Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se întâlnesc cererea si oferta de active financiare necesare dezvoltarii, în cadrul firmelor, a productiei de bunuri si servicii.
Aceasta piata specializata este piata de capital (în acceptiunea sistemului european) sau piata financiara (conform teoriilor specifice sistemului anglo-saxon).
Fascinatiile pietei de capital sunt numeroase. Fiecare participant la aceasta piata urmareste realizarea unor aspecte importante pentru activitatea sa. Astfel, emitentii sunt interesati de tehnicile, dimensionarea si etapizarea procesului de finantare, iar investitorii de strategiile moderne de gestionar 959i87j e a portofoliilor. Societatile de servicii de investitii financiare sunt preocupate de diversificarea obiectului de activitate prin acoperirea unei game largi de activitati. Institutiile de supraveghere urmaresc respectarea principiilor si reglementarilor generale ale pietei. Creatorii si administratorii de piete sunt preocupati de aspecte mai putin vizibile publicului larg, printre care: tehnicile de tranzactionare, creditarea, garantarea, compensarea, decontarea operatiunilor.
Sistemul financiar prin definitie, reprezinta ansamblul institutiilor si pietelor care interactioneaza între ele, pentru a îndeplini anumite functii, dintre care cea mai importanta este facilitarea transferului de fonduri de la cei care înregistreaza excedente, catre cei care se confrunta cu necesitati financiare.
Piata financiara reprezinta mecanismul prin care activele financiare sunt emise si introduse în circuitul economic .
Caracteristica principala a pietelor financiare este aceea ca faciliteaza întâlnirea cererii si ofertei de titluri provenind de la unitatile care înregistreaza deficite.
In functie de durata de viata a titlurilor financiare se disting doua componente ale pietei financiare:
Piata monetara - piata pe care se tranzactioneaza titlurile cu o perioada de viata mai mica de un an;
Piata de capital - pe aceasta piata întâlnim titluri cu scadenta mai mare de un an.
Aceasta clasificare este data de scoala anglo-saxona ce se bazeaza pe manifestarea libera a cererii si ofertei. Cealalta scoala, cea europeana, fixeaza ca punct central sistemul bancar în postura de jucator pe toata piata de capital ce se împarte în: piata monetara (capitalurile atrase pe termen scurt si mediu), piata ipotecara (capitalurile atrase pentru constructie de locuinte) si piata financiara, unde se emit, plaseaza si tranzactioneaza titlurile de capital pe termen lung.
Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul carora capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate catre orice entitati publice si private solicitatoare de fonduri[2].
Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii - catre cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise), si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de servicii de investitii financiare).
Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata în efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agentii economici nationali sau sunt atrase de pe pietele altor tari, unde resursele de capital depasesc necesitatile financiare interne de acoperit sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne.
Alte definitii date pietei de capital sunt[3]:
Totalitatea tranzactiilor cu titluri financiare pe termen lung;
In literatura americana - totalitatea tranzactiilor cu active financiare nebancare;
In literatura franceza - totalitatea operatiunilor cu active financiare;
Aceste definitii nu acopera în întregime activitatea de pe piata de capital, tinând cont de locul si rolul pietei de capital în ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta între piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciproca, în functie de reglementarile fiecarei tari în parte.
Existenta pietei de capital este determinata de cererea de capital pentru necesitati curente de trezorerie si pentru investitii si, totodata, este conditionata de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.
Fluxurile de capital dintre emitenti si investitori sunt puse în evindenta de emisiunea si tranzactionarea unor instrumente specifice, de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piata, piata de capital poate fi definita formal ca "loc de întâlnire" a vânzatorilor si cumparatorilor de instrumente financiare.
Din punct de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat doua conceptii referitoare la piata de capital: conceptia anglo-saxona si conceptia continental-europeana (de sorginte franceza). In conceptia anglo-saxona, piata de capital formeaza împreuna cu piata monetara si cu piata asigurarilor ceea ce se numeste, cu un termen atotcuprinzator, piata financiara. In acest context piata de capital este sinonima cu piata instrumentelor financiare care asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung.
