Forme de reasigurare

Forme de reasigurare

Societatea reasigurata isi stabileste forma de reasigurare pe care o va practica, in functie de:

tipurile de asigurare pe care le practica;

categoriile de riscuri asigurate pe care le subscrie;

obiectele asigurarii;

interesul sau privind gradul de protectie dorit prin reasigurare.

Diversificarea asigurarilor, dezvoltarea economico-sociala, extinderea comertului si transportului international, precum si progresul tehnic au determinat constituirea si folosirea unor forme diferite de reasigurare.

Dupa modul de repartizare a riscurilor intre reasigurat si reasigurator, contractele de reasigurare se clasifica astfel:

Contracte de reasigurare proportionala:

■   cota-parte;

■   excedent de suma asigurata;

■   proportionala mixta;

■   pe baza de pool.

Contracte de reasigurare neproportionala:

■   excedent de dauna;

■   oprire de dauna.

REASIGURAREA

Fig. 1. – Formele reasigurarii[1]

3.1. Contracte de reasigurare proportionala

Reasigurarile proportionale constau in aceea ca raspunderile ce revin reasiguratului si reasiguratorului se stabilesc sub forma unui raport, a unei proportii fata de suma totala asigurata. Proportional cu partea preluata de fiecare din suma asigurata se repartizeaza si:

primele de reasigurare

eventualele daune care se produc.

Reasigurarea proportionala a fost prima forma de reasigurare utilizata si ea s-a dezvoltat din sistemul coasigurarii, prin care mai multi asiguratori imparteau intre ei in proportii convenite o parte a asigurarii directe. Reasigurarea proportionala a devenit foarte populara datorita faptului ca este simpla, comoda si necesita un volum redus de munca administrativa. In acelasi timp, ea se preteaza la toate categoriile de afaceri si se aplica la toate tipurile de protectie.

Reasigurarea proportionala se prezinta sub mai multe variante, si anume:

a) reasigurare cota-parte;

b) reasigurare excedent de suma asigurata;

c) reasigurare proportionala mixta, respectiv cota si excedent;

d) reasigurare proportionala pe baza de pool de reasigurare.

a) Reasigurarea cota-parte se caracterizeaza prin aceea ca participarea reasiguratului se stabileste intr-o cota fixa din suma asigurata, prevazuta in contractul de asigurare, iar reasiguratorul preia o parte din aceasta suma, tot sub forma unei cote procentuale fixe.

Presupunand ca reasiguratul retine o cota de 40% din suma asigurata, iar diferenta de 60% o cedeaza in reasigurare, reasiguratorii preiau fiecare in parte cate o anumita cota procentuala din riscurile prevazute in contractul de reasigurare.

In cazul reasigurarii cu contracte obligatorii, reasiguratorii participa cu cote-parti la toate contractele reasiguratului. Partea din primele de asigurare, la care are dreptul reasiguratorul, se calculeaza prin aplicarea cotei fixe acceptate, la intregul volum de prime incasat de reasigurat, iar participarea acestuia la acoperirea eventualelor daune se va stabili prin aplicarea aceleiasi cote, la totalul daunelor inregistrate.

La reasigurarea cu contract facultativ, reasiguratul si reasiguratorul participa cu cote parti din suma asigurata numai la riscurile acceptate in mod expres de ei, pe baza analizei caz cu caz a propunerilor primite din partea reasiguratului.

Fig. 2. Reasigurarea cota-parte

Reasigurarea cota-parte se practica mai ales de catre societatile de asigurari nou infiintate, care nu au capacitatea ca, din riscurile subscrise, sa retina sume importante si nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic, care sa poata utiliza forme de asigurare mai eficiente.

Desi prezinta unele inconveniente, reasigurarea cota-parte este frecvent folosita in unele tari chiar si de catre societati de asigurari mai vechi (de pilda, in Germania, in special in asigurarea automobilelor). Ea se mai foloseste in ramurile in care s-au inregistrat rezultate negative, din care cauza reasiguratorii ezita sa mai accepte riscuri in reasigurari, pe baza vechilor formule.

