Bursele de marfuri, desi constituie piete specifice tarilor cu economie de piata, elementele caracteristice acestora au existat cu mult înainte de era noastra, în cadrul comertului din Egipt, Arabia, India si China. In Europa, bursele au aparut mult mai târziu, cam cu zece secole în urma, în principal în porturile italiene, în perioada de început a dezvoltarii capitalismului. Infiintarea lor a fost determinata de operatiunile bancare, precum si de circulatia marfurilor.
Intr-o prima opinie, notiunea de bursa ar proveni de la localurile din porturile italiene, în care, în secolele X-XI se desfasurau negocierile între comercianti. Localurile aveau ca firma o punga cu bani, Borse, de unde si numele institutiei. Dupa o alta opinie, denumirea de bursa provine de la numele bancherului Van den Bursen din Bruges, în locuinta caruia se adunau bancherii si negustorii pentru a discuta si încheia diverse afaceri[1].
Bursele sunt de fapt institutii care reunesc pe comercianti, industriasi, bancheri, armatori, asiguratori, în vederea negocierii valorilor publice si private, devizelor, marfurilor, etc.
In 1531 este inaugurata impozanta bursa din Anvers, considerata în literatura de specialitate, prima bursa în acceptiunea moderna.
In primii ani ai secolului al XVI-lea se înfiinteaza o bursa la Lyon. In acelasi timp ia nastere o bursa la Toulouse, port si centru comercial, urmând apoi sa se deschida burse în mai multe orase ale Frantei.
La Londra, Thomas Gresham înfiinteaza în City, în 1554, o bursa denumita "Royal Exchange", care începând cu 616d31g 1773 se va profila numai pe schimbul de efecte financiare si îsi va lua numele de "Stock Exchange" (Bursa de valori).
In Germania iau nastere pe la jumatatea secolului al XVI-lea primele burse la Augsburg, Nurnberg si Hamburg. Urmeaza apoi, cea din Lubeck, Frankfurt, Leipzig. Bursa de la Berlin a fost creata în anul 1685, când Marele Principe elector a ordonat, ca pentru încurajarea comertului, antrepozitele si magazinele de marfuri sa fie transformate într-o bursa.
In 1784 ia fiinta Banca din New York, organizata sub conducerea lui Hamilton Wall Street si care devine sediul operatiunilor financiare. In 1792, un anume Leonard Blecker, împreuna cu mai multi remizieri si-au luat un angajament solemn de a nu cumpara sau vinde nici o valoare, fara a primi un minimum de comision. Acesta a fost debutul Bursei din New York.
La inceputul secolului nostru, în majoritatea tarilor lumii existau una sau mai multe burse. Institutia bursiera a devenit omniprezenta odata cu generalizarea relatiilor de productie capitaliste. Desigur, nu toate bursele au avut si au aceeasi importanta. Unele au functiuni locale, dedicate comertului dintr-o anumita zona, iar altele au importanta nationala. Astfel, exista burse de rezonanta internationala, în rândul acestora din urma numarându-se cele din New York, Chicago, Londra, Paris, Tokyo, Frankfurt.
Pe masura dezvoltarii burselor se produce si un proces de diferentiere a acestora, în burse de marfuri si burse de valori, ca institutii deosebite. Bursa de valori apare înaintea celei de marfuri: patentul din 1 septembrie 1771 al imparatesei Maria Tereza creeaza prima bursa de valori în adevaratul înteles al cuvântului, adica o piata organizata, având un statut si un regulament propriu de functionare.
Unul dintre principalele obiective ale organizarii schimburilor în cadrul bursei îl reprezinta asigurarea operativitatii tranzactiilor comerciale si financiare, realizarea acestora pe o baza standardizata. Necesitatea extinderii si intensificarii circuitului comercial a generat de timpuriu o tendinta de "dematerializare" a marfurilor, de la bunuri corporale s-a trecut la mostre, esantioane reprezentative pentru utilitatea marfii.
Ca atare, bursa nu mai era o piata originara, pe care se vindeau si se cumparau marfuri fizice, ci o piata derivata pe care se vând si se cumpara titluri asupra marfurilor.
Un alt proces care vine sa sporeasca importanta bursei este aparitia societatilor pe actiuni. Constituirea societatilor pe actiuni a reprezentat baza corporationala a expansiunii comerciale si, totodata, o principala sursa de creare de hârtii de valoare: extinderea afacerilor a generat nevoia de surse financiare, în speta de atragere a capitalului prin emisiunea publica de actiuni. Ca atare, a aparut cu necesitate si o piata pe care aceste titluri puteau fi cumparate de catre cei care doreau sa investeasca în societatile emitente sau puteau fi vândute si retransformate în bani, este vorba de bursa de valori.
Inca din secolul al XVIII-lea a început procesul de specializare a burselor, în burse de marfuri si burse de valori. In cadrul primelor se tranzactioneaza anumite marfuri fungibile, precum cereale, metale neferoase,etc, iar în cadrul celei de-a doua categorii efectele financiare, ca actiunile si obligatiunile. Din punct de vedere al formei de constituire se disting burse private (înfiintate si organizate de particulari, sub forma de societati pe actiuni, asociatii comerciale sau camere de comert) si bursele de stat (înfiintate si organizate sub egida guvernamentala).
Dincolo de aceste diferentieri, organizarea generala a burselor si modul de desfasurare a tranzactiilor sunt asemanatoare în aproape toate tarile cu economie de piata.
Bursa, ca institutie specifica economiei de piata, odata aparuta, functioneaza într-o asemenea maniera, încât ofera participantilor, prin activitatea sa, informatiile necesare cu privire la nivelurile de pret înregistrate la bursa, ca si la tendinta preturilor cel putin pentru o perioada relativ scurta. Acest aspect face ca activitatea bursei sa fie considerata ca un indicator al situatiei economice si un mijloc de influentare a preturilor mondiale.
In opinia domnului Ioan Popa, autorul lucrarii "Bursa.Vol. I", termenul de bursa este utilizat în doua sensuri diferite. Primul sens, precis delimitat, se refera la alocatia baneasca oferita gratuit de catre stat, institutii sau firme pentru elevi, studenti, cercetatori etc. (bursa de studii) si trimite etimologic la "saculetul" folosit în Evul Mediu pentru pastrarea banilor.
Al doilea sens include o serie de variante semantice, prin termenul de bursa indicându-se în mod curent:
- piata în genere, adica locul unde se efectueaza schimburi comerciale, adica ansamblul tranzactiilor cu marfuri si valori. Aceasta acceptiune este reflectata de corespondentul englezesc al notiunii "exchange" si semneaza orice fel de piata, indiferent de obiectul tranzactiilor sau modul de functionare;
- tranzactii cu anumite categorii de bunuri, servicii sau valori si/sau nivelul preturilor în operatiunile respective de schimb.
- piata, având un mod de existenta si functionare aparte. Sintagma bursa neagra, de exemplu, se refera la o forma clandestina si "salbatica" a pietei, reprezentând relatii de schimb care se sustrag normelor legale privind actele si faptele de comert.
Bursa sau "piata la termen" constituie o prelungire a comertului fizic a carei aparitie a avut ca obiect central protejarea cumparatorilor si vânzatorilor împotriva fluctuatiilor excesive ale preturilor între perioada dintre încheierea tranzactiei si data livrarii efective, perioada în care evolutia preturilor nu poate fi prevazuta cu exactitate datorita factorilor care influenteaza raportul dintre cerere si oferta[2].
Bursele actuale sunt rezultatul unei evolutii istorice îndelungate si reflecta, cu particularitati zonale sau nationale modelul general al pietei libere.
Bursele sunt locuri de concentrare a cererii si ofertei pentru marfuri, precum si pentru diferite tipuri de hârtii de valoare. Daca la începuturile lor pietele bursiere erau organizate pentru tranzactionarea în egala masura a marfurilor si valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele doua mari categorii. Desi mecanismul de functionare se bazeaza pe un model comun, propriu oricarui tip de tranzactie bursiera, bursele de marfuri si respectiv cele de valori au functii radical diferite într-o economie .
Bursa prezinta o serie de caracteristici specifice:
- are un caracter colectiv, în sensul ca este o asociatie care ofera celor interesati facilitati de negociere;
- activitatea se desfasoara conform regulamentului bursei si sub supravegherea autoritatilor competente;
- comercializarea la bursa se face în mod practic în cadrul unor sedinte (sesiuni) fixate potrivit programului bursei;
- piata bursiera este o piata de titluri, aceasta consemnând fie proprietatea asupra marfii (conosament, warant, etc.), fie participatii sau creante ale detinatorului lor (actiuni si obligatiuni), fie drepturile asupra unor active monetare sau financiare;
- preturile stabilite la bursa (cotatiile) sunt operativ difuzate prin mijloacele de informare în masa, fiind accesibile tuturor celor interesati, publicului larg;
- este o piata concurentiala care concentreaza un mare numar de ofertanti si cumparatori, încheierea contractelor realizându-se printr-un procedeu bine stabilit de tipul licitatiei, respectiv prin confruntarea directa a cererii cu oferta.
Bursele de marfuri sunt centre ale vietii comerciale, piete unde se tranzactioneaza bunuri care au anumite caracteristici: sunt bunuri generice, care se individualizeaza prin masurare, numarare sau cântarire; sunt fungibile, adica pot fi înlocuite unele prin altele; au caracter standardizabil, în sens ca marfa poate fi împartita pe loturi omogene, apte de a fi livrate la executarea contractului încheiat în bursa.
In cazul burselor de marfuri nu se negociaza asupra unor bunuri fizice, individualizate si prezente ca atare la locul contractarii, ci pe baza unor documente reprezentative care consacra dreptul de proprietate asupra marfii si constituie imaginea comerciala a acesteia. Bursa, este prin urmare, o piata dematerializata, unde se încheie contractul dintre parti, identificarea si circulatia marfurilor realizându-se în afara acestei piete.