In conceptia clasica, continental-europeana, piata de capital are o structura complexa, care cuprinde piata monetara, piata ipotecara si piata financiara.
Piata monetara este piata capitalurilor pe termen scurt si mediu, fiind reprezentata de piata interbancara si de piata titlurilor de creanta negociabile. Pe piata interbancara opereaza banca de emisiune, bancile comerciale, bancile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori, dar si de debitori în cazul completarii fondurilor proprii.
Piata ipotecara este o piata specifica finantarii constructiei de locuinte, pe care functioneaza organismele ce acorda împrumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele speciale de refinantare care asigura reîntregirea fondurilor bancilor creditoare, precum si bancile ipotecare.
Piata financiara este piata capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se tranzactioneaza valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piata financiara este cea pe care se cumpara si se vând active financiare fara a fi schimbata natura lor. Ea exprima relatia directa între detinatorul si utilizatorul de fonduri.
Principalele beneficii ale pietelor de capital asupra dezvoltarii economice sunt:
eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar;
accesul societatilor noi si în formare la finantarea prin actiuni si/sau obligatiuni;
descentralizarea proprietatii si a distributiei averii;
solvabiliatea societatilor comerciale.
Aceste beneficii trebuie sa tina însa cont si de costurile si dezavantajele pietei de capital: ciclurile economice si impactul asupra obtinerii capitalului, încrederea investitorilor, puterea sectorului financiar, etc.
Trasaturile pietei de capital sunt urmatoarele:
Este o piata deschisa, în sensul ca plasamentul este efectuat de marea masa a investitorilor, iar tranzactiile cu instrumente financiare au caracter public;
Produsele pietei sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe piata de capital, banii sunt investiti în general pe o perioada mai mare de un an, în timp ce pe piata monetara, resursele sunt utilizate pentru finantari pe termen scurt;
Valorile mobiliare, ca produse ale pietei se caracterizeaza prin negociabilitate si transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la un pret specific conditiilor pietei sau care rezulta din negociere, la un moment dat;
Tranzactionarea valorilor mobiliare nu este directa, ci intermediata. Intermediarii au un rol important în ceea ce priveste punerea în contact a emitentilor cu investitorii sau a investitorilor, ce detin valori mobiliare în portofoliu, cu cei care doresc sa le cumpere.
Piata de capital ofera modalitati de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativa la construirea depozitelor bancare, investitorii pot achizitiona valori mobiliare, iar emitentii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de actiuni si obligatiuni.
In masura în care actiunile si obligatiunile reprezinta forme de investire fiabile si relativ sigure cu un venit atractiv pe termen lung, ele îndeplinesc doua functii:
Actiunile genereaza un stimulent de a economisi si a investi, spre deosebire de consum, ori de a cumpara terenuri si proprietati imobiliare sau de a cauta alternative de investitii mult mai profitabile în strainatate;
Obligatiunile concureaza cu depozitele bancare, ce pot fi subiect al controlului ratelor dobânzii. Acest lucru exercita o presiune de a mentine ratele "controlate" ale dobânzii mai aproape de ratele "de piata", ceea ce este posibil sa reflecte inflatia si penuria de fonduri.
Pietele de capital eficiente obliga companiile sa concureze pe o baza egala pentru fondurile investitorilor. Preturile pot fi privite ca "eticheta" pentru valoarea pe care investitorii o asociaza investitiei lor. Deciziile necorespunzatoare ale conducerii companiilor genereaza, pe termen lung, nemultumiri în rândurile investitorilor. In timp ce companiile închise pot ascunde performante slabe, cel putin pentru un timp, companiile ale caror actiuni sau obligatiuni sunt tranzactionate pe piete reglementate nu pot sa-si permita acest lucru.
Participantii de pe aceasta piata sunt urmatorii:
Investitorii si emitentii;
Intermediarii;
Participantii auxiliari;
Infrastructura.
a)Investitorii si emitentii
Investitorii sunt detinatorii de capital monetar care investesc în produse specifice pietei de titluri financiare si îsi asuma riscurile investitiei.
