CONSILIUL MONETAR

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI

GESTIUNEA AFACERILOR

CONSILIUL MONETAR

Aparitia si generalizarea utilizarii banilor cu valoarea intrinseca au condus la instituirea primelor reglementari cu privire la circulatia acestora. Potrivit unor opinii inceputurile organizarii monetare au aparut inca din Antichitate, o data cu punerea in circulatie a primelor monede din metal pretios. Inainte de anii ΄50, putine tari in curs de dezvoltare , cu exceptia celor din America Latina, aveau banci centrale. Pana atunci, multe dintre ele au fost colonii ale unor tari europene, in special ale Marii Britanii si Frantei. Monedele majoritatii acestora erau tari legate intr-un fel sau altul, de dolar, de lira sterlina, sau de francul francez. Dolarul, lira sterlina si francul francez au cunoscut inainte de anii ΄70 dificultati.Dar chiar si asa ele au impus un fel de control de calitate valutelor din tarile in curs de dezvoltare, prin intermediul legaturilor dintre cursurile de schimb.

De mai multi ani , economisti si decidenti de politica economica discuta cu privire la beneficiile si costurile pe care le-ar aduce un consiliu monetar. Treptat, tarile au renuntat la regimul cursului de schimb fix ajustabil, care era era instabil. In anii 80, regimul cursului fix ajustabil, exista in aproape jumatate 232d33c din tarile lumii, dar astazi mai este practicat doar de o treime din numarul acestora.

Inainte ca tarile in curs de dezvoltare sa-si constituie banci centrale, ele adoptasera o varietate de angajamente pentru pastrarea legaturilor cursului de schimb cu dolarul , cu lira sterlina sau cu francul francez. In cateva tari sistemul bancar era complet liber(free banking, lb engl.)- bancile comerciale concurente puteau emite bancnote , desi in cele mai multe tari in care acestea au existat interventia guvernamentala le pusese capat. Alte tari ( incluzand colonii franceze si portugheze) au acordat monopolul emisiunii monetare unor banci comerciale. Coloniile franceze aveau instante monetare. O instanta monetara este un organism guvernamental care emite bancnote respectand reguli stricte .

Ideea consiliului monetar a fost sprijinita si de aparitia unor insatisfactii legate de slabiciunile sistemului bancii centrale in ceea ce priveste relatia politica cu guvernul si modul de luare a deciziilor de politica monetara. In ceea ce priveste primul aspect, a aparut dezamagirea generata de susceptibilitatea oricarei banci centrale de a ajunge sa finanteze deficitele fiscale la presiunea guvernului. Aceasta ingrijorare a generat, de altfel, si suportul larg pentru independenta bancii centrale. In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect (modul de luare a deciziilor), ingrijorarea a aparut relativ la caracterul discretionar al deciziilor de politica monetara, ceea ce a dat nastere si sprijinului teoretic pentru impunerea de reguli monetare in cadrul sistemului bancii centrale. Consiliul monetar este un aranjament care se bazeaza pe o regula speciala -legarea bazei monetare de variatiile in balanta de plati -, si reprezinta, si in teorie si in practica o alternativa la solutiile privind independenta bancii centrale si regulile monetare din sistemul bancii centrale.

 Majoritatea tarilor care au traversat crizele financiare din anii 80 si 90 au avut un sistem de curs de schimb fix. Atat timp cat politicile macroeconomice si politicile structurale au fost compatibile cu scopul mentinerii cursului de schimb fix, fundamentele acestuia nu s-au deteriorat si atacurile asupra monedelor lor nu au aparut. Treptat, pe masura ce politicile au devenit incompatibile cu scopul mentinerii stabilitatii ratei de schimb, s-au acumulat tensiuni care, ignorate, au generat criza financiara.

