GENERALITATI DESPRE SILVOTEHNICA

GENERALITATI DESPRE SILVOTEHNICA

6.1. DEFINITIA, OBIECTUL,

SCOPURILE SI OBIECTIVELE SILVOTEHNICII

Silvotehnica este partea aplicativa a Culturii Padurilor care fundamenteza teoretic, stabileste tehnologiile de infiintare / reinfiintare a arboretelor si de ingrijire si conducere a acestora pe durata existentei lor si le aplica in ecosistemele forestiere si in ligniculturi.

Aceasta este definitia generala a silvotehnicii in care se include, firesc, si infiintarea / reinfiintarea arboretelor pe cale artificiala. Intrucat aceasta ultima activitate face, in Romania, obiectul unui alt curs – de Impaduriri, in cursul de fata va fi tratata numai problema reinfiintarii arboretelor prin regenerare naturala cat si cea a ingrijirii-conducerii acestora indiferent de modul lor de infiintare / reinfiintare.

In legatura cu termenii folositi – infiintare / reinfiintare a arboretelor, trebuie facute cateva precizari.

In cursurile romanesti de silvicultura s-au folosit si se mai folosesc termenii „regenerarea padurii” s 333h71d i „regenerarea arboretului (arboretelor) ”.

Primul termen nu corespunde realitatii: silvicultorul nu regenereaza padurea ci infiinteaza sau reinfiiteaza numai arboretul, iar restul biocenozei forestiere, cat si biotopul se constituie ulterior in mod natural (fara interventia silvicultorului).

Al doilea termen de re-generare a arboretului poate fi utilizat numai in cazul reinfiintarii unui arboret in locul celui preexistent care s-a desfiintat fie prin taieri fie din alte cauze. In acest caz regenerarea se poate face natural (din samanta sau lastari), dar dirijata de silvicultor, dar si artificial, prin semanaturi sau plantatii facute de silvicultor.

Termenul de regenerare nu poate fi folosit cand un arboret se infiinteaza pe un teren pe care n-a existat un arboret. Aici nu este vorba despre o re-generare ci despre o generare, deci infiintare.

Este deci corect sa se foloseasca termenul „infiintarea arboretului” cand acesta ia nastere pe un teren neocupat de padure de mult timp sau deloc. Infiintarea nu se face prin re-generare, pentru ca nu a existat pe teren un arboret care sa se re-genereze. Iar termenul de „reinfiintarea arboretului” se va folosi in situatia cand noul arboret ia nastere sub masivul vechiului arboret sau imediat dupa desfiintarea acestuia. Numai in aceasta situatie se poate vorbi despre o re-generare a arboretului care a existat anterior.

Obiectul de lucru al silvotehnicii, asa cum s-a relevat si in partea I a cursului, este arboretul. Dar nu trebuie pierdut din vedere ca acesta este integrat si functioneza in cadrul biocenozei (respectiv a ecosistemului forestier) fiind legat de aceasta prin numeroase relatii.

Scopul principal al silvotehnicii este de a asigura permanenta arboretului cu anumite compozitii si structuri si prin aceasta, ca si prin alte masuri si a permanentei padurii in spatiu si timp pentru a indeplini functii productive si ecoprotective.

Dar silvotehnica are si scopul de a extinde padurea, prin infiintarea de arborete in terenuri neimpadurite, atat pentru a spori productia de lemn si alte bunuri cat, mai ales, pentru a asigura, in mai mare masura, serviciile de mediu, vital necesare societatii.

Obiectivele principale ale silvotehnicii sunt:

fundamentarea, elaborarea si aplicarea tehnologiilor de infiintare / reinfiintare a arboretelor

fundamentarea, elaborarea si aplicarea tehnologiilor de ingrijire-conducere a arboretelor, pe toata durata existentei lor.

Un obiectiv important este insa si pastrarea integritatii si biodiversitatii ecosistemelor forestiere, prevenirea degradarii lor, ca o conditie necesara pentru dezvoltarea buna a arboretelor.   

In fundamentarea si stabilirea tehnologiilor silvotehnica se bazeaza:

pe cunostintele silvologice despre speciile, biocenozele, statiunile si ecosistemele forestiere,

pe utilajele si masinile disponibile in fiecare etapa de dezvoltare a tehnicii, care sa permita efectuarea de lucrari de calitate, la preturi accesibile,

pe folosirea rationala a fortei de munca, cu calificarea necesara.

In Romania, silvotehnica a folosit, la inceput, tehnologii elaborate pentru arboretele din vestul Europei care insa, in unele situatii, nu au dat rezultatele cele mai bune, din cauza conditiilor geografice diferite. Dar, treptat, prin dezvoltarea de cercetari stiintifice si tehnologice proprii, s-au pus la punct tehnologii adaptate specificului padurilor romanesti. Aceste tehnologii au fost publicate sub forma de indrumari sau norme tehnice in mai multe etape (ultima in 2000) si sunt curent utilizate in productie.

