Importanta asolamentului si rotatiei culturilor

Importanta asolamentului si rotatiei culturilor

Asolamentul este masura agrotehnica cea mai rentabila, mai ales ca nu necesita nici o investitie speciala, cu exceptia priceperii celor ce conduc procesul de productie in agricultura.

In literatura de specialitate se gasesc multe definitii privind asolamentul, insa cea mai completa ramane cea data de Ion Ionescu de la Brad. Acesta defineste asolamentul ca fiind impartirea pamantului mosiei intr-un numar de sole sau tarlale, fixarea plantelor ce au sa fie cultivate, precum si a intinderii de pamant pentru fiecare planta. Rotatiunea plantelor cuprinde randul in care au sa vina unele dupa altele

Gheorghe Ionescu Sisesti, profesor la Facultatea de Agronomie, Bucuresti si director al Institutului de Cercetari Agronomice din Romania (ICAR), 1947, arata, de asemenea, importanta asolamentului, astfel: asolamentul ne permite sa folosim apa si substantele fertilizante din sol, sa pregatim mai bine pamantul pentru fiecare planta, sa repartizam mai bine munca in timp si spatiu, sa ferim plantele de boli si dusmani, sa avem o asigurare in caz de calamitati

Prin urmare, intocmirea unui asolament rational are ca scop punerea fiecarei plante in conditiile cele mai favorabile de crestere si dezvoltare, obtinerea de recolte mari si sustinute de la fiecare planta, dar nu in ultimul rand imbunatatirea starii culturale a solului si combaterea eroziunii acestuia.

Asolamentul include rotatia culturilor care presupune succesiunea, circuitul in timp al plantelor pe aceeasi sola, indicand numarul de ani necesari ca una si aceeasi cultura sa revina pe aceeasi sola. Se vorbeste de monocultura in cazul plantelor care revin dupa ele insele mai multi ani. Printr-o rotatie rationala a culturilor putem evita acumularea in sol a agentilor daunatori ai culturilor semanate; combaterea imburuienarii; valorificarea cat mai eficienta a resurselor pe care ni le pune la dispozitie solul in ceea ce priveste necesarul de apa, de subst 939b17j ante nutritive etc si avantajele de ordin economic si organizatoric pe care ni le ofera.

Astfel, pentru o utilizare cat mai rationala a apei atat din sol cat si din irigatii se alterneaza plante care au un consum mare de apa cu plante care consuma mai putina apa, plante care lasa solul in momentul recoltarii cu rezerve mai mari de apa cu plante care lasa solul mai putin aprovizionat cu apa.

Astfel, la semanatul si inceputul vegetatiei culturilor amplasate dupa diferite premergatoare ca: mazare si grau, care se recolteaza devreme si favorizeaza acumularea precipitatiilor din cursul verii, s-au gasit cantitati mai mari de apa in sol si mai scazute dupa: porumb, floarea-soarelui si sfecla de zahar al caror consum de apa este mai mare si se prelungeste pana in a doua parte a verii (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Table 1.1

Rezerva de apa (mm) a solului la inceputul vegetatiei culturilor dupa diferite premergatoare pe stratul 0 – 100 cm – Fundulea

Soil water reserve at the culture vegetation begining after various preliminary cultures on 0 – 100 cm depth – Fundulea

Aceasta diferentiere a rezervei de apa a determinat o variatie corespunzatoare a productiilor de grau, porumb, floarea-soarelui si sfecla de zahar cu deosebire in anii secetosi, exprimata prin coeficienti de regresie foarte semnificativi (Sin, 1971).

Se recomanda amplasarea cerealelor de toamna cu prioritate dupa premergatoare timpurii, pentru a beneficia de regimul hidric mai favorabil din sol, care permite o pregatire corespunzatoare a terenului pentru semanat si asigura o umiditate suficienta pentru rasarirea in bune conditii a plantelor.

In ceea ce priveste consumul de substante hranitoare se tine cont de cerintele plantelor pentru anumite elemente nutritive. Astfel, se disting mai multe grupe de plante: - plante care epuizeaza solul in elemnte nutritive: sfecla, inul;

plante care imbogatesc solul in azot: leguminoasele;

plante cu consum mare de azot si fosfor: cerealele;

plante cu consum mare de azot, fosfor si potasiu: sfecla, cartof.

Sunt plante, cum ar fi lucerna, care se hranesc cu substante nutritive de la adancimi foarte mari, de pana la 10 m, alte leguminoase pana la 1 m, care prezinta avantajul ca acumuleaza azot si aduc din profunzime in stratul superficial Ca, P si alte elemente nutritive pentru plantele urmatoare.

In concluzie, prin rotatie putem folosi substante hranitoare din toate orizonturile, putem mobiliza rezervele de hrana ale solului si de a micsora pierderile de elemente nutritive cauzate de levigare.

