Etica si responsabilitate sociala
1. GENERALITATI
Conceptia noastra despre actiunea responsabila se schimba treptat. Daca vorbim astazi atat de mult despre "responsabilitatea sociala a corporatiilor", o facem, desigur, pentru a incuraja companiile sa tina seama de interesele sociale si legate de mediul inconjurator care au evoluat in ultima vreme. Insa mai exista un obiectiv: cela de a le indemna sa-si schimbe mentalitatea. Mentalitatea este probabil ceea ce diferentiaza Occidentul modern de alte civilizatii.Societatea noastra incurajeaza clientii sa fie tot mai exigenti atunci cand solicita produse care nu implica riscuri si servicii ireprosabile de la furnizori. De aceea, nu ar trebui sa fim surprinsi vazand manifestarea legala a acestei tendinte in tot mai fecventa recurgere la procesele de raspundere civila profesionala.In mai putin de un secol, ca reactie la o astfel de gandire, s-a format opinia ca, prin dorinta lor de putere, contemporanii nostrii distrug conditiile necesare propriei supravietuiri.
Unii spun ca echilibrul ecologic este compromis, altii ca dezvoltarea nu mai are nici un fel de suport. Este o opinie pe care sa devina unanima: esecul utopiilor a discreditat modelul inginerului social care, cu deplina incredere in stiinta sa, sustinea ca are solutia pentru organizarea societatii. Iar corporatiile multinationale, intruchiparea multiforma a lumii "capitaliste", sunt acuzate ca incearca sa-si impuna vointa in fata g 232d33c uvernelor. Companiile, mai ales cele mari, au surpriza de a fi solicitate sa protejeze integritatea ecosistemului uman.
Ni s-ar parea ca protejarea integritatii ecosisitemului uman nu este o responsabilitate care sa fie impusa de un tribunal. Desigur, o companie care polueaza, prinsa in flagrant delict, poate fi amendata dar, la un nivel mai general, cauza si efectul sunt prinse intr-o retea atat de complexa, incat este imposibil sa acuzi o persoana anume pentru o deteriorare a ecosistemului. Ceea ce nu trebuie sa puna insa la indoiala necesitatea protejarii ecosistemului. Aceasta protejare acopera, in jargonul modern, tocmai scopul atribuit politicii de catre vechii greci, iar tema responsabilitatii sociale a corporatiilor sanctioneaza deznationalizarea sa si sustine implicit faptul ca administratiile au o functie subsidiara. Imposibilitatea de a atribui unei persoane "vina" unei deteriorari a ecosistemului ne poate ajuta sa intelegem spiritul institutiei responsabilitatii. Dupa cum arata Friedrich Hayek, daca vrem sa incurajam un comportament prevazator, atribuirea responsabilitatii trebuie sa aiba in vedere "dauna" palpabila pe care persoana "responsabila" ar fi putut a o evite-cu alte cuvinte, consecintele anticipabile ale actiunilor sale care provoaca un rau vadit unei persoane clar identificate:
De vreme ce atribuim responsabilitatea individului pentru a-I infuenta actiunile, ea ar trebui sa se refere doar la acele efecte ale comportamentului sau pentru care este omeneste posibil sa dea socoteala in cinditii obisnuite. Ca sa fie efectiva, raspunderea trebuie sa fie definita si limitata, adaptata, atat emotional, cat si intelectaul, la capacitatile umane. In ceea ce priveste simtul responsabilitatii, este aproape la fel de distructiv sa inveti ca individul este raspunzator pentru tot sau ca nu poate fi facut raspunzator pentru nimic. Libertatea presupune ca responsabilitatea individului sa acopere doar ceea ce poate el sa judece, ca actiunile sale sa ia in calcul efectele cuprinse in raza sa de previziune si, mai ales, ca el sa fie raspunzator doar pentru actiunile sale, nu pentru ale altora care sunt la fel de liberi.
