Forma si limba in care se redacteaza contractul de franciza

Forma si limba în care se redacteaza contractul de franciza

7.1. Forma contractului de franciza

Legislatia româna nu prevede nici o conditie de forma în privinta încheierii contractului de franciza. 636f59g Însa, datorita complexitatii raporturilor juridice nascute în cadrul acestui tip de contract, devine necesara încheierea acestuia în forma scrisa.

În lipsa înscrisului, contractul de franciza închindu-se între persoane fizice sau juridice comercianti, dovada acestuia s-ar putea face, potrivit art. 46 al Codului comercial, prin orice mijloc de proba.

Dar, daca prin contractul de franciza se transmit si drepturi de autor, existenta si continutul contractului nu pot fi dovedite, potrivit art. 42 din Legea nr. 8/1996, decât prin act scris. Însa, în aceasta ipoteza, cerinta formei scrise este ad probationem si nu ad validitatem.

7.2. Limba în care se redacteaza contractul de franciza

si contractul de franciza se circumscrie reglementarilor specifice contractelor de comert international în ceea ce priveste limba în care se redacteaza contractul.

În plus, Codul deontologic european al francizei se prevede ca în cazul în care partile sunt comercianti din tari diferite, orice contract si orice conventie contractuala referitoare la relatiile francizor / beneficiar trebuie redactat sau tradus de un traducator autorizat în limba oficiala a tarii în care este stabilit beneficiarul, copii ale contractului semnat vor fi imediat remise beneficiarului.

8. Încetarea contractului de franciza si efectele încetarii sale

În cazul contractului de franciza, nu se poate vorbi de cauze speciale de încetare a acestuia, ci doar de particularitati ale acestora în materia francizei.

Legislatia româna nu reglementeaza în mod special încetarea contractului de franciza, însa contine anumite dispozitii în privinta încetarii contractului si a efectelor încetarii acestuia.

8.1. Expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de franciza

În general, contractul de franciza se încheie pe o durata determinata, în functie de specificul obligatiilor contractuale asumate în cadrul fiecarui contract în parte .

Expirarea duratei pentru care contractul a fost încheiat are în mod normal ca efect încetarea acestuia, partile nefiind obligate la înoirea acestuia; însa, în materie de franciza, legiuitorul român a adoptat o solutie discutabila.

Astfel, un contract de franciza, încheiat pe o perioada determinata , nu înceteaza la ajungerea la termen decât daca francizorul înstiinteaza pe beneficiar asupra intentiei de a nu reînnoi contractul, înstiintarea trebuind sa fie facuta "cu un preaviz suficient de mare".

Altfel spus, un contract de franciza ajuns la termen este considerat prelungit de drept daca francizorul nu si-aexprimat opunerea într-un termen suficient de mare.

8.2. Încetarea existentei uneia dintre parti

Datorita caracterului intuitu persoanae al contractului de franciza, încetarea existentei uneia dintre parti determina încetarea conventiei.

În cazul contractantilor persoane fizice, francizorul sau beneficiarul îsi înceteaza prin deces, acelasi efect avându-l si incapacitatea care loveste pe una dintre parti, fara deosebire de cauzele acesteia.

În cazul contractantilor persoane juridice, încetarea existentei poate fi rezultatul expirarii duratei pentru care s-a constituit, a lichidarii conventionale sau juridice, a falimentului .

Atunci când transmiterea drepturilor si a obligatiilor este posibila, conditiile în care poate opera cesiunea trebuie sa fie cuprinse în contract si în special clauze de desemnare a unui succesor. În lipsa unei clauze contractuale exprese, încetarea existentei uneia dintre parti are ca efect încetarea conventiei.

8.3. Anularea contractului de franciza

Jurisprudenta franceza considera ca un contract de franciza este nul când 1) francizorul stabileste, exclusiv, specia si cantitatea produselor vandute de beneficiar; 2) pretul produselor livrate beneficiarului n-a fost stabilit pe baza unor elemente "serioase, precise si obiective", sau 3) când beneficiarul n-a avut posibilitatea negocierii libere a pretului contractului de franciza; exigenta e mai putin stricta în cazul francizei de servicii, francizorul obligându-se la "a face", iar nu la "a da".

Jurisprudenta româna considera ca un contract de franciza poate fi anulat în conditiile dreprului comun, probleme deosebite ridicându-se, datorita complexitatii acestui tip de conventii, în privinta vicierii consimtamântului prin eroare asupra naturii actului ce se încheie, eroarea viciu de consimtamânt si dolul.

În doctrina si practica româneasca se considera ca, excluzând posibilitatea anularii unui contract de franciza pe pe motivul viciului de consimtamânt, eroarea, în absenta dolului, daca se situeaza asupra elementelor enumerate de lege, nu este, în mod obisnuit, în masura sa atraga anularea contractului. Acest lucru se bazeaza pe faptul ca, de cele mai multe ori, eroarea care intervine este o asa-numita "eroare lezionara" , tip de eroare care nu este viciu de consimtamânt.

Formarea consimtamântului, în cazul contractelor de franciza, tin de faza precontractuala (art.3) si de prevederea cuprinsa în art. 14, conform careia publicitatea pentru selectionarea beneficiarilor trebuie sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu contina informatii eronate.

8.4. Rezilierea contractului de franciza

Ca în orice contract sinalagmatic, conditia rezolutorie este subînteleasa si în conreactul de franciza, însa legea noastra a prevazut (în art. 6 si 7) ca, totusi, contractul de franciza trebiue sa cuprinda si conditiile de reziliere si ca în "cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili în mod clar circumstantele care pot sa determine o reziliere fara preaviz.".

