ASIGURAREA CALITATII
Sistemul de management al calitatii
q cerinte generale
q cerinte referitoare la documentatie
Managementul resurselor
q asigurarea resurselor
q resurse umane
q infrastructura
q mediu de lucru
Realizarea proiectului propus
q planificarea realizarii proiectului(modul de lucru cu copii prescolari)
q disctii referitoare la relatia dintre copil si par 656i813g inte
q proiectare si dezvoltare
q aprovizionare
q productie si furnizare de servicii
q tinerea sub control a dispozitivelor de masurare si monitorizare
q Masurare, analiza si īmbunatatire
q aspecte generale
q monitorizare si analiza
Educatorul trebuie sa cunoasca particularitatile colectivului de prescolari, nivelul varstei cat si grupa cu care lucreaza, stilurile de īnvatare fiind in functie de varstta medie a grupei cat si nivelul de integrare a copiilor.Se urmareste ca procesul sa fie educativ, copii sa se poata adapta īn raport cu cerintele grupei si cu specificul lucrarilor, utilizānd activitati variate de īnvatare si, īn special, cu caracter aplicativ.
Materialele de īnvatare propuse sunt usor de īnteles, informatiile si cerintele sunt formulate īntr-un limbaj adecvat nivelului prescolarilor, accesibil si sustinut prin exemple sugestive si prin imagini.
Abilitatile pecare prescolarii trebuie sa le dobāndeasca sunt:
īntelegerea activitatii/ exercitiului
abilitati de cercetare/ documentare utilizānd o serie de resurse (jucariile, carti de colorat, material didactic)
identificarea unor solutii alternative pentru rezolvarea problemelor
modul de discutie, de dezbatere si de luare de decizii īn diverse situatii(lucruri pierdute, gasite cu ajutorul jocului)
planificarea, efectuarea si evaluarea unei activitati prin analiza punctelor tari, a punctelor slabe si a aspectelor ce urmeaza a fi īmbunatatite īn viitor
abilitati de pregatire si utilizare a echipamentelor
lucrul īn echipa, cat si fiecare separat in functie de genul de lucru pe care il efectueaza;
īntelegerea diferitelor roluri pe care le au ceilalti īn cadrul grupului si influenta stilurilor de īnvatare
Evaluarea trebuie sa fie un proces continuu si sumativ referindu-se īn mod explicit la criteriile de performanta si la conditiile de aplicabilitate ale acestora, corelate cu tipulde evaluare specificat īn Standardul de Pregatire Profesionala pentru fiecare competenta.(pentru cadru didactic).
CONCEPTUL DE ASIGURAREA CALITĂŢII
ASIGURAREA
CALITĂŢII
CALITATEA TOTALĂ - satisfacerea continua a cerintelor parintilor cat si a copiilor īn conditiile unor costuri minime
RESPONSABILITATEA CONDUCERII
angajamentul conducerii
orientarea spre copil/parinte
politica īn domeniul calitatii
planificare
obiectivele referitoare la
calitate
planificarea sistemului de management al calitatii
responsabilitate, autoritate si comunicare
responsabilitate si autoritate
r eprezentantul conducerii
comunicare interna
analiza efectuata de conducere
aspecte generale
date de intrare ale analizei
date de iesire ale analizei
Gradinita si joaca
Proiectul propus pentru asigurarea calitatii in lucru cu copii prescolari propus este gradinita si joaca, o metoda benefica in dezvoltatrea intelectuala cat si oriectarea copilului .
Pedagogul pentru a oferi calitate activitatii sunt preocupati de problema inteligentei nu atat in cazul copiilor considerati statisticnormali ci si in cazul copiilor considerati exceptionali.
Ceea ce a adus nou gradinita in educatia copilului a fost activitatea spontana a acestuia. In stadiile scolaritatii, exercitiile si metodele utilizate se inspira din viata adulta, insa simplificate si adaptate la nivelul de inteligenta al copilului, iar dezvoltarea lor depinde de exersarea lor. In gradinita insa, metodele si exercitiile folosite au ca punct de plecare copilul. Desigur ca aceste jocuri si actiuni spontane sunt adaptate si se petrec sub indrumarea unui adult (educatoarea), insa ele isi au izvorul in instinctele copilului. In gradinita este vorba de joaca, in timp ce stadiile scolaritatii presupun munca. Asadar opozitia dintre gradinita si scoala este evidenta. Cumva, clasa intai apare ca o veriga de legatura. Metodele sale se apropie de cele ale gradinitei, insa elevii se confrunta si cu necesitatea de a invata - mai devreme sau mai tarziu - anumite procedee sau de a-si insusi anumite informatii din manuale. Gradinita s-a transformat, cu timpul, dintr-o institutie situata in afara sistemului de invatamant, intr-o parte integranta a acestuia, si acest lucru a pornit de la ideea reorganizarii intregului sistem scolar, asa cum s-a facut cu clasa intai.
