici în cursul functionarii sale.

Optiunile pentru o forma sau alta de exploatare în comun antreneaza o serie de consecinte pe plan juridic, fiscal si comercial. ale caror efecte trebuie evaluate cu toata rigoarea.

Forme cooperatiste

Ponderea cea mai mare în agricultura tarilor dezvoltate o ocupa cooperativele. În Franta peste 80% din agricultori sunt membri ai unei cooperative si peste 20 % din activitatea de industrializare a produselor agricole se realizeaza de catre cooperative.

Cooperativele constituie o categorie speciala de societati - nu sunt nici societati civile, nici comerciale, ci îmbraca forma juridica de societati cooperative.

Sensul existentei lor poate fi rezumat în urmatoarele: utilizarea în comun de catre toti exploatantii agricoli a tuturor mijloacelor îndreptate spre înlesnirea si dezvoltarea activitatii lor economice; îmbunatatirea sau amplificarea rezultatelor acestei activitati.

În literatura de specialitate sunt prezentate câteva trasaturi generale ale societatilor cooperative în agricultura, care deriva în principiile generale ale cooperatiei si care pot fi sintetizate astfel:

Societatea cooperativa este o societate de persoane; partile sociale sunt personale si pot fi cedate numai cu consimtamântul cooperativei.

În privinta administrarii, se aplica principiul "un om un vot"; prin aceasta stabilindu-se o egalitate între exploatantii agricoli care dispun de mijloace de productie de dimensiuni diferite.

Societatea cooperativa în agricultura îsi desfasoara activitatea în anumite limite teritoriale stabilite prin statut de comun acord cu organismele tutelare.

Analizarea diferitelor tipuri de societati cooperative prezente în agricultura tarilor dezvoltate permite clasificarea acestora dupa diferite criterii.

Astfel, un prim criteriu de clasificare îl poate constitui zona de desfasurare a activitatilor - considerata în legatura cu productia agricola propriu-zisa. În acest sens, exista societati cooperative care functioneaza în amontele agriculturii si respectiv în aval de aceasta.

Un alt criteriu poate fi reprezentat de natura activitatilor cooperativelor: cooperative care presteaza servicii agricole, cooperative de economie si credit.

Un al treilea criteriu poate fi considerat anvergura activitatilor societatilor cooperative, care pot fi specializate pe anumite domenii sau axate pe pluriactivitate.

În amontele agriculturii se cantoneaza societatile cooperative care asigura aprovizionarea agricultorilor cu resursele de productie necesare: produse chimice - îngrasaminte, pesticide; seminte selectionate; masini si utilaje agricole, furaje combinate pentru animale s.a. acest tip de cooperativa fiind printre cele care s-au dezvoltat primele.

În avalul agriculturii se situeaza societati cooperative care se ocupa de comercializarea produselor agricole - aici incluzându-se colectarea, pastrarea, conditionarea si valorificarea produselor agricole în stare bruta; societati cooperative care au ca obiect de activitate transformarea produselor agricole si apoi valorificarea lor. Societatile cooperative care furnizeaza factori de productie, ocupându-se si de valorificarea productiei aderentilor apar ca polivalente, cu pluriactivitati.

În agricultura tarilor dezvoltate se întâlneste si un tip special de societate cooperativa, cuprinzând activitati legate nemijlocit de realizarea productiei agricole. Avem în vedere cooperativele de utilizare în comun a materialului agricol precum si societati cooperative care presteaza pentru membrii lor servicii de asemenea natura cum sunt tratamente fitosanitare, servicii de laborator, servicii zooveterinare.

Societatile cooperative, oricare ar fi tipul lor, au personalitate juridica, sunt organizatii constituite si înregistrate conform legilor din fiecare tara.

Functionarea, administrarea lor si în general toate problemele pe care le implica aceste societati se desfasoara pe baza unor statute adoptate de aderenti.

Aceste societati cooperative sunt cel mai bine reprezentate de CUMA - cooperative de utilizare a materialului agricol, prezente în agricultura Frantei.

Din deceniul al treilea si în special dupa cel de-al razboi mondial, CUMA a cunoscut o mare dezvoltare, legata în special de eforturile întreprinse pentru mecanizarea agriculturii. În anul 1993 functionau 12.940 de asemenea unitati cu 250 mii aderenti.

Asociatii CUMA pot fi exploatanti agricoli, orice persoana fizica sau juridica, care are interese de natura agricola corespunzând obiectului de activitate al CUMA., alte societati cooperative, grupari agricole de exploatare în comun (GAEC). Pentru a se putea constitui, CUMA trebuie sa aiba minimum patru asociati, între care cei care sunt persoane fizice trebuie sa aiba calitatea de sef de exploatatie.

Pentru a functiona, CUMA trebuie sa dispuna de capital social, la baza lui stând aporturile fiecaruia de asociat. Capitalul social este repartizat între aderenti proportional cu valoarea pe care ei se angajeaza sa le primeasca prin intermediul cooperativei.