O importanta majora prezinta si cantitatea de resturi vegetale (radacini, miriste, frunze) lasate de o cultura dupa recoltare. Aceste resturi vegetale sunt surse pentru formarea humusului, la structurarea si afanarea solului si la imbunatatirea indicilor agrochimici. De aceea, se alterneaza in rotatie plante care lasa resturi vegetale bogate: cerealele si leguminoasele, cu plante care lasa cantitati mici de resturi vegetale: prasitoarele, radacinoasele si tuberculiferele.

Astfel, K๖nnecke (1967) arata ca masa de radacini, in substanta uscata, lasata in sol a fost de 52 q/ha dupa lucerna, 42 q/ha dupa trifoi, 25 q/ha dupa grau, 23 q/ha dupa orz, 22 q/ha dupa porumb, 13 q/ha dupa cartof si 8 q/ha dupa sfecla.

Vorobiev (1968) a obtinut urmatoarele rezultate in ceea ce priveste masa uscata de resturi vegetale ramase in sol in stratul arabil: dupa grau de toamna 25,2 q/ha, dupa secara 27,6 q/ha, dupa ovaz 18,6 q/ha, dupa cartof 19,6 q/ha, iar dupa trifoiul cultivat in amestec cu graminee perene, folosit 2 ani 62,3 q/ha.

Pintilie si Sin (1974) prezinta date referitoare la calitatea resturilor vegetale lasate in sol dupa desfiintarea culturii, luand ca indice raportul C/N (carbon fara lignina) ce variaza destul de mult in functie de cultura: 20,6 : 1,0 la grau; 18,7 : 1,0 la orz; 12,0 : 1,0 la trifoi si lucerna; 10,1 : 1,0 la cartof; 9,9 : 1,0 la sfecla; 9,1 : 1,0 la mazare.

La Statiunea Dabuleni, pe solul nisipos si in conditii de irigare, Gheorghe (1989) scoate in evidenta influenta solei saritoare amelioratoare cu lucerna in cadrul asolamentului. Dupa 3 ani de cultura a lucernei cantitatea de materie organica ce ramane in sol este de 5,7 t/ha, fertilizarea cu azot in doza de 160 kg s.a./ha sporind aceasta cantitate la 8,6 t/ha.

O alta insusire importanta a rotatiei culturilor o reprezinta efectul benefic asupra combaterii buruienilor, bolilor si daunatorilor.

Este necesar sa alternam culturile care imburuieneaza solul cu cele care au rolul de a curati solul de buruieni, cum sunt prasitoarele.

Influenta rotatiei culturilor in combaterea buruienilor a fost urmarita de numerosi cercetatori cu rezultate pozitive, incepand inca din anul 1958 la toate statiunile experimentale zonale.

Pintilie si colab. (1982) prezinta date privind gradul de imburuienare la cultura de grau de toamna in diferite rotatii. O scadere semnificativa atat numerica cat si gravimetrica a buruienilor s-a inregistrat in rotatia de 4 ani (floarea-soarelui – grau – sfecla – porumb).

Sin (1987) evidentiaza influenta rotatiei culturilor in reducerea gradului de imburuienare la culturile de grau si porumb (tabelul 1.2).

Rezultate satisfacatoare s-au inregistrat in cazul rotatiilor de 3 si 4 ani, atat in cazul graului cat si al porumbului.

In experienta sa de la Valu lui Traian, Tomoroga (1965 – 1968) a observat ca atat porumbul cat si mazarea sunt premergatoare foarte bune pentru grau si in ceea ce priveste reducerea gradului de imburuienare. La grau dupa porumb s-a inregistrat cu 129 mai putine buruieni/m², iar la grau dupa mazare numai cu 93 mai putine buruieni/m².

Tabelul 1.2

Table 1.2

Influenta rotatiei asupra imburuienarii culturilor de grau si porumb – Fundulea (Sin Gh., 1987)

The influence of crop rotation on wheat and corn weeding – Fundulea (Sin Gh., 1987)

Luand in considerare diminuarea potentialului de infestare a solului cu seminte de buruieni, Bratu (1973) gaseste pe cernoziomul de la Lovrin, dupa 5 ani, pe stratul de sol 0 – 30 cm, 427,7 milioane seminte de buruieni la hectar in monocultura de grau, in timp ce in rotatia grau – porumb, numarul acestora este cu mult mai scazut, 287,6 milioane seminte la hectar.

Zahan (1969), pe podzolul de la Livada, gaseste pe adancimea de 0 – 30 cm, peste 65 mii seminte de buruieni/m² la grau dupa grau; 61 mii seminte/m² la grau dupa mazare si 36 mii seminte/m² la grau dupa porumb.

