CONCEPTUL DE ASIGURĂRI SOCIALE sI PROTECŢIE SOCIALĂ
Evolutia social-istorica si culturala al omului a adus cu sine si o diversificare a nevoilor individuale si de grup, în aceasta privinta existând o logica si o dinamica specifica a sistemului de nevoi, o conexiune functionala a acestora. Societatea a devenit un cadru obligatoriu de împlinire a trebuintelor omenesti si de promovare a mijloacelor pentru satisfacerea lor.
Pentru orice individ si în cazul oricarei societati viata, sanatatea, proprietatea, siguranta persoanelor si a bunurilor materiale sunt valori fundamentale si prioritare.
Necesitatea de a se asigura este indispensabila oricarui cetatean din zilele noastre, acesta dorind sa-si protejeze propria persoana si bunurile sale împotriva evenimentelor paguboase, daunatoare, nedorite. Anumite consecinte ale unor împrejurari nefaste ar putea fi evitate prin vigilenta (incendiul, furtu 313l1116d l), altele nu pot fi evitate în ciuda oricarui efort depus (cutremurul, grindina, trasnetul), iar altele sunt guvernate de legitati inevitabile, oamenii fiind neputinciosi de a utiliza, în totalitate, forta naturii, resursele de timp în favoarea lor, datorita limitei cunoasterii si specificitatii fiintei umane (decesul). Dezastrele naturale, revolutiile, razboaiele si înmultirea atentatelor teroriste, la începutul acestui secol al XXI-lea, în diverse zone de pe glob (Israel, New York, Irak, Madrid s.a.), au amplificat starea de incertitudine a oamenilor si au accentuat, totodata, nevoia lor de a trai într-o lume, în care sa se simta aparati si neagresati, în care scânteia vietii sa ramâna vie, iar acumularile în cunoastere si experienta sa conduca la întarirea puterii umane, în vederea cresterii calitatii vietii, al asigurarii unui grad sporit de civilizatie si de siguranta a societatii.
Cu cât sentimentul de insecuritate personala si neajutorare este mai pronuntat, cu atât si constiinta ori dorinta propriei asigurari este mai puternica si lucida.
1.1 Elemente definitorii ale necesitatii asigurarii si protectiei sociale
Necesitatea obiectiva a înfaptuirii asigurarilor sociale decurge din faptul ca salariatii, cooperatorii, agricultorii, întreprinzatorii particulari, lucratorii pe cont propriu si alte categorii de persoane, participante la desfasurarea procesului de productie si a oricaror activitati recunoscute ca fiind utile societatii, pot ajunge în imposibilitatea de a mai munci cu integritatea fortelor lor, datorita diferitelor cauze, cum sunt: accidentele, bolile, maternitatea, invaliditatea, precum si ca urmare a atingerii unei anumite limite de vârsta, pierderea, restructurarea lcurilor de munca, etc.
În aceasta situatie persoanele active ocupational pot pierde capacitatea de a-si câstiga prin munca proprie cele necesare traiului lor si familiilor lor, ceea ce determina ca statul, angajatorii - salariatii în principal - prin companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale, unitatile si organizatiile cooperatiste, asociatiile, întreprinderile private - întreprinzatorii particulari, lucratori pe cont propriu - etc., precum si asiguratii sa-si uneasca eforturile, pentru a lua din timp masurile preventive corespunzatoare în vederea protectiei celor în cauza, asigurându-le o parte a veniturilor necesare în perioada de incapacitate de munca sau de pierdere a locului de munca.
Problemele de asigurari sociale din fiecare tara sunt reglementate în concordanta cu conditiile politice, economice, sociale si culturale ale fiecarei etape de dezvoltare a societatii.
Scopul permanent propus de participanti este de a contribui la îmbunatatirea calitatii vietii cetatenilor, pe întregul parcurs al vietii lor, fie perioada activa, fie chiar inactiva
Sistemele de asigurari sociale se bazeaza pe perioada activa a membrilor societatii cât si pe interesul actorilor de pe piata muncii.
Dezvoltarea si perfectionarea diferita de la tara la tara a factorilor de productie au determinat crearea unui sistem propriu national de asigurari sociale a carui extindere si perfectionare este un proces continuu, atât pe plan national cât si pe cel european, respectiv mondial.
