ARTA DE A REUSI

Arta de a reusi

A reusi - acesta este visul oricarui competitor . Iar a reusi în viata înseamna si/sau este echivalent cu a învinge .

Aceleasi concepte ale psihologiei reusitei se aplica atât performerilor din mediul sportiv, cât si celor din întreprinderi. În esenta, toti învingatorii (câstigatorii) împartasesc pasiunea de a reusi si se înscriu în acelasi proces de progres, aderând la aceeasi logica a reusitei, bazându-se pe aceeasi dinamica, urmarind propria excelenta si fiind animati de aceeasi aspiratie: optimizarea propriilor performante. A ne investi într-un proces de reusita necesita stabilirea si respectarea a doua conditii fundamentale:

a câstiga sau a dispune de un mod mental de functionare caracterizat prin performanta si competitivitate, ceea ce implica o foarte atenta analiza # 545j98f 1;i o riguroasa autoevaluare a potentialului psihologic de care dispunem, fiecare dintre noi;

a ne justifica performantele initiale, prealabile demersului nostru catre si pentru reusita.

4.1 Cadrul conceptual si mediul ambiental al reusitei

Cadrul conceptual al reusitei poate fi sintetizat prin intermediul unui model, care se bazeaza pe urmatoarele patru concepte fundamentale:

potentialul: a fi performant si competitiv;

procesul: reusita;

rezultatul: performanta;

contextul: mediul ambiental al reusitei.

A fi performant si competitiv necesita a dispune de un potential psihologic si mental caracteristic (ilustrat, spre exemplu, prin capacitatea fiecaruia dintre noi de a ne autodepasi, prin încrederea în noi însine, prin combativitate si ambitie). Acest potential declanseaza un proces exprimat prin cautarea constanta a ameliorarii propriilor performante.

Reusita este un proces dinamic, orientat spre un anumit scop. Acest proces impune si necesita, în egala masura, integrarea si corelarea tuturor parametrilor spatiali si temporali, deoarece el vizeaza, prioritar, termene îndepartate. Pentru a atinge scopul propus, învingatorul trebuie sa îsi fixeze, cu rigurozitate, obiective intermediare, care vizeaza orizonturi temporale scurte si medii. si, mai presus de orice, reusita necesita transpunerea faptica a unor mijloace specifice, ceea ce este echivalent cu aplicarea asa-numitelor "strategii ale excelentei".

Performanta este un rezultat obiectiv, urmarit permanent si a carui prezenta stimuleaza, fara încetare, procesul reusitei. În cadrul unei întreprinderi, performanta presupune câstigarea anumitor piete, în urma luptei cu concurenta, ameliorarea propriilor "pozitii" câstigate, cresterea cifrei de afaceri si, implicit, a profitului etc.

În ceea ce priveste contextul, respectiv mediul ambiental al reusitei, prin prisma unei conceptii sistemice, învingatorul este cel care trebuie sa stie cum sa profite, la maximum, de pe urma influentei benefice a structurilor în care îsi desfasoara activitatea.

Elementele constitutive ale sistemului reusitei constau în:

potentialul psihologic al câstigatorului si diferitele sale componente cognitive, afective, emotionale, relationale si comportamentale;

strategiile mentale ale reusitei, respectiv acele strategii care îi permit învingatorului atingerea scopului si/sau a obiectivelor propuse: strategia vizualizarii; strategia obiectivelor; strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor; strategia schimbarilor rapide si eficiente; strategia "influentarii"; strategia relationala; strategia META;

mediul ambiental al reusitei si influenta diferitilor agenti de "întarire" a propriei excelente în cadrul structurilor organizationale existente.

În scopul ameliorarii randamentului unui anumit sistem al reusitei, pot fi realizate trei actiuni perfect complementare, si anume:

evaluarea potentialului. Aceasta permite ameliorarea eficacitatii recrutarii si selectiei personalului în functie de criterii precise si alese cu maximum de atentie. Feed-back-ul evaluarii permite dezvoltarea capacitatilor si a disponibilitatilor individuale ale personalului, precum si transpunerea în practica a strategiei schimbarilor - necesara cresterii constante a tuturor performantelor si tendintei de optimizare continua a propriului potential al învingatorului -;

învatarea si însusirea strategiilor mentale ale reusitei. Învingatorul aplica, în practica, strategii mentale caracteristice, a caror utilizare este indispensabila pentru reusita. si, în functie de obiectivele urmarite, el poate apela la acele strategii care îi permit ameliorarea propriilor performante. Ceea ce îi implica si impune, în egala masura, un proces de învatare si acumulare continuu si intensiv;

modificarea mediului ambiental. Aceasta este nu numai posibila, dar si realizabila prin unele actiuni specifice, cum sunt: transpunerea în practica a conditiilor propice facilitarii si perfectionarii aplicarii strategiilor excelentei; stimularea aparitiei de noi învingatori (câstigatori); cresterea potentialului de a învinge al noilor câstigatori.

În contextul si acceptiunea adoptate pentru modelul învingatorului, conceptia abordarii mediului ambiental al reusitei este prioritar si fundamental sistemica. Astfel, învingatorul, performantele sale si mediul ambiental al reusitei se interconditioneaza reciproc.

Experienta demonstreaza faptul ca mediul ambiental al actiunilor învingatorului intervine la un dublu nivel, respectiv la cel al:

structurii profesionale, în care învingatorul este operational si performant (întreprindere, firma, companie etc.);

unui spatiu social din ce în ce mai vast, în care structura comportamentala a învingatorului este complet integrata si adaptabila, în functie de scopurile si /sau obiectivele vizate.

În sistemul reusitei, conform conceptiei abordate si prezentate, mediul ambiental detine un rol secundar, comparativ cu cel al învingatorului, care detine "pozitia-cheie". Dar, în acelasi context, învingatorul, structura sa comportamentala si mediul ambiental al actiunilor sale interactioneaza activ si dinamic (fig.nr.11):

Fig. nr. 11: Sistemul reusitei

Rolul central al învingatorului în cadrul sistemului reusitei este generat si explicat prin urmatoarele considerente:

este necesar a da (încredinta) propriilor colaboratori posibilitatea de a se întrevedea (anticipa) ca învingatori;

prepozitionarea învingatorului în centrul sistemului reusitei este confirmata si verificata de faptul ca, la originea oricarei întreprinderi performante se afla un om, un învingator, cu viziunea sa asupra viitorului si a reusitei, cu entuziasmul, capacitatile, posibilitatile si disponibilitatile sale, favorabil si dinamic îndreptate spre succes;

învingatorul este cel care imprima adoptarea si dezvoltarea tuturor strategiilor mentale ale reusitei, solicitând propriilor sai colaboratori (si, implicit, mediului sau ambiental) un anumit sens al actiunilor, vizând performanta, prin intermediul realizarilor echipei;

nu în putine cazuri, aflati într-un mediu ambiant non- si/sau chiar contra-performant, învingatorii au reusit transformarea acestuia si progresarea spre reusita (adeseori, totala).

Structura comportamentala (manifestata ca structura sociala) influenteaza, la rândul sau, atât performantele învingatorului, cât si ansamblul mediului ambiental în care acesta îsi desfasoara activitatea. Fapt demonstrat, învingatorul (si, în general, omul) este cel care creeaza si genereaza dinamica structurii sociale si nu invers (evident, în contextul abordat, referitor la sistemul reusitei). În conceptia noastra, structura sociala, pe lânga interactiunile sale cu învingatorul si cu mediul ambiant al desfasurarii tuturor activitatilor acestuia, joaca rolul unui "liant" excelent pentru cele trei componente ale sistemului reusitei, oferind cadrul propice al adaptarilor rapide si eficace, capabile sa permita continuarea, cu succes, a demersului catre eficienta maxima.