Pentru silvotehnica sunt de interes normele de alegere si de aplicare a tratamentelor (M3), pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializarii (M4), pentru efectuarea controlului anual al regenerarilor (M7) si pentru ingrijirea si conducerea arboretelor (M2).

Tehnologiile silvotehnice au ca obiect direct arboretul, dar prin modificarea compozitiei si structurii arboretului ele au o influenta profunda si asupra altor populatii din biocenoza forestiera precum si asupra mediului ecosistemic (clima, sol). De aceea, in elaborarea si aplicarea acestor tehnologii trebuie avute in vedere toate modificarile ecologice pe care le pot provoca. O rarire prea puternica a arboretului, in vederea regenerarii, poate determina intelenirea puternica a solului care sa intarzie sau sa impiedice formarea semintisului, dar poate favoriza si atacuri de insecte defoliatoare. Extragerea speciilor de amestec si a arbustilor prin lucrarile de conducere in arborete de stejar amestecate (sleauri) reduce biodiversitatea si prin aceasta si stabilitatea acestor arborete. Prin taieri selective se poate influenta pozitiv dar si negativ structura genetica a populatiilor de arbori. Extragerea celor mai buni arbori, pe alese, care se mai practica din motive economice, are ca urmare formarea unei generatii urmatoare din samanta arborilor calitativ necorespunzatori, etc.

Tehnologiile de infiintare / reinfiintare si de ingrijire – conducere a arboretelor trebuie sa fie eficiente dar nu complicate si scumpe si, mai ales, perfect adaptate conditiilor geografice si specificului ecologic al padurilor. Intrucat in aplicarea acestor tehnologii nu sunt implicati numai silvicultorii ci si personalul de exploatare este important ca acest personal sa aiba cunostintele minime despre padure si sa respecte intocmai tehnologiile de exploatare a lemnului pentru a nu destabiliza padurea.

In faza actuala de dezvoltare a ingineriei forestiere si a culturii padurilor, silvotehnica trebuie sa aiba in vedere cerintele de gospodarire durabila a padurii, de conservare a bio- si ecodiversitatii si a resurselor genetice valoroase ale speciilor de arbori, atat in padurile din ariile protejate, cat si in cele de productie si protectie.

Cerintele gospodaririi durabile a padurilor au fost prezentate in partea I a cursului (sectiunea 2.6.5).

Silvotehnicii ii revine, in acest sens, o mare responsabilitate pentru indeplinirea acestor cerinte.

6.2. SPECIFICUL SILVOTEHNICII ECOLOGICE

In prezent, in Europa, devine tot mai puternic curentul „apropierii de natura” in gospodarirea padurilor, adica aplicarea principiului naturalitatii.

Acest curent s-a conturat mai accentuat si in Romania dupa anul 1982 cand s-a trecut la extinderea regenerarii naturale si a conducerii arboretelor prin tehnologii mai bine fundamentate ecologic.

In elaborarea si aplicarea acestor tehnologii s-a avut in vedere:

modelarea tehnologiilor tinand seama se desfasurarea proceselor de regenerare si de dezvoltare a arboretelor in padurea naturala,

folosirea in cel mai inalt grad a factorilor de productie naturali (radiatie, apa, elemente nutritive), a capacitatii de autofertilizare si de autoprotectie a padurii,

utilizarea cu precadere a speciilor valoroase, stational indicate,

promovarea provenientelor locale ale acestor specii, mai bine adaptate la caracteristicile geografice si ecologice ale statiunilor,

extinderea selectiei pozitive atat in lucrarile de regenerare (selectarea semincierilor) cat si de conducere (selectarea arborilor de viitor),

crearea de structuri ale arboretelor care sa satisfaca nu numai randamente ridicate de productie si protectie, ci sa asigure si o maxima stabilitate a arboretelor si a padurii,

includerea in tehnologiile de exploatare nu numai a prevederilor de protectie a semintisului si a arborilor ci si a statiunii, a ecosistemului in ansamblu.

6.3. NOTIUNI-CADRU COMUNE

PENTRU AMENAJAMENT SI SILVOTEHNICA

Inainte de a trece la descrierea tehnologiilor de reinfiitare si de ingrijire-conducere a arboretelor este necesar sa se clarifice continutul catorva notiuni-cadru comune amenajamentului si silvotehnicii (Donita si Florescu 2006).

Aceste notiuni sunt:

regimul,

tratamentul,

compozitia-tel,

exploatabilitatea,

ciclul,

posibilitatea.

Notiunile sunt folosite in organizarea gospodaririi padurii, pe care o face amenajamentul. Silvotehnica stabileste insa tehnologiile prin care, in acest cadru dat de amenajament, se realizeaza reinfiintarea si ingrijirea-conducerea arboretelor pentru atingerea telurilor de productie-protectie fixate tot prin amenajament.

Inainte de a trece la explicarea acestor notiuni trebuie precizate cateva aspecte terminologice.

Cei 6 termeni care desemneaza notiunile-cadru sunt foarte generali si sunt utilizati larg si in alte domenii dar cu precizari terminologice necesare.