Fiind o importanta problema de stat, în România, însusi statul îsi asuma responsabilitea reglementarii si aplicarii masurilor de protectie sociala, având scopul final, asigurarea unui trai decent ale cetatenilor sai, acestea fiind garantate de Constitutie - legea fundamentala a societatii.
Notiunea de asigurari sociale este tratata în literatura economico-financiara si juridica succint si neuniform si pâna în prezent nu o întâlnim într-o formulare, unanim, admisa respectiv acceptata.
În interesul întelegerii corecte, într-un spirit evolutiv al asigurarilor sociale, redam mai jos câteva definiri exemplificative, astfel ele reprezinta:
forma de ocrotire a persoanelor încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale si asistenta medicala în caz de boala, în trimiterea la odihna sau tratament
ansamblul de masuri constând în indemnizatii (venituri de înlocuire) prestatii si servicii, care se asigura de catre stat, în cazul producerii efectelor unor riscuri sociale stabilite prin lege.
o veriga importanta a sistemului financiar si de credit cuprinzând acele relatii economice, exprimate în forma baneasca, prin mijlocirea carora se repartizeaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii personalului muncitor, cooperatorilor si membrilor lor de familie, în caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca, la batrânete si în multe alte cazuri
un sistem de ocrotire, de protectie si de ajutorare a cetatenilor activi, a pensionarilor si a membrilor lor de familie, care consta în acordarea de catre stat sau anumite organizatii, de indemnizatii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihna, la tratament balnear si alte gratuitati, în perioada în care se gasesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de munca sau în alte cazuri când ajutorarea este necesara
cel mai important mijloc de realizare a protectiei populatiei active, în special a salariatilor, în caz de pierdere a veniturilor din cauza de somaj, maternitate, îmbolnaviri, invaliditate,precum si a populatiei inactive cauzata de batrânete sau decesul asiguratului cu mostenitori dependenti - fara posibilitati de a se întretine pe cont propriu
asigurarile sociale constituie partea relatiilor social-economice banesti, cu ajutorul carora, în procesul repartitiei produsului intern brut, se formeaza, se repartizeaza, se gestioneaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor, pensionarilor si a membrilor familiilor acestora.
finantarea masurilor de ocrotire, de protectie si de ajutorare a cetatenilor activi, a pensionarilor si a membrilor de familie si constau în acordarea de catre stat de indemnizatii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihna, la tratament balnear si alte gratuitati, în perioada în care se gasesc, temporar sau definitiv, în incapacitatile de munca sau în alte cazuri când ajutorarea este necesara
un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materiala de batrânete, boala sau accident a persoanelor care sunt subiecte într-un raport juridic de munca sau a altor categorii de persoane, precum si a urmasilor acestora
Asigurarea sociala are un rol de prevenire, întareste spiritul de independenta si libertate a membrilor societatii si dezvolta spiritul de solidaritate si coeziune sociala atât în perioada activa cât si de inactivitate a membrilor societatii.
În procesul de formare a veniturilor bugetului asigurarilor sociale se cultiva spiritul de economisire a populatiei ocupate si aceasta constituie un mijloc de reglare a relatiilor financiar-bancare, recunoscându-i-se rolul de pârghie financiara.
1.2 Sfera de cuprindere
Experienta internationala, acumulata pe parcursul a mai bine de 150 de ani, a demonstrat ca apararea împotriva formelor concrete de riscuri sociale poate fi organizata, cel mai eficient, în cadrul diferitelor forme -sectoare- ale sistemului de asigurari sociale.
1.3 Obiectul asigurarilor sociale
Esenta oricarei forme de asigurare consta în diminuarea si compensarea riscului de pierderi materiale, prin distribuirea consecintelor negative ale acestuia la un numar, cât mai mare posibil, de subiecti -persoane juridice si fizice- expusi anumitor forme de risc asigurate.
În acest scop, participantii respectivi îsi constituie resursele banesti -materiale- pentru utilizarea lor, atunci când se ivesc evenimente care constiuie cazurile de risc asigurat, ceea ce conduc la pierderea respectiv diminuarea certa a resurselor materiale existente.
Obiectul protectiei prin asigurare sociala, îl constituie riscul de pierdere a veniturilor profesionale respectiv a salariului -veniturilor- de catre populatia ocupata, de asemenea riscul de a suporta cheltuieli suplimentare legate de recuperarea capacitatii de munca si reabilitare profesionala.