Bursa de marfuri este o piata caracteristica economiei de piata unde se tranzactioneaza marfuri fungibile înrudite calitativ, substituibile si perfect conservabile, dupa o procedura speciala care se desfasoara, potrivit unui program prestabilit, într-un loc cunoscut, în prezenta vânzatorilor si a cumparatorilor sau a reprezentantilor acestora, sub supravegherea unei autoritati .
Bursele de valori sunt centre ale vietii financiare, unde se fac vânzari/cumparari de hârtii de valoare, totodata, aici se pot realiza operatiuni cu valute, metale pretioase sau efecte de comert. In ultimul timp în sistemul de tranzactii al acestor institutii au fost incluse produse bursiere noi (optiuni, contracte futures pe indici de bursa, etc.). Bursele de valori îndeplinesc functii majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spatiul economic, national si international, în care îsi exercita influenta.
Bursele de valori sunt prin esenta lor piete simbolice, deoarece aici se tranzactioneaza în principal titluri rezultate din operatiuni financiare. Acest caracter este si mai bine pus în evidenta de noile tipuri de tranzactii bursiere, un exemplu ar fi, la contractele futures pe indici de bursa, obiectul tranzactiei este suma de bani determinata prin calcul, iar executarea acesteia presupune exclusiv plata/încasarea unei diferente banesti.
Bursele sunt piete libere, în sensul ca asigura confruntarea directa si deschisa a cererii si ofertei care se manifesta în mod real în economie. Prin urmare, nu pot fi tranzactionate la bursa decât acele marfuri si valori pentru care exista concurenta libera, adica un numar suficient de mare de ofertanti si cumparatori, astfel încât sa nu apara posibilitatea unor concertari în scopul manipularii pretului, cu alte cuvinte notiunea de bursa este opus, prin esenta sa, ideii de monopol.
In acest sens, pentru ca o marfa sau o hârtie de valoare sa poata face obiectul tranzactiilor de bursa, trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii: oferta trebuie sa fie ampla si sa provina de la un numar suficient de mare de ofertanti; cererea sa fie relativ solvabila si relativ constanta; preturile nu trebuie sa faca obiectul unor masuri administrative de control; trebuie sa fie asigurata transparenta informatiilor privind piata.
Bursa reprezinta o tehnica manageriala de afaceri economice, specifica economiei de piata, având un caracter concurential si care concentreaza în timp si în spatiu cererea si oferta de marfuri, servicii, valori (efecte de comert) si devize si se desfasoara dupa o procedura determinata, potrivit unui program, într-un loc cunoscut (si recunoscut), în prezenta vânzatorilor si a cumparatorilor (sau a împuternicitilor acestora).
Bursa este o piata organizata, în sensul ca tranzactiile se realizeaza conform unor principii, reguli si norme cunoscute si acceptate de participanti. Organizarea pietei bursiere se realizeaza atât prin cadrul legal stabilit în fiecare tara pentru activitatea bursiera, cât si prin regulamente bursiere - expresie concentrata a normelor si uzantelor consacrate în lumea afacerilor. Importanta organizarii pietei bursiere deriva din posibilitatea aparitiei unor factori de deformare a raportului dintre cerere si oferta, a unor tendinte de manipulare a acestora în scopuri frauduloase.
Bursa este o piata reprezentativa, servind drept reper pentru toate tranzactiile care se efectueaza cu acele masuri sau valori pentru care ea constituie piata organizata.
Functia centrala a bursei este tocmai de a stabili zilnic nivelul pretului, adica punctul de echilibru al pietei, acel pret care asigura volumul maxim de tranzactii. Prin aceasta functie, bursa devine un reper al întregii activitati economice, sursa a informatiei de baza pentru agentii economici. Mai mult prin functionarea permanenta, spre deosebire de licitatii, care au un caracter periodic, bursa exprima chiar continuitatea proceselor economice, caracterul neîntrerupt al tranzactiilor comerciale si financiare. Bursa se deosebeste deci de tranzactiile particulare efectuate întâmplator, prin negocieri între parteneri determinati; ea reprezinta tranzactia în genere, dincolo de modul particular în care aceasta se realizeaza .
In concluzie, bursele sunt piete specifice, mecanisme de concentrare a cererii si ofertei pentru anumite categorii de marfuri ori pentru valori, în scopul realizarii de tranzactii într-un cadru organizat si în mod operativ, în conditii de libera concurenta.
Bursa reprezinta o piata, dar care se particularizeaza prin obiectul tranzactiilor si modul de organizare si functionare, astfel avem urmatoarele criterii de clasificare a burselor:
In functie de gama si varietatea tranzactiilor încheiate, bursele se clasifica în doua mari categorii:
- Bursele generale, care tranzactioneaza cele mai variate marfuri, precum si titluri de proprietate. Un exemplu de astfel de burse sunt cele din Amsterdam, Lima, Rio de Janeiro, ele purtând denumirea simpla de bursa.
- Bursele specializate, care, spre deosebire de cele generale, se ocupa cu o gama determinata de marfuri, uneori, chiar o singura marfa. Aceasta categorie de marfuri au mentionate în denumirea lor specificul activitatii pe care o desfasoara, de exemplu "London Metal Exchange", "New York Cotton Exchange", etc.
Ca urmare a ponderii ridicate a tranzactiilor încheiate la unele burse de marfuri în cadrul comertului international cu unele produse, acestea purtând numele de burse caracteristice. Ele dau nota dominanta atât în ce priveste cantitatile de marfuri oferite, cât si în stabilirea preturilor. Activitatea acestor burse se desfasoara în zonele producatoare sau în zonele de mare consum, unde au si rolul de distributie a acestor marfuri.
Un alt criteriu de clasificare îl reprezinta forma de organizare. Astfel avem:
- Burse private, înfiintate si organizate de particulari, de multe ori sub forma de societati pe actiuni, de asociatii comerciale sau de camere de comert constituite pe baza unor statute de functionare adoptate de catre fondatori. Constituirea bursei si functionarea ei se face cu aprobarea statului pe teritoriului caruia îsi desfasoara activitatea.
- Bursele înfiintate si administrate de stat.
In functie de criteriul de admitere a participantilor exista:
- Bursele la care participarea este nelimitata, cu conditia de a se respecta dispozitiile interne specifice. De la aceasta regula, legea prevede exceptii în sensul interzicerii si participarii la bursa a persoanelor care au comis delictul de înselaciune. Accesul este gratuit sau contra unei taxe de frecventare.
- Burse la care accesul este limitat numai membrilor acestora sau acelora care au obtinut autorizatii speciale din partea conducerii burselor.
Bursele de marfuri pot functiona în conditii bune si cu eficacitate normala daca sunt îndeplinite cel putin urmatoarele conditii:
- produsele trebuie sa fie omogene pentru a permite standardizarea, uniformizarea si divizibilitatea contractului de bursa si intersanjabilitatea loturilor de marfa (în general conditie îndeplinita de marfurile fungibile);
- produsele trebuie sa poata fi depozitate pe o perioada mai îndelungata, fara ca prin aceasta sa li se modifice calitatile (ca urmare a perisabilitatii);
- oferta de bunuri cotate trebuie sa fie ampla pentru continuitatea afacerilor si desfasurarea transportului în conditii normale;
- cererea pentru bunurile cotate trebuie sa fie ampla, solvabila si relativ constanta. Solvabilitatea creeaza fluiditatea pietei, usurinta de a intra si iesi din contracte fara a afecta preturile, iar constanta cererii permite încheierea unui volum suficient de afaceri necesar unei activitati permanente.
Marfurile trebuie sa fie produse, comercializate si consumate de un numar mare de participanti, iar preturile si conditiile de tranzactionare sa nu fie decisiv influentate de un grup restrâns, pentru a stopa tendintele monopoliste. In prezent exista aproximativ 40 de burse de marfuri principale, la care se negociaza contracte reprezentând peste 80 - 100 de produse, numarul de contracte negociate prin burse crescând permanent. Printre cele mai cunoscute burse, care au rolul de piete caracteristice, mentionam: pentru lâna Sydney, New York, pentru bumbac New York, Sao Paolo, New Orleans, pentru cereale Chicago, Liverpool, pentru zahar Londra, Paris, New York, pentru ulei de floarea soarelui Rotterdam, pentru metale neferoase Londra, New York, pentru cauciuc Singapore, New York, pentru cafea, cacao, ceai Londra, New York, Paris, etc.
Bursele de valori, denumite si burse de fonduri, negociaza hârtii de valoare sau efecte comerciale (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, alte titluri de proprietate industriala), precum si metale pretioase. Hârtiile de valoare sunt instrumente care confera posesorului lor ,fie un drept de proprietate asupra unei parti a patrimoniului unei întreprinderi (actiunea), fie un drept de creanta asupra unei astfel de întreprinderi (obligatiunea). Actiunea reprezinta dovada ca detinatorul este proprietar al unei fractiuni din patrimoniul societatii, calitate ce îi confera dreptul de a participa la conducerea acesteia si la profitul sau pierderea care rezulta din activitatea societatii. Obligatiunea este un instrument de credit care contine promisiunea de a plati o anumita suma de bani la o data fixa, de obicei la mai mult de 10 ani de la data emiterii, si a unor dobânzi, la anumite date specificate în oferta de vânzare a acestora.
Pietele secundare pentru titluri financiare, adica pietele bursiere pot fi organizate în doua modalitati principale: sub forma de burse de valori sau sub forma de piete interdealeri sau "la ghiseu", numite si piete de negocieri.