Chiar daca silvicultorii invata ce inseamna acesti termeni in domeniul lor de activitate, pentru persoanele din afara sectorului, sensul lor ramane ascuns (criptic). Dar in momentul de fata pentru conservarea padurii este necesar sa se creeze un larg curent de opinie publica, o cooperare stransa cu populatiile locale. Este de acea absolut necesar ca terminologia silvica sa devina accesibila si nespecialistilor.

In consecinta, este necesara precizarea terminologica a acestor temeni in felul urmator:

regimul silvotehnic,

tratamentul silvotehnic,

compozitia-tel a arboretului,

exploatabilitatea arboretului (in codru regulat),

exploatabilitatea arborilor (in codru gradinarit),

ciclul de existenta a arboretului,

recolta de lemn posibila.

6.3.1. Regimul silvotehnic

Regimul silvotehnic, dupa definitiile actuale, este modul de infiintare / reinfiintare a arboretelor din samanta, din lastari / drajoni (vegetativ) sau mixt, din samanta si lastari

Se deosebesc trei regimuri silvotehnice:

regimul de codru, cu infiintarea / reinfiintarea arboretelor din samanta,

regimul de crang, cu reinfiintarea arboretelor din lastari (drajoni),

regimul de crang compus, cu reinfiintarea arboretelor atat din lastari cat si din samanta (mixt).

Dar definirea regimului silvotehnic doar prin modul de infiintare / reinfiintare a arboretelor este prea sumara. Este necesar ca pe langa modul de infiintare / reinfiintare a arboretului sa se ia in considerare si alte elemente importante cum sunt:

continuitatea sau periodicitatea interventiilor de infiintare / reinfiintare si ingrijire – conducere a arboretelor,

structura pozitionala, dimensionala si de varste a arboretului,

varsta si dimensiunile arboretelor si a arborilor la exploatare,

modul diferit de organizare si desfasurare a gospodaririi arboretelor in timp si spatiu.

Daca se tine seama si de aceste elemente, se pot deosebi 4 regimuri silvotehnice:

regimul silvotehnic de codru gradinarit, cu reinfiintarea a arboretelor continua, din samanta, cu structura arboretelor diversificata, permanent pluriena, cu exploatarea pe arbore la varste si dimensiuni foarte mari si cu interventii culturale continui,

regimul silvotehnic de codru regulat, cu infiintare / reinfiintare arbortelor periodica, din samanta, cu structura arboretelor simpla ± echiena, cu exploatarea pe arborete la varste si dimensiuni mari si cu interventii culturale periodice,

regimul silvotehnic de crang, cu reinfiintarea arboretelor periodica, din lastari (drajoni), cu structura arboretelor simpla, echiena, cu exploatarea pe arborete la varste si dimensiuni mici si cu interventii culturale periodice,

regimul silvotehnic de crang compus, cu reinfiintarea arboretelor periodica, din lastari si din samanta, cu structura arboretelor diversificata, echiena multipla, cu exploatarea pe arborete la varste si dimensiuni variate si cu interventii culturale periodice.

La incadrarea arboretelor in cele 3 sau 4 regimuri sunt si exceptii. In codru, si anume in codru regulat, se includ culturile de plop regenerate vegetativ din butasi si conduse la varste mici, dar in care se realizeaza arborii de dimensiuni mari. Tot in codru regulat se incadreaza si arboretele de foioase supuse conversiunii prin imbatranire (codru pe cioate sau pe tulpina).

In gospodarirea durabila a padurilor, orientata pe producerea continua de lemn de valoare, de mari dimensiuni si pe o optima protectie a mediului, se pune accent pe folosirea regimului de codru (regulat sau gradinarit) si numai exceptional se admite folosirea celorlalte regimuri. In Romania, de exemplu, toate padurile de rasinoase, si majoritatea celor de foioase sunt in regim de codru regulat, putine in regim de codru gradinarit si numai salcametele, aninisurile, plopisurile de plopi indigeni si salcetele sunt in regim de crang. In Romania nu sunt paduri de crang compus.

In codru regulat, exploatarea intregului arboret se face periodic, la varste mari. Corespunzatoare sunt si ciclurile de productie in majoritate de 80-160 (chiar 200) de ani. Exceptie fac arboretele de plopi negri hibrizi cu cicluri de 20-40 de ani.

In codru gradinarit, nu se exploateaza intregul arboret ci numai arborii batrani care au atins un anumit diametru limita. De aceea, in cazul codrului gradinarit nu se vorbeste de exploatabilitatea arboretului si de ciclu ci de exploatabilitatea arborilor.

Marile avantaje ale padurilor de codru sunt:

cresterea sustinuta, pe lungi perioade de timp, a arborilor regenerati din samanta, ceea ce permite obtinerea de lemn de valoare, de mari dimensiuni cu utilizari industriale multiple,

eficacitatea mai mare in crearea si protectia climatica, hidrologica, antierozionala a mediului si valoare mare turistica si sanitar recreativa.

Padurea de codru presupune insa investitii mari, pe durata de viata lunga a arboretului, care se recupereaza abia dupa o foarte lunga perioada de timp (un secol si mai mult). De asemenea gospodarirea rationala a padurii de codru nu se poate face pe suprafete mici, de ordinul hectarelor, sau zecilor de hectare, deci in mica proprietate forestiera.