Formele, componenta subiectilor si sfera relatiilor sociale (apropiate între ele, din cauza aparitiei unei situatii de insuficienta a mijloacelor de existenta în rândul salariatilor si al altor categorii de persoane, care desfasoara o activitate economico-sociala aducatoare de venit), sunt unite prin acea categorie social-economica si juridica universala numita "risc social".
Situatia de risc social poate apare ca urmare:
pierderii capacitati de munca (din cauza de boala, accident, maternitate, batrânete, etc.);
lipsei cererii pe piata muncii (somaj).
Insuficienta mijloacelor de existenta, ca urmare a bolii, accidentelor, invaliditatii, maternitatii, care determina ca lucratorul sa nu poata participa în procesul de productie, fiind astfel privat de salariu reprezinta, pentru individ, un eveniment întâmplator, iar pentru economia de piata, în general, un fenomen permanent si de masa.
Ca fenomen social, riscurile sociale sunt determinate de îmbinarea complexa a diferitilor factori din viata societatii: politica sociala si politica economica a statului, maturitatea societatii civile si baza legislativa, gradul de dezvoltare a raporturilor de munca dintre angajatori si angajati.
Asadar obiectul asigurarilor sociale îl reprezinta relatiile economice si juridice ale subiectilor în constituirea si utilizarea mijloacelor financiare, destinate ocrotirii populatiei ocupate fata de riscurile sociale, precum si în organizarea asistentei medicale si de reabilitare
De remarcat, faptul ca asigurarile sociale de stat pentru salariati vizeaza riscurile sociale enumerate de Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr.102/1952, respectiv boala, maternitatea, invaliditatea, batrânetea, accidentul de munca si boala profesionala, decesul, protectia juridica a somerilor, sarcinile familiale s.a.
1.4 Obiectivele asigurarior sociale
Principalele obiective ale asigurarilor sociale de stat din România, sunt urmatoarele:
Acordarea de prestatii în bani, pe termen lung si scurt, acestea reprezentând venit de înlocuire pentru pierderea totala sau partiala a veniturilor profesionale, ca urmare a batrânetii, invaliditatii, accidentelor, bolii, profesionale sau decesului.
Prevenirea îmbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca prin
- acordarea de indemnizatii pentru trecerea temporara în alta munca, reducerea timpului de munca sau în caz de carantina;
- acordarea de ajutoare pentru procurarea de proteze, orteze si de alte produse ortopedice
- tratament balnear si reabilitare profesionala, potrivit programului individual de recuperare a capacitatii de munca.
Cedarea unei parti din contributiile individuale datorate sistemului public de asigurari sociale de stat în favoarea celui privat
Armonizarea si exportul de prestatii în relatiile cu tarile comunitatii europene cât si în alte situatii specifice reglementate.
1.5 Protectia sociala - Delimitari conceptuale
Transformarile ce au avut loc dupa Decembrie 1989 au determinat declansarea unui proces complex privind democratizarea societatii si evolutia societatii dupa principiile functionarii unei economii de piata.
Ca urmare, au fost largite sfera preocuparilor teoretice pe lînga cele privind domeniul asigurarilor financiar bancare dar si politice si în rândul opiniei publice cu privire la protectia sociala, la asigurarile sociale si diferite forme de asistenta sociala.
Se constata însa în continuare o anumita nesiguranta privind continutul, sfera de cuprindere, principiile de organizare, functionare si finantare a sistemului de protectie sociala.
Conceptul de protectie sociala are ca sfera de cuprindere similara cu cel de securitate sociala consacrata institutional, pe plan mondial.
Securitatea sociala este definita de Biroul International al Muncii, drept protectia pe care societatea o acorda membrilor sai printr-un ansamblu de dispozitii publice contra mizeriei economice si sociale, care îi ameninta în caz de pierdere sau reducere importanta a câstigurilor datorita bolii, maternitatii, accidentului de munca, somajului, invaliditatii, batrânetii sau decesului, precum si prin acordarea de îngrijiri medicale si de alocatii familiilor cu copii.
În tara noastra, dupa decembrie 1989 conceptul de protectie sociala a fost folosit si consacrat în Constitutia României.
