În sfârsit, elementul central si, totodata, cel mai des criticat al definitiei afacerilor propuse de catre Sternberg este maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor. "Este 21421l119v esential ca obiectivul sa fie maximizarea valorii proprietarilor, nu doar sporirea, promovarea, asigurarea sau sustinerea acesteia. Obiective mai putin stringente decât maximizarea nu reusesc sa diferentieze afacerile de alte activitati. Daca nu ar exista cerinta de maximizare a valorii proprietarilor, orice activitate sau asociatie care ar spori valoarea proprietarilor prin vânzari ocazionale ar trebui sa fie considerata drept afacere. Amatorii [hobbyists] care vând din când în când produsele lor ar conduce niste afaceri, la fel ca si familiile care îsi vând locuintele.
Dar fireste, nu este cazul.
Doar maximizarea ofera un criteriu suficient de clar si de bine conturat al activitatii de afaceri. Tot felul de lucruri pot sa creeze ori sa conserve sau chiar sa sporeasca valoarea proprietarilor; daca scopul afacerilor ar fi numai acela de a pastra ori de a spori valoarea proprietarilor, nu ar exista nici un criteriu rational de alegere a unei alternative fata de altele. Atunci când, dimpotriva, scopul este maximizarea valorii, alegerea este clara: politica, proiectul sau cursul de actiune de urmarit sunt acelea care promit sa produca, în timp, cele mai mari beneficii" (ibidem, p. 55). Fireste ca toate estimarile privind cursul viitor al actiunilor întreprinse, pe baza deciziilor luate acum, sunt probabiliste si nu pot oferi certitudini. Acest fapt nu schimba cu nimic lucrurile, de vreme ce criteriul de rationalitate a deciziilor este maximizarea profiturilor.
Toate aceste premise, pe care Elaine Sternberg le enunta cu multa claritate, de pe pozitiile unei persoane cu multa experienta si de mare succes în domeniul managerial, si nu ex cathedra, conduc discursul ei catre o la fel de clara expunere a principiilor interesului rational, ca unic mod de concepere a obligatiilor etice ale întreprinzatorilor.
|