Singurele avantaje ale padurii de crang sunt ciclul scurt, care permite obtinerea de venituri la intervale de timp mai mici si costurile reduse de gospodarire. De acea padurea de crang este preferata de micul proprietar de padure, desi veniturile sunt reduse din cauza dimensiunilor mici si a calitatii slabe a lemnului produs.

Pana in 1948 (anul nationalizarii tuturor padurilor), regimul de crang era extins aproape in toate padurile de stejari si de amestec, in padurile de salcam si de lunca ocupand circa un milion de hectare. Dupa 1948 toate crangurile de cvercinee au fost supuse conversiunii. In regim de crang mai sunt gospodarite doar padurile de salcam, de anin, de plopi si salcii indigene (circa 5% din suprafata padurilor). Odata cu refacerea micii proprietati forestiere, prin retrocedarea padurilor, suprafata padurilor de crang va creste din nou.

6.3.2. Tratamentul silvotehnic

Tratamentul silvotehnic este tehnologia prin care se face concomitent exploatarea si reinfiintarea arboretului in cadrul unui regim.

Unii autori considera ca tratamentul cuprinde atat tehnologiile de reinfiintare cat si cele de ingrijire si conducere a arboretului. Dar diferentele intre tratamente sunt numai la tehnologiile de reinfiintare. Tehnologiile de ingrijire si conducere sunt aceleasi pentru arboretele create prin oricare tratament dar si a celor infiintate pe cale artificiala. De acea ramane valabila definitia tratamentului care se refera doar la tehnologia de exploatare – reinfiintare a arboretului.

In regimul de codru regulat arboretele se exploateaza si se reinfiinteaza prin urmatoarele tratamente (Tab. 6.1.):

Tratamente in regim de codru regulat Tab. 6.1.

In regimul de codru gradinarit exista un singur tratament al taierilor gradinarite, cu regenerarea arboretului sub masiv dar prin taieri continui (permanente)

In regimul de crang arboretele se exploateaza si se reinfiinteaza prin urmatoarele tratamente:

cu taiere de jos a arborilor: - tratamentul crangului simplu,

- tratamentul crangului cu rezerve,

- tratamentul crangului gradinarit.

cu taierea de sus a arborilor: - tratamentul crangului in scaun.

In regimul de crang compus se incadreaza un singur tratament al crangului compus.

Problemele regimurilor si tratamentelor ocupa un rol central in ingineria forestiera pentru ca acestea hotarasc starea arboretelor si a padurii, capacitatea lor de productie si de protectie, dar si pentru ca in stabilirea si utilizarea lor practica coopereaza amenajamentul, silvotehnica si exploatarea arboretelor.

6.3.3. Compozitia-tel a arboretului

Compozitia-tel este cea pe care trebuie sa o aiba arboretul la exploatare – regenerare. Este redata prin enumerarea speciilor de arbori si a proportiei lor. De exemplu o compozitie-tel in molidisuri poate fi 10MO, in sleauri 3GO2FR3TE2CA. Compozitia-tel este data pentru fiecare unitate amenajistica (subparcela), dar si pe unitatea de productie (ca o medie a tuturor arboretelor).

Compozitia-tel se realizeaza prin toate lucrarile silvotehnice, incepand cu cele de infiintare / reinfiintare a arboretelor dar cu precadere prin cele de ingrijire / conducere.

6.3.4. Exploatabilitatea arboretului si a arborelui

Exploatabilitatea a fost definita ca „stare in care un arboret (in cazul codrului regulat) sau un arbore individual (in cazul codrului gradinarit) raspunde in cea mai mare masura telurilor de gospodarire stabilite, avand calitatea de a fi apt pentru recoltare” (Dragoi, 2004).

Exploatabilitatea poate fi definita si ca varsta pana la care arboretul (in codru regulat) sau arborii (in codru gradinarit) au functionalitate productiva si ecoprotectiva cea mai ridicata. Dincolo de aceste varste, aceasta functionalitate scade, deci nu mai este indicata mentinerea arboretului sau arborilor respectivi.

6.3.5. Ciclul de existenta al arboretelor

Ciclul este definit ca „norma medie de timp in care se inlocuieste intregul fond de productie ca urmare a aplicarii tratamentelor silviculturale prescrise de amenajament, respectandu-se varstele exploatabilitatii la nivel de arboret” (Dragoi, 2004).

Se poate defini mai simplu ca durata de existenta a arboretelor (in cadrul codrului regulat). Nu se utilizeaza in cazul codrului gradinarit.

6.3.6. Recolta de lemn posibila (posibilitatea)

Este volumul de lemn ce s-a adaugat prin crestere la nivelul unei unitati de productie intr-o perioada de timp si care poate fi extras prin taiere de arborete sau arbori din acea unitate fara a afecta functionalitatea padurii.