Gradinita nu poate fi restructurata pana ce o psihologie mai "profunda" va elucida intregul proces ce sta la baza activitatilor din copilarie. Valoarea sa educationala va fi bine inteleasa doar daca intelegem si modul in care actiunile de joaca ale copilului se integreaza in mod gradual in activitati ale adultului, care devine constient de semnificatia lor atat pentru el ca individualitate cat si pentru societate. Pentru a exemplifica, am putea sa ne referim la evolutia sistemului britanic de invatamant, care a trecut de la stilul analitic, rigid al scolilor traditionale la stilul dinamic, foarte bine ilustrat de William James.
Diferentele evidente dintre gradinita si scoala se refera in primul rand la modul in care fiecare dintre ele percepe modul de dobandire al "tehnicilor" adultului. Scoala considera ca acest lucru se produce treptat, prin integrarea diferitelor elemente, cum ar fi limbajul, conceptul de numar, si rezultatele experientei, ale caror semnificatii copilul le va intelege mult mai tarziu. Pana atunci, el trebuie sa "lucreze" in cadrul scolii pentru dobandirea lor, avand incredere in parintii si in profesorii sai, care ii explica faptul ca la un moment dat acestea se vor integra, fiind utilizate in mod complementar. Prin urmare, gradinitei nu i-a mai ramas decat sa se ocupe de joaca copilului, care va avea o influenta hotaratoare in viitor. In gradinita s-a observat ca fiecare tip de joaca a copilului repeta sau copiaza intr-un fel o activitate de-a adultului, si in consecinta s-au urmarit trei planuri: planul afectiv, urmarindu-se o implicare afectiva corespunzatoare a copilului in situatia de joaca; planul concret, prin figurarea in joc a unor obiecte, detalii, aspecte, etc. din lumea reala; planul educational, prin educarea organelor de simt si a capacitatilor discriminative si perceptive.
Aceste planuri corespund scopurilor activitatii scolare: dobandirea deprinderilor, capacitatilor si abilitatilor si insusirea cunostintelor. In gradinita, aceste scopuri se realizeaza prin joc (in cadrul carora copiii se folosesc de maini, de picioare, de vaz, de auz), care reproduce realitatea. Dobandirea abilitatilor se realizeaza asadar prin educarea deprinderilor mainilor, picioarelor, deprinderilor de vaz, de auz in jocurile de tesut, de construit, de cantat, de dansat, etc. si prin atragerea atentiei copilului ca asa ceva va face cand va fi mare. Educarea organelor de simt si dobandirea abilitatilor primare de cusut, construit, cantat, etc. nu are loc exclusiv la varsta gradinitei; ceea ce se intampla in gradinita in mod special este ghidarea lor catre o atitudine afectiva corespunzatoare, fie ca este cea a societatii in care copilul traieste, fie ca deriva din faptul ca ei singuri recunosc ceea ce este frumos si ceea ce reprezinta ordinea. Intr-un cuvant, gradinita lucreaza pe directia organizarii si indrumarii jocurilor copiilor, astfel incat acestea sa reprezinte simbolic viata de adult si lumea in care urmeaza ca ei sa traiasca, si asupra inducerii unor atitudini pozitive in cadrul jocurilor simbolice.
Problema cu care s-a confruntat gradinita n-a fost asadar pur si simplu exersarea anumitor deprinderi, capacitati, etc., ci introducerea acestor asa-numite exercitii in activitatea copilului intr-un mod organizat, la o varsta la care el nu s-ar putea supune rigorilor impuse ulterior de scoala. Dar, pe de alta parte, pentru ca jocurile lor sa fie si educative ele nu trebuie sa ramana la stadiul de simple jocuri, cu alte cuvinte ele nu trebuie sa faca apel doar la spontaneitatea copilului, ci trebuie sa introduca copilul, treptat, in activitatile adultului, pentru care copilul trebuie sa fie pregatit. Mama sau baby-sitter-ul pot sa il supravegheze pe copil, astfel incat acesta sa se joace intr-un mod sanatos., insa acest lucru nu inseamna neaparat educarea lui.