Bursa de valori se defineste prin existenta unei institutii care dispune de spatii de tranzactii, unde se concentreaza cererea si oferta de titluri financiare si se realizeaza negocierea, contractarea si executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut[6].
O caracteristica a ultimelor decenii este faptul ca piata bursiera tinde sa se extinda. Deoarece pentru a fi tranzactionate la cota bursei, firmele trebuie sa raspunda unor conditii mai restrictive, s-au creat pietele bursiere noi (piata titlurilor necotate), unde accesul este permis în conditii mai putin limitative, aici putând fi tranzactionate actiunile firmelor tinere, constituite de regula în domenii cu mari promisiuni de profit, dar si cu riscuri investitionale mari.
O alta expansiune deosebita au cunoscut pietele interdealeri sau OTC, care permit accesul la tranzactii pentru un numar mare de titluri, ce nu îndeplinesc conditiile pentru a fi cotate la bursele propriu-zise. Piata OTC este construita din relatiile stabilite între comerciantii de titluri (dealeri), precum si între acestia si clientii lor, încât piata are aici semnificatia abstracta de ansamblu de tranzactii.
In acest tabel sunt prezentate caracteristicile burselor propriu-zise si cele ale pietelor interdealeri (OTC):
|
BURSE |
PIETE OTC |
|
Localizarea tranzactiilor, adica existenta unui spatiu delimitat, a unei cladiri cu sala de negocieri, unde se desfasoara tranzactiile cu titluri financiare |
Lipsa unei localizari, a unei cladiri; tranzactiile sunt executate în oficiile societatilor financiare, care actioneaza ca dealeri |
|
Accesul direct la piata este, în principiu, limitat la membrii bursei si la titlurile acceptate în bursa |
Accesul este mai larg, atât pentru clienti, cât si pentru titluri; exista numerosi creatori de piata |
|
Negocierea si executarea contractelor se realizeaza de un personal specializat - prin diferite sisteme de tranzactii bazate pe licitatie publica |
Tranzactiile se realizeaza prin negocieri directe între vânzator si cumparator, rolul de contraparte în tranzactie fiind jucat de dealer |
|
Realizarea tranzactiilor este supusa unor reguli ferme instituite prin lege si regulamentul bursei; agentii de bursa sunt tinuti sa respecte anumite obligatii |
Reglementarea tranzactiilor este mai putin ferma si cuprinzatoare; de regula ea este facuta de asociatiile dealeri-lor |
|
Datorita concentrarii ordinelor si a mecanismului tranzactional se formeaza un curs unic pentru titluri negociate |
Deoarece preturile sunt stabilite prin negocieri izolate, acestea pot sa varieze de la o firma(dealer) la alta |
Tabel nr.1 - Comparatia dintre burse si pietele OTC
Mai mult, odata cu progresele tehnologice se vorbeste despre un nou tip de piata bursiera, piata electronica, respectiv acea piata în care informatia se transmite si se prelucreaza prin utilizarea unor sisteme de computere. Aceasta nu este foarte diferita de cele doua tipuri de piete prezentate mai sus, ci este de fapt o piata modernizata, care a progresat odata cu evolutia în timp a "erei electronice". Chiar daca viitorul bursei traditionale pare sa fie pusa sub semnul întrebari, bursa traditionala, cu tranzactii publice, vacarm si emotii, nu si-a pierdut fascinatia pe care o exercita asupra publicului larg si nici suportul din partea specialistilor.
Bursa, în sens larg, dupa parerea domnului Ioan Popa, are rolul de releu între surplusul de fonduri neutilizate si necesitatile economice, transformând economiile în capital. Prin aceasta functie, bursa este implicata în piata primara, aceea pe care se emit actiunile firmelor, se lanseaza împrumuturi obligatare, furnizându-se astfel, pe aceasta cale, fondurile necesare agentilor economici. Insa rolul definitoriu al bursei este acela de piata secundara, dând acces publicului larg la titlurile care au fost deja emise, asigurând astfel suport pentru piata primara si pentru functionarea mecanismului de finantare a economiei.
Bursa asigura deci lichiditatea activelor financiare, oferind posibilitatea vânzarii titlurilor anterior cumparate, deci a transformarii lor în bani lichizi. Faptul ca investitorul dispune de o piata unde poate sa-si transforme în lichiditati titlurile cumparate, este o garantie pentru el ca banii avansati vor fi recuperati, la valoarea de piata.
Bursa este si un "motor" al vietii economice, dinamizând activitatea de afaceri si permitând realizarea unor proiecte investitionale de anvergura, care n-ar putea fi înfaptuite fondurile unui grup restrâns de întreprinzatori. Astfel, firmele care doresc sa mobilizeze capitalurile însemnate, vor plasa o parte din actiunile lor publicului, prin distributie primara sau distributie secundara. Ca atare, firmele respective se transforma din firme cu caracter privat în societati cu caracter public, în sensul ca actiunile lor se negociaza pe piata bursiera, o parte din titluri aflându-se în mâna unor investitori "anonimi" si circulând de la un detinator la altul.
In cazul societatilor cu caracter public, bursa ofera continuu atât o evaluare a actiunilor, cât si a firmei ca atare: valoarea unei firme este produsul dintre numarul actiunilor si cursul bursier curent al acestora.
Piata bursiera are un rol însemnat în reorientarea si restructurarea activitatilor economice. Prin functionarea acestei piete distribuirea fondurilor pe ramuri ale economiei si firme se realizeaza în raport cu gradul de atractivitate a titlurilor, iar aceasta este o reflectare a performantelor firmelor respective, a gradului de rentabilitate.
Activitatea bursiera duce la dezvoltarea concurentei dintre firme, la stimularea tranzactiilor intercorporatii.
Dincolo de "excesele" sale, bursa s-a dovedit o institutie esentiala pentru functionarea economiei de piata. Economia moderna, caracterizata prin extinderea si cresterea complexitatii mecanismelor financiare, nu poate fi conceputa fara bursa de valori: economia reala este reflectata de trendul bursei, iar la rândul ei, bursa poate influenta în bine sau în rau viata economica.
Problema cruciala a pietei secundare este credibilitatea acesteia, gradul în care investitorii, lumea de afaceri în general valideaza miscarea bursei. Aici ne aflam în domeniul valorilor simbolice, care au nevoie de o baza reala de afaceri pentru a fi viabile din punct de vedere economic. Pe de o parte, daca piata actioneaza, titlurile se vând si se cumpara, capatând astfel un suport economic.
Pentru ca piata secundara sa îsi poata îndeplini rolul ce-i revine în economia moderna, ea trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte:
- lichiditatea, respectiv abundenta de fonduri disponibile, pe de o parte, si de active financiare pe de alta parte. Lichiditatea garanteaza functionarea continua a pietei si aceasta este o conditie pentru realizarea fara întreruperi sau distorsiuni a circuitului economic de ansamblu;
- eficienta, respectiv existenta unor mecanisme de realizare operative, la costuri cât mai reduse, a tranzactiilor;
- transparenta, respectiv accesul direct si rapid la informatiile relevante pentru detinatorul de active financiare. Transparenta este o conditie a eficientei, pentru ca ea conditioneaza libera concurenta, contracararea tendintelor de monopol si, prin acestea, reducerea costului tranzactiilor;
- corectitudinea, este strâns legata de transparenta. In principiu, o totala informare este suficienta pentru ca mecanismele de reglare specifice pietei, "mâna invizibila" sa poata actiona.
- adaptabilitatea, care implica raspunsul prompt al pietei la noile conditii economice si extraeconomice, la noile oportunitati.
Bursa, centru al activitatii comerciale, concentreaza mai multi participanti, implicati direct sau indirect în tranzactiile bursiere, precum si o serie de organisme care concura la încheierea si executarea contractelor de bursa.
Principalele categorii de participanti sunt utilizatorii si operatorii, iar organismele functionale sunt sistemul de tranzactii (bursa propriu-zisa) si casa de compensatie.
Utilizatorii bursei sau clientii sunt cei care realizeaza în cont propriu operatiuni în cadrul bursei; de regula ei apeleaza în acest sens la firmele membre ale bursei, respectiv la societati specializate în tranzactiile bursiere. In categoria utilizatorilor de bursa se includ:
- societati cu caracter de productie sau comercializare, respectiv firme care actioneaza pe piata de marfa fizica. In aceasta categorie intra comerciantii care cumpara si vând produse cu caracter bursier pentru diferite termene; producatorii agricoli care actioneaza la bursa în paralel cu activitatea lor economica reala; întreprinderi care efectueaza operatiuni de prelucrare asupra unor produse primare sau semiprelucrate si care se tranzactioneaza în bursa. In principal, acestia participa la tranzactii în scopul acoperirii riscurilor legate de activitatea lor de baza, în speta a riscurilor rezultate din fluctuatiile preturilor.
- investitorii, respectiv institutii cu caracter financiar - bancar, cum sunt bancile de investitii, fondurile mutuale, fondurile de pensii, precum si alte institutii care gestioneaza fonduri. Caracteristica lor comuna este faptul ca utilizeaza bursa atât în scopuri de plasament pentru maximizarea profiturilor la fondurile investite, cât si, uneori, pentru scopuri de acoperire a riscurilor.
Operatorii de bursa sunt persoanele prin intermediul carora se realizeaza efectiv tranzactiile în bursa. De regula, este vorba de firme de tranzactii bursiere, numite si firme broker/dealer sau, simplu, brokeri. Pe pietele americane aceste firme se numesc Futures Commodities Merchands.