Astazi, unele dintre tarile lovite de criza nu par sa paraseasca ideea cursului de schimb fix ci par sa tinteasca la fixarea acestuia in cadrul unui consiliu monetar. Fac acest lucru cu speranta ca regulile pe care acesta se bazeaza vor permite evitarea incoerentei politicilor economice si vor mari, totodata, credibilitatea politicilor prin limitarea posibilitatii pentru politici monetare discretionare intr-o masura mai mare decat o poate face fixarea ratei de schimb sub sistemul bancii centrale. Atractia acestor tari pentru sistemul consiliului monetar poate veni din compararea beneficiilor din plusul de credibilitate pe care il aduce consiliul monetar cu costurile la care aceasta credibilitate sporita poate fi obtinuta. Beneficiile unei credibilitati sporite pot fi performante mai bune pentru inflatie si crestere economica, sau pentru anticipatiile generatoare de crize si pentru echilibrele multiple indezirabile. Costurile sunt, de obicei, asociate cu abilitatea scazuta a autoritatilor de a altera paritatea monedei, susceptibilitatea economiei de a fi expusa la socuri fara a avea instrumente alternative de politica economica si lipsa creditorului de ultima instanta.

Compararea costurilor consiliului monetar cu beneficiile plusului de credibilitate se face pornind de la o premisa speciala, si anume ca sistemul consiliului monetar este un instrument care odata adoptat conduce la o coerenta sporita a politicilor economice. Consiliul monetar, desi bazat pe o serie de reguli care incearca sa subordoneze alte obiective de politica economica apararii paritatii ratei de schimb, nu poate garanta coerenta politicilor macroeconomice si a celor structurale, necesare pentru evitarea deteriorarii fundamentelor si neo-fundamentelor cursului de schimb. De exemplu, printre neo-fundamentele ratei de schimb se inscrie si reglementarea prudentiala si supervizarea sistemului bancar. Nu exista nici o legatura intre calitatea neo-factorului si consiliul monetar. Din moment ce nu poate garanta conditia necesara pentru ca o criza sa fie evitata, adoptarea consiliului monetar lasa poarta deschisa pentru posibile atacuri speculative aproape in aceeasi masura ca si simpla fixare a ratei de schimb. Daca nu exista beneficii din acest punct de vedere, atunci ceea ce trebuie evaluat sunt costurile adoptarii consiliului monetar.

In evaluarea implicatiilor adoptarii unui consiliu monetar regulile pe care acesta se bazeaza sunt determinante. Decidentii de politica economica pot fi contrariati de faptul ca in literatura economica ceea ce unii economisti considera a fi o virtute a consiliului monetar altii considera a fi o slabiciune. De exemplu, unii economisti considera ca adoptarea consiliului monetar este benefica pentru sistemul bancar, iar altii demonstreaza contrariul; se poate mentiona, tot cu titlu de exemplu, disputa privind posibilitatea sau imposibilitatea unui atac speculativ asupra monedei in cazul existentei consiliului monetar. Se mai pot inventaria, de asemenea, cel putin opt puncte de disputa asupra valentelor consiliului monetar.

Pentru a evita confuziile,in continuare, vom enumera regulile dupa care se conduce consiliul monetar. Acesta (consiliul) este una dintre formele sub care se poate organiza sistemul monetar, si anume acea forma care functioneaza respectand urmatoarele trei reguli de baza:

• regula paritatii fixe: moneda este fixata in raport cu o moneda de rezerva;
• regula de acoperire: consiliul monetar care acumuleaza rezerve trebuie sa permita cantitatii de bani sa creasca; invers, daca au loc iesiri de rezerve, atunci cantitatea de bani din economie trebuie sa scada. In masura in care regula de acoperire este respectata, atunci ratele dobanzii (interna si internationala) se egalizeaza si se poate vorbi de o regula implicita:
• regula convertibilitatii: moneda este convertibila fara restrictii atat pentru contul curent cat si pentru contul de capital. Fluxurile de capital nu sunt restrictionate nici la intrare nici la iesire.

Spre deosebire de o banca centrala , care poate tipari bani oricand doreste, consiliul monetar emite moneda nationala numai in schimbul activelor de rezerva. Aceasta este principala diferenta dintre o banca centrala si regimul consiliului monetar.

Sistemul bancar bazat pe o banca centrala este familiar celor mai multe tari ale lumii inclusiv tarilor foste comuniste, care dupa 1990 si-au reproiectat sistemele bancare dupa modelul " two banking system".

