Aparitia dreptului afacerilor

Aparitia dreptului afacerilor

1. Dispozitii generale. Dreptul afacerilor este o denumire moderna a dreptului comercial. Pentru a studia evolutia lui, trebuie sa apelam la istoria dezvoltarii dreptului privat si, desigur, a dreptului comercial.

Adoptarea Codului comer 646f59g cial francez in 1807 a dus la divizarea dreptului privat in drept civil si drept comercial. Se crease o situatie in care raporturile juridice private erau reglementate concomitent de doua legi diferite, adica o situatie de „dualism al dreptului privat”.

Dreptul civil este o ramura a dreptului care reglementeaza raporturile juridice patrimoniale si cele personale nepatrimoniale dintre persoanele private (fizice si juridice).

Dreptul comercial apare ca un drept special fata de dreptul civil, este o ramura (subramura) a acestuia si reglementeaza raporturile juridice care apar intre persoanele fizice si persoanele juridice in activitatea de intreprinzator.

Desi se afirma ca dreptul comercial a aparut ca un drept al comerciantilor (negustorilor) in conditiile statului feudal, la care a contribuit structura sociala, pe de o parte, si complexitatea dezvoltarii activitatii comerciale si de intreprinzator, pe de alta parte, unii cercetatori intrezaresc norme ale dreptului comercial si in dreptului antic. Istoria dreptului comercial cunoaste trei perioade de dezvoltare: veche (antica), a evului mediu, moderna.

2 Perioada veche (antica). La o anumita etapa de dezvoltare a omenirii, in societate s-au produs schimbari care au condus la cunoscuta divizare a muncii. Efectul pozitiv al acestei diviziuni consta in cresterea productivitatii muncii si in aparitia unor surplusuri de produse. Aceste surplusuri, indiferent de faptul cine le insusea (indivizii sau colectivul), erau schimbate pe alte obiecte (produse), astfel fiind satisfacute mai multe necesitati. Schimbul in natura (trocul) a fost prima operatiune de comert aparuta in antichitate si utilizata pana in prezent.

Cercetatorii afirma ca cele mai vechi reglementari juridice ale comertului au fost stabilite in stravechiul Babilon. Cea mai veche opera legislativa, cunoscuta sub denumirea de „Codul lui Hammurapi”continea dispozitii referitoare la circiumi, negustori si auxiliarii lor. Codul cuprindea reglementari privind contractele de locatiune, comision, imprumut.

Alte surse informeaza ca, in legatura cu intensificarea comertului pe malul Marii Mediterane, in sec. VII i.e.n., grecii au instituit reguli, utilizate de catre negustori, privind operatiunile financiare, asigurarea, comertul maritim etc.

3. Evul mediu. Reglementarea juridica a comertului in evul mediu este legata de aparitia corporatiilor (universitas), organizatii colective formate din comercianti si meseriasi. Comerciantii si meseriasii dintr-o ramura intrau intr-o corporatie. Aceasta era administrata de un consul, asistat de consilieri. Consiliul emitea norme interne, bazate pe obiceiuri, care serveau la solutionarea litigiilor dintre membrii corporatiei. De altfel, aceste norme erau aplicate ulterior si in alte cauze similare. Hotararile consulilor au servit un bun temei pentru aparitia dreptului negustorilor (jus mercatorum). Hotaririle mai importante ale consulilor erau adunate in culegeri, numite statute. Sint cunoscute statutele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bergamo (1457), Bologna (1509) etc. Normele statutelor oraselor italiene asa au si ramas ca drept al   oraselor-cetati. Ideile, obiceiurile, termenii dreptului negustorilor italieni au patruns si in alte state, fiind acceptate uneori chiar in detrimentul propriilor obiceiuri.

Din evul mediu s-au pastrat si „monumentele” obiceiurilor negustoresti, indeosebi ale obiceiurilor maritime. Printre astfel de monumente se numara culegerea „Consulat de la Mer” folosita de comerciantii din Marea Mediterana in secolul XIV, culegerea „Roles d'Oleran”, utilizata in Oceanul Atlantic de corabiile comerciantilor francezi si englezi. In nordul Europei (Marea Baltica) era in uz codificatia „Regles de Wisby”. O culegere bine intocmita o aplicau negustorii din alte tari fara a se preocupa de provenienta acesteia, uneori chiar contrar obiceiurilor nationale, normelor dreptului feudal si dreptului canonic.

4. Perioada moderna. Perioada moderna de dezvoltare a dreptului comercial se caracterizeaza prin inlocuirea dreptului cutumiar cu dreptul scris.

Franta. Un prim act care prefigura marile monumente legislative ale Frantei a fost Edictul din 1563 al lui Carol al IX-lea, prin care au fost create jurisdictiile consulare, aplicabile numai comerciantilor. Ulterior, asupia unificarii obiceiurilor din acea perioada a lucrat Colbert Jean-Baptiste, controlor general al finantelor in timpul regelui Frantei Ludovic XIV, care a elaborat doua ordonante comerciale. In 1673 a fost pusa in aplicare Ordonanta privind comertul terestru, iar in 1681 Ordonanta privind comertul maritim. Astfel, pentru prima data s-a efectuat o reglementare unica pe teritoriul intregii tari, la care erau supusi toti cei care faceau comert.

Cele doua ordonante au stat la baza elaborarii Codului comercial francez din 1807 pus in aplicare de la 1 ianuarie 1808.

