TRATAMENTE SILVOTEHNICE UTILIZATE IN ROMANIA

TRATAMENTE SILVOTEHNICE

UTILIZATE IN ROMANIA

In teritoriile romanesti, silvicultura fundamentata pe rezultate practice si stiintifice a inceput sa se aplice din secolul al XIX-lea. In provinciile fostului imperiu austro-ungar cultura padurilor a debutat chiar de la inceputul secolului al XIX-lea. Rezultate remarcabile s-au obtinut in unele administratii silvice mari cum a fost cea a Uzinelor si Domeniilor Resita (UDR), sau cea a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. In aceste provincii s-au promovat conceptiile scolii germane de silvicultura    (taieri rase, plantatii pure de rasinoase dar si de alte specii).

In Principatele Unite discutii si incercari de aplicare a unor tratamente, validate in Europa, s-au desfasurat abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa secularizarea padurilor manastiresti si formarea domeniului forestier al statului.

Prima problema care s-a pus a fost de a alege intre tratamente pe baza de taieri rase si regenerare artificiala, promovate mai ales de silvicultura germana, sau cele pe baza de taieri sub adapost si regenerare naturala, promovate de silvicultura franceza.

Dupa discutii ample si consultatii cu experti straini (francezul Hüffel si germanul Guttenberg), silvicultorii din Regatul Romaniei au optat pentru tratamente cu regenerare naturala sub masiv si anume, in special, pentru tratamentului codrului gradinarit. Dar lipsa drumurilor si modul cum s-a aplicat la inceput acest tratament, cu scoaterea tuturor arborilor mai grosi si lasarea in parasire a padurilor astfel parcurse si degradate, a conditionat si incercarea altor tratamente cu regenerare sub masiv (taieri succesive, progresive), dar si regenerarea prin taieri rase, uneori pe suprafete foarte mari (mai ales in molidisuri).

Dupa 1918, nu s-a putut inchega un sistem unitar de tratare a padurilor, foarte divizate pe proprietari si inca neamenajate pe suprafete mari.

O prima incercare de introducere a metodelor stiintifice de gospodarire a padurilor se face de catre Casa Autonoma a Padurilor Statului creata in 1930, desfiintata numai dupa 17 ani de functionare.

Abia spre 1950 s-a conturat o conceptie mai unitara asupra tratamentelor de aplicat, care s-a clarificat tot mai mult, pe masura ce s-au dezvoltat cercetarile si experimentarile corespunzatoare efectuate de specialisti romani.

In sistemul actual de utilizare a tratamentelor predomina tratamentele de regenerare naturala a arboretelor sub masiv si numai in anumite arborete, cum sunt molidisurile, salcametele si zavoaiele, se mai admit taieri rase si regenerare artificiala a molidului din samanta, a plopilor si salciilor selectionate din butasi si naturala vegetativa pentru arborete de salcam si zavoaiele de plopi, salcii, anini.

Ponderea diferitelor tratamente in regenerarea arboretelor din fondul forestier al Romaniei si evolutia acestei ponderi este redata in tabelul 9.1.:

Tabelul 9.1.

Ponderea diferitelor tratamente pentru regenerarea arboretelor din Romania(dupa Florescu si Nic 636b14g olescu 1998)

Se remarca cresterea ponderii tratamentelor intensive dar si faptul ca au scazut extrem de mult taierile de refacere a arboretelor degradate.

Desi in ultimii 50 de ani silvotehnica romaneasca a intrat in fagasul normal al silvotehnicii europene, sunt inca multe de facut pentru a asigura o tehnicitate ridicata, eficienta economic, dar mai ales coerenta si continuitatea aplicarii tuturor etapelor unui anumit tratament.

Este o obligatie inginereasca elementara sa se calculeze pe cat se pot intinde taierile de insamantare intr-un an de samanta, astfel ca in perioada urmatoare sa se poate face, pe intreaga suprafata si la timp celelalte taieri, pentru a nu se pierde semintisul, fie din lipsa de lumina, fie din cauza ca a crescut prea mult si este puternic vatamat la exploatare. Si asta in conditii in care trebuie respectat si volumul taierilor.