Mediul ambiental, adeseori dovedit a se manifesta ca instabil, ostil si haotic, se afla sub influenta continua a actiunilor învingatorului si, prin intermediul acestuia, a structurii sociale. Rolul mediului ambiental nu este, însa, numai pasiv, ca cel al unui "receptor" ascultator, ci si activ si mobilizator pentru performantele înregistrate de celelalte doua componente ale sistemului reusitei. Prin schimbarile acceptate sau nu, în functie de calitatea si cantitatea demersurilor întreprinse de învingator si de structura sociala, mediul ambiental se autotransforma si, concomitent sau în consecinta, modeleaza "agentii stimulatori", constituenti ai sistemului reusitei

Nu mai putin adevarat si real este faptul ca, în actualele conditii ale mediului ambiental socioeconomic si politic (referindu-ne la exemplul concret al României), în care schimbarile au tendinta (mai lenta sau mai accentuata) de radicalizare, structurile devin performante, în functie de capacitatea de adaptare (adaptabilitatea) la sistem. În acest context, flexibilitatea capacitatii de adaptare la sistem este conditia esentiala a supravietuirii, structurile si indivizii incapabili sa reziste la schimbari disparând (mai devreme sau mai târziu) si antrenând, în consecinta, o perfectionare a cadrului relational-sistemic existent.

În conditiile implicate de un asemenea context al interdependentelor active, potentialul unei structuri sistemice performante include (cf. fig.nr.12): potentialul cognitiv; potentialul afectiv si emotional; potentialul relational.

Dinamica structurii este posibila numai în conditiile în care toate elementele constituente ale sistemului manifesta:

ambitie si dorinta pentru a reusi;

combativitate si competitivitate;

capacitate de mobilizare;

angajarea totala în si pentru schimbari;

adaptabilitate maxima la contextul dat (sau creat).

Fig. nr. 12: Potentialul unei structuri sistemice performante

Iar pentru ca toate acestea sa devina posibile, este necesar ca fiecare individ, în perspectiva devenirii sale, sa stie sa comunice deschis, rapid si eficient cu toti interlocutorii sai, precum si cu structurile componente ale mediului ambiental în care îsi desfasoara activitatea, creându-si un potential psihologic adecvat rolului sau de veritabil învingator.

4.2 Potentialul psihologic al învingatorului

Potentialul psihologic al învingatorului (câstigatorului) este caracterizat de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt:

a) factorii cognitivi

Indiferent de domeniu (sportiv, economic etc.), învingatorii dispun de anumite capacitati cum sunt:

capacitatea de constientizare a unor elemente conjuncturale multiple. Perceperea unui mare numar de informatii, integrarea si stocarea lor în contextul dat, urmate de tratarea acestora, reflecta atât înalta capacitate de selectie, cât si facilitatea de a actiona eficient ale învingatorului. Altfel spus, capacitatea noastra de constientizare a multiplelor elemente conjuncturale situationale cu care ne confruntam este reflectata de posibilitatea de tratare cu maximum de eficacitate, a fiecarei informatii disponibile. În acest context, antrenarea perceptiei unui numar cât mai mare de informatii tratate prin diferitele canale senzoriale (vizuale, auditive, kinestezice, odorifice etc.) de care dispunem se transforma într-o necesitate obiectiva pentru fiecare învingator. Iar acestei necesitati îi este obligatorie asocierea placerii intense de a descoperi si a curiozitatii de a contacta, "pe viu" , mediul ambiental;

capacitatea de a concentrare a atentiei în momentele actiunilor întreprinse. Aceasta este complementar indispensabila capacitatii de constientizare. Aptitudinea de a ne concentra atentia permite selectionarea elementelor pertinente pentru a actiona si tratarea eficienta a informatiilor disponibile. si, asa dupa cum afirma Churchill[2], sa nu uitam ca "...sansa nu exista. Ceea ce multi numesc sansa nu este altceva decât maxima atentie acordata detaliilor". Capacitatea de concentrare este strâns legata de aptitudinea emotionala de a stapâni si folosi stimulii proveniti din mediul ambiant si, de asemenea, de a controla fenomenele "parazite" ce pot "perturba" actiunile întreprinse;

capacitatea de tratare "conica" a informatiilor (fig. nr. 13) care presupune, dupa cum rezulta si din schema prezentata în fig.nr.13, o dubla potentialitate a învingatorului, respectiv:

capacitatea de a lua în considerare multiplele elemente ale fiecarei informatii, în interconexiunea si interdependenta lor;

capacitatea de a-si concentra atentia în momentele decisive ale tratarii cuantumului de informatii de care dispune.

ÎNCADRARE

Fig. nr. 13: Tratarea "conica" a informatiilor

Tratarea "conica" a informatiilor presupune, asadar, parcurgerea a patru momente atentionale diferite, astfel:

tratarea interna, pe larg, a informatiilor, ceea ce implica spirit analitic si organizarea perfecta a cuantumului acestora;

tratarea externa, pe larg, a informatiilor, adica evaluarea fiecarei situatii complexe provenind din mediul ambiant;

tratarea interna concentrata a informatiilor, respectiv analizarea fiecarei informatii, în detaliu;

tratarea externa concentrata a informatiilor, adica reactia la fiecare stimul exercitat de mediul ambiant.

Fiecare dintre aceste patru momente corespunde (conform schemei din fig. nr. 14 ) urmatoarelor (în ordine) patru stiluri atentionale:

a analiza;

a evalua;

a pregati;

a (re)actiona.

Fig. nr. 14: Modalitati de tratare a informatiilor

capacitatea de a "comuta" modul de tratare a informatiilor. Învingatorul dispune de capacitatea de a trece de la un mod de tratare a informatiilor la altul, fapt care îi permite sa îsi adapteze, dinamic, atentia la fiecare actiune întreprinsa si chiar la fiecare detaliu al acesteia, aspect ce poarta denumirea de flexibilitate mentala. Capacitatea de "comutare" a modului de tratare a informatiilor este perfect ilustrata de acele cadre de conducere performante care dispun de posibilitatea de a fi "deschise", ascultând fiecare colaborator (si/sau subordonat) si tratând informatiile atât selectiv si separat, cât si într-o viziune globala, totalizatoare;

capacitatea de organizare, concretizata în "deschiderea" asupra mai multor centre de interes, precum si prin urmarirea reusitei totale. În ceea ce priveste deschiderea asupra mai multor centre de interes, învingatorul (indiferent daca este un cadru de conducere performant sau un mare campion) îsi "focalizeaza" (concentreaza) atentia, aparent, asupra unui singur obiectiv dar, în realitate, cuantumul prioritatilor sale este puternic si perfect determinat structural. În acest sens, învingatorii stiu sa "atace" si sa "cucereasca", cu o maxima eficacitate, domenii aparent deloc nelegate între ele. si iata numai câteva exemple: Stephen Cannell, presedintele lui Channell Productions, a ajuns sa depaseasca "marii" Walt Disney Studios, Paramount si Warner Bross, "cumulând" nu mai putin de trei "meserii": scenarist, producator si proprietar de studiouri cinematografice; Michael Douglas, actor din "topul A" al star-urilor americane, este interpret, scenarist, producator si presedinte de companie cinematografica; Silvester Stalone a "depasit" singuratatea lui Rambo si, actualmente, cumuleaza, si el patru "meserii": actor, producator, om de afaceri si colectionar de obiecte de arta (favoritii sai sunt Rodin, Dali, Degas si Michelangelo), inclusiv de pendule si orologii; etc.

Conceptul de "reusita totala", strâns legat de "deschiderea" asupra mai multor centre de interes, corespunde unei noi maniere de a concepe existenta învingatorilor, prin cautarea (si gasirea) succesului simultan în trei "domenii-cheie" ale vietii: personal, profesional si familial. Multi apreciaza ca "reusita totala" este un concept cel putin utopic, însa realitatea demonstreaza ca el constituie, cu certitudine, un "model al viitorului".