6.3.7. Problema structurii arboretului

Desi nu este notiune-cadru, ca si cele precedente, structura arboretului are o importanta deosebita pentru ca determina capacitatea productiva si ecoprotectiva a intregii paduri.

Structura arboretului depinde de regimul adoptat. Structura este diversificata in regimul de codru gradinarit si in regimul de crang compus. Structura este simplificata in regimul de codru regulat si in regimul de crang.

Dar structura diversificata ca si cea simplificata se poate mentine sau modifica de-a lungul existentei arboretului prin tehnologiile de conducere a arboretelor.

Silvotehnica ecologica se orienteaza spre crearea de structuri cat mai diversificate, care asigura o mai mare diversitate a padurii. Chiar in codru regulat se poate ajunge la o diversitate mai mare a structurii prin diversificarea compozitiei arboretelor, prin mentinerea arborilor din toate categoriile pozitionale (apartinand la mai multe clase Kraft), prin diversificarea varstelor (de exemplu in cazul taierilor cvasigradinarite).

6.4. ALTE NOTIUNI AMENAJISTICE

UTILIZATE IN SILVOTEHNICA

In expunerea problematicii silvotehnicii vor fi utilizate si o alta serie de notiuni si termeni din amenajarea padurilor. Se da in continuare definitia lor:

Unitatea de productie (UP) este o parte a ocolului silvic pentru care se reglementeaza procesul de productie sau de protectie forestiera. Daca in unitatea de productie exista arborete care trebuie sa aiba un regim de gospodarire diferit acestea se grupeaza in subunitati de productie (SUP). Unitatea de productie are in Romania intre 800-2000 ha (uneori si mai mult). Unitatile de productie se numeroteaza cu cifre romane (I, II, ,XII, etc).

Unitatea amenajistica este o subdiviziune a unitatii de productie in care se aplica tehnologiile silvotehnice. Este vorba parcela, suprafata de ordinul hectarelor sau zecilor de hectare, marginite la dealuri si la munte de limite naturale (vai, culmi), iar la campie de limite artificiale (drumuri, linii deschise in arboret). Este vorba si de subparcela, cu acelasi ordin de marime, care reprezinta o subdiviziune a parcelei, omogena din punct de vedere al biocenozei si arboretului, in cazul cand parcela nu este uniforma din aceste puncte de vedere.

Parcela se noteaza cu cifre arabe (1, 2, , 20, etc.) iar subparcela poarta numarul parcelei si o litera de ordine (25 A, 25 B, etc).

Perioada (de regenerare) este o subdiviziune a ciclului in care urmeaza sa se regenereze arboretele de codru regulat sau de crang dintr-o parte a unitatii de productie. Pentru arboretele de codru regulat este de 25 – 30 la 40 – 60 de ani, pentru cele de crang de 5 – 10 ani.

Perioada speciala (de regenerare) este timpul in care trebuie facuta regenerarea totala a unui arboret de codru regulat sau a unei parti din acesta, cuprins in perioada de regenerare. Depinde de fotofilia speciilor de arbori (mai scurta la speciile de lumina, mai lunga la cele de umbra).

Suprafata periodica (suprafata in rand de regenerare) este partea din suprafata unitatii de productie in care urmeaza sa se faca regenerarea arboretelor de codru regulat sau de crang in cursul perioadei de regenerare. Suprafata arboretelor care se exploateaza/regenereaza in primii 10 ani constituie suprafata periodica in rand.

Cuponul este parte din suprafata unitatii de productie de codru gradinarit in care urmeaza sa se faca extrageri de arbori sau grupe de arbori in vederea regenerarii. Intr-o unitate de productie sunt de regula 5-10 cupoane cu fond de productie si cresteri sensibil egale.

Rotatia este intervalul de timp intre doua extrageri de arbori din cupon. Are un numar de ani egal cu numarul de cupoane. Daca unitatea de productie este impartita in 10 cupoane rotatia este de 10 ani.

Parchetul (silvotehnic) este suprafata cu arboretul prevazut la taiere de regenerare sau de conducere. Poate cuprinde cateva unitati amenajistice, o unitate amenajistica sau o portiune din aceasta.

Punerea in valoare a masei lemnoase este operatiunea de inventariere a arborilor de extras dintr-un parchet, calcularea volumului lor pe specii si sortimente si intocmirea actului de punere in valoare (APV) continand acest volum. In ultimele „Norme pentru evaluare volumului de lemn destinat comercializarii” (2000) APV se numeste „Act de evaluare a volumului de lemn destinat comercializarii” (AEVLDC).

Produsele (lemnoase) principale reprezinta lemnul extras dintr-un parchet prin taieri de reinfiintare a arboretului.

Produsele (lemnoase) secundare reprezinta lemnul extras dintr-un parchet prin taieri de conducere a arboretului.

Produsele (lemnoase) accidentale reprezinta lemnul provenit din doboraturi, rupturi, defrisari pentru diferite scopuri.

Produsele (lemnoase) de igiena reprezinta lemnul provenit de extragerea arborilor uscati, rupti de vant, bolnavi, etc.

