Leguminoase cultivate pentru boabe

Leguminoase cultivate pentru boabe

importanta economica

Una din particularitatile economice cele mai importante ale acestei grupe de plante o constituie continutul ridicat al boabelor in substante proteice, conferindu-le o valoare alimentara ridicata.

In comparatie cu semintele de cereale, boabele de leguminoase contin de doua-patru ori mai multe substante proteice.

Leguminoasele cultivate pentru boabe  se caracterizeaza printr-un continut ridicat de substante proteice: mazarea – 27,8%; fasolea – 24,6%; soia – 38,5% 424d34e ; lintea – 28,6%; nautul – 23,6%; bobul – 28,8%; lupinul – 37,0%; arahidele – 29,8% si fasolita – 26,0% ( Gh. Bilteanu, 1998).

Substantele proteice din semintele de leguminoase sunt de calitate superioara proteinelor din cereale, fiind mai bogate in aminoacizi esentiali (lizina, metionina, treonina, histidina, valina, izoleucina, leucina, fenilalanina, triptofan, arginina etc.).

Datorita continutului de aminoacizi esentiali valoarea proteica a boabelor este ridicata, echivalenta la unele specii cu proteinele de origine animala.

Proteina din boabele de leguminoase are o digestibilitate ridicata (cca. 90%) si nu formeaza acizi urici (ca unele proteine animale) a caror acumulare in organism este daunatoare.

Asigurarea necesarului proteic mondial este dependent, tot mai mult, de contributia plantelor bogate in aceste substante.

Grupul consultativ pentru proteine din cadrul FAO „mentioneaza o noua  - revolutie verde – cea a leguminoaselor”, iar principala speranta pentru rezolvarea deficitului de proteine in lume sunt considerate leguminoasele pentru boabe. (L.S. Muntean, 1995)

In afara de bogatia in substante proteice, semintele unor plante leguminoase sunt bogate in ulei de o calitate exceptionala (soia – 16-25%, arahidele 45-56%).

Continutul in hidrati de carbon 25-50%, de substante minerale 2,5-3,5%, continutul de fosfor, calciu si vitamine este ridicat, sporindu-le valoarea alimentara.

Folosite in alimentatia umana, boabele de leguminoase prezinta si unele neajunsuri dintre care putem mentiona:

invelisul gros al bobului, foarte bogat in celuloza, care ingreuneaza digestibilitatea si durata de fierbere,

carente in compozitia proteica a aminoacizilor nesulfurati (cistina si metionina);

prezenta unor antimetaboliti neproteici care contribuie la reducerea gradului de digestibilitate, la aparitia unor stari emolitice si de indigestie.

Leguminoasele prin simbioza cu bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium contribuie la cresterea fertilitatii solului, cu efect determinant in agricultura biologica, reducandu-se cantitatile de fertilizanti minerali cu azot si poluarea apei freatice.

Cantitatea de azot ramasa in sol, ca urmare a activitatii simbiotice, variaza de la o specie la alta, fiind cuprinsa intre 100-300 kg/ha.

Sistemul radicular al leguminoaselor are o capacitate de solubilizare a compusilor greu solubili din sol, cum sunt compusii greu solubili ai fosforului, pe care ii lasa in sol pentru culturile care urmeaza sub o forma accesibila.

Speciile care fac obiectul acestui capitol sunt: mazarea (Pisum sativum), fasolea (Phaseolus vulgaris), soia (Glycine max), lintea (Lens culinaris), lupinul (Lupinus sp.), latirul (Lathyrus sativus), bobul (Vicia faba), arahidele (Arachis hypogea), nautul (Cicer arietinum) si fasolita (Vigna sinensis).

Particularitati biologice ale leguminoaselor pentru boabe

Germinarea leguminoaselor se produce la temperaturi diferite in functie de specie: 1-2^oC la mazare, 3-4^oC la lupin si bob, 6-7^oC la soia, 10^oC la fasole si arahide 12^oC. Pentru a germina ele absorb o mare cantitate de apa.

