Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Sapard in Romania

agricultura


Sapard în România



Programul special de pre-aderare pentru agricultura si dezvoltarea rurala sprijina toate tarile candidate în abordarea reformei structurale din sectorul agricol si din alte domenii legate de dezvoltarea rurala.

Acordul European, ce reprezinta baza legala a comertului cu produse agricole dintre România si UE, are ca obiectiv promovarea cooperarii în domeniul modernizarii, restructurarii si privatizarii sectorului agricol si industriei alimentare românesti, precum si în domeniul sanatatii plantelor.

Pentru a deveni o tara cu o agricultura competitiva, România trebuie mai ales sa progreseze în adoptarea standardelor europene din acest sector si din industria alimentara. În perioada de pre-aderare, tara respectiva trebuie sa introduca gradual schimbarile necesare.

Agricultura reprezinta cel mai voluminos capitol de negociere. Acquis-ul comunitar din domeniul agriculturii este cel mai extins si reprezinta aproximativ 40% din legislatia Uniunii Europene. Din aceasta cauza, efortul în directia armonizarii legislative din acest sector este considerabil. În cadrul pregatirilor pentru aderare, o atentie deosebita va fi acordata capacitatii statului candidat de a implementa si consolida acquis-ul.

Programul Sapard este bazat pe o serie de obiective: generale, specifice si operationale.

Obiective generale:

In baza masurii va putea fi asigurat sprijinul financiar pentru investitii în exploatatii agricole private, vegetale si de crestere a animalelor, asigurând rationalizarea si reorientarea productiei pentru cresterea calitatii produselor obtinute prin aplicarea unor tehnologii competitive si care ar putea limita poluarea asupra mediului înconjurator.

Aceasta masura va contribui la îmbunatatirea veniturilor producatorilor agricoli, la atragerea tinerilor în activitatile agricole prin îmbunatatirea conditiilor lor de viata si munca, precum si la asigurarea conditiilor de igiena si bunastare a animalelor.

Implementarea masurii se va face respectând prevederile art. 2 din Reglementarea Comisiei(CE) 2759/1999 si va asigura conditiile pentru implementarea Acquis Communautaire în exploatatiile agricole.

Obiective specifice

Sa modernizeze tehnologiile de cultura si sa reduca costurile de productie.

Sa diversifice productia si sa îmbunatateasca calitatea produselor agricole românesti.

Sa asigure îmbunatatirea raselor, respectarea conditiilor de igiena si de întretinere a animalelor.

Sa reduca pierderile de productie si sa creasca eficienta exploatatiilor agricole.

Sa promoveze diversificarea activitatilor agricole pentru a asigura o mai buna utilizare a fortei de munca în agricultura.

Sa asigure o mai buna valorificare a potentialului agricol al fiecarei zone.

Sa faciliteze transferul exploatatiilor agricole catre tineri.

Sa protejeze, sa conserve si sa îmbunatateasca mediul înconjurator natural, sa asigure refacerea si conservarea calitatii solului.

Sa stimuleze concurenta.

Obiective operationale

Promovarea investitiilor în sectorul animal si vegetal la nivelul fermei, pentru îmbunatatirea constructiilor fermei pentru sectorul animal si vegetal, investitii în noi masini si animale cu valoare genetica ridicata, refacerea si ameliorarea plantatiilor de pomi si vita de vie.

Toate aceste obiective au fost cuprinse in Masura 3.1 Investitii in exploatarile agricole, a 50 a sesiune de cereri de proiect.

Suma totala disponibila pentru aceasta sesiune de cereri de proiecte aferenta Masurii 3.1 reprezinta totalul ajutorului public aferent anilor financiari 2002 - 2003 din care se deduce suma solicitata prin proiectele primite în sesiunile noiembrie, decembrie 2004 si ianuarie 2005.

Fonduri disponibile masura 3.1 : 69.743.481 Euro, din care contributia Uniunii Europene este de 52.307.610,75 Euro, iar restul este cofinantare nationala.

În cadrul programului Sapard finantarea poate fi solicitata de urmatorii:

- producatori agricoli individuali- persoane fizice autorizate

- asociatii familiale cu profit agricol

- societati agricole

- societati comerciale cu capital; integral privat (SNC, SCS, SA, SCA, SRL)

- societati comerciale cu capital integral privat

Masura 3.1 vizeaza proiecte de investitii pentru urmatoarele sectoare si submasuri:

Ferme de productie vegetala ( culturi de câmp, horticultura, viticultura, pomicultura,sere)

Ferme pentru cresterea animalelor si pasarilor ( ferme de vaci de lapte/ bivolite, crestere si îngrasare de taurine, ferme de oi/capre, îngrasatorii de berbecuti, ferme de porci, ferme de pasari )

Un proiect poate include investitii aferente unui singur sector, animal sau vegetal, si unei singure submasuri, sau poate include investitii pentru o ferma mixta, specifice ambelor sectoare si mai multor submasuri, conform cu lista cheltuielilor eligibile detaliate, caz în care sa va bifa sectorul si submasura cu valoarea proiectului conform bugetului de investitii propus.