Codul comercial al Frantei, in vigoare si in prezent, desi nu a avut o influenta atit de mare ca cea a Codului civil, a fost aplicat cu titlu de lege proprie in Italia, Spania, Belgia, Brazilia.

Italia. In Italia, Codul Comercial francez a fost aplicat ca lege interna din anul 1808. In 1808 a fost adoptat Codul comercial italian, completat cu noile realizari din doctrina germana, belgiana, franceza. Acesta a functionat pina in 1942, cind, in urma unor polemici stiintifice, dualismul dreptului privat a fost lichidat prin adoptarea unui Cod civil, care reglementa unitar relatiile private, adica continand si norme comerciale.

Germania. in Germania a functionat mai intai un statut comercial, din 1861 si pina in 1900, cind, impreuna cu Codul civil, a fost pus in aplicare un nou cod comercial. Acesta, spre deosebire de Codul comercial francez, are la baza un sistem subiectiv de determinare a obiectului dreptului comercial. In sistemul subiectiv, normele dreptului comercial constituie un drept profesional si se aplica numai comerciantilor, indiferent de genul de activitate practicat.

Codul comercial german este format din 4 carti: I - comerciantii; II - societatile comerciale; III - cartile comerciale; IV - actele comerciale.

Romania. Din anul 1840, in Muntenia si Moldova erau aplicate Regulamente comerciale, reproducere a unor institutii din Codul comercial francez.

Din 1859, dupa unirea principatelor romane, a fost pus in aplicare un nou act normativ cu caracter comercial, denumit „Condica de comerciu a principatelor unite romane”, care, de asemenea, era de inspiratie franceza.

In 1887, a fost adoptat Codul comercial roman avind ca izvor de inspiratie Codul comercial italian din 1882, continand si prevederi din legislatia germana si cea belgiana.

Codul comercial roman avea 971 de articole, grupate in patru carti: cartea I despre comert in general, cartea II - despre comertul maritim si navigatie, cartea III falimentul, cartea IV - despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor.

In 1947, Romania a incetat sa foloseasca normele Codului comercial pentru comertul intern, acestea fiind utilizate doar in raporturile dintre agentii economici nationali si cei straini. Dupa revolutia din decembrie (1989) Codul comercial a fost redescoperit si repus in aplicare, urmand sa reglementeze raporturile pentru care era destinat. In 1990, a fost adoptata Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, imbogatita cu realizarile din domeniu ale tarilor dezvoltate. In 1995, a fost adoptata Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare.

Republica Moldova. In Republica Moldova au existat reglementari juridice ale relatiilor economice. Pina la Unirea din 1918, se aplicau actele normative ale Rusiei tariste. Dupa 1 decembrie 1918, actiunea Codului comercial roman din 1887 a fost extinsa si pe teritoriul Basarabiei prin Decretul-lege nr. 1731 din 4 mai 1919, functionand pina p 1944.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Moldova, ca si in toate tarile cu regim comunist, a functionat economia planificata. Activitatea de intreprinzator era decretata activitate ilegala si persoanele care o desfasurau erau sanctionate penal.

Dupa declararea independentei la 27 august 1991, in Republica Moldova au fost adoptate un sir de acte normative menite sa reinstaureze relatiile economiei de piata. Actele normative, in majoritatea lor, reglementau insuficient noile relatii, dar faptul adoptarii lor insufla optimism. Astfel, prin Legea cu privire la proprietate, a fost repusa in drepturile sale firesti proprietatea privata. Dupa ea, au fost adoptate legile cu privire la: antreprenoriat si intreprinderi, societatile pe actiuni, faliment, arenda, cooperatie, investitiile straine, circulatia hirtiilor de valoare si bursele de valori etc. Prin aceste acte, a fost descatusata initiativa privata si legalizata activitatea de intreprinzator. Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat si intreprinderi a jucat rolul unui mic cod comercial, deoarece a permis activitatea de intreprinzator si a stabilit cercul de persoane care o pot desfasura. Aceste legi aveau ca prototip actele normative elaborate si puse in vigoare in Rusia postsovietica. Din cauza traducerii stangace ori a incercarii nereusite de a adopta unele norme si institutii din actele normative ale unor state europene, primele legi de dupa declararea independentei nu satisfaceau cerintele unei economii libere, de aceea, pe parcursul anilor 1997-2004, au fost inlocuite prin alte acte normative. Astfel, prin Codul civil nr.l 107/2002, au fost innoite un sir de dispozitii din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat si intreprinderi. Au fost adoptate legi cu privire la: societatile pe actiuni, cooperativele de productie si cooperativele de intreprinzatori, insolvabilitate, protectia concurentei, piata valorilor mobiliare, investitii in activitatea de intreprinzator etc.

O importanta deosebita pentru dreptul afacerilor o are Codul civil, pus in vigoare la 12 iunie 2003. Desi contine o serie de imperfectiuni, acest cod are sarcina de a unifica reglementarile juridice si a pune o temelie noua circuitului civil si comercial, de a contribui la avansarea economica a statului.

Codul civil a unificat dreptul privat, stabilind ca persoanele fizice si persoanele juridice care practica activitate de intreprinzator sunt subiecte ale raporturilor juridice civile si ca statutul lor juridic este determinat de legislatia civila. Aceste norme fiind abstract separate de alte norme de drept privat, impreuna cu normele de interventie a statului in activitatea economica, formeaza baza juridica a dreptului afacerilor.