Tot o obligatie inginereasca este sa se realizeze la timp si profesional toate lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor. Dar pentru acest lucru trebuie admisa si flexibilitatea necesara in aplicarea planurilor de amenajament.

Trebuie subliniata cu tarie necesitatea stabilitatii in ocoale si districte a personalului tehnic care se ocupa de cultura padurii, pentru ca schimbarea frecventa, devenita astazi un obicei nociv, nu asigura continuitatea aplicarii lucrarilor sau duce chiar la schimbari de tratamente, inadmisibile, pe parcurs. Aceeasi stabilitate este necesara si in serviciile de profil de la Directiile Silvice.

Inainte de a trece la expunerea privind tratamentele utilizate in Romania trebuie reamintita distributia naturala a padurilor in spatiul geografic al tarii.

Schema unitatilor forestiere naturale, zonale pe latitudine si altitudine este urmatoarea:

Unitati zonale pe latitudine, care se gasesc in campii joase, campii inalte si piemonturi sau podisuri joase, intre 100-300 (400m):

zona de silvostepa, cu paduri si raristi, avand 2 subzone:

subzona de silvostepa nordica, de paduri de raristi de stejar pedunculat (in nord - estul Moldovei si nord-vestul Crisanei),

subzona de silvostepa sudica, cu padurii de stejar brumariu si pufos (in campiile din sudul tarii si podisurile joase din sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat).

zona padurilor de stejari, avand 2 subzone:

subzona padurilor de stejari mezofili (stejar pedunculat) pe podisul jos din nordul Moldovei, podisul jos din centrul tarii, podisul jos si campia din estul Munteniei,

subzona padurilor de stejari submezofili-termofili (ca si garnita) in campiile si podisurile joase din Dobrogea de sud, vestul Munteniei, Oltenia, Banat, Crisana.

Unitati zonale pe altitudine care se gasesc pe podisuri inalte, dealuri si munti intre 300 (400) si 1750 (1850) m:

etajul padurilor de foioase (nemoral) avand 2 subetaje:

subetajul padurilor de gorun si de amestec cu gorun (300-700m),

subetajul padurilor de fag si de amestec cu fag, cu 2 fasii altitudinale a padurilor de fag (700-1200m) si a padurilor de fag cu rasinoase (1200-1450m).

etajul padurilor de molid (1300 (1450) si 1750(1850)m),

etajul subalpin avand in partea inferioara raristi de molid si zambru (pana la circa 2000m).

9.1. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE MOLID

Padurile de molid formeaza in Romania un etaj de vegetatie distinct intre etajul padurilor de foioase si etajul subalpin. Pe altitudine se situeaza intre 1300/1450 – 1750/1850, primele valori referindu-se la nordul, ultimele la sudul tarii. Molidisurile se pot gasi si la altitudini mai joase, in depresiunile intramontane, in care se acumuleaza si stagneaza aer rece (depresiunile Vatra Dornei, Giurgeu-Ciuc, Harghita, depresiunile din Carpatii Meridionali din spatele cheilor calcaroase, etc). Prin cultura molidul a fost extins, la altitudini mici, si in alte statiuni, in care insa, din caza cresterii rapide, are lemn spongios, usor atacat de ciupercile de mucegai si sufera doboraturi de vant.

In cea ce priveste regenerarea molidului trebuie avute in vedere urmatoarele caracteristici ale comportamentului ecologic ale acestei specii:

fructificatia mai abundenta se produce la 3-4 ani, samanta, aripata, este usoara si se poate raspandi cu ajutorul vantului la distante destul de mari (mai multe inaltimi de arbore); la limita superioara altitudinala frecventa fructificatiei este de 6-8 ani.

samanta are germinatie buna dar puietii se pot forma numai daca germinarea se produce pe sol mineral sau pe trunchiuri si cioate putrede, nu pe litiera groasa, cu descompunere grea, ce se formeaza pe solurile foarte acide (tipurile de ecosisteme cu Vaccinium, Polytrichum, Hylocomium, Calamagrostis-Luzula)

puietii sunt fotofili, se pot dezvolta deci in teren descoperit sau sub masiv daca au suficienta lumina; sunt insa sensibili la ingheturi tarzii si la desosare (pe versanti insoriti) daca nu au adapost, cel putin lateral; nu sunt pretentiosi fata de sol, cresc bine si pe soluri sarace, acide; dar au nevoie permanenta de apa, nerezistand la seceta; sunt puternic vatamati de Hylobius abietis daca nu se iau masuri necesare de protectie, sufera de concurenta ierburilor si a speciilor de arbori pioneri; sunt nerezistenti la poluare.

Intrucat regenerarea naturala a molidului poate intarzia, din lipsa fructificatiei sau datorita distantei mari fata de arboretele producatoare de samanta, dar mai ales pentru ca arboretele de codru regulat, in care se aplica taieri de regenerare sub masiv, sunt periclitate de doboraturi de vant, in majoritatea molidisurilor se aplica tratamentul taierilor rase pe pachete mici (maxim 3 ha), urmate de regenerare artificiala prin plantatii.

Pricipial insa, in molidisuri se pot aplica si tratamentele gradinarit, cvasigradinarit, progresiv si succesiv la margine de masiv si de asemenea tratamentul taierilor rase in benzi alaturate. Dar aceste tratamente se pot folosi numai in arborete consolidate prin lucrari de conducere de intensitate mai mare inca din prima tinerete. Nu sunt recomandate tratamentele progresiv si succesiv obisnuite pentru ca acestea, avand goluri pe mari suprafete, favorizeaza doboraturile de vant.

Tratamentul gradinarit si cvasigradinarit se poate aplica numai in arboretele de limita, neuniform structurate, sau in alte arborete, prin conversiune, rarindu-le din tinerete, pentru a fortifica inradacinarea arborilor si a mari stabilitatea arboretului.

Taierile progresive si succesive in marginea de masiv, ca si cele rase in benzi alaturate, trebuie corect orientate, astfel ca sa se realizeze protectia antieoliana a seriei de arborete astfel create.

Pana la punerea la punct, prin experimente, a tehnologiilor de aplicare a celorlalte tratamente, va fi necesara utilizarea in continuare a tratamentului taierilor rase, cu regenerare artificiala prin plantatii, dar cu respectarea stricta a marimii parchetelor (maxim 3 ha) si a timpului care trebuie sa treaca pana la alaturarea unui nou parchet (cel putin 15-20 de ani pentru ca arboretul creat in vechiul parchet sa ofere adapost plantatiei din parchetul nou si sa asigure functiile de protectie).

9.2. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE BRAD

Padurile de brad sunt putine in Romania, fiind localizate pe suprafete mici printre padurile de amestec de fag cu rasinoase (altitudini intre 800-1300 m si mai ales in Carpatii Orientali).

In cea ce priveste regenerarea bradului, trebuie avute in vedere urmatoarele caracteristici ale comportamentului sau ecologic:

fructificatia abundenta se produce la 2-3 ani, samanta aripata, dar mai grea decat a molidului, se raspandeste pe suprafete mai reduse,

samanta isi pierde repede puterea de germinatie, totusi daca solul nu este acoperit cu un strat gros de litiera nedescompusa, puietii se formeaza usor,

puietii sunt sciofili, foarte sensibili la insolatie si la inghet in primii ani, fiind necesara protectia destul de indelungata a arboretului matern, treptat rarit prin taieturi de intensitate redusa; puietii se dezvolta bine pe soluri mezobazice-eubazice, cu aprovizionare hidrica suficienta si continua,

puietii pot rezista in umbra chiar 40-60 ani, fiind capabili sa-si reia cresterea activa dupa punerea in lumina; sunt insa foarte puternic afectati de poluare.

Tratamentele indicate pentru regenerarea arboretelor de brad sunt cele de taieri gradinarite, cvasigradinarite, succesive pe intreaga suprafata, succesive in ochiuri, succesive in margine de masiv. Toate taierile trebuie sa aiba la inceput intensitati reduse    pentru a se crea conditii de lumina si umiditate favorabile puietilor de brad de varste mici. Intensitatea taierilor creste treptat, taierile definitive urmand sa se faca cand puietii ating inaltimea de 40-60 cm.

In Romania numai in putine situatii s-au obtinut regenerari bune de brad din cauza intensitatii prea mari a primelor taieri (in general succesive).

9.3. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE

AMESTEC DE FAG CU RASINOASE

Padurile de amestec de fag cu rasinoase formeaza o intreaga fasie altitudinala in subetajul padurilor de fag si de amestec cu fag, din marele etaj nemoral (al padurilor de foioase). Se gasesc intre altitudini de 800/1200 – 1300/1450 (primele valori in nordul, ultimele in sudul tarii).

Speciile care participa in amestec sunt fagul, bradul si molidul, cu comportamente ecologice diferite. Cele pentru molid si brad fiind redate anterior, se releva in continuare caracteristicile comportamentului ecologic la fag:

fructificatia este abundenta odata la 4-6 ani, samanta grea cade numai sub seminceri, cel mult poate fi transportata pe distante mici de animale

puietii sunt sciofili, sensibili la lumina si la inghet, nepretentiosi fata de sol, dar cu necesitati ridicate de umiditate

puietii pot rezista la umbra 10-15 ani, reluandu-si apoi cresterea

Din punct de vedere ecologic puietii de fag se aseamana cu cei de brad, cu deosebirea ca pot suporta, de la inceput, ceva mai multa lumina (deci taieri mai intense).

Tratamentele folosite in regenerarea arboretelor de amestec de fag si brad au fost in general taierile succesive. Din cauza intensitatii mai mari a primei taieri, bradul s-a regenerat mai putin sau deloc, fagul insa bine. Daca taierile au fost insa, mai putin intense, ambele specii s-au regenerat bine, de preferinta bradul sub fag si fagul sub brad, schimbandu-si astfel locul in arboret. Din cercetarile efectuate de C. Bandiu (1973) acest fel de regenerare se produce din cauza absorbtiei diferite a anumitor lungimi de unda din lumina de arborii batrani. In regenerarea acestor amestecuri se pot folosi si taierile succesive in ochiuri. Pe suprafete mici s-au folosit si tratamentul gradinarit sau cvasigradinarit.

Pentru amestecurile de fag, brad si molid ca si cele de brad si molid sau fag si molid s-au folosit atat taieri succesive combinate cu taieri in ochiuri, pentru a favoriza dezvoltarea molidului mai fotofil, dar s-au incercat si taierile de conversiune spre gradinarit ca si cele cvasigradinarite. Se pot folosi insa si taieri succesive sau taieri succesive combinate cu taieri progresive in margine de masiv (mai ales varianta in pana care creeaza mai multe microconditii favorabile pentru regenerarea tuturor speciilor).

9.4. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE FAG

Padurile de fag ocupa cele mai mari suprafete din fondul forestier al Romaniei constituind o fasie altitudinala din subetajul padurilor de fag si de amestec cu fag intre 700-1200m, in parte la munte, in parte la dealuri.

Fagul se regenereaza usor in conditiile tarii noastre. Chiar daca, dupa exploatare, pe unele suprafete nu se mai vad puietii, in anii urmatori acestia apar in masa. Puietii de fag vatamati la exploatare se recepeaza si formeaza semintisuri viabile.

Avand in vedere comportamentul ecologic al puietilor de fag si frecventa fructificatie (la 4-6 ani), fagetele au fost regenerate mai ales prin taieri succesive, mai rar prin cele progresive. Pe suprafete mici s-au aplicat si taieri gradinarite sau de conversiune spre gradinarit. Nu s-au folosit taieri succesive in margine de masiv care ar fi de asemenea indicate.

Frecvent s-au folosit tratamentul taierilor succesive cu 2 taieri (de insamantare si de lichidare), in cazul in care semintisul era instalat pe toata suprafata. Pentru buna dezvoltare a puietilor sunt indicate cel putin 3 taieri.

In fagete s-au aplicat pe suprafete mici si tratamentul taierilor gradinarite, recomandabil mai ales pentru padurile cu functie prioritara de protectie. In unele situatii s-au folosit si tratamentul taierilor progresive sau combinate (succesive si progresive). In fagetele cu regim special de conservare se vor folosi taierile de conservare, in fond asemanatoare tratamentului cvasigradinarit.

9.5. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE GORUN

Padurile de gorun si de amestec cu gorun (goruneto-carpinete, sleauri cu gorun, sleauri cu gorun si fag) formeaza un subetaj distinct al etajului padurilor de foioase situat intre 300-700m in general la dealuri.

Arboretele de gorun, in mare parte de codru regulat, provin insa aproape peste tot, nu numai din samanta ci si din lastari. Ele trebuie deci, convertite integral la codru, prin regenerare naturala sau prin plantatii.

Din comportamentului ecologic al gorunului trebuie retinute:

fructifica abundent la 3-4 ani dar uneori si la 5-6 ani,

puietii sunt fotofili, rezistenti la umbra maximum 3-4 ani, dupa care stagneaza cresterile; sunt mezotermi, dar sensibili la inghet, mezofili avand nevoie de suficienta apa in sol, cu amplitudine larga a cerintelor fata de fertilitatea solului; cresc incet in primii ani; sunt nerezistenti la poluare.

In padurile de gorun si de amestec de gorun s-a folosit si se foloseste curent tratamentul taierilor progresive, cu ochiuri de 1-2 inaltimi de arbori, orientate in general spre E-V din cauza climei mai uscate de la dealuri. Acest tratament permite dezvoltarea buna a puietilor de gorun in centrul si partea nordica a ochiurilor, creand totodata conditii mai de umbra in celelalte parti ale ochiurilor favorabile regenerarii speciilor de amestec si eventual a fagului.

S-au incercat si taieri combinate succesive / progresive care insa nu au dat rezultate prea bune. Unii autori sugereaza ca in padurile de gorun s-ar putea aplica si alte tratamente (cvasigradinarit, chiar gradinarit), dar nu exista experimente concludente in acest sens. Ramane de vazut ce rezultate s-au obtinut in arboretele de gorun tratate in regim de conservare.

In multe goruneto-carpinete si sleauri, gorunul a disparut sau este slab reprezentat din cauza extragerii nelegale si neefectuarii la timp a degajarilor. In asemenea situatii trebuie intreprinse substituiri, reintroducand gorunul prin semanaturi sau plantatii.

In cazul gorunetelor provenite din lastari este necesara conversiunea prin imbatranire sau refacerea arboretelor degradate prin semanaturi sau plantatii.

9.6. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE

DE STEJAR PEDUNCULAT

Padurile de stejar pedunculat si de amestec cu aceasta specie (stejareto - carpinete) formeaza subzona padurilor de stejari mezofili din zona padurilor de stejari, situata intre 100-300 (400)m altitudine. Aceasta subzona apare in nordul si centrul tarii. In sud padurile de stejar si de amestec cu stejar sunt localizate in teritorii ceva mai umede (Piemontul dintre Ploiesti – Gaiesti, Campia Vlasiei, terasele inalte ale luncilor marilor rauri ce coboara dinspre Carpati spre Dunare). Suprafata padurilor de stejar este redusa pentru ca cea mai mare parte a lor a fost defrisata.

Din comportamentul stejarului pedunculat trebuie retinut:

fructifica mai des in lunci (4-5 ani) si mai rar pe campie si piemont (6-8-10 ani),

puietii sunt foarte fotofili, nerezistand in umbra decat 1-2 ani, sunt mezo-eutermi, sensibili la inghet; sunt mezofili si in parte rezistenti la inmlastinare; au amplitudine larga a cerintelor fata de fertilitatea solurilor; cresc incet in primii ani cand au tendinta de tufarire; sunt nerezistenti la poluare.

In padurile de stejar s-au incercat cateva tratamente (de taieri succesive, de crang cu rezerve, dar cel mai frecvent de crang), cele mai bune rezultate s-au obtinut insa prin taieri progresive, cu largirea mai rapida a ochiurilor pentru a da suficienta lumina puietilor. Prin aceste tratament se obtine si o buna regenerare a speciilor de amestec.

Ca si in cazul gorunetelor, din cauza extragerii preferentiale a stejarului si neefectuarii la timp a degajarilor, multe paduri au proportie redusa de stejar sau sunt complet derivate (mai ales transformate in carpinete). De asemenea, o parte din arboretele actuale provin din lastari. Sunt deci necesare, pe de o parte, substituiri prin plantatii cu stejar si, pe de alta parte, conversiuni ale lastarisurilor prin imbatranire (daca stejarul este in proportie suficienta) sau prin substituire daca este vorba de arborete derivate.

9.7. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE

CER SI DE GARNITA

Padurile de cer si garnita, ca si padurile amestecate de cer si garnita (uneori si cu gorun sau stejar pedunculat) formeaza subzona padurilor de stejari submezofili – termofili, din zona padurilor de stejari, situata intre 100-300 m altitudine. Aceasta subzona este localizata in partea de vest a Campiei Romaniei si a Podisului Getic, ca si in campiile si piemonturile din vestul tarii. Suprafata acestor paduri nu este mare deoarece, ca si stejaretele de stejar pedunculat, au fost intens defrisate.

Din comportamentul ecologic al cerului este de retinut:

fructifica des si abundent (la 3-4 ani), formeaza usor semintisuri sub masiv,

puietii sunt mai rezistenti la umbra decat cei ai stejarului si chiar a gorunului; sunt termofili, sensibili la inghet; desi au cerinte normale fata de apa, sunt totusi rezistenti la seceta; relativ nepretentiosi fata de fertilitatea solurilor, suporta solurile argiloase si calcaroase; cresc destul de repede din primii ani.

Spre deosebire de cer, garnita:

fructifica rar si slab (6-10 ani), dar se pare ca se poate regenera vegetativ, prin lastari subterani,

puietii sunt relativ rezistenti la umbra, comparabil cu cei de cer; sunt termofili, sensibili la inghet; au cerinte reduse fata de apa, dar se usuca la secete mari; suporta umiditatea alternanta a solului; nu sunt pretentiosi fata de sol, suporta solurile cele mai argiloase, dar evita pe cele calcaroase; cresc destul de repede in primii ani.

Majoritatea padurilor de cer si garnita au fost tratate, in trecut, in crang sau crang cu rezerve. In momentul de fata este vorba de cranguri supuse conversiunii prin imbatranire sau refacere.

In anii secetosi 1992-1996 padurile de garnita si garnita din padurile de amestec cu cer s-au uscat, creand serioase probleme pentru cultura din cauza lipsei puietilor.

Principial, in padurile de cer si garnita de codru poate fi aplicat tratamentul taierilor progresive, avand in vedere fotofilia destul de mare a puietilor ambelor specii. Dar, spre deosebire de gorun si mai ales de stejarul pedunculat, taierile de largire a ochiurilor pot fi facute la intervale mai mari iar ochiurile pot fi mai mici, avand in vedere ca seceta este mai frecventa in aceasta subzona.

Conversiunea prin imbatranire nu a dat rezultate prea bune din cauza starii proaste a crangurilor, frecvent rarite, cu cioate secatuite, pasunate, etc. In cele mai multe situatii conversiunea trebuie facuta prin refacere folosind protectia arboretelor existente.

9.8. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE SILVOSTEPA

Padurile de silvostepa din Romania sunt grupate in doua subzone ale zonei de silvostepa: paduri de silvostepa nordica cu stejar pedunculat si paduri de silvostepa sudica cu stejar brumariu si stejar pufos.

Padurile de silvostepa s-au mai pastrat pe suprafete extrem mici. Sunt aproape exclusiv regenerate in regim de crang si, de regula, puternic degradate, mai ales prin pasunat.

Din comportamentul ecologic al stejarului brumariu este de retinut:

fructifica rar, mai frecvent si abundent ca arbore izolat,

puietii sunt fotofili, relativ rezistenti la secete dar numai pe solurile cernoziomice profunde; sunt pretentiosi fata de fertilitatea solului; nu suporta solurile superficiale, scheletice.

In cazul stejarului pufos:

fructificatiile sunt rare si ghinda este de regula seaca sau atacata de insecte; specia are insa capacitatea de regenerare vegetativa prin lastari subterani,

puietii sunt fotofili, termofili, xerofili, calcofili.

Padurile de silvostepa sunt rarite, adesea poienite, cu forme ale arborilor proaste. De regula nu se regenereaza natural. In parte au fost supuse refacerii prin plantatii in teren deschis. Multe asemenea paduri au fost substituite prin paduri de salcam, pin, alte specii.

Practic toate aceste paduri trebuie supuse conservarii ca martori ai padurilor de silvostepa de odinioara si pentru conservarea biodiversitatii lor. Regenerarea trebuie facuta prin plantatii cu proveniente locale, folosind la maximum productia, chiar redusa, de ghinda.

9.9. TRATAMENTE APLICATE IN CULTURILE DE SALCAM

Culturile de salcam au fost providentiale pentru impadurirea nisipurilor si a terenurilor degradate de la altitudini joase. Dar salcamul a fost larg folosit pentru impadurirea si altor suprafete din fondul forestier, fiind o specie repede crescatoare, furnizand lemn bun de constructii si foc si avand si valoare melifera. S-au facut insa si greseli extinzandu-se aceste culturi si in statiuni improprii, cu soluri argiloase sau calcaroase. In asemenea statiuni salcamul „incremeneste” de la 10-15 ani si nu da productiile scontate.

In situatia de acum, cand in ocoalele de campie nu exista totdeauna puieti din alte specii pentru impadurire, salcamul este promovat inca pe suprafete destul de mari. Nu se tine cont ca in anii secetosi 1992-1996 s-au produs uscari masive in asemenea culturi.

In afara de culturile noi executate cu puieti produsi in pepiniera, culturile existente se regenereaza in regim de crang simplu, de regula „in cazanire”, pentru a stimula formarea unei noi generatii din drajoni. Dar dupa cateva cicluri puterea de drajonare scade si culturile trebuie regenerate artificial prin puieti. Ciclul la culturile de salcam este de 25-35 de ani. Se obtine lemn de foc dar si material de constructii rurale.

9.10. TRATAMENTE APLICATE IN CULTURILE DE

PLOPI SI SALCII SELECTIONATE

Culturile de plopi euramericani si de salcii selectionate se fac din butasi si au ciclul de 15-30 de ani.

Asemenea culturi s-au infiintat pe circa 60000 ha, in lunci, pentru a produce lemn de celuloza, de chibrituri, etc.

Tratamentul aplicat este taierea rasa pe parchete de pana la 5 ha si reimpadurirea pe cale artificiala tot cu butasi sau puieti proveniti din butasi.

9.11. TRATAMENTE APLICATE IN ZAVOAIE

In zavoaie, care mai ocupa suprafete reduse, regenerarea se face in mod natural din lastari de tulpina la anini, plop negru, salcii si din lastari de tulpina si drajoni la plopul alb si cenusiu. Numai pe aluviuni noi se instaleaza si arborete provenite din samanta.

Tratamentul curent aplicat in aninisuri, plopisuri si salcete din luncile cu durata de inundatie scurta, este cel de crang simplu iar la salcetele din lunca si Delta Dunarii, cu inundatii lungi, se foloseste tratamentul de crang cu taiere in scaun.