Pentru a functiona pe baza principiului "reusitei totale", învingatorul îsi asigura si îsi concentreaza toate mijloacele pentru a câstiga, atât în domeniul profesional, cât si în cele extraprofesionale. Acest echilibru voluntar urmarit se exprima, cel mai des, prin termeni de complementaritate a unui domeniu comparativ cu altul/altele. Spre exemplu, reusita profesionala creeaza confort în viata familiala si în cea personala, dupa cum succesul acestora dinamizeaza si stimuleaza performantele vietii profesionale.

În contextul supus analizei si reflectiei, unul dintre cele mai importante lucruri consta în faptul ca învingatorul trebuie sa previna si sa se fereasca de "poluarea" unui domeniu de catre altul (altele), în caz contrar "sansa" esecului pe toate planurile fiind substantial majorata.

b) factorii afectivi si emotionali

Învingatorul îsi majoreaza substantial sansele daca va reusi sa îsi controleze socurile emotionale provocate de diferitii factori stresanti, atât de des prezenti în viata cotidiana. Factorii stresanti pot interveni în timpul diferitelor etape ale actiunilor initiate, înaintea si/sau dupa încheierea acestora si solicita, din partea oricarui individ (mai ales a învingatorului), pentru o cât mai buna (auto)adaptare, trei aptitudini diferite: controlul anxietatii, gestionarea stresului si controlul suferintei.

controlul anxietatii. Înaintea oricarei actiuni, stress-ul poate fi provocat, în general, de o situatie de genul celor de mai jos:

presiunea datorata cunoasterii valorii concurentei sau evaluarii puterii adversarilor;

iminenta unei negocieri si/sau a unei întâlniri foarte importante (chiar decisiva);

(auto)obligarea, la un moment dat si sub efectul unor presiuni exterioare, de a învinge sau de a ne ameliora cea mai recenta performanta.

Situatii de aceasta factura, respectiv profund stresante, pot aparea înaintea unei actiuni/activitati de maxima importanta si genereaza asa-numita anxietate "precompetitiva". Învingatorii poseda capacitatea de a o controla, utilizând anumite tehnici si/sau metode empirice sau învatate.

Pentru a controla anxietatea precompetitiva, învingatorul trebuie, în esenta, sa se pregateasca în vederea demararii actiunii pe care o va începe. În acest scop, el poate utiliza diferite tehnici de respiratie sau metode de relaxare. De asemenea, învingatorul poate relativiza importanta rezultatului, stiind ca a facut totul pentru a reusi si considerând viitoarea confruntare ca pe o noua etapa de învatare si de dezvoltare a propriei personalitati.

În egala masura, învingatorul poate vizualiza si repeta (real sau mental) continutul viitor (anticipativ) al actiunilor sale, pentru a genera automatisme comportamentale adecvate, concentrându-se asupra informatiilor esentiale (si, deci, utile) necesare optimizarii rezultatului dorit;

gestionarea stresului. Dispunând, în mod constant, de vointa si dorinta de a-si ameliora continuu performantele, învingatorul va cauta sa se confrunte cu situatii din ce în ce mai dificile, acestea expunându-l la stresuri din ce în ce mai importante. Drept urmare, învingatorul va ajunge în situatia de a cauta stresul dincolo de actiunea data si, în acest caz, stresul va îndeplini rolul de puternic factor de (auto)motivare.

Incertitudinea si riscul au tendinta de a optimiza randamentul învingatorului, conferindu-i (sau, mai degraba, chiar impunându-i) acestuia prilejul de a-si mobiliza toate resursele pentru a câstiga.

De asemenea, într-un atare context, individul îsi va impune ca nu are voie sa greseasca, fiind (auto)obligat sa apeleze la resurse noi, aparent inexistente înainte de manifestarea unei situatii mai mult sau mai putin anticipate.

Acesta este motivul pentru care, spre exemplu, unii studenti reusesc mai bine decât altii. Cei care nu se feresc sa initieze si alte actiuni (în afara învatarii, adeseori "mecanice", a unor cunostinte de a caror fidelitate a reproducerii depinde, adeseori, . viitorul lor), cum ar fi, spre exemplu, o (mica) afacere, vor avea atât disponibilitatile, cât si resursele motivationale pentru a egala si depasi performantele tipului de "student-model, traditional". Pentru ca teoretizarea practicii va depasi, rapid, stadiul notional-teoretic, iar stresul motivational autoimpus va genera efecte benefice asupra rezultatelor obtinute. Faptul mi-a fost confirmat si reconfirmat în mai multe cazuri, în care am întâlnit studenti ce reusisera, pe lânga obtinerea unor note foarte bune, si "înregistrarea", la "activ", a unor sume de bani cu sase, sapte sau chiar opt zerouri.

La întreprinzatorii sau la managerii de înalt nivel, cautarea stresului joaca un rol echivalent, cu atât mai mult cu cât, nu arareori, este rezultanta unor deprinderi dobândite din anii studentiei. si, spre deosebire de tara noastra, unde stresul ne este "inoculat", psihologic, ca un simplu factor demotivant si defavorizant (fiind confundat, adeseori, cu oboseala psihica si chiar cu cea fizica), în multe tari occidentale viitorii manageri sunt atent învatati sa lucreze sub stres. Aceasta si datorita faptului ca viitorii întreprinzatori si /sau manageri sunt învatati si stiu ca, reprezentând o reactie de autoaparare a organismului la multiplii stimuli proveniti din mediul ambiental, stresul este, adeseori, pozitiv si profund motivant în demersul învingatorului catre reusita;

controlul suferintei. Învingatorul accepta ideea ca, uneori, poate fi pus în situatia de a suferi. Aceasta, mai ales în conditiile în care "drumul" spre reusita nu este nici "neted" si nici lipsit de "bariere" dintre cele mai variate.

Suferinta (fara a o cauta, asemenea masochistilor !...) constituie un factor poate mai automotivant ca stresul, iar depasirea sa, printr-o mobilizare psihologica desavârsita, confera învingatorului un plus calitativ substantial tentativei spre reusita. Este, daca vreti, transpunerea perfecta în practica a proverbului "Numai cine nu s-a lovit nu crede". Pentru ca, doar depasind cu succes o suferinta, vom fi capabili sa fim mai "tari" si, de ce nu, în viitor, sa stim cum putem prevedea si depasi eficient asemenea situatii.

Consideratiile anterior expuse sunt pe deplin confirmate de practica, respectiv de situatii în care experienta "competitiva" a celor care au avut (sau au) de suferit în demersul lor spre reusita, au înregistrat mult mai des succese, comparativ cu "copiii cuminti si ascultatori".

c) factorii relationali

În masura în care poseda o mare încredere în el însusi, învingatorul nu se teme de nimeni si de nimic si este "deschis" catre mediul ambiant, catre fiecare semen al sau.

La asemenea indivizi nu se manifesta (cel putin exteriorizata) teama de a nu gresi si, drept consecinta, spiritul de initiativa si de actiune este o caracteristica normala si constanta a comportamentului lor. Acestia vor cauta noi si noi situatii pentru a mai învata (câte) ceva, pentru a-si mai "îmbogati" experienta de viata. Nu refuza (aparent) pe nimeni si nimic si stiu foarte bine sa "fure" (în sensul învatarii), de la fiecare, câte ceva.

Caracteristici de genul celor anterior descrise aduc învingatorul în situatia de a-si dezvolta anumite competente relationale care îi permit cresterea eficacitatii actiunilor întreprinse în context profesional, familial si personal.