Principalele functii pe care le îndeplineste o firma de broker / dealer sunt urmatoarele:
primeste si executa ordinele de bursa ale clientilor sai; în acest sens ea actioneaza ca un broker, încheind contracte de bursa în contul celor care au dat ordine, utilizatorii bursei. Pentru tranzactiile astfel încheiate, firma încaseaza un comision de la clientii sai, ea având rolul de intermediar (broker);
efectuarea de tranzactii în cont propriu; în acest caz, firma actioneaza ca un dealer încasând diferenta dintre preturile de vânzare si cele de cumparare, respectiv un spread (firma dealer);
acordarea de consultanta pentru clientii bursei si pentru toti cei interesati de piata respectiva.
Firma broker / dealer este constituita ca o societate comerciala, particularizându-se prin obiectul specific al activitatii sale: realizarea tranzactiilor bursiere.
Principalele categorii de specialisti care lucreaza în cadrul acestora sunt:
agentii de vânzari, adica cei care, lucrând în departamentul de vânzari al firmei, întretin relatii cu clientii, primesc ordine si le transmit spre executare în bursa;
consultantii, cei care elaboreaza studii, analizeaza piata, dau sfaturi si consultanta pentru firma si pentru clientii acestora;
agentii de bursa, adica angajatii firmei, care, în incinta bursei, au rolul de a încheia tranzactiile pe baza ofertelor care sunt strigate în bursa; ei primesc de la firma spre executare ordinele si, conform regulamentului bursei, procedeaza la executarea lor.
Bursa are drept organism de baza sistemul de tranzactii, respectiv mecanismul prin care ordinele de vânzare si cumparare date de clienti se concentreaza, prin intermediul brokerilor, în sala de negocieri, unde are loc încheierea de contracte prin activitatea agentilor de bursa.
Din punct de vedere institutional, bursa este constituita, de regula, ca o asociatie a membrilor bursei, în principal, firmele broker-dealer. Calitatea de membru al bursei permite firmelor respective sa încheie tranzactii în sala de negocieri, fie pe cont propriu, fie pe contul unor terti din afara bursei.
Un rol major în tranzactiile bursiere îl are casa de compensatie sau clearing, care asigura, de facto, functionarea bursei. Aceasta este o asociatie de persoane fizice si / sau juridice - membri sau nemembri ai bursei - care garanteaza ca orice tranzactie încheiata în bursa va fi onorata întocmai si la timp. La sfârsitul fiecarei zile de activitate, casa de clearing se substituie, în toate tranzactiile, indiferent de natura acestora, în "cealalta parte", devenind, în acest mod, partener pentru toate operatiunile efectuate. Cumparatorii si vânzatorii de contracte nu-si creeaza obligatii financiare între ei, ci fiecare îsi creeaza obligatii în raport cu casa de clearing, care apare în calitate de cumparator sau de vânzator pentru marfa tranzactionata.
Capacitatea financiara a casei de clearing de a garanta neconditionat executarea obligatiilor decurgând din fiecare tranzactie are la baza: garantiile initiale depuse pentru fiecare contract; fondurile de garantie depuse de membrii casei de clearing; veniturile realizate de casa de clearing din taxele percepute pentru serviciile prestate; raspunderea solidara a tuturor membrilor. Fiecare membru al casei de clearing este obligat ca pentru soldul net al contractelor sale la termen sa depuna un depozit, o garantie (marja).
Unele institutii bursiere au propria lor casa de compensatie, în timp ce altele lucreaza cu un organism de clearing din afara bursei.
Mecanismul tranzactiilor la bursa implica pe clienti, care, în functie de natura ordinului pe care îl dau, se situeaza pe pozitia de vânzator sau cumparator, operatorii de bursa, în speta firmele broker/dealer, sistemul de tranzactii si casa de compensatie.
Derularea tranzactiilor bursiere presupune parcurgerea a trei etape principale: (1) transmiterea ordinelor de bursa; (2) încheierea contractului, în urma executarii ordinelor în bursa; (3) executarea contractului, prin interventia casei de compensatie.
Transmiterea ordinului de bursa se face de catre client, în baza unui contract de intermediere pe care l-au perfectat în prealabil cu brokerul. Ordinele de vânzare si cumparare sunt transmise prin completarea unui formular sau printr-un mijloc de telecomunicare (ex. telefon) firmei de tranzactii bursiere, care le trimite la rândul ei, agentilor de bursa aflati în sala de negocieri.
Ordinele de bursa trebuie sa cuprinda mai multe mentiuni:
natura operatiunii: vânzare sau cumparare;
cantitatea oferita/ceruta, respectiv numarul de "contracte";
indicatii privind pretul: ordine "la piata"; ordine cu limita de pret; ordine de stopare a pierderii; ordine combinate;
indicatii privind valabilitatea ordinelor: ordine "la deschidere" sau "la închidere"; ordine "pe o zi"; ordine valabile pâna la anulare.
In momentul transmiterii ordinului si pentru ca acesta sa poata fi executat, clientii trebuie sa dispuna de un anumit fond de garantie, impus prin regulamentul bursei si urmarit de brokeri. De exemplu, în contractele futures garantia reprezinta în jur de 10% din valoarea tranzactiei.
La rândul lor, brokerii trebuie sa depuna o anumita garantie, solicitata de casa de compensatie, pentru toate operatiunile pe care le realizeaza. Fondurile respective sunt imobilizate temporar pentru garantarea executarii în conditii corespunzatoare a obligatiilor asumate.
Incheierea contractului se realizeaza de catre agentii de bursa, care actioneaza pe baza mandatului primit de la client, fie prin strigare, în sistemele clasice, fie printr-un mecanism computerizat, în cazul sistemelor electronice de tranzactionare.
Negocierea si încheierea contractului sunt mult simplificate si se realizeaza operativ datorita uniformizarii atât a mecanismului tranzactional, si a standardizarii elementelor contractului.
Principalele elemente standardizate în operatiunile de bursa sunt: obiectul tranzactiei, conditiile de calitate; unitatea de masura; modul de cotare a pretului; scadenta contractului.
Obiectul tranzactiei este constituit dintr-o singura marfa (zahar brut, cacao boabe, soia etc.), valuta sau alt activ. Daca la aceeasi bursa se comercializeaza mai multe marfuri sau active, pentru fiecare dintre ele se foloseste un contract standardizat de sine statator, iar operatiunile se desfasoara independent.
Conditiile de calitate reprezinta un element esential în încheierea tranzactiilor de bursa, iar definirea exacta a calitatii si a metodelor de verificare se face prin aplicarea unor conditii-tip, formarea definitiva a pretului de livrare la aceste marfuri având loc prin luarea în considerare a acestor diferente.
Unitatea de masura în tranzactiile de bursa are rolul de a uniformiza cantitatea marfurilor sau a activelor ce se comercializeaza prin bursa, aceasta unitate purtând denumirea de contract sau lot. Tranzactiile se încheie numai pentru unitatea de masura sau un multiplu al acesteia. Prin urmare, clientii dau ordin nu pentru o anumita cantitate de marfa, ci pentru un anumit numar de "contracte". Fiecare contract are caracterul unei tranzactii separate cu decontare distincta.
Modul de cotare a pretului precizeaza moneda în care se exprima pretul de tranzactie (de obicei cea a tarii pe teritoriul careia se gaseste bursa) pe unitatea de masura. Modul de exprimare al pretului difera de la bursa la bursa, în functie de unitatile de masura folosite.
În cazul tranzactiilor futures sunt standardizate si scadentele contractelor, în sensul ca se precizeaza care sunt lunile de livrare. O formula similara se aplica la tranzactiile cu optiuni.
Activitatea de contractare este concentrata , în mod traditional, în sala de negocieri a bursei si se realizeaza cu participarea agentilor de bursa, reprezentanti ai firmelor membre. In esenta, încheierea contractului se realizeaza prin întâlnirea dintre un ordin de vânzare si un ordin corespunzator de cumparare, în contextul unei licitatii continue a agentilor de bursa, care anunta cele mai bune oferte de vânzare, respectiv de cumparare pe care le au în orice moment.
Acest proces se poate realiza în mai multe modalitati:
. tranzactionarea "în ring", care presupune dispunerea agentilor de bursa în jurul unui spatiu circular (ringul), astfel încât fiecare sa poata observa anunturile celor prezenti, si strigarea ofertelor;
. tranzactionarea "în groapa", utilizata îndeosebi la tranzactiile futures si cu optiuni, utilizeaza un spatiu în forma de amfiteatru, unde sunt dispusi brokerii, care striga ofertele lor;
. tranzactionarea în sala", presupune întâlnirea dintre agentii de bursa în sala de negocieri si perfectarea, în urma strigarilor de oferte sau cereri.
Dupa ce contractul a fost încheiat, el este înregistrat la bursa si trimis apoi la casa de compensatii. Din momentul în care aceasta din urma a înregistrat contractul, ea îsi asuma obligatia de garantare a executarii acestuia.
Agentii de bursa sunt obligati sa raporteze încheierea contractului la firma proprie, care, prin agentii de vânzari, comunica clientului faptul ca ordinul a fost executat.
În urma executarii ordinului, clientul dobândeste, pe contractul respectiv, o pozitie în bursa. Aceasta poate fi o pozitie de vânzator, numita si "scurta"- short (clientul datoreaza marfa), sau o pozitie de cumparator, "lunga" - long (clientul are dreptul sa primeasca marfa).
Executarea contractului se realizeaza între client, pe de o parte, si casa de compensatie, pe de alta parte, firma broker servind în calitate de intermediar. În principiu, vânzatorul este obligat sa livreze marfa pentru casa de compensatie, iar cumparatorul sa plateasca pretul marfii pentru acelasi organism. In schimb, casa de compensatie trebuie sa asigure livrarea marfii catre cumparator, precum si plata pretului catre vânzator.
In practica acest mecanism este însa mai complex.