Investitorii se împart în doua mari categorii:
- Individuali - persoane fizice sau juridice care fac tranzactii de dimensiuni modeste pe piata titlurilor financiare;
- Institutionali - sunt societati sau institutii care fac tranzactii de dimensiuni mari.
Emitentii sunt persoane juridice sau organe ale administratiei publice centrale sau locale, care fac emisiuni de titluri financiare.
Alta definitie data emitentului este :
Entitate desemnata ca parte obligata pe un instrument financiar (valoare mobiliara sau instrument de plata) care preia raspunderi directe sau indirecte pentru plata;
Orice persoana care se obliga în mod legal sa onoreze drepturile pe care le confera activul financiar emis.
b) Intermediarii
Intermedierea financiara reprezinta distribuirea de fonduri disponibile din economie catre cele mai productive utilizari, astfel încât sa fie asigurat necesarul de fonduri al unitatilor deficitare.
Intermediarii financiari se definesc prin faptul ca mobilizeaza fondurile (active financiare) de la detinatorii de bani (economisitorii), creându-si datorii (active) fata de acestia, si emit propriile active catre utilizatorii de fonduri. Cum intermediarii actioneaza în esenta dupa principiul clasic al bancilor, ei se numesc, generic, institutii bancare. Cu alte cuvinte, intermediarii financiari nu revând activele pe care le cumpara, ci creeza noi active, pe care le vând pe piata; acestea sunt datorii ale clientilor fata de institutiile bancare si nu fata de economisitorii care au detinut initial activele cumparate de intermediar. Deci institutiile bancare schimba natura activelor financiare care sunt distribuite pe piata, emitând propriile active.
Intermediarul financiar este un agent al pietei financiare care asigura transferul fondurilor de la detinatori la utilizatori, achizitionând active financiare de la primii si emitând propriile active catre ultimii .
c) Participantii auxiliari
Acestia sunt de doua feluri:
- Consultantii de plasament - consultant de plasament în valori mobiliare este, potrivit prevederilor regulamentelor Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), privind activitatea consultantilor de plasament în valori mobiliare, o activitate realizata de persoane autorizate de CNVM si consta în prestarea, cu titlu profesional, de servicii de analiza a valorilor mobiliare, de selectare a portofoliului, de evaluare, precum si publicarea de opinii si recomandari în legatura cu vânzarea si cumpararea de valori mobiliare;
- Cenzorii externi independenti - societatile si institutiile supuse autorizarii CNVM trebuie sa prezinte acesteia, la sfârsitul fiecarui an financiar un raport anual întocmit de un cenzor extern independent.
d) Infrastructura
Reglementarea si supravegherea activitatii intermediarilor de valori mobiliare au ca scop asigurarea functionarii adecvate a acestor societati, astfel încât sa poata absorbi fluctuatiile financiare, îndeplinindu-si corect îndatoririle. Reglementarea pietelor de capital vizeaza cadrul de organizare a pietei, institutiile, mecanismele, produsele si controlul asupra activitatii celor care sunt implicati în tranzactionarea valorilor mobiliare.
Piata de capital asigura legatura permanenta dintre emitenti si investitori, atât în momentul acoperirii cererii de capital, cât si în procesul transformarii în lichiditati a valorilor mobiliare detinute.
Piata de capital are doua componente, întâlnite si sub denumirea de functii, diferentiate dupa emiterea (producerea) si tranzactionarea (comercializarea) titlurilor financiare:
Piata primara - vânzare initiala de titluri;
Piata secundara - revânzare de titluri.
Piata primara reprezinta acel segment de piata pe care se emit si se vând sau se distribuie valorile mobiliare catre primii detinatori. Piata primara constituie un circuit de finantare specializat[6]. Aceasta piata permite transformarea directa a economiilor în resurse pe termen lung. Pe piata primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pietei primare se pun în evindeta miscarile de capitaluri dintr-o economie, generate de catre emitenti, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Aceasta piata permite finantarea agentilor economici.