Orice întreprinzator performant este, în ultima instanta, considerat ca un "mare comunicator", inspirând încredere si fiindu-i recunoscute calitatile umane. Mai mult, el devine adulat si idolatrizat, servind, adeseori, ca model de referinta.

Dintre capacitatile (competentele) relationale caracteristice învingatorului, ne vom opri asupra a trei, si anume:

deschiderea fata de semeni si disponibilitatea de a privi tot ce îl înconjoara. Acestea releva capacitatea învingatorului de a lua în calcul si de a tine cont de multiplele elemente ce apar în mediul sau ambiental si de a trata fiecare informatie receptata, în final fundamentându-si, cu maxima rigurozitate, deciziile si (auto)generându-si succesul.

Tratarea "conica" a informatiilor este activa nu numai în registrul cognitiv al învingatorului, ci si în cel relational. Într-un context saturat al relationalului si cu un "con" larg al receptarii informatiilor, învingatorul va identifica si întelege, prioritar, nevoile semenilor sai si, într-un al doilea "timp", îsi va crea si genera mijloacele de satisfacere a acestora. Daca, dimpotriva, "conul" receptarii informatiilor este "strâns", propriul sau model de viata va fi impus semenilor, fiind privilegiate propriile preocupari în demersul de satisfacere a asteptarilor si nevoilor interlocutorilor.

Concomitent, în competentele relationale ale învingatorului, deschiderea fata de semeni si disponibilitatea de a privi tot ce îl înconjoara (interpretate ca manifestari comportamentale pasive de receptare a informatiilor din mediul ambiental) vor constitui capacitatea de baza si indispensabila la care interlocutorii vor apela pentru a-si fundamenta propriile actiuni;

capacitatea de a asculta "total" si aptitudinea de a percepe, cât mai corect si cât mai putin subiectiv sentimentele semenilor (interlocutorilor). Asupra competentelor relationale interpersonale de baza ale învingatorului, care constituie "deschiderea" fata de semeni si disponibilitatea de a privi si de a recepta informatiile din mediul ambiental, "actioneaza", uzual, competentele operationale ale acestuia, respectiv capacitatea de a asculta si aptitudinea de a percepe sentimentele semenilor (interlocutorilor). În acest mod, învingatorul este si va fi capabil sa trateze activ informatiile auditive si pe cele kinestezice percepute, efectul redundant constituindu-l, cel mai frecvent, empatia. În contextul creat, empatia se constituie, în elementul definitoriu si fundamental al pozitiei învingatorului fata de învins. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât un individ nu va putea deveni învingator decât în masura în care va fi capabil sa îsi înteleaga interlocutorii, transpunându-se în locul lor si actionând de pe aceasta noua pozitie. Indubitabil, efectul unui asemenea comportament va fi absolut si profund benefic pentru ambele parti, constituind o baza a viitoarelor situatii relationale interpersonale. În acest sens, Michael Blumenthal, un fost director general al Unisys Corporation declara: ". Acord minimum 50% din timp pentru a gestiona resursele umane. Unii oameni vin sa ma vada si sa îmi puna întrebari. Altii, dimpotriva, sa "plânga" pe umarul meu. Îmi petrec timpul ascultându-i cu rabdare, analizând si interpretând ceea ce îmi spun, astfel încât sa pot lua cele mai oportune si eficiente decizii. Am devenit, în acest mod, psihologul nr.1 al "casei" si sunt convins ca acesta trebuie sa fie rolul patronului indiferent carei întreprinderi"[3];

cooperarea. Aptitudinea (capacitatea) de a coopera consacra ultimul si cel mai înalt nivel al competentelor relationale interpersonale. Bazându-se, în vederea amplificarii propriei eficacitati, pe toate capacitatile prezentate, un învingator stie sa coopereze cu semenii sai, stabilind interactiuni pozitive si motivante cu partenerii de afaceri si definind scopuri si obiective comune.

În cadrul întreprinderii (firmei), cooperarea învingatorului cu interlocutorii sai este ilustrata prin participarea acestuia la grupurile de lucru special constituite pentru definirea unor viitoare directii de actiune, nu arareori el fiind solicitat în calitate de consultant. În acest tip de cooperare, modul de comunicare apelat de învingator este direct si afectiv. Astfel, acesta "merge drept la tinta", abordeaza toate problemele supuse discutiei fara nici un fel de reticenta si stie cum sa includa, în continutul lor, elementele afective indispensabile demersului sau catre reusita;

d) factorii comportamentali

Cu prilejul unei conferinte de presa organizate la începutul anilor '90, magnatul John Goosens, fost presedinte al Companiei Texaco pentru Belgia, Franta si Luxemburg, declara: "Un lucru este cert: eu nu cobor niciodata în arena cu ideea ca rezultatul este lipsit de importanta. O data ce întreprind ceva, scopul meu este de a câstiga. Astfel, eu nu sunt decât un jucator mediocru de tenis, dar, o data ajuns pe teren, doresc un singur lucru: sa-mi înving adversarul. Chiar daca, din start, nu am nici o sansa. În lumea în care traim, învingatorii îsi creeaza un loc mai bun sub soare. Dar, concomitent, doresc si ca toti colaboratorii mei sa fie învingatori. Ceea ce nu înseamna ca nu accept înfrângerea ! . Pur si simplu, doresc sa îmi pot spune, întotdeauna, ca am facut totul pentru a evita esecul"[4].

Asadar, învingatorul este caracterizat, adeseori, pe plan comportamental, printr-un extrem de puternic dinamism si o energie incontestabila, care îl "pun" în miscare, generându-i, ca principale caracteristici comportamentale, ambitia si dorinta de a reusi, combativitatea si competitivitatea si, în mod deosebit, dinamismul comportamental (respectiv, angajarea personala, autodeterminarea, tenacitatea si autodepasirea de sine).

e) crearea, dezvoltarea si impunerea propriei imagini

Imaginea de sine, imaginea propriei personalitati, constituie o caracteristica esentiala a oricarui învingator. Acesta stie sa se autoevalueze foarte bine, apreciindu-si capacitatile, disponibilitatile si posibilitatile.

Crearea, dezvoltarea si impunerea propriei imagini în mediul ambiental de apartenenta sunt considerabil stimulate, la toti învingatorii, de densitatea "competitiilor" la care participa si, de asemenea, de "concurentii" întâlniti si de pericolele cu care se confrunta permanent.

Fapt demonstart de practica, învingatorul stie, mai mult ca oricine, sa îsi evalueze si sa îsi stimuleze atât motivatiile (punctele "forte"), cât si aspectele deficitare (punctele "slabe") ale propriei activitati Aceasta aptitudine îi poate fi caracteristica sub forma unei originalitati preexistente statusului sau dar, cel mai frecvent, ea se constituie într-o capacitate învatata, cultivata si dezvoltata, apoi exprimata si exteriorizata.

Învingatorul poseda nu numai încredere în sine, ci si stima fata de propria-i persoana, fapt care îi permite sa îsi genereze o gândire fundamental pozitiva. În acest sens, ne apare semnificativa si importanta sublinierea facuta, cu profund umor, de celebrul actor Jack Nicholson: "... Ma consider un învingator, pentru ca fac parte din acei care au reusit sa învete, din viata, cel putin un lucru: daca va veti analiza cea mai proasta zi pe care ati avut-o în viata, respectiv cea în care ati crezut ca veti atinge abisul, veti constata ca ea era plina de mici evenimente minunate"[5]

Învingatorul are, întotdeauna, siguranta ca a putut realiza cele mai ambitioase lucruri (pe care altii, cu siguranta, nu le-ar fi putut realiza în contextul dat) si acest fapt îi creeaza placere si o satisfactie individuala inconfundabile, constituindu-se, practic, într-o confirmare obiectiva a propriilor sale disponibilitati si capacitati. Învingatorul este ceea ce face si face ceea ce prevede, fiecare performanta a sa fiind un nou pretext de afirmare de sine si o reusita adaugata "piramidei de succes" pe care si-o construieste, meticulos, cu calm si ardoare.

