Epoci din istoria asolamentelor in contextul diferitelor sisteme de agricultura
Ca o componenta principala a sistemului de agricultura durabila, asolamentul si rotatia culturilor reprezinta veriga de baza din cadrul tehnologiei de cultura a unei plante, pentru ca in functie de aceasta se pot stabili celelalte masuri agrofitotehnice: aplicarea ingrasamintelor si amendamentelor, lucrarile solului, combaterea bolilor, daunatorilor si a buruienilor.
Inca din cele mai vechi timpuri, chiar din comuna primitiva s-a observat ca prin cultivarea continua a unei singure specii de plante pe aceeasi suprafata de sol, deci practicarea monoculturii, recoltele scadeau din an in an, sola respectiva se imburuiena excesiv, planta cultivata se imbolnavea, si ca u 444e45e rmare, aceste suprafete erau parasite si erau defrisate sau destelenite, obtinand rezultate mai bune.
Cu timpul a aparut nevoia reluarii in cultura a terenurilor parasite cu multi ani in urma si de a cultiva mai multe specii de plante. Astfel, suprafata luata in cultura era impartita in mai multe sole, dintre care unele se cultivau, iar restul se lasa pentru odihna. Acest sistem de cultivare a primit denumirea de sistem cu parloaga caracteristic perioadei sclavagiste, iar in unele zone si a celei feudale.
In tara noastra, I. Ionescu de la Brad (1818-1891), intemeietorul stiintei agricole romanesti, format la scoala lui Mathieu de Dombasle, in Franta, a gasit in Dobrogea, acum 100 de ani, sistemul de agricultura cu parloaga (G. Ionescu – Sisesti si Staicu, 1958).
S-a trecut mai tarziu la sistemul de agricultura cu ogor, unde campul era impartit in 2-3 sole, din care 1-2 erau cultivate cu cereale, iar cealalta ramanea neocupata. Sola neocupata avea denumirea de ogor sterp sau toloaca si era folosita pentru pasunat. Uneori se ara din toamna si se mentinea curata de buruieni in anul urmator, pana la semanatul cerealelor. Acesta este sistemul de agricultura cu ogor negru. La noi in tara a fost practicat cu precadere in Transilvania.
In ceea ce priveste sistemele de agricultura cu ogor, cu asolament de 2-3 ani, s-a spus ca nu asigura marimea continua a recoltelor. Fertilitatea solului scade treptat, in primul rand datorita distrugerii structurii solului si apoi a scaderii continutului de humus si disparitiei Ca din sol. Micsorarea cantitatii de humus din sol este pricinuita de aerisirea puternica a solului lucrat ca ogor negru. Viliams a evaluat ca se pierde anual 0,1% humus, ceea ce reprezinta 3000 Kg humus/ha, pe o adancime de 20 cm (G.Ionescu – Sisesti si Staicu, 1958).
Dupa revolutia franceza, in tarile dezvoltate industrial ale Europei, ca Anglia, Belgia, Olanda etc, s-a trecut la un sistem de agricultura altern (asolamentul Norfolk de 4 ani, Anglia). S-a raspandit apoi si in continentul american. Acest sistem consta din folosirea unor asolamente in care plantele cultivate alternau in functie de cerintele lor biologice, principiu care se pastreaza si astazi.
Fundamentarea stiintifica a sistemului altern a revenit unor agrochimisti celebri ca Justus von Liebig, Jean Baptiste Boussingault, John Lawes, E. Wolf care au stabilit modul cum se hranesc plantele cu solutii minerale si de aceea au decis ca diferite grupe de plante sa alterneze intre ele pentru ca, compozitia chimica a solului sa se mentina in echilibru. S-a stabilit ca, pentru mentinerea echilibrului solului, nu este suficient sa alternam plantele ci trebuie sa redam solului substantele care au fost consumate cu fiecare recolta, sub forma de ingrasaminte chimice. Astfel a luat o mare dezvoltare industria de fabricare a ingrasamintelor minerale.
In cadrul asolamentului altern, un loc important ocupa cultura trifoiului, cu rol ameliorator, pentru ca imbogateste solul cu azot fixat din atmosfera. S-a extins apoi si cultura lucernei, planta originara din Persia, introdusa intai in Franta si cultivata ca planta perena, fiind o buna planta amelioratoare si de nutret.