Încetarea contractului de franciza prin reziliere (fiind cu executare succesiva) are loc atât ca urmare a aplicarii normelor dreptului comun civil, cat si a celui comercial în materie, inclusv ca efect al pactului comisoriu stipulat în cuprinsul sau, pact ce are menirea de a simplifica procedura desfiintarii contractelor în cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor .

8.5. Efectele încetarii contractului de franciza

Efectele desfiintarii de franciza sunt restituirea si reparatiile.

În privinta restituirii, prezinta importanta drepturile incorporale sau corporale, si anume recuperarea de catre furnizor a tuturor acestor elemente care-i apartin, în cazul încetarii contractului înainte de scadenta.

În ceea ce priveste drepturile incorporale transmise spre folosinta beneficiarului, primul nemaiputând folosi nici marca nici alte semne distinctive si nici nu va mai putea uza know-how-ul transmis.

De la data încetarii contractului îsi produc electele clauzele de non-concurenta convenite de parti , care, pentru a fi valabile în justitie, trebuie sa fie limitate în timp, obiect si continut.

În ceea ce priveste drepturile corporale, o importanta speciala regasim în cazul stocurilor, în solutia restituirii (de catre beneficiar), contra cost, a produselor apartinând franjcizorului si aflate în stoc la încetarea contractului. În acest caz e preferata negocierea unei clauze privind stocurile la încetarea contractului, întrucât, mergand pe solutia nerestituirii produselor aflate în stoc si a vinderii acestora, ar constitui o prelungire a contractului de franciza, putând astfel încuraja abuzurile beneficiarului.

În provinta reparatiilor, atunci când încetarea contractului este urmare a conduitei culpabile a uneia din parti, iar aceasta a pricinuit prejudicii co-contractantului, acesta este îndreptatit la despagubiri potrivit regulilor dreptului comun, însa nu se poate recunoaste beneficiarului dreptul la despagubiri pentru clientela pierduta eventual la încetarea contractului .

9. Legea aplicabila contractului de franciza

În general, franciza este utilizata pentru patrunderea de catre producatorul de bunuri sau de catre furnizorul de servicii pe unele piete exterioare, altele decât cea pe care el activeaza. Din aceasta cauza, acordul de franciza este perfectat între parteneri ce apartin unor sisteme de drept national diferite, fiind, prin aceasta, un contract international. Din acest motiv, partile pot, în virtutea principiului lex voluntatis, sa aleaga singure legea aplicabila contrectului, însa cu conditia respectarii normelor de ordine publica în vigoare în zona de executare a contractului.

Legiuitorul român prevedea, în forma initiala a Ordonantei Guvernului nr. 52/1997, ca "în orice situatie, partile îsi vor solutiona litigiile pe cale amiabila, prin comunicare si negociere directa, ori pe cale arbitrara sau la insistentele judecatoresti".

Practica a demonstrat ca "uneori, partile, reticente una fata de legislatia celeilalte, prefera, spre a realiza o deplina egalitate juridica între ele, o lege neutra sau adopta un sistem de drept care cuprinde reglementarile cele mai complete în domeniul respectiv de raporturi juridice , aceasta alegere nefiind supusa nici unei îngradiri : orice optiune poate fi socotita valabila".

Posibilitatea partilor de a desemna, prin vointa lor, legea aplicabila contractului îsi sre izvorul în legislatia româna - ca lex fori-, potrivit careia "contractul este supus legii alese prin consens de parti" (art.73).

Lex voluntatis este expresia principiului autonomiei de vointa a partilor, a libertatii contractuale si în termenul alegerii facute de catre parti, celelalte legi, tinând de localizarea obiectiva a contractului, se aplica numai "în lipsa unei legi alese" (art.77) .

În dreptul românesc, vointa partilor este o solutie de traditie respectata atât de instantele arbitrale cât si de cele judecatoresti.

Astfel, Conventia europeana de arbitraj comercial international, încheiata în 1961 si la care omania este parte, prevede, în art. VII, ca "partile sunt libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie sa o aplice fondului litigiului".

La noi. Regulamentele Curtii de Arbitraj, în art. 42 si 56, precizeaza ca : "tribunalul arbitral solutioneaza litigiul în temeiul contractului principal" .

Modalitatea de alegere a legii aplicabile este fie expresa, prin inserarea în contractul principal a unei clauze având acest obiect, fie tacita, adica sa rezulte neîndoielnic din cuprinsul contractului sau din circumstante .

Momentul alegerii legii aplicabile contractului de franciza este, în general, anterior nasterii litigiului, însa legea (art.76) permite alegerea legii si modificarea legii si xn cursul solutionarii litigiului.

Potrivit aceluiasi articol, "partile pot alege legea aplicabila totalitatii sau numai unei anumite parti a contractului" .

În dreptul nostru, de aplicare directa sunt doar actele normative ce apartin dreptului intern, printe acestea numarându-se si tratatele internationale retificate de parlament. O aplicareinfirecta a unor normative ce nu apartin dreptului intern nu este reglementara în dreptul român, însa exista influente ale reglementarilor straine în modul de interpretare a judecatorilor, în opiniile si tezele formulate în doctrina, urmarindu-se prin aceasta atât o amortizare cu legislatia comunitara, cât si o viitoare si mai completa reglementare a francizei în tara noastra.

În doctrina se mai face precizarea ca în lipsa unei reglementari legale speciale sau a unor clauze contractuale exprese, obligatiile asumate vor fi interpretate conform regulilor aplicabile contractelor de baza carora le apartin dupa natura lor. Astfel, drepturile si obligatiile beneficiarului asupra semnelor de atragere a clientelei, apartinând francizorului, vor fi supuse regulilor ce guverneaza licentele.