Piata primara asigura întâlnirea cererii cu oferta de titluri, permitând finantarea activitatii agentilor economici si a colectivitatii publice. Este un mijloc de distribuire si plasament de titluri.
Piata primara are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri disponibile pe termen lung. Pe piata primara se vând valori mobiliare emise de acele entitati care au nevoie de resurse financiare si se cumpara de catre alte entitati sau persoane fizice posesoare de economii pe termen mediu si lung.
Aceasta piata cuprinde tranzactiile din prima etapa a subscrierii emisiunilor si distribuirii lor de catre emitent direct sau printr-un intermediar specializat.
Piata primara are functia de a directiona capitalurile pe termen lung pentru finantarea economiei nationale prin colectarea resurselor sub diverse forme.
Participantii pe piata primara, în cadrul careia se vând si se cumpara valori mobiliare nou emise, sunt:
Solicitatorii de capital: statul si colectivitatile locale, întreprinderile publice si cele private;
Ofertantii de capital: persoane particulare, agenti economici, banci, case de economii, societati de asigurare;
Intermediarii: societati de investitii financiare, banci comerciale, societati de investitii care, prin reteaua proprie, asigura vânzarea valorilor mobiliare.
Piata secundara este o componenta a pietei de capital, pe care se vând si se cumpara titluri financiare dupa de acestea au fost emise catre investitorii originari[7].
Piata secundara asigura, prin intermediul bursei de valori mobiliare, atât buna functionare a pietei primare, cât si lichiditatea si mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea în orice moment de a negocia actiunile si obligatiunile detinute în portofoliu sau pot cumpara noi valori mobiliare.
Piata secundara are rolul de concentrare a cererii si ofertei derivate. Este deschisa, publica (plasamentul se efectueaza în marea masa a investitorilor si tranzactiile au caracter public). Exista în practica emisiuni si plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementarilor si nu beneficiaza de mecanisme specifice unei piete financiare publice.
Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte anumite cerinte:
Lichiditate: abundenta de fonduri si titluri (asigura continuitatea derularii tranzactiilor);
Eficienta: mecanisme operative la costuri cât mai reduse;
Transparenta: informatia asigura o buna orientare investitionala si contracararea tendintelor de monopol;
Corectitudine: prin reglementari se contracareaza tendintele de manipulare a pietei.
Functiile pietei secundare sunt urmatoarele:
- Asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite;
- Raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor investite în valori mobiliare înainte de scadenta (durata de viata a actiunii este egala cu durata de viata a emitentului);
- Evaluarea permanenta a titlurilor listate.
Clasificarea pietelor secundare:
A) Dupa continuitate:
piete intermitente: aici formarea preturilor se bazeaza în general pe fixing. Tranzactionarea valorilor mobiliare este permisa doar în anumite momente specificate: când titlul este anuntat, acele persoane interesate sa vânda sau sa cumpere se reunesc pentru o licitatie explicita.
piete continue: tranzactionarea titlurilor poate avea loc în orice moment. Tranzactiile nu se încheie la un pret unic pentru întreaga zi de tranzactionare, ci la preturi care se modifica în cursul unei sedinte de bursa. Desi mecanismul teoretic implica doar existenta investitorilor, executia practica ar fi ineficienta fara actiunea intermediarilor; altfel s-ar cere sume mari pentru ca investitorii sa gaseasca o oferta buna sau sa-si asume riscul de a accepta una modesta.
piete mixte.
B) Dupa localizarea ringului de negocieri, pietele se împart în:
piete centralizate;
piete descentralizate.
C) Dupa proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor:
piete private: dupa acest principiu functioneaza majoritatea pietelor moderne de inspiratie anglo-saxona;
piete de stat: pietele sunt privite ca institutii publice, cu acces liber al operatorilor;
D) Dupa tehnica tranzactionarii:
dubla licitatie;
formatori de piata.