Sistemul altern (cu trifoi sau sola saritoare de lucerna), sub forma unor asolamente de 3-4 ani, s-a folosit si in tara noastra: in zonele din nord (trifoi – grau de toamna – cartof+sfecla (furajera si de zahar) – cereale de primavara (orz, orzoaica si ovaz). In zonele din sud, asolamentele erau de tipul: leguminoase anuale (mazare, fasole, linte) – grau de toamna – porumb – cereale de primavara.
Astfel, fata de asolamentul de 3 ani unde productiile erau de 700 – 800 kg grau /ha, asolamentul de 4 ani a dus la obtinerea unor productii de 1600 – 1700 kg/ha (I. Dincu si Gh. Lacatusu, 2002). Aceste productii au crescut si mai mult, atingand valori de 2500 – 3000 kg/ha, odata cu introducerea ingrasamintelor organice si minerale.
Prin atentia exagerata acordata anumitor plante amelioratoare precum si extinderea asolamentului cu ierburi perene in toate zonele tarii, s-a neglijat latura economica si conditiile pedoclimatice total diferite.
Cu timpul, industria constructoare de masini si cea chimica au luat o mare amploare si de aceea, foarte multi cercetatori si practicieni au mers pe ideea, ca daca se aplica doze mari de ingrasaminte, iar bolile, daunatorii si buruienile pot fi combatute cu ajutorul insecto-fungicidelor si al erbicidelor, rotatia culturilor nu mai este necesara.
Aceasta idee este sustinuta de cercetatorul canadian Rolf Peterson in cartea sa intitulata “Legenda asolamentului“, scriind ca “rotatia culturilor este o teorie perimata, depasita complet de progresul tehnic inregistrat in chimie si agricultura“, bazandu-se pe rezultatele obtinute la monocultura de porumb in S.U.A. si la cultura graului in Canada. Ar fi trebuit sa mentioneze ca aceste zone sunt extrem de favorabile acestor culturi, iar concluziile nu se recomanda pe toata suprafata tarilor respective.
Tot in S.U.A., in opozitie cu cele spuse de Peterson, Wallace si Bressman arata ca “cea mai importanta si cea mai economica cale de mentinere a nivelului recoltelor la porumb este aplicarea unei bune rotatii.“ Aceasta afirmatie este cu atat mai importanta daca luam in consideratie ca porumbul este una din plantele cu cele mai mici cerinte fata de asolament.
La infirmarea monoculturii mai vin si rezultatele de productie si ale cercetarilor experimentale ale unor specialisti, precum Klapp si colab. (1965) care au adus numeroase date in sprijinul asolamentelor.
De asemenea, Kopecky (1971), partizanul monoculturii in Cehoslovacia, este nevoit sa conditioneze folosirea pe mai departe a monoculturii.
Mangeri (1966), Italia, spune ca renuntarea la asolamente si practicarea monoculturii duc la infestarea solului cu buruieni si microorganisme vatamatoare si la disparitia microorganismelor fixatoare de N si a celor care mobilizeaza P si K.
Curl (1963) sustine ca asolamentul judicios fara a exclude si alte masuri de combatere a bolilor isi va pastra si in viitor pozitia in lupta contra bolilor plantelor.
Literatura de specialitate din tara noastra, prin preocuparile unor cercetatori romani (Gh. Timariu, 1955, 1993, 2003; D. Ionescu, 1957; I. Margineanu, 1958; Gh Anghel, 1972; C Pintilie si Gh Sin, 1974; D. Catargiu, 1979, I. Puia si V. Soran, 1981; D. Ionescu, 1982; Al. Salontai, 1988; A. Lazureanu, 1994; GH. Budoi, 1996; P. Gus si colab., 1998; D. Sandoiu, 2000; I. Bold si Gh. Predila, 2003 etc) demonstreaza ca asolamentul usureaza mult lupta cu buruienile, bolile si daunatorii, si in acelasi timp asigura o rationalizare a eforturilor si cheltuielilor reclamate pentru combaterea acestora, potentand efectul celorlalte mijloace de combatere.
Din dorinta de a fi cat mai rentabili si de a realiza venituri cat mai mari, dincolo de ocean, s-a recurs la o forma de asolament numit liber , care reprezinta o forma de exploatare nestiintifica a solului, agricultorul fiind obligat sa cultive numai acele plante care erau cerute pe piata, fara a tine seama de evolutia negativa a fertilitatii solului ca rezultat al unei monoculturi prelungite.
|