In primul rând, în cazul celor mai multe burse activitatea de decontare este preluata de catre banci, casei de compensatie revenindu-i numai rolul de a întocmi documentele necesare pentru realizarea efectiva a platii. Totodata, casa de compensatie nu joaca rolul unui comerciant - contraparte pentru fiecare contract. Ea procedeaza, la fiecare scadenta, la compensarea pozitiilor pe care le detine fiecare firma broker/dealer, (de aici denumirea acesteia de casa de clearing) rezultând soldurile care trebuie balansate; la rândul lor, firmele broker stabilesc soldurile pozitiilor pentru clientii lor. Rezulta astfel, pentru fiecare scadenta si fiecare client pozitiile ramase deschise si care trebuie lichidate prin livrare, în cazul pozitiilor short si primirea marfii, în cazul pozitiilor long.
In al doilea rând, lichidarea pozitiilor în bursa se poate face în doua moduri: prin livrare/primire efectiva de marfa; sau închiderea pozitiilor printr-o operatiune în bursa.
Lichidarea pozitiei prin livrare efectiva de marfa (executarea în natura) este tipica pentru tranzactiile cash, fie ele spot (executare imediata) sau forward (executare la termen). Acesta formula se practica la bursele de marfa fizica, precum si pe piata monetara; în operatiunile futures sau cu optiuni, ea reprezinta mai degraba o exceptie.
Lichidarea pozitiei prin operatiuni în bursa este formula tipica pentru operatiunile futures si cu optiuni. In acest caz, clientul - prin brokerul sau, procedeaza la închiderea pozitiei, stingându-se astfel obligatiile pe care si le-a asumat la încheierea contractului. Practic, cel care are o pozitie short, îsi închide pozitia prin cumpararea unui numar corespunzator de "contracte"; cel care are o pozitie long, vinde numarul necesar de contracte.
In contractele cu optiuni, lichidarea pozitiei se poate face prin abandonarea optiunii, precum si prin vânzarea / cumpararea unui numar corespunzator de optiuni.
In mod traditional, definirea tranzactiilor bursiere se înscrie într-una din urmatoarele orientari[7]:
conceptia inhibitiva, care considera operatiuni de bursa contractele ce sunt încheiate în incinta bursei în timpul sedintelor oficiale, de catre intermediari autorizati - agentii de bursa - si în conformitate cu regulamentul si uzantele bursiere;
conceptia restrictiva, creste sfera de cuprindere a tranzactiilor de bursa, incluzând operatiunile încheiate în afara bursei, dar cu conditia ca acestea sa fie realizate între membrii bursei si prin intermediul agentilor de bursa recunoscuti;
conceptia liberala defineste ca tranzactie bursiera orice afacere încheiata, fie în bursa, fie în afara acesteia, de catre persoane abilitate, cu conditia de a pastra operatiunea la bursiere
In conditiile extinderii si diversificarii pietei bursiere în ultimele decenii, conceptia care tinde sa se impuna este cea universala.
Astfel, tranzactiile bursiere sunt acele contracte de vânzare/cumparare de titluri si alte active financiare, încheiate pe piata secundara, indiferent daca este întocmit de bursa propriu-zisa sau de pietele interdealeri .
In ceea ce priveste tranzactiile cu titluri financiare - actiuni, obligatiuni - se disting operatiunile specifice pietelor de tip american si cele de la bursele de tip european.
In primul caz, tranzactiile bursiere pot fi:
pe bani gheata, atunci când investitorii trebuie sa acopere integral, cu fonduri banesti, contravaloarea titlurilor cumparate;
"în marja", atunci când investitorii primesc din partea societatii de bursa (brokerului) cu care lucreaza, un credit pentru încheierea si executarea contractului de bursa.
O alta categorie de tranzactii specifice pietelor de tip american sunt vânzarile "scurte", adica vânzarea în bursa a unor titluri, cu executarea contractului dupa formula lichidarii normale, dar pe baza de titluri împrumutate.
La bursele europene (cu precadere la bursa franceza) se practica urmatoarele categorii de tranzactii:
la vedere, respectiv acelea în care executarea contractului (livrarea titlurilor/plata pretului), are loc imediat (în câteva zile) de la încheierea acestuia în bursa;
la termen sau cu "reglementare lunara", care se încheie în bursa la un moment dat, urmând sa fie executate la o data fixa, numita ziua lichidarii. Într-una din lunile urmatoare;
operatiunile conditionale, se executa la termen, dar spre deosebire de cele cu reglementare lunara, permit cumparatorului sa aleaga între doua posibilitati: executare contractului sau abandonarea acestuia prin plata unei prime catre vânzator.
Daca avem în vedere scopul efectuarii lor, operatiunile de bursa pot fi clasificate dupa cum urmeaza:
- operatiuni simple de investire, generate de interesele vânzatorilor si cumparatorilor. Acestea izvorasc din nevoia de deplasare a capitalurilor disponibile, precum si din intentia de modificare a structurii portofoliului de valori mobiliare detinut sau pentru transformarea activelor financiare în lichiditati;
- operatiunile speculative, prin care se urmareste obtinerea unui profit din diferenta de cursuri între momentul încheierii si momentul lichidarii operatiunii; el îsi asuma în mod corespunzator un risc, deoarece evolutia cursului bursier nu poate fi anticipata cu certitudine. Principiul director în aceste operatiuni este cel al oricarei afaceri: "cumpara mai ieftin decât vinzi";
- operatiuni de arbitraj, prin care se urmareste obtinerea unui câstig din diferenta de cursuri, fara ca, practic, arbitrajorul sa-si asume riscul pretului; o forma a operatiunii de arbitraj este spreadingul: un investitor cumpara titluri pentru scadenta t si face concomitent o vânzare pentru scadenta t , bazându-se pe diferenta favorabila între cele doua cursuri;
- operatiuni de acoperire, prin care cel care le realizeaza doreste sa se acopere împotriva riscului de pret, urmarind în principal conservarea valorii activelor sale în conditiile unei piete instabile si nu obtinerea unui profit; aceasta operatiune mai este cunoscuta si sub denumirea de hedging;
- operatiunile cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agentii de bursa pentru mentinerea echilibrului si stabilitatii pietei. Cei care fac astfel de operatiuni joaca rolul de "creatori de piata"; ei vând titluri în cont propriu atunci când se manifesta o cerere neacoperita pe piata, respectiv cumpara când oferta este excedentara.
Tranzactiile la vedere reprezinta operatiuni (si piete) bursiere în care contractul este executat imediat dupa încheierea acestuia[9].
Cunoscute si sub denumirea de tranzactii "cash" sau pe bani gata, tranzactiile la vedere se caracterizeaza prin aceea ca persoana care adreseaza ordinul de vânzare sau cumparare îsi asuma obligatia ca, imediat sau în perioada de lichidare normala (câteva zile din momentul încheierii tranzactiei), sa puna la dispozitia partenerului titlurile vândute sau suma de bani reprezentând pretul tranzactiei. Aceste tranzactii se deruleaza pe baza contului "cash" deschis de client la firma de broker. Astfel un investitor poate cumpara valori mobiliare, cu conditia sa plateasca integral contravaloarea acestora. Un client care vinde "cash" trebuie sa predea valorile mobiliare contractate în cadrul aceluiasi termen, primind contravaloarea integrala a acestora în contul sau.
In situatia în care clientul nu-si respecta obligatiile asumate, brokerul va proceda la lichidarea pozitiei clientului, astfel:
prin vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piata, din momentul în care obligatia scadenta de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinita;
prin cumpararea titlurilor de pe piata la cursul curent, în vederea lichidarii pozitiei unui client care nu a predate integral titlurile vândute.
Tranzactiile la termen sunt cele în care între momentul încheierii tranzactiei si momentul executarii obligatiilor partilor se scurge un anumit interval de timp (cuprins, de regula, între câteva luni si un an si jumatate). De exemplu, livrarea si plata au loc la 3 luni de la încheierea contractului, dar în conditiile convenite în momentul încheierii acordului de vointa, în speta la pretul stabilit de parti la acea data.
Tranzactiile la termen pot fi: cu livrare amânata (engl. forward) sau viitoare (engl. futures). Totodata, în aceasta categorie pot fi incluse si tranzactiile cu optiuni (engl. options), în masura în care acestea trimit în viitor momentul executarii contractului.
Tranzactiile la termen se deosebesc de operatiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici:
In primul rând, ele se realizeaza pe piete specifice, care au un mecanism de functionare diferit de cel al pietelor la disponibil (spot). Acestea pot exista ca structuri distincte în cadrul unei piete mai cuprinzatoare (de exemplu, piata forward, componenta a pietei valutare) sau se pot organiza si functiona ca piete de sine statatoare (cazul burselor de tip american, cu tranzactii futures si options).
In al doilea rând, tranzactiile la termen nu se confunda cu tranzactiile pe credit, ultimele reprezentând tot operatiuni la disponibil. Intr-adevar în acest din urma caz, livrarea se face imediat, dar plata e amânata, vânzatorul acordând cumparatorului un credit în marfa (pentru care include în pret o dobânda). In tranzactiile la termen atât plata, cât si livrarea sunt amânate, partile angajându-se ferm în prezent pentru executarea în viitor în conditiile din momentul realizarii acordului de vointa.
In al treilea rând, tranzactiile la termen de tip futures si cu optiuni au dincolo de aspectul comercial, o dimensiune financiara care joaca rolul determinant în definirea continutului operatiunilor. De fapt, contractele futures si optiunile sunt instrumente financiare, respectiv asa-numitele valori derivate (în raport cu actiunile si obligatiunile care reprezinta valori mobiliare primare).
Cele mai importante piete la termen - tranzactii futures si cu optiuni s-au dezvoltat în cadrul institutiilor numite traditional burse de marfuri, chiar daca în prezent multe dintre ele tranzactioneaza cu preponderenta valori derivate bazate pe marfa sau alte active (valuta, active financiare).