O banca centrala este o autoritate monetara care se bucura de o pozitie de monopol in controlarea discretionara a ofertei de rezerve ale bancilor comerciale. Totodata banca centrala pastreaza cel mai adesea si monopolul ofertei de bancnote si moneda. Controlul discretionar inseamna posibilitatea de a alege si impune o polica monetara bazata pe prea putin pe anumite reguli. Rezervele desemneaza mijlocul stabilit pentru plati.

In mod obisnuit un sistem monetar utilizeaza doua tipuri de mijloace de plata:

• unul este folosit, in primul rand pe plan intern(bancnotele emise de autoritatea monetara);
• cel de-al doilea consta in rezerve straine folosite in comertul international (aur, obligatiuni straine sau bancnote emise de o Banca Centrala straina).

Un consiliu monetar nu accepta ca rezerve depozite decat daca acestea au acoperire de 100% sau chiar mai mult in active platibile in valuta de rezerva. El realizeaza profituri din diferenta de venituri asigurate cu titluri exprimate in valuta rezerva pe care le detine si cheltuielile pe care le face pentru mentinerea in circulatie a propriilor bancnote si monede. Profiturile ce depasesc necesitatile de acoperire a propriilor cheltuieli si cele aferente pastratrii rezervelor la nivelul prevazut de lege sunt remise guvernului. Un consiliu monetar nu are control discretionar asupra cantitatii de bani aflata in circulatie si nici asupra depozitelor bancare.

In orice tara care are banci comerciale si alte institutii financiare, Consiliul monetar este numai o componenta a sistemului monetar. Bineinteles, in cadrul acestui sistem sunt reguli de comportament ale operatorilor de piata, preocupari privind cursul de schimb, convertibilitatea si finantarea gurvernamentala.

Una dintre caracteristicile sistemului este aceea ca exista instituita obligatia legala a consiliului de a schimba oricand moneda nationala pentru moneda de rezerva la rata fixa stabilita prin regula paritatii. De asemenea, ar fi posibil ca moneda sa fie fixata in raport cu un cos de monede, si nu cu o singura moneda de rezerva. Totusi, practica generala a consiliilor monetare a fost sa legifereze o rata de schimb fixa in sensul strict al cuvantului in termenii unei singure monede de rezerva. Din acest motiv, si principalele analize pe acest subiect presupun o rata de schimb fixa in termenii unei singure monede de rezerva.

Se poate spune ca au existat unele ratiuni generale pentru adoptarea consiliului monetar. Dar nu se poate afirma ca optiunea pentru consiliul monetar a rezultat intotdeauna dintr-un proces de comparare intre avantajele si dezavantajele care i se atribuie si avantajele si dezavantajele sistemului monetar bazat pe banca centrala.

Banca centrala nu a existat dintotdeauna. In lipsa ei, standardul aur era in functiune si replica sa in coloniile britanice a fost consiliul monetar in care moneda autohtona era emisa pentru active de rezerva, de obicei lira sterlina si nu aurul.Scopul pentru care in colonii s-au adoptat consiliile monetare l-a constituit asigurarea stabilitatii si convertibilitatii monedei.

Consiliile monetare nu au existat numai in colonii, iar relativ recent asa cum am amintit , au fost adoptate in cateva tari. Experienta arata ca aproape toate tarile care au apelat la consiliul monetar au avut ca obiect principal asigurarea stabilitatii pe termen lung a monedei lor nationale. In acelasi timp, aproape toate aceste tari mai au si una dintre urmatoarele doua caracteristici: au traversat perioade de hiperinflatie, deci de devalorizari puternice ale monedei nationale, care au fost incheiate cu adoptarea consiliului monetar, sau au fost lovite de o criza financiara intr-o etapa anterioara adoptarii consiliului monetar.Desigur au existat si tari care au adoptat consiliul monetar fara sa se incadreze in vreuna dintre cele doua categorii de mai sus cum ar fi tarile Caraibe, dar acest caz este mai degraba izolat.