Distinctia dintre foro interno si foro externo ofera o intelegre mai clara a sferi de atribuire a responsabilitatii. Din cazua ca domenilu constiintei scapa justitiei umane, atribuirea raspunderii nu inseamna a desemna un pacatos care trebuie silit sa se pocaiasca, ci a obliga pe cineva sa raspunda pentru comportamentul sau, fie el voluntar sau involuntar, si a transforma consecintele daunatoare ale acelui comportament in unele bune. Asadar este vorba de a incuraja persoanele in cazua sa adopte un comportament mai precaut pe viitor ci sa-si dezvolte astefel capaitatea de a prevedea si controla consecintele propriilor actiuni. A ne accepta responsabilitatile inseamna sa ne examinam comportamentul si, in cele din urma, sa verificam daca am obtinut fericirea pe care o asteptam prin satisfacerea dorintelor noastre.
Analiza referitoare la responsabilitate se bazeaza pe coceptul aristotelian de prudenta. Prudenta este o virtute a actiunii, continand o parte importanta de prevedere, prin care "omul prudent este capabil sa ia deciziile potrivite in legatura cu ceea ce este bine si drept pentru el" (Etica nicomahica, 1140 a26) si care este o trasatura caracteristica omului cu experienta. Daca nu ar exista responsabilitati atribuite sau acceptae, nimeni nu ar fi motivat sa invete din experienta sau sa-si dezvolte prudenta. Este o idee care a fost prezenta din totdeauna in traditia liberala clasica. Unul dintre sustinatorii ei a fost Frederich Bastiat, care a afirmat ca responsabilitatea, in cazul in care este delimitata si intarita de legislatie, incurajeaza identificarea raului, situandu-se astfel la orginea experientei, susrsa a progresului pentru liberul-arbitru individual. Pe scurt, in cazul firmelor, managerul si angajatii care isi accepta responsabilitatii sunt cei care-si adapteaza angajamentele profesionale la valoare fericirii pe care o obtin, impreuna cu actionarii, din activitatea pe care o presteaza. Astefel, desi nu este o etica in sine, responsabilitatea este o parghie etica: este mijlocul prin care intreprinzatorii isi pot chestiona angajatii in legatura cu valorile morale pe care le respecat si ierarhiile lor de fericire. Iar ei stiu mecanismul implicat aici: atribuirea de responsabilitati cuiva este folositoare doar in masura in care persoana incriminata s-ar fi putut abtine de la o actiune despre care a stiut care are consecinte daunatoare. Este deja dificl sa accepte ca altii ne fac raspunzatori pentru daune de care, in cinstiinta noastra, nu ne consideram vinovati. Este si mai intolerabil sa trebuiasca sa luam asupra noastra vina unui superior care nu a reusit sa ne verifice abilitatile sau experienta, care nu ne-a oferit resursele necesare indepliniri sarcinilor sau, mai rau, care da vina pe noi pentru a scapa de propriilei responsabilitai.
Se observa clar infuneta durabila a idealului Iluminismului asupra mintilor noastre: producatorul, fata de client, si angajatorul, fata de personal, nu pot fi facuti raspunzatori pentru ca se presupune ca au anumite cunostinte care ii ajuta sa prezica I sa controleze lumea-sau cel putin lumea lor. Deoarece ei afirma ca ii vor oferi clientului un produs cu cantitatea stabilita de comun acord sau ca le vor oferi angajatilor o munca pe masura abilotatilor lor. De sigur, dat fiind tonul persuasiv al reclamei oderne, producatorul se angajeaza, cel putin moral, sa se asigure ca clinetul obtine de la produsul sau gradul de satisfactie garantat, cu cinditia ca produsul sa fie folosit in mod corespunzator. To asa, angajatorul se angajeaza sa mentina slujbele, sau cel putin slujbele angajatilor, cu cinditia, de sigur, ca ei sa adopte o atitudine de reala colaborare. Insa astefel de "responsabilitati sociale" sunt niste angajamente reciproce de comportament rezonabil. Nu sunt niste obligatii atribuite unilateral gratie posedarii unor cunostinte, claritai previziuni si controlului asupra lumi inconjuratoare.