Explotantii agricoli sunt scutiti de a face investitii în utilaje costisitoare si cu durata redusa de folosinta în cursul anului, cum sunt de exemplu combinatele pentru cereale, prese de balotat, masini de recoltat cartofi sau sfecla, combine de recoltat furaje. Prin aplicarea mecanizarii lucrarilor agricole, a folosirii de mijloace corespunzatoare conditiilor se diminueaza durata de efectuare a lucrarilor agricole si se usureaza munca executantilor.

Prin activitatea lor CUMA contribuie la obisnuirea exploatantilor agricoli sa rationeze în termeni tehnici si economici referitor la modalitatilor de desfasurare a activitatilor în cadrul exploatatiilor lor.

Societatile cooperative care actioneaza în amontele agriculturii îsi aprovizioneaza aderentii cu produsele necesare agriculturii. Functionarea lor este relativ simpla; nu necesita investitii prea mari.

Societatile cooperative situate în avalul agriculturii au o activitate mai complexa. În perioadele incipiente de dezvoltare a acestora ele se rezumau în principal la preluarea, transportul si valorificarea produselor agricole de la aderentii lor. Ulterior au aparut si cooperative multifunctionale, care au inclus în activitatile lor si prelucrarea primara a produselor, desfacerea atât cu ridicata cât si cu amanuntul.

Societati cooperative specializate se întâlnesc în diferite domenii cum ar fi productia de cereale, de lapte.

Cooperativele cerealiere functioneaza în tarile cultivatoare, fiind repartizate pe tot teritoriul dar mai numeroase în zonele mari producatoare. Asemenea cooperative au ca obiect de activitate preluarea produselor de la producatorii asociati, stocarea cerealelor în instalatii, magazii, silozuri echipate cu mijloace menite sa asigure pastrarea lor perfecta si valorificarea. În Franta piata grâului este organizata în mare parte pe baze cooperatiste. Cooperativele sunt puternice pe piata cerealelor si asigura preturi bune aderentilor lor.

Laptariile cooperatiste dateaza de mult si sunt foarte numeroase. Unele practica numai vânzarea laptelui în stare naturala, fiind grupate de regula în jurul centrelor mari consumatoare. Societatile cooperative de asemenea tip sunt organizate si echipate în asa fel încât sa poata asigura colectarea si receptionarea laptelui, tratarea termica a acestuia sau tratarea frigorifica pentru a asigura pastrarea sa si apoi livrarea la consumatori.

Societatile cooperative care se ocupa de produsul lapte au inclus pe scara larga si prelucrarea sa în diferite produse, în sortimente si de calitate corespunzator exigentelor pietii, aceasta situatie fiind valabila si pentru alte produse.

Prin sistemul de cooperative de aprovizionare agricultura germana primeste 60% din îngrasamintele chimice pe care le utilizeaza, 35% din numarul de masini si diferite unelte, 66% din cantitatile de furaje combinate. Cooperativele desfac 85% din productia de unt, 75% din cea de lapte si 72% din cea de brânzeturi. În Germania cooperativele realizeaza 85% din exportul de alimente în tarile comunitare.

Cooperatia agricola s-a dezvoltat si în sistemul financiar-bancar, având ca obiective acordarea de împrumuturi pentru aderentii lor, ulterior largindu-si sfera de activitate si prin prestarea de servicii bancare (avem în vedere aici în special pastrarea disponibilitatilor banesti ale aderentilor - dar si a altor persoane fizice si juridice si fructificarea lor).

Activitatea cooperatista în domeniul creditului contribuie nemijlocit la punerea în miscare a întregului sistem cooperatist dintr-o tara. Creditul agricol sub forma cooperatista - a asa numitor case de credit devenite ulterior banci populare - îsi are geneza în a doua jumatate a secolului trecut, cunoscând de atunci o mare dezvoltare.

Referitor la aceasta forma de cooperare, reglementarile din multe tari nu conditioneaza expres calitatea de agricultori persoanelor care doresc sa devina aderenti, având în vedere necesitatea existentei unui volum cât mai mare de capital social.

Cooperativele de credit agricol au aceeasi structura ca si celelalte societati cooperative din agricultura.

În tarile cu agricultura dezvoltata reglementarile legale prevad crearea - la nivelul unitatilor administrativ - teritoriale si la nivel national - de uniuni si federatii de cooperative. Acestea functioneaza pe baza de statute si au ca scop promovarea, sprijinirea si functionarea intereselor cooperativelor membre.

Uniunile se constituie între cooperative care desfasoara aceleasi activitati sau activitati diferite - aceasta în cazul uniunilor la nivel administrativ - teritorial si între cooperative care apartin unei ramuri distincte - în cazul uniunilor la nivel national.

În general cooperativele locale adera la o uniune regionala, care la rândul ei este aderenta la o uniune nationala. Uniunile au acelasi regim juridic ca si cooperativele si sunt supuse acelorasi formalitati de constituire si acelorasi reguli de functionare.

Cooperativele si uniunile lor se grupeaza în federatii.

Reglementarile legale rezerva pentru uniuni operatiunile de ordin economic, federatiile având numai atributii de ordin juridic - apararea intereselor materiale si morale ale cooperativelor aderente, ocupându-se si de dezvoltarea cooperatiei agricole sub toate formele sale.