E) Dupa modul de formare a pretului valorilor mobiliare:
piete de licitatie: în cadrul acestora pretul se formeaza ca punct de echilibru între cererea si oferta concentrata la bursa;
piete de negocieri, de tip OTC, unde tranzactiile se deruleaza pe baza unui nivel negociat al pretului , astfel încât, în acelasi moment, aceeasi valoare mobiliara sa poata fi tranzactionata de mai multi intermediari la preturi diferite.
Piata secundara este o piata organizata, care asigura operatorilor urmatoarele avantaje:
ofera informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactionat;
informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate în marea masa a investitorilor;
ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului pe piata.
Multitudinea tipurilor de titluri financiare tranzactionate pe piata de capital, organizarea diferita a acestor piete si diversitatea mecanismelor de emitere si comercializare a produselor specifice, a dus la structurarea pietei dupa mai multe criterii:
A. Privita prin prisma producerii si comercializarii valorilor mobiliare, piata de capital cuprinde 2 segmente:
piata primara - piata pe care noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima oara;
piata secundara - piata pe care sunt tranzactionate instrumente financiare aflate deja în circulatie.
B. Dupa obiectul tranzactiei, avem:
piata actiunilor - piata pentru actiuni comune si preferentiale emise de societati comerciale. Spre deosebire de obligatiune, care promite plati periodice ale cuponului si rambursarea sumei împrumutate la o scadenta si care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o actiune comuna nu promite nici o plata periodica, ci confera doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;
piata obligatiunilor - piata pentru instrumente de datorie de orice fel;
piata contractelor la termen - piata pe care valorile mobiliare se tranzactioneaza pentru livrarea si plata viitoare. Instrumentul tranzactionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulatie sau pot fi emise înainte de scadenta contractului;
piata optiunilor - piata în care se tranzactioneaza valori mobiliare pentru livrare conditionata. Instrumentul tranzactionat este numit contract pe optiuni.
C. Dupa modul de formare a pretului instrumentelor financiare:
piata de licitatie - piata în care tranzactionarea este condusa de o parte terta, în functie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a cumpara sau de a vinde o anumita valoare mobiliara. Cererile si ofertele mentioneaza atât pretul, cât si cantitatea. Tranzactiile se realizeaza la acele preturi pentru care exista atât cerere, cât si oferta;
piata de negocieri - piata în care cumparatorii si vânzatorii negociaza între ei pretul si volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediari. Aceasta piata este utila în cazul valorilor mobiliare inactive si pentru tranzactii foarte mari, care pot cauza pe o piata de licitatii fluctuatii de scurta durata, pâna în momentul în care vor exista suficiente ordine în cealalta parte a pietei.
D. In functie de momentul finalizarii tranzactiilor:
piata la vedere - cea pe care valorile mobiliare, sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediata. "Imediat" este definit de respectiva piata si variza de la o zi la o saptamâna, în functie de reglementarile în vigoare;
piata la termen - în cadrul careia finalizarea tranzactiei, referitoare la livrarea titlurilor catre noul cumparator si efectuarea platii, se realizeaza la o data viitoare.
Dezvoltarea afacerilor s-a bazat în secolul XX, în principal, pe creditare. Orice companie care vroia sa se dezvolte, sa faca noi investitii, avea nevoie de resurse financiare în timp scurt, mai mult decât permitea procesul de economisire. Acest fapt s-a datorat în special rapiditatii dezvoltarii unei idei de afaceri, în special în ultimele doua decenii ale secolului trecut.
Aceasta a fost principala cauza a cererii masive de capital, ce a determinat companiile sa caute resurse financiare dintre cele mai diverse. Pe de alta parte, datorita puternicei dezvoltari economice, s-au creat si surplusuri masive de bani, atât la persoanele juridice, cât si la persoanele fizice.
In aceste premise, piata de capital reprezentata de bursele de valori , a fost intermediarul ideal între cerere si oferta de capital.