Aproape toate consiliile monetare in functiune au pastrat functia de creditor de ultima instanta. Marea majoritate a aranjamentelor institutionale din jurul consiliului monetar au prevazut inca de la inceput sau pe masura ce practica a facuto necesara, posibilitatea interventiilor consiliului pe piata monetara. Astfel, intr-o masura mai mare sau mai mica, consiliul monetar se comporta ca o banca centrala prin operatiuni pe piata monetara sau prin furnizarea de lichiditate sistemului bancar prin cumpararea de hartii de valoare.

Interventiile pe piata monetara in regimul consiliului monetar sunt insa supuse unor costuri mai mari in termenii anticipatiilor comparativ cu o banca centrala cu regim

flexibil al ratei de schimb.

Acest instrument de reglare a politicii monetare are caracter oneros si rigid intrucat:

• puterea de decizie se afla in mana directorilor straini ai Consiliului Monetar;
• pentru a functiona este necesar o imobilizare de active egale cu masa monetara;
• stopeaza initiative private in gestionarea resurselor financiare proprii ;
• reprezinta o ingerinta a politicului in relatiile economice internationale, tara saraca fiind practice sa crediteze tara bogata pe toata durata instituirii Consiliului Monetar cu valoarea rezervei valutare (orice achizitie de valuta este o creditare a tarii emitente).

Consiliul Monetar este considerat cel mai adesea un instrument in lupta contra inflatiei, argumentandu-se ca este cea mai eficace modalitate de a disciplina emisiunea de bani tari, de baza monetara. Nu a surprins pe nimeni intensitatea fenomenului inflationist in prima faza a tranzitiei avand in vedere excesul de active monetare, tentatia multo guverne de a finanta inflationist deficite bugetare. S-a observat insa persistenta inflatiei inalte in multe tari post-comuniste, evolutii tip stop and go, prabusiri dramatice precum in Albania si Bulgaria.

Capcanele consiliului monetar:

• nevoia de rezerve - consiliul monetar nu poate functiona fara un volum suficient de reserve,acestea trebuie sa acopere baza monetara. La aceleasi intrari de capital, pe cat posibil, rezervele trebuie sa nu fie "legate", in sensul obligativitatii folosirii lor de catre consiliul monetar pentru stingerea unor datorii externe ce vin curand la scadenta
• inflatie/deflatie- pericolul de deflatie puternica este mai mare cu cat este mai rigid sistemul economic din punct de vedere structural. Se au in vedere rigiditati si inertii care privesc atat variabilele reale cat si cele nominale - deci miscarea preturilor, dar si alocarea resurselor.Intrucat rigiditati non-neglijabile caracterizeaza economiile in tranzitie teza enuntata nu poate fi decat ranforsata;
• dobanzi inalte- reducerea bazei monetare, deci a creditului, poate duce la cresteri mari de dobanzi - deci la deteriorarea portofoliului bancilor, din cauza impactului costului creditului asupra economiei reale;
• sanatatea sistemului bancar-raportul dintre sistemul bancar si consiliul monetar depinde de sanatatea sistemului bancar. In principiu, un sistem bancar sanatos si consiliul monetar nu sunt incompatibile. Totusi, daca sistemul bancar are vulnerabilitati, compatibilitatea dintre cele doua poate fi pusa in discutie.

 In actualul context din Romania exista voci care sustin ideea introducerii unui consiliu monetar. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere si faptul ca, desi consiliul monetar este un mecanism cu mare eficacitate in controlul expansiunii agregatelor monetare (bazei monetare), el prezinta o serie de inconveniente majore, care il fac neadecvat la situatia romaneasca.

 Experienta arata doua cai de a ajunge la adoptarea unui consiliu monetar: ca rezultat cu care s-a incheiat o criza financiara, sau ca decizie determinata de experimentarea unor crize care nu s-au soldat cu adoptarea imediata a sistemului.In primul caz, adoptarea consiliului monetar ar veni dupa hiperinflatie, deficite nesustenabile ale contului curent, esec in plata serviciului datoriei externe, atac asupra monedei etc. In astfel de cazuri, adoptarea sistemului consiliului monetar ar putea fi dezirabila deoarece, pornind de la situatia anterioara, ar putea aduce urmatoarele beneficii:

• transparenta marita, reguli si predictibilitate in regimul monetar si valutar;

limitarea cresterii bazei monetare la intrarile nete de capitaluri;

• fortarea guvernului sa se imprumute numai in limita sumelor pe care publicul intern si extern este doritor sa le dea cu imprumut la dobanda pietei;
• cresterea increderii in sanatatea monedei nationale in directa proportionalitate cu durata de timp in care regimul cursului fix ramane compatibil cu celelalte politici macroeconomice si structurale.