Pentru comertul international prezinta interes trei tipuri de tranzactii la termen:
tranzactiile forward pe piata valutara interbancara, care servesc la acoperirea riscului valutar;
tranzactiile futures cu marfa (folosite pentru acoperirea riscului de pret) si cu valuta (risc valutar);
tranzactiile cu optiuni pe contracte futures cu marfa (risc de pret) si valuta (risc valutar).
Tranzactia la vedere implica doua fluxuri între cumparator si vânzator:
fluxul de transfer al banilor;
fluxul de transfer al valorilor mobiliare prin transcrierea noului detinator în registrul emitentului.
La Bursa de Valori Bucuresti, tranzactiile la vedere se deruleaza printr-un mecanism care asigura accesul direct si continuu al intermediarilor la informatiile referitoare la pret si cele furnizate de emitentii valorilor mobiliare si care da astfel posibilitatea clientilor de a lua decizia referitoare la investitia într-o anumita valoare mobiliara.
Tranzactiile la termen reprezinta acele tranzactii în care executarea contractului are loc la un anumit termen de la încheierea acestuia .
Tranzactiile la termen se caracterizeaza prin aceea ca partenerii convin sa-si îndeplineasca obligatiile peste o anumita perioada de la data încheierii tranzactiei (1, 3, 6 luni sau mai mult) .
Tranzactiile se încheie la bursa într-o anumita zi, dar reglementarile în conturi si livrarea titlurilor urmeaza sa se faca la o data viitoare. Valoarea tranzactiei se determina pe baza cursului la termen prestabilit, indiferent de evolutia cursului de piata la termenul tranzactiei.
Coteaza la termen valorile mobiliare cele mai active pe piata la vedere, cele pentru care exista o cerere si o oferta constant ridicate. Nu pot fi negociate la termen actiunile societatilor comerciale care au fuzionat cu altele, obligatiunile aferente împrumuturilor care încep sa se amortizeze si nici valorile mobiliare considerate a nu avea caracteristicile unui titlu la termen, si anume: volum suficient de mare al tranzactiilor, o anumita importanta a pozitiilor speculative la cumparare si la vânzare.
Negocierile la termen pot sa fie de doua feluri: ferme si conditionate.
In cazul operatiunilor la termen ferm, cumparatorul si vânzatorul sunt definit angajati din ziua negocierii: primul de a plati titlurile cumparate, cel de-al doilea de a ceda titlurile vândute. Lichidarea tranzactiei având loc la o data viitoare, tranzactiile la termen creeaza avantaje suplimentare pentru operator, în sensul ca o cumparare de titluri la termen ferm poate fi urmata de revânzarea lor, iar vânzarea la termen ferm poate fi urmata de recumpararea titlurilor.
Tranzactiile conditionate sunt derulate la termen, dar finalizarea lor nu este obligatorie. Aceasta depinde de decizia operatorului, care, suportând un cost, are dreptul fie sa renunte la contract, fie sa-si defineasca pozitia de cumparator sau vânzator de titluri, în functie de evolutia viitoare a cursului valorilor mobiliare tranzactionate. Tranzactiile conditionate derulate cu titluri primare sunt operatiunile cu prima si stelajele, iar cele cu instrumente financiare derivate sunt contractele de optiuni.
Tranzactiile în marja sunt acele operatiuni bursiere în care brokerul acorda clientului sau, în anumite limite, un împrumut în cont[12].
Tranzactiile în marja, ca o varianta a tranzactiilor la vedere, reprezinta cumparari de titluri primare pe datorie, caz în care brokerul acorda clientului sau, în anumite limite, un credit pentru realizarea operatiunii bursiere. Aceste operatiuni mai sunt cunoscute si sub denumirea de tranzactii în conturi de siguranta. Contul de siguranta se deschide atunci când un client cumpara mai multe titluri cu aceeasi suma de bani sau acelasi numar de titluri, cu o suma initiala mai redusa, utilizând titlurile drept gaj pentru împrumut. Prin urmare investitorul care da ordin de cumparare a unui volum de actiuni nu trebuie sa achite firmei - broker cu care lucreaza întreaga contravaloare a acestora; el trebuie sa depuna în termenul aferent lichidarii normale, numai o anumita "acoperire" sau marja, diferenta pâna la valoarea contractului constituind-o împrumutul pe care clientul îl obtine de la broker pentru tranzactia respectiva.
Prin tranzactiile în marja se creeaza o capacitate financiara suplimentara de finantare pentru client. In functie de nivelul marjei, acesta poate, cu o anumita suma avansata în operatiune, sa câstige ori sa piarda mai mult decât într-o tranzactie cash, producându-se asa numit efect de levier.
Principalele caracteristici ale unei tranzactii în marja sunt urmatoarele:
operatiunea implica acordarea unui credit în bani sau a unui împrumut pe titluri;
initierea tranzactiei are loc prin depunerea de catre client a unei sume reprezentând marja initiala, care constituie o imobilizare pe toata durata operatiunii;
brokerul, în calitate de creditor, solicita o garantie ce consta în valorile mobiliare cumparate;
operatiunea comporta un cost, respectiv dobânda perceputa de broker pentru creditul acordat;
debitorul are posibilitatea sa-si diminueze datoria fata de broker prin intermediul unor depuneri suplimentare în contul de siguranta.
titlurile care sunt blocate ca depozit de garantie se actualizeaza zilnic prin prisma evolutiei cursului pe piata, operatiune denumita si marcare la piata.
O definire a termenului "piata" extrasa dintr-un dictionar explicativ spune ca aceasta este un "loc special amenajat, de obicei într-o localitate de tip orasenesc, unde se vând si se cumpara diferite produse agricole si industriale".
Intr-o prima forma de organizare, acest "loc special amenajat" reprezinta o zona la marginea unei localitati, unde vânzatorii si cumparatorii se întâlneau regulat pentru a face comert cu produse agricole si animale. Taxa perceputa de proprietarul locatiei reprezinta prima forma de comision de tranzactionare.
Urmatoarea faza în organizarea "pietei" a constituit-o specializarea în tranzactionarea fizica a anumitor marfuri. Au aparut astfel piete în care se tranzactionau doar cereale, animale, metale, pietre pretioase, etc., schimbul marfuri contra bani facându-se pe loc.
Standardizarea marfurilor destinate schimbului comercial a condus la cresterea volumului de tranzactii, aparitia unor titluri pe marfuri si a unei noi categorii de participanti, si anume speculatorii - intermediari care nu sunt interesati în mod direct de marfa, ci doar de specularea pretului.
In aceasta perioada apar primele burse. Practic ele au preluat rolul pietelor devenind institutiile care stabilesc regulile de tranzactionare a marfurilor, punând totodata la dispozitia comerciantilor o locatie destinata negocierii preturilor si consemnarii tranzactiilor. In cadrul lor vânzatorii si cumparatorii negociau de multe ori doar cantitatea si pretul, marfa fiind livrata ulterior pe baza unor documente care atestau existenta acesteia într-un loc special amenajat.
Expansiunea sectorului bursier a culminat la sfârsitul secolului al-XIX-lea cu aparitia pietelor futures moderne. Pe aceste piete se tranzactioneaza instrumente derivate, în special contracte futures si optiuni. Motivul principal al aparitiei acestor produse a fost nevoia producatorilor si comerciantilor de a-si acoperi riscurile de fluctuatie a pretului marfurilor de-a lungul timpului.
In decurs de câtiva ani, aceste tranzactii au capatat amploare astfel încât locul de negociere s-a mutat într-o locatie specializata amenajata, numita bursa, iar termenii tranzactiilor au devenit tot mai standardizati, astfel încât în anul 1848 s-a inaugurat Chicago Board of Trade - prima bursa de instrumente financiare derivate din lume, primele contracte futures tranzactionate în ringurile ei, având ca obiect porumbul.
De atunci si pâna în prezent, contractele futures au cunoscut o dezvoltare fulminanta, în special în ultimii ani, când aparitia derivatelor financiare pur si simplu au revolutionat industria bursiera pe plan mondial. Cereale, metale, pietre pretioase, cursuri valutare, rate de dobânda, indici bursieri, toate sunt tranzactionate pe pietele futures prin simple apasari de taste de computer, atragând deopotriva persoane sau companii interesate în controlarea riscului de pret sau jucatori dornici sa realizeze profituri rapide în urma speculatiilor bursiere.
Un aspect cel putin surprinzator caracterizeaza aceasta piata futures si anume faptul ca atrage doua categorii total opuse de investitori: unii cu o aversiune puternica fata de risc si care nu tranzactioneaza derivate decât în scopul eliminarii riscului de pret, iar ceilalti cu o afinitate totala fata de acesta si care si-l asuma în ideea realizarii profiturilor uriase asociate acestor instrumente.
Pietele futures au aparut, se pare, în Japonia secolului al-XVIII-lea, în legatura cu comertul cu orez, dar s-au conturat în forma moderna la jumatatea secolului trecut, un moment de referinta fiind crearea, în 1848 a Bursei de Comert de le Chicago (Chicago Board of Trade). Ulterior aceste contracte s-au extins de la marfuri la valute, instrumente financiare si alte active.
Contractul futures reprezinta un "contract privind o tranzactie la termen, care poate fi finalizat fie prin executarea obligatiei în natura sau prin plata în numerar (lichidarea contractului sau livrare), fie prin lichidarea pozitiei"[13].
Un contract futures consta în angajamentul partilor de a livra, respectiv prelua, la o data viitoare (într-o anumita luna), o marfa sau o valoare determinata, la un pret convenit în momentul contractarii, daca la scadenta pozitia operatorului ramâne deschisa. Cel care îsi asuma obligatia de a prelua marfa (cumparatorul) deschide o pozitie "lunga" (long), în timp ce vânzatorul futures are o pozitie "scurta" (short).