Încercând sa caracterizam, succint, "marca" învingatorului, putem afirma ca aceasta este caracterizata prin trei elemente esentiale:

cunoasterea perfecta a propriului potential;

autoevaluarea completa si corecta a performantelor;

dimensionarea cât mai putin subiectiva a imaginii de sine.

În fine, subliniem faptul ca, pentru a ajunge la construirea, perfectionarea si dezvoltarea propriei imagini de marca, orice învingator este capabil sa apeleze la o complexa si diversificata gama de strategii mentale ale reusitei, pe care le vom analiza, succint, în cele ce urmeaza..

4.3 Strategiile mentale ale reusitei

Experienta demonstreaza ca, adeseori, în deplina concordanta cu numeroasele argumente si/sau atuuri psihologice de care dispune, orice învingator stie, tinzând spre perfectiune, cum sa transpuna în practica, activ si dinamic, o complexa si eficienta gama de strategii mentale ale reusitei.

Daca factorii psihologici ai propriului potential caracterizeaza o stare relativ stabila si îi permit, oricarui învingator, sa se autodepaseasca si sa îsi dezvolte propia personalitate de-a lungul unui amplu proces de maturizare, strategiile mentale ale reusitei, prin aplicarea lor, îi genereaza si îi induc o capacitate psihomotorie rapid operationala, care îl vor conduce la succes.

De fapt, între potentialul psihologic al învingatorului si strategiile mentale ale reusitei exista o relatie de interdependenta.

Astfel, potentialul psihologic al oricarui învingator constituie baza stabila pe care strategiile mentale ale reusitei se pot dezvolta cu o mare eficienta.

La rândul lor, odata cunoscute si "stapânite", strategiile mentale ale reusitei contribuie, decisiv, atât la dezvoltarea anumitor aspecte ale potentialului psihologic al învingatorului, cât si la afirmarea personalitatii sale.

Dar sa analizam succint, în cele ce urmeaza, continutul celor sapte strategii mentale ale reusitei.

1. Strategia vizualizarii

Strategia vizualizarii consta într-o anticipare a succesului si se exprima prin intermediul unei proiectii în viitor a scenariului acestuia.

Rolul vizualizarii este fundamental, întrucât aceasta are capacitatea de a accelera "traiectoria" individului, actualizând, în prezentul instantaneu, o realitate care nu este perceptibila decât în viitor. Practic, învingatorul are capacitatea (evident, teoretica) de a comprima timpul, prin intermediul vizualizarii el transpunându-se într-un nou spatiu si într-un timp diferit de cel actual.

De asemenea, pentru orice învingator vizualizarea se constituie într-o veritabila "masina" de explorare a spatiului si a timpului, în conceptia sa a vedea fiind echivalent cu a vrea.

În acest mod, învingatorul este capabil sa îsi controleze, foarte bine, anxietatea precompetitiva, simulând "competitia" înaintea desfasurarii acesteia. Drept consecinta, în faza de învatare a noi tehnici si metode, vizualizarea mentala este de natura sa îi permita învingatorului sa accelereze procesul asimilarii, iar în cea de (auto)perfectionare sa îsi sporeasca, decisiv, stabilitatea si abilitatea de a actiona;

2. Strategia obiectivelor

Bazându-se pe o viziune clara si precisa asupra actiunilor pe care urmeaza sa le initieze si/sau sa le dezvolte, orice întreprinzator, manager si/sau sportiv performant, respectiv, orice învingator, poseda capacitatea de a defini si de a transpune în practica, între starea prezenta si cea dorita, o serie de obiective intermediare si operationale.

Strategia obiectivelor, care este, în fapt, o strategie de programare a actiunilor, corespunde unui demers analitic, "pas cu pas", ce se poate efectua apelând la mijloace fie pre-, fie retroactive.

Demersul preactiv urmareste cronologia obiectivelor programate în timp, pornind de la starea prezenta si ajungând la cea dorita.

În sens opus, demersul retroactiv apeleaza la o "întoarcere" în timp a obiectivelor programate, plecând de la starea dorita si ajungând la cea prezenta;

3. Strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor

Aceasta strategie permite învingatorului sa integreze propriile obiective într-un demers perfect dinamic. Astfel, strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor se constituie într-un mijloc privilegiat de a gestiona, în regim de continuitate, obiectivele, între starea prezenta si cea dorita. Mai concret, acest tip de strategie presupune si implica a actiona în functie de "articularea" diferitelor etape care conduc la succes, parcurgând, "pas-cu-pas", "momente-cheie", a caror "atingere" este realizabila numai bazându-ne pe experientele anterioare.

Schematic, strategia gestionarii eficiente a situatiilor poate fi prezentata astfel:

Fig.nr. 15: Strategia gestionarii eficiente a situatiilor

În fig. nr. 15 este prezentata strategia cea mai performanta, respectiv cea recurenta, care integreaza în procesul sau rezultatele procesului de învatare din experientele traite.

În cazul invers, respectiv în cel în care construirea reusitei se face doar pe baze teoretice, întâlnim o strategie lineara (nonrecurenta), dovedit a fi deficitara, deoarece nu ia în considerare rezultatele si/sau învatamintele experientelor traite (fig. nr. 16):

Fig. nr. 16: Strategia gestionarii deficitare (ineficiente) a situatiilor

Din considerentele expuse se poate concluziona faptul ca strategia gestionarii eficiente (stapânirii) a situatiilor se bazeaza pe trei elemente fundamentale, si anume:

a) a învata din esecuri. În acest context, sa ne reamintim ca " . este cu mult mai usor sa trecem printr-un succes, decât printr-un esec"[6]. si, de asemenea, sa tinem cont de ceea ce afirmau, cu mult timp în urma, unele personalitati: "Nu exista esecuri, ci numai lectii" (Nietzsche); "Noroc ca mai exista si esecuri, pentru ca numai astfel putem progresa (Frederic cel Mare); "Eroarea nu este grava, în conditiile în care ea este irepetabila" (Alexandru cel Mare); etc.

Pentru a putea "exploata", la maximum, erorile generate de propriile esecuri, un adevarat învingator va trebui sa apeleze la diferite tehnici personale ca, spre exemplu:

analiza clara si detaliata a dimensiunilor esecului;

relevarea cauzelor reale ale esecului

cauze intentionale (subiectul îsi controleaza actiunea);

cauze neintentionale (subiectul nu îsi controleaza actiunea);

cauze stabile (cunoscute si precizate);

cauze instabile (fluctuante);

cauze interne (legate de propria persoana);

cauze externe (legate de mediul ambiental psihosocioeconomic si sau de cel politic);

identificarea precisa a erorilor comise, reperând ceea ce trebuie schimbat, pentru a putea transforma esecul în succes;

identificarea a ceea ce a functionat bine si, deci, poate fi reutilizat într-o situatie viitoare, în scopul de a garanta succesul.