Marcarea arborilor de extras este o operatiune obligatorie ce se realizeaza concomitent cu inventarierea lor cu scopul de a se indica legalitatea extragerii; se face cu ciocanul rotund de marcare, existent la fiecare ocol, imprimandu-se, prin batere, numarul ciocanului in doua locuri – la inaltime pieptului unde se inscrie si numarul de inventariere si la baza trunchiului pentru a se putea controla, dupa extragerea arborelui, ca taierea s-a facut legal. Se marcheaza arborii cu diametre peste 7 cm.

La majoritatea termenilor de mai sus s-a trecut in paranteza un adjectiv sau o explicatie care clarifica semnificatia termenului si pentru nespecialisti.

6.5. ARBORETELE DIN PADUREA

NATURALA SI DIN PADUREA CULTIVATA

Silvotehnica ecologica are ca scop asigurarea permanentei si conservarea biodiversitatii padurii tinand seama de legile de structurare si dezvoltare a ecosistemelor forestiere naturale dar intervenind pentru a dirija arboretele din padurea cultivata pentru a infaptui anumite scopuri economice, ecologice, sociale.

Pentru a atinge aceste obiective, silvotehnica trebuie sa cunoasca caracteristicile arboretelor si evolutia lor in padurea naturala si in padurea cultivata in care omul a intervenit, intr-un fel sau altul, cel putin in ultimul secol.

Este de acea necesara o analiza comparativa a arboretelor din padurea naturala si cea cultivata. Dar, inainte de a trece la aceasta analiza trebuie precizate cateva notiuni.

Padurea naturala este padurea complet neinfluentata de om, in care arboretul si restul biocenozei s-au format si se dezvolta pe baza legilor naturii.

Padurea cultivata este padurea in care arboretul natural sau arboretul artificial, creat de om, sunt modificate continuu sau periodic prin tehnologiile silvice, ceea ce se repercuteaza asupra intregii biocenoze si a statiunii.

Padurea cultivata seminaturala este padurea in care se pastreaza cel putin compozitia naturala a arboretului, din specii stational autohtone, adica din specii care constituie in mod natural arboretele in statiunea respectiva.

Padurea cultivata artificiala este padurea in care arboretul este format din alte specii decat cele stational autohtone si in care se formeaza eventual o alta biocenoza decat cea naturala.

6.5.1. Compozitia arboretelor

In padurea naturala se pot intalni atat arborete pure cat si arborete amestecate.

Arboretele pure se gasesc in conditii stationale extreme din punct de vedere termic, hidric, trofic sau combinat in care nu poate trai decat o specie cu adaptari speciale ( de exemplu garnita pe soluri argiloase, adaptata la umiditate alternanta, aninul negru in mlastini, adaptat la apa permanent in exces, stejarul pufos pe soluri cu umiditate redusa, adaptat la seceta, etc.).

Dar arboretele pure se pot gasi si in conditii stationale neextreme in cazul speciilor care, in optimul lor ecologic au competivitate ridicata si elimina alte specii. Este cazul fagului si a molidului de exemplu.

Arboretele amestecate se gasesc, de regula in statiuni cu complex de factori favorabili mai multor specii care pot convietui fara a se elimina sau care au competivitatea diminuata din cauze climatice, edafice, etc.

In padurea cultivata compozitia depinde de conceptia silvicultorului, de cerintele economice si sociale si adesea chiar de intamplare (la infiintarea de noi arborete prin regenerare artificiala se gasesc numai puieti din anumite specii care se planteaza). Un exemplu elocvent este schimbarea radicala a compozitiei arboretelor din Centrul Europei din cauza teoriei randamentului maxim al solului, foioasele fiind inlocuite, pe circa 70% din suprafata, cu rasinoase. Acum are loc procesul invers de inlocuire a rasinoaselor cu foioasele de odinioara.

Modificari in compozitia padurii cultivate intervin si prin schimbarea proportiei speciilor, fie deliberat (cresterea sau scaderea ponderii rasinoaselor in arboretele de amestec cu fag), fie din cauza interventiilor gresit aplicate (cresterea ponderii speciilor de amestec, carpen, tei, ulm, in cvercetele amestecate, asa numitele sleauri iar uneori chiar disparitia speciilor de Quercus din aceste paduri).

Introducerea de specii de arbori alohtoni („exotici”), cum este in Romania salcamul, stejarul rosu, duglasul, nucul negru, hibrizii de plopi, molidul in afara arealului, a dus de asemenea la schimbarea compozitiei arboretelor naturale sau seminaturale.

In regiunea de munte exploatarea arboretelor, neurmata de impaduriri, a provocat extinderea arboretelor de mesteacan.

La dealuri si la campie, daca prin operatiunile naturale s-au extras cu precadere speciile de amestec din cvercetele amestecate, au rezultat arborete pure de gorun sau stejar, greu de condus.

In legatura cu modificarea compozitiei arboretelor in padurea cultivata s-au format doua moduri de abordare – unul, precumpanitor economic, care prevede extinderea speciilor mai rentabile si unul, precumpanitor ecologic, care lupta pentru mentinerea compozitiilor stational autohtone sau revenirea la aceste compozitii care asigura o stabilitate mai mare a padurii.