Societatea de asigurari-reasigurari „ASTRA' S.A. foloseste acest tip de contract la reasigurarile: „aviatie' (casco si raspundere civila), „maritima' (cargo si casco), „incendii' si „echipamente de calcul si tehnologie inalta[2]'.

Retinerea proprie a reasiguratului este stabilita in cote procentuale, care difera de la un risc la altul.

Reasigurarea proportionala cota-parte se foloseste, de regula in urmatoarele situatii:

in cazul in care reasiguratul incepe afaceri intr-un domeniu in care inca nu exista date statistice;

reasiguratorul poate accepta aceasta reasigurare pentru fiecare risc;

cand reasiguratul solicita asistenta financiara;

in vederea reducerii muncii administrative si reducerii cheltuielilor;

cand unele daune pot conduce la variatii neeontrolate ale ratei daunelor de la o perioada la alta.

Reasigurarea cota-parte prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje.

Printre avantaje pot fi mentionate:

necesita cheltuieli de administratie reduse pentru reasigurat, deoarece calculele privind stabilirea drepturilor si obligatiilor financiare ale partilor sunt simple;

reasiguratul nu are posibilitatea sa selecteze riscurile, ceea ce face ca si portofoliul reasiguratorului sa fie mai dispersat si diferentiat - la fel ca si cel al reasiguratului - deoarece cuprinde participarea la toate asigurarile incheiate de reasigurat.

Datorita acestor avantaje, reasigurarea cota-parte este foarte mult folosita.

Ca dezavantaje pot fi amintite:

il obliga pe reasigurat sa cedeze in reasigurare toate asigurarile contractate, inclusiv pe cele prin care isi asuma raspunderi de un volum mai mic, care nu ar necesita neaparat reasigurarea, astfel ca o parte importanta a primelor de asigurare incasate va fi cedata reasiguratorilor;

nu permite transformarea portofoliului eterogen din punctul de vedere cantitativ in portofoliu omogen (deci nu realizeaza nivelarea riscurilor).

Reasigurarea cota-parte este utilizata, de regula, de catre societatile de asigurari si reasigurari inrudite.

b) Reasigurarea de excedent de suma asigurata este o varianta a reasigurarii proportionale, caracterizandu-se prin aceea ca reasiguratul stabileste anticipat, sub forma unei sume fixe, retinerea sa proprie, denumita plin de conservare si tot ceea ce depaseste aceasta retinere, adica excedentul, pana la limita maxima a sumei asigurate, il cedeaza reasiguratorului (reasiguratorilor).

Din punct de vedere valoric, plinul de conservare variaza ca marime de la o ramura de asigurare la alta si chiar in cadrul aceleiasi ramuri, al aceleiasi categorii de risc, de la un obiect asigurat la altul.

Prin urmare, societatea cedenta reasigura numai acele sume pe care nu doreste sa le mentina pe contul sau.

Aceasta reasigurare este de tip proportional, deoarece prima aferenta fiecarui risc este cedata reasiguratorilor in aceeasi proportie in care este cedata in reasigurare suma asigurata a riscului respectiv, iar daunele se recupereaza de la reasiguratori pe baza aceluiasi calcul procentual.

Fig. 3. Reasigurarea excedent de suma asigurata

Reasigurarea excedent de suma asigurata se aplica, de regula, la asigurarile de bunuri (cladiri, constructii si echipamente industriale, masini, produse, marfuri etc), deoarece suma asigurata poate fi determinata cu exactitate, iar retinerea proprie (plinul de conservare) a reasiguratului poate fi diferentiata in functie de natura si frecventa riscului asigurat (incendiu, explozie, avarii, cutremur etc).

Presupunand ca, in cazul asigurarilor de cladiri, reasiguratul stabileste retinerea proprie la suma de 40 milioane lei la fiecare din contractele de asigurare, in diferent ca acestea ar fi de 100, 150 sau 200 de milioane lei, excedentul de suma asigurata va fi de 60, 110 si 160 de milioane lei. Daca un reasigurator accepta sa preia 10% din excedent, el va prelua: 6 milioane, 11 milioane si 16 milioane lei.