Ionescu (1976), pe solul brun – roscat de padure de la Simnic a constatat, in decursul a 12 ani, cresterea rezervei de seminte de buruieni (buc/m²)in sol, pe stratul 0 – 30 cm, astfel: in monocultura de la 46,9 la 102,9 mii seminte, in rotatia de 2 ani, de la 36,9 la 67,8 mii seminte, iar in rotatia de 4 ani, de la 33,8 la 38,2 mii seminte, ceea ce evidentiaza un raport intre monocultura, rotatia de 2 ani si cea de 4 ani de 2,7 : 1,8 :1.

Chiar daca folosirea erbicidelor a luat o mare amploare, s-a dovedit ca,totusi, rotatia culturilor, ajutata de metodele mecanice de ingrijire a culturilor, are o mare importanta in combaterea buruienilor, mai ales a celor perene care sunt mai greu de distrus pe cale chimica. Astfel, la cultura porumbului s-au obtinut rezultate semnificative in ceea ce priveste combaterea speciilor perene (Sorghum halepense si Convolvulus arvensis). In rotatia de 4 ani (floarea-soarelui, grau, sfecla, porumb) se remarca lipsa acestor buruieni si un numar mai mic al acestora in rotatia de 2 ani fata de monocultura, precum si contributia insuficienta a erbicidelor la combaterea buruienilor, aceasta realizandu-se eficient numai prin imbinarea efectelor rotatiei culturilor, cu combaterea chimica si cu metodele mecanice (tabelul 1.3).

De asemenea rotatia culturilor are un rol esential in combaterea buruienilor problema din principalele culturi de camp la care folosirea produselor chimice nu este suficienta.

Intocmirea unui asolament riguros ne ajuta la combaterea mai eficienta a bolilor si daunatorilor contribuind astfel la evitarea dificultatilor determinate de folosirea exagerata a insecto – fungicidelor, cum sunt aparitia unor agenti patogeni si daunatori rezistenti la tratamentele respective, dezechilibre biologice, poluarea mediului, cheltuieli ridicate etc. (Gh. Sin, 1971).

Tabelul 1.3

Table 1.3

Influenta rotatiei culturilor si a metodelor de combatere a buruienilor asupra infestarii culturii porumbului la recoltare (Fundulea, medie pe 4 ani)

(dupa Sin Gh., 1987)

The influence of crop rotation and weeds control methods on the corn infestation at harvesting time (Fundulea, 4 years average) (after Sin Gh., 1987)

Rotatia culturilor este mult mai eficienta in cazul unor boli transmise prin samulastra, daca aceeasi semanatura se face pe acelasi loc. Astfel mentionam: Puccinia graminis, Zea mays, Sclerotinia sclerotiorum la floarea – soarelui, soia (Cetiom, 1981), rapita, care trec si pe alte plante, cum sunt: fasolea, morcovul etc. Si in cazul cercosporiozei la sfecla de zahar (Cercospora beticola), asolamentul este singura masura eficace de combatere, arata Stanescu (1972), care a cultivat sfecla de zahar in rotatie de 4 ani obtinand sporuri de productie semnificative.

Pintilie si Sin (1974) din determinarile efectuate in experientele de la Fundulea, arata ca la cultura porumbului a rezultat o frecventa a atacului de taciune de 10,6% in monocultura si de 1,5% in asolament. Procentul plantelor atacate de sfredelitorul tulpinilor (Ostrinia nubilalis) a fost de 5,8% in monocultura si de 0,6% in asolament.

La grau se evidentiaza diminuarea frecventei atacului unor agenti patogeni in cazul mai multor rotatii (tabelul 1.4). Se remarca atacul puternic de fuzarioza (Fusarium sp.) in monocultura, dar si in asolamentul de 2 ani (grau – porumb), deoarece ambele culturi sunt sensibile la aceasta boala, contribuind si la scaderea productiei.

Tabelul 1.4

Table 1.4

Influenta rotatiei culturilor asupra frecventei (%) atacului unor

boli la grau (medii pe 3-5 ani) (dupa Sin, 1987)

The influence of crop rotation on aggression frequency (%) some wheat diseases ( 3 to 5 year average) (after Sin, 1987)

Vasiliu (1959) analizand rezultatele obtinute de K๖nnecke arata ca la sfecla de zahar, dupa cartof, s-a obtinut cu 66 – 86 q/ha mai mult decat dupa grau si, respectiv, lucerna sau trifoi. Acest lucru este explicat prin antagonismul dintre nematodul cartofului (Heterodera rastochiensis) si nematodul sfeclei (Heterodera schachtii).

R. Fischer (1968) constata o raspandire insemnata in asolament a nematodului Pratylenchus neglectus, in zonele cu pondere mare a cerealelor. Atacul acestui nematod se soldeaza cu scaderi de productie ce pot fi reduse prin limitarea participarii cerealelor in asolament la 60% si prin evitarea cultivarii repetate a acestora pe acelasi loc mai mult de 3 ani.