A învata din propriile esecuri (dar, eventual, si din ale altora !) poate fi rezumat într-o succinta si percutanta afirmatie: Sa nu comitem, niciodata, aceeasi eroare ! .

b) a stapâni consecintele esecului si situatiile-limita. Aceasta presupune a nu demobiliza niciodata si, de asemenea, a avea convingerea ca, întotdeauna, mai exista cel putin o sansa ! Este, evident, o problema de echilibru psihologic, pentru ca a putea trece peste cele mai (uneori) "înfioratoare" situatii implica tarie de caracter, vointa, încredere în propriile forte, convingerea ca vom fi capabili de reusita. Sau, dupa cum formula Nietzsche, "...tot ce nu ma omoara ma face mai capabil, mai puternic .";

c) a învata din succese. Cât de greu ne este, uneori, sa învatam din propriile reusite si, mai mult, de câte ori nu suntem tentati sa ne "culcam" pe "laurii victoriei" intrând, astfel, într-o stare de latenta cel putin primejdioasa, mai primejdioasa chiar decât esecul ?! . Practic, a învata din propriile succese (dar si din cele ale altora !) presupune parcurgerea acelorasi etape (faze) ca si în cazul învatarii din esecuri, cu o serie de mici particularitati:

analiza riguroasa a dimensiunilor succesului;

relevarea cauzelor stricte ce au generat succesul;

identificarea tuturor aspectelor favorabile, potential reutilizabile în situatii ulterioare, în scopul realizarii a noi succese;

identificarea, post factum, a tot ceea ce poate fi ameliorat si amplificat din punct de vedere al eficacitatii succesului.

Practic, aflat în fata unei situatii, un învingator poate gândi (evident, exprimat într-o forma sintetica) în maniera urmatoare:

- daca am înregistrat un esec:

îmi identific erorile;

descopar ce trebuie sa fac pentru a-mi corecta propriile erori, astfel încât sa nu le mai repet;

- daca am înregistrat un succes:

identific ceea ce "merge";

asimilez ceea ce am învatat pentru a putea reproduce faptele favorabile, încercând sa devin propriul meu model;

retin faptul ca a stapâni situatiile înseamna a învata, dupa cum a învata înseamna a sti sa îti îndrepti propriile erori si sa reproduci succesul.

4. Strategia schimbarilor rapide si eficiente

Acest tip de strategie permite învingatorului sa treaca, extrem de rapid, de la o stare mentala la alta, total opusa ("comutare mentala" . Iata câteva exemple: de la admiratie, la dispret; de la dragoste, la ura; de la bucurie, la tristete; de la concentrare, la relaxare; etc. Scopul (evident, strategic) este de a genera interlocutorului anumite stari de spirit[7], influentându-i (decisiv) comportamentul, în sensul dorit de noi.

Pentru a putea apela la strategia schimbarilor rapide si eficiente, orice învingator trebuie sa dea dovada de maxima flexibilitate psihomotorie si de maxima adaptabilitate la mediul ambiental, fiind capabil sa comunice într-o maniera clara si eficace.

Succesiunea starilor mentale caracteristice acestei strategii, cu scopul de a putea atinge performanta, este redata, schematic, astfel (fig nr. 17):

Fig.nr. 17: Exemplu de succesiune a starilor mentale conducând la performanta

Învingatorul îsi va "alimenta" propria "banca de date" aferenta starilor mentale, bazându-se atât pe acumularile rezultate din experientele traite, c t si pe tratamentul "aplicat" acestor experiente, prin intermediul strategiei gestionarii eficiente (stapânirii) a situatiilor.

5. Strategia influentarii

Strategia influentarii consta în a-l determina pe interlocutor sa adopte o stare mentala necesara atingerii scopului pe care ni-l propunem.

Daca, în cazul precedent, se recurge la automanipulare, în strategia influentarii accentul este pus pe capacitatea de a-i determina pe interlocutori sa reactioneze la stimulii mentali (arareori si fizici) emisi de noi ("noi", pentru ca agream ideea ca fiecare cititor este si/sau va fi un învingator).

Strategia influentarii poate apela la unul dintre urmatoarele doua mijloace:

convingerea si mobilizarea interlocutorului, generându-i o stare mentala pozitiva si favorabila vizavi de propria-i persoana (în cazul strategiei negocierii);

- demobilizarea si destabilizarea interlocutorului, generându-i o stare mentala negativa (în cazul strategiei confruntarii).

Evident, mijlocul ales va fi în functie de scopul urmarit de fiecare dintre noi: "câstigarea" partenerului în cazul, spre exemplu, al unei negocieri, respectiv, intimidarea unui (potential sau virtual) concurent.

Prin adoptarea primului mijloc ne putem "aduce" interlocutorul în urmatoarele stari mentale: "deschidere" fata de noi; disponibilitate si predispozitie pentru dialog; capacitate înalta de ascultare; aptitudinea de a prevedea si de a recepta starea pe care o exteriorizam; cooperare.

Apelând la cel de-al doilea mijloc, vom putea imprima interlocutorului teama, confuzie, îndoiala, trac, stres, frica si chiar o accentuata stare de nervozitate, apelând la mijloace nonverbale (contact vizual, atitudine corporala, "penetrarea" în "spatiul" sau intim etc.) si/sau verbale (anuntarea prealabila a propriilor noastre performante; inferiorizarea adversarului - spre exemplu, prin intermediul unei exprimari de genul: "Mai cunosc pe cineva care, aflat în postura dumneavoastra, a pierdut" -; apelarea la tehnica confuziei - spre exemplu, apelarea unei persoane, pe care o cunoastem bine, pe un alt nume/prenume si/sau functie -; etc.);

6. Strategia relationala

Strategia relationala se bazeaza pe "transmiterea" relationala a propriilor capacitati asupra anturajului din mediul nostru ambiental

Experienta demonstreaza faptul ca strategia relationala genereaza o influentare în dublu sens: a interlocutorului de catre noi; a noastra de catre interlocutor (prin prisma efectului generat si scontat de noi).

Principiile de baza apelate si utilizate de învingatorii ce recurg la strategia relationala pot fi exprimate prin intermediul urmatoarelor doua postulate:

Am nevoie de altii pentru a reusi;

Nu pot reusi de unul singur

În fapt, strategia relationala se bazeaza atât pe învatare, cât si pe comunicare.

Ca strategie de învatare, strategia relationala apeleaza la o dubla învatare, atât de la propria persoana, cât si de la interlocutori.

Principala tehnica de învatare aplicata prin intermediul strategiei relationale consta în modelarea propriului comportament si a propriei personalitati. Implicit, în strategia relationala, învingatorul se va modela atât în functie de ceea ce este, cât si în functie de modul în care interlocutorul sau se va exterioriza comportamental (verbal si nonverbal).

Pentru ca strategia relationala sa fie complet operationala si modelarea eficace, este necesar ca învingatorul sa stie, prealabil, ce vrea (doreste) sa modeleze, respectiv de ce elemente are nevoie pentru a putea continua sa progreseze.

De aceea, învingatorul trebuie sa se cunoasca foarte bine si sa îsi poata evalua, cu maxima rigurozitate si cu cât mai putin subiectivism, în orice moment al actiunilor pe care le întreprinde, propriile-i calitati si defectele, astfel încât sa poata fi capabil sa îsi defineasca, extrem de clar, ceea ce vrea sa "împrumute", sa imite si/sau sa modeleze la si de la interlocutor.

De obicei, pentru a putea progresa învingatorul are la dispozitie doua mijloace, sintetizate în urmatoarele

stabilizarea, întarirea si dinamizarea punctelor sale forte, precum si a ceea ce stie si este, realmente, capabil sa faca, apelând si/sau utilizând strategia gestionarii succesului;

"acoperirea" propriilor sale deficiente (puncte "slabe"), modelându-se în functie de comportamentul si personalitatea interlocutorilor sai, respectiv în functie de ceea ce acestia poseda si el doreste sa câstige de la ei: stiinta lor de "a face"; tehnicile lor de negociere; metodele lor de lucru; strategiile adoptate în diferitele actiuni întreprinse; etc.

Asadar, modelarea propriului comportament, a propriei personalitati, constituie mijlocul cel mai sigur, cel mai puternic si cel mai eficient pentru a ne "îmbogati" strategiile mentale adoptate în demersul nostru catre reusita.