Excedentul de suma asigurata poate fi stabilit si in scara, adica excedent I, II sau III, cu precizarea ca excedentul II si III sunt formate din sumele ce depasesc „plinul de conservare' si excedentele anterioare.

Contractele excedent II sau III nu sunt prea agreate de reasiguratori, deoarece prin asemenea contracte se acopera numai partea de „varf” a riscurilor cu sume asigurate mari, care nu au o frecventa mare si nu asigura echilibrul care trebuie sa existe intre volumul de prime si raspunderea maxima.

Reasigurarea excedent de suma asigurata indeplineste cel mai bine rolul reasigurarii, adica omogenizarea raspunderii retinute de reasigurat. Ea prezinta pentru reasigurat avantajul ca riscurile mici, cuprinse in cadrul retinerii proprii (plinul de conservare), nu vor fi reasigurate, iar pentru reasigurator, certitudinea ca reasiguratul este primul interesat in selectarea riscurilor.

Nivelul retinerii proprii in raport cu raspunderea maxima a reasiguratorilor este un prim indiciu al calitatii riscurilor cedate in reasigurare. Acest lucru rezulta din faptul ca la stabilirea retinerii proprii reasiguratul va tine seama de probabilitatea producerii riscurilor, de marimea daunei, de marimea medie a sumelor asigurate si a resurselor financiare de care dispune.

In cazul riscurilor mai „bune', plinul de conservare va fi mai mare decat la cele mai „putin bune'.

Societatea romaneasca de asigurari-reasigurari „ASTRA S.A' aplica aceasta reasigurare la reasigurarea cargo maritim si la reasigurarea casco maritim.

Un neajuns al reasigurarii excedent de suma asigurata este volumul mare de operatiuni si calcule ce trebuie efectuate, deci volumul mare de munca. Astfel, pentru fiecare contract (risc) se calculeaza atat raportul dintre retinerea proprie a reasiguratului si suma asigurata, cat si raportul dintre suma care intra sub incidenta contractului excedent de suma asigurata, pentru a se stabili procentual partea din suma asigurata ce va fi acoperita de reasigurat si partea acoperita de reasiguratori.

Trasaturile reasigurarii excedent de suma asigurata sunt urmatoarele:

este structurata in plinuri de conservare care reprezinta suma maxima pe care societatea de asigurari cedenta intelege sa o retina pe cont propriu;

societatea cedenta are posibilitatea sa selectioneze riscurile, dezavantajand reasiguratorii, deoarece acestia preiau riscurile mai putin profitabile, de regula de valori mari, care cu greu le pot asigura un portofoliu echilibrat;

modul de administrare este mai laborios si cheltuielile de administrare a contractului sunt mai mari atat pentru societatea cedenta, cat si pentru reasiguratori;

prin acest tip de reasigurare, asiguratorul direct beneficiaza de toate avantajele protectiei automate de reasigurare. Raspunderea reasiguratorului incepe automat si simultan cu cea a societatii cedente, imediat ce este depasita retinerea sa proprie.

c) Reasigurarea proportionala mixta (cota-parte si excedent de suma asigurata este o varianta de realizare a reasigurarii proportionale, care apare ca o imbinare intre reasigurarea cota-parte si reasigurarea excedent de suma asigurata. Aceasta reasigurare se caracterizeaza prin aceea ca reasiguratul subscrie in reasigurare riscuri individuale, din care retine pe cont propriu o anumita cota, iar restul il cedeaza in cadrul sectiunii cota-parte. Partea care depaseste limita raspunderii pentru participarea pe baza de cota-parte se reasigura in cadrul sectiunii excedent de suma
asigurata.

Reasigurarea proportionala mixta ii avantajeaza pe reasiguratorii care participa la sectiunea cota-parte, deoarece acestia vor avea un portofoliu la fel de dispersat ca si cel al reasiguratului, si ii dezavantajeaza pe reasiguratorii participanti la sectiunea excedent de suma asigurata.

Drept urmare, de regula, la contractul mixt reasiguratorii participa atat la sectiunea cota-parte, cat si la sectiunea excedent de suma asigurata.

Datorita neajunsurilor pe care le prezinta reasigurarea mixta este mai putin utilizata pe piata internationala a reasigurarilor.