Miscarea fondurilor în economie se poate realiza în doua modalitati:
prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea de catre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri - finantare indirecta;
prin emisiune de instrumente financiare de catre utilizatorii de fonduri pe piata financiara - finantare directa.
In cazul finantarii directe se pun în circulatie instrumente financiare si o data cu ele, se stabileste o retea de relatii între emitentii respectivelor instrumente, care reprezinta cererea de fonduri si cumparatorii acestora, cei ce reprezinta oferta de fonduri.
Cererea de capital apartine unor operatori cum sunt: societati comerciale publice si private, alte categorii de agenti economici, institutii financiar-bancare si de asigurari, institutii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piata internationala.
Cererea de capital se grupeaza în:
a) cererea structurala - este determinata de nevoia finantarii unor actiuni economice în diverse ramuri de activitate, achizitionarea de bunuri de investitii si finantarea unor programe de dezvoltare, constituirea si majorarea fondurilor financiare ale institutiilor si organismelor financiar-bancare nationale si internationale;
b) cererea conjuncturala - este efectul insuficientei sau indisponibilitatii resurselor interne, restrictiilor excesive în acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar si de cel al balantei de plati externe.
Cererea de capital este generata de urmatorii agenti economici:
statul si colectivitatile locale (orase, regiuni), a caror motivatie pentru cererea de fonduri este legata de finantarea cheltuielilor, a deficitului bugetar, obtinerea fondurilor necesare realizându-se prin emisiunea de obligatiuni ale statului sau obligatiuni municipale;
societatile comerciale care apeleaza la piata de capital pentru acoperirea nevoilor din diferite sectoare si care utilizeaza fondurile disponibile de pe piata de capital atât în momentul constituirii, cât si pe parcursul desfasurarii activitatii. Aceste societati mobilizeaza fondurile disponibile fie prin emisiunea de actiuni, fie prin emisiunea de obligatiuni;
institutiile bancare si financiare, societati de asigurare care fac apel la capitalurile disponibile pentru finantarea activitatii proprii, însa, rolul lor principal este de a facilita circulatia capitalului, asigurând lichidarea pietei.
Oferta de capital provine din economisire, adica din tot ceea ce ramâne în posesia detinatorilor de venituri dupa ce-si satisfac nevoile de consum[8]. Oferta de capital este direct legata de procesul de economisire. Economiile sunt venituri ce depasesc nevoile de consum care sunt plasate pe piata de capital prin cumpararea de titluri emise si care pot îmbraca urmatoarele forme:
capitaluri disponibile apartinând societatilor comerciale;
resurse de finantare disponibile la un moment dat la nivelul institutiilor financiare (societati bancare, societati de investitii, case de economii);
disponibilitatile banesti ale populatiei.
Oferta de capital este asigurata de investitori. Acestia sunt persoane fizice sau juridice care investesc într-o societate prin cumpararea de valori mobiliare/titluri de valoare, cu scopul de a obtine avantaje economice sub forma profiturilor sau a drepturilor de proprietate, tranzactie, etc.
In functie de comportamentul fata de piata de capital, exista urmatoarele tipuri de investitori:
a) Investitori individuali care realizeaza tranzactii relativ modeste si care din punct de vedere al influentei asupra cursului pot fi:
investitori pasivi care achizitioneaza valori mobiliare în scopul obtinerii de profit din dobânzi si dividende viitoare fara a influenta cursul valorilor mobiliare;
investitori activi al caror plasament în valori mobiliare urmareste o fructificare prin intermediul cursului bursier, ceea ce face acesti investitori sa initieze tranzactii de vânzare/cumparare în scopul obtinerii de câstiguri din diferentele de curs;
b) Investitorii institutionali sunt societati sau institutii, care fac tranzactii de dimensiuni mari. Acestia cuprind: bancile, societatile de asigurare, socitetatile de investitii, organismele de plasament colectiv, insitutiile care gestioneaza fondurile de pensii. Investitorii institutionali sunt organisme financiare ce colecteaza resurse provenite din economisire si care, prin natura sau statutul lor, folosesc o parte însemnata a acestora pentru plasamente, sub forma de valori mobiliare.