Contractele futures prezinta mai multe caracteristici: standardizare, marcare la piata, mod de executare.
Intr-un contract futures conditiile contractuale sunt standardizate în ceea ce priveste natura activului de baza (o anumita calitate a marfii) si cantitatea contractuala, numita si unitate de tranzactii sau lot. Toate contractele futures pe acelasi activ standardizat formeaza un gen de contracte futures; de exemplu, contractele pe grâu negociate la CBOT formeaza genul denumit grâu futures.
Totodata, fiecare contract futures are un anumit termen de executare, mai precis o luna în care urmeaza sa aiba loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite si coteaza la bursa, iar contractele pe un anumit activ cu aceeasi scadenta formeaza o specie a contractului futures pe acel activ.
Prin urmare, când vorbim de contractul futures avem în vedere multimea contractelor de un anumit gen si care au o anumita luna de livrare. Aceste contracte sunt reciproc substituibile pentru ca obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere calitativ, definit în mod unitar în termeni cantitativi, toate având aceeasi scadenta; ele sunt contracte standardizate.
Pretul contractelor futures se stabileste în bursa prin procedura specifica de negociere si contractare a acestei piete organizate. Pretul este expresia raportului dintre cererea si oferta pentru fiecare contract standardizat (acelasi activ de baza, aceeasi scadenta) si el variaza zilnic, în functie de conditiile pietei. Ca atare, valoarea contractului (data de produsul dintre pretul unitar si unitatea de tranzactie) nu mai este fixa, ca în cazul contractului forward, ci este variabila. De aici rezulta una din caracteristicile definitorii ale contractului futures si anume faptul ca acesta este zilnic actualizat sau "marcat la piata", astfel încât pierderile uneia din partile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte parti.
Operatorii de pe piata futures, în functie de scopul urmarit pot fi:
- Hedgeri - investitori în alte active, care se protejeaza printr-un contract futures împotriva pierderii generate de fluctuatia pretului activului initial;
- Arbitrajori - vânzatori si cumparatori de contracte futures care spera sa obtina câstig din diferentele de pret de pe piete diferite sau din momente diferite;
- Speculatori - operatori care îsi asuma riscuri importante pentru a obtine profit din fluctuatia pretului contractelor futures.
In vederea efectuarii tranzactiilor futures, vânzatorii si cumparatorii deschid conturi speciale la firmele broker cu care lucreaza. Firmele broker solicita din partea clientilor lor garantii pentru îndeplinirea obligatiilor asumate prin contractele futures, care difera în general de la o bursa la alta. De regula, însa, marja initiala este de 10% din valoarea contractului. Daca disponibilul din cont scade sub aceasta marja, clientul este solicitat sa suplimenteze disponibilul sau prin noi depuneri astfel încât sa existe tot timpul o marja de mentinere de 2/3 - 3/4 din marja initiala. Când disponibilul din cont scade sub marja de mentinere, brokerul trimite clientului un apel în marja, iar daca acesta din urma nu poate sa faca noi depuneri, brokerul are latitudinea sa anuleze una sau mai multe pozitii, pâna când disponibilul în cont reintra în limitele marjei. Când disponibilul depaseste nivelul marjei, clientul poate retrage din cont fonduri cash sau poate utiliza disponibilul pentru deschiderea de noi pozitii futures. Garantia ramasa în cont la lichidarea contractului se restituie clientului.
Cum valoarea garantiilor este redusa în raport cu cea a contractelor încheiate, atractivitatea contractelor futures consta în faptul ca permit realizarea de tranzactii de valoare ridicata prin varsarea efectiva a unei marje relativ reduse sub forma de bani lichizi, urmând ca decontarea sa se faca la lichidarea contractului.
Rolul esential în derularea tranzactiilor revine casei de clearing, care asigura atât marcarea zilnica la piata a pozitiilor futures, cât si compensatia globala a tranzactiilor care se fac la bursa. Ansamblul operatiunilor de compensatie, decontare si predare/primire de titluri - desfasurate sub coordonarea casei de clearing - poarta numele de regularizare. Prin acest proces are loc marcarea la piata sau, dupa caz, lichidarea contractelor futures. In acest sens, membrii clearing depun la casa de compensatie garantii, numite marje de regularizare, pentru asigurarea executarii contractelor derulate prin mijlocirea lor. In cazul în care firmele broker care lucreaza cu clientii nu sunt membri ai caselor de compensatie, ei depun marjele respective la membrul clearing prin intermediul caruia efectueaza regularizarea contractelor. Garantiile depuse de firmele broker provin din marjele pe care ele însele le solicita clientilor.
Marcarea la piata înseamna adaptarea zilnica a contractelor futures deja încheiate în raport cu evolutia cursurilor futures pe piata. Regula este ca daca valoarea contractului creste, cumparatorul primeste în contul sau în marja o suma cash echivalenta cu diferenta dintre pretul de regularizare al zilei curente si cel al zilei precedente, multiplicata cu numarul de contracte. Daca valoarea contractului scade, se deduce din contul sau în marja o suma obtinuta prin multiplicarea numarului de contracte cu diferenta dintre pretul curent si cel al zilei anterioare.
Procesul descris mai sus se deruleaza la doua niveluri: casa de compensatii realizeaza marcarea la piata în raport cu membrii sai - firmele broker; la rândul lor, brokerii fac marcarea la piata în raport cu clientii lor, sporind sau diminuând disponibilul din contul în marja al acestora. Daca pretul evolueaza contrar pozitiei detinute de brokeri, astfel încât marja acestora se reduce sub nivelul de mentinere, casa de compensatie va solicita o marja suplimentara, pe care brokerul trebuie sa o depuna în cel mai scurt timp (de regula, o ora). La rândul sau, brokerul va face un apel in marja, solicitând clientului depunerea unei garantii suplimentare, astfel încât marja acestuia sa reintre în limitele marjei solicitate.
Lichidarea pozitiei futures poate avea loc prin livrare efectiva, compensare sau schimbarea activului suport.
Livrarea efectiva se poate realiza fie prin livrarea activului suport, fie prin contravaloarea cash care sa compenseze activului fizic.
Compensarea contractului futures consta în închiderea pozitiei initiale printr-o operatiune de sens contrar. Compensarea are loc atunci când nu se doreste livrarea efectiva a activului-suport si nici stingerea cash a obligatiilor contractului.
Schimbul unui contract cu un activ se realizeaza prin intermediul casei de compensatie, deci printr-o tranzactie în afara ringului bursei. Schimbul se realizeaza între doi traderi care accepta sa schimbe simultan activul (exprimat în cash) cu un contract bazat pe respectivul activ, negociind între pretul si celelalte elemente ale contractului, fapt ce diferentiaza schimbul de compensare.
Tranzactionarea unui instrument financiar derivat la Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri de la Sibiu este caracterizata prin urmatoarele relatii:
Client - agentii de brokeraj. Clientul deschide un cont la agentia de brokeraj, iar brokerul furnizeaza clientului informatii, analize, prognoze necesare adaptarii deciziei, respective emiterii ordinului la bursa;
Agentii de brokeraj - bursa. Ordinul este transmis de la agentiile de brokeraj catre traderii din bursa, care îl vor executa în functie de tipul ordinului, în functie de cele mai bune preturi. Agentiile de brokeraj actioneaza atât în numele clientilor, cât si pe cont propriu;
Bursa - casa de compensatie. Tranzactiile derulate în bursa de catre agentiile de brokeraj sunt garantate de fonduri depuse în conturi speciale, la care au acces agentiile de brokeraj si casa de compensatie;
Casa de compensatie - agentii de brokeraj - clienti. Casa de compensatie verifica si supervizeaza toate tranzactiile, gestioneaza riscurile prin acceptarea de garantii si mentine echilibrul dintre activitatea bursiera si capacitatea de asumare a riscului. Casa de compensatie verifica atât situatiile financiare ale agentiilor de brokeraj, cât si relatiile financiare dintre acestea si clientii lor.
Optiunile sunt contracte standardizate având drept suport actiuni, obligatiuni, indici bursieri, rata dobânzii, valute, marfuri, etc.
Intr-un contract de optiune, cumparatorul are dreptul, dar nu si obligatia de a achizitiona sau de a vinde la scadenta sau oricând pâna la scadenta o anumita cantitate din activul suport, la un pret prestabilit, denumit pret de exercitare, si în schimbul unei prime platite în momentul încheierii tranzactiei sau în cadrul lichidarii lunii în curs . Pentru cumparator prima reprezinta un cost care se suporta indiferent daca contractul se exercita sau nu. Cumparatorul poate decide executarea contractului în orice moment pâna la scadenta (optiuni de tip american) sau numai la scadenta contractului (optiuni de tip european). Se cumpara o optiune, se plateste prima si se spera ca va putea fi vânduta mai scump. Invers, se vinde o optiune si se spera ca va fi cumparata la un pret mai mic.
Optiunea este un contract prin care una din parti, vânzatorul optiunii vinde celeilalte parti, cumparatorul, dreptul de a cumpara un activ (marfa, valuta sau instrument financiar) sau de a vinde un activ în anumite conditii (pret, termen de valabilitate). La început, optiunile erau nenegociabile, în sensul ca dreptul conferit detinatorului nu era transmisibil.
In ultima perioada s-au impus însa pe toate pietele bursiere importante optiunile negociabile; asa cum acestea au fost concepute la bursele americane, ca valori mobiliare.
Dupa natura lor se disting doua tipuri de optiuni: cele de cumparare si cele de vânzare.