Fig. 4. Reasigurarea proportionala mixta

d) Reasigurarea pe baza de pool

Aceasta forma de reasigurare se intalneste pe diferite piete de reasigurari.

Mai multe societati de asigurari convin sa creeze o uniune, un pool de reasigurare in vederea acoperirii unor riscuri deosebite, sau a unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare.

Pool-urile se constituie prin participarea cu capital a mai multor societati, luand astfel nastere o societate (entitate) de sine statatoare, care are ca obiect de activitate reasigurarea unei anumite parti din riscurile subscrise de aceste companii.

Poolul respectiv este administrat de un oficiu, care centralizeaza ofertele de reasigurare primite din partea societatilor de asigurari si le repartizeaza membrilor poolului pe baza cotelor subscrise la care acestia s-au angajat, sau proportional cu volumul afacerilor cedate (volumul de prime).

Daca membrii poolului nu au acoperit intreaga valoare a contractelor oferite in reasigurare, diferenta se plaseaza in afara poolului.

Un pool poate avea ca activitate reasigurarea unor anumite riscuri specifice sau a anumitor afaceri dintr-o categorie determinata (de exemplu, incendiu, asigurari de aviatie, asigurari de viata, diferite catastrofe naturale etc).

Cauzele care au condus la crearea poolurilor de reasigurari sunt urmatoarele:

■    necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proportii foarte mari, cu o frecventa si o intensitate inca necunoscute (de exemplu riscurile nucleare etc);

■    existenta unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune excesiv de mari (riscul de razboi);

■    evitarea cedarii unui volum important de prime de asigurare catre societati de asigurari dintr-o alta tara sau zona geografica.

In functie de conventia dintre societatile membre, poolul poate pastra pe cont propriu o retinere fixa din afacerile pe care le primeste, devenind in acest fel un reasigurator cu drepturi proprii.

Reasigurarile de tip pool pot fi administrate in moduri diferite in functie de natura acestora. Potrivit principiului de organizare si functionare a poolului, toti membrii depun toata prima sau numai o parte a ei pentru o categorie speciala de reasigurari intr-un fond comun si impart daunele totale in aceeasi proportie sau intr-o proportie agreata. Cheltuielile si profiturile se impart in acelasi mod.

In majoritatea cazurilor, aranjamentele pool se bazeaza pe forma reasigurarii proportionale, insa in ultima vreme se intalnesc aranjamente de tip excedent de dauna (cu deosebire la riscurile catastrofa).

Deoarece operatiunile de reasigurare se efectueaza in mod centralizat, aceasta forma de reasigurare conduce la diminuarea cheltuielilor de administratie. Neajunsurile poolului constau in:

posibilitatea aparitiei unui cumul al riscurilor, deoarece pool-ul isi desfasoara activitatea intr-o zona relativ extinsa;

conduce la scumpirea costului reasigurarii ca urmare a faptului ca restrange sfera de concurenta.

3.2. Contracte de reasigurare neproportionala

Paralel cu reasigurarile proportionale s-au dezvoltat treptat si reasigurarile neproportionale.

Dezvoltarea reasigurarilor neproportionale s-a datorat temerii ca unele contracte de valori mari nu vor putea fi plasate integral in reasigurarea pe baze proportionale.

In cadrul reasigurarilor neproportionale lipseste relatia directa intre volumul primelor incasate de societatea de asigurari directe si cel cedat reasiguratorului, cat si cea dintre marimea daunelor totale suportate de reasigurat si marimea despagubirilor platite de reasigurator.

Reasigurarile neproportionale se deosebesc esential de reasigurarile proportionale, datorita urmatoarelor principii:

cand se produc daunele, reasiguratorul nu imparte soarta cu reasiguratul. In functie de conditiile concrete stabilite in contractul de reasigurare, reasiguratorul, daca daunele sunt mai mici, poate sa nu participe deloc la despagubiri sau, contributia sa poate fi foarte mica, in comparatie cu marimea daunelor:

reasigurarea neproportionala se bazeaza pe repartizarea rezultatelor, care in cele mai multe cazuri este foarte selectiva, in timp ce, la reasigurarea proportionala, are loc o impartire a valorilor asigurate, a primelor de asigurare si a daunelor, potrivit unei proportii stabilite.

