Factorii telurico-edafici

Factorii telurico-edafici

Acesti factori sunt reprezentati prin: roca, relief, apa supra si subterana si sol.

Substratul litologic constituie suportul întregii activitati ce se desfasoara la suprafata scoartei terestre. Roca influenteaza formele de relief. Astfel pe roci moi cum sunt loessurile, marnele, argilele rezulta forme de relief domoale cu suprafata orizontala sau chiar concava. Rocile dure, rezistente la eroziune, genereaza forme de relief semete, cu versanti puternic înclinati, creste, martori de eroziune.

Roca reprezinta materia prima ce sta la baza formarii componentei minerale a solului. Substratul litologic imprima solului, format pe el, caractere durabile care nu se modifica decât foarte greu si pe profunzimi relativ mici.

Compozitia chimica si mineralogica a substratului geologic influenteaza direct troficitatea minerala a solului. Pe teritoriul tarii noastre se întâlneste o mare varietate de roci de la cele magmatice si metamorfice care apar la mica adâncime, mai ales în zona montana, la complexele de roci sedimentare cum sunt filsul din estul Carpatilor Orientali si Carpatilor de Curbura si formatiunile de molasa din zona Subcarpatica, depozitele de marne si argila din Dealurile Vestice, Podisul Transilvaniei, Podisul Moldovei si câmpiile de loess din Dobrogea de Sud si sudul tarii.

Alaturi de conditiile climatice &# 212d32c 351;i de vegetatie substratul geologic conditioneaza procesele pedogenetice generatoare ale diferitelor tipuri de soluri.

N. Cernescu si C. Chirita pornind de la însusirile rocilor au alcatuit serii de troficitate a solurilor în care, ca parametrii de baza sunt luate gradele de bazicitate, respectiv aciditate ale rocilor si dezvoltarea proceselor de pedogeneza.

Relieful reprezinta cadrul topografic-spatial având anumite limite clare între diferite portiuni ale teritoriului si influenteaza modul de manifestare a celorlalti factori ecologici. Elementele masurabile ale reliefului sunt altitudinea absoluta, energia de relief, fragmentarea si forma, respectiv raportul dintre suprafetele concrete si un plan orizontal imaginar.

Altitudinea absoluta influenteaza conditiile climatice, edafice si deci de vegetatie. Pentru tara noastra zonalitatea verticala este esentiala, ea determinând complexitatea ecologica a României. Energia de relief sau altitudinea relativa produce de asemenea modificari esentiale în regimul termic si hidric al versantilor. Pe versantii sudici cu înclinare mare se înregistreaza un plus însemnat de caldura si o scadere accentuata a cantitatii de apa din sol.

Formele de relief joaca un rol determinant în manifestarea factorilor ecologici (caldura, lumina, precipitatii) generând topoclimate caracteristice.

Fragmentarea reliefului este o alta caracteristica ce influenteaza distributia si productia plantelor de cultura. Unele cercetari (D.Teaci, 1980) arata ca productia de grâu si porumb este diminuata odata cu cresterea gradului de fragmentare a reliefului.

Înclinarea versantilor atrage dupa sine procese de eroziune astfel ca productia agricola scade odata cu cresterea gradului de eroziune cu pâna la 40-50% fata de cea de pe terenuri neerodate (M. Motoc, 1963). Influenta negativa asupra productiei plantelor se înregistreaza si în cazul reliefului plan sau depresionar unde apa se acumuleaza si devine în exces.

În actiunea de bonitare a terenurilor agricole si silvice, relieful trebuie analizat separat si apreciat din punct de vedere al efectului pe care îl exercita asupra celorlalti factori ecologici ce contribuie la cresterea si dezvoltarea plantelor.

Cu alte cuvinte, relieful este un determinant ecologic care conditioneaza modul de manifestare a factorilor ecologici de vegetatie.

Apa supra si subterana, alaturi de apa provenita direct din precipitatii, în anumite situatii geomorfologice si de sol joaca un rol important în viata plantelor.