Oboseala solului este inlaturata, cel mai eficient, prin rotatia culturilor.

Acest fenomen era atribuit inmultirii in exces a unor bacterii sau ciuperci proprii anumitor culturi si a caror toxine secretate in sol, stanjenesc sau fac improprie cultivarea altor specii de plante si se manifesta cel mai adesea in cazul monoculturii.

De asemenea, secretiile radiculare ale plantelor de cultura si buruienilor pot avea caracter toxic.

S-a depistat ca oboseala solului pentru trifoi se explica prin inmultirea in sol a ciupercilor Pleosporaherbarum, Asterocystis, Fusarium. Dupa Von Lochow, oboseala trifoiului se datoreaza toxinelor rezultate prin descompunerea radacinilor si a partii aeriene care inhiba cresterea trifoiului care urmeaza. Datorita longevitatii oboselii lasate de trifoi, acesta trebuie sa revina dupa el insusi o data la 4 ani.

Djumalieva si Konstantinova (1978) au identificat in extractele solului, provenit de sub o cultura de in si sorg, numerosi acizi fenolcarboxilici, in concentratii suficient de mari pentru a inhiba germinarea graului.

Prin inmultirea bacteriofagului, care distruge bacteriile simbiotice, se produce oboseala lucernierei . Lucerna, in anumite conditii, secreta saponina, toxica atat pentru ea insasi, cat si pentru unele microorganisme din sol (Corini, 1974).

Secara curata terenul de buruieni pentru ca secretiile sale radiculare sunt toxice pentru buruieni. La fel si radacinile pirului, Agropyron sp., secreta substante toxice pentru germinarea semintelor si cresterea normala a rapitei si ovazului. Lathyrus-ul prezent in cultura de grau secreta in sol niste substante toxice cunoscute sub numele de latirogene care au efect toxic asupra plantelor, dar si asupra animalelor mamifere (sunt neurotoxice).

Dupa Sch๖nbeck, in cazul monoculturilor prelungite, radacinile si miristea cerealelor dau prin descompunere substante toxice chiar pentru cereale. Toxinele se leviga in sol si se degradeaza. Se creaza un dezechilibru al dezvoltarii microflorei din sol. Astfel, unele specii din microflora care au actiune utila (favorizanta) sunt inhibate si se dezvolta in schimb speciile parazitare care determina oboseala pentru anumite culturi.

Si in urma activitatii microorganismelor pot aparea in sol substante toxice. Dupa Vorobiev si Safonov, 1979, prin metabolizarea microbiana a aminoacizilor eliminati de plante prin radacini pot aparea astfel de substante. Manenkov, 1976, atribuie fitotoxicitatea solului in monocultura de sfecla, acumularii unor compusi fenolici, ca urmare a activitatii microflorei ce se dezvolta in aceste conditii.

In solul de sub rotatii, se dezvolta microorganisme capabile sa inactiveze compusii toxici. In solurile de sub monocultura acesti compusi sunt mult mai greu biodegradati, datorita sintezei lor in ritm mai ridicat si ca urmare, se acumuleaza in sol.

Pentru a lupta impotriva microorganismelor patogene, in rizosfera plantelor are loc secretia unor substante biologic active si stimularea microorganismelor antagoniste fata de acestea. In cazul monoculturii acest fenomen nu are loc in mod normal si astfel se acumuleaza toxine care conduc de asemenea la oboseala solului

Se pot restabili conditiile normale de vegetatie daca solul este supus unei sterilizari partiale, prin mijloace fizice (caldura sau iradiere) sau prin tratare cu substante chimice sterilizante: cloropicrina, cloroform, formol etc.

Oboseala solului mai poate fi provocata si de urmatoarele cauze:

acumularea ionilor toxici de Al, Mn, Fe;

inmultirea parazitilor vegetali: lupoaia (Orobanche sp.), care ataca floarea – soarelui, tutunul etc.

inmultirea parazitilor animali: nematozii la sfecla, ovaz; la grau – Zabrus tenebrioides; larvele mustei de Hessa (Mayetiola sau Cecidonia destructor).

Toate aceste exemplificari arata ca oboseala solului este de origine biologica si nu chimica, iar combaterea se face numai prin intocmirea unui asolament rational.

Asolamentul prezinta si importante avantaje de ordin organizatoric si economic:

Permite efectuarea lucrarilor solului in mod omogen pe tot anul, astfel fortele de munca, si masinile sunt mai rational utilizate.

In cazul unor calamitati: seceta, ingheturi tarzii, grindina, exces de umiditate, nu toate culturile sunt in acelasi stadiu de vegetatie si nu sunt distruse in aceeasi masura.