Ca strategie de comunicare, strategia relationala apeleaza la o serie de tehnici care ne permit sa profitam de situatiile în care, cel putin momentan, interlocutorul, prin capacitatile, disponibilitatile si posibilitatile sale, domina relatia existenta. Ca rezultanta, vom putea fi capabili sa înclinam "balanta" în "favoarea" noastra, de la o relatie de putere, la una de învatare (asa cum, spre exemplu, este cazul relatiilor dintre profesor si elev, dintre conducator si condus, dintre campion si "out sider" etc.). si, nu în ultima instanta, vom putea realiza aceasta "basculare" comportamentala de pe pozitiile create prin intermediul imaginii noastre de marca. Ceea ce, finalmente, înseamna si este echivalent cu crearea, dezvoltarea, promovarea si/sau impunerea, în mediul ambiental, a imaginii de marca a învingatorului.

Sintetic, parametrii descriptivi ai strategiei relationale pot fi redati conform schemei prezentata în fig. nr. 18.

Fig. nr. 18: Parametrii descriptivi ai strategiei relationale

7. Strategia META

Extrem de puternica si, în acelasi timp, nu mai putin sofisticata, strategia META permite învingatorului sa ocupe o pozitie privilegiata în relatia sa cu mediul ambiental, respectiv aceea de observator al propriului comportament.

Asadar, a aplica strategia META înseamna a ne observa, dinamic, în actiune, de unde rezulta si faptul ca aplicatiile acesteia sunt foarte diverse.

Astfel, pozitia noastra de observator al propriului comportament ne permite, mai întâi, modificarea si ameliorarea propriilor performante realizabile si/sau în curs de realizare. Prin urmare, strategia META se constituie într-o eficienta si foarte rentabila sursa de învatare, pe termene foarte scurte.

În acelasi timp, aceasta strategie mentala a reusitei constituie o excelenta tehnica de gestionare a emotiilor. Introducând o "distanta" fata de noi însine, un "recul" fata de propriile noastre actiuni, META îndeparteaza senzatii care ar putea fi, pe moment, traite de noi într-o maniera deosebit de negativa si/sau stresanta.

Ca strategie de învatare, META se apropie, din punct de vedere conceptual, de principiile strategiei gestionarii eficiente (stapânirii) a situatiilor. Deosebirea consta în faptul ca, daca, în cazul acesteia, strategia învatarii opereaza în sprijinul fundamentarii actiunilor, META intervine pe parcursul derularii actiunii propriu-zise.

Strategia META presupune parcurgerea urmatoarelor patru faze:

declansarea - se produce din momentul în care, pe parcursul desfasurarii unei actiuni, învingatorul îsi da seama ("realizeaza") ca performanta sa poate fi si trebuie ameliorata. Aceasta constientizare este legata de interpretarea unui anumit numar de semnale interne si/sau externe, semnale repetate sub forma de senzatii, mesaje etc. si care indica faptul ca performanta vizata nu este, înca, optimala;

analiza contextului în care se deruleaza actiunea, fapt care implica si/sau presupune "detasarea" celui care desfasoara actiunea si transpunerea sa în rol de "spectator" al derularii evenimentelor, urmarind o analiza cât mai putin subiectiva a contextului creat si generat. si, fapt extrem de important, în acest mod, învingatorul va evita "imixtiunea" propriului anturaj în problemele cu care se confrunta direct, declansând un feed-back capabil sa îi permita sa controleze si sa ajusteze, în permanenta, prin microschimbari, derularea propriei actiuni;

identificarea si atribuirea, pe momente de desfasurare a actiunii, a cauzelor ce pot genera sau au creat disfunctionalitati. Rezultanta directa a acestei faze o constituie stabilirea schimbarilor capabile sa conduca la ameliorarea propriilor performante;

transpunerea, instantanee, în practica, a masurilor de corectie impuse si reintegrarea individului în rolul de "actor", actiunea sa fiind, de acum, gestionata din interior si condusa spre o eficienta rezultanta superioara celei prevazute initial.

Ca metoda de gestionare a emotiilor, strategia META permite si faciliteaza, substantial, diminuarea intensitatii reactiilor noastre emotionale provocate de teama, trac, anxietate etc.

În acest context, trecând din registrul "emotii-senzatii" în cel de "evaluare-analiza", învingatorul îsi autogenereaza "reculul" care îi va permite sa treaca, rapid si eficient, peste obstacolele intervenite pe parcursul derularii propriilor actiuni

Prin urmare, detasarea de un context trait, evaluarea situatiei de fapt, analizarea viitoarelor directii de actiune în vederea ameliorarii propriilor performante, îi genereaza învingatorului posibilitatea de a-si diminua, progresiv, intensitatea emotiilor negative, de a-si pregati, cu maxima rigurozitate si cu cât mai putina subiectivitate planul de actiune si, finalmente, de a-si "conserva" propriile mijloace si/sau resurse capabile sa îi furnizeze un comportament profund performant.

Altfel exprimat, strategia META îi ofera învingatorului posibilitatea de a trece, rapid si eficient, din "centrul atentiei", în exteriorul actiunii, transpunându-se, într-o maniera flexibila, în rolul de analist al contextului creat. Scopul îl constituie, în mod evident, ameliorarea propriilor performante în demersul catre reusita.

4.4 Organizarea sistemului reusitei în afaceri

Fiecare tip de strategie are un rol bine definit, iar adoptarea ansamblului celor sapte strategii mentale ale reusitei prezentate este de natura sa îi confere învingatorului excelenta în actiunile întreprinse.

Specialistii[8] sunt de parere ca numai prin "stapânirea" corecta si eficienta a ansamblului celor sapte strategii ale reusitei (sa nu uitam ca cifra 7 este asociata ideii de perfectiune ! .), modelul învingatorului devine accesibil si performant.

Organizarea sistemului reusitei în afaceri este posibila prin intermediul luarii în considerare a contextului utilizarii acestor sapte strategii si poate varia, în functie de urmatoarele criterii:

a) momentul si durata actiunii:

- înainte de demararea actiunii:

strategia vizualizarii, pentru a ne "vedea" în actiune, înainte ca aceasta sa debuteze;

strategia obiectivelor, pentru a ne putea întari motivatia fata de demersul întreprins;

în timpul actiunii:

strategia schimbarilor rapide si eficiente, astfel încât sa putem adopta, în functie de context, starea mentala corespunzatoare, adaptata scopului si/sau obiectivelor vizate;

strategia META, pentru a ne ameliora calitatea prestatiei;

strategia relationala, cu scopul de a putea "transmite", eficient, interlocutorului, propriile noastre capacitati si/sau disponibilitati;

strategia influentarii, pentru a putea manipula interlocutorul în sensul dorit de noi (dar si de acesta !...);

dupa desfasurarea actiunii:

strategia gestionarii eficiente (stapânirii) a situatiilor, astfel încât sa putem desprinde maximum de învataminte (concluzii) din experienta câstigata si sa ne fundamentam viitoarele directii de actiune;

b) natura informatiilor ce urmeaza a fi tratate:

daca este vorba de informatii referitoare la propriul sau comportament, învingatorul poate apela la:

strategia META, pentru a-si putea adapta comportamentul la contextul dat (mai ales prin "corectii" comportamentale);

strategia gestionarii eficiente (stapânirii) a situatiilor, în scopul analizarii eventualelor motive ale esecului;

daca este vorba de informatii privind scopurile urmarite:

strategia obiectivelor, pentru a putea stabili noi dimensiuni ale acestora;

strategia schimbarilor rapide si eficiente, pentru a ne adapta, "din mers", actiunile, în conformitate cu demersul întreprins, în vederea maximizarii propriilor performante;

daca este vorba de informatii privind concurenta (si/sau adversarii):

strategia vizualizarii, pentru a ne putea vedea, atât pe noi, cât si pe concurenti, în întregul ansamblu al actiunii;