In Romania, din fericire, o buna parte a padurilor are inca arborete cu compozitii naturale sau apropiate de cele naturale. Totusi, pe circa 40% din suprafata padurilor, compozitiile sunt modificate.

6.5.2. Structura arboretelor

In padurea naturala nu exista un tip structural unic (asa cum se credea mai demult). Structura depinde de statiune, de ecologia si morfologia arborilor edificatori, de structura populatiilor si de fazele lor de dezvoltare, de catastrofe naturale (doboraturi si rupturi de vant, zapada, ape de inundatie, incendii, atacuri masive de insecte, etc.).

In statiunile extreme din punct de vedere climatic (clime foarte reci sau foarte uscate) sau edafic (soluri superficiale, inmlastinate, etc.) structura arboretelor este neuniforma, cel putin in plan orizontal (grupuri si palcuri de arbori mai desi sau mai rari, de regula de varste diferite) dar si in plan vertical. In arborete cu specii de umbra structura verticala este neuniforma, coexistand multe generatii de arbori iar regenerarea se produce in golurile create prin moartea arborilor batrani. In acest caz daca arbori de diferite varste se gasesc in palcuri nu prea mari structura este tipic neuniforma, daca palcurile sunt intinse arboretele sunt local uniforme dar pe spatii mari au aspect neuniform. Structuri complexe se formeaza si in arborete de cvercinee cu amestec de alte specii de foioase. Dar frecvent, in padurile naturale, sunt si arboretele uniforme, cu arbori de varste apropiate, formate in urma catastrofelor si regenerate intr-un interval de timp scurt (cazul molidisurilor doborate de vant, a arboretelor distruse de incendii, de atacuri de insecte, etc.).

Structura se schimba, chiar in arborete neuniforme, cu fazele de varsta, devenind mai diversificata la varste mai mari cand arborii se diferentiaza pe inaltime sau cand arborii batrani se usuca si apar generatii succesive de arbori tineri.

In general structuri diversificate, pluriene, se realizeaza in arborete de specii de umbra, structuri mai mult sau mai putin uniforme la cele din specii de lumina.

In padurea cultivata structura arboretelor depinde de felul cum silvicultorul le infiinteaza si le conduce.

Extinderea mare a taierilor periodice in silvicultura europeana a generat structuri uniforme de codru regulat, chiar absolut echiene (in cazul plantatiilor). Aceste structuri au fost agreate pentru ca toti arborii la sfarsitul ciclului au dimensiuni apropiate si lemn de calitate mai buna (cu putine noduri), interventiile silvice sunt mai simple si usoare, taierile sunt concentrate, deci mai economice, iar produsele mai usor de valorificat.

Si in plan orizontal arboretele din padurea cultivata sunt mai uniforme pentru ca silvicultorul cauta sa nu aiba goluri mari, in cursul vietii lor. Se cauta acum sa se revina, unde este posibil, la structuri neuniforme, de codru gradinarit.

In padurea cultivata au fost create si structuri care nu se intalnesc in cea naturala. Este cazul crangului compus in care coexista mai multe generatii de arbori absolut echieni.

6.5.3. Modul de regenerare a arboretelor

In padurea naturala arboretele se regenereaza din samanta, mai rar din lastari sau drajoni. Obisnuit regenerarea se produce periodic din cauza periodicitatii fructificatie. De acea arborete absolut pluriene sunt rare, predominand cele formate din mai multe generatii de puieti. In caz de catastrofe se poate realiza chiar o structura echiena sau din 2-3 generatii de puieti. In padurile de amestec regenerarea naturala a stejarilor este posibila datorita longevitatii lor mai mari decat a speciilor de amestec, producandu-se atunci cand aceste specii intra in declin. In procesul de regenerare se observa frecvent alternata speciilor pe suprafata (cazul fagului si a bradului in arborete amestecate).

In padurea cultivata infiintarea arboretelor este provocata si dirijata sau direct infaptuita de silvicultor. Se poate face fie sub masivul arboretului batran, prin taieri speciale care provoaca regenerare naturala, fie in teren deschis, mai ales prin impadurire cu samanta (semanaturi directe) sau puieti (plantatii). Destul de frecventa este inca regenerarea naturala a arboretelor de foioase din lastari sau drajoni, dupa taierea arboretului batran.

Caracteristic este faptul ca durata procesului de infiintare de noi arborete in padurea cultivata este mult mai scurta decat in padurea naturala.

Exista insa tendinta de lungire a cestui proces pentru a diversifica structura arboretelor si a trece de la structuri uniforme la structuri mai diversificate.

6.5.4. Reglarea densitatii arboretelor

In padurea naturala reglarea densitatii se produce prin eliminarea naturala a arborilor, mai intensa la varste mici, mai redusa la varste mari. Cauzele sunt de ordin ecologic – relatiile dintre arbori si dintre acestia si alte populatii, controlul stational. Se elimina exemplarele slabe, vatamate, raman arborii cei mai vigurosi, chiar daca nu au formele cele mai bune de trunchiuri. Se produce o selectie naturala a arborilor.

