Peisajul forestier si silvicultura

PEISAJUL FORESTIER SI SILVICULTURA

1. Proiectarea peisajului noilor terenuri forestiere

Prima etapa importanta in proiectarea noilor terenuri forestiere (Gibbered B.G., 1991 o reprezinta intelegerea structurii si caracteristicilor peisajului existent, astfel incat, padurea care va fi proiectata sa fie unitara si sa se integreze in peisajul inconjurator. Evaluarea peisajului va presupune identificarea de la inceput a elementului dominant: padurea sau formele de teren. Pentru analizarea diferitelor trasaturi si elemente ale peisajului, in afara datelor care vor fi culese de pe teren, pot fi 525g68f folosite fotografii, harti sau diverse schite.

Urmatoarea etepa o va constitui stabilirea dimensiunilor noilor terenuri forestiere, astfel incat, ele sa se incadreze in scara generala a peisajului. In terenurile plane, introducerea unor mici palcuri de arbori va contribui la sporirea diversitatii peisajului. Suprafetele mici de padure vor fi greu de incadrat in peisajele vaste sau in cele cu forme de relief accentuate. La stabilirea dimensiunilor noilor terenuri forestiere se va tine cont de necesitatea realizarii unui echilibru intre suprafetele impadurite si cele lipsite de padure (Forestry Commission, 1991). De exemplu, un peisaj cu mai mult de doua treimi padure va parea mult prea incarcat si anumite trasaturi ale peisajului initial pot fi mascate, iar daca mai putin de o treime din suprafata va fi acoperita cu padure, terenul forestire va aparea ca un element artificial introdus (fig.1).

Fig. 1. Dimensiunile terenurilor forestiere in raport cu celelalte elemente ale peisajului (Forestry Commission, 1991)

Fig.3,2, Etapete proiectarii peisajului unui nou teren forestier (Forestry Commission, 1992)

Odata cu dimensiunile noilor terenuri forestiere vor trebui stabilite si formele acestora. In cazul terenurilor in panta se vor evita formele geometrice care pot da impresia de regularitate. Diferitele forme vor putea fi accentuate prin realizarea de contraste intre textura si culoarea padurilor si cele ale terenurilor invecinate.

In noile terenuri forestiere este necesara adesea crearea unei diversitati structurale (Evans J., 1984). Acest lucru se poate realiza prin pastrarea in interiorul padurii a unor suprafete neimpadurite, care se pot constitui in spatii deschise permanente, coridoare, zone umede,etc. Aceste vor putea fi intretinute si conduse astfel incat sa creeze conditii pentru dezvoltarea faunei salbatice a padurii sau pentru diverse activitati recreative in padure. Unele portiuni pot fi exceptate de la plantare in primele etape si impadurite ulterior, obtinandu-se astfel o diversificare a varstei arborilor. Pentru o diversificare a structurii padurii va fi necesara adesesa si crearea unui subetaj arbustiv, care va fi benefic atat pentru fauna cat si pentru realizarea unei paduri mai atractive pentru recreere. Etapele proiectarii peisajului unui nou tern forestier sunt prezentate in fig. 2.

5.1.1. Peisajul si crearea de noilor terenuri forestiere

O importanta deosebita in proiectarea noilor terenuri forestiere va trebui sa fie acordata formei terenului (Forestry Commission, 1992).

In terenurile plane, in care forma padurilor rareori poate fi observata, se va acorda o atentie deosebita asupra modului in care arborii vor fi plantati in raport cu scara generala a peisajului. Prin noile plantari care se vor realiza, compozitia peisajului poate fi diversificata. Deoarece in astfel de peisaje, elementele observabile sunt lizierele padurilor, ele vor fi proiectate cu multa atentie. Un alt element important de care se va tine cont in proiectare, va fi realizarea legaturii dintre spatiile deschise din interiorul si exteriorul terenurilor forestiere. (fig.)

In terenurile putin ondulate, se recomanda ca spatiile deschise sa fie mentinute in zonele joase de teren si umbrite, iar noile paduri sa fie amplasate pe formele de teren mai inalte si insorite. Alegerea dimensiunilor micilor palcuri de arbori se va face in functie de modul in care acestea vor putea realiza inchiderea unor suprafete si de modul in care formele lor se vor suprapunere in plan. Plantarea unor palcuri de arbori pe micile denivelari ale terenului, va crea un efect placut cu conditia ca dimensiunile lor sa fie diferite, iar distantele dintre ele sa nu fie egale.(fig. 4)

In terenurile mai framantate, padurile pot fi amplasate atat in terenurile joase, umbrite, cat fie pe cele inalte, insorite. Acest lucru va depinde de inaltimea formelor de relief. Padurile de pe formele inalte de relief, vor crea un efect similar cu cel din cazul anterior, dar mai pronuntat. In cazul in care formele convexe sunt mai pronuntate, noile terenuri forestiere pot fi amplasate atat in zonele umbrite, cat si in cele inalte, insorite (fig. 5.).

In cazul terenurilor cu pante abrupte, pot aparea unele probleme deosebite. Pantele foarte inclinate fac ca prezenta padurilor sa fie foarte importanta pentru protectia acestora impotriva eroziunii solului. Formele suprafetelor paduroase vor trebui sa urmeze neregularitatile terenului. La limitele cu terenurile neimpadurite se va acorda o atentie deosebita formei si dimensiunilor lizierelor. Orizontuirle vor fi in intregime ocupate cu paduri, sau se vor pastra curate. Privelistile care vor fi admirate din zonele inalte, vor trebui sa ofere perspective cat mai largi. Pentru a mari inclinarea aparenta a pantelor, in proiectare se vor folosi tehnici precum apropierea si suprapunerea elementelor. (fig.     6.)

Trecatorile, defileele, formele calcaroase, sau alte forme de teren care pot reprezenta trasaturi deosebite ale peisajului, pentru a putea fi admirate, vor fi pastrate neimpadurite, chiar daca padurea reprezinta trasatura dominanta a peisajului.

Fig.     Ilustrarea modului in care noul teren forestier poate fi integrat intr-un peisaj plan (Forestry Commission, 1992).

Fig. 4. Exemple privind proiectarea terenurilor forestiere in terenuri putin ondulate (Forestry Commission, 1992)