Problema care se pune in ceea ce priveste gradinita se refera la descoperirea proceselor educationale corespunzatoare acestei varste, pe de o parte, iar pe de alta parte la organizarea lor in asa fel incat sa serveasca scopului de a-l pregati pe copil pentru viata adulta. Gradinita realizeaza acest dublu scop prin emotiile si atitudinile pe care copilul le dezvolta in jocurile sale si care il leaga de viata de adult. Aceste emotii si atitudini nu pot fi suscitate in copil decat prin simbolizarile introduse in joc. De exemplu, jocurile de vanatoare nu sunt decat o reprezentare simbolica a cautarii hranei pentru sine si pentru cei ce vor depinde de el in viata adulta (de exemplu, jucand rolul de tata-pasaroi, el are sentimente pentru puiii sai din cuib, anticipand astfel sentimentele pe care le va resimti pentru propriii sai copii atunci cand va fi tata). In jocurile de lupta se simbolizeaza apararea casei si a tarii iar in jocul cu culori si forme (cuburi, sfere, etc.) se simbolizeaza valorizarea estetica a formei si a culorii din arta.
Intrebarea de ordin psihologic la care trebuie sa raspunda educatia din gradinita este urmatoarea: simbolizeaza intr-adevar copiii in jocul lor elemente ale activitatilor adultului? Cu alte cuvinte, activitatea nativa de joc a copiilor se transforma in activitatile adultului prin trezirea in constiinta copilului a starii emotionale subiacente activitatii adulte?Este intr-adevar acesta principiul dupa care ar trebui sa organizam activitatea de joc a copilului astfel incat sa fie in acelasi timp educativa? Dezvolta intr-adevar copiii, in aceste actiuni independente una de cealalta, in aceste jocuri atat de diverse, valori sociale sau estetice? Caci aceasta independenta, izolare una de alta a actiunilor este caracteristica jocului copilului. Actul in sine este destul de rational. Copilul cauta obiectul ascuns in acelasi mod in care va cauta mai tarziu, ca adult, hrana. Insa obiectul pe care el il cauta nu are nici o valoare pentru el in afara jocului. In principiu el lupta la fel cum ar lupta daca ar trebui sa apere cu adevarat viata lui sau a familiei sale, dar victoria sau infrangerea lui nu are nici o legatura cu viata lui reala, si acest lucru este valabil in cazul tuturor jocurilor copiilor. Cum se organizeaza, cum se stabilesc conexiunile intre aceste procese independente ale copilului, cum ar trebui sa fie ghidate aceste jocuri astfel incat viitorul adult sa actioneze in mod logic, rational? De fapt, actiunile izolate, independente performate de copiii sau de animale se datoreaza unor stimuli obiectivi care leaga din ce in ce mai mult jocul de activitatea reala a adultului. Cu alte cuvinte, copilul trece de la simpla manipulare, manuire a uneltelor pentru placerea lui la deprinderea unor abilitati atunci cand realizeaza ce poate face cu ajutorul lor , si din aprecierea capacitatii pe care o detine si din status-ul pe care astfel il obtine el ajunge sa realizeze ca isi poate imbunatati relatiile sociale.
In mod analog, valorile sociale se dobandesc prin dezvoltarea, in cadrul societatii, a capacitatilor de a te descurca singur. Emotia urmeaza aprecierii situatiei. Copilul care constientizeaza dependenta sa de parinti are cu totul alte sentimente pentru ei decat atunci cand simte ca poate avea grija de ei cand acestia au imbatranit, si nu mai empatizeaza cu copilul care are pentru parintii lui o dragoste de tip dependent. Dezvoltarea acestor capacitati este suscitata de o nevoie obiectiva, si legatura lor cu alte actiuni care in final se integreaza in strategii complexe ale adultului este descoperita inainte ca noi sa resimtim emotii, care nu sunt decat o valorizare a acelor actiuni. Psihologia acccentueaza in mod constant faptul ca emotia este ulterioara actului in sine si nu invers si demonstreaza ca lumea obiectiva ne este cunoscuta prin propriile noastre actiuni; concluzia evidenta care se poate trage de aici este ca dobandim noi cunostinte despre lume pe masura ce ne confruntam cu noi stimuli care suscita la noi actiuni, superioare celor anterioare, si ca numai in acel moment valorizam lumea prin propriile noastre emotii.