În viziunea predominanta a specialistilor -teoreticieni si practicieni-, protectia sociala reprezinta un ansamblu de actiuni întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populatiei.
Protectia sociala se sprijina pe principiul solidaritatii, astfel:
solidaritatea celor care nu au copii fata de cei care si-au asumat responsabilitatea de a da viata si a educa generatiile urmatoare;
solidaritatea celor sanatosi fata de cei bolnavi;
solidaritatea celor activi fata de cei carora vârsta nu le mai permite exercitarea unei activitati utile pentru societate;
solidaritatea celor care au un loc de munca fata de cei aflati în somaj.
Câmpul de aplicare al unui sistem de protectie sociala este delimitat de trei coordonate si anume:
categoria de persoane protejate;
riscurile sociale acoperite;
mecanismele de protectie sociala.
În ceea ce priveste mecanismele de protectie sociala, pot fi remarcate categoriile variate de prestatii prin care se urmareste înlaturarea efectelor daunatoare ale riscurilor sociale.
În raport cu obiectul lor, prestatiile pot fi:
în bani (pensii, indemnizatii de somaj, alocatii, ajutoare etc.);
în natura (îngrijirile medicale, proteze, orteze).
Într-o acceptiune mai larga, protectia sociala se refera nu numai la protectia veniturilor. Ea vizeaza, o multitudine de domenii, cum ar fi: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si recreere, mediul social-politic, dezvoltarea parteneriatelor sociale, conditiile materiale de viata -locuinta si mediul de locuit, ocuparea fortei de munca si conditiile de munca; veniturile si consumurile) protectia persoanelor în vârsta, acelora aflate în incapacitate de munca, a urmasilor, viata de familie, respectarea ordinii sociale si de drept, etc.
Într-o asemenea abordare, protectia sociala se apropie mai mult de ceea ce este îndeobste cunoscut sub denumirea de bunastare sociala.
Alaturi de asigurarile sociale, sistemul de asistenta sociala reprezinta o componenta de baza a sistemului de protectie -securitate sociala.
Locul si rolul asistentei sociale este definit în raport cu alte obiective, actiuni, masuri menite sa contribuie la ameliorarea conditiilor de viata ale populatiei - la nevoie.
Formele moderne de securitate sociala promoveaza inclusiv masuri active de formare, dezvoltare a categoriilor de asigurati cât si a celor care dezvolta piata muncii si formele de ocupare a fortei de munca.
Sistemul de asistenta sociala reprezinta o componenta a sistemului de protectie sociala. Sistemul de asistenta sociala, reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau înlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situatii, care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane.
Asistenta sociala are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorita unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala, nu au posibilitatea sa îsi asigure nevoile sociale, sa îsi dezvolte propriile capacitati si competente pentru integrare sociala.
Sistemul national de asistenta sociala se întemeiaza pe urmatoarele principii generale:
respectarea demnitatii umane,
universalitatea,
solidaritatea sociala,
parteneriatul,
subsidiaritatea.
Spre deosebire de sistemul contributiv al asigurarilor sociale de stat, care ofera prestatii pe baza de afiliere la sistem si plata unei contributii stabilita prin lege, în cadrul sistemului de asistenta sociala prestatiile sunt limitate la anumite categorii de populatie defavorizata -de exemplu persoane care nu-si pot procura cele necesare traiului, iar familia este si ea neputincioasa sau pur si simplu lipseste si se acorda pe baza de ancheta sociala, prin testarea nevoilor sociale -ansamblu de cerinte indispensabile fiecarei persoane pentru asigurarea conditiilor de viata în vederea integrarii sociale.
Asistenta sociala are o vocatie universala, pentru ca, nevoia, odata dovedita, va permite accesul tuturor categoriilor de populatie aflate în situatii dificile din punct de vedere material sa beneficieze de prestatii.
Finantarea asistentei sociale cade, în cea mai mare parte, în grija statului, care aloca în acest scop anual, fonduri din bugetul de stat.
Prestatia de asistenta sociala este o masura derivata din starea de saracie. Asistenta sociala accentueaza dependenta persoanei fata de puterea discretionala a statului.
Asistenta sociala este în responsabilitatea institutiilor publice specializate ale autoritatilor administratiei publice centrale si locale si a organizatiilor societatii civile.
|