Prin urmare, la contractul de reasigurare neproportionala, reasiguratorul participa numai la acoperirea daunelor care depasesc o anumita limita valorica stabilita de reasigurat, retinuta de acesta in raspundere proprie.

Reasigurarea neproportionala este de data relativ recenta, insa in ultimii ani folosirea ei s-a extins considerabil. Reasigurarea neproportionala se practica pentru incendii, explozii, aviatie, catastrofe naturale (uragan, furtuna, cutremur, ciclon etc.) accidente etc.

Reasigurarile neproportionale sunt mai simple deoarece raspunderile, ce revin reasiguratului si reasiguratorului, se stabilesc plecand de la volumul probabil al daunelor care s-ar putea produce.

Folosirea acestui tip de reasigurari a fost determinata de cumularea rapida a riscurilor asigurate, care a pus sub semnul intrebarii posibilitatea acoperirii lor prin reasigurarea proportionala.

Avantajul deosebit al reasigurarii neproportionale il constituie costurile foarte mici de administrare, reclamand un volum de munca mai mic, iar gestionarea contractului este foarte usoara

In conditiile actuale, societatile de asigurari si reasigurari mai importante, care dispun de un portofoliu mare si diversificat de asigurari si de un volum corespunzator de prime, apeleaza, pentru divizarea riscurilor, intr-o masura sporita la reasigurarea neproportionala.

La reasigurarile neproportionale, repartizarea raspunderii intre reasigurat si reasiguratori se face in functie de volumul probabil al daunei, si nu in baza unui raport proportional fata de suma asigurata. La acest tip de reasigurare, raspunderea reasiguratului este limitata, pentru fiecare dauna, iar in sarcina reasiguratorilor cade partea de dauna care depaseste raspunderea reasiguratului.

Raspunderea reasiguratorului apare numai dupa ce dauna a depasit nivelul prestabilit pana la care se afla retinerea reasiguratului. Aceasta limita se poate exprima in forma absoluta, ca o linie monetara, sau sub forma relativa, cu o cota din rata daunei.

Reasigurarile neproportionale au doua variante, si anume:

a)   reasigurarea excedent de dauna

b)   reasigurarea oprire de dauna.

a) Reasigurarea excedent de dauna consta in aceea ca raspunderea reasiguratului este limitata pentru fiecare dauna, la un anumit plafon (nivel) denumit prioritate, fransiza sau prag, iar raspunderea reasiguratorilor vizeaza partea de dauna care depaseste prioritatea.

In schimbul primei de reasigurare, reasiguratorul accepta sa plateasca societatii cedente toate daunele inregistrate, ca urmare a unui eveniment din categoria riscurilor incluse in contract, care depasesc o anumita limita monetara, precis stabilita denumita prioritate (layer) si care se afla exclusiv in raspunderea societatii cedente.

Acest tip de reasigurare a aparut mult mai tarziu decat reasigurarea proportionala, mai precis la sfarsitul secolului al XlX-lea, ca o necesitate determinata de faptul ca ofera o protectie impotriva unor daune foarte mari.

Daca raspunderea reasiguratului se exprima printr-o suma fixa din dauna probabila, raspunderea reasiguratorilor este fie limitata la o anumita suma fixa din dauna, fie nelimitata.

Cand contractele de reasigurari sunt de valori mari, raspunderile reasiguratorilor se pot stabili in mod diferentiat, in functie de nivelul daunei.  

Daca se produce riscul asigurat, dauna se acopera de reasigurat sau de reasigurat si reasiguratori, in functie de cuantumul pagubei inregistrate. .

Reasiguratul incheie contract de reasigurare, separat, pentru fiecare nivel de suma reasigurata.

Marimea prioritatii depinde de capacitatea financiara a reasiguratului de a compensa singur o parte mai mica sau mai mare din daunele inregistrate, de structura si volumul portofoliului sau.