Cererea si oferta sunt doua dimensiuni ale procesului de economisire - investire supuse influentei directe si indirecte a unor riscuri multiple, dintre care o importanta deosebita o au:
riscul optional al investirii, care apare în momentul adoptarii deciziei de plasament prin orientarea catre piata monetara sau catre piata de capital;
riscul afacerii, care vizeaza incertitudinea privind produsele pe care le poate oferi piata de capital la un moment dat, atât detinatorilor de fonduri, cât si investitorilor ce gestioneaza portofolii de valori mobiliare;
riscul pietei, care vizeaza evolutia preturilor instrumentelor financiare în viitor si posibilitatea înregistrarii unor pierderi, ca urmare a modificarii raportului cerere-oferta pentru un anume tip de instrument financiar;
riscul lichiditatii, ce intervine în cazul în care se restrâng posibilitatile de transformare rapida si fara pierderi în numerar a valorilor mobiliare detinute;
riscul creditului, specific pietei obligatiunilor, care intervine atunci când debitorul nu-si poate respecta angajamentul de rascumparare a obligatiunii sau de plata a dobânzii;
riscul schimbarii cadrului legislativ, care vizeaza atât piata de capital, cât si modificarea legislatiei economice si financiare în general.
Organizarea pietei de capital în tara noastra a plecat de la o anumita mostenire din perioada comunista. Pe de o parte de la o stabilitate a monedei nationale si de la o balanta de plata externa cu un important excedent, iar pe de alta parte de la un sistem financiar supercentralizat, în cadrul caruia bancile si asigurarile de bunuri si persoane erau monopolul statului.
Evenimentele din 1989 au creat premisele necesare pentru constituirea si dezvoltarea pietei de capital.
Un moment important l-a constituit adoptarea Legii nr. 58/1991 a privatizarii societatilor comerciale, care a relevat o data în plus nevoia existentei unei piete secundare. Acestea deoarece a introdus pe piata financiara, într-o cantitate masiva, hârtii de valoare la purtator (certificate de proprietate), care, desi nu au fost considerate valori mobiliare, au avut rolul de a familiariza publicul cu titlurile de valoare, si nu în ultimul rând, de a demonstra necesitatea crearii unui cadru organizat pentru vânzarea-cumpararea acestora. Mai mult decât atât, a instituit primii investitori institutionali - cele cinci fonduri ale proprietatii private - care, desi hibrizi, au avut rolul de a familiariza populatia cu institutia "investitorului de portofoliu".
In anul 1994 a fost adoptata Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare si bursa de valori prin care se creeau institutiile si instrumentele care puteau asigura existenta unei piete de capital eficiente, respectiv autoritatea administrativa autonoma, subordonata direct Parlamentului, Comisia Nationala de Valori Mobiliare (CNVM), chemata sa supravegheze, sa aplice si sa controleze aplicarea legii.
In prezent piata de capital se conduce dupa O.U.G. nr.28/2002 aprobata si modificata prin Legea nr. 525/17 iulie 2002.
Faptul ca România nu a beneficiat de o piata de capital timp de 50 de ani a facut ca procesul de dezvoltare sa înceapa de la zero, fara a beneficia de nici o experienta în domeniu, dar si fara ca aceasta sa fie afectata de "mosteniri" negative, ca si în cazul sistemului bancar si de asigurari.
De ce a aparut piata de capital? Pentru ca s-a dorit crearea unei piete care sa raspunda necesitatilor investitorilor români si straini în ceea ce priveste plasamentele, dar si pentru ca, în general, piata de capital joaca un rol în procesul de restructurare si privatizare.