In cel de-al doilea caz, decizia de a adopta consiliu monetar nu mai este in mod necesar insotita de beneficiile aduse in primul caz. Rezultatele bune ar putea fi atinse foarte bine in sistemul bancii centrale, in functie de compatibilitatea politicilor economice cu cererea pentru reforme.

Consiliul monetar ar lasa neexploatat un instrument important al mix-ului de politica macroeconomica, si anume cursul de schimb, intr-o economie (cea romaneasca) care nu are o cultura a stabilitatii monetare de tip german. Ca o paranteza, aceasta este dificultatea de esenta a constituirii Uniunii Monetare. Oriunde economia este rigida si se manifesta un diferential important de competitivitate, cursul de schimb apare ca un instrument indispensabil pentru realizarea echilibrelor macroeconomice.

 Introducerea consiliului monetar, ar sugera incapacitatea unui guvern de
a-si disciplina conduita si dorinta de a importa credibilitate printr-o noua instituire, fara a avea garantia succesului.

In fine, consiliul monetar ar lega politica macro-economica de maini si de picioare in conditiile in care este nevoie de utilizarea inteligenta si deci, flexibila, a tuturor instrumentelor mix-ului de politica economica.

Chestiunea cheie este deci posibilitatea de a impune disciplina financiara in sistem, care nu este legata de existenta sau inexistenta consiliului monetar. Utilizarea unui consiliu monetar nu este in mod necesar calea cea mai eficace de urmarire a stabilizarii macroeconomice, iar in situatia Romaniei, prezinta riscuri foarte mari, din cauza rigiditatilor considerabile din economia sa.

Banca Nationala a Romaniei s-a opus permanent adoptarii unui asemenea sistem la noi in tara tinand seama de limitele si servitutiile consiliilor monetare. Practic , tara care adopta consiliul monetar nu mai are politica monetara , iar banca centrala ramane un fel de institut de statistica. In locul unui vehicul cu "doua pedale"-politica monetara si politica fiscala-economia tarilor care au consiliu monetar ramane cu o singura pedala:politica fiscala. Aprecierea euro a scazut competitivitatea productiei din tarile care aveau cursul valutar legat fix de euro,iar cresterea preturilor internationale s-a repercutat in rate mai ridicate ale inflatiei interne.Tarile cu consiliu monetar nu au putut modifica nici cursul valutar,nici ratele dobanzilor,legate fix de nivelul din zona euro.Ca urmare,la o inflatie ajunsa la 16-20% in tarile baltice,dobanzile au devenit puternic negative in termeni reali,iar politica monetara a devenit de fapt procilica-incurajand consumul,in conditiile in care cursul fix a descurajat productia.Practic,imposibilitatea de a rectiona la factori perturbatori din exterior,care este principala slabiciune a regimului de consiliu monetar,au impins economia tarilor respective inspre aterizare dura.Regimul valutar bazat pe curs flexibil a permis pietei sa corecteze prin propriile mecanisme supraaprecierea pe care a inregistrat-o la un moment dat leul,iar Banca Nationala a putut majora ratele dobanzilor-ceea ce a si facut,in sapte reprize in ultimele 10 luni-pentru a le mentine permanent in palierul real-pozitiv si si a diminua inflatia indusa de aceleasi evolutii externe care au afectat tarile cu consilii monetare.

BIBLIOGRAFIE

Doltu Claudiu - Sisteme Monetare Comparate- Ed. Economica, Bucuresti

Croitoru Lucian - Evolutii in disciplina financiara in economia Romaniei- Editura IRLI, Bucuresti

Daianu Daniel - Transformarea ca proces real- Editura IRLI, Bucuresti

Patriciu Dinu si Rusu Horia - Capitalismul romanesc - un proiec-, Editura Omega

www.bursa.ro

www.cerope.ro

www.theinvestor.ro