Reasigurarea excedent de dauna se foloseste cu deosebire in cazul in care in urma producerii unui risc asigurat, se pot inregistra pagube foarte mari (catastrofe naturale, accidente mari, cutremure de mari proportii si intensitate, raspunderea armatorului pentru deversarea titeiului in mare, accident grav la o centrala atomoelectrica etc).

Reasiguratul trebuie sa manifeste o grija deosebita la dimensionarea prioritatii, pentru a nu-si afecta echilibrul financiar si fara sa-si sacrifice un mare volum de prime.

In perioade de inflatie, plata daunelor se efectueaza in moneda depreciata, deoarece lichidarea daunelor se face uneori cu mare intarziere.

Unii reasiguratori sunt pusi la adapost, deoarece nivelurile anterioare de daune sunt considerate un fel de fransize.

Fig. 5. Reasigurarea excedent de dauna

Pentru reasigurat, reasigurarea excedent de dauna, prezinta avantajul ca-i permite sa-si limiteze raspunderea pentru daunele produse de acelasi risc, in functie de capacitatea sa de plata, iar pentru reasiguratori, ca necesita un volum relativ redus de cheltuieli de administratie. Pentru reasigurat acest tip de reasigurare reclama un mare volum de munca, in vederea evidentierii raspunderilor ce revin reasiguratorilor pe niveluri de daune; aceasta reasigurare nu realizeaza suficient omogenizarea portofoliilor reasiguratorilor.

b) Reasigurarea oprire de dauna este o alta varianta a reasigurarilor neproportionale, care se caracterizeaza prin aceea ca reasiguratul isi asuma raspunderea de a acoperi, din daunele produse in cursul anului, o suma echivalenta cu un procent din volumul primelor incasate, iar reasiguratorii sa suporte tot ceea ce depaseste acest nivel.

La reasigurarea oprire de dauna, participarea reasiguratorilor la acoperirea daunei este dependenta de raportul dintre daune si primele de asigurare, adica de rata daunei inregistrate. Acest raport este, de regula, subunitar, deoarece societatea de reasigurari suporta, pe langa despagubirile de asigurari, si cheltuielile de administratie. La intocmirea contractului de reasigurare oprire de dauna, sarcina principala a reasiguratului consta in limitarea daunei pe care intelege sa o suporte, pornind de la rata acesteia.

Astfel, conform unui contract de reasigurare oprire de dauna, reasiguratul isi asuma raspunderea de a compensa toate daunele pana la un nivel al ratei daunei de 55%, fata de primele de asigurare incasate, iar raspunderea reasiguratorilor intra in actiune numai pentru daunele care depasesc 55% pana la, de pilda, 100% fata de primele incasate de reasigurat. Aceasta inseamna ca la o rata a daunei de 100%, reasiguratul va acoperi daunele care reprezinta 55% fata de prime, iar reasiguratorii vor acoperi diferenta de 45%.

Pentru a nu-si asuma angajamente excesiv de mari, la incheierea contractului este necesar ca reasiguratul sa manifeste prudenta si sa precizeze si marimea absoluta a opririi de dauna, si nu numai marimea relativa, in raport cu primele incasate. Aceasta, deoarece este posibil ca volumul primelor efectiv incasate sa depaseasca pe cel al primelor estimate, fapt ce atrage dupa sine majorarea automata a raspunderii reasiguratului.

De asemenea, si reasiguratorii sunt interesati ca raspunderea lor sa fie stabilita si ca marime absoluta, si nu numai ca procent fata de primele incasate de reasigurat. In acest caz, reasiguratorii vor suporta dauna care depaseste prioritatea (stabilita ca diferenta intre 100% si 55% din primele incasate, dar nu mai mult decat suma convenita. Ceea ce depaseste aceasta limita ramane in sarcina reasiguratului.

In cazul contractelor de reasigurare oprire de dauna, un rol important il joaca buna credinta a reasiguratului, in ceea ce priveste informarea corecta a reasiguratorilor despre marimea reala a daunelor inregistrate si a primelor incasate. Incalcarea acestei reguli de baza are drept consecinta transferarea asupra reasiguratorilor a unei parti din obligatiile ce revin de drept reasiguratului.

Volumul primelor incasate in anul de asigurare