Pentru crearea pietei de capital, România a pornit de la experienta si practica din statele dezvoltate, dar a beneficiat si de ajutorul unor organisme internationale, ca de exemplu:
S.U.A, care prin intermediul United States Agency for International Development (USAID) au acordat puternica asistenta în dezvolatarea pietei RASDAQ, au acordat de asemenea asistenta Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv, precum si Comisiei Nationale de Valori Mobiliare;
Canada a acordat asistenta pentru Bursa de Valori Bucuresti si CNVM;
Marea Britanie, asistenta pentru Bursa de Valori Bucuresti si CNVM;
Uniunea Europeana, asistenta prin programul Phare pentru CNVM în elaborarea de proiecte legislative în concordanta cu Directivele Europene în domeniul pietei de capital. Proiectele au vizat domeniul valorilor mobiliare si al pietelor reglementate, dar si organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.
Dupa aparitia Legii nr.52/1994, atât piata primara, cât si cea secundara au devenit din ce în ce mai active, iar numarul participantilor pe piata a crescut considerabil.
Bursa de Valori, ca o componenta de baza a pietei secundare din România, a fost reînfiintata în anul 1995 si a fost finantata de la bugetul de stat, cu conditia ca, în termen de trei ani de la înfiintare, sa ramburseze din comisioanele aplicate tranzactiilor efectuate suma necesitata de înfiintarea sa.
Bursa de valori functioneaza ca o institutie de interes public cu personalitate juridica, înfiintata în baza Deciziei Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare la solicitarea a 24 de societati de investitii financiare fondatoare ale Asociatiei Bursei.
Bursa de valori functioneaza ca o entitate automatizata conceputa pentru listarea valorilor mobiliare emise de cele mai performante societati comerciale din România, care îndeplinesc criterii de transparenta si lichiditate.
Principalele servicii pe care le ofera Bursa de Valori Bucuresti vizeaza înscrierea si tranzactionarea la Cota Bursei, care este structurata pe trei sectoare, respectiv, sectorul valorilor mobiliare emise de persoanele juridice române, sectorul obligatiunilor si a altor valori mobiliare emise de autoritatile administratiei publice centrale si locale si de catre alte autoritati, si sectorul international.
Anul 1996 a marcat încheierea procesului de privatizare în masa, când s-a constituit piata extrabursiera din nevoia de a oferi cadrul institutional organizat pentru tranzactionarea unui numar foarte mare de actiuni, având o larga difuzare în rândul publicului (peste 16 milioane de actionari). In acest scop a fost creata o piata de tip NASDAQ, intitulata Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations (RASDAQ), al carei sistem electronic de tranzactionare utilizeaza o varianta adaptata a programului NASDAQ - PORTAL. Piata a fost deschisa oficial pentru operare la 27 septembrie 1996, a început sa functioneze la 25 octombrie 1996.
Dupa reluarea activitatii de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti la sfârsitul anului 1995, piata de capital a cunoscut un adevarat "boom" în cursul anului 1997, principalul motor al cresterilor realizate în acea perioada fiind investitorii straini.
Scaderea timp de trei ani consecutivi ai produsului intern brut PIB, la care s-au adaugat în anul 1998 efectele crizei financiare asiatice, a facut ca piata bursiera din România sa functioneze în "regim de avarie", cu niveluri scazute ale capitalizarii bursiere si ale valorii tranzactiilor. In aceasta perioada rolul pietei de capital de a mobiliza capital pe termen lung de la investitori prin facilitarea realizarii de catre agentii economici de emisiuni de actiuni si obligatiuni a fost foarte rar utilizat, fiind substituit aproape în totalitate de orientarea economiilor catre instrumente financiare pe termen scurt în special catre titlurile de stat.
Dintr-o perspectiva mai larga, nu trebuie uitat faptul ca piata de capital are si rolul de a contribui indirect la restructurarea economiei reale. Prin selectarea si finantarea doar a acelor proiecte care, sunt de natura sa aduca câstiguri superioare celor din ramurile traditionale de productie, investitorii vor favoriza dezvoltarea acelor sectoare economice capabile sa creeze valoare adaugata mare. O piata de capital care functioneaza, realizeaza în mod continuu acest proces de selectie, ceea ce ofera suplete unei economii nationale în adaptarea la modificarile care apar în structura cererii de bunuri si servicii, în plan intern si international.
|