Optiunea de cumparare ( call ) este un contract în forma negociabila care da dreptul cumparatorului ca într-o perioada de timp sa cumpere de la vânzatorul optiunii activul de baza, la un pret stabilit prin contract (pretul de exercitare). Pe de alta parte, vânzatorul optiunii call îsi asuma obligatia de a vinde cumparatorului activul de baza, la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata într-un interval de timp.
Optiunea de vânzare ( put ) este un contract în forma negociabila, care da dreptul cumparatorului optiunii ca într-o anumita perioada sa vânda activul de baza vânzatorului acesteia, la un pret stabilit prin contract. Pe de alta parte, vânzatorul unui put îsi asuma obligatia de a cumpara activul de baza de la cumparatorul optiunii la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata într-un interval de timp.
Prin urmare, cel care cumpara o optiune, devine titularul unui drept de a cumpara un anumit activ (la optiunea call) sau de a vinde un anumit activ (la optiunea put). El poate sa exercite acest drept, si atunci când vânzatorul este obligat sa efectueze prestatia la care s-a angajat (sa vânda, respectiv sa cumpere activul de baza) sau poate sa renunte la acest drept (sa abandoneze optiunea).
Optiunile se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:
- tipul si marimea optiunii;
- durata de viata;
- pretul de exercitare;
- pretul optiunii (sau prima).
Fiecare optiune are un anumit activ de baza standardizat.
Elementele definitorii ale unui contract de optiuni având ca suport valori mobiliare primare sunt:
Marimea optiunii este definita în raport cu natura activului de baza: marfa, valuta, contract futures (care, la rândul lui, poate fi pe marfa, pe valuta etc.). Optiunile negociabile sunt standardizate, iar unitatea de tranzactii se exprima în functie de activul de baza. De exemplu, la optiunile pe contracte futures ( futures options) fiecare optiune poarta asupra unui contract futures, valoarea activului de baza fiind egala cu unitatea de tranzactie de la acel contract.
Durata optiunii este perioada de timp în care aceasta poate fi exercitata; data finala pentru exercitare se numeste data expirarii. Perioadele de exercitare sunt si ele standardizate.
Din punctul de vedere al modului de exercitare se face distinctia între optiunile americane, care pot fi exercitate oricând între momentul cumpararii si data expirarii si optiunile europene, care pot fi exercitate numai înaintea expirarii.
Pretul de exercitare este pretul la care se poate cumpara/vinde activul de baza. El depinde de pretul activului de baza din momentul cumpararii optiunii si este stabilit la bursa pe o baza standardizata.
Pretul optiunii (prima) este pretul pe care-l plateste cumparatorul de call sau put în momentul dobândirii optiunii. Prima este variabila si depinde de doua elemente: valoarea intrinseca a optiunii, adica raportul dintre pretul de exercitare si pretul activului de baza la momentul tranzactiei; valoarea în timp, adica valoarea suplimentara, peste cea intrinseca, pe care optiunea o poate dobândi pe piata ca urmare a cererii / ofertei de optiuni.
Valoarea intrinseca se calculeaza ca diferenta între pretul de exercitare si pretul activului, în cazul optiunilor call si ca diferenta între pretul activului si pretul de exercitare la optiunile put. Când valoarea intrinseca este pozitiva se spune ca optiunea este "în bani" (aduce un venit), iar când este negativa, se spune ca este "fara bani" (nu aduce venit).
Valoarea timp reprezinta valoarea suplimentara, peste cea intrinseca, pe care o optiune o poate dobândi pe piata, ca urmare a raportului cerere - oferta de optiuni. Ea rezulta ca diferenta între pretul optiunii ( marimea primei ) si valoarea intrinseca. Valoarea timp arata cât este dispus sa plateasca investitorul (cumparatorul optiunii) în speranta ca, pe durata de viata, optiunea va cunoaste la un moment dat (anterior expirarii) o evolutie favorabila de pret. Valoarea timp este cu atât mai mare cu cât scadenta este mai îndepartata si descreste în timp pâna la scadenta.
In concluzie, pretul optiunii reflecta valoarea intrinseca si valoarea în timp si depinde de pretul activului de baza si cel de exercitare a optiunii.
Miscarea pretului activului de baza se reflecta în situatia detinatorului (cumparatorului) de optiuni, respectiv a vânzatorului.
Astfel, la optiunea call daca pretul activului creste fata de pretul de exercitare cumparatorul este favorizat, iar vânzatorul este defavorizat; invers, se întâmpla daca pretul activului scade fata de pretul de exercitare.
In cazul optiunii put, cumparatorul este favorizat când pretul activului de baza scade si este defavorizat când acesta creste; situatia este simetrica pentru vânzatorul de optiuni.
In tabelul urmator sunt prezentate sintetic influentele miscarilor de pret la activul de baza asupra cumparatorului / vânzatorului de call si put
|
Cumparator Vânzator |
|
|
CALL C > PE + p C < PE PE < C < PE+ p |
câstiga prin exercitarea optiunii pierde pierde prima daca abandoneaza optiunea câstiga prima pierde, prin exercitarea optiunii, mai putin câstiga decât marimea primei |
|
PUT C < PE- p C > PE PE-p < C < PE |
câstiga prin exercitarea optiunii pierde pierde prima daca abandoneaza optiunea câstiga prima pierde mai putin decât marimea primei câstiga |
Nota: C = pretul curent al activului de baza
PE = pretul de exercitare
p = prima
Optiunile se tranzactioneaza în conditii si dupa o procedura asemanatoare cu cele practicate pe pietele futures. Exista însa si o serie de particularitati care tin de natura acestor titluri, cât si de modul cum sunt organizate bursele pentru optiuni.
Initierea unei tranzactii cu optiuni se face prin deschiderea de catre client a unui cont la o firma broker; apoi, clientul lanseaza un ordin, iar firma transmite acest ordin agentului de bursa care lucreaza în sala de negocieri. Tipurile de ordine utilizate sunt cele de pe piata futures: la piata, limita, ordin stop; în ordin trebuie sa se specifice: directia operatiunii (vânzare/cumparare), tipul optiunii (call/put), clasa optiunii (activul de baza), seria optiunii (pretul de exercitare, data expirarii) si numarul de contracte.
Executarea ordinului se face de regula, într-o zona distincta din sala de negocieri a bursei, în "groapa" (engl. pit), un spatiu octogonal pe mai multe niveluri, unde se posteaza formatorii de piata si agentii de bursa.
In urma executarii ordinului, clientul dobândeste o pozitie de cumparator sau vânzator pe optiune. Dar, aceasta calitate îi deschide si o pozitie virtuala pe activul de baza. Astfel, de exemplu, în situatia exercitarii optiunii, cumparatorul unei optiuni call va dobândi o pozitie de cumparator al activului de baza, careia îi va corespunde o pozitie de vânzator din partea unui tert (care va avea o pozitie short pe optiune). Invers, la exercitarea unei optiuni put, detinatorul acesteia va deveni vânzator al activului de baza, în timp ce un tert, care a fost cumparator de put, va deveni vânzator.
Casa de compensatie joaca un rol esential în procesul executarii contractelor pe optiuni.
Când cumpara o optiune, clientul trebuie sa plateasca integral pretul acesteia în dimineata zilei lucratoare care urmeaza încheierii contractului în bursa; prima este depusa la casa de compensatie, în contul firmei membre, care face un depozit (marja) egal cu marimea primei, dar nu poate retrage acea suma din cont, deoarece aceasta serveste la garantarea operatiunii.
Lichidarea contractului pe optiuni se face prin lichidarea optiunii, prin exercitarea optiunii si prin expirarea optiunii.
a) Lichidarea optiunii
Aceasta modalitate presupune plasarea de catre cel care detine o pozitie pe optiuni a unui ordin de compensare: cumparatorul de optiune de cumparare da un ordin de vânzare a aceleiasi optiuni call, iar vânzatorul da un ordin de cumparare de call; pe de alta parte, cumparatorul unei optiuni de vânzare îsi compenseaza pozitia printr-o vânzare de put, iar vânzatorul unei optiuni de vânzare, printr-o cumparare de put. Aceasta operatiune duce la închiderea pozitiei pe optiune.
Ordinul de compensare se executa în acelasi mod cu ordinul de deschidere a pozitiei: de exemplu, firma membra a casei de compensatie anuleaza pozitia "lunga" a investitorului si crediteaza contul brokerului care lucreaza pentru investitorul respectiv; în ultima instanta, clientul primeste în contul sau profitul net din operatiune (rezultat dupa deducerea comisioanelor si taxelor).
b)Exercitarea optiunii
Aceasta modalitate înseamna acceptarea de catre detinatorul optiunii a tranzactiei subiacente optiunii, adica predarea / primirea activului asupra caruia poarta actiunea.
Un investitor care doreste sa exercite optiunea trebuie sa anunte acest fapt firmei broker, care notifica firmei membre a casei de compensatie decizia clientului sau. Membrul clearing plaseaza un ordin de exercitare la casa de compensatie, acesta alege o alta firma membra, care selecteaza dintre clientii sai pe cel care urmeaza sa raspunda cererii de exercitare a optiunii. Daca este vorba de o optiune call vânzatorul ales va livra titlurile, iar cumparatorul care a exercitat optiunea, va plati pretul de exercitare. Daca este vorba de o optiune put, cumparatorul, care a exercitat optiunea, va livra titlurile, iar vânzatorul ales va plati pretul de exercitare.
c) Expirarea optiunii
In acest caz detinatorul optiunii îsi mentine deschisa pozitia pâna la scadenta, fara sa dea vreo instructiune firmei broker. Când optiunea expira, ea este anulata din evidentele casei de compensatie si ale firmei membre. Daca optiunea are valoare intrinseca (este "în bani"), aceasta valoare va reveni detinatorului; daca valoarea optiunii este negativa ("fara bani"), detinatorul pierde prima platita la cumpararea optiunii.
|