Daca acest lucru este adevarat, nu prin simbolizari ar trebui sa se faca educatia copilului. In jocurile copilului descoperim actiunile coordonate, complexe ale adultului si le valorizam. Dar, atunci cand incercam sa transferam aceasta emotie la copil, depasim de fapt sfera emotionala a copilului, si, in cazul in care totusi reusim sa-l facem pe copil sa o accepte constient, nu facem decat sa-i suscitam pur si simplu un sentiment, si in acest caz este vorba de sentimentalism si nu de valorizare. Ce poate sa insemne pentru un copil sa mori pentru un tovaras atunci cand el nu stie nimic despre razboaie si nici de cauzele lor obiective, in afara unui sentiment vag? In fapt, copilul isi va construi o imagine grotesca despre o lupta sau despre o inmormantare la care si el participa cumva. Copilul joaca jocul, dar de aici pana la a simti ce simte adultul atunci cand isi apara un tovaras este o distanta mare. Acest fapt ridica o problema mai larga, si anume a capacitatilor imaginative de care dispune copilul. Pe masura ce educatoarea organizeaza jocul in jurul unei valori afective, imaginatia copiilor incepe sa se miste in mod arbitrar. El incepe sa asocieze lucruri care pentru noi nu au nici un fel de asemanare unul cu altul. Exista doua modalitati prin care i se poate ghida procesul imaginativ; fie i se spune sa explice asemanarile care il fac sa "apropie" doua obiecte, fie presupunem ca are suficiente motive de a le considera asemanatoare, motive care izvorasc din experienta lui personala.
Se pare ca acest lucru readuce intreaga discutie in punctul de unde s-a pornit. Viata copilului se constituie la inceput din actiuni izolate, independente -actiuni care nu sunt decat fatete ale unor activitati pe care le va performa mai tarziu, in viata de adult. Pe masura ce creste, aceste actiuni se organizeaza, integrandu-se in mod treptat in activitati rationale, orientate spre un scop, specifice adultului. Daca aceasta integrare nu se poate realiza prin accentuarea emotiei -cu alte cuvinte, facandu-l pe copil constient de intelesul mai larg, mai general al jocului sau -asa cum s-a demonstrat, mai ramane doar solutia organizarii cadrului in care are loc joaca. Daca, in acest mod, putem face ca jocurile lui sa se integreze intr-o activitate mai larga ce isi gaseste corespondentul in viata reala, atunci ii oferim indiciile de asociere a acestor actiuni disparate, indicii de care el are de fapt nevoie. Cade asadar in sarcina parintelui sau educatorului sa ii ofere un cadru in care el doar sa asiste, sa indrume dezvoltarea copilului. De exemplu, s-ar putea juca de-a curatenia, de-a constuctorul, de-a bucatarul, etc. Nu trebuie sa se forteze in nici un fel dezvoltarea stadiala a copilului. Tot ceea ce educatorul sau parintele trebuie sa faca este sa organizeze "lumea" din jurul copilului pentru ca unui joc sa ii urmeze in mod natural un altul, astfel incat unitatea acestor jocuri sa se realizeze indata ce copilul a atins stadiul inteligentei necesar realizarii acestei sinteze integratoare.
Scolile il obliga pe copil sa realizeze o activitate al carui scop final deocamdata nu il intereseaza, nefiindu-i acccesibil, dar despre care invatatorul ii spune ca ii va fi util in activitatile viitoare. De exemplu, pe el nu il intereseaza sa masoare ceva cu exactitate, dar de indata ce cutia pe care vrea sa o construiasca ii va trezi interesul,el va utiliza in mod natural masuratorile exacte.Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie sa faca cadrul didactic este sa realizeze o conexiune, o legatura intre diversele actiuni , astfel incat ceea ce a rezultat dintr-o actiune sa serveasca drept stimul pentru o alta actiune.Asadar, procesul educativ trebuie sa ii furnizeze copilului ansambluri pe care copilul sa le poata intelege si care sa ii suscite interesul si care sa includa actiuni la inceput separate, fara nici un fel de legatura intre ele.
Principiul organizator al jocurilor copiilor din gradinita -in scopul de a le transforma in jocuri educative- ar trebui deci sa fie oferirea unui cadru de viata in care sa se poata include in mod natural actiuni independente. Jocurile trebuie sa fie integrate intr-un ansamblu recognoscibil pentru copil. Asfel, sistemul educativ din gradinite si scoli va fi reformat.
|