Cantitatea de apa absorbita de seminte pentru a germina, raportata la masa uscata este de cca.: 75% la naut, 92-100% la bob, mazare si linte, 106-110% la soia si fasole, 116-120% la speciile de lupin.

Datorita tegumentului greu permeabil pentru apa adesea se intalnesc „seminte tari” negerminate, frecventa lor este mai mare in anii secetosi.

Rasarirea la leguminoase poate fi epigeica sau hipogeica. Rasarirea epigeica este caracteristica leguminoaselor cu frunza trifoliata si palmata. In acest caz se prelungeste axul hipocotil asistand la o „dezvoltare hipocotila” in urma careia cele doua cotiledoane sunt „impinse”' la suprafata solului. (fig. 2.1)

Fig. 2.1 Rasarirea epigeica si hipogeica la leguminoase

Sursa: L.S. Muntean si colab, Fitotehnie, Ed. I.I. de la Brad, Iasi, 2003

Rasarirea hipogeica este caracteristica leguminoaselor cu frunze penate (exceptie fac arahidele - Arachis hypogea). In acest caz cotiledoanele raman in pamant datorita cresterii axului de deasupra lor (epicotil), avand deci o 'dezvoltare epicotila'', in urma careia doar mugurasul este impins la suprafata solului.

Radacina leguminoaselor este pivotanta, la unele foarte viguroasa, cu ramificatii mai mult sau mai putin numeroase, raspandite in majoritatea lor in straturile superficiale ale solului.

Dupa raportul intre pivotul principal si ramificatiile secundare, se deosebesc trei tipuri de radacini:

- tipul I, cu radacina principala (pivotul) puternica, care patrunde adanc in sol, iar radacinile laterale, putine la numar, sunt scurte si se dezvolta mai tarziu (lupinul);

- tipul II, cu radacina principala (pivotul) mai subtire si mai putin profund decat la tipul precedent. Radacinile laterale sunt mai numeroase, se dezvolta mai devreme, insa nu ating lungimea radacinii principale (bobul, nautul, mazarea, lintea, latirul, arahidele);

- tipul III, cu radacina principala subtire si putin profunda de la baza careia, dupa ce a atins o oarecare lungime, pornesc radacini secundare. Radacinile secundare au grosimea si lungimea asemanatoare radacinii principale. Intreaga radacina are un aspect fasciculat si este raspandit mai mult lateral decat in adancime (fasolea, fasolita, soia).

Tabelul 2.1

Conditiile termice si necesarul de apa pentru incoltirea leguminoaselor pentru boabe

(dupa C. Cojocaru si I. Borcean, 1978)

Nodozitatile radiculare sunt rezultatul simbiozei care se instaleaza intre plantele leguminoase si bacteriile genului Rhizobium. Nodozitatile difera ca forma, marime si numar de la o specie la alta.

Forma lor poate fi alungita (mazare, linte, latir) sau aproape sferica (bob, fasole).

Cele mai mari nodozitati se formeaza pe radacinile de soia, fasole si lupin, iar cele mai mici pe radacinile leguminoaselor perene (lucerna, trifoi etc). Numarul de nodozitati ce se formeaza pe o planta variaza foarte mult in functie de conditiile pedoclimatice specifice.

In cadrul simbiozei bacteriile fixeaza azotul atmosferic pe care il pun la dispozitia plantei gazda, care la randul ei asigura bacteriilor hidratii de carbon de care acestea au nevoie.

Cand nodozitatile devin active, fixand azot, in sectiune ele devin rosii ca urmare a prezentei leghemoglobinei, o porfirina sferica asemanatoare hemoglobinei din sangele nevertebratelor.

In vederea inocularii artificiale cu bacterii din genul Rhizobium se produc biopreparate specifice pentru fiecare cultura.

Pentru o bacterizare cat mai eficienta in ultimul timp se formuleaza noi tipuri de biopreparate: politulpinale (din mai multe tulpini bacteriene) sau polispecie (din mai multe specii de bacterii fixatoare) precum si biopreparate complexate cu microelemente sau stimulatori, care actioneaza atat asupra bacteriilor cat si asupra plantei.