strategia relationala, pentru a putea "modela" competentele concurentilor si a "prelua" punctele forte manifestate de acestia;

strategia confruntarii (componenta a strategiei influentarii), cu scopul de a diminua competitivitatea concurentilor nostri si de a spori sansele demersului spre maximizarea propriilor noastre performante;

c) natura actiunilor întreprinse:

strategia META si cea a "stapânirii" situatiilor, pentru corectarea, "din mers" a actiunilor întreprinse;

strategia schimbarilor rapide si eficiente, în vederea adaptarii derularii actiunilor la contextul dat;

strategia vizualizarii si cea a obiectivelor, pentru a anticipa modul de desfasurare a viitoarelor actiuni;

d) contextul relational:

strategia relationala, pentru a ne conduce "din umbra" partenerii si/sau adversarii, eventual "copiindu-le" si preluându-le punctele forte;

strategia confruntarii, pentru a simula competitia si a rivaliza cu concurentii;

e) resursele propriului potential:

daca dispunem de un potential relational foarte dezvoltat, vom putea apela la strategia relationala (management si/sau modelare);

daca dispunem de o puternica dinamica a propriului comportament (încredere în noi însine, afirmarea propriului eu etc.), va fi extrem de eficace utilizarea strategiei influentarii;

f) termenul de realizare a schimbarii:

daca dispunem de timp suficient, putem apela la strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor, pentru a ne pregati, cu maximum de calm si minutiozitate, demersul spre reusita;

daca derularea actiunii este iminenta, va fi util si oportun sa adoptam strategia schimbarilor rapide si eficiente, pentru a ne putea transpune, instantaneu, într-o stare mentala adecvata spiritului performant (fiind, de asemenea, recomandabila, asocierea strategiei vizualizarii);

g) importanta schimbarii ce urmeaza a fi efectuata:

în cazul microschimbarilor, pot fi adoptate strategia META si, în functie de context, modelarea (ca element component al strategiei relationale);

daca este cazul unor macroschimbari, strategia gestionarii eficiente a situatiilor si modelarea se pot dovedi atât oportune, cât si utile;

h) contextul social:

daca actionam singuri ("întreprinzatori solitari"), putem adopta strategia vizualizarii, strategia META si cea a obiectivelor;

în situatia în care suntem ajutati în demersul nostru spre reusite performante, apelarea la strategiile relationala (îndeosebi modelarea) si a influentarii se poate dovedi extrem de eficienta.

TEST DE VERIFICARE A CUNOsTINŢELOR:

A ne investi ntr-un proces de reusita necesita stabilirea si respectarea a doua dintre urmatoarele conditii:

a)     a avea cunostinte temeinice n domeniul economic;

b)     a cunoaste cel putin trei limbi de circulatie internationala;

c)     a dispune de un mod mental de functionare caracterizat prin performanta si competitivitate;

d)     a avea un cont n banca de minimum 10.000 USD;

e)     a ne justifica performantele initiale, prealabile demersului nostru catre si pentru reusita.

Cadrul conceptual al reusitei are la baza c teva concepte fundamentale, printre care si:

a)     potentialul nvingatorului;

b)     reusita;

c)     performanta;

d)     mediul ambiental al reusitei;

e)     simpatia.

Elementele constitutive ale mediului ambiental al reusitei constau în:

a)      capacitatea de constientizare a unor elemente conjucturale multiple;

b)      capacitatea de concentrare a atentiei în momentele actiunilor întreprinse;

c)      învatarea si însusirea strategiilor mentale ale reusitei;

d)      transpunerea în practica a conditiilor propice facilitarii si perfectionarii aplicarii strategiilor excelentei;

e)      stimularea aparitiei de noi câstigatori.

Modificarea mediului ambiental în scopul optimizarii randamentului unui anumit sistem al reusitei este posibila si realizabila prin:

a)     transpunerea n practica a conditiilor propice facilitarii aplicarii strategiilor excelentei;

b)     stimularea aparitiei de noi nvingatori;

c)     cresterea potentialului de a nvinge al noilor c stigatori;

d)     controlul anxietatii;

e)     gestionarea stressului.

Printre capacitatile cognitive de care dispun învingatorii (în orice domeniu) se regasesc si urmatoarele:

a)     capacitatea de constientizare a unor elemente conjuncturale multiple;

b)     capacitatea de concentrare a atentiei;

c)     capacitatea de tratare, cât mai rapida, a informatiilor;

d)     capacitatea de organizare;

e)     disponibilitatea.

În vederea stapânirii factorilor stressanti care pot interveni în actiunile întreprinse de fiecare dintre noi, prioritar, trebuie sa stim sa:

a)     controlam gesturile;

b)     controlam anxietatea;

c)     gestionam stressul;

d)     luam medicamente;

e)     controlam suferinta.

Învingatorul este caracterizat, pe plan comportamental, de urmatoarele trasaturi:

a)     mândrie;

b)     putere fizica;

c)     ambitie si dorinta de a reusi;

d)     combativitate si competitivitate;

e)     dinamism comportamental.

Strategia schimbarilor rapide si eficiente permite oamenilor de afaceri sa:

a)     îsi schimbe, rapid, colaboratorii care lucreaza ineficient;

b)     treaca, extrem de rapid, de la o stare mentala la alta total opusa;

c)     genereze, în interlocutor, anumite stari de spirit, influentându-i, astfel, decisiv, comportamentul;

d)     descopere, cât mai repede, schimbarile din cadrul firmei;

e)     treaca de la o afacere la alta.

Ca strategie mentala a reusitei, strategia influentarii consta în a:

a)     învata cum sa actionam când suntem obositi si surmenati;

b)     l influenta pe interlocutor sa faca ceea ce dorim;

c)     l manipula pe interlocutor;

d)     nu ne permite sa fim influentati de oamenii cu care lucram;

e)     l determina pe interlocutor sa adopte o stare mentala necesara atingerii scopului pe care ni-l propunem.

Strategia reusitei care permite învingatorului sa ocupe pozitia de observator al propriului comportament este:

a)     strategia vizualizarii;

b)     strategia META;

c)     strategia gestionarii eficiente a situatiilor;

d)     strategia comunicarii;

e)     strategia schimbarilor rapide si eficiente.

A reusi n viata este echivalent cu a nvinge.

a)     adevarat;

b)     fals;

A fi performant si competitiv nu necesita a dispune de un potential psihologic si mental caracteristic.

a)     adevarat;

b)     fals;

Reusita este un proces dinamic, fiind orientata spre un scop si av nd o finalitate.

a)     adevarat;

b)     fals;

Potentialul nvingatorului declanseaza un proces de cautare permanenta a ameliorarii si optimizarii propriilor performante.

a)     adevarat;

b)     fals;

Performanta este un rezultat subiectiv, a carui prezenta stimuleaza, continuu, procesul reusitei.

a)     adevarat;

b)     fals;

Câstigatorul trebuie sa stie cum sa profite de pe urma influentei benefice si a structurilor n care si desfasoara activitatea.

a)     adevarat;

b)     fals;

Evaluarea potentialului nvingatorului permite ameliorarea eficacitatii recrutarii si selectiei personalului n functie de criterii precise, alese cu maximum de atentei.

a)     adevarat;

b)     fals;

nvatarea si nsusirea strategiilor mentale ale reusitei este un proces continuu si intensiv.

a)     adevarat;

b)     fals;

nvingatorul nu si majoreaza sansele daca va reusi sa si controleze socurile emotionale provocate de diferiti factori stressanti.

a)     adevarat;

b)     fals;

nvingatorul, n masura n care poseda o mare ncredere n el nsusi, nu se teme de nimeni si de nimic.

a)     adevarat;

b)     fals;