Proiectele eligibile trebuie sa se refere la:

Ferme de productie vegetala.

Asigurarea dezvoltarii unor ferme viabile prin:

achizitia de echipament necesar pentru modernizarea exploatatiilor din sectorul vegetal prin dotarea acestora cu : tractoare, combine, utilaje, masini, instalatii si echipamente agricole inclusiv pentru calibrarea, sortarea, conditionarea si depozitarea produselor agricole obtinute si prelucrate în cadrul fermei, instalatii de irigat;

reabilitarea plantatiilor pomicole ( cu schimbarea structurii pomilor fructiferi ) si viticole prin înlocuirea vitei de vie îmbatrânita si hibrizii de vita de vie numai cu soiuri nobile pe suprafetele existente, fara cresterea suprafetei totale cultivata cu vita de vie, cuprinzând achizitionarea de material saditor, precum si lucrari executate de terti pentru destelenire, pregatirea solului, plantare si replantare, cu exceptia îngrasarii solului;

investitii în ferme vegetale prin modernizarea si extinderea cladirilor si utilitatilor ( alimentare cu apa, energie electrica, energie termica, evacuarea deseurilor, canalizare, etc ) si completarea cu o serie de constructii necesare pentru productia agricola ( spatii de sortare si depozitare, depozite de combustibil, remize pentru utilaje, etc );

modernizarea si construirea de sere noi, realizate din structuri metalice usoare, cu centrale termice proprii si instalatii de irigat, inclusiv asigurarea utilitatilor ( alimentare cu apa, energie electrica, drenarea apelor, canalizare, epurarea apelor uzate, etc ) pentru a respecta conditiile de protectie a mediului înconjurator.

Ferme pentru cresterea animalelor si pasarilor.

Asigurarea dezvoltarii unor ferme viabile pentru cresterea animalelor si a pasarilor, prin:

achizitionarea de animale ( prima populare - femele ) cu înalt potential genetic, cu mentionarea originii ( pedigree ), a provenientei si înregistrarea la unitatile teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ameliorare, Reproductie si Selectie, cu exceptia pasarilor, precum si achizitionarea de material seminal de calitate;

dotarea cu tractoare, utilaje, masini, instalatii si echipamente pentru efectuarea activitatilor din fermele de crestere a animalelor;

modernizarea si construirea fermelor de crestere a animalelor, completarea cu utilitati si alte constructii: padocuri, fânare, fose septice, bazine de purin, platforme de dejectii, statii de epurare, instalatii pentru producerea si dozarea furajelor complexe, sali de muls si de colectare a laptelui, centrale termice, depozite de combustibil, instalatii de alimentare cu apa, retele de canalizare, etc.

Criterii generale de eligibilitate:

Proiectul va fi amplasat în spatiul rural, cu exceptia modernizarilor de sere care se pot amplasa si în urban, daca au asigurate sursele de încalzire;

Fermele vor fi în acord cu standardele nationale, iar investitiile vor fi în acord cu standardele sanitar veterinare, fitosanitare, de igiena si bunastare a animalelor si de mediu ale UE;

Beneficiarii sunt proprietarii terenurilor sau au contracte de cesionare sau arendare pentru teren pe o perioada de 10 ani, sau de minim 5 ani în cazul altor tipuri de investitii care nu prevad constructii;

Proiectul sa prevada distinct cantitatile destinate comercializarii si sa contina date privind plata si potentialii clienti.

Programele comunitare reprezinta un set de programe adoptate de catre UE, pentru o perioada de mai multi ani, pentru a promova cooperarea între Statele Membre în diferite domenii specifice, legate de politicile Uniunii. Destinate, în principiu, Statelor Membre, aceste programe au fost deschise treptat participarii tarilor candidate în scopul de a sprijini pregatirea acestora pentru aderare.

Fiecare tara trebuie sa contribuie din resursele proprii la bugetul general al fiecarui program la care participa. Finantarea pe care o tara o primeste în cadrul acestor programe depinde de calitatea propunerilor de proiecte depuse de solicitanti din tara respectiva, care intra în concurenta cu proiecte depuse de solicitanti din toate tarile participante la program.

România a identificat patru masuri prioritare care sa fie finantate în cadrul acestui program:

● îmbunatatirea activitatilor de prelucrare si comercializare a produselor agricole si piscicole;

● dezvoltarea si îmbunatatirea infrastructurii rurale;

● dezvoltarea economiei rurale;

● dezvoltarea resurselor umane.

Uniunea Europeana este în prezent principalul partener comercial al României în productia agro-alimentara.

In concluzie, România alaturi de alte tari candidate, beneficiaza de aceste programe, printre care se numara si Sapard. Datorita acestor programe, tara noastra poate profita de vasta experienta a Ţarilor Membre, in domeniul agriculturii si in alte domenii. Pe lânga faptul ca tara noastra trebuie sa se alinieze la cerintele respectivelor programe,eu sunt de parere ca si respectivele programe ar trebui sa aiba o doza de flexibilitate pentru a putea fi adaptate la conditiile de fapt existente in România la ora actuala.


Document Info


Accesari: 3193
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )