APARITIA SI EVOLUTIA ASIGURARILOR
1.1. Relatia Asigurare – Risc
Riscul este definit in dictionarul explicativ al limbii romane ca fiind posibilitatea de a ajunge intr-o primejdie, de a avea de infruntat un necaz sau de a suporta o paguba.
Dorinta omului de a proteja familia si patrimoniul s-a materializat, ca urmare a organizarii stiintifice a solidaritatii umane, in asigurare, care presupune, in principiu, acordarea unei indemnizatii financiare victimelor unor evenimente, precum catastrofele naturale sau accidentele.
Din punct de vedere juridic riscul este evenimentul viitor si inc 626h78g ert (dar posibil), de a carui realizare este legata producerea unor efecte juridice. El are importanta pentru asigurator, deoarece din analizarea si evaluarea lui rezulta nivelul primei si corespunzator al indemnizatiei de asigurare.
In functie de felul incertitudinii poate fi intalnit:
- risc previzibil - provocat de factori cunoscuti la momentul incheierii contractului (de ex.: activitatea in mediu toxic, boala etc.);
- risc imprevizibil - datorat unor factori ce nu pot fi cunoscuti si nici banuiti, precum cutremur, seceta, inundatii, furtuna etc.;
In functie de natura sa riscul poate fi social, cand are drept cauza evenimente sociale (precum boala, somaj) si de natura politica sau economica care are la origini situatia politico-economica existenta si posibile evenimente majore precum: razboi, lovitura de stat, falimentul etc.
Relatia asigurare-risc este una de cauzalitate imediata: prezenta unui risc a creat nevoia de asigurare. Modul in care acest mijloc de protectie a evoluat este strans legat de evolutia civilizatiei umane, de fenomene demografice, economice si de modul in care catastrofele naturale au fost percepute de-a lungul timpului.
1.2. Aparitia si evolutia
In forme primare, asigurarile au fost prezente odata cu primele grupuri sociale organizate, care intr-o forma sau alta, incercau sa-si ajute membrii in caz de nevoie.
Dovezi de existenta a asigurarii exista din antichitate:
- in Egiptul antic (in jurul anului 4500 i.H.) existau societati de intr-ajutorare a cioplitorilor de piatra;
- in Babilon, transportul era organizat in caravane, iar costurile disparitiilor erau suportate in comun de comercianti;
- membrii unui colegiu funerar din Lanuvium (in prezent Lanuvio, Italia) incheiau un adevarat contract de asigurare, platind in timpul vietii cotizatii pentru ca inmormantarea sa fie organizata de colegiul al caror membrii erau.
Imprumutul maritim (foenus nauticum), utilizat de greci si romani, presupunea obtinerea de catre comerciant a unui imprumut in bani necesari organizarii transportului. In cazul in care nava pierea, imprumutul nu trebuia restituit, iar daca ajungea la destinatie, pe langa imprumut se platea si o dobanda ridicata pentru suportarea riscului. In Evul Mediu, imprumutul maritim a continuat sa fie folosit pana in 1234, cand Papa Grigore al IX-lea l-a interzis prin „Nova Compilatio decretalium” datorita dobanzilor excesive.
Asigurarile continua sa-si faca loc ca asociatii mutuale ale lucratorilor, artistilor, astfel ca membrii corporatiilor existente in unele tari europene (Danemarca, Anglia) erau despagubiti in caz de accident de munca, incendiu sau chiar incapacitate de munca.
Ca urmare a interzicerii imprumutului maritim, s-a cautat gasirea unui alt mijloc care sa permita bancherilor obtinerea unei anumite sigurante. Apar premisele contractului de asigurare: bancherii incasau o suma de bani si se angajau sa acopere un eventual prejudiciu cauzat navei sau incarcaturii.
In secolul al XVIII-lea (1653) in Franta, italianul Lorenzo de Tonti a creat primele tontine, practic grupari de persoane care incheiau „asigurari de viata”. Membrii tontinelor contribuiau la un fond comun, pe o perioada determinata, cu o cotizatie anuala si primeau la randul lor anual o suma de bani. La expirarea perioadei, suma obtinuta prin capitalizarea cotizatiilor se impartea membrilor supravietuitori.
Cu titlu de exmplu pot fi mentionate urmatoarele dovezi istorice:
- cel mai vechi contract de asigurare in forma scrisa este datat 1347, fiind incheiat la Genova
- prima codificare a asigurarii in regulile emise de Uffizio de Marcanzia in 1383;
- prima societate de asigurari maritime in 1424;
- cel mai vechi contract scris in materia asigurarilor de viata a fost incheiat la Londra in 1583
dupa marele incendiu (1666) apar la Londra primele asigurari contra incendiilor.
Odata cu secolul al XIX-lea, putem vorbi de asigurarile moderne: in Franta apar societati de asigurare care au prosperat rapid, in Anglia apare prima societate de asigurari pentru accidente pe calea ferata, se diversifica domeniile de asigurare.
In concluzie, aparitia si evolutia asigurarilor s-a datorat:
a. evolutiei economico-sociale;
b. urbanizarii si organizarii breslelor;
c. dezvoltarii matematicii si in special a teoriei probabilitatilor.
1.3. Asigurarile in Romania
Ca si in restul Europei, in secolul al XIV-lea, apar asociatiile mutuale, pe structura breslelor, in cadrul carora fiecare membru platea taxa de inscriere si cotizatii, iar sumele colectate erau utilizate pentru inmormantari, ajutorarea vaduvelor si copiilor.
Pot fi amintite umratoarele mentionari istorice :
- in 1744 o Casa de incendii organizata la Brasov ai carei membri plateau o suma de bani, urmand a fi despagubiti in caz de incendiu;
- in 1823, in Sibiu s-a incercat fara succes infiintarea unei institutii de asigurare pentru incendiu.
Prima institutie care a avut ca obiect de activitate asigurarea a fost intemeiata de Asociatia Meseriasilor din Brasov care in 1844 infiinta Institutul General de Pensii din Brasov. In partea de sud a tarii - vechiul Regat - in 1871 lua fiinta prima societate de asigurari: 'Dacia'. (Au urmat: 'Romania', 'Nationala', 'Generala', 'Agricola's.a..)
In perioada interbelica, activitatea in domeniul asigurarilor a luat amploare, odata cu intrarea capitalului strain. (Printre multele societati de asigurare, existau si institutii precum Casa Armatei - sectia asigurari - care asigurau caii din proprietatea statului aflati in folosinta ofiterilor si Eforia Bisericii Ortodoxe Romane - care asigura prin sectia de specialitate bunurile din proprietatea parohiilor.)
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, intregul portofoliu al societatilor de asigurare a fost preluat de Sovromasigurare. Ulterior, s-a infiintat Administratia Asigurarilor de Stat la care statul a detinut monopolul total in materie de asigurari.
Dupa 1990, in baza Legii 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor, a Legii 136/1995 si a Legii nr. 32/2000 privind asigurarea si reasigurarea s-au infiintat nenumarate societati de asigurare cu capital privat. In 1991, prin hotarare de guvern s-a infiintat Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare in cadrul Ministerului Finantelor ale carui atributii au fost preluate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (articolul 4, al Legii nr. 32/2000).
|