In padurea cultivata silvicultorul este cel care dirijeaza procesul de eliminare facand o selectie artificiala.

Aceasta, in fazele de tinerete ale arborilor, are caracter negativ, eliminandu-se toate exemplarele necorespunzatoare pentru compozitia arboretului si calitatea viitorilor arbori purtatori de crestere, iar la varste mijlocii capata caracter pozitiv, favorizandu-se, prin taieri, dezvoltarea unui numar redus de arbori cu forma foarte buna a trunchiului.

In padurea cultivata silvicultorul mentine o „densitate normala” pentru fiecare varsta care asigura cea mai ridicata acumulare de lemn.

Desigur in cazul padurilor de protectie densitatea este astfel reglata incat sa asigure optim functia de protectie principala.

6.5.5. Productia de lemn

In padurea naturala productia de lemn depinde de capacitatea productiva a populatiilor de arbori si de bonitatea statiunii. Calitatea lemnului poate fi insa foarte diferita dupa cum arborii au crescut in masiv strans sau rar. In general lemnul are cioturi mai multe, cresteri mai neregulate, deci calitate mai slaba.

Desi in paduri virgine s-au gasit volume de lemn de pana la 1500 mc/ha, trebuie avut in vedere ca acestea s-au acumulat in perioade lungi, de 300 – 500 de ani, cresterea normala fiind deci destul de redusa. O buna parte din lemnul produs intra in necromasa prin eliminarea naturala a arborilor.

In padurea cultivata, mai ales in cea de codru regulat cu structuri uniforme, cantitatea de lemn valorificabila este mai mare, pe seama celui exploatat prin lucrarile de ingrijire-conducere, dar si pentru ca arboretele se exploateaza la varste mai mici cand arborii inca acumuleaza cantitati mari de lemn. Aceasta acumulare se reduce mult la varste mai mari, de aceea ciclurile de existenta a arboretelor cultivate nu depasesc decat in anumite cazuri 80 – 120 de ani.   

6.5.6. Capacitatea de creare si conservare a mediului

In padurea naturala aceasta capacitate depinde de starea in care se gaseste aceasta. Dar, ocupand suprafete intinse si nefiind fragmentata, chiar daca pe anumite suprafete s-au produs calamitati, in ansamblu aceasta padure are o capacitate ridicata de creare si conservare atat a mediului abiotic cat si a bio- si ecodiversitatii, protejand atat populatiile, cat si biocenozele forestiere.

In padurea cultivata aceasta capacitate depinde de suprafata ocupata, de gradul de impadurire, de gradul de fragmentare a padurii dar, mai ales, de structura si permanenta existentei ei.

Capacitatea ecoprotectiva scade odata cu reducerea gradului de impadurire si cu cresterea fragmentarii, mai ales in conditii de relief accidentat. Structurile simple (de codru regulat, de crang simplu) au periodic capacitate ecoprotectiva mai scazuta decat cele diversificate, mai ales cele pluriene.In cazul padurii in care arboretele sunt regenerate prin taieri periodice (la intervale scurte de 10 – 40 de ani in cazul crangurilor si de 80 – 120 de ani in cazul codrului regulat), in perioada infiintarii noilor arborete capacitatea ecoprotectiva scade mult si se reface treptat pe masura ce arboretul capata structura necesara. Din acest punct de vedere cele mai dezavantajoase sunt taierile rase de codru, in parte si cele de crang. In cazul taierilor continue de codru gradinarit capacitatea ecoprotectiva este ridicata si permanenta.

6.5.7. Stabilitatea padurii

In padurea naturala, formata prin evolutie indelungata, in care adaptarea speciilor la statiune si la convietuire este pronuntata iar controlul biocenotic dezvoltat, stabilitatea este ridicata. Doar catastrofele naturale pot afecta padurea, dar ea se reface mai usor chiar daca timpul de refacere este mai lung. Aceasta stabilitate se pastreaza insa doar atat timp cat omul nu intervine deregland echilibrul ecologic.

In padurea cultivata stabilitatea depinde de felul cum silvicultorul gospodareste padurea. Stabilitate mai ridicata au arboretele in care s-a pastrat compozitia naturala a arboretelor, s-au creat structuri diversificate, nu au fost afectate mecanismele de autoreglare si echilibrul biocenotic, s-au luat masuri necesare de prevenire a impacturilor negative (atacuri de insecte, incendii, vant).

Foarte labile sunt padurile artificiale, create cu specii neindicate stational, pure, cu structuri uniforme.

In orice caz, stabilitatea padurii cultivate este mai redusa decat cea a padurii naturale si mentinerea ei in lungul ciclu de existenta a padurii necesita cunoasterea foarte buna a relatiilor din ecosistem, previziune si grija multa in alegerea si aplicarea corecta a masurilor silviculturale.

Nu trebuie uitat ca lipsa de stabilitate a padurii cultivate este foarte scumpa pentru ca inseamna pierderi mari de productie si servicii si costuri ridicate de refacere.