Umezirea freatica a volumului fiziologic util al solului asigura necesarul de apa al plantelor pentru întreg sezonul de vegetatie evitându-se, astfel, efectul secetei de vara.

Adâncimea de la care apa freatica are efect optim asupra vegetatiei depinde de textura solului, dar în general se situeaza între 1,5-2,5 m.

Elementele conditiilor hidrologice si hidrogeologice care trebuie luate în considerare la studiul favorabilitatii factorilor naturali de mediu sunt:

- adâncimea apei freatice si oscilatiile sezoniere precum si calitatea acesteea;

- prezenta, frecventa si debitele apelor de suprafata.

- prezenta apelor ce se acumuleaza în profilul solurilor cu diferentiere texturala ce întârzie percolarea apei spre profunzime, favorizând procese de pseudogleizare de diferite intensitati.

Variabilitatea substratului litologic si a reliefului tarii genereaza conditii hidrologice si hidrogeologice complexe. Astfel, pe teritoriul României se deosebesc suprafete neafectate de apele supraterane si nici de cele freatice care se afla la adâncimi de peste 5-6 m, unde s-au format soluri zonale, zone cu umezire freatica, cu apa la adâncime de 2-5 m care favorizeaza formarea solurilor hidromorfe si zone afectate puternic de prezenta apei freatice la mica adâncime. În zonele de coline si podis se întâlnesc suprafete de terenuri cu ape din precipitatii stagnante temporar în profilul solului, terenuri cu umezire de catre apa provenita din izvoarele de pe versanti, terenuri inundabile.

În actiunea de bonitare a terenurilor agricole se folosesc o serie de indicatori ce se refera la gradul de gleizare, pseudogleizare, adâncimea apei freatice, excesul de umiditate la suprafata si inundabilitate, continut de saruri.

Solul este un component al mediului natural, cu caracteristici bine definite. Solul reprezinta spatiul de înradacinare pentru plante si rezervorul de apa si elemente nutritive pentru acestea. Însusirea fundamentala a solului este fertilitatea care s-a format în timp sub influenta factorilor pedogenetici.

Având caractere bine definite solul permite realizarea unor corelatii între însusirile sale fundamentale si productia vegetala.

Principalele însusiri ale solului care determina fertilitatea lui sunt atât cele fizice (compozitia granulometrica, textura, structura), hidrofizice (capacitatea pentru apa, porozitatea capilara si de aeratie, higroscopicitate, etc) cât si cele chimice (continutul de humus, reactia, capacitatea totala de schimb cationic, gradul de saturatie în baze, continutul în macroelemente si microelemente, continutul în saruri solubile). Între anumite proprietati ale solului se realizeaza corelatii liniare mai mult sau mai putin strânse, care pot fi folosite în actiunea de bonitare a terenurilor.

Însusirile microbiologice si biologice ale solului sunt, de asemenea, importante în determinarea nivelului fertilitatii solului, însa aceste însusiri sunt putin studiate la noi si nu sunt posibilitati reale de a le corela cu productia plantelor de cultura.

Diversitatea factorilor pedogenetici din România determina o mare varietate a solurilor. Caracterizarea detaliata a solurilor României este realizata în lucrari de specialitate.

Solul fiind o expresie a manifestarii factorilor pedogenetici, într-o perioada mai îndelungata de timp, constituie reflectarea cea mai fidela a conditiilor de viata pentru plante.

Pentru interpretarea corecta a influentei solului asupra productiei vegetale este necesar sa se separe suprafete mai întinse unde un anumit tip de sol sa reprezinte cel putin 80% din suprafata.

Conditiile de sol au stat la baza separarii raioanelor pedoclimatice ale caror limite în cele mai multe cazuri coincid cu cele ale diferitelor unitati de sol.