CONCLUZIE
Am alcatuit in mod implicit portretul omului responsabil. El isi cunoaste si isi intelege etica si reuseste sa o traiasca zi de zi, intru fericirea lui si a actionarilor sai. Isi disciplineaza dorintele pentru a nu-si permite vreo actiune care sa-i faca rau lui sau altora. Am descris, de asemenea, omul respnsabil din punct de vedere social, care face tot ce-I sta in putere pentru ca altii sa nu sufere sau, mai mult, face tot ce poate pentru binele altora.Astfel de oameni si-au examinat indeaproape conceptiile despre fericire in lumina propriei experiente si le judeca la adevarata lor valoare.Ei si-au format o conceptie asupra fericirii bazata pe experienta,iar acum isi pot ghida comportamentul astfel incat sa se acorde cu aceasta conceptie.De aceea,comporatamentul lor este inteligent: ei reusesc,prin disciplina,sa atinga fericirea la care aspira.Vedem foarte bine cum atribuirea responsabilitatii influenteaza o asemenea inteligenta: acceptarea responsabititatiilor inseamna disciplinarea dorintelor,iar atribuirea de responsabilitati oamenilor ii incurajeaza sa-si disciplineze propriile dorinte.
Totusi,trebuie sa clarificam un lucru.Tocmai am spus ca omul responsabil nu-si permite nici o actiune care ar putea sa-I dauneze lui sau altora.Ar trebui sa mentionam ca o face in masura cunoasterii de care dispune.Mai precis,el este limitat de previziunile pe care le poate face in mod rezonabil.Lumea in care traim este o retea incalcita de evenimente neprevazute,iar previziunile pe care le facem nu sunt nici pe departe sigure: ele depind de o multitudine de factori care sunt , la randul lor, imprevizibili.Prin vigilenta fiecare persoana isi adapteaza omportamentul in functie de circumstante.Experienta ne ajuta sa ne perfectionam previziunile si sa ne adaptam mai usor.Totusi,este incontestabil ca actiunea cuprinde o parte ireductibila de incertitudine; ea poate ajunge sa aiba consecinte mai profitabile sau mai daunatoare decat un ne asteptam.Asadar,sa fim responsabili nu inseamna sa ne abtinem de la orice actiune care ar putea provoca vreo dauna - pentru ca atunci am ajunge sa nu mai actionam in niciun fel - ci sa acceptam raspunderea pentru daunele ce rezulta din actiunile noastre si ,in termeni concreti, sa fim catse poate de atenti pentru a evita astfel de consecinte.Sa fim responsabili inseamna sa ne permitem sa actionam doar cu conditia sa avem suficienta capacitate de previziune si vigilenta pentru a evita potentialele daune.
Este cat se poate de clar.Ca sa dam un exemplu,pemisele de conducere sunt emise pentru cei care au dovedit ca stiu sa conduca in siguranta pentru ei si cei din jur.Si nimic nu poate fi mai plin de intelesuri implicite.In cadrul ierarhiei sale,o companie , pentru a functiona eficient , are nevoie de experienta,ca sa nu mai spunem de maturitate si profesionalism.In afara celui care ia decizi,tot mai multe persoane implicate in companie se considera profesionalisti: manageri de proiecte de toate felurile,consultanti interni si externi,manageri angajati si directori generali de toate nivelurile,care poseda o mare libertate de actiune,au mult potential si doresc sa lase in urma lor o imagine pozitiva.Incredintandu-i-se o misiune,pe care o duce la capat in conditii de totala independenta,profesionistul isi atinge scopul fara a pune bete in roata organizatiei.El are control asupra oamenilor care lucreaza pentru el si asupra circumstantelor propriei interventii,la fel cum are control si asupra propriei persoane.
Profesionistul mentine o relatie speciala cu compania.Se poate spune despre el ca ar fi un oportunist pentru ca, desi serveste cu loialitate compania pentru care lucreaza, orizonturile carierei sale sunt mult mai largi. El isi actualizeaza propriul potential. Isi pretuieste reputatia de ar fi stapanul propriei lumi, la fel cum este propriul sa stapan. Isi revendica aceasta autoritate si este pregatit sa dea socoteala pentru ea oricui: directorului, desigur, in fata caruia este raspunzator pentru misiunea sa, dar si diferentelor imputerniciti care ar putea sa-I ceara explicatii. Pentru el interesul personal si datoria merg mana in mana. In aceste conditii, angajatorii preocupati de practica ar putea utiliza cu folos aspiratia moderna spre independenta profesionala: ei ar putea asadar sa dea atribuirii responsabilitatii intreaga ei semnificatie, ca fundament al autonomiei pe masura capacitatii, si sa contribuie la raspandirea spiritului delibera initiativa.
|