2.4. Modificarea factorilor naturali de catre om si efectele acestor modificari

Pentru obtinerea de bunuri materiale, odata cu dezvoltarea societatii, omul intervine în echilibrul factorilor de mediu producând modificari ale acestora. Interventia poate avea loc la nivelul vegetatiei si a statiunii. Modificarea asociatiilor vegetale a fost prima interventie a omului în mediul natural. Astfel prin defrisarea padurilor si destelenirea pajistilor naturale s-au creat terenuri arabile. Prin modificarea fitocenozei se intervine în echilibrul dinamic al ecosistemelor întrerupând sau frânând unele procese naturale si generând altele noi.

Tabel 2.4.1.

Modificari posibile ale factorilor naturali în vederea maririi favorabilitatii acestora pentru diferite plante de cultura si folosinte ale terenurilor (D. Teaci, 1980)

Dintre factorii stationali cel mai usor se poate interveni asupra solului si a conditiilor hidrologice prin:

- drenarea si indiguirea terenurilor;

- irigare;

- ameliorarea terenurilor saraturate si a celor nisispoase;

- terasarea si fertilizarea terenurilor în panta;

- desfundari adânci etc

În tabelul 2.4.1. se prezinta modificarile posibile ale factorilor naturali în vederea maririi favorabilitatii acestora pentru plantele de cultura.

Orice statiune naturala are o anumita capacitate de tampon a actiunilor modificatoare ale omului, în sensul ca echilibrul natural tinde sa revina, astfel suprafetele defrisate tind sa fie ocupate de padure, în stepa terenurile nelucrate se reîntelenesc cu speciile caracteristice statiunii, terenurile la care se întrerupe drenajul se reînmlastineaza.

Productia vegetala poate creste si prin procesul de ameliorare a plantelor, selectând soiuri si hibrizi de mare productivitate, capabili sa puna mai bine în valoare factorii naturali. Un exemplu tipic îl reprezinta revizuirea capacitatii de productie a cernoziomurilor si faeoziomurilor din nordul Moldovei (Suceava, Dorohoi), pentru porumb, care odata cu introducerea hibrizilor semitimpurii si timpurii este incomparabil mai mare decât înainte, când soiurile locale dadeau productii scazute (D. Teaci, 1980).

2.5. Constituirea si delimitarea unitatilor teritoriale ecologic omogene (TEO)

Având în vedere marea varietate de manifestare a factorilor naturali ecologici la nivelul tarii s-a simtit nevoia ca acesti factori sa fie analizati dupa criterii unitare.

Procedând în acest fel, în anul 1962 s-a realizat prima harta a raioanelor pedoclimatice ale României la scara 1:1 000 000, cuprizând 6 provincii naturale mari, 30 de districte si 184 de raioane pedoclimatice. Raioanele au fost ordonate apoi în 20 de grupe de similitudine pedologica, dupa solurile predominante din cadrul fiecarui raion. În anii 1968-1970 s-a elaborat pe baza unei metodologii, experimentata mai multi ani (D. Teaci, N. Burt) o noua harta a raioanelor pedoclimatice la scara 1:500 000.

În cadrul fiecarui raion pedoclimat se separa suprafete de teren unde manifestarea factorilor ecologici este uniforma si implicit face posibila instalarea unor anumite culturi. Suprafetele de teren astfel constituit poarta denumirea de teritorii ecologic omogene (TEO).

Teritoriile ecologic omogene (TEO) în functie de valorile factorilor ecologici sunt de favorabilitate diferita pentru diferite specii de cultura. Astfel o unitate ecologica omogena poate sa fie de favorabilitate ridicata pentru grâu, medie pentru porumb si nefavorabila pentru pomii fructiferi.

Cu alte cuvinte TEO se caracterizeza printr-un anumit specific ecologic dat de modul de manifestare a factorilor ecologici. Specificul ecologic dat de prezenta si regimurile factorilor ecologici asigura TEO o anumita aptitudine fitocenotica, adica permite existenta unui anumit tip de vegetatie naturala sau cultivata. În functie de concentratia factorilor ecologici fiecare TEO prezinta un anumit potential productiv sau nivel de bonitate pentru speciile de plante.